CURS 2 AN IV

ERUPŢIA DENTARĂ
GENERALITĂŢI
1) Erupţia dentară este un proces fiziologic, îndelungat, complex, dictat genetic care
aparţine odontogenezei şi care este strâns corelat cu creşterea şi dezvoltarea restului
structurilor craniofaciale.
2) Prin erupţie dentară se înţelege: totalitatea mişcărilor efectuate de viitorul dinte din
poziţia sa de formare intraosoasă (din grosimea oaselor maxilare) până ajunge în planul
de ocluzie devenind dinte funcţional.
3) Momentul în care dintele străpunge mucoasa bucală şi devine vizibil în gură este
cunoscut sub denumirea de emergenţă dentară. Termenul emergenţă = perforarea
mucoasei orale provine din latinescul erumpere = a străpunge)
4) Dinţii în erupţie se mişcă în cele 3 dimensiuni spaţiale (preponderant axială) având
viteze şi amplitudini specifice stadiului eruptiv în care se găsesc.
5) Dezvoltarea, erupţia şi emergenţa dentară urmează tipare similare la toţi dinţii dar care
se produc cu viteze şi cronologii diferite, specifice fiecărui dinte în parte.
MIŞCĂRILE ERUPTIVE DENTARE –ETAPELE ERUPŢIEI DENTARE
Erupţia dentară cuprinde 3 etape în funcţie de mişcările eruptive:
1) etapa preeruptivă
2) etapa eruptivă (prefuncţională)
3) etapa posteruptivă (funcţională).
1) Etapa preeruptivă
Este reprezentată de totalitatea mişcărilor efectuate de germenele dentar, în
grosimea oaselor maxilar, până ajunge în poziţia intraosoasă din care se va angaja în
mişcarea eruptivă propriu-zisă.
Caracteristici:
- mecanismele de producere : procesele de resorbţie-apoziţie
- la baza dirijării acestor mecanisme stă componenta genetică
- etapa se termină când coroana este complet formată.
- sunt mişcări de poziţionare ale mugurilor dentari, iar apoi ale germenilor dentari.
Mişcările sunt induse de creşterea mugurilor/germenilor dentari cât şi de creşterea oaselor
maxilare. Deci sunt mişcări efectuate de germenele dentar în formare pentru a se adapta
dezvoltării osului în care este conţinut.
- sunt mişcări de mică amplitudine, meziodistale şi verticale ale germenului în maxilarele
în dezvoltare.
2) Etapa eruptivă (prefuncţională)
Este reprezentată de totalitatea mişcărilor efectuate de germenul dentar din
poziţia obţinută în etapa anterioară până ajunge în planul de ocluzie, devenind
funcţional.
Caracteristici :
- este etapa care durează cel mai mult
- mişcările eruptive au amplitudinea cea mai mare
- 2 categorii de mişcări eruptive: intraosoase şi extraosoase
a) erupţia intraosoasă
Definiţie :
 Este reprezentată de totalitatea mişcărilor efectuate de germenul dentar din
poziţia obţinută în etapa anterioară până ajunge sub mucoasa bucală.
Caracteristici
- mişcarea eruptivă principală este cea axială, către cavitatea orală şi planul de ocluzie. Nu
sunt excluse şi alte mişcări dar care sunt de mică amplitudine
- erupţie se desfăşoară concomitent cu alte procese : formarea rădăcinii, formarea
structurilor de suport ale dintelui (cement. LP, os alveolar) şi formarea joncţiunii dento-
gingivale
- mişcările eruptive debutează la scurt timp după terminarea formării coroanei şi începerea
formării rădăcinii şi odată cu începerea resorbţiei rădăcinii dinţilor temporari
- erupţia intraosoasă este înceată (1-10µm/zi) dar amplă (5-20 mm). Dacă această viteză se
micşorează mult, apare anchiloza dento-alveolară. Durata mişcării intraosoase este de
2,5-5 ani.
- pentru DINŢII PERMANENŢI mişcările eruptive în această subetapă sunt mai complexe,
dintele având de parcurs o distanţă mai mare datorită poziţiei sale mai profunde în os.
o Erupţia dentară este ghidată de interdentis care este un canal osos (care
conţine resturile lamei dentare şi ţesut conjunctiv) care face legătura dintelui cu mucoasa
cavităţii orale.
o Conţinutul acestor canale osoase formează ligamentele gubernaculare (câte 1
pentru fiecare dinte de înlocuire).
o Ligamentele gubernaculare se pot observa, pe craniile osoase, oral de
alveolele dinţilor temporari.
o Ligamentele gubernaculare vor uşura mişcarea amplă a dinţilor permanenţi.
Mişcarea va fi uşurată şi de resorbţia radiculară a dinţilor temporari.

b) erupţia extraosoasă (în cavitatea orală)

Definiţie
Este reprezentată de totalitatea mişcărilor efectuate de dinte de sub mucoasa
bucală până ajunge în planul de ocluzie, devenind funcţional.
Caracteristici
- este mai rapidă la început de ~ 1mm la 3 luni. Această avansare are loc până când dintele
aflat în erupţie atinge antagonistul sau dentare.
- pe măsură ce se apropie de planul de ocluzie viteza de erupţie diminuă.
Mecanismul de producere al emergenţei dentare
Un rol important în emergenţa dentară şi în erupţia extraosoasă îl are epiteliul dentar
redus (EDI + EDE = epiteliul dentar redus - sinonime: cuticula dentară, cuticula
primară a smalţului, cuticula/membrana Nasmyh).
Rolurile EDR sunt:
o formarea smalţului are un rol important în producerea erupţiei extraosoase şi în
emergenţa dentară
o EDR acoperă toată coroana unui dinte proaspăt erupt şi se abrazează în cursul masticaţiei.
Are rol în protecţia intraosoasă a smalţului împotriva: ţesutului conjunctiv înconjurător,
tratamentului mecanic intempestiv, osteitei care împiedică formarea de defecte de
structură ale smalţului (hipoplazii sau hipomineralizări)
o în formarea joncţiunii dentogingivale (JDG).
 Mecanismul propriu-zis de producere a emergenţei dentare
- pe măsură ce dintele cu rădăcina în formare avansează către mucoasa cavităţii orale
ţesutul conjunctiv de aici se degradează atât prin presiunile exercitate de dintele în
ascensiune cât şi de enzime secretate de EDR
- dintele va ajunge sub mucoasa cavităţii orale, apoi coroana dentară va străpunge această
porţiune şi EDR va veni în contact cu epiteliului mucoasei orale
- EDR fuzionează cu epiteliul mucoasei orale formând epiteliul joncţional, apărând astfel
un capac epitelial deasupra dintelui în erupţie.
- capacul epitelial, datorită acţiunii enzimatice a celulelor EDR, se va desface în zona
centrală permiţând dintelui să străpungă mucoasa cavităţii orale. Acest fenomen apare
fără sângerare deoarece dintele nu vine în contact cu ţesutul conjunctiv.
- Pe măsură ce dintele avansează spre planul de ocluzie în aceiaşi măsură manşonul
epitelial se strânge în jurul dintelului şi se va forma joncţiunea dento-gingivală.
- odată cu formarea acestei joncţiuni se încheie rolul organului smalţului.
Rolurile organului smalţului în ansamblul său sunt:
o rol în inducţia diferenţierii odontoblastelor care încep să secrete matricea organică
a dentinei din mantaua dentinară,
o rol în secreţia matricii organice şi mineralizarea smalţului,
o rol în erupţia dentară,
o rol în stabilirea J. dento-gingivale,
o rol morfogenetic
o rol de protectie a smaltului prin EDR
o rol de formare a tecii lui Hertwig prin bucla cervicală.
3) etapa posteruptivă (funcţională)
Definiţie:
Este reprezentată de mişcările parcurse de dinte de când atinge planul de
ocluzie, întră în funcţie şi până când îşi încetează existenţa pe arcadă
Caracteristici :
- mişcările sunt de mică amplitudine
- mişcările au caracter compensatoriu al : dezvoltării oaselor maxilare fiind mai intense în
perioada 14-18 ani, a uzurii ocluzale şi a uzurii aproximale
- mişcările sunt de obicei reprezentate de mezializări, mai puţin distalizări, extruzii,
egresiuni.
- la poziţionarea dintelui contează zestrea genetică dar şi forţele declanşate de buze, obraji,
limbă. Pot apărea astfel erupţii ectopice (datorită dezechilibrului “chingilor musculare”)

TEORII CARE EXPLICĂ MIŞCĂRILE ERUPTIVE DENTARE

Mecanismele erupţiei dentare nu sunt încă pe deplin cunoscute. Au fost propuse
numeroase teorii care să explice erupţia dentară.
a) Teoria ligamentară;
Această teorie postulează că motorul erupţiei dentare este reprezentat de
tracţiunea exercitată de ligamentele periodontale asupra dintelui. Ea explică cel mai bine
mecanismul erupţiei dentare.
Ligamentele alveolare sunt alcătuite din celule (fibroblaşti, care pot remodela
fibrele de colagen) şi fibre de colagen.
 Fibroblastele au următoarele proprietăţi legate de erupţia dentară:
 # capacitate contractilă, de migrare şi de prindere între ele şi de fibrele de colagen,
# pot sintetiza şi degrada colagenul care nu mai este necesar.
Formarea rădăcinii determină mişcări în fluidul sacului folicular, iar aceste
mişcări vor orienta oblic fibroblastele. Pentru a se păstra poziţia oblică este necesară
capacitatea fibroblaştilor de a sintetiza colagen (pentru susţinerea poziţiei dentare) şi de a
degrada colagenul care NU se află într-o poziţie dorită. În aceste scopuri este necesar
aportul vitaminei C.
 Fibrele de colagen sunt orientate oblic (pe toată perioada formării rădăcinii) având 2
inserţii : una pe mobilă pe cement şi alta fixă pe osul alveolar.
Forţa contractilă declanşată de lanţul de fibroblaste se transmite fibrelor de
colagen astfel încât întregul ansamblu are tendinţă de scurtare. Inserţia osoasă fiind fixă,
tot ansamblul se va scurta şi va tracţiona dintele spre mucoasa orală.
Concluzie
Pentru dinţii cu o perioadă limitată de creştere, aşa cum se întâlneşte la om,
ligamentul periodontal are un rol esenţial în erupţie dar nu unul exclusiv.
b) Teoria creşterii radiculare;
Postulează că formarea rădăcinii ar degaja forţa necesară împingerii dintelui spre
cavitatea orală prin intermediul unei formaţiuni situate la baza alveolei denumită
ligament in hamac. LH
Formarea unei porţiuni de rădăcină ar exercita presiuni pe ligamentul în hamac care are
inserţie fixă de o parte şi de alta a criptei osoase şi care ar transforma această presiune
într-o mişcare de împingere a dintelui spre cavitatea orală.
Concluzie
Dat fiind faptul că microscopul electronic s-a dovedit că ligamentul în hamac nu există,
formarea rădăcinii este mai degrabă o consecinţă a erupţiei dentare decât cauza acesteia.
c) Teoria presiunii vasculare;
Postulează că vasele ce există la baza rădăcinii declanşează prin mecanism
hemodinamic o forţă mai mare decât cele de deasupra germenelui ceea ce ar putea avea
un rol minor în mişcarea eruptivă.
Concluzie :
Vasele sanguine locale nu sunt în mod obligatoriu necesare pentru desfăşurarea
erupţiei dentare.
d) Teoria presiunii exercitate de creşterea pulpei;
Multiplicarea celulelor pulpare ar putea dezvolta o forţă care să imprime dintelui
o mişcare eruptivă însă de mică amplitudine.
Concluzie : Creşterea pulpară nu este un fenomen care să explice fenomenul erupţiei
dentare.
e) Teoria creşterii osoase ;
Formarea osului apical prin resorbţie şi apoziţie a fost implicată în iniţierea
erupţiei dentare. Roluri: foliculul dentar, derivatele (ligamentul periodontal, cementul
radicular, osul alveolar ale erupţiei) şi organul smalţului (epiteliul redus al smalţului).
Concluzii: Formare osoasă nu este suficientă pentru ca erupţia dentară să se producă..
f) Teoría dirijării extraosoase a erupţiei de către musculatura orală este
valabilă şi în prezent dar ea un poate explica decât parţial erupţia dentară. În
funcţie de tonicitatea sa musculatura orală ar influenţa erupţia extraosoasă a
dinţilor stabilindu-le poziţia finală pe arcadă.
 g) Teoria foliculară atribuie un rol în erupţia dentară foliculului dentar care
este capabil să producă citokine şi factori de creştere care sunt responsabili nu numai de
resorbţia radiculară a dinţilor temporari, de resorbţia osului alveolar ci şi de inducerea la
baza foliculului de os alveolar care ar influenţa erupţia dentară.

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CRONOLOGIA ERUPŢIEI DINŢILOR

TEMPORARI
Procesul erupţiei şi dezvoltării ocluziei durează 13-15 ani (excluzând molarii de
minte).
Variaţii în sensul: întârzierii / accelerării ale erupţiei faţă de vârsta medie normală a
erupţiei.
Produse de a) factori fiziologici; b) factori patologici.
a.factori fiziologici
 factori legaţi de mamă: # vârsta mamei la naştere, # numărul de naşteri, # starea
de sănătate. Cu cât mama este mai tânără, mai sănătoasă şi la primul copil erupţia
se face mai devreme
 factori legaţi de copil : # greutatea şi înălţimea la naştere mare favorizează erupţia
precoce a incisivilor, # sexul la băieţi primul grup de DT erupe mai repede, #
factori socio-economici şi condiţii de viaţă, # ereditatea, # tip rasial, # anotimp.
b.factori patologici
 factori loco-regionali - obstacole (tumori, dinţi supranumerari)
 factorii generali
# erupţii întârziate
- rahitism, sifilis congenital, rubeola prenatală,
- anomalii cromozomiale ca sindromul Down determină întârzieri şi
inversiuni în secvenţa erupţiei
- boli genetice: displazia cleidocraniană (mulţi dinţi supranumerari),
displazia condroectodermală, microsomia hemifacială (Sindromul
Goldenhar), sindromul Apert, sindromul Crouzon, sindromul Trico-
Dento-Osos, DLMP
- hipofuncţia hormonală tiroidiană, STH, hormoni sexuali, parathormon
- carenţe vitamine şi nutriţionale: A (formarea structurii epiteliale), C
(formarea colagenului), D (in metabolismul fosfo-calcic, in apozitia
tesuturilor dure)
# erupţii accelerate
- boli genetice: hemihipertrofia facială, angiomatoza Sturge-Weber etc
- hiperfuncţia hormonală : tiroidieni, STH, sexuali, parathormon
- febrele eruptive duc la accelerarea erupţiei d. mai aproape de suprafaţă.
 SECVENŢA (ORDINEA) ŞI CRONOLOGIA ERUPŢIEI DINŢILOR
TEMPORARI
Terminologie:
• Secvenţa erupţiei reprezintă ordinea în care dinţii erup. (de ex. mai întâi erup
incisivii centrali inferiori şi apoi incisivii centrali superiori la ambele dentiţii).
• Cronologia erupţiei reprezintă la momentul în timp (vârsta) la care fiecare grup
dentar erupe (de ex. incisivul central inferior erupe în jur de 6 luni la dentiţia
temporară şi în jur de 6 ani la dentiţia permanentă).

1. Secvenţa erupţiei:
- 1,2,4,3,5 este ordinea erupţiei DT la ambele arcade
- întâi erup dinţii inferiori şi apoi cei superiori cu excepţia ILsup. care erup înaintea
celor inferiori
- la băieţi primul grup incisivii erup mai devreme
2. Cronologia erupţiei:
- DT erup între 6 luni – 21/2 ani (30 luni)
- cronologia erupţiei DT este influenţată în special de factori genetici, mai puţin de
factori de mediu deoarece o bună perioadă de timp (9 luni) aceşti dinţi sunt
protejaţi de organismul matern
- erupţia DT se desfăşoară în 3 etape separate între ele de o pauză de câteva luni:
1) I (6-12 luni)
2) M1 (12-18 luni) şi C (18-24 luni)
3) M2 (24-30 luni)
a) etapa I (vârste medii)
- ICI la 6 luni
- ICS la 10 luni
- ILS la 11 luni
- ILI la 12-13 luni PAUZĂ
b) etapa II: M1 şi C (vârste medii)
- M1 inf. la 1 an şi 4 luni (16 luni)
- M1sup la scurt timp după primul
- C inf la 1 an şi 7 luni (19 luni)
- C sup. la câteva săptămâni. PAUZĂ
c) etapa III : M2(vârste medii)
- M2 inf la 2 ani şi 3 luni (27 luni)
- M2 sup la 2 ani şi 4-6 luni (28-30 luni).
 Ordinea şi cronologia erupţiei DT
În concluzie regula erupţiei DT este 6/4 adică la fiecare 6 luni mai erupe câte un
grup de 4 dinţi

MANIFESTĂRI CLINICE CARE ÎNSOŢESC ÎN MOD NORMAL ERUPŢIA

(Teething-ul dentar)
Semne şi simptome generale
Erupţia dentară poate provoca:
- disconfort copilului care devine agitat şi plângăcios,
- pierderea poftei de mâncare, bea mult
- insomnie
- dorinţa de a mesteca pe obiecte tari (jucării) sau de a strînge degetele între arcade
- salivaţie abundentă cu care se poate îneca şi datorită căreia poate tuşii. Saliva se
prelinge mereu pe la colţurile gurii şi va produce iritaţii pe faţa, gâtul şi pieptul
copilului. Este bine să se menţină aceste zone uscate prin aplicarea de babeţele şi
schimbarea frecventă a hainelor
Erupţia dentară NU poate provoca:
- febra mare peste 37,5o sau prelungită
- diareea, vărsăturile,
- letargia sau problemele serioase de somn,
- semnele şi simptomele de viroză respiratorie,
- erupţiile cutanate.
Toate aceste simptome nu este normal să apară în cursul erupţiei dentare ele
constituind semne ale unei boli generale asociate.
Semne şi simptome locale
În timpul erupţiei dentare copilul poate prezenta următoarele semne şi simptome
locale care sunt mai pronunţate la erupţia primilor dinţi şi la erupţia molarilor
- semne de uşoară inflamaţue gingivală
- semne de inflamaţie gingivală marcată prin suprainfectare (congestie, tumefacţie,
puroi, căldura locală crescută) – intervenţie de urgenţă
- uneori, gingia poate fi colorată în albăstrui datorită sângerării în interiorul
ţesuturilor (hematomul de erupţie) sau purpuriu (culoarea normală este roz)
- aceste zone inflamate sunt dureroase
- când dintele perforează gingia poate apărea uneori o mică sângerare dacă ţ. conj.
nu s-a dezintegrat total
Tratament
În perioada erupţiei dentare se recomandă ca tratament profilactic:
- menţinerea igienei cavităţii orale prin ştergerea gingiilor cu tifon steril umezit cu apă
rece
- aplicarea de babeţele curate pe gâtul şi pieptul copilului pentru a evita scurgerea de
salivă şi apariţia iritaţiilor pielii
- atenţie la jucăriile pe care le roade! Jucăriile trebuie să fie spălate frecvent, trebuie să fie
verificate să nu aibă muchii ascuţite care ar putea rănii cavitatea bucală şi să nu conţină
substanţe toxice în interior
- mâinile copilului vor fi spălate frecvent şi vor fi tăiate des unghiile
Metodele recomandate pentru calmarea copilului sunt:
 simpla distragere a atenţiei cu o carte, o poză, un cântec sau un joc nou poate provoca
liniştirea.
 mulţi bebeluşi se calmează dacă pe zonele dureroase se fac masaje blânde cu o linguriţă
rece sau cu degetul înfăşurat într-un tifon curat şi umezit cu apă rece se masează şi
curăţă bine zona de resturi alimentare. De asemenea obiectele de cauciuc sau plastic
reziliente uşor de curăţat pot fi date copilului să fie muşcate.
se pot folosi anestezice locale ca: colutorii cu anestezic, vitamina A, hidrocortizon, ceai
muşeţel, gel Baby Zilactin, Baby Orajel (conţin benzocaină ca anestezic şi nu conţin
zahăr sau alcool) sau baby Anbesol. Nighttime Formula Gel poate fi folosit noaptea.
Calgel este un preparat anestezic care se găseşte şi la noi în ţară. Se adm. La copii cu
vârsta mai mare de trei luni iar aplicarea lui se poate repeta după un interval de 20 min,de
maximum 6 ori pe zi. Atenţie să nu înghită anestezicele aplicate local.
 analgetice generale ca Tylenol (acetaminofen supozitoare) pentru bebeluşi sau Panadol
baby infant pot fi de asemenea utile.