Sunteți pe pagina 1din 5

Aderența la tratament a fost definită de Organizația Mondială a Sănătății drept măsura în

care comportamentul unei persoane în ceea ce privește administrarea medicamentelor,


urmărirea unei diete, instituirea unor schimbări ale stilului de viață, corespunde
recomandărilor oferite de personalul medical. Aderența la tratament este importantă
pentru prevenirea progresiei bolii și în prevenirea apariției complicațiilor.
Prin complianța / aderența pacientului se înțelege gradul în care un pacient urmează
recomandarea medicului. Aderența la schema terapeutică se refera atât la respectarea pe termen
lung a medicației, cât și la schimbarea stilului de viață. Respectarea schemei terapeutice este
factorul cheie al unei bune relații medic-pacient.

Pe plan mondial, lipsa complianței (non-complianța) este cauza nr. 1 de eșec terapeutic.

Nedepistată, non-complianța pacientului (ne-urmarea tratamentului prescris) precum și aderența


scăzută la tratament cronic (întreruperea, renunțarea sau reducerea schemei terapeutice) au, pe
lângă compromiterea rezultatului terapeutic și alte consecințe:

 - Agravarea afecțiunii;
 - Scăderea calității vieții pacientului;
 - Suferința socio-emoționala din partea aparținătorilor;
 - Costuri economice crescute prin recurgerea la servicii de urgență, spitalizări, alternative
terapeutice mai scumpe, proceduri diagnostice suplimentare;
 - Costuri sociale reprezentate de neîncrederea în corpul și sistemul sanitar.

Conceptul de „aderență” la tratament medicamentos este preferat celui de „complianță” întrucât


prin aderență se înțelege faptul că pacientul se implică activ în tratamentul său, iar o
comunicare bună între pacient și furnizorul de servicii de sănătate este esențială pentru o
asistență eficientă.

În sens opus, termenul de „non-aderență” este cel mai adesea descris prin numărul de doze
care nu au fost administrate sau care au fost administrate incorect și care periclitează
efectele terapiei. Deși non-aderența se referă de cele mai multe ori la partea de tratament
medicamentos, un rezultat nefavorabil din punct de vedere al sănătății pacientului poate surveni
și atunci când nu sunt respectate recomandările care privesc modificările pe care acesta
trebuie să le realizeze în stilul de viață, precum exercițiul fizic sau renunțarea la fumat, sau un
regim igieno-dietetic.

Există numeroși factori care influențează aderența la terapia medicamentoasă și care pot produce
o scădere a acesteia: factori legați de tratament, factori legați de pacient și factori legați de
furnizorul de servicii de sănătate (cel mai adesea medic sau farmacist). Aderența tinde să scadă
pe măsură ce complexitatea, costul și durata terapiei medicamentoase cresc. Prin urmare,
numărul crescut de doze zilnice, numărul crescut de medicamente, reacții adverse neplăcute
(reale sau potențiale), precum și terapia de lungă durată pot influența aderența pacientului la
tratament.
Factorii cei mai numeroși care contribuie la non-aderența la terapia medicamentoasă sunt cei
care țin de pacient, printre care: programul încărcat sau mai multe locuri de muncă, situația
financiară precară, lipsa unui sprijin social, dizabilitatea fizică, negarea existenței unei afecțiuni
(în special la pacienții tineri), așteptări sau atitudini negative față de tratamentul prescris.
Programul de viață din ce în ce mai încărcat influențează din ce în ce mai mult aderența la
tratament – aveți o memorie deja ocupată cu diferite situații și sarcini pentru a vă aminti
administrarea medicației, prin urmare non-aderența la tratament este un rezultat inevitabil.

 Astfel, cel mai des întâlnite situații în care pacienții nu doresc, uită sau administrează
doar parțial terapia medicamentoasă sunt următoarele:
 Neagă natura sau severitatea afecțiunii
 Boala este una asimptomatică (nu îi deranjează nimic, nu îi doare nimic, precum
hipertensiunea arterială) sau boala are o simptomatologie ușoară
 Nu observă un beneficiu evident în urma administrării medicamentelor prescrise (spre
exemplu, medicația pentru reducerea valorilor ridicate de colesterol)
 Nu consideră că este important să urmeze tratamentul medicamentos
 Nu cred că medicația prescrisă va controla sau vindeca boala
 Consideră mai degrabă faptul că dezavantajele pe termen scurt ale terapiei
medicamentoase (precum reacțiile adverse sau administrarea vaginală a unui produs)
depășesc avantajele pe termen lung
 În concluzie, nu simt imediat consecințele neadministrării terapiei medicamentoase.

Osteoartrita este o afectiune în care cartilajul protector al suprafetelor articulare , se deteriorează


o data cu trecerea timpului.
Osteoartrita denumita și boala articulara degenerativa sau osteoartroza , reprezinta cea mai
frecventa forma de artrita și este principala cauza a durerii și invaliditatii în rândul persoanelor
mai în vârsta.

Osteoartrita (OA) este o artrită cronică dureroasă cu prevalență în creștere la nivel global.
Managementul actual implică intervenții non-farmacologice și tratamente farmacologice utilizate
în mod obișnuit, care au, în general, eficacitate analgezică limitată și efecte secundare multiple.
Prin urmare, sunt necesare noi tratamente pentru a ameliora simptomele pacientului și impactul
bolii. O serie de terapii farmacologice existente au fost testate recent în OA. Acestea includ
triamcinolonul cu eliberare prelungită și medicamentele antireumatice convenționale care
modifică boala (DMARD) utilizate în tratamentul artritei reumatoide; în general, DMARDs nu
au arătat un beneficiu în tratarea OA. Sunt în curs de dezvoltare noi terapii analgezice, inclusiv
cele care vizează căile durerii periferice. Medicamentele care modifică boala pentru osteoartrita
(DMOAD) vizează țesuturile cheie în procesul de fiziopatologie a OA și vizează prevenirea
progresiei structurale; o serie de DMOAD presupuse sunt în faza II de dezvoltare. Există dovezi
preliminare de îmbunătățire structurală cu unele dintre aceste terapii, dar fără îmbunătățirea
concomitentă a simptomelor, ridicând noi considerații pentru studiile viitoare DMOAD.
Cauze

Aceasta boala articulara este rezultatul unor modificari chimice la nivelul cartilajului , care fac ca
acesta să se distuga cu mult mai repede decât este produs.
În majoritatea cazurilor , specialistii nu cunosc cauza exactă a deteriorarii.
Printre cauzele mai des întâlnite este greutatea corporala excesiva ce tensioneaza suplimentar
articulatiile , în special genunchii , soldurile și articulatiile de la nivelul talusului.
La un procent mai mic din populatie pare a exista o legătura intre distrugerea cartilajului și
anumiti factori.Existenta unui istoric familial de osteoartrita pot influența procesele chimice de la
nivelul cartilajului.
Simptome

Simptomele osteoartritei
Primele simptome ale bolii sunt:

 durerea, în special la nivelul mâinilor, soldurilor, genunchilor sau câteodată la nivelul


coloanei vertebrala.
 rigiditatea, care durează mai puțin de o oră , apare dimineața la trezire sau după repaus
prelungit.
 limitarea miscarilor articulare
 deformari articulare, apar în stadiile tardive ale bolii.

Simptomele și semnele osteoartritei pot fi de la minore la severe , depind de articulatiile afectate.


De obicei , osteoartrita este limitata la un sigur set de articulatii ( ca de exemplu , ambii
genunchi) . În mod normal , aceata boala produce simptome numai la nivelul uneia sau mai
multor articulatii.
Pe măsura ce osteoartrita devine din ce în ce mai severa , simptomele pot presupune o pierdere
totala a functiei articulatiilor afectate.
Diagnosticul de osteoartrita
Medicii pun de obicei diagnosticul de osteoartrita prin evaluarea simptomatologiei și efectuarea
examenului clinic.
Testele ce pot confirma diagnosticul sau pot elimina alte afectiuni asemănătoare sunt :

 examinarea lichidului articular , radiografia , artroscopia


 teste de sânge ( hemoleucograma , factor reumatoid , anticorpi anti nucleari , proteina C
reactiva , tsh , feritina )

Tratament

Tratamentul de osteoartrita poate include antiinflamatoare non-steroidiene, efectuarea de


exercițiu fizic pentru mentinerea mobilitatii articulare, scaderea în greutate pentru persoanele
obeze.
Modificarea activitatilor zilnice în scopul reducerii stresului suplimentar la nivel articular este
foarte importanța în acest caz .
Osteoartrita este o boala cu lent progresiva, deci evolutia ei este greu de anticipat. În unele cazuri
boala se stabilizeaza pentru o perioada de câțiva ani sau chiar intra în perioade de remisiune.
In bolile osteoarticulare, miscarea este medicament pentru articulatii. Trebuie mentinut un
interval de miscare, insa pana in punctul in care nu produce mai multa durere. Intinderea usorara,
ridicarea si coborarea picioarelor dintr-o pozitie sau alta, plimbarile zilnice pot ajuta.
Foarte important este protejarea articulatilor, in timpul exercitiilor, cu echipament corespunzator
si echilibrarea odihnei cu activitatea fizica zilnica.

Tratamentele non-chirurgicale sunt de obicei prima alegere , în special în faza incipientă a


osteoartritei (OA), când nu trebuie tratate chirurgical leziuni clare sau anomalii combinate. OA
precoce poate fi abordată printr-o gamă largă de abordări non-chirurgicale, de la modalități non-
farmacologice la suplimente alimentare și terapii farmacologice, precum și terapii fizice și
proceduri biologice noi, minim invazive, care implică injecții cu diferite substanțe pentru a
obține o îmbunătățire clinică și, eventual, un efect de modificare a bolii. Pacienții și medicii ar
trebui să aibă obiective realiste de rezultat în tratamentul farmacologic, care ar trebui luate în
considerare împreună cu alte măsuri conservatoare. Printre acestea, exercițiile fizice sunt o
abordare conservatoare eficientă, în timp ce terapiile fizice nu au suportul din literatură. Chiar
dacă o combinație a acestor opțiuni terapeutice ar putea fi cea mai potrivită strategie, există
puține studii care se concentrează pe combinarea tratamentelor, care este cel mai frecvent
scenariu clinic. Sunt necesare studii suplimentare pentru a crește dovezile limitate privind
tratamentele nechirurgicale și combinația lor, pentru a optimiza indicațiile, modalitățile de
aplicare și rezultatele, cu accent deosebit pe OA precoce. De fapt, majoritatea dovezilor
disponibile se referă la OA stabilită. Cunoștințele sporite despre mecanismele de degenerare vor
ajuta la o mai bună direcționare a tratamentelor disponibile și la dezvoltarea de noi opțiuni
biologice, acolo unde rezultatele preliminare sunt promițătoare, în special în ceea ce privește
fazele incipiente ale bolii. Tratamentele specifice care vizează îmbunătățirea homeostaziei
articulare, sau chiar contracararea leziunilor tisulare prin inducerea proceselor regenerative, ar
putea avea succes în OA precoce, unde pierderea țesutului și modificările anatomice sunt încă în
stadii foarte inițiale.

De aici, faptul ca aderenta la masuri farmacologice si nefarmcologice este importanta si rezulta si


din cooperarea pacientului la indicatiile medicului.

https://www.farmacia-ethica.ro/stiri/impactul-farmacistului-in-asigurarea-aderentei-pacientului-
la-tratament-medicamentos
https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/osteoartrita-cauze-simptome-
tratament
https://www.arthritis.org/diseases/osteoarthritis
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31384314/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27043347/

S-ar putea să vă placă și