POLENIZAREA

Polenizarea reprezintă transportul polenului de la antere pe stigmat.

Se deosebesc 2 tipuri de polenizare:
- directă (autopolenizare)
- indirectă (polenizare încrucişată).
Polenizarea directă (autogamă) – constă în trecerea polenului din
anterele unei flori pe stigmatul aceleiaşi flori (mazăre, pătlăgele roşii).
În cazul autopolenizării organele sexuale femeieşti şi bărbătești ajung la
maturitate în acelaşi timp.
Polenizarea încrucişată constă în transportul polenului de la o plantă la
alta din aceeaşi specie.
- ea este obligatorie la plantele dioice (salcie, cânepă, hamei);
- se întâlneşte şi la florile hermafrodite dihogame (flori la care
maturitatea ovulelor şi anterelor nu se face în acelaşi timp).
Factorii polenizării:
Transportul polenului se face la polenizarea încrucişată prin:
- insecte – se numeşte polenizare entomofilă
- păsări – polenizare ornitofilă
- vânt – polenizare anemofilă
- apă – polenizare hidrofilă
- om – polenizare artificială
 FECUNDAŢIA
Odată ajuns pe stigmat, grăunciorul de polen este reţinut de
către lichidul lipicios, de perii sau papilele acestuia.
-aici se îmbibă cu apă, germinează, formând un tub subţire,
numit tub polinic, care înaintează în parenchimul stilului.
-în acest tub pătrunde mai întâi celula vegetativă din
grăunciorul de polen urmată de celula germinativă, care în
drumul ei se divide dând doi gameţi bărbăteşti.
- în continuare, tubul polinic ajunge la ovul, pătrunde prin micropil, trece prin
nucelă, până la sacul embrionar, iar conţinutul tubului polinic se scurge în sacul
embrionar.
- unul din gameţii bărbăteşti se contopeşte cu oosfera, formând celula-ou
sau zigotul.
- al doilea gamet bărbătesc se contopeşte cu nucleul secundar al sacului
embrionar din care va lua naştere zigotul accesoriu.
- acesta este dubla fecundaţie, fenomen caracteristic numai plantelor
angiosperme.
- dacă în ovar se află mai multe ovule, la fiecare, procesul fecundaţiei se
produce în acelaşi mod.
 În urma fecundaţiei, din celula ou se dezvoltă embrionul
seminţei.
 NUTRIȚIA PLANTELOR

După modul în care se obţin substanţele

organice, plantele se împart în:
1.Autotrofe – care utilizează carbonul
anorganic din mediul ambiant, din care
sintetizează singure compuşii organici.
- în acest scop plantele autotrof sintetizante
folosesc energia provenită din radiaţiile
solare în timp ce plantele autotrof
chimiosintetizante utilizează energia
provenită din descompunerea unor substanţe
anorganice.
2.Plantele heterotrofe nu îşi pot sintetiza singure compuşii organici. Se
împart în:
- saprofite- cele care utilizează compuşii organici simpli proveniţi din
descompunerea organismelor animale sau vegetale moarte.
- parazite- cele care folosesc compuşii organici proveniţi direct din
organismele vii.
3. Plantele mixotrofe au frunze verzi capabile de fotosinteză, dar recurg
şi la nutriţie suplimentară carnivoră, semiparazită sau simbiotică.
 FOTOSINTEZA

Procesul prin care plantele autotrofe sintetizează primii

compuşi organici, cu ajutorul energiei provenite din radiaţiile solare
este cunoscut sub denumirea de fotosinteză.
Fotosinteza reprezintă procesul prin care plantele verzi
biosintetizează primii compuşi organici: triozele, din CO2 şi apă în
prezenţa luminii şi a clorofilei.
Importanţa fotosintezei :
- se utilizează energia inepuizabilă provenită de la soare
- se formează cantităţi mari de compuşi organici ce pot fi utilizaţi în
alimentaţia oamenilor şi animalelor
- deoarece se utilizează CO2 ( provenite din atmosferă, apă şi sol ),
contribuie la menţinerea proporţiei de CO2 din atmosferă şi se evită
accentuarea fenomenului de seră ( anual se absorb de către plante cca.
1300 miliarde tone CO2).
- rezultatul procesului de fotosinteză îl constituie glucidele şi oxigenul.
- prin eliminarea oxigenului, plantele verzi contribuie la menţinerea
concentraţiei de 21% oxigen din atmosferă şi prin aceasta la menţinerea
vieţii pe Terra.
 Organele şi organitele specializate pentru fotosinteză

Frunza reprezintă organul specializat în care se realizează

procesul de fotosinteză.
- frunzele sunt organe aplatizate, cu suprafaţă mare, capabile să
recepţioneze o cantitate mare de radiaţii luminoase.
- epiderma frunzelor este prevăzută cu stomate, prin care se face
schimbul de gaze între frunze şi mediul ambiant.
- plantele din zona temperată au frunzele cu structură bifacială,
parenchimul asimilator fiind diferenţiat în parenchim palisadic cu rol
fotosintetic şi parenchim lacunar, cu rol în schimburile gazoase.
 Frunza conţine organite specializate în care se desfăşoară procesul de
fotosinteză.
- acestea sunt cloroplastele.
- cloroplastele au formă ovală, sferică sau lenticelară.
- un cloroplast este delimitat la exterior de o membrană dublă
lipoproteică, iar la interior se găseşte masa fundamentală numită
stromă- în care se află ribozomi care participă la biosinteza proteinelor
specifice cloroplastului.