UNIVERSITATEA ,,ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAM DE STUDII: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ ZI GR.4

DISCIPLINA: ȘTIINTA ADMINISTRAȚIEI

CADRU DIDACTIC
LECT. UNIV. DR. -PETRONELA SCUTARIU

STUDENT
STRIJAC ANA-MARIA

SUCEAVA 2020

1
REFORMA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

2
CUPRINS
INTRODUCERE
I. REFORMA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
1.1. Reforma Administrativă
1.2. Caracteristica generală a reformei administrației publice din România
II. REFORMA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ÎN CONTEXTUL
INTEGRĂRII EUROPENE
2.1. Capacitatea administrativă și reforma administrației publice
2.2. Caracteristici generale ale procesului de reformă
2.3. Reforma funcției publice
2.4. Recrutarea și selecția funcționarilor publici
III. REFORMA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE
3.1.Definirea conceptului de descentralizare
3.2. Stadiul actual al descentralizării
3.3. Riscurile procesului de reformă
CONCLUZIE
BIBLIOGRAFIE

Introducere

3
 Noile schimbări din Administraţia Publică, au marcat reorientarea instituţiilor
implicate în reforma Administraţiei Publice centrale şi locale din România, spre
eficientizarea managementului practicat, în aşa fel încât cel puţin în anii 2007-2010 se
poate vorbi de o adevărată Administraţie Publică românească : flexibila, transparentă
şi pragmatică – specifică culturii organizaţionale din ţară, în consens cu aspiraţiile
cetăţeanului român.

4
 I. REFORMA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

1.1 Reforma Administrativă

Reforma administrativă , după cum se precizează în doctrină, ocupă, în mod

1

constant, un loc important atât în programele guvernamentale, cât mai ales, în

solicitările cvasiunanime ale cetățenilor.
Din această cauză tema a devenit un lait motiv și chiar un mit, în acest sens stau
mărturie discursurile unor oameni politici care, astfel, induc iluzia că reforma
administrativă curățește definitiv administrația publică de toate viciile. Constanta
temei, însa, înlătură această iluzie. Aceasta, întrucât, reforma administrației publice
poate să îmbunătățească funcționarea ,,mașinii administrative”, dar perfecționarea sa
nu va permite niciodată să atingă perfecțiunea.
În esență, ea caută să adapteze administrația publică cu sarcinile care îi sunt stabilite
prin lege și, în acest sens, efortul de adaptare trebuie să fie constant.
În acest sens ,,constatarea unor decalaje constante între administrație și societate,
naște ceea ce se numește de obicei criza administrației”, redusă , ,,într-o primă viziune
la inadecvarea aparatului la mediu său social” după care ,,apare criza de legitimitate,
de identitate, de eficacitate.”
Reforma administrației semnifică, în același timp, o conectare a organizării și acțiunii
administrative la realizările științifico-tehnice specifice etapei respective ori la
realitățile și perspectivele efectelor integrării europene și euroatlantice și, nu în ultimul
rând, aducerea administrației publice cât mai aproape de cetățean și de nevoile
acestuia. 

  
  De altfel, se cunoștea că administrația publică este organizată tocmai pentru a asigura
desfășurarea, în bune condiții, atât a activității statului sau a colectivităților locale, cât
și a societății , fapt pentru care această nu are și nu va putea avea o structură  imuabilă,

1 Lect. Univ. Dr. Cezar Manda – suport de curs- Stiinta Administratiei

https://ro.scribd.com/doc/96343765/%C5%9Etiin%C5%A3a-administra%C5%A3iei-publice

5
întrucât, viața socială însăși evoluează permanent. Ca urmare, administrația publică
este obligată să răspundă cu promptitudine cerințelor sociale care sunt într-o continuă
evoluție și consecință ea va trebui să-și schimbe, la rândul său, structura corespunzător
cu acestea.
Numai datorită schimbărilor administrația publică își poate păstra caracterul rațional
și eficient, adaptându-se mediului social respectiv; stabilitatea relativă a
administrației implică însă, reorganizări și reforme continue care trebuie să
înlocuiască anumite elemente perimate și să asigure vitalitatea sa.
2
În acest context, ne raliem definiției reformei administrației publice dată de
doctrină, potrivit căreia, aceasta reprezintă ansamblul de schimbări survenite în
structura și activitatea administrației publice, pe baza modificărilor dispoițiilor legale
care fundamentează.
Rezultă din cele arătate, că dinamica socială si economică, dar mai ales cea
politică, determină dinamica administrației, care constă în evoluția acesteia în
concordanță cu evoluția societății, resimțită în practică printr-o permanentă
îmbunătățire a structurii și activității acesteia. Altefl spus, dinamica administrației
publice se exprimă în dinamica reformei.
Realizarea oportună a unei reforme a administrației publice justificată, fundamentată
de cerințele sociale și studiile științifice este benefică atât pentru interesul general, cât
si pentru cel local; orice întărziere a acesteia poate produce imense prejudicii
materiale și morale societății.
Indiferent, însă, de tendințele contradictorii sau de alte obstacole subiective cu
privire la efectuarea reformei, aceasta trebuie să fie realizată ori de câte ori cerințele
sociale o justifică drept oportună, pe baza studiului științific al realităților politice și
social-economice. Procesul de reformă, de asemenea, trebuie să țină seama de
rezistența administrației publice la orice schimbare, tendință firească, întrucât, prin
structura sa acesta tinde să păstreze ordinea existentă.
Administrația publică, însă, nu poate și nu trebuie să devină un obstacol în calea
evoluției transformărilor politico-sociale si economice dintr-o țară sau alta. Pentru a se

2 Lect. Univ. Dr. Cezar Manda – suport de curs- Stiinta Administratiei

https://ro.scribd.com/doc/96343765/%C5%9Etiin%C5%A3a-administra%C5%A3iei-publice

6
evita asemenea situații doctrina propune trei tipuri de soluții, pe care le regăsim cel
mai adesea folosite în practică. Acestea sunt:
a) Instituționalizarea reformei

b) Transformarea imediată (brutală) a administrației publice

c) Folosirea metodei experimentale.

  1.2 Caracteristica generală a reformei administraţiei publice din România

Reforma managementului Administraţiei Publice din România, în principal a

3

managementului serviciilor publice prin intermediul cărora aceasta îşi defineşte

utilitatea, eficienţa şi transparenţa în satisfacerea nevoilor sociale în raport cu mediul
social în care funcţionează respectivul sistem administrativ, este o prioritate de
necontestat a oricărei guvernări. Nevoia schimbărilor structurale şi funcţionale cu
mutaţii semnificative în plan central sau local, pune în evidenţă fără exagerare faptul
că, acest proces implică parcurgerea unor etape de transformări accelerate cu caracter
istoric, constituindu-se într-o modernizare forţată realizata prin concursul forţei
externe exercitată de Uniunea Europeana (U.E.) printr-un set complex de elemente
stimulative şi de constrângere.Puternica determinare de natură economică conferită de
un spaţiu de exercitare a ’’libertăţii de mişcare’’ (bunuri, servicii, capital, persoane),
coroborată cu circulaţia unei monede de schimb unice şi ale unor politici economice
coordonate, a impus necesitatea unor schimbări majore şi în managementul
instituţional aferent sistemului administrativ. Adaptarea cu întârziere a Administraţiei
Publice din România, la nivelul exigenţelor administraţiei publice din ţările dezvoltate,
în sensul creşterii capacitaţii instituţionale, promovării unui management strategic
eficient şi performant pentru fiecare perioadă tranzitorie şi postranzitorie spre o
economie de piaţă competitivă, şi a unui management public bazat pe calitate, eficienţă
şi performanţă, a îngreunat procesul reformator în cadrul sistemului, cu consecinţele

3 https://administrare.info/administra%C8%9Bie-public%C4%83/6739-reforma-administratiei-publice-din-
romania

7
de rigoare. Faptul că s-a neglijat clarificarea unei perspective strategice privind
4

pregătirea managerială a responsabililor administrativi care să conducă la o

profesionalizare a activităţii desfăşurate de autorităţile publice, şi la o schimbare a
valorilor şi modului de acţiune a personalului public dar şi la dezvoltarea unei
concepţii manageriale caracteristice unei administraţii publice moderne, au fost factori
de natură subiectivă care au stagnat mersul reformei. Importanţa acordată de literatura
de specialitate din România, cât şi din ţările Europei Centrale şi de Est, problematicii
managementului public, şi mai ales calităţii procesului de management, mergând până
la condiţia de performanţă, bazată pe stabilirea şi evaluarea unor criterii exacte în care
să se încadreze obiectivele de realizat, este un argument realist şi obiectiv al
importanţei. Deşi a constituit un capitol distinct în toate programele de guvernare de
până acum, reforma administraţiei publice nu a reprezentat o prioritate; dimpotrivă
metodele centraliste s-au perpetuat în mare măsură, iar schimbările aşteptate au fost
mult prea lente şi fragmentate. De aceea, credem că orice intervenţie în domeniul
reformei administraţiei publice implică modificări ale componentelor majore,
incluzând administraţia centrală, administraţia locală şi serviciile publice aferente
acestora. Plecând de la necesitatea funcţionării mai eficiente a instituţiilor, instituirii
unor noi tipuri de relaţii între administraţie şi cetăţeni, creşterii rolului autorităţilor
locale, reconsiderării parteneriatului cu societatea civilă , şi până la aspiraţia de
membru a Uniunii Europene, în studiul întreprins au fost identificate principalele
motive care impun necesitatea reformei: economice, tehnologice, sociologice,
instituţionale. Reformarea (schimbarea) administraţiei publice din România printr-o
strategie coerentă şi pragmatică trebuie să urmărească cel puţin planul strategic
- incluzând redefinirea rolului statului, planul legal – în sensul diminuării densităţii
legislative, planul organizaţional – orientat spre reducerea ierarhiilor şi planul
cultural – urmărind o schimbare a valorilor şi modului de acţiune a aleşilor politici,
funcţionarilor publici şi chiar a cetăţenilor. Bineînţeles, strategia reformei va trebui
guvernată de principiile definitorii ale unei democraţii reale:
- separarea funcţiilor politice de cele administrative,
- crearea şi consolidarea unui corp de funcţionari publici de carieră,
- definirea clară a responsabilităţilor şi relaţiilor între instituţii,
4 https://administrare.info/administra%C8%9Bie-public%C4%83/6739-reforma-administratiei-publice-din-
romania

8
- legitimitate şi administraţie corectă,
- autonomie decizională,
- transparenţă în actul de guvernare / administrare.

În acord cu cerinţele impuse de procesul de modernizare a administraţiei publice şi

al Integrării Europene, reforma funcţiei publice se impune ca o prioritate a întegului
proces de reformare a administraţiei publice româneşti. În prezent în România,
instituţiile responsabile pentru reforma funcţiei publice sunt: Agenţia Naţională a
Funcţiei Publice – pentru managementul funcţiei publice şi Institutul Naţional de
5

Administrare – pentru formarea continuă a funcţionarilor publici.

Rezultatele reformei funcţiei publice se concretizează în două categorii:

1. Prima categorie de efecte are în vedere crearea unui corp profesional de

funcţionari publici, stabil şi neutru din punct de vedere politic, prin
implimentarea unui cadru legislativ, unitar şi coerent şi dezvoltarea coeziunii
strategiilor de management al resurselor umane şi de instruirea profesională.

2. A doua categorie vizează creşterea investiţiilor în formarea resurselor umane

din administraţia publică

II. REFORMA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII

EUROPENE

6
Pe plan mondial tendința ultimilor douazeci de ani este cea a globalizarii și
dezvoltării intense a sistemelor sociale. În acest nou context statele naționale sunt
5 http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/publicatii/Pais3_studiu_3_ro.pdf

6 http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/publicatii/Pais3_studiu_3_ro.pdf

9
 puse într-o poziție cu totul nouă, în care instituțiile și sistemele administrative
trebuie sa fie flexibile pentru a se adaptata acestor transformări. În noul context
geopolitic administrația publică centrală si locală au devenit factori definitorii în
competitivitatea economică a unei țări sau regiuni economice. Pentru România
procesul de transformare din administrația publică capătă noi dimensiuni. Astfel,
acestea trebuie să răspundă noilor schimbări din economia mondială, dar în egală
măsură și noilor cerințe ale procesului de integrare în structurile Uniunii Europene.
Reforma administrației publice implică modificări de substanță ale componentelor
sale majore, atât la nivelul administrației publice centrale cât si al administrației
publice locale si a serviciilor publice în general. Pe de altă parte, dezvoltarea
democrației reclamă instituirea unei noi relații între cetățeni si administrație,
creșterea si întărirea rolului autorităților și reconsiderarea parteneriatului cu
societatea civilă și aleșii locali.

2.1 Capacitatea administrativă și reforma administrației publice

Adesea, discuțiile despre reforma administrației publice din România dau naștere
unor confuzii referitoare la sensul acestei expresii. Concret, reforma înseamnă mai
mult decât îmbunătățirea capacității administrative. Pe scurt, răspunsul este că
acestea sunt două concepte diferite despre organizarea sectorului public. Totuși, ele
sunt corelate funcțional. Reforma administrației publice este un concept larg, care
7
include toate aspectele organizării sectorului public, printre care se remarcă:
“arhitectura” generală a ministerelor si agențiilor, organizațiile si instituțiile de la
nivel local, sistemele, structurile, procesele, motivațiile, precum si modul de
supraveghere a acestora și de adaptare periodică a sistemului. Pe de o parte,
administrația se referă la modul în care este autorizată formal, ordonată și
organizată coordonarea activităților din sectorul public, iar pe de altă parte,
capacitatea administrativă care este o evaluare a functionării structurii ierarhice a
personalului din serviciile publice, fiind deci doar unul dintre elementele reformei
administrației publice. Cu toate acestea, capacitatea administrativă este esențială
pentru reformă și pentru funcționarea statului, dar, asa cum am arătat, este doar o
7 http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/publicatii/Pais3_studiu_3_ro.pdf

10
parte a acestei viziuni complexe și, în sine, nu poate asigura rezultatele așteptate de
la o administrație modernă. De fapt, simpla creștere a capacității administrative
poate fi un impediment în obținerea rezultatelor, pentru că depinde parțial de modul
în care este organizată și realizată, dar și de modul de încadrare cu personal si de
atitudinea acestora referitoare la realizarea atribuțiilor lor.
Pentru suștinerea procesului de transformare a administrației publice, în acord cu
cerințele procesului de reformă din acest domeniu este nevoie de un ansamblu
coerent de măsuri ce trebuie întreprinse într-o perioadă bine delimitată, în domeniul
funcției publice, care urmărește crearea unui corp profesionist de funcționari
publici, stabil si neutru din punct de vedere politic, în domeniul administrației
publice locale prin continuarea procesului de descentralizare/deconcentrare a
serviciilor publice si cel al administrației publice centrale prin îmbunătățirea
procesului de formulare a politicilor publice.

2.2. Caracteristici generale ale procesului de reformă

Un aspect important al reformei administrației publice îl constituie

managementul reformei în procesul de aplicare a acesteia. Un risc important în
realizarea reformei administrației publice este aglomerarea sarcinilor cotidiene,
ramânând astfel puțin timp pentru a căuta noi soluții la disfuncționalitățile apărute.
În consecință, pentru ca reforma administrației publice să aibă succes este necesar
ca un numar mare de grupuri țintă, (în particular persoane cheie de la nivele de
conducere si decizie) să-și exprime sprijinul si angajamentul în recunoașterea
necesitații schimbărilor și în implementarea acestor schimbări. Pe baza modelului
dezvoltării integrate a organizațiilor, se pot identifica patru factori de blocaj în
implementarea reformei:
 strategici - complexitatea decizională;
 structurali - birocrația specifică oricărui sistem, mijloace umane si
financiare limitate, dimensiunea si complexitatea;
 culturali - teama de risc, traditia „continuității”, schimbarea mentalității;
 comportamentali - absența stimulentelor individuale, ne înțelegerea
obiectivelor finale, demotivare și frustrări, comportamentele de așteptare.

11
 8
Procesul de reformă a administrației publice, atât la nivelul aparatului tehnic, cât și
la nivelul aleșilor locali este perceput că un proces care nu a adus încă transformările
așteptate. Astfel, jumătate dintre primari au o opinie nefavorabilă cu privire la
schimbările din administrația publică, în timp ce 36.4% dintre modernizatori consideră
că administrația publică este supusă unui proces de reformare într-o mică măsură. Mai
mult, între cei doi actori importanți ai procesului de reformă, modernizatorii din
prefecturi și consilii județene și primarii localităților, există diferențe semnificative în
perceperea acestuia. Reprezentanții rețelei de modernizatori au o percepție mult mai
pozitivă asupra procesului în raport cu cea a primarilor având în vedere implicarea mai
intensă a acestora în acțiunile de reformă întreprinse.

Posibilele explicății ale acestei situații pot fi:

 lipsa de comunicare între grupurile de modernizatori din județe și primarii

localităților pe probleme concrete de reformă;

 o serie de măsuri de reformă în curs de implementare nu au înca efecte

semnificative la nivelul localităților, procesul de reformă fiind unul de durată;

 mesajul politic de la nivelul guvernului nu este însotit de o campanie de

informare și cursuri de formare pentru aleșii locali pe componentele concrete
ale reformei etc.

De altfel, lipsa unei campanii de promovare a măsurilor de reforma ce vor fi

întreprinse în perioada imediat următoare la nivelul administrației publice locale
explica o concordanță redusă între aspirațiile și schimbările percepute de primari. 

2.3. Reforma funcției publice

Trebuie precizat de la bun început că nu există un acquis comunitar în ceea ce

privește administrația sau funcția publică. Tratatul Uniunii Europene (art. 39, par. 4)
precizează că libertatea de circulație a persoanelor nu se aplică “încadrarii în
serviciul public”, ceea ce înseamna că statele membre sunt libere să decidă asupra

8 http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/publicatii/Pais3_studiu_3_ro.pdf

12
 legislației naționale aplicabile în acest domeniu. Aceeași dispoziție este reluată de
altfel și în Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa (art. III – 133, par.
4). Cu toate acestea, Uniunea Europeană insistă pe întarirea capacității
9
administrative care este considerată a sta la baza unei mai bune absorbiri a
fondurilor comunitare. Întarirea acestei capacități nu poate fi concepută fără o
funcționare eficientă a administrației publice, atât în statele membre, cât și în cele
candidate, iar o asemenea funcționare presupune adaptarea continuă a acestui sector
prin strategii de lungă durata și prin îmbunatățirea cadrului legislativ. Este motivul
pentru care Strategia actualizată a Guvernului României privind accelerarea reformei
în administrația publică a fost adoptată la cererea și cu sprijinul organismelor
comunitare.
2.4. Recrutarea si selecția funcționarilor publici
 
    În contextul acestui studiu, trebuie să precizăm că recrutarea personalului
reprezintă procesul de căutare, de localizare, de identificare și atragere a candidaților
potențiali din care urmează să fie aleși, prin selecție, candidații capabili care, în cele
din urmă, prezintă caracteristicile profesionale necesare sau care corespund cel
maibine cerințelor posturilor vacanțe actuale și viitoare.  Aceste precizări sunt
necesare întru-cât legislația în vigoare face confuzii în utilizarea acestor termeni.
În administrația publică, adesea, problema nu este pe cine să alegem pentru
ocuparea unui post vacant, ci de unde și cum să atragem un număr cât mai mare de
candidați competitivi și motivați din care să selectăm persoanele necesare.
Astfel, administrația trebuie să stabilească și să identifice căi de atragere a
potențialilor candidați, care dovedesc reale aptitudini și motivare pentru o carieră de
funcționar public. De asemenea, trebuie identificate căi eficiente de selecție, de
alegere a candidaților potriviți, care corespund cel mai bine cerințelor posturilor
vacanțe.
Administrația publică din România trebuie să-și orienteze procesele de recrutare și
selecție a personalului spre un sistem formal-normativ, în dauna celui real-uman.
În formularea obiectivelor de reformă privind recrutarea și selecția personalului
din administrația publică s-a pornit de la constatarea că nu se asigura pe deplin
corectitudinea acestor procese, personalul angrenat nu este specializat și nu sunt
9 http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/publicatii/Pais3_studiu_3_ro.pdf

13
 utilizați indicatori de performanță. De asemenea, există o puternică influență a
sistemului politic și sunt foarte multe concursuri organizate la nivelul administrației
publice în dauna unui concurs național.
Astfel, personalul angrenat în gestiunea resurselor umane nu posedă întotdeauna
suficiente cunoștințe pentru a identifica acei candidați cu adevărat pregătiți,
limitându-se doar la utilizarea instrumentelor de recrutare și selecție imperativ
impuse prin legislație. 
În ceea ce privește recrutarea personalului remarcăm că sunt utilizate relativ
puține surse de informare a potențialilor candidați, existând o evidență problema de
transparență, sunt utilizați puțini intermediari în asigurarea publicității posturilor
vacanțe, unul dintre ei – ANFP, nu a reușit înca să centralizeze și să publice funcțiile
vacanțe pe pagină web, paginile web ale diferitelor instituții publice sunt destul de
10
puțîn utilizate în vederea asigurării unei publicități adecvate, sunt puțin utilizate
parteneriate cu instituții de formare/ perfecționare.
În materie de selecție a personalului se pune înca un accent destul de mare pe
memorarea de fapte, idei etc., aspect dovedit de bibliografiile de concurs formate
exclusiv din acte normative și de numărul mare de subiecte de concurs ce presupun
redarea unor paragrafe, articole din legislație. 
De asemenea, sunt puțin utilizate studiile de caz, exercițiile practice și cele care
urmăresc să identifice competențele și abilitățile candidaților și foarte rar în
evaluarea finală există un echilibru între cunoștințele de specialitate, abilități,
competențe, trăsături de caracter, acest fapt datorându-se și inexistenței procedurilor
unitare de recrutare și selecție.
Considerăm externalizarea procesului de recrutare o soluție viabilă în viitorul
apropiat. Externalizarea poate avea în vedere formarea unor comisii naționale de
concurs, compuse din specialiști în domeniul recrutării și selecției personalului,
personalități recunoscute, așa cum este cazul recrutării înaltilor funcționari publici.
De asemenea, considerăm că s-ar putea apela la firme specializate în recrutarea și
selecția personalului.. De asemenea, este necesară limitarea accesului la funcțiile
publice a unor categorii de pensionari și proceduri speciale pentru selecția înalților
funcționari publici.

10 http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/publicatii/Pais3_studiu_3_ro.pdf

14
 O mențiune specială trebuie făcută în ceea ce privește recrutarea și selecția
ocupanților funcțiilor de manageri publici. În accepțiunea noastră, ocuparea acestor
funcții doar de către anumite categorii de absolvenți ai unor programe de formare
este foarte limitativă și încalcă principiul enunțat privind accesul egalitar la ocuparea
funcțiilor publice.
În ceea ce privește recrutarea și selecția viitorilor prefecți, funcționari publici,
constatăm că actualul cadru legal nu este în măsură să asigure stabilitatea și
continuitatea în față schimbărilor politice.
În concluzie, recrutarea și selecția personalului în administrația publică din
România trebuie profund restructurate, astfel încât să se asigure promovarea
neutralității politice a funcționarilor publici și creșterea transparenței procesului.

III. Reforma administratiei publice locale

3.1. Definirea conceptului de descentralizare

   Descentralizarea reprezintă transferul de autoritate și responsabilități pentru

anumite funcții publice de la nivelul guvernului central al unei țări la niveluri
subnaționale de guvernare sau instituții autonome (Rondinelli et al. 1983). În
literatură de specialitate descentralizarea este adesea clasificată după tipul de
responsabilități transferate și după nivelul de autonomie a autorităților locale.
   11 În acord cu strategia de reformă a administrației publice agreată de Comisia
Uniunii Europene, conceptul de descentralizare în România, este definit prin
intermediul a trei elemente majore:
 
    - continuarea descentralizării prin transferul de competențe și responsabilități
administrative și financiare, de la nivelul autorităților administrației publice centrale
la nivelul autorităților locale;

11 http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/publicatii/Pais3_studiu_3_ro.pdf

15
 - continuarea procesului de deconcentrare prin delegarea de responsabilități în
teritoriu funcție de necesitățile pe plan local, în cadrul aceleiași structuri
administrative (serviciile deconcentrate funcționează în subordinea ministerului care
le-a delegat responsabilitatea);
 - transformarea serviciilor deconcentrate din teritoriu, funcție de necesitățile
cetățenilor și pentru eficientizarea acestora, în servicii descentralizate în
responsabilitatea autorităților locale.

3.2. Stadiul actual al descentralizării

Constituția adoptată în 1991 a fost primul act legislativ al României post
comuniste care a recunoscut "autoritățile comunale și orășenești" "pe baza
principiului descentralizării"(Art 119) “drept autorități administrative
autonome”(Art. 120/2). 
Strategia privind accelerarea reformei administrației publice aprobată în 2001 de
Guvernul României a identificat necesitatea descentralizării anumitor servicii
publice în vederea reducerii cheltuielilor și a întaririi capacității manageriale a
administrației publice locale.
Cu sprijinul unor donori internaționali s-au elaborat o serie de analize sectoriale
privind procesul de descentralizare în anumite domenii (ex. asistență socială –
protecția copilului). Câteva aspecte majore privind descentralizarea cum ar fi: rolul
asocierilor de unități teritorial administrative în furnizarea de servicii publice (la
nivel de județ, oraș, comună), rolul prefectilor, implicarea autorităților locale în
procesul decizional, se recomandă a fi soluționate pentru o mai bună gestionare a
serviciilor publice la nivel local. 

3.3. Riscurile procesului de reforma

16
 Un aspect important al reformei administrației publice îl constituie managementul
reformei în procesul de aplicare a acesteia. Un risc important în realizarea reformei
administrației publice este aglomerarea sarcinilor cotidiene, ramânând astfel puțin
timp pentru a caută noi soluții la disfuncționalitățile apărute. 
În consecință, pentru că reforma administrației publice să aibă succes este necesar că
un număr mare de grupuri țintă, (în particular persoane cheie de la nivele de conducere
și decizie) să-și exprime sprijinul și angajamentul în recunoașterea necesității
schimbărilor și în implementarea acestor schimbări. Pe baza modelului dezvoltării
integrate a organizațiilor, se pot identifica patru factori de blocaj în implementarea
strategiei actualizate: strategici (complexitatea decizională), structurali 12(birocrația
specifică oricărui sistem, mijloace umane și financiare limitate, dimensiunea și
complexitatea), culturali (teamă de risc, tradiția „continuității”, schimbarea
mentalității) și comportamentali (absența stimulentelor individuale, neîntelegerea
obiectivelor finale, demotivare și frustrări, comportamentele de așteptare).

Administrația publică nu poate fi reformată într-un timp scurt. Este un proces pe

termen lung, care trebuie să fie implementat de mai multe guverne consecutive, într-un
mediu dificil, competitiv și în continuă schimbare. 

CONCLUZIE
Societatea româneasca se află într-un proces de schimbare în care toate
elementele de ordin economic, social, politic, civic au cunoscut o nouă dinamică în
încercarea de adaptare la condițiile prezente
De asemenea, Reforma Administrației Publice se află într-o continuă modificare,
neajungând la o formă perfectă.
Prin programul său de activitate pentru perioada 2016-2018, Guvernul
şi-a asumat angajamentul să continue eficientizarea administraţiei publice pentru a
oferi cetăţenilor servicii la cel mai înalt nivel în conformitate cu practicile
democraţiilor europene. Acest angajament este reflectat în prezența Strategie.
Documentul propune o abordare etapizată, care se bazează în mod progresiv pe
acţiunile anterioare de reformare.
11. Prezența Strategie are ca scop stabilirea cadrului general de reformă a
12 http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/publicatii/Pais3_studiu_3_ro.pdf

17
administraţiei publice pentru perioada 2016-2020.
12. Prezența Strategie este elaborată după 11 ani de la lansarea primelor
iniţiative de reforma administraţiei publice din anul 2005, care au contribuit la
dezvoltarea instituţiilor din Republica Moldova. Reprezentanţii atât ai societăţii
civile, cât şi ai partenerilor de dezvoltare au confirmat că unele aspecte ce ţin de
reorganizarea structurii Guvernului, reformarea serviciului public, managementul
financiar şi eficientizarea procesului decizional au fost realizate. Cu toate acestea,
fără un document strategic în domeniu pe parcursul ultimilor ani, efectele ciclului
precedent de reformă a administraţiei publice sunt infime, reducându-se constant.
Au rămas încă multe lucruri care trebuie îmbunătăţite, iar societatea, pe bună
dreptate, are aşteptări tot mai mari de la administraţie.

BIBLIOGRAFIE
Surse web
1. Lect. Univ. Dr. Cezar Manda – suport de curs- Stiinta Administratiei
https://ro.scribd.com/doc/96343765/%C5%9Etiin%C5%A3a-administra%C5%A3iei-
publice
2. https://administrare.info/administra%C8%9Bie-public%C4%83/6739-
reforma-administratiei-publice-din-romania
3. http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/publicatii/Pais3_studiu_3_ro.pdf

18