CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE

”RAISA PACALO”

CATEDRA NURSING

Suport teoretic

Particularitățile de îngrijire a
vârstnicului.
 Plan:

I. Independenţa şi satisfacerea nevoii

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Manifestări de independenţă

Intervenţiile asistentului medical pentru menţinerea independenţei

mişcării

II. Dependenţa în satisfaerea nevoii

Problemele de dependenţă:
1. Imobilitate
2. Hiperactivitate
3. Necoordonarea mişcărilor
4. Postură inadecvată
5. Circulaţie inadecvată

Surse de dificultate care determină imobilizarea

Manifestările de dependenţă

Intervenţiile asistentei
 Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
Definiţie
A se mişca şi a avea o bună postură sunt o necesitate a fiinţei vii de a fi în
mişcare, de a-şi mobiliza toate părţile corpului prin mişcări coordonate, de a păstra
diferite părţi ale corpului într-o poziţie care permite eficacitatea funcţiilor
organizmului.
Circulaţia sîngelui este favorizată de mişcările şi activităţile fizice.

I. Independenţa în satisfacerea nevoii

Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a bunei posturi sunt determinate
de integritatea aparatului locomotor (sistem osos şi muscular), a sistemului nervos
şi aparatului vestibular. Oasele acţionează ca pârghii, avînd rol fundamental în
realizarea mişcărilor. Muşchii acţionează prin proprietăţile lor: extitabilitate,
contractibilitate, elasticitate. Aparatul vestibular menţine echilibrul static şi
dinamic al corpului.
Sistemul nervos – cerebelul – alături de aparatul vestibular, contribuie la
reglarea echilibrului, dar reglează, totodată şi tonusul muscular şi mişcările fine.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factorii biologoci:
- vîrsta şi dezvoltarea: copilul mic are mişcările mai puţin coordonate,
dobîndindu-şi controlul pe măsură ce inaintează în vîrstă; copilul este foarte
activ, se mobilizează şi ia tot felul de poziţii;
- adultul este activ, în deplinătatea puterii, dă supleţe mişcărilor, le
coordonează;
- vîrstnicii, are forţa fizică redusă, la fel agilitatea, rămîne, totuşi activ
în exerciţii moderate
- construcţia şi capacităţile fizice: influenţează intensitatea efortului
fizic pe care îl depune individul
Factorii psihologici:
- emoţiile: pot fi exprimate prin mişcări ale corpului; pulsul şi tensiunea
arterială se modifică în raport cu emoţiile, stresul, teama
- personalitatea: temperamentul, determină ca individul să fie mai
activ, înflăcărat, calm, sau grav
Factorii sociologici:
- cultura: individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în
viaţa cotidiană, în funcţie de societatea în care trăieşte
- rolurile sociale: în societate, individul poate îndelini activităţi ce
impun un efort fizic mai mare sau mai mic, pe care să-l compenseze prin
rezistenţa fizică şi ore suficiente de repaus
- organizarea socială: fiecare societate are legi şi regulamente pentru ca
individul să-şi menţină sănătatea chiar dacă depune un efort deosebit.
 Societatea organiează activităţi pentru petrecerea timpului liber, în mişcare
şi agrement
- tradiţiile, religia: individul poate lua posturi acceptate, legate de
obiceiuri, tradiţii sau obiceiuri religioase.

Manifestări de independenţă
Postura adecvată (sau atitudinea)
- funcţia corpului omenesc, bazată pe acţiunea sinergică şi coordonată a
elementelor aparatului locomotor şi a sistemului nervos, cu ajutorul cărora
se menţine stabilitatea, echilibrul şi raporturi constante între corp şi mediu şi
între diferite segmente ale corpului
- în picioare (ortostatism):
– capul drept înainte
– spatele drept
– braţele pe lîngă corp
– şoldurile, gambele drepte
– piciorul în unghi de 900 cu gamba
- şezîndă:
– capul drept
– spatele drept rezemat
– braţele sprijinite
– coapsele orizontale
– gambele verticale
– piciorul în unghi de 900 cu gamba, sprijinit pe podea
- culcat (clinostaticsm):
– decubit dorsal (pe spate)
– decubit latera, stîng sau drept (într-o parte)
– decubit ventral (pe abdomen)
Mişcări adecvate:
Tipuri de mişcări:
- abducţie – mişcări de îndepărtare faţă de axul median al corpului
- adducţie – mişcări de apropiere faţă de axul median al corpului
- flexie extensie – mişcări de apropiere sau îndepărtare a două segmente
apropiate (braţ, antebraţ, gambă-coapsă)
- rotaţie – mişcare realizată în jurul axului care trece prin lungul
segmentelor care se deplasează
- pronaţie/supinaţie – pronaţia este mişcarea de rotaţie a mînii, prin care
palma priveşte în jos, iar supinaţia este mişcarea inversă; la picior, palma
priveşte lateral, cu marginea externă ridicată – pronaţie, invers fiind
supinaţia
- circumducţie – mişcare complexă, care totalizează flexia, extensia,
abducţia şi le asociază cu rotaţia
- exerciţii fizici: - sunt activităţi fizice efectuate cu scopul de a
îmbunătăţi randamentul muscular şi circulaţia
- active – executate de către individ
 - pasive – mişcări ale articulaţiilor, executarea de către o altă persoană
- izomerice – contracţii musculare în care lungimea muşchiului rămîne
neschimbată, crescînd numai tensiunea sa (exemplu: contracţia muşchilor
pentru menţinerea poziţiei corpului)
- de rezistenţă: exerciţii fizice în care creşte tonusul muscular

A. caracteristicele exerciţiilor: coordonate, armonioase, complete.

B. execuţie: - a se scula, a merge, a alerga, a se apleca, a se aşeza pe vine,
a îngenunchia, a ridica greutăţi, a apuca obiecte.

Tensiunea arterială:
- se modifică în raport cu intensitatea efortului depus
Puls
- creşte frecvenţa şi amplitudinea lui, în funcţie de intensitatea efortului

Intervenţiile asistentului medical pentru menţinerea independenţei

mişcării
- stabileşte împreună cu pacientul nevoile de exerciţiu fizic
- planifică un program de exerciţii moderate, adaptat capacităţii fizice
ale pacientului
- învaţă pacientul să folosească tehnici de destindere şi relaxare
- educă pacientul să evite tabacismul, mesele copioase, surplusul de
greutate

II. Dependenţa în satisfaerea nevoii

Problemele de dependenţă:
1. Imobilitate
2. Hiperactivitate
3. Necoordonarea mişcărilor
4. Postură inadecvată
5. Circulaţie inadecvată
6. Refuzul de a face activitaţi - anexele 3-6
7. Edeme ale membrelor - anexele 3-6

1. Imobilitatea
Aceasta reprezintă o diminuare sau o restricţie a mişcării, fiind recomandată,
adesea, ca metodă terapeutică sau poate fi cauzată de traumatisme şi boli organice
sau funcţionale.

Surse de dificultate care determină imobilizarea

Surse de ordin fizic
- alterarea centrilor nervoşi (accident vascular cerebral)
- alterarea integrităţii aparatului locomotor (fracturi, entorse, luxaţii)
- piedici ale mişcării (pansamente, aparat gipsat, extensie continuă)
 - dezechilibrare – durerea
Surse de ordin psihologic
- tulburările de gîndire, anxietate, stres, pierderea, separarea
Surse de ordin sociologic
- eşecul
- izolarea
Lipsa cunoaşterii
- cunoaşterea de sine, despre alţii şi despre mediul înconjurător

Manifestările de dependenţă
Dificultatea de deplasare
- a se ridica
- a se aşeza
- a merge
Deminuarea sau absenţa mişcării
- prezenţa parezelor; (mono, para, tetra pareze sau paralizii)
- prezenţa paraleziilor
Atonie musculară
- scăderea tonusului
Atrofia musculară
- diminuarea volumului muşchiului, a contractibilităţii sale
Hipertrofie musculară
- mărirea volumului unui muşchi
Contractura musculară
- contracţie involuntară şi permanentă a unuia sau mai multor muşchi care
determină o poziţie inadecvată
Râs sardonic (tetanos)
- contracţia muşchilor masticatori determină trismus şi „rîsul sardonic”
Anchiloză
- diminuarea sau imposibilitatea mişcării unei articulaţii
Crampă
- contracţie spasmodică involuntară şi dureroasă a unuia sau a mai multor
muşchi (molet, picior) cauzată de o poziţie incomodă, de compresiunea unui nerv
sau de deficitul de calciu
Escare de decubit
- ulceraţii ale pielii (vezi nevoia de a păstra tegumentele cutanate şi integre)
Diminuarea interesului
- tulburările psihice pot determina lipsa interesului pentru mişcare, menţinerea
timp îndelungat a unei stări de imobilitate

Intervenţiile asistentei
Pacientul imobilitate
Pacientul să aibă tonusul muscular şi forţa musculară păstrată
 - planifică un program de exepţii, în funcţie de cauza imobilizării şi de
capacitatea pacientului
Pacientul să-şi menţină integritatea tegumentelor şi a activităţii articulare
- schimbă poziţia pacientului în fiecare 2 ore
- masează regiunile predispuse la escare, pudrează cu talc
- efectuează exerciţii pasive, la fiecare 2 ore
- învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să efectueze
exerciţii musculare active
Pacientul să-şi menţină funcţia respiratorie
- învaţă pacientul :
– să facă exerciţii de respiraţie profunde
– să tuşească şi să îndepărteze secreţiile
- administrează medicaţia prescrisă de medic
Pacientul să fie echilibrat psihic
- pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire
- redă încrederea pacientului că imobilitatea sa este o stare trecătoare şi
că îşi va putea relua mersul
Pacientul să-şi menţină satisfăcute celelalte nevoi fundamentale
- suplineşte pacientul în satisfacerea nevoilor sale, îl serveşte la pat cu
cele necesare.

2. Hiperactivitatea
Această problemă de dependenţă constă în creşterea ritmului mişcărilor şi a
activităţilor individului, determinată de instabilitatea emoţională şi de pierderea
ideilor.

Manifestările de dependenţă
Vorbire caracteristică
- vorbeşte mult, precipitant
Pacientul reacţionează la toţi stimulii
- stimuli luminoşi, auditivi, din mediul extern, căt şi stimuli interni; ei
determină reacţii din partea bolnavului
Mişcări caracteristice
- mişcări rapide, frecvente
Spasme
- contracţie involuntară a unuia sau mai multor muşchi
Ticuri
- mişcări convulsive, involuntare ale ochilor, gurii, ale unui braţ sau
unui picior
Manie
- psihoză caracterizată printr-o stare de excitaţie, în special, în sfera
afectivităţii cunoaşterii şi activităţii; bolnavul este neliniştit, tulburent;
datorită ritmul rapid de desfăşurare a activităţii sale, nu duce nimic la
îndeplinire din ceea ce plănuieşte
Euforie
 - bună dispoziţie, de obicei, nemotivată

Sursele de dificultate
Surse de ordin fizic
- dezechilibrare endocrine
- reaţii medicamentoase, alcoolism
Surse de ordin psihologic
- sinilitate, tulburări de gîndire
- separaţie, criză, pierdere
Lipsa cunoaşterii
- lipsa cunoaşterii de sine

Intervenţiile asistentei
Pacient cu hiperactivitate
Pacientul să prezinte mobilitate normală
- înlătură stimuli din mediul înconjurător (asigură semiobscuritatea
încăperii, izolarea fonică, reducerea numărului de vizitatori)
- asigură condiţii ca bolnavul să facă băi călduţe, să consume lichide la
temperatură moderată
Pacientul să-şi menţină integritatea fizică
- supraveghează permanent pacientul, pentru a nu se răni
- înlătură obiectele contondente
- aplică constrîngeri fizice, dacă este cazul (chingi, cămaşă de protecţie)
- administrează tratametul tranchilizant prescris de medic

3. Necoordonarea mişcărilor
Această problemă de dependenţă reprezintă dificultatea sau incapacitatea
individului de a-şi coordona mişcările diferitelor grupe musculare.

Sursele de dificultate
Surse de ordin fizic
- deficit senzorial, leziuni ale sistemului nervos central, boala Parkinson
- dezechilibru hidroelectrolitic
- efect secundar al unor medicamente, droguri
Surse de ordin psihologic
- tulburările de găndire
- anxietate, stres
Surse de ordin sociologic
- mediu necunoscut
Lipsa cunoaşterii
- insuficienţa cunoaşterii de sine şi a mediului înconjurător

Manifestările de dependenţă
Akinezie
- lipsa sau diminuarea mişcărilor normale
 Ataxie
- tulburările de coordonare a mişcărilor active voluntare
Convulsii
- contracţii repetate, involuntare, ale unui muşchi sau grupe de muşchi,
urmate de relaxare; contracţia este instantanee
Tremurături
- secuse repetate, involuntare, ale unei părţi a corpului (mîini, cap sau
ale întregului corp)
Tulburări ale mersului
- mers tîrşit, propulsiv
Dificultatea de a trece din ortostatism, în poziţie şezînd

Expresie facială caracteristică

- faţă rigidă

Intervenţiile asistentei
Pacient cu necoordonarea mişcărilor
Pacient să fie echilibrat psihic
- pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire (ex: EEG)
Pacientul să aibă tonusul muscular adecvat activităţii depuse
- planifică un program de exerciţii şi de mers, în funcţie de capacitatea
pacientului
- învaţă pacientul să utilizeze diferite aparate de susţinere pentru activităţile
cotidiene
- ajută pacientul să facă băi calde, exerciţii fizice, îi face masaje la nivelul
extremităţilor
- administrează medicaţie antiparkinsoniană
Pacientul să-şi satisfacă toate nevoile organizmului
- pacientul va fi ajutat să-şi satisfacă nevoile organismului

4. Postura inadecvată
Este o problemă de dependenţă, reprezintă de orice poziţie care nu respectă
principiile poziţiei anatomice a corpului şi care predispune individul la diferite
deformări.

Poziţiile inadecvate se pot întîlni ca urmare a :

- oboselii, slăbiciunii musculare, anxietăţi stresului sau dureri în cursul unor
boli; pacientul imobilizat la pat nu-şi poate schimba poziţia şi este predispus la
alterări ale integrităţii pielii, la nivelul punctelor de presiune, la deformări, la
complicaţii pulmonare;
- modificările produse de boală în organism, cum ar fi contractura musculară
(tetanos)
- reacţie, conştiente sau inconştiente, ale individului (de exemplu, poziţia
cocoş de puşcă, în meningită);
 - măsuri profilactice în prevenirea unor complicaţii (de exemplu, cu membrul
inferior, ridicat pe o pernă în tromboflebită);
- terapiei necesare vindecării (de exemplu, în cursul tratamentului fracturilor
prin estensie continuă);
- măsurile de prim ajutor (de exemplu, în anemiile acute posthemoragice);

Manifestările de dependenţă
Oboseala musculară
- reducerea temporară a capacităţii funcţionale a muşchiului, consecinţă
a activităţii excesive, prelungite
Deformări ale coloanei vertebrale
- cifoză (deviaţia coloanei vertebrale, cu o convexitate posterioară)
- lordoză (accentuarea curburii lombare vertebrale)
- scolioză (deviaţia laterală a coloanei vertebrale)
Deformări ale membrelor inferioare
- genu valgum – deformări în care genunchii sunt apropiaţi, iar
picioarele depărtate
- genu varum – deformări în care genunchii sunt depărtaţi în schimb
picioarele aprropiate
- picior strîmb:
– sprijinit pe antepicior (ecvin)
– sprijinit pe călcîi (talus)
– sprijinit pe partea externă (varus)
– sprijinit pe partea internă (valgus)
- picior plat:
– bolta plantară prăbuşită
Deformări ale şoldului
- luxaţie – ieşirea capului femuruui din articulaţia coxofemurală
Poziţii inadecvate
- pentru examinare:
– ginecologică – pacienta stă pe spate, cu genunchii flectaţi,
depărtaţi, iar coapsele flectate pe abdomen;
– genu-pectorală – pieptul pe plan orizontal, pacientul sprijinindu-
se pe genunchi, poziţie utilizată pentru examenul rectoscopic;
– trendelenburg – trunchiul, membrele inferioare mai sus decît
capul (poziţia asigură circulaţia sîngelui la creier)
Poziţii patognomonice
- sunt specifice unei boli;ex – tetanos
- opistotonus
- în meningită poziţia „cocoş de puşcă” (capul în hiperextensie, iar
membrele inferioare flectate atît din articulaţia coxofemurală, cît şi din aceea
a genunchiului)
Dificultatea de schimbare a poziţiei
- semişezînd în pat (pacienţii cu dispnee)
 - decubit ventral (poziţie inadecvată, cînd pacientul nu-şi poate schimba
poziţia singur poziţia)
Torticolis
- înclinarea capului într-o parte, datorită contractului musculaturii
gîtului
Bătătură (clavus)
- hiperkeratoză uşor reliefată, netedă

Surse de dificultate
Surse de ordin fizic
- lezări ale oaselor şi muşchilor
- defecte de structură osoasă
- durere, dispnee
- orice împiedică mobilizarea (aparate, atele...)
Surse de ordin psihologic
- anxietate, stres
- situaţie de criză, tulburări de gîndire
Surse de ordin sociologic
- condiţii de muncă inadecvate
Lipsa de cunoaştere
- insuficienta cunoaştere de sine şi a celorlalţi

Intervenţiile asistentei
Pacient cu postura inadecvată
Pacientul să aibă postura adecvată
- instalează, pacientul în pat respectînd poziţiile anatomice ale
diferitelor segmente ale corpului
- foloseşte utilajele auxiliare şi de confort, pentru menţinerea poziţiei
anatomice
Pacientul să aibă o poziţie care să favorizeze respiraţia, circulaţia sîngelui,
drenajul secreţiilor bronşice
- instalează, de urgenţă, pacientul cu tulburări respiratorii (dispnee) în
poziţie semişezînd
- instalează, de urgenţă, pacientul cu anemie acută posthemoragică, în
poziţie Trendelenburg
- instalează pacientul cu secreţie bronşică, în poziţie de drenaj postural
- foloseşte utilaje pentru confortul pacientului, în aceste poziţii
Pacientul să nu prezinte complicaţii ca: escare de decubit, anchiloze, contracturi
- schimbă poziţia pacientului la interval de 2 ore
- verifică pielea în regiunile cu proeminenţe osoase, odată cu
schimbarea poziţiei
- masează punctele de presiune la fiecare schimbare a poziţiei
- asigură igiena tegumentelor şi a lengeriei de pat şi corp
- efectuiază exerciţii pasive şi active (după caz)
- învaţă pacientul care este poziţia adecvată
 BIBLIOGRAFIE

1. L.Titircă “Ghid de Nursing”,ediţia Viaîa medicală românească 1995.

2. Asociaţia de Nursing din Republica Moldova, Diagnostice Nursing în practica
clinică, Chişinău 2008
3. Carol Mozes “Tehnica îngrijirii bolnavului” Bucureşti 2006.