Organizarea profesiilor juridice: procurorul

Profesia de procuror este de o responsabilitate enormă în societate în ceea ce privește

derularea în condiții normale a ordinii de drept și o ramură esențială în scopul parcurgerii unui
traseu judiciar echitabil și bine realizat: ,,Să fii procuror e o meserie dură, grea, uluitor de
frumoasă, o meserie care te poartă în infernul relaţiilor umane şi nu numai, în care întâlneşti
agonia şi extazul, binele şi răul.1”
Conform dexonline2 magistratura este definită ca fiind o funcție sau demnitate publică la
romani, la greci etc. 2 Timp cât exercita cineva o magistratură. 3 Totalitate a organelor
administrative și judiciare care conduceau un oraș. 4 Corp al magistraților. 5 Funcție de
magistrat.  6 Profesiune de magistrat. 7 Funcție. Ea provine din latinescu ,,magistratus”
sau ,,magister” și înseamnă ,,autoritate” ,,conducător” ,,maestru” și de-a lungul timpului a
dobândit mai multe semnificații și desemna orice conducător ales pentru a exercita o funcție
legislativă, executivă sau judecătorească. În Antichitate, la romani, Pretorul a fost un magistrat
cu rang inferior consului, dar care conducea armata și emitea edicte, având și alte funcții și
atribuții de judecător, fiind ales la fel ca și un consul. În modernitate, ea provine din limba
franceză,  unde prin ”magistrați” se desemnează ”membrii puterii judiciare”, adică judecătorii
– magistrații de scaun și procurorii – magistrații de parchet. 
Prezenta lucrare se bazează pe acte normative precum: Legea 304/2004 privind
organizarea judiciară, Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Magistratura este activitatea judiciară desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei
şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. În țara noastră există dezbateri dacă, potrivit legislației și
jurisprudenței, procurorul din România este magistrat sau nu, mulți profesioniști în domeniul
juridic cerând separarea deplină a statutului legal al procurorilor față de cel al judecătorilor  în
acord cu principiile instituite prin art. 124-126 si art. 131-132 din Constituție și jurisprudența
CEDO. Conform acestei ordini constitutionale, instantele judecatoresti sunt cele care formează
puterea judecatoreasca, în vârful ei fiind Înalta Curte de Casație și Justiție, singura instanță
nominalizată expres în legea fundamentală și că puterea judecatoreasca este compusă numai din
judecători, singurii care realizează justiția, prin activitatea de judecată a proceselor.
Dar, potrivit actualei legislații din România, procurorul este magistrat  – prin aceasta se
înțelege calitatea judiciară deținută sau funcția judiciară exercitată de judecător (cei ordinari, nu
și cei constituționali) și de procuror. Procurorul face parte din corpul magistraților (numit
și magistratură), alături de judecători și magistrații-asistenți. El nu aparține puterii executive,
legislative sau administrației publice, ci face parte din Ministerul Public care este parte
a autorității judecătorești, alături de instanțe și CSM. Parchetele sunt independente față de
instanțe și față de alte autorități publice. Procurorul este supus controlului ierarhic numai față de
1 https://www.juridice.ro/495428/elena-hach-sa-fii-procuror-e-o-meserie-dura-grea-uluitor-de-frumoasa-o-
meserie-care-te-poarta-infernul-relatiilor-umane-si-nu-numai-care-intalnesti-agonia-si-extazul-binele-si-raul.html
2 https://dexonline.ro/definitie/magistratur%C4%83
conducătorul parchetului, iar acesta se poate exercita doar în cadrul legal, procurorul având
dreptul de a se plânge CSM de imixtiuni. Prezentul statut corespunde, așadar, standardelor
internaționale în materie. Independența statutului magistratului procuror ar putea fi întărită prin
ruperea legăturilor față de executiv în privința numirii procurorilor în funcțiile de la vârful
Ministerului Public.
Astfel organele puterii judecătorești cuprind, în prezent, instanțele de judecată și Ministerul
Public. Rolului Ministerul Public este înscris în Constituție, în art. 131 alineatul 1-3 și prevede că
acesta reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum drepturile și
libertățile cetățenești. Acesta își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete.
Parchetele funcționează pe lângă fiecare instanță de judecată, conduc și supraveghează
activitatea de cercetare penală a poliției judiciare. Parchetele de pe lângă curțile de apel sunt
conduse de procurori generali, iar parchetele de pe lângă tribunal sunt conduse de prim-
procurori. Ministerul Public este condus de procurorul general al Parchetului de pe Înalta Curte
de Casație și Justiție.
Art. 63 din Legea 304/2004 prevede că ,, Ministerul Public exercita, prin procurori,
următoarele atribuții:a) efectuează urmărirea penală în cazurile și în condițiile prevăzute de
lege și participa, potrivit legii, la soluționarea conflictelor prin mijloace alternative;b) conduce
și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, conduce și controlează
activitatea altor organe de cercetare penală;c) sesizează instanțele judecătorești pentru
judecarea cauzelor penale, potrivit legii;d) exercita acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de
lege;e) participa, în condițiile legii, la ședințele de judecată;f) exercita căile de atac împotriva
hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de lege;g) apără drepturile și interesele
legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție, ale dispăruților și ale altor
persoane, în condițiile legii;h) acționează pentru prevenirea și combaterea criminalității, sub
coordonarea ministrului justiției, pentru realizarea unitară a politicii penale a
statului;i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează și
prezintă ministrului justiției propuneri în vederea eliminării acestora, precum și pentru
perfecționarea legislației în domeniu;j) verifica respectarea legii la locurile de deținere
preventivă;k) exercită atribuțiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ.”
Potrivit legislației în vigoare, numirea de către Președintele României a unei persoane în
funcția de procuror îi conferă acesteia stabilitate și independență, în condițiile legii. Un procuror
care se bucură de stabilitate poate să fie mutat prin transfer, detașare sau promovare, numai în
situația în care își dă acordul pentru schimbarea făcută, dar totuși ei pot fi delegați, suspendați
sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de lege. Este bine de știut că, în exercitarea
funcției aceștia au obligativitatea să asigure respectarea anumitor principii fundamentale precum
supremația legii, promovarea drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața
legii. Așadar, magistrații sunt obligați să dea prioritate legii atunci când soluționează cazuri,
chiar dacă convingerea lor cu privire la soluția pe care trebuie să o adopte ar fi alta. Aceasta este
o regulă care derivă din principiul supremației legii (rule of law, statul de drept) și ea constă în
aceea că judecătorul și procurorul nu își pot exprima prin actele îndeplinite voința proprie (care
prin natura ei tinde spre preferințe), ci numai voința generală (care prin natura ei tinde spre
egalitate). Poporul, singurul suveran, le transmite acestora doar puterea de a acționa, nu și voința
după care acționează. Iar voința generală este echivalentă cu legea. Totodată, ei trebuie să
asigure un tratament juridic nediscriminatoriu fiecărui participant la procedurile judiciare,
indiferent de calitatea lor. Pe lângă aceste principii, se mai numără și principiul legalității,
imparțialității, și controlului ierarhic sub autoritatea ministrului justiției, în condițiile legii, dar și
respectarea unui Cod deontologic propriu și participarea la formarea profesională continuă.
Procurorii trebuie să respecte drepturile și libertățile fundamentale, prezumția de
nevinovăție , dreptul la un proces echitabil, principiul egalității de arme, independența instanțelor
și forța executorie a hotărârilor judecătorești definitive. În comunicare publică, parchetele trebuie
să respecte prezumția de nevinovăție, caracterul nepublic al urmăririi penale și dreptul
nediscriminatoriu la informare. Parchetele sunt independente în relațiile cu instanțele
judecătorești, precum și celălalte autorități publice.3 Potrivit articolului 1 din Legea 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor: ,, Cariera judecătorului este separată de cariera
procurorului, judecătorii neputând interfera în cariera procurorilor și nici procurorii în cea a
judecătorilor”, asigurându-se astfel o evitare a imixtiunii între cele două profesii.
O persoană poate să devină procuror prin două variante: prima este pentru cei care au deja
cinci ani de experiență într-o profesie juridică, pot să dea concurs de admitere în magistratură,
care le oferă direct statutul de magistrat definitiv, iar cea de a doua este cea  în care nu este
nevoie de experiență anterioară în domeniu, și presupune intrarea la școala INM. Astfel un prim
pas pentru a fi procuror este absolvirea unei facultăți de drept, în urma căreia să ateste
competența profesională, aptitudinile și buna reputație. Cel de al doilea pas este admiterea care
se face prin concurs la Institutul Național al Magistraturii – INM. Pentru a fi admis trebuie
îndeplinite următoarele condiții: a) are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate
deplină de exerciţiu; b) este licenţiată în drept; c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal şi se
bucură de o bună reputaţie; d) cunoaşte limba română; e) este aptă, din punct de vedere medical
şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei. Pe parcusul formării în cadrul Institutului Național al
Magistraturii care durează doi ani, aceștia au calitatea de ,,auditori de justiție”, iar în primul an
optează asupra alegerii pentru funcția de judecăror sau de procuror, în ordinea mediilor și în
raport cu numărul posturilor. Cel de al treilea pas constă în susținerea unui examen de absolvire,
după terminarea cursurilor în cadrul INM, în urma căruia vor parcurge stagiul cu durata de doi
ani. Aceștia sunt obligați să îndeplinească timp de 6 ani funcția de procuror sau judecător.
Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanță, să efectueze și să semneze acte
procesuale și procedurale, sub coordonarea unui procuror definitiv și să emită opinii consultative,
care se motivează și rezolvă lucrările date în sarcina sa de prim-procurorul parchetului de pe
lângă judecătorie.
Ca și ultim pas, după finalizarea stagiaturii, procuror va susține un examen de capacitate
organizat de Consiliul Superior al Magistraturii – CSM. Judecătorii și procurorii care au
promovat examenul de capacitate sunt numiți de Președintele României, la propunerea
Consiliului Superior al Magistraturii, care va face această numire în cel mult 30 de zile de la data
validării examenului de capacitate.

Odată ajuns procuror, această funcție este incompatibilă cu orice alte funcții publice sau
private, stabileşte Legea nr. 303/2004, singurele excepții fiind reprezentate de funcțiile didactice
din învățământul superior și de ce cele de instruire din cadrul INM și al Școlii Naționale de
Grefieri. Mai mult, procurorii au obligația să se abțină de la orice activitate care are legătură cu
actul de justiție în cazuri care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul
3 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/64951
public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale societății. Și în acest caz,
legea menționează o excepție, și anume cazul în care conflictul de interes este adus la cunoștință,
în scris, colegiului de conducere al instanței sau conducătorului parchetului și se consideră că
existența acestui conflict de interese nu poate afecta îndeplinerea imparțială a atribuțiilor de
serviciu al procurorului în cauză.

De asemenea, este important de amintit și faptul că, potrivit actului normativ citat, fiecare
procuror trebuie să dea, în fiecare an, o declarație pe propria răspundere în care să menționeze
dacă soțul sau rudele exercită sau desfășoară o activitate juridică sau activități de investigare sau
cercetare penală, precum și locul de muncă al acestora.

În altă ordine de idei, procurorii trebuie să declare, pe propria răspundere, apartenența sau
neapartenența ca agent colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică. Potrivit legii,
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este instituția care trebuie să verifice
aceste declarații, iar rezultatele se atașează la dosarul profesional. Totodată, actul normativ
menționat mai stipulează și faptul că procurorii nu pot fi „lucrători operativi, inclusiv acoperiți,
informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații”. În acest sens, ei trebuie să completeze,
anual, o declarație autentică, pe propria răspundere, din care să reiasă că nu se regăsesc în
această situație.

Referitor la interdicţii, pe lângă faptul că nu pot face parte din partide sau formațiuni
politice și nici nu pot participa la activități cu caracter politic, procurorilor le este interzis să
desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse, respectiv activități de arbitraj
în litigii civile, comerciale sau de altă natură. De asemenea, aceștia nu pot să aibă calitatea de
asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control ale societății civile,
societăți comerciale, inclusiv bănci sau alte instituții de credit, societăți de asigurare ori
financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome, precum nici calitatea de
membru al unui grup de interes economic. Procurorii nu au voie să își exprime public opiniile cu
privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat
parchetul. Una dintre aceste activități duce la eliberarea din funcția deținută.

În schimb ei pot participa la elaborarea de publicații, pot elabora articole, studii de

specialitate, lucrări literare ori științifice și pot participa la emisiuni audiovizuale (cu excepția
celor cu caracter politic), pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a
proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau internaționale și membri ai
societăților științifice sau academice, precum și ai oricăror persoane juridice de drept privat fără
scop patrimonial.

Stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținându-se seama de locul și rolul

justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de
interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții și urmărește garantarea
independentei și imparțialității acestora. Pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii
au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția
deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege. Ei beneficiază anual de
un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare. Aceștia sunt obligati rezolve lucrările în
termenele stabilite și să soluționeze cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea
acestora, și să respecte secretul profesional. Procurori în pensie au dreptul de a li se asigura
măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violentelor sau a oricăror fapte care îi pun
în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor.

Consiliul Superior al Magistraturii are rol de garant al independenței justiției4, deci, pe

lângă funcția amintită anterior, cea de numire în funcție a judecătorilor și procurorilor, este și
instanță disciplinară în cazul în care aceștia comit abateri disciplinare. Aceștia răspund civil,
disciplinar și penal, în condițiile legii, prin urmare, procurorii pot fi percheziționați, reținuți sau
arestați numai cu încuviințarea Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru procurori
a Consiliului Superior al Magistraturii. În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii și procurorii
pot fi reținuți și supuși percheziției potrivit legii, Secția pentru judecători sau, după caz, Secția
pentru procurori fiind informată de îndată de organul care a dispus reținerea sau percheziția.
Pentru răspunderea disciplinară orice persoană poate sesiza CSM, deoarece încălcarea
obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii, ori săvârșirea de către aceștia a unor fapte
penale, afectează prestigiul justiției.

În final, aș dori să transcriu o părere personală cu privire la profesia de procuror. Aflându-

mă la începutul parcurgerii studiilor necesare pentru această carieră, cunoștințele mele sunt încă
insuficiente și nu îmi permit să analizez oportunitățile și dificultățile pe care le implică această
profesie a procuraturii. O profesie care îți formează un statut în societate, iți asigură o condiție
financiară, ție și familiei tale și care, cel mai important lucru, te îndreaptă spre a dobândi o un
caracter demn, un autocontrol desăvârșit, o personalitate corectă și implicată și care, denotă o
bogată experiență și un număr mare de cunoștințe. Totuși, deși prematur a afirma acest lucru, țin
să consider că profesia de a fi procuror mi se potrivește și vreau să-mi focusez prioritățile în a mă
îndrepta încet spre ea.

4 Art.133, alin. 1 din Constituție

Bibliografia

 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/64951
 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/64942
 https://www.avocatnet.ro/articol_43478/Tot-ce-trebuie-s%C4%83-%C5%9Ftii-dac
%C4%83-vrei-s%C4%83-devii-procuror.html
 http://www.universitateaeuropeanadragan.ro/images/imguploads/
cursuri_biblioteca_virtuala/drept/organizarea_si_etica_profesiilor_juridice.pdf
 https://www.mpublic.ro/ro/content/obligatii-si-raspundere-disciplinara

Manea Rebecca – Grupa 4, Anul I