Sunteți pe pagina 1din 3

Prof.

Bratu Angela Emilia

Liceul Tehnologic Bâlteni

EXEMPLE DE BUNE PRACTICI PRIVIND EDUCAŢIA ECOLOGICĂ

Educaţia ecologică contribuie la formarea unei conştiinţe şi a gândirii ecologice despre


natură, dar şi a formării unei comportări atente şi corecte faţă de ea. Nu este suficientă o simplă
informare cu privire la mediul înconjurător, ci este important ca elevii să-şi poată exprima idei
personale şi să manifeste o atitudine legată de responsabilitatea pe care şi-o asumă în privinţa
mediului în care trăiesc.

Şcoala joacă un rol major în educaţia privind mediul înconjurător, deoarece elevii petrec o
mare parte din timp aici şi pentru că este locul unde sunt transmise cunoştinţe care au menirea de
a dezvolta atitudinea pozitivă a elevilor faţă de natură.

Activităţile de bune peactici privind educaţia ecologică urmăresc implicarea elevilor,


profesorilor şi a comunităţii locale în acţiuni ecologice, dezvoltarea conştiinţei şi a conduitei
ecologice la elevi bazată pe respectul faţă de natură şi protecţia mediului, transformarea
comportamentelor cotidiene ale elevilor în stiluri de viaţă ecologice, economice, sănătoase şi
durabile prin întreţinerea unui ambient curat, responsabilizarea pentru prevenirea poluării şi
gestionarea resurselor fără a periclita echilibrul mediului şi sănătatea comunităţii.

Activităţile de bune practici privind educaţia ecologică sunt stabilite în funcţie de subiectul
propus şi anume :

1. POLUAREA ÎN DIFERITE ANOTIMPURI (studierea poluării mediului înconjurător în


funcţie de anotimp);

2. CE SE ÎNTAMPLĂ IARNA CU PLANTELE ŞI ANIMALELE ? (organizarea de excursii


iarna prin pădure, vizionarea de documentare);

3. CURIOZITĂŢI ECOLOGICE ( efectuarea de experimente şi cercetări);

4. CARNAVALUL ECO (organizarea unei parade a costumelor din materiale reciclabile,


expoziție de colaje şi jucării din materiale reciclabile (sticlă, plastic, hârtie);

5. PARADA ECO-MĂRȚIȘORUL (confecționarea de mărţişoare din materiale reciclabile


pentru realizarea unei parade a modei. Cele mai reușite lucrări vor fi premiate.

6. MICII ECOLOGIŞTI ÎN ACŢIUNE (organizarea de activităţi în care toți elevii școlii vor fi
grupați pe echipe având drept scop curățenia unei ulițe din comună;

7. MARATON-UL RECICLĂRII (organizarea unei campanii de educare a elevilor cu privire la


reciclarea deșeurilor;
8. ZECE PAŞI PENTRU UN MEDIU MAI CURAT (elaborarea unor reguli de protecția a
naturii, ce vor fi distribuite si elevilor din celelalte clase, realizarea unui ecuson ce va fi purtat pe
toata perioada activităţii);

9. UN ELEV - UN POM (organizarea de acțiuni de plantare de puieți în curtea şcolii;

10. PRIMAVARA ÎN GRĂDINĂ (organizarea de lucrări de îngrijire a parcului şcolii);

11. UN MEDIU CURAT - ELEVI SĂNĂTOŞI! (organizarea unei expoziții cu desene, articole
informative, postere, creații literare referitoare la problemele globale ale mediului, realizarea de
afișe şi pliante cu mesaje ecologice;

12. SPUNE NU POLUARII! (amenajarea unor containere pentru depozitarea gunoaielor si


ambalajelor din curtea scolii);

13. ZILEI PĂMÂNTULUI 22 Aprilie (realizarea unor activităţi care constau în vizionarea unor
materiale realizate de elevi, despre modul cum ar trebui să aibă grijă de mediul înconjurător);

14. LUNA PĂDURII (15 Martie-15 Aprilie) (realizarea unei expoziţii de desene tematice şi a
unor poveşti moralizatoare);

Obiective urmărite pentru elevi :

- să-şi dezvolte o conştiinţă ecologică teoretică necesară transpunerii ei în practici ecologice;

- să-şi asume responsabilităţile fixate potrivit particularităţilor de vârstă;

- să aplice cunoştinţele şi deprinderile dobândite dezvoltate în activităţi cu specific gospodăresc;

- să participe şi să coopereze activ alături de părinţi în acţiuni practice de îngrijire şi protejare a


mediului;

- să-şi formeze deprinderi de plantare şi ocrotire a unui puiet şi a spaţiilor verzi din curtea şcolii
şi vecinătatea acesteia;

- să cunoască modul de folosire a uneltelor;

- să conştientizeze importanţa unui aer curat pentru o viaţă sănătoasă;

- să-şi exprime atitudinea pozitivă faţă de natură prin activităţi artistice, plastice;

- să ia atitudine atunci când sesizează comportament neconform cu regulile de protecţie a


mediului cunoscute de ei;

- să utilizeze internetul şi mass-media pentru a obţine informaţii despre mediu;

- să conştientizeze realitatea înconjurătoare ca pe un mediu necesar vieţii, odihnei, studiului;


- să identifice impactul activităţii omului asupra mediului înconjurător, analizând situaţii
concrete din natură;

BIBLIOGRAFIE

1. Dobrota, C. si Barna, A., Modalităţi de abordare a educației ecologice, Tribuna


Învăţământului, Bucureşti,1997.

2. Iacob, A. (coord.), Educaţie ecologică şi de protecţie a mediului. Caietul elevului clasele I–IV,

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului prin OM nr. 2730/03.12.2007.

3. Iacob, A. (coord.), Educaţie ecologică şi de protecţie a mediului. Ghid metodic pentru cadrele
didactice – învăţământ primar, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului prin OM nr.
2730/03.12.2007.

4. Ivănescu, M. (coord.), Educaţie ecologică şi de protecţie a mediului. Caietul „Micii ecologişti”


pentru învăţământ preşcolar nivelul II (5–6/7 ani), Material finanţat de Ministerul Educaţiei,
Cercetării şi Tineretului prin OM nr. 2730/03.12.2007.

5. Nedelcu G.(coord.), Educația ecologică și voluntariatul în protecția mediului, Editura


Fundației pentru cultură și educația ecologistă Cluj-Napoca:. (2003).

S-ar putea să vă placă și