1.

Hormonii hipotalamici cu rol in reproductie

Hipotalamusul acţionează ca un centru de procesare şi integrare a informaţiilor primite şi de
transformare a acestora în semnale neurohormonale, care evocă răspunsurile fiziologice. Diferiţi centri din
hipotalamus integrează semnalele fiziologice în corp (status metabolic, activitatea funcţională a glandelor ţintă
şi mediul intern) şi apoi răspund prin elaborarea hormonilor de eliberare specifici.
Hipotalamusul produce hormoni de eliberare (releasing hormons) și de inhibare (inhibitings hormons), care sunt
transportaţi spre lobul anterior al hipofizei (adenohipofiza) prin sistemul port hipotalamo-hipofizar.
În afara de hormonii de eliberare sau de inhibare, hipotalamusul mai elaboreaza si alte neurosecretii, printre care
ocitocina si vasopresina care ajung în hipofiza posterioara, transportul acestora efectuându-se pe calea
traiectului supraopto-paraventriculo-posthipofizar, format dintr-un numar foarte mare de axoni.
Hormonii hipotalamici cu rol în reproducere sunt:
 Gn-RH (Gonadotropine Releasing Hormone),
 PRF (Prolactin Releasing Factor),
 PIF (Prolactin Inhibiting Factor)
 Ocitocina.

2.Gn-RH
Cel mai important hormon cu rol în reproductie, elaborate de hipotalamus este Gn-RH
Acesta determina eliberarea, din hipofiza anterioara, a FSH-ului si LH-ului, hormoni indispensabili cresterii si
dezvoltarii foliculului ovarian si producerii ovulatiei.
Secretia hipotalamica de Gn-RH este conditionata de factori externi (ex. alimentatia, durata zilei lumina) si de
factori interni (nivelul secretiei de FSH, LH si concentratia hormonilor steroizi gonadali) si este reglata prin
mecanisme feed-back. Principalul factor reglator al secretiei de Gn-RH este reprezentat de steroizii sexuali
care moduleaza efectele acestuia. Dintre steroizi, estrogenii, în particular, joaca un rol important în aceasta
reglare care, în functie de concentratia estrogenilor se poate concretiza fie întrun feed-back pozitiv, fie într-unul
negativ.
MOD DE ACTIUNE- În organismul animal, Gn-RH este secretat de catre neuronii specializati ai
nucleilor arcuati din hipotalamus. Gn-RH este stocat în veziculele sinaptice de la extremitatea axonilor si
apoi, de acolo, este eliberat, în maniera pulsatila, în sistemul port hipotalamo-hipotizar. Ajuns in hipofiza
anterioara, Gn-RH actioneaza asupra celulelor hipofizare se fixeaza pe receptorii membranari specializate
în secretia de FSH si LH, stimulându-le secretia. Punerea în circulatia sistemului port venos
hipotalamohipofizar a Gn-RH se face pulsatil, fapt care determina descarcari corespunzatoare de FSH si LH în
sângele periferic. Frecventa rapida a descarcarilor de Gn-RH are ca efect cresterea preponderenta a LH-ului, cu
mult mai ridicata decât secretia de FSH. Frecventa lenta a descarcarilor de Gn-RH, stimuleaza preponderent
secretia de FSH.
Cunoasterea acestor fenomene a creat posibilitatea de control al ovulatiei si de a interveni dupa dorinta în
controlul reproductiei. Raspunsul cel mai sigur la Gn-RH se obtine atunci când administrarea acestuia se
face în timpul proestrului sau în timpul estrului, înaintea declansarii peak-ului preovulator de LH.
Administrari de Gn-RH la jumatatea ciclului sexual nu modifica durata ciclului, dar influenteaza cresterea
foliculara prin intermediul FSH eliberat consecutive acestui tratament. Asa se poate întelege partial, cum
momentul administrarii Gn-RH poate uneori sa faciliteze ovulatia, iar alteori, cresterea foliculara.
APLICATIILE TERAPEUTICE ale Gn-RH au la baza efectele fiziologice ale acestuia, concretizate în
controlul maturarii foliculare si al ovulatiei.
În ceea ce priveste posibilitatea controlului maturarii foliculare, Gn-RH se poate folosi în tratamentul
anestrului postpartum si în tratamentul caldurilor repetate.
Anestrul p.p. se explica prin absenta secretiei pulsatile de LH. Cele mai bune rezultate în tratamentul anestrului
p.p. cu Gn-RH se obtin atunci când administrarea Gn-RH se face dupa 45 zile p.p.
Monte repetate („repeat breeding”).La astfel de cazuri, factorii cauzali ai repetarii caldurilor sunt reprezentati
de anumite tulburari hormonale preovulatorii, ovulatorii sau post ovulatorii, sau de factori embrionari. Aceasta
tulburare poate fi cauzata si de recrutarea inadecvata a foliculilor în procesul de selectie si dominanta , situatie
care poate cauza anomalii foliculare sau ale ovocitei. Administrarea Gn-RH se va face în ziua a 12-a sau a 13-a
a ciclului sexual.
Pentru stimularea ovulatiei, Gn-RH se poate utiliza simultan cu IA la vaca în calduri. Aceasta tehnica are în
vedere favorizarea sincronizarii ovulatiei si inseminarii.
O indicatie terapeutica importanta pentru Gn-RH este utilizarea în sindromul ovarului chistic. Rationamentul
aplicarii unor doze variabile, are la baza faptul ca Gn-RH este inductor al eliberarii masive de LH care va grabi
luteinizarea structurilor chistului si va duce la cresterea progesteronemiei, mimând faza luteala a ciclului sexual.
La masculi, se foloseste în tratamentul criptorhidiei.

10.Ocitocina
Este un hormon peptidic (contine 9 aminoacizi diferiti) este secretat de catre neuronii din nucleul
paraventricular din hipotalamusul. De la locul de secretie, ajunge în hipofiza posterioara,considerat loc de
acumulare si eliberare al hormonului. La nivel hipotalamic, se cuplează cu o proteină de
transport(neurofizina) formând un complex hormonal care prin neurocrinie ajunge in neurohipofiza. De
aici, se eliberează prin depolimerizarea membranelor şi creşterea concentraţiei ionilor de calciu si ajunge astfel
la principalele organe ţintă: celulele musculaturii uterine şi celulele mioepiteliele ale acinilor mamari.
Ocitocina este secretată şi de alte câteva ţesuturi, incluzând ovarele şi testiculele.
Secreţia de ocitocină a fost evidenţiată la ambele sexe: femel şi mascul.
Masculii.-Descărări de ocitocină pot fi detectate în timpul ejaculării. Se consideră că ocitocina produsă de
mascul este implicată în facilitarea trasportului spermei prin căile genitale mascule şi probabil prin tractul
genital femel, datorită prezenţei acestui hormon în lichidul seminal. Se apreciază că ocitocina
poate avea efect asupra unor aspecte ale comportamentului sexual la masculi.
Eliberarea ocitocinei de neurohipofiza e un act reflex ce are ca punct de plecare excitatiile mecanice,optice sau
olfactive interceptate fie la nivelul organelor genitale,fie la nivelul mamelei sau organelor vazului,auzului si
mirosului.Suptul sau mulsul,pe de o parte,vederea,auzul sau mirosul masculului de catre femela in calduri,pe de
alta parte determina punerea rapida in libertate a hormonului care provoaca reflexul de eliberare a laptelui din
mamela sau contractii ritmice ale miometrului.Pt acest motiv ocitocina e considerata un hormon cinetic.
Efectul fiziologic = contractia musculaturii netede din glanda mamara , declanseaza eliberarea laptelui din
mamela si uter,sensibilizata in prealabil de estrogeni, intervine astfel in initierea si declansarea actului
fatarii.Acest efect e sinergic cu cel al estrogenilor, cauzând împreuna puternice contractii ale musculaturii
netede, când nivelul secretiei estrogenilor este ridicat (ex. în estrus si în preajma parturitiei). Parturitia poate fi
accelerata, în ultimul stadiu, prin administrarea de ocitocina. Dupa fatare, ocitocina conditioneaza involutia
uterina, fenomen deosebit de important în desfasurarea puerperiumului. Ocitocina intervine si în eliminarea
anexelor fetale dupa parturitie, în ejectia laptelui si în procesul de ejaculare.
In exercitarea efectului sau ocitocina este antagonista a progesteronului;
Ocitocina stimuleaza concomitent mioepiteliul mamar si secretia de prolactina de catre adenohipofiza.
Aplicatiile terapeutice ale ocitocinei sunt multiple: distocii cu travaliu hipoton, retentie placentara, stari de
subinvolutie uterina, metrite, mastite, agalaxie, prolaps uterin si ovoretentie.
3.Hormonii hipofizari cu rol in reproducere
Hipofiza este constituită, din punct de vedere anatomic, din adenohipofiză (lobii anterior şi intermediar) şi
neurohipofiză (lobul posterior).
Lobul anterior al hipofizei este specializat în producerea de tropine. Dintre tropinele secretate de adenohipofiză,
pentru activitatea reproductivă prezintă importanţă:
 hormonul de stimulare foliculară (FSH);
 hormonul luteinizant (LH);
 hormonul luteotrop / prolactina (LTH sau PRL).
Datorită tropismului acestora pentru gonade, au fost denumiţi gonadotropine. Dintre cele trei gonadotropine
hipofizare, FSH şi LH sunt cele mai implicate în fiziologia sexuală, reglând funcţia gonadelor, şi prin aceasta,
totalitatea proceselor reproductive la ambele sexe.
Lobul posterior al hipofizei (neurohipofiza) este doar rezervor de acumulare pentru doi hormoni hipotalamici
(ocitocina şi vasopresina), care ajung aici pe calea fasciculului supraopto-paraventriculo- posthipofizar.

4.FSH=hormonul de stimulare foliculara

Dpdv. chimic FSH este o glicoproteina.
Activitatea FSH-ului:
 Stimulează singur creşterea foliculilor ovarieni din stadiu foarte timpuriu, până la stadiul de foliculi
cavitari; după acest stadiu, acţionează împreună cu LH pentru creşterea şi dezvoltarea foliculară;
 Stimulează, împreună cu hormonii estrogeni, apariţia receptorilor pentru FSH şi LH în celulele din
granuloasa foliculilor ovarieni;
 Stimulează spermatogeneza. Celulele Sertoli sunt celule ţintă pentru FSH, unde stimulează secreţia unei
proteine de legătură pentru androgeni (proteină de transport pentru androgeni – ABP). Această proteină
contribuie la menţinerea unei concentraţii ridicate a testosteronului în testicule şi epididim.
Aplicaţii clinice: stimularea dezvoltării foliculare în scopul inducerii ovulaţiilor multiple în transferul de
embrioni.
Produsele naturale obţinute din hipofiză sunt foarte scumpe, instabile şi au grad redus de puritate.
În medicina veterinară se folosesc preparate naturale cu acţiune asemănătoare FSHului, obţinute din ser de iapă
gestantă, PMSG (eCG).

5.LH=hormonul de luteinizare
Activitatea LH-ului:
 Acţionează sinergic cu FSH în direcţia maturării foliculilor ovarieni.
Sinergismul dintre FSH şi LH se manifestă doar până la dehiscenţa foliculară; după aceasta, LH devine
antagonist al FSH, sistând maturarea altor foliculi ovarieni şi controlând organizarea corpului luteal. În
preajma ovulaţiei, raportul FSH/LH este de 1/10 la speciile cu ovulaţie spontană şi 1/100 la speciile cu ovulaţie
provocată.
 Vârful preovulator de LH determină stoparea biosintezei de estradiol în foliculii preovulatori, prin
acţiunea inhibitorie exercitată asupra producţiei de hormoni androgeni.
 Vârful preovulator de LH este responsabil de ruperea peretelui folicular şi ovulaţie. Ovulaţia se produce,
în medie, între 24-30 de ore după descărcarea maximă a gonadotropinelor. În momentul ovulaţiei,
nivelurile de estradiol, progesteron şi LH sunt scăzute.
 Rol în organizarea corpului luteal şi stimularea secreţiei progesteronului de către corpul luteal (efect
luteotrop-la vaca).
 Stimulează creşterea celulelor interstiţiale Leydig, secretoare de androgeni, motiv pentru care, LH la
masculi este denumit ICSH (hormon de stimulare a celulelor interstiţiale).
Aplicaţii clinice: In medicina veterinară, de preparatele hormonale pe bază de gonadotropină corionică umană –
HCG (obţinută din urina femeii gravide). Această gonadotropină cu efect similar LH se utilizează pentru:
 Inducerea ovulaţiei, în diverse situații:ovare chistice la vaci, embriotransfer la vaci (după superovulaţie),
inducerea estrului la cățea;
 Criptorhidie;
 Libidou scăzut la masculi.

Controlul eliberării gonadotropinelor hipofizare LH şi FSH:

LH şi FSH sunt eliberate în manieră tonică (niveluri bazale) la ambele sexe. Nivelurile bazale ale LH şi FSH
sunt controlate prin feedback negativ de către gonade.
Descărcarea ciclică a LH şi FSH, cunoscută ca vârful preovulator de LH şi FSH este evidentă la femele înaintea
ovulaţiei. Descărcarea preovulatorie de LH este iniţiată de creşterea concentraţiei estrogenilor circulanţi, care au
un efect pozitiv asupra părţii posterioare a hipotalamusului, inducând descărcarea de Gn-RH, care determină
valul preuvulator de FSH şi LH.

LTH-prolactina
= hormonal luteotrof sau prolactina / (h.mamarotrop).
Actioneaza atat asupra glandei mamare cat si asupra mentinerii functiunii corpului galben la unele specii-
rozatoare.
Are umatoarele proprietati
 Stimuleaza dezvoltarea glandei mamare si mai ales secretia lactate.
 Are un efect antigonadotrop (asa se explica cazurile de sterilitate in lactatia prelungita la vaca).
 Acţionează şi asupra sistemului nervos central (SNC), inducând comportamentul matern
 Stimuleaza metabolismul.
Controlul descărcării de prolactină:
Estrogenii au un efect de stimulare a eliberării de prolactină, prin acţiune directă asupra hipofizei şi prin acţiune
antidopaminergică.
Dopamina este principalul inhibitor în controlul hipotalamusului asupra secreţiei de PRF (hormonul de eliberare
a prolactinei).

Gonadotropinele extrahipofizare (PMSG, HCG)

În terapia hormonala veterinara au câstigat o larga aplicare, asa-numitele gonadotropine extrahipofizare
reprezentate de hormonii gonadotropi placentari si de hormonul gonadotrop menopauzal;
Din aceasta clasa de hormoni recunoscuta si sub denumirea de gonadotropine din grupa glicoproteinelor de
extractie fac parte:
 Gonadotropina serica (PMSG) sau gonadotropina corionica ecvina (eCG) extrasa din sângele iepelor
gestante;
 Gonadotropina corionica umana (HCG) extrasa din urina de femeie gravida;
 Hormonul gonadotrop menopauzal (HMG) extras din urina femeilor menopauzate.
Dintre aceste gonadotropine de origine extrahipofizara, primele doua se utilizeaza pe scara larga în terapeutica
hormonala veterinara.
Gonadotropina serica (PMSG)
Este secretata de cupele endometriale din uterul iepelor gestante, într-o anumita perioada a gestatiei. Din
punct de vedere chimic, gonadotropina serica este o glicoproteina
Mecanismul aparitiei acestui hormon consta în desprinderea, din ziua 37 dupa fertilizarea ovulei, a unor
trofoblasti embrionari. Acesti trofoblasti se „cuibaresc” în endometrul femelei respective si formeaza asa-
numitele „cupe endometriale” care vor secreta gonadotropina serica începând cu ziua 40 a gestatiei. Trofoblastii
cuibariti în endometrul iepei, fiind doar jumatate „self” din punct de vedere genetic, se vor comporta ca o
homogrefa, fata de care organismul mamei va riposta prin reactii imunologice specifice de respingere astfel ca,
în timp, acesti trofoblasti embrionari vor fi rejectati.
Perioada de la 30-60 zile de gestatie marcheaza un profil ascendent al secretiei de gonadotropina serica; zilele
60-95 de sarcina corespund secretiei maxime de PMSG (eCG), iar dupa 95 spre 120-125 zile de sarcina,
concentratia plasmatica a PMSG scade treptat, pâna la disparitie.
Cupele endometriale secretoare de PMSG nu au nici o legătură funcţională cu produsul de concepţie, astfel că,
avortul produs la 2-3 luni de la monta fecundă, nu influenţează producţia de PMSG.
Obţinerea unor cantităţi mai mari de PMSG de la o femelă, este posibilă prin:
 împerecherilor consangvine.Astfel, momentul respingerii trofoblaştilor embrionari din cupele endometriale
poate fi amânat, prelungind secreţia de PMSG până spre ziua 250 de gestaţie.
 Scurtarea intervalului între gestaţii prin inducerea avortului la 3 luni de gestaţie şi montă la primul ciclu de
călduri după avort.
Activitatea hormonala a PMSG (eCG) se aseamana cu cea a FSH si, de asemenea, cu cea a LH.
PMSG stimuleaza luteinizarea foliculilor si induce ovulatia la iapa.
La alte specii, domina actiune specifica FSH, stimuleaza cresterea foliculara. Cantitatile mici ale componentei
de tip LH continute în PMSG induc ovulatia fara nici o suplimentare de LH.
Indicatii terapeutice
 PMSG (eCG) este indicat în tratamentul unor stari de inactivitate ovariana la toate speciile, exceptând
cabalinele: hipoplazie ovariană, inactivitate ovariană , călduri liniştite (călduri silenţioase) etc;
 PMSG este folosit la bovine, ovine, caprine si suine pentru inducerea superovulatiei în vederea realizarii
embriotransferului.
 La masculi, preparatele care contin PMSG se administreaza în scopul stimularii spermatogenezei.
Administrarea preparatelor care conţin PMSG, atât a celor naturale cât şi a celor farmaceutice, este asociată cu
riscul apariţiei şocului anafilactic. Se recomandă testarea sensibilităţii animalului prin injectarea intradermic
(perivulvar, laturile gâtului) a 0,5 ml produs. Dacă nu apar reacţii locale sau generale, se va administra produsul.
Se recomandă administrarea intrauternă a produselor pe bază de PMSG, pentru a exclude riscul apariţiei şocului
anafilactic. În cazul apariţiei şocului anafilactic, se administrează antihistaminice de sinteză, cortizon,
adrenalină i.v. şi gluconat de calciu.

Gonadotropina corionica umana (HCG)

Este secretata de trofoblastii produsului de conceptie al primatelor, începând cu ziua a 7-a dupa fecundare. Din
punct de vedere chimic este o glicoproteina . Are o actiune similara cu cea a LH hipofizar, dar si o oarecare
activitate de tip FSH.
Se elimina din organismul primatelor gravide prin urina. Secretia de HCG se mentine pe toata durata sarcinii,
dar maximul este la 60-70 de zile dupa fecundare.
În medicina veterinara, se utilizeaza datorita efectului sau luteinizant (induce luteinizarea celulelor
granuloasei foliculare si ovulatia) si luteotrop (mentine functia luteala a corpului galben marind secretia de
progesteron).
La masculi, stimuleaza secretia h. androgeni, motiv pentru care se recomanda în terapia criptorhidiei si la
cazurile cu libidou diminuat.
La femele, în starile de subestrus (caldurile linistite, „sterse”), situatii în care maturarea foliculara si ovulatia
sunt inhibate.Tulburarile de ovulatie (ovulatia întârziata sau calduri anovulatorii) pot fi rezolvate prin
administrarea HCG la începutul estrului. Dintre caile de administrare posibile, pentru HCG se prefera calea
i.v., s.c. sau intrachistica deoarece nu provoaca,decat in mai mica masura, aparitia anticorpilor specifici. Calea
intramusculara poate induce aparitia unor titruri ridicate de anticorpi.
Indicatia terapeutica majora pentru HCG este terapia chistului ovarian.
Alte indicatii privind utilizarea HCG sunt cele referitoare la prevenirea mortalitatii embrionare (ME)
sau a avortului precoce precum si sincronizarea ovulatiei la vaca, iapa si scroafa (inducerea controlata a
ovulatiei).

Hormonul gonadotrop menopauzal (HMG)

Urina femeilor menopauzate contine si are actiune preponderenta de tip FSH, dar si cu o oarecare actiune de tip
LH. Au utilizare în clinica pentru tratamente de stimulare a functiilor ovarului în diferite tulburari functionale,
sau în cadrul protocoalelor terapeutice pentru sincronizarea caldurilor la animale.

Estrogenii
Fac parte din grupa steroizilor gonadali alaturi de progesteron si androgeni.
Dintre steroizii produsi de gonade, estradiolul, estrona si estriolul au efect estrogenic (genereaza manifestari
estrale chiar si la femelele castrate). Hormonii estrogeni sunt secretati în principal de catre ovare, dar si de
placenta. Cantitati mai mici de h. estrogeni sunt secretate si de catre corticala glandelor suprarenale si de catre
testicule. Dintre structurile ovariene care secreta estrogeni, cea mai mare importanta o au teaca interna si
granuloasa foliculului De Graaf. În conditii normale, estrogenii secretati de teaca interna a foliculilor De Graaf
sunt responsabili de fapt, de manifestarile morfologice, functionale si comportamentale specifice perioadei
estrale.. Metabolizarea hormonilor estrogeni se realizează în ficat, iar eliminarea metaboliţilor se face, în special
prin urină dar şi prin fecale (bilă).
Principalele organe tinta pentru h. estrogeni sunt uterul si creierul. Hormonii estrogeni mai au si alte
„tinte” dintre care, mai importante sunt: colul uterin, mucoasa vestibulo-vaginala, glanda mamara.
Activităţi ale estrogenilor în organism:
- sexualizarea hipotalamusului în timpul vieţii intrauterine în sensul sexului femel
- creşterea şi dezvoltarea gonadelor femele;
- dezvoltarea caracteristicilor sexuale primare şi secundare;
- dezvoltarea foliculilor ovarieni (formarea antrului, sinteza receptorilor pentru LH în granuloasă);
- dezvoltarea glandei mamare;
- semne clinice estrale;
- stratificarea şi cornificarea mucoasei vaginale în timpul estrului
- tumefacţia vulvară;
- creşterea secreţiei glandelor din colul uterin – mucusul de călduri (estral);
- stimulează dezvoltarea endometrului şi a sistemului glandular din acesta
- cresc tonusul miometrului;
- intensifică peristaltismul oviductului şi uterului;
- efect catabolizant;
- implicare indirectă în secreţia gonadotropinelor hipofizare, prin mecanisme de control a secreţiei
hipotalamice de Gn-RH;
- efect luteotrofic asupra corpului luteal în faza de organizare a acestuia;
- efect luteolitic – spre sfârşitul fazei luteale;
- influenţează secreţia uterină de prostaglandine;
- sensibilizare a uterului la oxitocină;
 - influenţă asupra metabolismului: hiperglicemie, hiperlipemie, stimulează reţinerea apei, calciului şi
fosforului.
Asupra organismului mascul, dozele repetate de h. estrogeni induc diminuarea volumului prostatei, glandelor
seminale, testiculului si epididimului si în consecinta diminua productia de testosteron si spermatogeneza. La
câine, din acest punct de vedere se semnaleaza un efect paradoxal.
În terapia veterinara- h. estrogeni sunt indicati în parturitie pentru cresterea statusului hiperestrogenic, care
asigura dilatarea colului uterin si responsivitate crescuta a uterului la ocitocina.
Estrogenii se mai pot administra pentru expulzia fetusului mumifiat la vaca, precum si în tratamentul metritei si
al piometrului. Aceste afectiuni sunt de regula caracterizate de persistenta corpului galben care inhiba statusul
hiperestrogenic si în consecinta, inhiba contractiile uterine, determinând hipotonie uterina
La carnivore domestice (catea, pisica) h. estrogeni pot preveni instalarea gestatiei ca urmare a stimularii
endometrului si motricitatii uterine. Administrati în cel mult 10 zile dupa monta, estrogenii interfereaza fie
fecundatia, fie nidatia.
Indicații terapeutice pentru practica clinică veterinară: Estrogenii naturali nu au efect cancerigen.
 Tratamentul infecțiilor uterine și subinvoluțiilor uterine la vaci, postpartum;
 Inducerea parturiției la iapă;
 Incontinența urinară la câine;
 Adenomul glandelor perianale la câine.
 Interferarea nidației la cățea (avort în stadiu foarte timpuriu al gestației), în cazul unor monte nedorite
sau la femele cu risc medical în situația evoluției unei gestații.

Progesteronul
Sub denumirea de progestageni sunt grupate mai multe substante, naturale si sintetice, care au actiune
progravidica, antigonadotropa si antiovulatorie.
În grupa progestagenilor se disting:
 Progesteronul ( Luteina), hormon natural;
 Progestativele sintetice
Progesteronul.
Se mai numeste si Progestina sau Luteina. În literatura stiintifica, acestui hormon natural i s-a consacrat
simbolul P4 (datorita prezentei dublei legaturi între C4=C5). Supranumit si hormonul gestatiei, P4 este
secretat de celulele luteale din corpul galben, de placenta si de catre corticosuprarenala.
Activitatea biologica a P4 este complexa, ea extinzându-se în sfera de functionalitate a mai multor organe,
precum si în manifestari comportamentale.
 conditioneaza si sustine hipertrofia glandelor endometriale si secretia acestora.
 sustine secretia glandelor din mucoasa oviductelor si determina dezvoltarea acinilor mamari,
pregatind glanda mamara pentru lactatie.
 pregateste endometrul pentru nidatie
 mentine gestatia prin inhibarea motilitatii miometrului si prin cresterea secretiei de embriotrof
produs de glandele endometriale;
 este antagonist al contractilitatii uterine.
 La unele specii (oaie, catea), P4 actioneaza sinergic cu estrogenii în exprimarea comportamentului
estral.
 Concentratiile sanguine crescute ale P4 inhiba estrul si anuleaza valul ovulator de LH. Prin
aceasta, P4 este un important factor de reglare a ciclului sexual.
 Progesteronul regleaza secretia gonadotropinelor hipofizare, blocând eliberarea în circulatie a
acestora.
La primate, oaie, pisica si cabaline, P4 secretat de placenta fetala suplineste secretia de P4 a CL în a doua
jumatate a gestatiei. La vaca, dupa luna a VII-a de gestatie, prezenta CL nu mai este indispensabila pentru
mentinerea gestatiei. O situatie identica se semnaleaza la scroafa, dupa doua luni de gestatie. La sobolan,
oposum, hamster, soarece, iepure si capra, CL este indispensabil pe toata perioada gestatiei
Progesteronul este utilizat în prevenirea avortului cauzat de insuficienta secretorie a corpului luteal.
Progestativele sunt substante sintetice activitate asemanatoare progesteronului.
Deosebirea dintre progestativele sintetice si P4, pe lânga cea legata de structura chimica, consta în faptul ca
P4 poseda atât actiune progestagena, cea care pregateste organismul femelei si endometrul pentru
nidatie, cât si actiune gestagena care asigura mentinerea gestatiei. Progestativele sintetice nu poseda în
nici un caz, ambele proprietati, poseda fie una,fie alta.
Majoritatea progestativelor sintetice sunt utilizate în medicina veterinara pentru sincronizarea caldurilor si
pentru amânarea sau suprimarea estrului.
Prin actiunea lor antigonadotropa, progestativele sintetice au prin excelenta actiune gestagenica. Ele induc în
organismul femelei un status endocrin asemanator gestatiei prin mecanisme feed-back negativ care inhiba
eliberarea de LH. Dupa încetarea actiunii gestagenului sintetic (prin întreruperea tratamentului), se va produce o
descarcare masiva de LH. Pe întreaga durata a actiunii gestagenului sintetic în organismul unei femele tratate cu
astfel de produs, acesta se manifesta ca un corp galben artificial.

11.Prostaglandinele(PGF2alfa)
Prostaglandinele, substante biologic active apartinând grupei lipidelor ; sunt hormoni tisulari sau locali care se
sintetizeaza aproape în toate tesuturile. Prostaglandinele, au actiune în doze foarte mici si spectru foarte divers
de efecte farmacologice. Izolate dintr-un numar mare de materiale biologice precum: pulmon, rinichi, cord,
timus, creier, endometru, plasma seminala, prostata, sânge menstrual si lichid amniotic
Prostaglandinele sunt considerate hormoni tisulari sau locali, pentru ca actioneaza în tesuturile care le-au
elaborat.
Sinteza prostaglandinelor- are la baza eliberarea acidului arahidonic din membrana celulelor tinta sub
influenta stimulilor specifici, si transformarea acestuia, sub influenta prostaglandin-sintetazelor, în
prostaglandine si tromboxani, iar în vasele sanguine, în prostacicline. ///Una din căile metabolice este acţiunea
ciclooxigenazei, care transformă acidul arahidonic în PG.///
Pe baza structurii chimice si a activitatii lor farmacodinamice,prostaglandinele au fost împartite în trei grupe:
 PGE (prostaglandine E); PGF (prostaglandine F); PGI (prostacicline).
La rândul lor, grupele de prostaglandine se subdivid prin cifre (ex. PGE1, PGE2 PGF2, PGF2alfa). Fiecare
prostaglandina exercita o actiune farmacodinamica specifica asupra tesutului sau organului tinta. De exemplu,
PGF actioneaza vasoconstrictor; PGE are efect vasodilatator.
Prostaglandinele naturale nu se stocheaza în tesuturi sau celule deoarece atat producerea cat si inactivarea
lor este rapida, actiunea lor fiind limitata strict la locul în care s-au produs. Pentru aplicatii în terapie se folosesc
analogi sintetici.
În medicina veterinara se utilizeaza în prezent, doar PGF2alfa si analogi ai acesteia.
Efecte fiziologice Prostaglandinele din aceasta grupa (PGF2alfa) sunt folosite datorita urmatoarelor proprietati
farmacologice:
 actiune luteolitica;
 actiune ocitocica.
Pe lânga aceste actiuni au si efecte secundare de intensitate si durata diferita, derivate din proprietatea lor de a
produce contractia fibrelor musculare netede. Astfel de efecte secundare sunt: voma, diareea, transpiratia,
accelerarea frecventei cardiace, spasmul bronsic si simptome de colica. Dintre animalele domestice, calul este
cel mai sensibil la efectele secundare induse de PGF2alfa, motiv pentru care. se folosesc analogi cu actiune
ocitocica minima (ex. Luprositol, Prosolvin).
Prostaglandinele din grupa PGF2alfa intervin si în ovulatie, prin efectul lor contractil asupra aparatului fibrilar
al ovarului si în mod deosebit asupra tecilor foliculului preovulator.
Actiunea luteolitica a PGF2alfa se manifesta numai asupra corpilor galbeni activi si se traduce prin regresia
morfologica si functionala a CL, urmata de o importanta scadere a nivelului sanguin de progesteron. Corpii
galbeni mai „tineri” de 5 zile (la vaca) si de 12 zile (la scroafa) nu sunt afectati de catre prostaglandine.
Eliberarea uterină a prostaglandinei implicate în luteoliză este stimulată de ocitocină. Estrogenii influenţează
secreţia uterină de prostaglandine atât prin intervenţie directă în sinteza lor cât şi prin stimularea formării de
receptori uterini pentru ocitocină, momentul regresiei luteale fiind determinat în principal de de momentul în
care receptorii ocitocinici sunt formaţi în uter
Actiunea ocitocica-se traduce prin efectul asupra parturitiei; alături de ocitocină, stimulează
contracţiile uterine.
UTILIZARE TERAPEUTICA: -se datoreaza celor 2 efecte
Efectul luteolitic- inducerea si sincronizarea caldurilor si pentru îndepartarea de pe ovare a corpului galben
persistent sau a unui chist ovarian luteinizat. Pentru aceasta actiune farmacodinamica, PGF2alfa se folosesc în
starile de anestrus, subestrus si piometru.
Efectul ocitocic - inducerea avortului terapeutic în stadii avansate ale gestatiei. Pe acest efect al se bazeaza si
inducerea parturitiei la finele gestatiei.Avort terapeutic se poate realiza cu PGF2alfa si în faze incipiente ale
gestatiei la unele dintre speciile la care CL este indispensabil în faza de debut a sarcinii; în cazurile de metrite
de diverse grade, inclusiv în piometru,pentru evacuarea continutului patologic din cavitatea uterina si grabirea
procesului de vindecare prin reluarea activitatii ovariene ca urmare a luteolizei. PGF2alfa au si efect de crestere
a prolactinemiei.
Aplicaţii clinice:
- liza corpului luteal persistent sau a chiştilor ovarieni luteinizaţi
- inducerea şi sincronizarea căldurilor
- inducerea parturiţiei
- piometru (efect uterokinetic)
- metrite
- inducere avort terapeutic, în stadii avansate ale gestaţiei.

12.Interferonul tau
In cazul in care se produce fecundatia, embrionul care se dezvolta in ritm normal (ceea ce presupune si existenta
unor concentratii optime de progesteron) va secreta interferon tau (IFNt) iar acesta va impiedica actiunea
luteolitica a PGF2alfa. IFNt este produsul esential al celulelor mononucleate din trofectoderm. Nivelul maxim
de productie se atinge la bovine in ziua a 17a iar ARNm pentru IFNt poate fi detectabil in trofectoderm pana in
ziua 25.
ACTIUNEA SA DE BAZA este la nivelul epiteliului uterin sub forma unui semnal paracrin in favoarea
recunoasterii gestatiei de catre organismul matern. Dupa cuplarea la receptorii specifici, IFNt inhiba exprimarea
receptorilor alfa pentru estrogeni ceea ce va duce la inhibare receptorilor pt ocitocina prevenindu-se in acest
mod secretia pulsatila de PGF2alfa.
IFNt stimuleaza in mod direct secretia prostaglandinei E2 care de asemenea este implicata in prevenirea
luteolizei. IFNt induce sinteza si secretia genelor stimulate de interferon (ISG) cum ar fi ISG15,un omolog al
ubicvitinei. La bovine sinteza ISG15 endometriala coincide cu secretia IFNt de catre blastocist. La vacile
gestante in zilele 18 ,20 postestrale, nicelul ARNm al ISG15 e mai crescut decat la femelele negestante.
La momentul de varf al productiei ARNm al IFNt e prezent in blastocist intr o concentratie superioara tuturor
celorlalte ARNm.Cresterea accentuata a expresiei genei IFNt in ziua 15 coincide cu tranzitia blastocistului de la
forma sferica la cea filamentoasa. Debutu expresiei IFNt este programat genetic,independent de mediul uterin
matern,fapt dovedit de expresia IFNt in vitro consecutiv IVF si maturarii in vitro.
Nivelul progesteronului, hormon ce regleaza secretia glandulara uterina, este corelat cu producerea IFNt de
catre embrion. Exprimarea sa este reglata de cel putin doi factori de origine uterina: factorul de stimulare a
coloniilor pentru granulocite-macrofage si factorul 2 de crestere a fibroblastilor precum si de alte cai de
semnalizare si control.

13.Reglarea neuroendocrina a ciclului sexual la female

Ciclul sexual include două faze distincte, denumite după structura dominantă prezentă pe
ovar: faza foliculară şi faza luteală. Faza foliculară include stadiile proestru şi estru, iar faza luteală include
metestru şi diestru
Faza foliculară (estrogenică sau proliferativă) este perioada cuprinsă între regresia
corpului luteal şi ovulaţie, reprezentând aproximativ 20% din durata totală a ciclului sexual. În
timpul acestei faze se produce creşterea şi dezvoltarea foliculilor ovarieni până la stadiul de
folicul matur (De Graff), iar hormonul dominant în această fază este reprezentat de estrogen,
produs la nivelul foliculilor ovarieni.
Faza luteală (luteinică, progesteronică sau secretoare) este perioada cuprinsă între
ovulaţie şi regresia corpului luteal, reprezentând 80% din durata totală a ciclului sexual. În
timpul acestei faze se formează, funcţionează şi regresează corpul luteal, care produce
progesteron - principalul hormon al acestei faze.
Ciclul sexual include patru stadii: proestru, estru, metestru şi diestru. Fiecare stadiu reprezintă subdiviziuni
ale celor două faze.
Proestru-se dezvolta foliculul; secretie crescanda de estrogen
Estru-ovulatie; varful secretiei de estrogeni; receptivitate sexuala
Metestru-formare CL;debut secretie progesteron;
Diestru-functionare CL,secretie progestern,regresie CL
Reglarea ciclului sexual are loc sub influenta hormonilor produsi:
- la nivel hipotalamic-Gn-RH;
- la nivel adenohipofizar-FSH&LH;
- la nivel ovarian-estrogen,progesteron,inhibina;
- la nivel uterin-PGF2alfa.
Acesti hormoni interactioneaza prin intermediul mecanismelor de feed-back: negativ=inhibare
pozitiv=stimulare.
In proestru, sub actiunea sinergica a gonadotropinelor hipofizare foliculul creste si se amplifica treptat secretia
de estrogen pana la stadiu de folicul preovulator. La debutul estrului , foliculul preovulator secreta o mare
cantitate de estrogeni care sunt responsabili de modificarile aparatului genital precum si de comportamentul
specific al femelei. Semnele specifice-mucus vaginal abundent,edem valvular, urinare frecventa si agitatie;
Estrul dureaza intre 16-18h, exprimarea lui fiind var intre indivizi si in functie de rasa.
Metestrul este cuprins intre sfarsitul estrului si ziua 5 a ciclului si este etapa in care se produce ovulatia . Din
aceste cauze metestrul e considerat faza progesteronica.
Diestrul este o faza progesteronica in mod categoric si se refera la perioada in care corpul luteal este susceptibil
la actiunea PGF2alfa. Aceasta faza acopera intervalul curpins intre zilele 5-17 ale ciclului sexual,fiind faza cu
durata mai lunga. Corpul luteal e considerat o glanda endocrina tranzitorie care e activa in diestru si pe
parcursul gestatiei.
Sub actiunea exercitata de progesteron, cervixul se inchide, uterul devine flasc, cu o activitate intensificata a gl
uterine si cu o rezistenta imun scazuta. In ziua 15 progesteronul are val maxima.
14.Cresterea si dezvoltarea foliculara
Dinamica populaţiei foliculare include procese de dezvoltare şi degenerare, care se derulează pe
tot parcursul unui ciclu sexual.
Foliculii antrali (cavitari): - au dimensiuni diferite
- sunt prezenţi în corticala ovariană, pe toată durata ciclului sexual ca răspuns la
secreţia tonică de FSH şi LH.
- au fost clasificaţi în trei subpopulaţii: mici, medii şi mari
Dezvoltarea foliculara se derulează pe parcursul a trei faze consecutive: faza de recrutare, faza de selecţie şi
faza de dominanţă.
Faza de recrutare-un grup de foliculi, din cadrul rezervei foliculare, este „stimulat” şi foliculii vor începe să
crească şi să producă estradiol. Numărul foliculilor recrutaţi este în general mai mare decât numărul foliculilor
ovulatori caracteristic speciei. Semnalul care iniţiază recrutarea pare a fi creşterea uşoară a nivelului FSH-ului
plasmatic. O parte din foliculii recrutaţi vor fi selectaţi, iar restul vor suferi atrezie foliculară.
Faza de selecţie: dintre foliculii recrutaţi, unul singur la speciile monotocice (vacă, iapă) sau
câţiva la speciile politocice (scroafă, căţea, pisică) vor continua creşterea. Acest (aceşti) folicul va deveni
dominant, iar ceilalţi, dominaţi (subordonaţi). Pe parcursul dezvoltării, foliculii selectaţi continuă să producă în
cantităţi crescânde estradiol precum şi inhibină. Inhibina este un hormon proteic, produs de foliculii antrali, care
inhibă selectiv eliberarea FSH-ului din lobul anterior al hipofizei.
Faza de dominanţă: foliculul dominant atinge dimensiunile sale maxime (folicul ovulator), iar foliculii
dominaţi regresează (atrezie). Foliculul selectat pentru dominanţă, pe lângă continuarea creşterii, se diferenţiază
şi funcţional prin producerea unor cantităţi crescânde de estradiol. Creşterea capacităţii de a secreta estradiol
este determinată de dezvoltarea abilităţii celulelor tecale de a răspunde la stimulul LH (hormonul luteinizant)
prin secreţia androgenilor şi de dezvoltarea activităţii celulelor granuloasei de aromatizare a androgenilor,
rezultând estradiol.
Pe lângă numărul crescut de receptori pentru LH şi FSH, foliculul dominant conţine diferite tipuri de factori
proteici care inhibă receptivitatea faţă de LH şi FSH precum şi activitatea de aromatizare a foliculilor dominaţi.
La anumite specii (suine, şobolan, primate) foliculii dominanţi se dezvoltă doar pe parcursul fazei foliculare,
aceştia fiind viitorii foliculi ovulatori. La alte specii (bovine, ovine, ecvine), recrutarea, selecţia şi dominanţa se
produc repetat (valuri), la intervale regulate, pe parcursul ciclului sexual şi doar foliculul dominant prezent pe
parcursul fazei foliculare va ovula.
La vacă, pe parcursul ciclului sexual, se produc două sau trei valuri de dezvoltare foliculară. Un val de
dezvoltare foliculară la vacă se caracterizează print-o creştere sincronă a unui grup de 3-6 foliculi mici (≤3mm),
urmată de selecţia unui folicul dominant, care îşi va continua creşterea, şi consecutiv regresia (atrezia)
foliculilor dominaţi. Valuri foliculare încep în jurul zilelor 2, 9 şi 16 ale ciclului sexual la femelele cu trei valuri
de dezvoltare foliculară, respectiv în jurul zilelor 2 şi 11 la femelele cu două valuri. Doar foliculul care este
dominant în ultimul val, respectiv în timpul regresiei luteale, evoluează complet, devenind foliculul ovulator. Se
pare că durata fazei luteale influenţează numărul valurilor foliculare pe un ciclu, deoarece s-a constatat că
ciclurile cu trei valuri foliculare au o fază luteală mai lungă decât ciclurile cu două valuri.
Prelungirea experimentală a fazei luteale, prin administrare de progesteron exogen, determină apariţia a 4-5
valuri de dezvoltare foliculară pe ciclu. Valuri foliculare se produc şi în perioada prepuberală şi pe parcursul
gestaţiei. Foliculul dominant din jurul zilei 12, deşi este cel mai mare folicul din val, îşi pierde dominanţa
funcţională începând încă din ziua a 10-a, datorită apariţiei unui nou val de dezvoltare foliculară. Acest folicul
dominant din ziua a 12-a este considerat din punct de vedere hormonal ca estrogen-inactiv şi din acestă cauză
atretic.

15.Controlul endocrin al ciclului estral

In faza estrala a cicluli are loc varful secretiei de estrogeni; ovulatia si receptivitatea sexuala
Hipotalamusul participa in controlul functiei de reproducere prin GnRH care ajunge la hipofiza anterioara prin
sististemul port hipotalamo-hipofizar. Secretia de GnRH induce secretia de gonadotropina in special LH.
Peackul preovulator de LH este precedat de mai multe secretii pulsatile de GnRH . Secretia tonica (bazala ) de
GnRH stimuleaza eliberarea la nivel scazut de FSH si LH.
Evenimentele hormonale care preced ovulatia: scaderea concentratiei progesteronului urmata de cresterea
concentratia de estradiol si eliberarea preovulatorie de LH si FSH.
Estradiolul in doza redusa are feedback negativ asupra GnRH si LH. In absenta progesteronului si in doze care
depasesc un anumit prag, are feedback pozitiv asupra hipotalamusului si induce peakul preovulator de LH .
Progesteronul exercita un control negativ asupra secretiei preovulatorii de gonadotropine si diminueaza
frecventa pulsurilor de GnRH .
Luteoliza indusa de PgF2alfa uterine determina scaderea progesteronului si crestera frecventei pulsurilor de
GnRH. Acesta stimuleaza secretia de gonadotropine hipofizare si dezvoltarea foliculilor ovarieni , cresterea
secretiei de estrogeni.
In primele zile dupa secretia preovulatorie de LH si FSH nivelul acestora este ridicat. Secretiile crescute de
gonadotropine dupa ovulatie se datoreaza nivelului scazut de progesteron. Se produce recrutarea unui val de
foliculi si cresterea de estradiol. Aceasta secretie de estradiol la mijlocul fazei luteale nu poate induce peakul
preovulator de LH din cauza efectului inhibitor al progesteronului secretat de corpul galben.
Nivelurile crescute de estradiol stimuleaza sinteza receptorilor pentru ocitocina care stimuleaza sinteza de
PgF2alfa la sfarsitul fazei luteale , induce involutia corpului galben si scaderea de progesteron => prin urmare
creste GnRH si LH si au ca rezultat un nou val de recrutare si crestere a foliculilor , cu selectia folicului
dominant care se poate dezvolta pana la ovulatie .

15.Etapele fecundatiei
Fecundaţia reprezintă procesul complex, de contopire a celor doi gameţi, spermatozoidul şi ovocitul, în urma
căruia rezultă o celulă nouă, numită ou sau zigot.
În cadrul reproducerii sexuate, fecundaţia asigură crearea unui individ nou, pornind de la cei doi gameţi, mascul
şi femel.
Factorii care conditioneaza fecundatia:
 Migratia spermatozoizilor
 Numarul spermatozoizilor
 Capacitarea spermatozoizi- Capacitarea are loc în căile genitale femele, în prezenţa secreţiilor
genitale și reprezintă o etapă esențială pentru fertilizarea ovocitei. Este un proces de distrugere a
membranei lipo-proteice din zona anterioara a capului spermatozoidului=>membrana mai fluida cu
permeabilitate crescuta pentru calciu; va permite realizarea fuziunii membranelor celor doi gameţi în
timpul fecundaţiei.
 Momentul ovulatiei si migrarea ovulei
 Viabilitatea ovulei
Fecundaţia cuprinde următoarele etape:
- Ataşarea gameţilor
- Reacţia acrozomului
- Penetrarea zonei pelucida
- Fuziunea gameţilor
- Singamia.
1. Ataşarea gameţilor
La unele specii (femeie, căţea, iepuroaică, şobolancă, şoricioaică), ovocita este înconjurată de celule foliculare
(cumulusoophorus), printre care se găseşte o matrice bogată în acid hialuronic.
Acidul hialuronic - stimularea mobilităţii spermatozoizilor
- fagocitare
- inducerea reacţiei acrozomice.
Doar spermatozoizii care traversează cumulusul şi au membrana plasmatică şi acrozomul intact pot veni în
contact cu zona pelucida şi participă la fecundare.
La alte specii (vacă, oaie, capră, scroafă, iapă), celulele cumulare sunt dispersate imediat după ovulaţie şi
spermatozoizii intră în contact direct cu zona pelucida.
Zona pelucida are diverse funcţii: fixează spermatozoizii, activează proacrozina (forma inactivă a acrozinei,
care are o puternică afinitate pentru zona pelucida), induce reacţia acrozomică şi protejează ovocitul împotriva
polispermiei. Fenomenul major al interacţiunii gametice are loc la nivelul zonei pelucida, aceasta acţionând ca o
barieră pentru spermatozoizii heterospecifici; celulele cumulare şi membrana vitelină nu au specificitate de
specie.
Ataşarea spermatozoizilor capacitaţi la zona pelucida se produce ca urmare a interacţiunii dintre moleculele de
pe suprafaţa spermatozoizilor şi cele de pe suprafaţa zonei pelucida.
La ora actuală, se consideră că membrana plasmatică a spermatozoizilor conţine două tipuri de regiuni de
legătură cu zona:
-regiunea primară de legătură cu zona, responsabilă de ataşarea spermatozoidului de zona pelucida;
-regiunea de iniţiere a reacţiei acrozomului.
Zona pelucida ovocitară este constituită din trei glicoproteine denumite ZP1, ZP2 şi ZP3.
ZP1 şi ZP2 sunt proteine structurale care conferă integritate zonei, iar ZP3 este mai asemănătoare cu un
receptor hormonal. ZP3 este considerată un receptor specific care asigură fixarea spermatozoizilor cu
acrozom intact şi declanşează reacţia acrozomului.
2. Reacţia acrozomului
Reacţia acrozomului are loc în oviduct, la locul de întâlnire a gameţilor.
După fixarea spermatozoidului la zona pelucida, respectiv contactul între regiunea de iniţiere a reacţiei
acrozomului şi ZP3, are loc reacţia acrozomică, respectiv procesul de fuziune a membranei plasmatice a
spermatozoidului cu membrana externă a acrozomului. Fuziunea celor două membrane duce la formarea
unor vezicule membranare (veziculaţie) şi apariţia unor pori la nivelul punctelor de contact dintre cele două
membrane (fenestraţie), prin care trec enzimele acrozomiale. Acrozina este una din enzimele eliberate din
acrozom în timpul reacţiei acrozomice, care hidrolizează proteinele zonei. Veziculele membranare rămân la
suprafaţa ovocitei, atunci când spermatozoidul penetrează zona pelucida.
Importanţa reacţiei acrozomului vizează două aspecte:
- oferă posibilitatea spermatozoizilor de a penetra zona pelucida
- expune segmentul ecuatorial al spermatozoidului, astfel încât, ulterior va putea fuziona cu membrana
plasmatică a ovovitului.
3. Penetrarea zonei pelucida
Penetrarea zonei pelucida de către spermatozoid se pare că este un proces rapid, care durează câteva minute.
Urma lăsată în zona pelucida de trecerea spermatozoidului prezintă margini distincte, ceea ce sugerează
influenţa unui proces mecanic. Deşi se pare că forţa mecanică generată de mişcările cozii este suficientă pentru
a asigura trecerea spermatozoidului prin zona pelucida, se consideră că derularea acestui proces este acompaniat
de procese enzimatice.
Hialuronidaza hidrolizează acidul hialuronic conţinut în ochiurile care alcătuiesc reţeaua zonei pelucida, iar
acrozina hidrolizează anumite glicoproteine ale zonei pelucida, modificând astfel textura zonei.
4. Fuziunea gameţilor
Spermatozoidul, după traversarea zonei pelucida, ajunge în spaţiul perivitelin şi intră în contact cu membrana
plasmatică a ovocitului, devine imobil şi cei doi gameţi fuzionează.
Fuziunea se produce între membrana plasmatică a ovocitei şi membrana ce acoperă segmentul ecuatorial al
spermatozoidului. Se pare că la acest proces contribuie o proteină de fuziune (fusion protein) localizată în
această porţiune a membranei. Înaintea reacţiei acrozomului, acestă proteină de fuziune este inactivă, ea fiind
activată după veziculaţie şi eliberarea conţinutului acrozomal.
În timpul fuziunii membranelor celor doi gameţi se declanşează şi reacţia de zonă a granulelor corticale, care
are rolul de a preveni polispermia. Granulele corticale (localizate la periferia citoplasmei ovocitei în timpul
primelor două diviziuni meiotice ale ovogenezei) vor suferi exocitoza şi conţinutul lor va fi eliminat în spaţiul
perivitelin, rezultând blocarea zonei, respectiv împiedicarea pătrunderii altor spermatozoizi.
Conţinutul granulelor corticale este reprezentat de mucopolizaharide, proteaze, activator de plasminogen,
fosfatază acidă şi peroxidază.
Blocarea polispermiei poate fi lentă - circa 60 secunde (vacă, iapă, oaie, scroafă, căţea, hamster)
poate fi rapidă – aproximativ 1-2 secunde (iepure).
Spermatozoidul ajuns în membrana ovocitară suferă câteva modificări: nucleul se măreşte, se formează 2-3
nucleoli mari, se formează o nouă membrană nucleară, apoi începe o rotaţie de 90º şi devine pronucleu mascul.
Pătrunderea spermatozoidului determină şi activarea / reluarea diviziunii meiotice a ovocitului, în urma căreia
va rezulta ovulul propriu-zis şi al II-lea globul polar. Nucleul ovulului se va transforma în pronucleu femel. Cei
doi pronuclei se vor deplasa unul spre celălalt, orientându-se spre centrul ovulului.
5. Singamia
Ultima etapă a fecundaţiei este fuziunea pronucleilor mascul şi femel, denumită singamie. Seturile haploide ale
celor doi pronuclei se vor combina, rezultând o celulă nouă, diploidă numită ou sau zigot. După singamie,
zigotul intră în primul stadiu al embriogenezei.

16. Mecanismul parturitiei

Fatul ajuns la maturitate (283 zile in viata intrauterina), hipotalamusul si hipofiza acestuia sunt deja mature =>
se elibereaza ACTH => ACTH stimuleaza la nivelul corticosuprarenalelor producerea cortizolului.
Cortizolul inverseaza raportul dintre progesteron si estrogeni: pe parcursul gestatiei, progesteronul este crescut
pentru a facilita gestatia, dar cu 24-36 ore inainte de parturitie, progesteronul scade, iar la nivelul placentei
incepe producerea de estrogeni datorita aromatazei => crestere mare a estrogenilor.
Estrogenii si ocitocina influenteaza secretia de PGF2alfa
Ocitocina si PGF2alfa stimuleaza contractiile uterine => expulzarea fatului

17. Recunoasterea gestatiei de catre organismul femel

Zigotul trebuie sa produca suficient interferon T pentru a putea scoate din functiune toti receptorii pentru
estrogeni. In interiorul produsului de conceptie (gastrula 14-16 zile) este secretat un element important pentru ca
zigotul sa ramana in organism, iar mama sa nu permita inceperea atacului cu PGF2alfa => interferonul T.
Estrogenul contribuie la sinteza de PGF2alfa indirect, prin activarea receptorilor de ocitocina: Interferonul T se
cupleaza cu receptorii celulelor endometriale si ajunge la receptorii de estrogeni pe care ii scoate din functiune
(pentru ca estrogenul permite exprimarea receptorilor pentru ocitocina, care odata exprimata, influenteaza
sinteza de ciclo-oxigenaza 2, enzima esentiala pentru sinteza de PGF2alfa).
Interferonul T este produs de catre embrion pana in ziua 23 de gestatie, dar isi manifesta efectul doar pana in
ziua 21 de gestatie.
Embrionul se hraneste cu embriotrof (care este produs de progesteron) si astfel se produce suficient interferon
pentru a mentine gestatia.
Interferonul blocheaza actiunea estrogenilor, iar estrogenii blocheaza actiunea ocitocinei => nu se mai produce
PGF2alfa
Daca nu se produce PGF2alfa => ramane corpul luteal => ramane si zigotul => se mentine gestatia si deci,
incepe dezvoltarea embrionului.