Sunteți pe pagina 1din 4

Tem 4_Capitolul

4_Ciubotaru_Anamaria_Alexandra_331_B_Dambovita_Educatie

INTRODUCERE

Educația este unul dintre cele mai importante servicii în dezvoltarea economică a României și
dezvoltarea tinerilor prin deschiderea noilor posibilități la o viață și o carieră mai bună.
Cea mai bună viziune este cea în care se creează o educație de calitate pentru formarea unei
generații competitive pe piața națională și europeană a muncii.
Învăţământul joacă un rol fundamental într-o societate a cunoașterii și a învăţării pe tot parcursul
vieţii. În acest context, învăţarea pe tot parcursul vieţii trebuie abordată ca o necesitate obiectivă
impusă de tranziţia către o economie şi o societate bazate pe cunoaştere, perfecţionarea continuă
a capitalului uman devenind factor hotărâtor în progresul durabil.
Cel mai important factor de schimbare este capacitatea de a inova, precum şi disponibilitatea de a
coopera, de a interconecta activităţi performante şi competitive din sfera cunoaşterii, din
economie, din viaţa comunităţii.Premisa fundamentală a strategiei este aceea că învăţământul
trebuie să joace un rol fundamental în consacrarea unei societăţi globale a cunoaşterii şi a unei
societăţi a învăţării pe tot parcursul vieţii, ca factor hotărâtor al progresului durabil al omenirii, în
scopul creşterii productivităţii şi competitivităţii, al creării de noi locuri de muncă şi al susţinerii
progresului social. Această misiune poate fi îndeplinită dacă elevul care parcurge învăţământul
obligatoriu învaţă pentru a răspunde următoarelor tipuri de finalităţi: a învăța pentru a şti, a
învăţa pentru a face, a învăţa pentru a fi, a învăţa pentru a trăi împreună cu ceilalţi.
Pentru analiza acestui proiect am ales să vorbesc despre serviciile de educație din județul
Dâmbovița pentru perioada 2015 – 2019, proiectul fiind structurat in 3 capitole.
În primul capitol am analizat indicatorii de cerere și ofertă, unde cererea se referă la populația
școlară, mai exact la studenți înscrisi în învățământul universitar de licență și oferta face referire
la facultățiile din județul Dâmbovița. Se vor calcula indicatorii medii absoluți și relativi pentru
cerere, grafic de evoluție, analiză, interpretare statistică și economică și ponderea județului în
totalul României pentru indicatorul de cerere cu grafic de structură.

În al doilea capitol vom face comparația între serviciile de educație din județul Dâmbovița și
județul Prahova din regiunea Sud-Muntenia din România, atât pentru indicatorul de cerere
(studenții), cât și pentru indicatorul de ofertă (facultățile). Se va raporta indicatorul de cerere la
populația județului și indicatorul de ofertă la suprafața județului pentru comparație pentru ultimul
an al seriei de date 2019. In ultimul capitol vom comparația indicatorului de cerere și a celui de
ofertă, iar dupa vom face ajustarea și previziunea serviciilor de educație pentru indicatorul de
cerere din județul Dâmbovița pentru anii 2020-2022. Concluziile le vom detalia pe baza
rezulatelor care reies din analiza celor 3 capitole ale proiectului.

1
CONCLUZII
Calitatea educației și a îngrijirii copiilor este esențială pentru a oferi baza dezvoltării personale și
a învățării continue. Primii ani de viață sunt extrem de importanți pentru dezvoltarea
competențelor cognitive și necognitive. Deficiențele în dezvoltarea unui copil sunt greu de
recuperat într-o etapă ulterioară a vieții. În schimb, o educație de înaltă calitate, oferită de la o
vârstă fragedă, reprezintă o bază solidă pentru dobândirea de competențe mai ușor pe durata
întregii vieți. Educația are o importanță strategică pentru țara noastră și pentru dezvoltarea
economică. Într-o societate în schimbare și într-un mediu competitiv global, o educație de
calitate este esențială pentru a putea să asigure menținerea unei legături sociale, a competitivității
și a creșterii susținute. Pentru a putea atinge obiectivele în materie de locuri de muncă, creștere
economică, investiții și competitivitate, având echitatea socială ca pilon central, este vital să
investim în tineri. Oferirea unei educații de înaltă calitate pentru toți reprezintă una dintre cele
mai bune investiții pe care o poate face o societate.
Educația de calitate reprezintă mult mai mult decât o investiție economică. Este esențială pentru
dezvoltarea personală, socială și profesională, precum și pentru capacitatea de inserție
profesională de-a lungul vieții. Și poate fi una dintre cele mai eficace modalități de combatere a
inegalităților socioeconomice și de a promova incluziunea socială. Pentru a îndeplini aceste
obiective, sistemul de educație trebuie să fie accesibile, să ofere șanse egale tuturor, indiferent de
mediul din care provine o anumită persoană, și să producă rezultate de înaltă calitate. O altă
provocare constă în a oferi calitate educațională egală pe întreg teritoriul țării, inclusiv în
regiunile rurale. Se evidențiază astfel riscul că există un decalaj în cadrul sistemului de educație.
Educația oferă o oportunitate unică pentru a contracara disparitățile socioeconomice și
stereotipurile de gen și pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat deoparte. Cu toate acestea, în
prezent, sistemul de educație nu utilizează acest potențial cu suficientă eficacitate.
Menținerea unor sisteme educaționale de înaltă calitate și favorabile incluziunii are un preț și
necesită o finanțare adecvată. Fiind cheltuieli publice care stimulează creșterea, cheltuielile
aferente educației au potențialul de a promova echitatea socială și o economie inovatoare și
competitivă, care oferă perspective bune de angajare. Ar trebui intensificate eforturile la nivel de
politică de a investi într-un mod mai eficient în tineri. Este necesar ca școlile să se adapteze la
contextul în schimbare în care își desfășoară activitatea, inclusiv la era digitală și la diversitatea
din ce în ce mai mare din rândul elevilor. Toate aceste aspecte impun nu numai adaptarea
programelor școlare, dar și metode de predare și învățare mai diverse pentru a răspunde nevoilor
tuturor cursanților.Apartenența la același sistem educațional nu oferă în mod necesar aceleași
oportunități tuturor. Cadrele didactice trebuie să îndeplinescă un rol esențial în transmiterea
cunoștințelor și a valorilor comune și în furnizarea de sprijin tuturor elevilor. Pentru ca profesorii
să poată face față acestor sarcini delicate, sunt necesare investiții strategice în conducerea
eficientă a școlilor și un corp profesoral care să se bazeze pe o educație inițială excelentă, pe
lucru în echipă și pe o dezvoltare profesională pe parcursul întregii cariere. Aptitudinile și
competențele digitale trebuie incluse atât în formarea prealabilă, cât și în formarea continuă la
locul de muncă a profesorilor și trebuie sprijinite în mod activ de cadrele de conducere ale
instituțiilor de învățământ.Există diferențe importante în ceea ce privește calitatea educației în
cadrul aceluiași sistem de învățământ. România, trebuie să se asigure că decalajul digital nu este
exagerat și că li se garantează tuturor acces adecvat la resursele digitale și la infrastructura
aferentă.

2
BIBLIOGRAFIE
1. Ionica Maria (2006). Economia serviciilor: abordări teoretice și implicate practice,

Editura Uranus, Bucuresti

2. http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

3. http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

4. Note de curs PPT de Economia serviciilor și note de seminar model realizat în oră

5. www.isj-db.ro

6. www.wikipedia.ro

7. Maria Liana Lacatus (2009), Învățământul preuniversitar și educația economică. Editura

Ase, Bucuresti

8. Irina-Florentina Bajan (2014), Educația: pașaport pentru schimbare și viitor, Editura Ase,

Bucuresti

9. www.valahia.ro

10. www.yumpu.com

11. http://dambovita24.ro

2
2

S-ar putea să vă placă și