Statul român modern: de la proiect politic

la realizarea României Mari

(secolele XVIII – XX)

Primele proiecte politice privind modernizarea statului român au apărut în secolul al XVIII-lea și au
fost redactate de boierii pământeni nemulțumiți de prezența fanarioților în administrația țării. Astfel, în
secolul al XVIII-lea s-a format conștiința națională, după 1750, iar boierii pământeni s-au organizat în
„partida națională”.
Proiectele politice privind modernizarea statului român au fost adresate de boierii români Marilor
Puteri europene, și anume Franța, Marea Britanie, Rusia, Prusia, Sardinia, Imperiul Habsburgic, Imperiul
Otoman. Aceste proiecte solicitau:
 desființarea domniilor fanariote, respectarea autonomiei și chiar independența principatelor
 modernizarea instituțională a principatelor
 introducerea principiului separării puterilor în stat
 alegerea unui prinț străin
Dintre cei care au realizat astfel de proiecte politice, s-au remarcat:
→ Mihail Cantacuzino
→ Ienăchiță Văcărescu
→ Dimitrie Sturdza
→ Eufrosin Poteca
→ Simion Marcovici.
 în Transilvania, primele proiecte politice ale românilor au fost Supplex-urile
 în 1777, împărăteasa Maria Tereza, prin proiectul „Ratio Educationis”, a modernizat rețeaua școlară
din Transilvania
 în urma răscoalei lui Horia, Cloșca și Crișan din 1784, fiul Mariei Tereza, împăratul Iosif al II-lea, a
desființat, la 1785, printr-o patentă imperială (decret), iobăgia (dependența țăranilor)

A. A doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Memoriul din 1772

- susținea unirea Moldovei cu Țara Românească: o delegație comună de boieri din Moldova și Țara
Românească adreseaz ă un memoriu Marilor Puteri prezente la tratativul de pace de la Focșani, în urma
unui război ruso-turc, prin care solicită revenirea la domniile pământene, respectarea autonomiei și
unirea celor două țări sub protecția Austriei, Rusiei și Prusiei

Memoriul din 1791

Statul român modern / 1

B. Prima jumătate a secolului al XIX-lea. Revoluția de la 1821
- condusă de Tudor Vladimirescu, a izbucnit în Oltenia, în ianuare 1821, când Tudor a lansat
„Proclamația de la Padeș”, prin care solicita ridicarea la luptă împotriva sistemului fanariot
- în luna februarie, a fost lansat proiectul politic al revoluției de la 1821: „Cererile norodului românesc”,
prin care se solicitau în primul rând, limitarea prezenței grecilor la administrația țării
reînființarea armatei
eliberarea unei constituții
stabilirea unui nou sistem feudal
desființarea vămilor interne
- concomitent cu revoluția lui Tudor Vladimirescu, grecii au început lupta de eliberare de sub turci, sub
conducerea societății secrete „Eteria” (frăția), constituită în Rusia
→ pentru a ajunge în Grecia, trebuiau să treacă prin spațiul românesc, unde eteriștii puteau
beneficia de sprijinul fanarioților, care erau de origine grecească
- în martie 1821, Tudor, împreună cu armata sa de panduri (soldați olteni), a pornit din Oltenia spre
București, pentru a preîntâmpina ocuparea capitalei de către eteriști
- iminenta intervenție otomană împotriva ambelor mișcări revoluționare l-a determinat pe Tudor să se
retragă din București la Golești, lângă Pitești
→ din tabăra sa de panduri, Tudor a fost ridicat de eteriști și ucis la marginea Târgoviștei pe 27
mai 1821, iar trupul său a fost aruncat într-o fântână
- revoluția de la 1821 a dus la înlăturarea domniilor fanariote, fiind numiți primii domni pământeni, pe 7
ani:
→ Grigore al IV-lea Ghica în Țara Românească
→ Ioniță Sandu Sturdza în Moldova
- în această perioadă, au fost redactate și alte proiecte politice, precum:
→ „Însemnare a călătoriei mele” (1826) – boierul Dinicu Golescu din Țara Românească, în
care se pronunța pentru un stat al Daciei Mari
→ „Constituția Cărvunarilor” (1822) – Ionică Tăutu din Moldova, în care se solicitau drepturi
și libertăți cetățenești, limitarea puterii domnitorului prin crearea Sfatului obștesc

Ocupația rusă (1828 – 1834)

- între 1828 – 1829, s-a desfășurat un nou război ruso-turc ca parte a „crizei orientale”, câștigat de Rusia
și încheiat cu pacea de la Adrianopol, din septembrie 1829
- prin pacea de la Adrianopol, se instituia oficial protectoratul Rusiei asupra principatelor, alături de
suzeranitatea otomană
- Țara Românească primea raialele otomane Brăila granița cu Imperiul Otoman era stabilită
Giurgiu pe talvegul Dunării
Turnu
- se desființa monopolul otoman asupra comerțului românesc
- ocupația rusă, începută în 1828, s-a prelungit până în 1834, guvernator în principate fiind generalul rus
Pavel Kiseleff, în timpul căruia au fost elaborate Regulamentele Organice, la 1831/ 1832
Statul român modern / 2
Domniile regulamentare
- la încetarea ocupației ruse, în 1834 au fost numiți ca domni regulamentari:
→ Alexandru Ghica (1834 – 1842)
în Țara Românească
Gheorghe Bibescu (1842 – 1848)
→ Mihail Sturdza (1834 – 1849) în Moldova
- cele mai importante proiecte politice din perioada domniilor regulamentare au fost elaborate de
„partida națională”, condusă de marele boier prahovean, Ion Câmpineanu
→ au fost elaborate la 1838 și a fost denumite „Act de unire și independență”, respectiv
„Osăbitul act de numire a suveranului românilor”, în care se solicitau unirea Moldovei cu
Țara Românească și obținerea independenței acestora
- în 1840, era descoperită o societate secretă revoluționară, condusă de Dimitrie Filipescu (Mitică), iar, în
1843, Nicolae Bălcescu crea societatea secretă „Frăția”, care avea ca scop organizarea unei revoluții în
Țara Românească

Revoluția de la 1848
- a izbucnit în aproape toate țările europene, inclusiv în cele 3 provincii românești
- revoluția a izbucnit pentru prima dată în Moldova, la Iași, la 27 martie 1848, când s-a organizat, la
hotelul Petersburg, o adunare la care au participat 1000 de persoane, în conducerea căreia s-au
remarcat Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza
→ s-a elaborat proiectul politic „Petițiunea proclamațiune”, în care se solicita doar
respectarea Regulamentelor Organice și îmbunătățirea situației țăranilor, având un
caracter moderat, de teama Rusiei
→ domnitorul Mihail Sturdza i-a arestat pe participanții de la adunare, începând exilul
revoluționarilor moldoveni
→ în exil, revoluționarii Moldovei au elaborat alte documente cu caracter radical
- în mai 1848, la Brașov, din inițiativa lui Costache Negri și Alexandru Ioan Cuza, s-a elaborat documentul
intitulat „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”, în care se solicita unirea Moldovei cu Țara
Românească și împroprietărirea țăranilor prin despăgubire
- la Cernăuți, în august 1848, Mihail Kogălniceanu elabora documentul „Dorințele partidei naționale din
Moldova”, în care unirea Moldovei cu Țara Românească era considerată „cheia bolții fără de care
edificiul național s-ar prăbuși”
- în Transilvania, revoluția s-a concretizat în organizarea a trei mari Adunări Naționale, desfășurate la
Blaj, pe Câmpia Libertății, cea mai importantă fiind cea de-a doua, din 3-5 mai 1848, la care au participat
40.000 de români, care au scandat „Noi vrem să ne unim cu Țara!”
→ sub îndrumarea lui Simion Bărnuțiu, s-a elaborat proiectul politic „Petiția Națională”, în
care se solicita recunoașterea limbii și a națiunii române
- în condițiile în care revoluționarii maghiari au proclamat anexarea Transilvaniei la Ungaria prin Dieta de
la Cluj, la cea de-a treia Adunare de la Blaj s-a ajuns la un conflict armat între revoluționarii români,
conduși de Avram Iancu și cei maghiari, care s-a prelungit și în 1849

Statul român modern / 3

 → cu toate încercările lui Nicolae Bălcescu de a împăca cele două revoluții, prin proiectul de
pacificare de la Seghedin, ambele revoluții au fost învinse la începutul lunii august 1849, de
către intervenția militară a Rusiei, venită în ajutorul habsburgilor austrieci
- în Țara Românească, s-au organizat mai multe centre, unde trebuia să înceapă revoluția, care a
izbucnit, în cele din urmă, pe 9 iunie 1848, la Islaz, o comună de la Dunăre
→ sub coordonarea lui Ion Heliade Rădulescu, s-a eliberat documentul „Proclamația de la
Islaz”, în care se solicitau alegerea unui domn și a unui guvern, pe o perioadă de 5 ani
emanciparea țiganilor și a evreilor
împroprietărirea țăranilor prin despăgubire
- pe 11 iunie, revoluția a izbucnit și la București, domnitorul Gheorghe Bibescu a abdicat și a plecat în
exil, formându-se un guvern revoluționar
- la conducerea Țării Românești s-au remarcat:
→ Nicolae Bălcescu → frații Golești
→ Constantin Alexandru Rosetti → generalul Gheorghe Magheru
→ frații Brătianu → Christian Tell
- s-a adoptat steagul tricolor și s-a cântat pentru prima dată „Un răsunet”
- Rusia a cerut intervenția Turciei împotriva revoluției din Țara Românească
- guvernul revoluționar a fost înlocuit cu o „Locotenență Domnească”
- pe 13 septembrie 1848, s-a produs o confruntare pe Dealul Spirii din București, între o unitate de
pompieri români, conduși de Pavel Zăgănescu, și forțele otomane
→ această dată reprezintă ultima bătălie din seria conflictelor militare dintre trupele
Țării Românești și cele otomane
sfârșitul revoluției în Țara Românească
-alte proiecte politice au mai fost elaborate:
→ în Bucovina, la Cernăuți, în mai 1848, „Petiția țării”, de către Eudoxiu Hurmuzachi
→ în Banat, la Lugoj, în iunie 1848, „Petiția neamului românesc din Banat și Ungaria”, de
către Eftimie Murgu
- după înfrângerea revoluțiilor de la 1848, Rusia și Turcia au încheiat, în mai 1849, Convenția de la Balta-
Liman, care aducea unele modificări Regulamentelor Organice; pe baza acestei convenții, au fost numiți
ca domni:
→ Barbu A. Știrbey în Țara Românească
→ Grigore al II-lea Ghica în Moldova

C. A doua jumătate a secolului al XIX-lea. Statul român modern

- creat la 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească
- evenimentul care a generat Mica Unire a fost Războiul Crimeei, desfășurat între 1853 – 1856, între
Rusia și Turcia, cea din urmă fiind aliată cu Franța și Anglia
- războiul a fost câștigat de aliați, iar la Congresul de Pace de la Paris, din 1856, Franța lui Napoleon al III-
lea a propus unirea Moldovei cu Țara Românească și constituirea unui stat – tampon în calea expansiunii
Rusiei spre Balcani
- Prusia, Sardinia și, paradoxal, Rusia, au fost de acord cu unirea, Anglia s-a declarat neutră, iar Austria
și Turcia au fost împotriva unirii
- totodată, Congresul a mai hotărât:
Statul român modern / 4
 → Moldova să ia de la Rusia cele 3 județe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad și Ismail
→ desființarea protectoratului Rusiei și înlocuirea sa cu garanția colectivă a celor 7 puteri
europene
→ pentru a consulta voința românilor în problema unirii, în 1857, s-au deschis în principate
Adunările Ad-Hoc; aceste adunări au adoptat rezoluții asemănătoare, în care se solicitau
unirea, neutralitatea și alegerea unui prinț străin
- aceste rezoluții au făcut obiectul a unei noi conferințe a celor 7 puteri garante, desfășurată la Paris,
care a elaborat Convenția de la Paris pentru noul stat
- Convenția de la Paris oferea românilor o simplă unire legislativă, cu excepția a două instituții comune,
ambele cu sediul la Focșani
- noul stat urma să aibă câte un domn, câte un guvern și câte o adunare
- întrucât textul Convenției de la Paris nu prevedea clar dacă domnul putea să fie una și aceeași
persoană, s-a ajuns la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 (Iași) și 24 (București) ianuarie 1859,
Europa fiind pusă în fața faptului împlinit și realizându-se, astfel, statul român modern
- în prima parte a domniei lui, Al. I. Cuza (1859-1866) a lucrat cu două guverne și două adunări; după
dubla alegere, marile puteri au recunoscut, la finalul anului 1861, unirea deplină
- la 22, 24 ianuarie 1862, s-a constituit primul guvern unic, respectiv primul parlament unic, la București,
condus de omul politic conservator, Barbu Catargiu, asasinat în iunie 1862 în circumstanțe necunoscute
- după Guvernul lui Nicolae Kretzulescu, Cuza a format Guvernul Kogălniceanu (1863 – 1865), cu
ajutorul căruia a realizat marile reforme, între 1863 – 1865:

① Prima reformă a fost legea secularizării averilor mănăstirești din decembrie 1863, prin care 25%
din suprafața agricolă a țării trecea din proprietatea marilor mănăstiri în cea a statului
② A doua reformă, cea agrară, realizată la 26 august 1864, după lovitura de stat de la 2 mai 1864,
făcea ca 500.000 de familii țărănești să primească aproximativ 2 milioane hectare de pământ
③ Alte reforme necesare consolidării statului român modern și realizate de Guvernul Kogălniceanu
au fost:
→ Codul Civil
→ Codul Penal
→ Legea Instrucțiunii Publice, prin care învățământul primar devenea gratuit și
obligatoriu
→ Legea Sistemului de Unități și Măsuri Metrice
→ înființarea Universității din București, în 1864, după cea de la Iași, din 1860
→ înființarea primei bănci, la 1 decembrie 1864, denumită CEC

- cu toate aceste reforme, Cuza a fost înlăturat la 11 februarie 1866, de către „monstruasa coaliție”,
alianță formată din liberali radicali și conservatori, existentă încă din 1863
- după abdicarea lui Cuza și plecarea acestuia în exil, s-a format o „Locotenență Domnească”, iar
coroana României i-a fost propusă lui Filip de Flandra, care , însă, a refuzat-o, acceptată în cele din urmă
de prințul german Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, care a venit în România la 10 mai 1866
- domnia lui Carol I (1866 – 1914) a continuat consolidarea României moderne, fiind elaborată
Constituția de la 1866
- prințul Carol a pus problema obținerii independenței de stat a României față de turci

Statul român modern / 5

- ocazia obținerii independenței a fost oferită de redeschiderea „crizei orientale”, în 1875, prin
răscoalele anti-otomane din Bosnia , urmate de cele din Bulgaria, în 1876
- Rusia a dorit să intervină împotriva Turciei ca protectoare a popoarelor balcanice, dar pentru aceasta
trebuia să treacă pe teritoriul României
→ după discuțiile din toamna anului 1876, de la Livadia (Crimeea), dintre o delegație română,
condusă de prim-ministrul liberal, I. C. Brătianu (1876 – 1888), și una rusă, condusă de țarul
Alxandru al II-lea, s-a ajuns, la 4 aprilie 1877, la semnarea Convenției Româno-Ruse privind
tranzitul armatei Rusiei prin România, în drum spre Balcani
→ convenția a fost semnată de ministrul de externe român, Mihail Kogălniceanu, și de
baronul rus Dimitrie Stuart, prin care Rusia se obliga să respecte integritatea teritorială a
României, iar cheltuielile de tranzit urmau să fie suportate de partea rusă

Independența României. Războiul de independență (1877 – 1878)

- în aprilie 1877, Rusia a declarat război Turciei, iar la 9 mai 1877, în Parlamentul de la București,
Kogălniceanu a proclamat independența de stat a României
- Rusia nu a dorit participarea armatei române la război, dar turcii i-au oprit pe ruși la Plevna, iar marele
duce Nicolae i-a trimis, la 19 iulie 1877, o telegramă prințului Carol, cerându-i intrarea în război a
armatei române
- trupele româno-ruse de la Plevna au fost puse sub comanda lui Carol I, iar la 30 august, Plevna a fost
luată cu asalt, fiind cucerită de armata română doar reduta Grivița I
- Plevna a capitulat pe 28 noiembrie 1877, în urma unui asediu, când s-a predat comandantul turc
Osman pașa, iar armata română a mai dus lupte la Rahova și la Smârdan
- în februarie 1878, s-a încheiat Pacea de la San Stefano, în apropriere de Adrianopol, între Rusia și
Turcia, fără participarea României, fiind nerecunoscută de Marile Puterile europene
→ între 1 iunie și 1 iulie 1878, s-a desfășurat un nou Congres de Pace de la Berlin, fără
participarea României, prin care se recunoștea independența României cu condiția
modificării articolului 7 din Constituția de la 1866
→ Rusia încalcă convenția de la 4 aprilie, luându-i României cele 3 județe din sudul Basarabiei
și dându-i, în schimb, Dobrogea
- după independență, România a fost proclamată regat în 1881, iar, la 30 octombrie 1883, România a
semnat la Viena un acord defensiv secret de aderare la Puterile Centrale/ Tripla Alianță

D. Prima jumătate a secolului al XX-lea. Cele două Războaie Balcanice

- la începutul secolului XX s-au desfășurat cele 2 Războaie Balcanice, din 1912, respectiv 1913, ca ultime
episoade ale „crizei orientale”
- România a fost neutră față de primul război balcanic, dar a participat la cel de-al doilea, din 1913,
luptând împotriva Bulgariei, de la care a obținut, prin Pacea de la București, din 10 august 1913, sudul
Dobrogei – Cadrilaterul –, format din județele Durostor și orașele Balcick
Caliacra Bazaric
Turtucaia
Silistra

Statul român modern / 6

 din punct de vedere politic, până la Primul Război Mondial, au existat 2 mari partide politice: P.N.L. și
P.C., România fiind o monarhie constituțională
 Partidul Național Liberal s-a costituit la 24 mai 1875, prin coaliția de la Mazar pașa, când s-au unificat
grupările liberalilor radicali ai lui I. C. Brătianu și C. A. Rosetti cu liberalii moderați ai lui Kogălniceanu
 liberalii susțineau burghezia română în formare și industrializarea țării prin politica „prin noi înșine”,
P.N.L. fiind condus de I. C. Brătianu, D. A. Sturdza, iar, între 1909 – 1927, de I. I. C. (Ionel Brătianu)
 Partidul Conservator a fost creat la 3 februarie 1880
→ grupa interesele marilor moșieri
→ susținea agricultura
→ susținea dezvoltarea graduală a societății românești prin „politica pașilor
mărunți”
 liderii P.C. au fost Lascăr Catargiu, Gheroghe Cantacuzino („Nababul”), Petre P. Carp, Titu Maiorescu
și Alexandru Marghiloman

România în Primul Război Mondial (1914 – 1918)

- pe 28 iunie 1914, a avut loc atentatul de la Sarajevo, când un student sârb l-a asasinat pe moștenitorul
tronului Austro-Ungariei, arhiducele Franz Ferdinand, și pe soția sa, Sofia, fapt care a constituit pretextul
Primului Război Mondial
- până la începutul lunii august 1914, au intrat în conflict componentele celor 2 alianțe politico-militare,
mai exact Antanta, formată din Franța și Tripla Alianță, alcătuită din Germania
Anglia Austro-Ungaria
Rusia Italia
- poziția României față de război a fost stabilită prin Consiliul de Coroană de la Sinaia, din 3 august
1914, când regele Carol I a cerut intrarea României în război de partea Puterilor Centrale, cu care avea
semnat un acord
- s-a hotărât neutralitatea timp de 2 ani
→ la o lună după decizia neutralității, Carol I moare
→ noul rege, Ferdinand I (1914 – 1927), regina Maria și prim-ministrul liberal, I. I. C. Brătianu,
doreau intrarea României în război de partea Antantei
- după 2 ani de neutralitate, la 4 august 1916, România a semnat o Convenție politică și una militară cu
Antanta, care îi recunostea drepturile României asupra Transilvaniei, deținută de Austro-Ungaria
- Consiliul de Coroană de la Cotroceni a hotărât intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei în
noaptea de 14/15 august 1916
- armata română a pătruns în Transilvania, a eliberat Brașovul, Miercurea Ciuc, Toplița, dar, la 1
septembrie 1916, s-a produs dezastrul armatei române de la Turtucaia
- armata română s-a retras din Transilvania; în toamna anului 1916, a pierdut și „Bătălia trecătorilor”
Carpaților Meridionali, iar, la 6 decembrie 1916, generalul german August von Mackensen a ocupat
Bucureștiul
armata
regele Ferdinand s-au retras în Moldova, la Iași, iar frontul s-a
regina Maria stabilizat în sudul Moldovei, pe linia Focșani-
Guvernul I. I. C. Brătianu
- s-a decis ca tezaurul României să fie dus în Rusia spre păstrare, căci țarul Nicolae al II-lea Romanov era
vărul reginei Maria

Statul român modern / 7

- armata română a beneficiat în Moldova de reorganizare, sub conducerea misiunii militare franceze a
generalului Henri Berthelot, cu ajutorul căreia, în vara anului 1917, au fost obținute victoriile de la
Mărăști, Mărășești și Oituz, unde s-au remarcat generalii Alexandru Averescu și Eremia Grigorescu
- aceste victorii nu au putut fi fructificate, deoarece în Rusia a izbucnit revoluția bolșevică/ comunistă,
condusă de Lenin, din 25 octombrie/ 7 noiembrie 1917, care a scos Rusia din război
- rămasă singură pe frontul de est, România a semnat cu Puterile Centrale, în decembrie 1917,
Armistițiul de la Focșani, iar în primăvara anului 1918, Pacea de la Buftea–București, cu scopul de a
reintra în război pe 10 noiembrie 1918, războiul încheindu-se o zi mai târziu, la 11 noiembrie 1918

Statul român modern / 8

Formarea statului național unitar prin Marea Unire din 1918
- anul 1918 a adus formarea României Mari, prin unirea cu Vechiul Regat a Basarabiei, Bucovinei și
Transilvaniei
- Basarabia s-a unit cu România pe fondul dezmembrării Rusiei Țariste, ca urmare a revoluției bolșevice
conduse de Lenin
→ Rusia ocupase Basarabia de la Moldova, în 1812, prin Pacea de la București, tratat de pace
semnat pe 16/ 28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului
ruso-turc din 1806 – 1812
→ inițial, a fost proclamată Republica Democrată Moldovenească, autonomia și apoi
independența
→ la 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău, condus de Ion Inculeț, a proclamat unirea
Basarabiei cu România
- Bucovina s-a unit cu România pe fondul dezmembrării Austro-Ungariei, ea făcând parte din Austria,
→ ocupată de la Moldova în 1775, prin Convenția de la Constantinopol
→ decizia de unire a Bucovinei cu România a fost luată la 15/ 20 noiembrie 1918, de
Congresul General al Bucovinei de la Cernăuți, condus de Iancu Flondor
- Transilvania s-a unit cu România pe fondul dezmembrării Austro-Ungariei, ea făcând parte din Ungaria
→ în toamna anului 1918, activitatea Partidului Național Român (P.N.R.) din Transilvania s-a
intensificat, fiind elaborată „Declarația de independență a Națiunii Române”, citită în
parlamentul de la Budapesta de deputatul român Alexandru Vaida-Voevod
→ la 30 octombrie 1918, s-a constituit, la Arad, Consiliul Național Român Central care a
desfășurat tratative cu guvernul maghiar, dar care a eșuat; în aceste condiții, C.N.R.C. a
hotărât organizarea , la 1 decembrie 1918, a unei Mari Adunări Naționale, desfășurată la
Alba Iulia, la care au participat 100.000 de oameni și 1228 de delegați, care au hotărât
unirea Transilvaniei cu România
→ „Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia” a fost citită de Vasile Goldiș, iar până la
integrarea Transilvaniei în cadrul României aceasta urma să fie condusă de Consiliul
Dirigent, cu rol executiv (guvern), în frunte cu Iuliu Maniu, și Marele Sfat Național, cu rol
legislativ, condus de Gheorghe Pop de Băsești
- se crea, astfel, ROMÂNIA MARE, care avea o suprafață de 295.000 km² și o populație de 18 milioane
de locuitori, Marea Unire fiind recunoscută pe plan internațional prin Conferința de Pace de la Paris din
1919 – 1920

Concluzie
Statul național unitar român a fost, în parte, rezultatul conjuncturii internaționale. A fost, însă, mai
ales, rezultatul voinței, acțiunii românești și sacrificiilor umane și materiale din timpul Războiului de
independență, precum și din perioada participării la Primul Război Mondial.

Statul român modern / 9