Secolul XX, între democrație și totalitarism.

Ideologii și practice politice

în Europa și România

Secolul XX a fost numit „secolul extremelor” sau „cel mai violent secol”, rămânând în istorie ca un
secol al contrastelor în care, pe de o parte, constatăm progresul științific și tehnic și o dezvoltare a
democrației prin instituirea votului universal, inclusiv pentru femei, prin extinderea libertăților și
drepturilor cetățenești, iar, pe de altă parte, au fost declanșate două războaie mondiale, Holocaustul și
s-a instalat totalitarismul într-o serie de state europene.
Regimurile politice au evoluat de la extrema stângă, comunismul, la extrema dreaptă, fascisnul și
nazismul. Regimul politic din România a fost influențat de mai mulți factori: unirea din 1918, votul
universal, reforma agrară, noile mentalități.
Deși cele 2 extreme se contestă reciproc, comuniștii susținând „lupta de clasă”, iar naziștii „lupta
de rasă”, în practica politică totalitară, aceste extreme au caracteristici comune:
 existența unui singur partid și a unui singur conducător
 lipsa opoziției
 existența poliției politice
 existența propagandei și a cenzurii
 încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești
 cultul personalității conducătorului
Opusul totalitarismului îl reprezintă democrația, care se bazează pe un set de valori, precum
→ separarea puterilor în stat
→ existența mai multor partide și alternanța la guvernare, prin intermediul votului
→ respectarea drepturilor și libertăților cetățenești
Dacă fascismul și comunismul sunt ideologii politice totalitare, ideologiile politice democratice
sunt:
1) socialismul = democrația de stânga
2) conservatorismul și liberalismul = democrația de dreapta

Între democrație și totalitarism / 1

A. Europa. Comunismul
Comunismul și are orginea în operele filosofice ale germanilor Karl Marx și Friedrich Engels, care,
în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în timpul revoluției de la 1848, pun bazele „socialismului
științific”. Marx și Engels sunt autorii „Manifestul Partidului Comunist”, și anume primul program
comunist din istorie.
Marx considera că, de-a lungul istoriei, a existat un permanent conflict între cei săraci și cei bogați,
iar societatea perfectă urma să fie cea comunistă sau egalitaristă, lipsită de clase sociale și condusă de
muncitori. Conform lui, comunismul se putea instaura mai întâi în țările dezvoltate, unde proletariatul era
numeros și se putea înlătura de la putere burghezia.
- simbolurile comunismului au devenit culoarea roșie, secera și ciocanul și steaua cu 5 colțuri
- pentru prima dată, ideologia comunistă a ajuns la putere într-un stat, în Rusia, prin revoluția bolșevică,
condusă de Vladimir Ilici Lenin, pe 25 octombrie/ 7 noiembrie 1917
Lenin, principalul ideolog al comuniștilor ruși, l-a contrazis pe Marx și a susținut că se putea
instaura comunismul și în țări mai puțin dezvoltate, cum ar fi Rusia. Prin „Tezele din aprilie”, publicate în
1917, fundamentează ca ideologie „marxism-leninismul”.
Ideologia marxist-leninistă presupunea preluarea puterii de către proletariat prin revoluție și
instaurarea unui regim întemeiat pe egalitatea deplină între oameni și dispariția proprietății private.
- una dintre primele practici politice ale Guvernului Lenin a fost înființarea poliției politice, denumită
C.E.K.A/ N.K.V.D/ K.G.B. pe 7 decembrie 1917
- între 1918 – 1921, s-a desfășurat, în Rusia bolșevică, un război civil între roșii și susținătorii țarului
Nicolae al II-lea Romanov, denumiți albi
- țarul a fost asasinat în 1918, în timpul războiului civil, războiul a fost câștigat de roșii, iar din 1922, până
la dispariția sa, în 1991, Rusia bolșevică s-a numit U.R.S.S.
- în 1924, Lenin a murit, fiind urmat la conducere de Iosif Visarionovici Stalin (1924 – 1953), în timpul
căruia a fost făcută apologia crimelor comunismului
- în 1929, Stalin a început colectivizarea agriculturii sovietice, iar între 1936 – 1939, prin „marile
procese de la Moscova” sau „Marea Teroare”, Stalin și-a lichidat toți adversarii, reali sau presupuși,
chiar și din interiorul P.C.U.S.
- au fost create lagărele de concentrare sovietice din Siberia, denumite gulaguri, iar la 23 august 1939,
Stalin și Hitler au luat opinia publică internațională prin surprindere, semnând, la Moscova, pactul de
neagresiune sovieto-german, denumit și Pactul Ribbentrop – Molotov, de la numele miniștrilor de
externe ai celor două stat totalitare
- încălcând acest pact în 1941, Hitler a atacat U.R.S.S., iar, după bătălia de la Stalingrad din 1943,
sovieticii au trecut în ofensivă
-în 1945, coaliția Națiunile Unite, formată din U.R.S.S., un stat totalitar, și două democrații occidentale,
Statele Unite și Marea Britanie, au învins Germania nazistă
- sovieticii au extins comunismul în jumătatea estică a Europei, în țări precum Polonia, Republica
Democrată Germană (R.D.G.), Cehoslovacia, România, Bulgaria, Ungaria, Iugoslavia și Albania
- la 5 martie 1953, Stalin a murit, iar noul lider sovietic, Nikita Hrușciov (1953 – 1964) a lansat, în 1966,
la Congresul al XX-lea al P.C.U.S., „destalinizarea”, criticând crimele lui Stalin și modul de conducere al
acestuia
- ultimul lider sovietic, Mihai Gorbaciov (1985 – 1991), a încercat să reformeze comunismul prin politica
„Perestroika I Glaznosti”, care au dus la căderea comunismului în jumătatea estică a Europei, în 1980, și
la prăbușirea U.R.S.S. pe 25 decembrie 1991.

Între democrație și totalitarism / 2

Fascismul
Fondatorul fascismului a fost dictatorul italian Benito Mussolini, supranumit „Il Duce”, autorul
lucrării „Doctrina fascismului”, în care susținea superioritatea rasei italiene și promitea italienilor
refacerea fostului Imperiu Roman
- denumirea de fascism provine de la „fasciile” din Antichitatea romană, un mănunchi de nuiele, având
în mijloc o secure, simbol al puterii în Roma Antică
- Mussolini a venit la conducerea Italiei în octombrie 1922, printr-o lovitură de stat denumită „Marșul
asupra Romei”, forțându-l pe regele Italiei, Victor Emanuel al III-lea, să-l numească prim-ministru
- Partidul Național Fascist (P.N.F.) a devenit singurul partid politic din Italia și a fost înființată poliția
politică fascistă, denumită Organizația pentru Vigilență și Represiune Antifascistă (O.V.R.A.)
- între 1935 – 1936, Mussolini a creat un focar al celui de-al Doilea Război Mondial, atacând Etiopia/
Abisimia, dinspre Somalia
- între 1936 – 1937, împreună cu Germania și Japonia, Italia a creat axa Berlin-Roma-Tokyo/ Pactul
Tripartit, care s-a confruntat, în al Doilea Război Mondial, cu Națiunile Unite
- Italia a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial în 1940, când, alături de Germania, a atacat Franța, dar
a fost prima țară a axei care a capitulat, în 1943, Mussolini conducând Republica de la Salo până în 1945,
un stat marionetă, aflat în mâinile germanilor
- după cel de-al Doilea Război Mondial, monarhia a fost înlăturată, iar Italia a devenit republică
parlamentară

Nazismul
Denumirea provine de la inițialele din limba germană ale Partidului Național Socialist al
Muncitorilor Germani (N.S.D.A.P.), condus de austriacul Adolf Hitler.
- simbolul nazismului a devenit svastica, iar, în 1923, naziștii au încercat să preia puterea în Germania
printr-o lovitură de stat organizată împotriva Republicii de la Weimar, denumită „puciul de la berăria
din München”, pentru care Hitler a fost condamnat la închisoare, unde a scris „Mein Kampf”, publicată
în 1925
→ conform acesteia, omenirea se împarte în rase, rasa superioară fiind cea germană sau
ariană, formată din indivizi înalți, blonzi și cu ochi albaștri, care trebuia să extermine rasele
inferioare: evreii, țiganii, slavii
→ rasa superioară urma să creeze cel de-al III-lea Reich (imperiu), care urma să dureze 1000
de ani, după care venea sfârșitul lumii
- profitând de Marea Criză Economică de supraproducție din 1929 – 1933, naziștii au câștigat alegerile
în mod democratic, iar la 30 ianuarie 1933, Hitler a fost numit în funcție de cancelar de către
președintele Germaniei, Paul von Hindenburg
- la 30 iunie 1934, prin „Noaptea cuțitelor lungi” Hitler și-a înlăturat toți adversarii din interiorul
partidului, inclusiv batalioanele de asalt Sturmabteilung (SA), zise și „Cămășile brune”, rămânând ca
poliție politică Schutzstaffel-ul (SS) și Gestapo-ul
- tot în 1934, președintele Germaniei a murit, iar Hitler a preluat și această funcție, intitulându-se
Führer (conducător)
→ prin „Legile rasiale de la Nürnberg” din 1935, evreii pierdeau drepturile politice și civile și
era socotit evreu cel care avea un bunic evreu, erau obligați să poarte Steaua lui David

Între democrație și totalitarism / 3

- după constituirea axei Berlin-Roma-Tokyo, Germania nazistă a ocupat Austria în 1938, iar prin
„Noaptea de cristal/ Noaptea sticlei sparte”, din 9/ 10 noiembrie 1938, au fost săvârșite primele
masacre împotriva evreilor
- după semnarea la Moscova la 23 august 1939 a pactului de neagresiune sovieto-german, Hitler a
declanșat al Doilea Război Mondial la 1 septembrie 1939, prin agresiunea asupra Poloniei, iar, în 1941, a
atacat și U.R.S.S., încălcând Pactul Ribbentrop – Molotov din 1939
- începând cu 1942, naziștii le-a aplicat evreilor „soluția finală”, prin masacrarea în masă a acestora, în
lagăre de concentrare, majoritatea aflate în Polonia, precum cele de la Auschwitz, Maidanek, fiind
săvârșit Holocaustul, în care au murit 6 milioane de evrei, din totalul de 10 milioane
- după bătălia de la Stalingrad din 1943, a devenit clar că Germania nu mai putea câștiga războiul; Hitler
s-a sinucis în buncărul său din Berlin pe 30 aprilie 1945, iar războiul s-a încheiat în Europa pe 9 mai 1945
După cel de-al Doilea Război Mondial, Germania s-a divizat în: Republica Federală Germană, cu
sistem capitalist și Republica Democrată Germană, cu sistem comunist. La 13 august 1961, a fost
construit Zidul Berlinului, care a fost dărâmat la 9 noiembrie 1989, cele două state germane unificându-
se la 3 octombrie 1990.

Practici politice totalitare

1. PRACTICI POLITICE COMUNE

Înființarea poliției politice

- reprezintă o practică politică totalitară întalnită în toate regimurile de acest fel, atât de extremă
stângă, cât și de extremă dreaptă, ce urmărea crearea unui sentiment general de teroare:
- în Rusia Sovietică - C.E.K.A.
- în Italia - O.V.R.A.
- în Germania - Gestapo

Eliminarea adversarilor politici

- întâlnită în toate regimurile atât de extremă dreaptă, cât și de stânga
- în Italia fascistă în 1925 a fost înființat Tribunalul Suprem care condamna la ani grei de temniță
pe adversarii regimului fascist

Alte practici totalitare:

- impunerea partidului unic
- folosirea cenzurii, propagandei, îndoctrinării; controlul asupra culturii și societății civile
- cultul conducătorului, considerat persoană providențială,
- naționalismul agresiv
- nerespetarea drepturilor și libertăților cetățenești
- dirijismul economic: U.R.S.S.: economie centralizată și planificată rigid (planurile cincinale),
urmărindu-se industrializarea
Italia: economie organizată în corporații pe ramuri industriale

Între democrație și totalitarism / 4

 2. PRACTICI POLITICE PARTICULARE

Antisemitismul
- reprezintă o practică politică totalitară întâlnită în Germania nazistă

Poziția față de Biserică

- regimul comunist a fost unul ateist, în timp ce în Germania și Italia, deși cu multe restricții, Biserica și-a
îndeplinit misiunea sa

B. România. România în perioada interbelică (1918 – 1939)

- din punct de vedere politic, în perioada interbelică, România a fost o democrație care avea la bază
Constituția din 1923
- între 1938 – 1940, regele Carol al II-lea a înlocuit democrația și monarhia constituțională cu monarhia
autoritară
- principalele partide demoratice ale României interbelice au fost P.N.L. și Partidul Național Țărănesc
(P.N.Ț.), ca partid de opoziție
- partidul conservator a dispărut din viața politică în perioada interbelică, drept urmare a efectelor
reformei agrare din 1921, care desființa moșiile, conservatorii grupându-i pe marii moșieri
- P.N.L. și-a continuat activitatea de dinainte de război, fiind considerat partidul care a realizat România
Mare
→ a guvernat în perioada 1922 – 1928 și 1934 – 1937
→ liberalii au inspirat Constituția din 1923, au susținut industrializarea României și burghezia
română, conform politicii „Prin noi înșine”
→ conducerea P.N.L. a fost asigurată de:
 Ionel I. C. Brătianu (1909 – 1927)
 Vintilă Brătianu (1927 – 1930)
 Ion Gheorghe Duca (1930 – 1933)
 Constanti (Dinu) Brătianu (1934 – 1947)
- P.N.Ț. s-a format la 10 octombrie 1926, din fuziunea Partidului Național Român din Transilvania,
condus de Iuliu Maniu cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat, condus de Ion Mihalache
→ P.N.Ț. a guvernat în timpul Marii Crize Economice de supraproducție dintre 1928 – 1933,
suportând consecințele electorale negative
→ conducerea P.N.Ț. a fost asigurată de:
 Iuliu Maniu
 Ion Mihalache
→ țărăniștii susțineau agricultura și mica proprietate țărănească, precum și aportul capitalului
străin la dezvoltarea României, prin politica „Cu porțile deschise”

Între democrație și totalitarism / 5

Extrema dreaptă în România
- la extrema dreaptă a vieții politice din România în perioada interbelică s-a aflat mișcarea legionară;
legionarii susțineau o politică antisemită și xenofobă, promovând ortodoxia și valorile tradiționale
românești
- fondatorul mișcării legionare a fost Corneliu Zelea Codreanu, supranumit „Căpitanul”, care, în 1927, a
creat Legiunea Arhanghelul Mihail, iar, în 1930, a creat „Garda de Fier”
- deoarece prim-ministrul I Gh. Duca a interzis „Garda de Fier”, acesta a fost asasinat de legionari în gara
Sinaia, pe 29 decembrie 1933
- în 1934, Partidul Legionarilor a apărut sub denumirea Partidul „Totul pentru Țară”, care, la alegerile
din decembrie 1937, s-a situat pe locul al treilea după P.N.L. și P.N.Ț.
- în 1938, regele Carol al II-lea a introdus monarhia autoritară în locul celei constituționale
au fost desființate toate partidele politice
Corneliu Zelea Codreanu a fost arestat, condamnat și executat în noiembrie 1938, sub
pretextul fugii de sub escortă, împreună cu alți 13 legionari
- conducerea mișcării legionare a fost preluată de Horia Sima, iar, pentru a răzbuna moartea lui
Codreanu, legionarii l-au asasinat la 21 septembrie 1939 pe prim-ministrul Armand Călinescu, iar în
1940 pe istoricul Nicolae Iorga
- legionarii au format un guvern împreună cu generalul Ion Antonescu, între septembrie 1940 – ianuarie
1941, când România devine „stat național legionar”, dar Antonescu i-a înlăturat pe legionari de la
guvernare, prin rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941

Extrema stângă în România

- partidul comunist din România a reprezentat extrema stângă a României, fiind creat la 8 mai 1921,
primul lider comunist și singurul de etnie română din perioada interbelică fiind Gheorghe Cristescu
- deoarece comuniștii români acționau la îndemnul sovieticilor, care considerau România Mare un „stat
multinațional”, și susțineau cedarea Basarabiei către sovietici, în 1924 guvernul liberal a scos P.C.R. în
afara legii
- comuniștii au rămas în ilegalitate până în 1944, când, cu ajutorul trupelor sovietice prezente în
România, au început lupta pentru preluarea puterii, deși aveau doar 1000 de membri
- la 6 martie 1945, s-a format primul guvern comunist din istoria României, condus de Petru Groza

Monarhia în România
- monarhia a fost reprezentată de regele Ferdinand I (1914 – 1927), Mihai I (1927 – 1930, sub regență și
1940 – 1947), Carol al II-lea (1930 – 1940),
- la 15 octombrie 1922 a avut încoronarea de la Alba Iulia a regelui Ferdinand I și a reginei Maria, ca
suverani ai României Mari
- cea mai mare problemă a monarhiei interbelice a fost „criza dinastică”, provocată de viitorul rege
Carol al II-lea în 1925, când a renunțat la tron și la căsătoria cu Elena a Greciei, pentru a rămâne în
străinătateîmpreună cu Elena Lupescu
- în 1927, la moartea regelui Ferdinand, a fost numit ca rege minorul Mihai I, fiul lui Carol al II-lea, sub
conducerea unei regențe

Între democrație și totalitarism / 6

- în 1930, Carol al II-lea s-a întors în țară, a fost proclamat rege de Parlament, a introdus monarhia
autoritară în 1938 și a fost silit să abdice în 1940, la 6 septembrie, din cauza prăbușirii României Mari
- în condițiile pierderilor teritoriale din vara anului 1940 (Basarabia, nordul Bucovinei, ţinutul Herţei,
nord-vestul Transilvaniei), s-a instaurat regimul dictatorial condus de Ion Antonescu, care s-a menținut
până în 1944

Practici politice democratice

Separarea puterilor în stat
- reprezintă o practică politică totalitară întâlnită în toate regimurile statelor democratice
- presupune existența separată a legislativului, executivului și a puterii judecătorești
- în Marea Britanie este instaurată monarhia constituțională, în care se aplică principiul „regele
domnește, dar nu guvernează”
- puterea se împarte între rege, guvern și parlament bicameral
- regele avea atribuții limitatea, cea mai importantă fiind numirea prim-ministrului
- primul-ministru obținea puteri executive extinse
- parlamentul era bicameral: Camera Lorzilor

Camera Comunelor, mai important, deoarece membrii ei erau aleși

prin vot universal de către cetățeni

Pluripartidismul

Respectarea drepturilor și libertăților cetățenești

Votul universal
- a fost introdus după Primul Război Mondial, în Marea Britanie și în S.U.A. pentru femei
- în România, votul universal a fost introdus din 1918 pentru baărbații cu vârsta peste 21 de ani, cu
excepția militarilor de carieră și al magistraților
Singurele state care au avut democrație neîntreruptă în secolul XX au fost Franța, Marea Britanie
și S.U.A.

Concluzie
În concluzie, putem aprecia că regimul autoritarist şi, apoi, totalitar, instaurat în România a condus
la schimarea regimului statului de drept, de tip monarhic. Regimul comunist era impus de puterea de la
Răsărit. În perioada regimului de autoritate monarhică impus de regele Carol al II-lea, România a suferit
grave pierderi teritoriale.
Prin revenirea la democraţie după 1989, se demonstra astfel că regimurile totalitare sunt depăşite
şi se deschidea calea spre un nou stadiu istoric.

Între democrație și totalitarism / 7