INTRODUCERE

Vârsta celei mai pure sincerităţi,a celei mai depline libertăţi,vârsta fără graniţe,vârsta
la care toţi suntem frumoși și puri ca o icoană.Copilăria,ca stare sufletească,este o
permanenţă a vieţii noastre.Acest adevăr psihologic fundamental este subliniat și de
George Călinescu,, Copilăria nu dispare niciodată din noi,ea constituie izvorul permanent
din care decurg toate meandrele vieţii noastre. „ Cel mai mare povestitor al
românilor”,cum îl numea Eminescu, Creangă, a înzestrat literatura română cu primul
„român”al copilăriei,în care autorul este în același timp și povestitorul și eroul-
copil.”Amintiri din copilărie”este o carte de căpătâi pentru copiii de orice vârstă,ca și
pentru maturi.Ion Creangă înfățișează copilăria veselă și nevinovată,sub semnul
neastâmpărului băiețesc și al poznelor.Autorul povestește istoria unei copilării în mediul
țărănesc, la vârsta maturității.

Una dintre temele întâlnite în”Amintiri”este și cea a copilăriei,jocului și joaca,și

semnificațiile ei.Această temă este evidențiată cel mai bine prin limbajul folosit de autor,
prin tehnica narativă care-l face mereu pe cititor să-și continue opera,stârnindu-i
curiozitatea și umorul în universul humuleștean care reprezintă
familia,bucuriile,jocurile,fericirea,o existență într-o colectivitate prietenoasă,o viață sub
semnul tradiției care presupune și sărbătoare,dar și muncă.

Creangă își povestește propria copilărie prin personajul Nică.În „Amintirile”lui

Creangă nu este nimic individual,cu caracter de confesiune ori de jurnal,ci este simbolizat
destinul oricărui copil de a face bucuria și supărarea părinților și de a o lua și el cu încetul
pe același drum pe care l-au luat și-l vor lua toți.

Ion Creangă și-a privit minunata perioadă a copilăriei nu numai cu ochii omului matur
ci și cu ochii copilului universal.Universul mirific,fabulos al copilăriei se încadrează unui
spațiu ocrotitor,lipsit de griji.Lumea copilăriei este de fapt un tarâm,un imperiu al
jocului.Copilul se manifestă prin joc,de la cea mai fragedă vărstă iar jocul cunoaște o
diversitate de modalități ded manifestare.

1
 Tema jocului în copilărie este o temă eternă.Predispoziția pentru joc,este specifică
omului,chiar dacă modul de viață al oamenilor se schimbă,și odată cu el,felul de a se juca
al celor mici sau de a se distra al adulților.

În această lucrare este prezentată „Lumea amintirilor din copilăria lui Ion
Creangă”.Este structurată în patru capitole cuprinzând:

Primul capitol cuprinde prezentarea generală a lui „Ion Creangă,istoricul

publicărilor,aspectele convenționale și relatarea subiectivă cât și influența lui „Ion
Creangă”asupra autorilor.

Al doilea capitol prezintă analiza generală din „Amintiri din

copilărie”,compoziția,structura,arta narativă,aspecte ale comicului și oralitatea.

În cel de-al treilea capitol este prezentată receptarea critică.particularitățile romanului

„Amintiri din copilărie”și particularitățile copilăriei”copilului universal”

Capitolul patru conține un demers aplicativ.

În final sunt prezentate concluziile studiului și anexe din această lucrare.

CAPITOLUL Ⅰ

„Ion Creangă”

Prezentare generală

Considerat unul dintre clasicii literaturii române,Ion Creangă a fost un scriitor

român,recunoscut mai ales din prisma măiestriei basmelor și poveștilor sale.Prin
unicitate,Ion Creangă înfruntă timpul,dialogând ca scriitor cu eternitate.

Marele scriitor se naște în prima zi a lunii martie,în anul 1837 mai exact, în satul
Humulești,din județul Neamț. Acesta avea mai târziu să ilustreze frumusețea
satului,îmbrăcând totuși într-o viziune de basm asupra copilăriei.

2
 Copilăria este acel tărâm de poveste, când soarele zambește în fiecare zi unor pui de
om,care râd necontenit. Fiecare om, atunci când vorbește cu un copil,devine el însuși
copil.Etapele vieții par de multe ori să ascundă sau să alunge spiritul copilăresc dar
niciodată să-l facă să dispară, acolo în suflet, copilul mereu va exista. Acest lucru este
valabil și în cazul lui Ion Creangă.

Autorul își îndrăgea foarte mult satul natal,fapt oglindit de cuvintele sale, „Nu ştiu alţii
cum sunt,dar eu,când mă gândesc la locul naşterii mele,la casa părintească din
Humuleşti,la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt de crăpau mâţele
jucându-se cu ei,la prichiciul vetrei cel humuit,de care mă ţineam când începusem a merge
copăcel,la cuptioriul pe care mă ascundeam,când ne jucam noi băieţii de-a mijoarca şi la
alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc,parcă-mi saltă şi acum inima de
bucurie!Şi,Doamne,frumos era pe atunci,căci şi părinţii,şi fraţii,şi surorile îmi erau
sănătoşi,şi casa ne era îndestulată,şi copiii,şi copilele megieşilor erau de-a pururea în
petrecere cu noi,şi toate îmi mergeau după plac,fără leac de supărare,de parcă era toată
lumea a mea!...1

După cum se prezintă în opera autobiografică „Amintiri din copilărie”,prima etapă a

vieții sale a fost una de poveste,bogată în năzdrăvănii,cititorului având ocazia de a vedea
lumea din prisma protagonistului Nică.

Întreaga operă îmbină zicători,proverbe,dar și expresii populare care au menirea de a

îmbogăți vocabularul copiilor. Procesul creației este unul complex, având în vedere că Ion
Creangă nu este „un simplu povestitor”,așa cum afirma Vladimir Streinu,ci îmbracă forma
unui autentic creator.

”În şcoală sunt azi prioritare cultivarea spiritului critic şi a discernământului valoric
dar şi dublarea caracterului tranzitiv al cărţii pentru copii de celălalt caracter: cel reflexiv”2

În anul 1847 începe şcoala de pe lângă biserica din satul natal,numit Humuleşti,unde
copiii erau învăţaţi și instruiți de dascălul satului.Trimis la bunicul său din partea
mamei,David Creangă,studiază duce la şcoala din Broşteni.În 1853 este înscris la Şcoala
Domnească de la Târgu Neamţ,sub numele de Ştefănescu Ion.Acolo,el îl are ca profesor pe
părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu).Smaranda,mama sa,o femeie foarte ambiţioasă de
1
Voncu Răzvan, ”Copilăria: o recuperare post modernă” Sud-est Cultural ( Nr.2)
2
Tudor Vianu: Arta prozatorilor români; ediţie îngrijită şi introducere de Geo Şerban; Editura pentru
literatură, Bucureşti, 1966, pp. 11-14
3
fel,își dorea ca fiul ei să ajungă preot, drept pentru care îl înscrie la Şcoala catihetică din
Fălticeni.La această şcoală apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care îl va păstra
ulterior toată viaţa.

Din 1855 până în 1859,Creangă urmează cursurile inferioare ale Seminarului

teologic,iar apoi,revine în satul natal,pe care l-a iubit atât de mult.Timp de 12 ani Ion
Creangă este dascăl şi diacon pe la diferite biserici din Iaşi, apoi,la îndemnul lui Mihai
Eminescu,acesta începe să așternă pe hârtie ce povestea cu atât de mult haz,drept pentru
care în 1875 publică povestea „Soacra cu trei nurori”.

Creangă e un umanist al științei sătești,scoțând din erudiția lui un râs gros, fără a fi
totuși un autor vesel prin materie.Conținutul poveștilor și al amintirilor este indiferent în
sine, ba chiar apt de a fi tratat liric ori fantastic, veselă este hohotirea interioară, setea
nestinsă de vorbe,sorbite pentru ele însele, dintr-o voluptate strict intelectuală",spunea
George Călinescu în "Dicționarul general al literaturii române" (2004).

Între 1883 şi 1889 autorul a fost tot timpul bolnav.Suferă foarte mult la moartea
bunului său prieten Mihai Eminescu,astfel că,în ultima zi a aceluiaşi an în care moare
Eminescu (1889) moare şi marele povestitor.Ion Creangă a trecut la cele veșnice în data de
31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul ieșean Țicău.A fost înmormântat în 2 ianuarie
1890 în cimitirul Eternitatea din Iași.Cu siguranță,se poate afirma faptul că prin opera pe
care a scris-o, mai exact 14 povești și anecdote,marele clasic al literaturii române rămâne
nemuritor.

4
 1.1.Istoricul publicărilor

„Amintiri din copilărie” sunt,împreună cu portretul lui Isaia Teodorescu (lucrare

intitulată eponim Popa Duhu),una dintre lucrările memorialistice ale lui Creangă, lucrări
diferite de celelalte din corpul operei,care aparțin genurilor basmului și anecdotei.3

Cele patru capitole au fost scrise în mai multe etape consecutive de scriere, despărțite
de intervale de timp lungi, și au fost publicate la început ca texte distincte.Partea a patra a
rămas neterminată din cauza îmbolnăvirii și apoi a morții autorului. 4 Fiecare capitol a fost
produsul unei munci semnificative din partea lui Creangă: când au început să circule
primele versiuni ale acestora,autorul era deja recunoscut în sânul comunității literare pentru
abordarea laborioasă pe care o adoptase față de procesul de scriere(așa cum documentează
relatările psihologului Eduard Gruber,contemporan cu Creangă).5 Creangă își citea din
când în când aceste texte, precum și celelalte scrieri,în fața unui public format din membrii
societății literare Junimea(printre care Iacob Negruzzi,Vasile Pogor și Alexandru
Lambrior). Textele individuale, inclusiv a patra secțiune, publicată postum, au apărut la
început în diverse numere ale revistei junimiste Convorbiri Literare începând cu 1881.6

Primul capitol în versiunea sa fragmentară inițială, precum și versiunile ulterioare de

limbă română ale operei complete începeau cu cuvintele lui Creangă: Dedicație d-șoarei L.
M.,cu referire la Livia, fiica mentorului lui Creangă, liderul Junimii Titu
Maiorescu,persoană ce probabil a copiat și a corectat textul manuscriselor.7 Ultima
secțiune, incompletă, a fost probabil scrisă în anul 1889 8. În acea perioadă, Creangă nu mai
făcea parte din Junimea și nu mai era în relații cu Maiorescu; de aceea, textul a fost citit în
fața cenaclului literar al lui Nicolae Beldiceanu, pe care îl frecventa împreună cu Gruber.
Întregul text a fost publicat sub formă de carte ca secțiune a unei culegeri de lucrări ale lui
Creangă, sub îngrijirea lui Gruber, a lui A. D. Xenopol și a lui Grigore Alexandrescu în
1892 (la rugămintea fiului scriitorului, Constantin).9

3
Vianu T. , ” Scriitori români”, Vol. II, București: Editura Minerva, 1970, pag. 207
4
Vianu T., ”Scriitori români”. Vol. II, Editura Minerva, București, 1970, pag. 211
5
Ursachi G. ”Decembrie”. România Literară. București (Nr.50). Website-ul oficial al revistei România literară
6
Vianu T., ”Scriitori români”. Vol. II, Editura Minerva, București, 1970
7
Pop Augustin Z. N. (9 mai 2003). „Livia Maiorescu-Dymsza despre Eminescu, Caragiale și Titu Maiorescu”.
Cronica Română (www.cronicaromana.net - Site web oficial)
8
Zigu Ornea ,”Junimea și junimismul”, Editura Minerva , Colecția ”Biblioteca pentru toți”
9
Vianu T. ” Scriitori români” , Vol. II Editura Minerva, București, 1970, pag. 212-213
5
 A doua astfel de ediție a făcut parte și din prima ediție completă a operelor lui
Creangă, publicată între 1902 și 1906 de către folcloristul Gheorghe T. Kirileanu.10

Rezultatul muncii lui Creangă a fost remarcat pentru contextul său lingvistic relativ
izolat, adesea bazat pe elemente obscure din vocabularul românesc, adoptând formulări
populare, arhaice și regional-moldovenești.11 Asemenea elemente au făcut din Amintiri din
copilărie o carte dificil de tradus în alte limbi. O comparație cu traducerile în limba
engleză, realizată de profesoara Anca Mureșan, atenționează: „Limbajul popular și regional
al lui Creangă pune probleme diverse și serioase unui translator. Printre problemele
lexicale, trebuie menționați și numeroșii termeni utilizați de Creangă și legați de viața
rurală, de practica bisericească, de superstiții și așa mai departe.”12

10
https://pdfcoffee.com/amintiri-din-copilarie-pdf-free.html
11
Vianu T. ” Scriitori români” , Vol. II Editura Minerva, București, 1970, pag.213
12
Mureșan, Anca (decembrie 2004). „The Stylistics of the Parts of the Speech in Memories of
Childhood”. American, British and Canadian Studies. Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Creanga,
Ion. Amintiri din copilarie. Povesti si povestiri. Bucuresti: Ed. Ion Creanga, 1984, pag. 30-33.

6
 1.2.Aspecte convenționale și relatarea subiectivă

Retrospectiv,atenția criticilor s-a concentrat într-o măsură semnificativă asupra

diferenței dintre originalitatea și subiectivitatea narațiunii lui Ion Creangă pe de-o parte
și,pe de altă parte, respectarea convențiilor în vigoare privind stilul literar. George
Călinescu,influentul istoric și critic literar interbelic,a afirmat că autorul a recurs la un stil
tradițional de povestire, lipsit de individualitate,și că,din acest motiv,textul nu are „caracter
de confesiune ori de jurnal”.13 El considera,în schimb,că Amintirile conturează „copilăria
copilului universal”.14Relevând că această carte adaptează caracteristicile tradiției orale și
povestirea în ramă existentă încă din literatura renascentistă, Călinescu o vedea ca pe un
spațiu de încercare a monologurilor autorului și o ilustrare a calităților sale ca
povestitor.15El afirma că poveștile sunt „adevărate, dar tipice, fără adâncime; odată
repovestite cu un altfel de gesticulare, subiectul și-ar pierde toată atmosfera plină de
viață.”16 În contrast, contemporanul și colegul lui Călinescu,Tudor Vianu,sugera:
„Personajul basmelor, al nuvelelor, al anecdotelor se povestește pe el însuși în Amintiri din
copilărie, operă atât de puțin populară în intenția ei”.17

Referitor la similitudinile dintre textul lui Creangă și tradiția renascentistă, Vianu

observa:„Ideea de a se povesti pe sine însuși, de a prezenta etapele unei formații,înceata
însumare a impresiilor vieții, apoi sentimentul timpului, al scurgerii lui ireversibile, al
regretului pentru tot ce s-a pierdut în consumarea lui, al farmecului retrăit în amintire sunt
tot atâtea gânduri, afecte și atitudini proprii omului modern de cultură.Niciun model
popular nu i-a putut pluti înainte lui Creangă, scriindu-și Amintirile, dar, desigur, nici
prototipurile culte ale genului, primele autobiografii și memorii ale Renașterii”. 18Conform
interpretării sale:„Aci,ca și în poveștile și povestirile sale,Creangă execută trecerea de la
nivelul popular al literaturii la nivelul ei cult pe o cale pur spontană prin dezvoltarea
organică a unei înzestrări exercitate în întregul trecut al unei vechi culturi rurale, ajunsă

13
Călinescu 1986, p. 481. ; Manea 2004, p. 275. Plicuri și scrisori, Iași: Polirom, ISBN 973-681-787-3
14
Călinescu 1986, p. 481 Plicuri și scrisori, Iași: Polirom, ISBN 973-681-787-3.
15
Vianu 1970, p. 220. . Scriitori români, Vol. II, București: Editura Minerva
16
Manea 2004, p. 275 Plicuri și scrisori, Iași: Polirom, ISBN 973-681-787-3
17
Grigurcu Ghe. (2004). „Ion Creangă între natură și cultură”. România Literară (Nr. 44). Website-ul oficial al
revistei România literară
18
Boldea, Iulian (2009). „Istoria literaturii ca vocație și provocare”. Apostrof (Nr. 1). 27 iunie 2006, Virgil
Lazar, România liberă, accesat la 7 februarie 2014
7
acum să se depășească pe sine”.19 Asemenea teme sunt prezente și în comentarii critice
ulterioare. Într-un articol din 2000,eseistul și romancierul Norman Manea dezvoltă
concluziile lui Călinescu, susținând că naratorul „stabil”, „senin” și „solar” al Amintirilor
din copilărie„nici nu există decât în descoperirea acestui concret mirific,
tradițional,riguros”.20Raportându-se la un text al criticului Mircea Moț, care opina că
Amintiri din copilărie este „una din cele mai triste cărți ale literaturii române”,cronicarul
literar și eseistul Gheorghe Grigurcu considera că narațiunea prezintă „o tensiune între
individ ca reprezentant holografic al structurii căreia îi aparține și universul scris, intuitiv
un spațiu profan,o vagă imitație a actului demiurgic, și astfel un sacrilegiu." 21 În 2008,
istoricul literaturii Nicolae Manolescu spunea că volumul Amintirilor evidențiază „geniul
lui Creangă”, legat de „registrul naiv și vesel al copilăriei”, prin aceasta fiind implicit
superior tuturor celorlalte lucrări în proză ale scriitorului. 22Începutul celei de-a doua părți
(în care naratorul face referire la jocurile copilăriei sale, la animalele ținute de mama sa, și
la vatra casei) a devenit unul dintre cele mai apreciate fragmente din literatura română.23

Manea observă că,prin intermediul acestei secțiuni de proză, Creangă va fi reușit să

transmită „perfect” atât „situarea temporală și spațială” a povestirii sale, cât și „toate
detaliile unei lumi ingenue și pline de neastâmpăr”. 24El pune în contrast această perspectivă
cu un alt fragment la persoana întâi: începutul romanului Întâmplari în irealitatea imediată
a romancierului interbelic Max Blecher, care cufundă imediat cititorul într-un univers de
incertitudine modernistă, suferință și subiectivitate.25

Diverse comentarii asupra textului s-au concentrat pe măsura diferenței dintre relatarea
lui Creangă și detaliile reale ale biografiei sale, în particular asupra vieții în familia lui
Ștefan a Petrei.George Călinescu susținea că scriitorul moldovean ar fi fost de fapt
produsul unei familii monoparentale, fiind crescut doar de mama lui, Smaranda, care s-ar
putea să nu-și formalizat niciodată legătura cu Ștefan.26Dan Grădinaru, autorul unei
19
Ion Creanga, ”Carte pentru elevi”. Clasele V-VII” Literatura Română, Editura Cartea românească
educațional, 2017
20
Călinescu 1986, p. 478 Plicuri și scrisori, Iași: Polirom, ISBN 973-681-787-3.
21
Marcu, Luminița (2000). „O monografie spectaculoasă”. România Literară (Nr. 21). Pagina oficială de
internet
22
Călinescu G. Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, București: Editura Minerva, 1986, pag
726.
23
Călinescu G. . Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, București: Editura Minerva 1986, pag
785
24
Manolescu, N. (2006). „Romane uitate”. România Literară (Nr. 34). Pagina oficială de internet
25
Stoenescu Arina (2007). „All Those Images”. Plural Magazine. Institutul Cultural Român (Nr. 30). 7
octombrie 2005, Cristina Stan, Ziarul de Duminică
26
Rusu, Florin (18 mai 2002). „Bijuteria de pe Valea Ozanei”. Evenimentul
8
biografii a lui Creangă, consideră că narațiunea îl prezintă pe Nică drept „un singuratic” și,
folosind o terminologie din psihanaliză, vede întregul volum ca pe o dovadă a unui
„complex de detronare” și a unui accent excesiv pus pe dragostea maternă. 27Aceste
abordări au primit comentarii negative din partea criticului Luminița Marcu,care a discutat
„deformarea” efectuată de Călinescu prin interpretarea personalității scriitorilor în baza
textelor lor, fără a separa contextele, și care a judecat comentariile lui Grădinaru drept
dovadă a unei „manii a freudismelor”.28

1.3.Influența lui Ion Creangă asupra autorilor

Amintiri din copilărie a început să devină o sursă de inspirație pentru diverși autori
români la începutul secolului al XX-lea și în perioada interbelică.A fost imitată de I.
Dragoslav în cartea lui din 1909, Povestea copilăriei—denumită de Călinescu „o pastișă
disgrațioasă”.29 Același critic a discutat și piesa de teatru adaptată după un capitol din
„Amintiri din copilărie” de scriitorul I. I. Mironescu,sub titlul Catiheții de la Humulești—
considerând-o „de prisos” în raport cu textul deja suficient de „dramatic” lui Creangă. 30
Nicolae Manolescu a identificat un alt produs al influenței lui Creangă memorialistul în
Copilăria unui netrebnic, roman din 1936 al autorului avangardist Ion Călugăru.31

Mai mult interes în jurul acestei cărți a apărut în timpul perioadei comuniste. În acest
interval au văzut lumina tiparului mai multe noi ediții ale cărții, inclusiv unele publicate de
editura de stat cu numele lui Ion Creangă. 32Unele dintre acestea au fost ilustrate de
graficieni recunoscuți: un volum din 1959 conținea 14 desene de Eugen Taru(ale căror
originale formează o expoziție permanentă la casa memorială a lui Creangă din
Humulești)33 și o altă ediție cu ilustrații alb-negru și color de Livia Rusz. 34Tot atunci textul
a inspirat filmele românești de Elisabeta Bostan: Amintiri din copilărie (cu actorul-copil

27
„Ion Creangă”. Internet Movie Database. Accesat în 3 august 2009.
28
Ciofoaia, Ingrid (25 iulie 2009). „Gînduri vorbite cu Elisabeta Bostan”. Evenimentul
29
Marcu, Luminița (2000). „O monografie spectaculoasă”. România Literară (Nr. 21).
30
Djuvara 1995, p. 226 Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, București:
Editura Humanitas,
31
Djuvara 1995, pp. 226-227. Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne,
București: Editura Humanitas,
32
Beza, Marcu (2007), Paganism in Roumanian Folklore, New York: Swedenborg Press, pag. 9
33
Constantinescu , Presses Universitaires Blaise Pascal, pag. 62-63
34
Ornea 1998, pp. 235-236. Junimea și junimismul, Vol. II, București: Editura Minerva.
9
Ion Bocancea în rolul lui Nică) și Pupăza din tei (bazat pe episodul în cauză din capitolul
secund al cărții).35

Cartea a avut ecou nu doar în România, ci și în țara vecină, Republica Moldova (în
Basarabia, subregiunea istorică a Moldovei, fostă parte a URSS sub numele de RSS
Moldovenească). Lucrările lui Creangă în general, și memoriile sale în particular l-au
influențat pe romancierul moldovean postmodernist Leo Butnaru, care a scris Copil la
ruși,a cărei acțiune se desfășoară pe fundalul rusificării din anii 1950 din RSS
Moldovenească.36

CAPITOLUL Ⅱ
35
Gârbea Horia , Trecute vieți de fanți și de birlici, București: Cartea Românească, 2008, pag .127-128.
36
Ciofoaia Ingrid (25 iulie 2009). „Gînduri vorbite cu Elisabeta Bostan”. Evenimentul.
10
 „Amintiri din copilărie”

Analiză generală

„Amintirile”reprezintă specia literară epică în proză în care autorul descrie fapte din
propria viaţă. Uneori amintirile sunt identice cu autobiografia şi,de aceea,această specie
literară aparţine literaturii memorialistice.Expunerea întâmplărilor se face cu
subiectivitate,uneori artistic.Într-o asemenea operă literară nu se urmăreşte întreaga viaţă a
autorului,procedeul esenţial fiind evocarea.Evocarea se extinde uneori asupra aspectelor de
viaţă socială din această perioadă.În literatura română au scris amintiri autorii Vasile
Alecsandri spre exemplu "VasileCorojan"; Mihail Sadoveanu spre exemplu "Anii de
ucenicie"

În teoria literară modernă a apărut un termen nou, provenit din limba germană –
bildungsroman care înseamnă roman al formării unui personaj urmărit în evoluţia
lui.Personajul este prezentat pe fundalul unor medii sociale diferite realizând uneori şi un
tablou al epocii.O altă accepţiune a acestui termen este sub tip specific germanal romanului
de evoluţie unde în centru stă personajul sau caracterul acestuia şi influenţa mediului şi a
colectivităţii asupra maturizării sufleteşti şi formării unei personalităţi.Astfel de texte sunt
"Fraţii Jderi"de Mihail Sadoveanu sau"Povestea lui Harap-Alb"de Ion Creangă.

Romanul "Amintiri din copilărie" este un roman cu caracter autobiografic,în esenţă un

roman al formării în care naratorul evocă în felul său,cu umor şi cu un talent remarcabil
frumoasa vârstă a copilăriei.

Valoarea romanului a fost pusă în evidenţă de critici ca George Călinescu, exeget care
menţionează că opera lui Creangă redă "copilăria copilului universal"datorită caracterului
unic al acestui text.Aşadar întâmplările relatate la persoana I de naratorul auctorial,care
este acelaşi cu personajul Nică,au valoare de generalitate întrucât fiecare dintre noi putem
recunoaşte şi identifica în anumite momente cu acel copil poznaş.Cu tot aspectul ironic şi
hazliu al operei se poate remarca faptul că întâmplările relatate ilustrează un proces de
cunoaştere şi de formare a personajului aflat la vârsta copilăriei.Ca şi în basmul "Povestea
lui Harap-Alb"cunoaşterea,iniţierea este simbolizată de drum,de călătorie.La început,eroul
11
se află în satul natal,apoi porneşte la drum,iar pe acest drum face cunoştiinţă cu diferite
aspecte ale existenţei. Astfel,pleacă la Broşteni sau la Fălticeni şi în cele din urmă la
Socola. Experienţele prin care trece personajul îl pun în faţa unor situaţii necunoscute
până atunci din care învaţă mereu câte ceva.Dacă spaţial eroul se deplasează în diverse
locuri şi face cunoştiinţă cu oameni diferiţi,cu obiceiuri diferite sau metode de învăţământ
diferite în ceea ce priveşte timpul,eroul trece de la vârsta copilăriei,a jocului,la vârsta
adolescenţei cu specificul ei.Acesta este şi momentul în care romanul se încheie, apitolul
final al romanului aducând odată cu plecarea la Socola intrarea într-o altă etapă a
existenţei, adolescenţa.Un semn important al acestei treceri este înţelegerea propriilor fapte
ca un act de cunoaştere sau momentul în care personajul are conştiinţa
cunoaşterii,înseamnă că s-a desprins de inocenţă,de copilărie.Un astfel de moment îl
reprezintă întâmplarea de la Broşteni din drumul iniţiatic străbătut de copilul Nică.

Jocul lui Nică şi al lui Dumitru este în aparenţă un joc inocent care nu supără pe
nimeni. Finalitatea acestui joc este însă catastrofală,o adevărată tragedie pentru gazda
lor,Irinuca.

Maleficul este exprimat prin sintagma"ne pune dracu". Fuga lor spre Pipirig înseamnă o
asumare a răului care nu se mai poate îndrepta.Drumul lor devine dintr-o simplă
călătorie"o duceam tot în cântec,mergeam tot zburdând şi hârjonindu-ne"o călătorie a
suferinţei.

Rolul pedepsitorului este jucat de natură ca şi în poemul "După melci" de Ion Barbu.
Dacă Harap-Alb este pus la multe încercări menite să-l formeze şi să-l facă să cunoască
viaţa cu toate greutăţile sale,şi Nică împreună cu Dumitru sunt puşi la încercare da Baba
Dochia care "astupă drumul, de nici nu mai ştiai încotro să mergi".Se observă schimbarea
tonalităţii în fragmentul"Mergeam zgribuliţi şi plângeam în pumni de frig".Actul de
cunoaştere se naşte acum dintr-o experienţă tragică asemănătoare cu aceea din poemul
"După melci".Copiii nu mai sunt la fel ca înainte,au trecut prin momente dificile şi acum
ştiu ceea ce nu ştiau mai înainte.

În "Amintiri din copilărie" jocul şi joaca sunt specifice vârstei şi în jurul lor se
concentrează toate preocupările copilului. Prin joacă el se eliberează de realul vieţii şi îşi
construieşte o lume proprie în care există alte reguli de multe ori în conflict cu realul. Prin
joacă iese din timp şi uită de sine. Tot prin joc copilul revine la realitate,de multe ori brusc

12
sau tragic,constatând că regulile nu se pot aplica realităţii. Jocul este atunci malefic pentru
că poate distruge.

În cazul întâmplării de la Broşteni,copiii,cei care au iniţiat jocul sunt pedepsiţi pentru

că răul este sancţionat în realitate de Puterea Divină reprezentată de Baba Dochia.În alte
situaţii prezentate în romanul"Amintiri din copilărie" cel care pedepseşte este mama, de
cele mai multe ori.

„Amintiri din copilărie”este una dintre principalele lucrări ale scriitorului român Ion
Creangă.Cea mai mare dintre cele două lucrări ale sale aparținând genului memorialistic,ea
conține unele dintre cele mai caracteristice exemple de narațiune la persoana întâi din
literatura română,fiind considerată de critici capodopera lui Creangă.

Structurată în capitole separate scrise de-a lungul mai multor ani(între 1881 și
1888),părți din ea au fost citite în fața cenaclului literar Junimea din Iași.Trei dintre cele
patru secțiuni au fost publicate în timpul vieții lui Creangă de revista Convorbiri
Literare,ultima parte rămânând neterminată după moartea scriitorului.

Cartea oferă o relatare detaliată a copilăriei lui Ion Creangă, petrecută în ceea ce era
atunci Principatul Moldovei, cu amănunte privind peisajul social al universului copilăriei
sale, descriind relațiile dintre eroul principal, cunoscut în acest context ca Nică al lui Ștefan
a Petrei sau Nic-a lui Ștefan a Petrei, și diversele persoane cu care interacționează. Ea
urmărește maturizarea lui Nică, de la o vârstă idilică în satul Humulești (astăzi parte a
orașului Târgu Neamț)la o adolescență rebelă și la pregătirea pentru intrarea în rândul
preoțimii ortodoxe în centrele urbane Fălticeni și Iași. Cursul narațiunii este întrerupt
adesea de îndelungate monologuri ce exprimă cugetările și sentimentele lui Creangă.
Textul însuși este remarcabil prin utilizarea unui vocabular caracteristic bogat în
particularități dialectale din zona Moldovei.

„Amintiri din copilărie”a fost editată și publicată de mai multe ori, și este văzută ca o
lucrare clasică a literaturii pentru copii în limba română.A constituit sursă de inspirație
pentru mai mulți autori și a stat la baza filmului omonim din 1964,realizat de Elisabeta
Bostan.

13
 2.1.Compoziția

Compoziția este clasică din patru capitole,de aceea ”Amintiri din copilărie” are
întinderea unei nuvele.

În prima parte structura secvențială a textului adună,printr-o tehnică de colaj,episoade

din viața de școlar a lui Nică, împănată cu proverbe,zicători,datini,obiceiuri)-fragmente de
cântece populare,care dau textului un profund caracter național; ii dau un aspect de
unicat,de viu,de stil popular autentic.În partea a doua avem evenimente din viața-de copil
la casa parintească,iar în partea a treia întâmplări din viața de școlar la Fălticeni,Tg.
Neamț,pentru a încheia în partea a patra cu plecarea la Seminarul Socola din lași.

Ideea este însa romantică,fiindcă dragostea față de satul natal,de casa parintească,de
frați și surori,de parinți și rude,de cei cu care împarte bucuriile și necazurile,este în esență
dragostea față de țară.

Subiectul este construit potrivit cu starea sufletească a autorului,care alătură

evenimentele și le potențează afectiv.

2.2.Structura

Primul capitol

Creangă începe relatarea cu un monolog extins și cu o descriere nostalgică a locului

nașterii sale,cu o scurtă prezentare a istoriei Humuleștiului și a statutului social al
familiei.Primul capitol se concentrează pe mai multe personaje legate direct de primii ani
de școală ai lui Nică:Vasile a Ilioaei,tânărul învățător și cleric ortodox,care îl înscrie în

14
clasa nou înființată;superiorul lui Vasile,preotul paroh;Smărăndița,fata inteligentă,dar
neastâmpărată,a preotului;tatăl lui Creangă,Ștefan,și mama Smaranda.

Unul dintre primele episoade prezentate în carte prezintă pedepsele corporale

recomandate de preot:copiii erau puși să stea pe un scaun denumit Calul Balan și biciuiți
cu Sfântul Nicolai(denumit după hramul bisericii). În fragment este și o relatare
retrospectivă și în ton jovial a interacțiunii cu ceilalți copii,de la jocurile lor
preferate(prinderea muștelor cu ceaslovul)până la iubirea copilărească a lui Nică pentru
Smărăndița și la folosirea abuzivă a pedepsei corporale de către un monitor gelos.Creangă
își amintește dezamăgirea față de activitățile școlare și apetitul său pentru chiul,arătând că
motivația sa pentru înscrierea la școală erau promisiunea unei cariere preoțești,atenta
supraveghere a mamei,dorința de a o impresiona pe Smărăndița,și beneficiul material
obținut prin cântatul în corul bisericii. Școala este,însă,întreruptă brusc atunci când Vasile
a Ilioaei este luat cu arcanul și recrutat cu forța în armata moldoveană.

După o perioadă în care urmează școala sub supravegherea lui Iordache, pe care textul
îl descrie ca pe un bețiv,noul învățător moare într-o epidemie de holeră,iar Smaranda și
Ștefan decid să-și trimită fiul afară din sat.Nică urmează calea transhumanței și este dat în
grija unor ciobani,dar se îmbolnăvește și el de ceea ce naratorul afirmă că este holeră și,la
întoarcerea acasă cu febră mare,este vindecat cu un leac băbesc fabricat din oțet și
leuștean.După un timp,sub pretextul că nu ar mai dispune de bani,Ștefan își retrage fiul de
la școală.Datorită insistenței Smarandei,copilul merge cu bunicul său David Creangă la
Broșteni,unde,împreună cu vărul lui,Dumitru, este înscris la școală.Nică și Dumitru se
adaptează greu,ambii plângând când, din porunca noului învățător,le sunt tăiate
pletele.Amândoi locuiesc la o femeie pe nume Irinuca,într-o casă modestă de pe malul
Bistriței,și unde, din cauza apropierii de capre,se îmbolnăvesc de râie.Creangă își amintește
cum, încercând să se vindece cu băi dese în râu,el și vărul său au dislocat o stâncă, aceasta
rostogolindu-se și distrugând casa Irinucăi.După ce fug din Broșteni și locuiesc o vreme la
Borca,cei doi copii pornesc mai departe,către casa lui David Creangă din Pipirig.După o
călătorie prin Carpații Orientali, cei doi băieți ajung în sat,unde sunt primiți de
Nastasia,soția lui David. Ea îi vindecă de râie folosind un alt leac băbesc,extras din
mesteacăn.

15
 Al doilea capitol

Al doilea capitol este început cu un alt monolog nostalgic,la rândul său introdus prin
celebrul pasaj:„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la
Humulești,la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt,de crăpau mâțele
jucându-se cu ei,la prichiciul vetrei cel humuit,de care mă țineam când începusem a merge
copăcel,la cuptorul pe care mă ascundeam,când ne jucam noi,băieții,de-a mijoarca,și la alte
jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc,parcă-mi saltă și acum inima de
bucurie!”Textul continuă cu o prezentare a superstițiilor mamei,pe care le împărtășea și
autorul.În urma indicațiilor Smarandei,Nică însuși crede că băieții„cu părul bălai”precum
el pot invoca vremea frumoasă dacă se joacă afară când plouă,că unele pericole pot fi
îndepărtate prin descântece,și că însemnarea corpului uman cu leșie sau noroi oferă
protecție împotriva deochiului.Naratorul își exprimă totodată și regretul de a nu-i fi arătat
mamei toată aprecierea lui, referindu-se la copilărie ca la„vârsta cea fericită”. Această
introducere este urmată de o prezentare a interacțiunilor între tatăl lui Nică, arătat drept un
personaj distant și cu toane, dar adesea amuzat de poznele băiatului, și mama, care își
supraveghează în mod direct copiii și-l critică pe Ștefan că nu o urmează în aceasta.
Susținând că el însuși merita pedepsele adesea dure aplicate de părinți, naratorul își
continuă relatarea prin detalii referitoare la câteva dintre poznele copilăriei.El își amintește
de sine participând direct la ritualurile de Sfântul Vasile (Anul Nou) făcându-și zornăitoare
dintr-o vezică de porc și alăturându-se cântăreților din buhai în cadrul unor manifestări
festive atât de zgomotoase încât îi irită pe ceilalți săteni.Povestea îl arată pe Nică
îngurgitând tot laptele lăsat la smântânit de mama sa, și încercând să transfere vina pentru
aceasta asupra legendarilor strigoi, și enervându-l pe Chiorpec ciubotarul până când acesta
îl pedepsea mânjindu-l pe față cu dohot.Vara,băiatul plănuiește o farsă pentru a fura cireșe
de la unchiul său și intră în livada acestuia sub pretextul că și-ar căuta vărul. Surprins de
mătușa sa și alergat printr-un lot de cânepă, el reușește să scape atunci când urmăritoarea
rămâne încurcată între plante.

Un alt astfel de episod prezintă drumul băiatului la marginea satului, trimis să ducă
mâncare zilierilor romi angajați de Ștefan și Smaranda. Acest episod este ocazia întâlnirii
băiatului cu pupăza din sat(numită „cuc armenesc”).Nefericit pentru că trebuie să se
trezească dimineața la cântecul păsării,Nică se răzbună prinzând-o în cuibul ei, proces
îndelungat care îi duce la exasperare pe muncitorii care-l așteptau.Întâmpinat cu ostilitate

16
de angajații tatălui când ajunge în cele din urmă la destinație, băiatul se întoarce la teiul
pupezei și leagă pasărea extenuată,ascunzând-o în podul casei,de unde nu mai poate
cânta.Fapta sa se dovedește a fi păguboasă pentru întreaga comunitate, lipsită acum de
ceasul deșteptător,prin intermediul ei începând a circula zvonuri despre responsabilitatea
lui Nică.În timp ce Smaranda se gândește dacă să dea sau nu crezare acestor
zvonuri,băiatul decide că cea mai bună soluție pentru el este să vândă pupăza la
târg.Întregul său plan este însă zădărnicit când un bătrân viclean,prefăcându-se că se uită
mai de aproape la pasărea oferită cumpărătorilor,o eliberează.Pasărea zboară înapoi la cuib
și Nică,înfuriat, îi cere moșului despăgubire.Acesta însă își râde de copil,dându-i de înțeles
cum că Ștefan însuși s-ar afla în târg și cum că ar putea fi interesat de discuție,iar băiatul
hotărăște că e mai înțelept să părăsească târgul de teama unor urmări mai nefericite.

După câteva paragrafe în care se concentrează pe acest gen de finaluri fericite, care
duc la evitarea unor pagube mai mari,Creangă trece la descrierea primei sale slujbe:retras
de la școală de Ștefan, băiatul se ocupă cu torsul. Acolo o întâlnește pe Măriuca,o fată de
vârsta lui,care îi este simpatică. Datorită ei ajunge să aibă porecla de Ion Torcălău,ceea ce
îl rușinează într-o anumită măsură, fiind numele dat unui țigan din Vânători și transgresând
astfel o tradițională barieră etnică.Lui Nică îi place munca pe care o prestează, deși este
una asociată în mod tradițional cu sexul feminin, dar este iritat de alte sarcini ce îi sunt
atribuite,cum ar fi îngrijitul fratelui său cel mai mic. Neascultând de mama sa,băiatul lasă
pruncul singur în leagăn și fuge să se scalde în râu.După ce amintește ritualurile-superstiție
pe care copiii le practică în cursul acestor escapade (cum ar fi scurgerea apei din urechi pe
două pietre, dintre care una este a lui Dumnezeu și alta a diavolului), naratorul descrie cum
este prins de Smaranda, care îl pedepsește luându-i toate hainele și lăsându-l să se întoarcă
acasă prin sat dezbrăcat.El reușește aceasta din urmă la capătul unui complicat traseu,
dintr-o ascunzătoare în alta, și evită să fie mușcat de câini stând nemișcat timp
îndelungat.După ce ajunge acasă, naratorul arată că,drept urmare a incidentului, „derdicam
și măturam prin casă ca o fată mare”, comportament ce-i atrage laude din partea
mamei.Capitolul culminează într-un alt scurt monolog, încheiat cu pasajul:„Ia, am fost și
eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici
frumos până la douăzeci de ani, nici cu minte până la treizeci și nici bogat până la patruzeci
nu m-am făcut. Dar și sărac așa ca în anul acesta, ca în anul trecut și ca de când sunt,
niciodată n-am fost!”

17
 Capitolul al treilea

Prima parte a celui de-al treilea capitol al cărții continuă cu metafora „bucății de humă
însuflețită”,făcând din ea punctul de pornire a unui dialog imaginar purtat de narator cu
sine însuși.El oferă mai multe detalii despre istoria Humuleștiului, începând de la războiul
polono-otoman din 1672–1676 și menționând pe scurt trecerea imperialilor în căutarea
frumoasei prințese Natalia(evenimente la care scriitorul susține că ar fi fost el însuși
martor). Această prezentare îl determină pe narator să concluzioneze că„humuleștenii nu-s
târiți ca în bârlogul ursului”.Afirmația servește drept introducere la următoarea perioadă
din viața lui Nică:revenirea la școală,de această dată o nou-creată instituție,înființată din
ordinul Domnului Moldovei Grigore Alexandru Ghica și condusă de teologul Isaia„Popa
Duhu” Teodorescu.

Urmează o descriere detaliată a discursului inaugural ținut de Ghica,la care Creangă ar

fi fost martor.Povestea se concentrează apoi pe Teodorescu,pe metodele sale de predare a
metodelor aritmeticii,cum ar fi regula de trei simplă,și pe aparenta sa descurajare în fața
unor elevi ca Nică Oșlobanu (descris de autor ca indisciplinat și egoist).O astfel de
atitudine aduce cu sine un conflict între Teodorescu și preotul Niculai Oșlobanu,tatăl
băiatului. Adâncit și de o dispută pe subiecte teologice și administrative, conflictul
culminează cu izgonirea lui Teodorescu din biserica lui Oșlobanu de către Oșlobanu
însuși,în fruntea călugărilor săi.

Narațiunea se concentrează apoi pe perioada petrecută de Creangă la seminar (școala

de catiheți) din Fălticeni,unde, spre surprinderea sa mărturisită, se reîntâlnește cu Nică
Oșlobanu.Protagonistul se înscrie la această școală după ce constată că toți prietenii săi
apropiați părăsesc instituția lui Teodorescu, fapt ce îl lasă expus ca țintă a severității
profesorului.În cele din urmă, el își convinge tatăl să-i mituiască pe profesorii de la
seminar,amintind că asemenea daruri puteau chiar să scutească un elev de întregul efort de
învățare. În alte fragmente, însă,Creangă insistă asupra metodelor de predare din seminar,
metode ce implică învățatul mecanic și recitarea elementelor de gramatică românească sau
a unor lucrări întregi de comentarii ale Bibliei,fapte ce îl fac pe narator să exclame:
„cumplit meșteșug de tâmpenie,Doamne ferește!”Departe de supravegherea părinților și
locuind împreună cu unii colegi și cu gazda lor, Pavel ciubotarul, tânărul duce o viață
boemă, și se lasă introdus în cultura cârciumii.Naratorul schițează portretele prietenilor săi,
pe baza abilităților sau atitudinilor lor definitorii:moș Bodrângă,care cântă din
18
fluier;Oșlobanu, om de la munte, poate ridica și căra o căruță întreagă de lemne în
spate;arătosul David,a cărui moarte timpurie scriitorul o atribuie efortului excesiv depus la
învățătură; nepoliticosul Mirăuță,care face în ciudă negustorilor evrei declamând poezii
antisemite, dar nu se obosește prea mult cu școala;Trăsnea,care nu putea învăța gramatica
decât memorând întregul manual, fiind foarte supărat din cauza înlocuirii alfabetului
chirilic românesc cu cel latin;Zaharia„Gâtlan”Simionescu,un lingușitor care poate
convinge adulții să-i tolereze gesturile îndrăznețe; Buliga,un preot dedat consumului de
alcool și petrecerilor,care binecuvintează petrecerile întregului grup. Gălăgioasa companie
parcurge crâșmele din și de lângă oraș, escapadele lor fiind punctate de gesturi
licențioase,flirturi și chiar furturi din prăvălii. Scriitorul menționează în treacăt și o relație a
sa cu fiica unui preot, care devine prima sa iubită.

Povestirea lui Creangă se concentrează și pe farsele jucate de el și de alții, ca

pedeapsă pentru prietenii despre care credea că nu împart merindele pentru Crăciun.Aceste
farse se folosesc de „poște”, instrumente anume făcute pentru a arde degetele de la picioare
ale victimei în timpul somnului; utilizarea lor face ca victimele să plece din casă una câte
una.Ultima asemenea încercare conduce totuși la o ceartă între cele două tabere,atât de
zgomotoasă încât vecinii cred că a izbucnit un incendiu sau că au atacat trupele imperiale
staționate în Fălticeni(prezență militară concomitentă cu Războiul Crimeei și cu vacanța
tronului Moldovei).Cearta tinerilor se termină cu evacuarea tuturor din casă,Creangă
mutându-se în gazdă la un fierar. Primăvara,vine vestea că școala de la Fălticeni se va
închide,elevii urmând să fie mutați la mănăstirea Socola din Iași.Capitolul se încheie cu
nesiguranța ce îi cuprinde pe elevi: unii hotărăsc să-și încerce norocul la Socola până la
începutul unui nou an școlar, iar alții își abandonează definitiv șansele la o carieră
preoțească.

Capitolul al patrulea

Al patrulea(și ultimul)capitol al Amintirilor din copilărie începe cu prezentarea

îndoielilor pe care le are Creangă privind plecarea din Humulești înspre îndepărtatul Iași:
„Ursul nu joacă de bună voie".Naratorul se folosește de această ocazie pentru a descrie
lucrurile cele mai dragi lui în Humulești: peisajul(„Ozana cea frumos curgătoare și limpede
ca cristalul, în care se oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului de atâtea veacuri!”),familia

19
și tovarășii, și obiceiurile locale legate de petreceri și dans.Planurile sale de a rămâne acasă
sau de a se călugări sunt zădărnicite de mama sa Smaranda,care invocă reputația
strămoșilor pentru a-l convinge să plece la Socola și să-și facă un nume ca preot mirean.

Narațiunea relatează apoi călătoria de la Humulești spre capitala moldoveană:Creangă

și Gâtlan sunt pasagerii căruței cu cai a lui Luca,vecinul și prietenul lor.Naratorul își
amintește rușinea și frustrarea pe care a simțit-o când a văzut că „zmeii” lui Luca erau de
fapt niște „smârțoage [...] vlăguit[e] din cale-afară”,și descurajarea ce-i cuprinde pe el și pe
Zaharia în fața necunoscutului. Acest sentiment este accentuat și de remarcile trecătorilor
față de starea jalnică a atelajului lui Luca,remarci care sporesc în sarcasm pe măsură ce
călătorii se apropie de destinație.Sunt prezentate totodată impresiile scriitorului față de
peisajul moldovenesc,dimpreună cu preferința sa pentru peisajul montan dinspre vest, pe
care căruța îl lăsa în urmă,în raport cu zonele de pe malul stâng al Siretului(acolo unde,
cum spune Luca,"apa-i rea și lemnele pe sponci;iar vara te înăduși de căldură,și țânțarii te
chinuiesc amarnic").Capitolul și volumul se încheie brusc cu o descriere a elevilor din
toate școlile Moldovei adunați în curtea mănăstirii Socola.

2.3.Arta narativă la Ion Creangă-„Amintiri din copilărie”

20
 „ Ion Creangă” era individualizat în Literatura romană prin stilul său unic,original de a
povesti–un stil familiar,dând senzația că povestește unui ascultător/public
imaginar.Această lucrare își propune să răspundă urmatoarelor intrebari:

”DE CE” arta narativă la Creangă are acea particularitate/originalitate și „CUM”se

realizează aceasta artă.Pentru a putea creiona raspunsul la prima întrebare,este necesar sa
punctam câteva aspecte din viața lui Ion Creanga:se naște la Humulești(1 martie 1837) și
începe școala primară pe lângă biserica din satul natal,apoi își continuă studiile pe valea
Bistriței,la Broșteni;urmează apoi Școala Domnească de la Târgu Neamț și Școala
catihetică din Fălticeni, dar aceasta se desființeaza și cursul inferior al Seminarului teologic
de la Socola.

În 1864,Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi,unde l-a avut

profesor pe Titu Maiorescu

Despre omul Ion Creangă, George Călinescu afirma că:”Dupa unii,Creangă ar fi un

țăran.Țăran și nu prea,decât doar la fire,cât despre intelect, corespondența, polemicile lui
dezvăluie un mânuitor sigur de idei într-o limba tehnica și făra pată.Creangă e mai deștept
decat pare.Ceea ce-i lipsește e o cultură complexă, ramificată, dar cât știe știe bine. […]
Creangă e un om deștept, luminat cu puține cărți înțelegând mai bine decât cei cu multe
cărți și păstrând o slavă exagerată pentru cei învățați.E un șiret patriarhal,ca și Ioan
Neculce,care și acela vorbește de«firea lui cea proastă»,deși o crede deșteaptă.

”Garabet Ibrăileanu,vine în sprijinul lui Călinescu și îl caracterizează pe Creangă ca

fiind “semicult, dar are simțul frumosului.37

”De asemenea, Călinescu arată în numeroase exemple,modul lui Creangă de a se

exprima și de a se comporta în diverse situații,iar acest lucru ne ajută să-i înțelegem mai
bine opera,deoarece Creangă se transpune în operă,el este, pe rând,fiecare personaj în
parte, “tot ce spun eroii lui spusese el pe ulițele Iasului și în«Junimea»”38

Urmatoarele exemple,etrase din studiul lui Călinescu,arată jocul de

cuvinte,ironia,ambele folosite într-un “mod nevinovat” folosite de Creangă în limbajul
cotidian:

37
George Calinescu,Ion Creanga, Bucuresti, Editura Minerva, 1989
38
Constantin Cublesan,Ion Creanga. In constiinta criticii , Cluj-Napoca, Editura Tribuna, 2006, p 15
21
“Creangă e întrebat la sfarșitul unui congres daca e pentru sau contra«-Apoi eu,domnilor,-
zise el în râsetele tuturor– eu sunt pentru contra»39

2.4.Aspecte ale comicului și oralitate

,,Natura şi cultura sunt cele două mari surse din care-şi trag energiile creatoare oamenii
de geniu,dar, la urma urmei,şi oamenii obişnuiţi, cei mulţi şi necunoscuţi,dacă rostul lor pe
lume este să se împlinească armonios. Natura şi cultura, în înţeles adânc,de fapt una şi
aceeaşi,organică,entitate de forţe spirituale, mereu activă în viaţa unui popor,au prezidat la
ivirea lui Ion Creangă”40

Încă de la apariţia sa pe scena culturii româneşti, Ion Creangă demonstra a fi un artizan

al cuvântului.Deşi nu i s-au publicat în timpul vieţii multe dintre scrierile
sale,contemporanii săi l-au cunoscut şi poate chiar l-au înţeles mai bine ca noi, cei ce nu
am avut fericirea de a asculta,,Amintirile”, ,,Poveştile” şi ,,Povestirile”. Şi dacă s-a spus că
în timpul vieţii Ion Creangă a fost ignorat şi că Titu Maiorescu vorbea doar mai la sfârşit
de ,,nepreţuitul Creangă”, totuşi nu trebuie să trecem cu vederea că junimiştii au fost aceia
care i-au creat lui Ion Creangă atmosfera propice pentru prezentarea scrierilor sale şi tot ei
39
Ibidem , p 184
40
Constantin Cublesan,Ion Creanga. In constiinta criticii , Cluj-Napoca, Editura Tribuna, 2006, p 15
22
au fost aceia care au văzut în Creangă un ,,scriitor poporal”. Şi dacă ,,Titu Maiorescu n-a
spus nimic esenţial despre Creangă şi nici nu l-a citit cu adevărat pe Creangă” 41nu e pentru
că n-ar fi avut ce să spună şi nici nu avea nevoie să-l citească,deoarece îl auzea povestind şi
redând cu arta sa de povestitor.

Ion Creangă reprezintă în istoria limbii literare la sfârşitul secolului al XIX –lea o
direcţie care valorifică, în diverse moduri şi, mai ales, cu diverse funcţii, limba vorbită.

Folosind elemente de limbă vorbită în creaţia artistică conferă stilului caracterul

de,,oralitate”42.Această oralitate a stilului nu rezultă din ,,copierea mecanică a limbii
vorbite,ci din transpunerea << stilizată >> în textul scriptic a unor procedee specifice
limbii vorbite”43

Au existat păreri diferite în ceea ce priveşte caracterul operei lui Creangă, însă nu
foarte diferite în esenţă, ceea ce a dus la concluzia că originalitatea lui Creangă constă în
oralitatea stilului.

Ion Creangă este figura cea mai proeminentă din întâia promoţie a rurarilor. În
chip curent se admiră în opera acestui humuleştean farmecul dialectal, limba privită ca un
adaos de frumuseţe.Însuşirea sa de a dramatiza realistic basmul a făcut să-i iasă lui
Creangă numele de scriitor ,,poporal”. Ca şi Anton Pann, însă cu mai multă
spontaneitate,Creangă aduce în scrierile lui mult lexic ţărănesc, dar mai cu seamă proverbe,
zicători, ce

alcătuiesc aşa – zisele lui ,,ţărănii”44. Faptul că plăcerea este stârnită de ,,audiţia” scrierilor
lui Creangă, nu înseamnă că e de rafinament folcloristic.

Însă o ,,prejudecată că autorul livresc trebuie să fie neapărat un umanist face ca

Creangă să fie cu greu admis ca erudit,uitându-se de faptul că există o << ştiinţă orală>>
care poate oferi tot atâtea citate ca şi cărţile.Umanist al ştiinţei săteşti, Creangă scoate din
erudiţia lui un râs nestins,citând neostenit şi cu o viteză ameţitoare din arsenalul limbii
române populare.”

41
Ibidem, p 190
42
Ibidem, p 190
43
George Călinescu, Istoria literaturii române, Compediu, Editura Moldova, Iaşi, 1992,
pag. 186 – 187;
44
Ibidem, p 185
23
 Creangă se află în postura povestitorului popular, ,,care stă pe laviţă”, închipuindu-şi un
dialog cu ascultătorul şi cu sine însuşi.Şi dacă ,,Amintirile” sunt sublime prin
farmecul ,,spunerii”, forme fixe la care se adaugă fantasticul, ieşirea din comun,dau
povestirii impresia că mai degrabă trebuie ascultată decât citită. ,,Când vorbesc
personajele?”sau,,Când vorbeşte autorul?” Stilul lui Creangă este inconfundabil. Nu există
un fragment din opera humuleşteanului care să nu fie sublime prin
farmecul,,zicerii”:Creangă naratorul îndeamnă mereu la ascultare, aceste îndemnuri dând
impresia de dialog, potenţându-se astfel oralitatea scrierii.

,,Creangă restituie povestirea funcţiei ei estetice primitive, care este de a se adresa nu

unor cititori, ci unui auditoriu, capabil de a fi cucerit prin toate elementele de sugestie ale
graiului viu,cu tot ce poate transmite acesta peste înţelesul abstract al lucrurilor
comunicate.”45

Şi cu toate acestea Creangă este creatorul unui univers lingvistic spectaculos, fiind un
alchimist al limbii,care are plăcerea cuvintelor şi a zicerilor şi mai ales acea voluptate de a
le experimenta punândule în gura altora, pentru că humuleşteanul este un erudit, un estet al
filologiei. Oralitatea stilului a dat senzaţia că Ion Creangă este un scriitor cu o mare
uşurinţă a scrisului,că naraţiunea are fluenţa povestirii populare, dar aici este vorba de
altceva:greu de imitat,elaborat cu minuţie Creangă ca şi alţi creatori din vremea sa,
foloseşte cuvântul neaoş,expresiile idiomatice,proverbele şi zicalele, dar aceleaşi virtuţi
lingvistice se întâlnesc şi-n eposul popular (basm, legendă, baladă, snoavă).

Şi dacă în ,,Amintiri” oralitatea surprinde, în ,,Poveşti”, care ,,sunt adevărate nuvele din
viaţa satului”, caracterul oral al scrierii este mult mai obişnuit, deoarece se întâlnesc
personaje de basm, acţiuni ireale combinate cu eroi pământeni şi obiceiuri
tradiţionale.Aşadar, opera lui Creangă reprezintă o capodoperă a literaturii române,

45
Iogu Iordan, Limba lui Creangă în Limba literară, Editura Scrisul românesc, Craiova
24
integrată în cea universală, tocmai prin maniera ,,spunerii”.Creangă este un stilist popular,
rămânând în istoria literaturii române un geniu inimitabil.

CAPITOLUL Ⅲ

Receptarea critică

25
 „Amintiri din copilărie”

Opera lui Ion Creangă a stat în atenţia folcloriştilor,criticilor și istoricilor

literari,lingviştilor,moraliştilor,simbolologilor şi specialiştilor în ştiinţele oculte.

Opera”Amintiri din copilărie”nu trădează nicio intenţie justificativă,cum că ea nu pare

a demonstra vreo teză extrinsecă purei reprezentări a faptelor. Toate retrospectivele se
străduiesc să introducă în desfăşurarea vieţii ordinea unui destin.Însuşirea cea mai
caracteristică a memorialisticii lui Ion Creangă este atmosfera devoie bună,de
jovialitate,care îl întâmpină pe cititor încă de la prima pagină şi care se menţine până la
ultima.

Vladimir Streinu este cel care a atras atenţia asupra discrepanţei,cu adevărat uimitoare
dintre omul covârşit de suferinţă,aflat la marginea sărăciei şi imaginaţia bogată,plină de
optimism,care izbucneşte molipsitor din operă. Acelaşi critic afirmă că„Nu este nicio
îndoială că”Amintirile”constituie o expresie compensatorie a biografiei o revanşă
imaginară (...)”.

Lipsa tendinţei justificative , nedeterminarea temporală,voia bună generalizată deduce

că modelul autobiografiei nu este întru totul potrivit în explicarea operei.Tocmai fiindcă
sunt alcătuite cu libertatea de iniţiativă a unui autor nestingherit de modele livreşti,
„Amintiri din copilărie”construieşte o lume care încalcă istoria.

3.1. Particularitățile romanului”Amintiri din copilărie”

Particulara este și forma prin care se exprimă spiritul critic.Fie sub forma
blestemului,când este prins bădița Vasile la oaste cu arcanul("Afurisit sa fie caneriul de
vornic si cum au ars el inima unei mame,asa sa-i arda inima sfantul Foca de astazi. Iui si
tuturor partasilor sai"),fie sub forma ironiei ("dascalul lordache,farnăitul de la strana
mare",care"clampănea și avea"darul suptului"),a autoironiei pusă în gura tatălui sau("ca-i

26
o tigoare de baiat,cobaiț și leneș,de n-are pareche","prinde muște cu ceaslovul","bate
prundurile dupa scăldat","iarna pe gheata și la sanius")dar mai ales prin umor.

Umorul însoțește situațiile,comice ca în episodul cu scăldatul,când mania îi ia hainele

și trăiește rușinea de a veni în pielea goală prin grădini acasă, fiind de râsul fetelor("iar eu
intram în pămant de rușine și cât pe ce să mă înec de ciudă"). El are și un sens
moralizator,fiindcă Nică redevine harnic,o ajută pe mama sa la făcutul sumanelor,încât
aceasta îl laudă și el plange de bucurie. Aceasta ne arată,ca și în cazul lui George
Topârceanu,ca ironia și umorul sunt de fapt masca sub care autorul își ascunde
sensibilitatea.

Particularitațile romanului

Importanța creației nu provine numai din tema prezentată în operă (copilăria în mediul
rural),ci și din particularitățile de construcție folosite de autor pentru crearea unui text
umoristic,dar în același timp real.Iorgu Iordan spunea în cartea” Studii despre Ion
Creangă” că opera lui Creangă ” înfățișează un adevărat univers – universul vieții rurale
românești de acum un secol–tot așa limba folosită de autorul lor reprezintă chintesența
vorbirii noastre populare în aceeași epocă.”Astfel,stilul lui Creangă se remarcă prin
umor,vorbire populară și aici nu ne referim la limba folosită( limba poporului),ci la modul
în care acesta este folosită (regionalisme, forme specifice zonei, etc.), folosirea proverbelor
și a zicătorilor,dar și oralitatea.

Perioada în care opera lui Creangă a apărut a fost cea în care limbajul popular era clar
diferențiat de cel cult,iar acest aspect era cel mai bine reprezentat în aria vocabularului și al
expresiilor folosite.Limbajul folosit în „Amintiri din copilărie”nu era identificat ca fiind
neapărat regional,ci popular,diferența semnificativă înregistrându-se,mai ales,la nivel
fonetic,lexical,dar și morfologic.

Din punct de vedere lexical,vocabularul utilizat în opera„Amintiri din copilărie”este de

tip omogen,în sensul că acesta înglobează toate criteriile. Cuvintele utilizate au caracter
popular,iar neologismele sunt absente în totalitate. Autorul folosește cuvinte uzuale pentru
mediul în care se desfășoară
acțiunea(țintirim,zăplaz,holtei,bernevici,pocinog,cociorva,dihai, făină de păpușoi, etc.),iar
proverbele și zicătorile utilizate au rolul de marca și accentua caracterul vorbit al
vocabularului folosit.
27
 Inovațiile fonetice,întâlnite în opera lui Creangă, reprezintă un alt aspect important
pentru caracterul popular al operei și fac parte tot din aria regionalismelor.Printre cele mai
întâlnite inovații fonetice, amintim: reducerea diftongului ea la e accentuat ( cole, măse,
pute, păre, etc.), apariția cuvintelor în care diftongul ia este înlocuit de ie (băiet, s-a muiet,
ieu, etc.), folosirea numeralelor,dar cu pronunțare și scriere populară (tus-șese,
șesezeci),dar și folosirea pronumelor ( ista pentru ăsta / acesta, cela pentru acela sau pentru
celălalt, aistora pentru aceștia).Tot în aria inovaților fonetice, se observă și utilizarea
verbelor perdut,împetrită,verbe care sunt caracterizate de depalatalizarea labialelor.

Datorită oralității folosite în crearea scrierii, opera lui Ion Creangă reprezintă un izvor
nesecătuit de elemente populare,proverbe,interjecții,dar și de ilustrări ale mediului rural cu
tot ceea ce implică el–tradiții,obiceiuri, viața la sat.Conform DEX,oralitatea este:” calitate
a stilului unei scrieri beletristice de a părea vorbit, dând expunerii un caracter spontan și
viu atât în dialogurile care notează particularitățile vorbirii personajelor,cât și în narațiunea
propriu-zisă; ansamblu de particularități ale limbii vorbite, ale graiului viu.”Astfel, umorul
se află în strânsă legătură cu tot ceea ce înseamnă exprimarea oralității.Prin intermediul
umorului,Creangă încearcă să transforme și să elimine monotonia din lumea satului. El
oferă personajelor sale, nume care mai de care mai haioase( moș Chiorpec, Popa Buliga
sau Ciucalau),dar și o caracterizare menită să le scoată defectele în evidență( Moș Vasile
care era „cărpănos și un pui de zgârie – brânză”,sau fata Irinucăi care era „balcâză și lălâie
de-ți era frică să înnoptezi cu dânsa în casă”).

Un prim element important în realizarea oralității,sunt interjecțiile. Acestea

marchează spontaneitatea și nu sunt cu mult diferite de construcțiile exclamative.La
Creangă,interjecțiile apar cu rol predicativ și de cele mai multe ori,fac parte din construcții
eliptice:„fac țuști”, „Asemene celui mijlociu, țuști”, „Nici una, nici două, haț”, „Pupăza
zbîrrr”, „Și când răcnește o dată cât se poate,eu zbîrr!”.În structurile interjecțiilor apar și
repetițiile,care nu fac altceva decât să accentueze ideea transmisă de anumite structuri sau
cuvinte.De exemplu: „Na, na, na!d-apoi pentru vrednicia lui mi la dat tata […]”, „Și o dată
pornesc ei teleap, teleap, teleap!”. Repetițiile nu apar numai în cazul interjecțiilor, ci și la
verbe; de exemplu:„Și bocește el și bocește, pînă îl apucă leșin.”. Elipsa este un alt
procedeu stilistic des întâlnit în opera lui Creangă.Structurile cele mai afectate de elipsă
sunt cele fixe care sunt formate cu adverbe demonstrative: când colo,când colea,ici
colo,când iaca,Paula Diaconescu spunea că aceste structuri: „mijlocesc reprezentările
concrete ale acțiunilor.” Astfel, ele oferă întregii structuri un grad mare de uimire.
28
 Proverbele,zicătorile sau citatele din câtecele populare reprezintă o altă modalitate de
exprimare a oralității;de fapt ele sunt catalogate ca fiind expresii populare.Având în vedere
folosirea limbii populare,Ion Creangă recurge, destul de des,la utilizarea acestor procedee
în opera sa.Indiferent de situația în care sunt utilizate, aceste structuri au rolul de a crea o
imagine, un film în mintea cititorului.În opera sa,Creangă utilizează următoarele proverbe:
„Pentru că știi vorba ceea: Omul sfințește locul.”, „Vorba ceea: Părinții mănâncă aguridă și
fiilor li se strepezesc dinții.”, „Au tunat și i-au adunat.”, „Milă mi-e de tine, dar de mine mi
serupe inima.”, „La plăcinte / Inainte, / La război/ Înapoi.”, „Voinic tânăr, cal bătrân / Greu
se-ngăduie la drum.”, „apără-mă de găini, că de câini nu mă tem.”, etc.

Un alt aspect care marchează oralitatea este aglomerarea verbelor.Autorul folosește cât
mai multe verbe într-o singură frază pentru a exprima cât mai multe acțiuni.De exemplu:
„ și cum ajung în dreptul teiului, pun demancarea jos, mă sui încetișor în tei, bag mâna în
scorbură, găbuiesc pupăza..”, „Și ne coborâm noi și ne tot coborâm cu mare greutate (…)
și caii lunecau și se duceau de-a rostogolul…”.

În opera sa,”Amintiri din copilărie”,Ion Creangă mai folosește un alt procedeu care
marchează stilul specific lui. În exemple de tipul :„Și după cum am cinstea de a vă spune.”,
„Vă puteți închipui.”, el încearcă sa-și implice cititorul în poveste prin adresare directă, iar
prin utilizarea dialogului, se încearcă evitarea monotoniei și totodată, implicarea a cât mai
multor personaje ( „- Așa a fi, n-a fi așa – zise mama- vreu sa-mi fac băietul popă, ce ai tu?
/ – Numaidecât popă, zise tata. Auzi, măi! […].”; „- De vânzare ți-i găinușa ceea, măi
băiete? / – De vânzare, moșule! / -Și cât ei pe dânsa? / – Cât crezi și dumneata că face! / –
Ia ad-o-ncoace la moșul, s-o drămuiască! […] „).Deasemenea, pe lângă faptul că este
povestitor,Creangă se implică în poveste chiar ca personaj folosind persoana I: ” Stau
câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre, pe când
începusem și eu, drăgăliță- doamne, a mă ridia băiețaș la casa părinților mei, […]„. Tot în
„Amintiri din copilărie”,Ion Creangă folosește așa numitul dialog fictiv care implică un
interlocutor; înterlcutor care, de fapt, este chiar ascultătorul poveștii ( „[…] se strânse
lumea ca la comedie împrejurul nostru dă, iarmaroc nu era? ” sau ” Eu atunci, să nu-mi
caut de drum tot înainte?”).

Stilul operei lui Ion Creangă se remarcă în primul rând, prin originalitate și abia mai
apoi prin iscusința îmbinării cât mai elaborată a tuturor elementelor menite să transforme
creația în ceva inedit și chiar prețios, am putea spune, pentru literatura română.În „Amintiri

29
din copilărie” se reflectă munca autorului de a folosi elemente particulare, specifice mai
ales limbii vorbite.Acestea sunt transpuse în manieră proprie, marcând oralitatea și
complexitatea textului.Creangă nu încearcă să-și transforme personajele, ba dimpotrivă,le
lasă să povestească în modul specific naturii lor și a culturii pe care o au.Astfel,
personajelor sale le este mult mai ușor să folosească zicale, proverbe,versuri din cântece
populare, care nu fac altceva decât să ofere un aer umoristic textului.

Arta lui Creangă constă în faptul că izbutește să construiască imaginea vie a unui
univers rural românesc în plină mișcare,cu o evoluție a eroilor,cu personaje conturate din
câteva linii sigure,impregnat de specificul national moldovenesc:port,obiceiuri,datini,
jocuri, cântece,proverbe,zicători,termeni, expresii,locuri,oameni,obiecte;folosind o
economie de mijloace,o densitate, o acuratețe,un stil atât de autentic,încât Calinescu il
definea astfel printr-o concluzie a studiului sau:"Creangă este însuși poporul roman într-
un moment de genială expansiune".

3.2.Particularitățile copilăriei „copilului universal”

Ion Creangă,considerat unul dintre marii clasici ai literaturii române, recunoscut

datorită măiestriei sale în ceea ce priveşte talentul de povestitor,a intrat în istoria literaturii
române datorită operei autobiografice „Amintiri din copilărie.”

Identificat cu fiina neamului românesc până în cele mai mici detalii, acest „Homer
al nostru” cum îl considera criticul Garabet Ibrăileanu,a realizat prin opera sa „Epopeea
poporului român”! Unicat în literatura română,volumul „Amintirilor din copilărie
depășește tot ce se scrisese despre universul celei dintâi vârste a omului!Creangă oprește
timpul la ceasul zburdălniciilor și al posnelor pe care le retrăiește cu prospețimea
sentimentelor de odinioară, urmărindu-l pe Nică din clipa când începuse a merge copăcel la
casa părintească din Humulești și până în pragul adolecenței,opera devenind un adevărat
Bildungsroman!Fără a respecta cu fidelitate cronologia faptelor în cele patru pări,prin acest
roman al copilăriei,scriitorul ne oferă spectacolul vârstei fericite,povestea copilăriei care a
aparținut biografic lui Creangă,dar care, prin caracterul ei plin de veselie, de nevinovăie,
reprezintă imaginea copilăriei de pretutindeni i de oricând, imaginea copilăriei copilului
universal!

30
 Creangă pornește de la particular și urcă spre generalizări! Chipul lui Nică încetează să
mai fie chipul scriitorului la vârsta copilăriei și devine imaginea copilului dintotdeauna,iar
autorul e conștient de acest lucru.Așa eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost
toți copii,de când îi lumea asta și pământul, măcar să zică cine ce a zice”!

Copilăria lui nu este senzațională,ci obișnuită,chiar banală!Scriitorul nu

inventeazăperipeții nemaipomenite!Dar,în cadrul normal al existenței,el arată cum copilul
descoperă lumea și cum în acest proces firesc de luare în stăpânire a universului orice
eveniment capătă semnificații majore.

CAPITOLUL Ⅳ

DEMERSUL APLICATIV

1.PROIECT DIDACTIC

CLASA:a Ⅴ-a

ARIA CURRICULARĂ:Limbă și comunicare

SUBIECTUL LECȚIEI:”Amintiri din copilărie”,Ion Creangă

TIPUL LECȚIEI: Dobândire de noi cunoștiințe

DURATA:45 min

1.OBIECTIVELE DE REFERINȚĂ:

1.-familiarizarea elevilor cu textul;

31
2.-alcătuirea unui plan de idei;

3.-caracterizarea personajelor dintr-o operă literară;

4.-recunoașterea unor personaje sau locuri după anumite citate din opera.

2.OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

*COGNITIVE:

La sfarșitul lecției,elevii vor fi capabili:

1.-să împartă textul în fragmente;

2.-să desprindă ideile principale potrivite fiecărui fragment;

3.-să recunoască relația dintre autor și personaj;

4.-să cunoască desfășurarea acțiunii din text;

5.-să poată realiza comparația dintre anumite personaje din”Ámintiri din

copilarie”și “Dl.Trandafir”;

6.-să extragă din text trăsăturile fizice și morale ale lui bădita Vasile;

7.-sa recunoască personaje,locuri și obiecte din text pe baza unor citate.

*AFECTIVE:

1.-să fie dispus să primească informațiile aduse;

2.-să manifeste interes în rezolvarea sarcinilor de învațare

*PSIHO-MOTORII:

1.-să respecte ritmul cerut de desfașurarea activității.

METODE SI PROCEDEE:
32
-lectura expresivă,conversația euristică,problematizarea,munca
individuală,comparația,citirea selectivă,explicația.

EVALUARE:

-initială:orală,la începutul lecției;

-continua:pe parcursul orei,prin analiza și stimularea creativă a elevilor;

-prin aprecieri asupra realizării obiectivelor propuse.

MIJLOACE MATERIALE:

-“Limba și literatura română”-manual pentru clasa a V-a,autori:Marin

Iancu,Ioan Dumitru,Editura Petrion,Bucuresti,2006;

-“Amintiri din copilarie”,de Ion Creanga,editura TEDIT FZH,București,2006;

-calculatorul-aplicație Power-point;

-fișe-citate din fragmentul din manual

-joc didactic:RECUNOAȘTE .

DESFĂȘURAREA ACȚIUNII

NR. MOMENTELE ACTIVITATEA ACTIVITATEA METODE

CRT. LECȚIEI PROFESORULUI ELEVILOR ȘI

PROCEDEE
1. MOMENT -salutul; -salută; conversația

ORGANIZA- -notarea -pregatesc cele

33
 absenților; necesara pentru
TORIC lecție.
-pregatirea
materialului
necesar pentru
desfașurarea
lectiei.
2. CAPTAREA -profesorul -elevii privesc cu conversația
prezintă elevilor o atenție cele
ATENȚIEI aplicație Power- prezentate. explicația
point cu date
despre viața și
opera lui Ion
Creanga

3. VERIFICAREA -profesorul pune -elevii asculta cu conversația

întrebări despre atenție
ȘI ceea ce s-a discutat intrebările puse explică
ora anterioară în de professor si
REACTUALI- legatură cu raspund cu
fragmentul din promptitudine:
ZAREA opera”Amintiri din
copilărie”,de Ion *”Amintiri din
CUNOSTIN- Creangă: copilărie”;

ȚELOR *din ce opera face *Ion Creangă;

parte fragmentul
studiat ora *satul
trecută? Humulești;

*cine este autorul *Moldova;

operei?
*arhaisme si
*unde se petrece neologisme;
acțiunea?
*cuvinte folosite
*în ce zonă a țării numai in
se afla satul anumite regiuni;
Humulești?
*cuvinte care nu
*din ce categorie se mai folosesc
fac parte cuvintele in zilele noastre;
necunoscute pe
care le-am intalnit *elevii citesc
in text? tem ape care au
avut-o:găsirea
*ce sunt regionalismelor
regionalismele? specifice
Munteniei.
34
 *ce sunt
arhaismele?

*la noi în zona

gasim
regionalisme?

*ce regionalisme
ați găsit voi?
4. ANUNȚAREA -profesorul anunță -elevii ascultă cu conversația
tema lecției și atenție,apoi iși
TEMEI prezintă elevilor notează titlul
obiectivele lecției în caiete.
ȘI A propuse.

OBV.
5. DIRIJAREA -se solicita elevilor -se citește textul pe lectura
citirea lecției pe fragmente,se expresivă
ĨNVĂȚĂRII fragmente,povestire povestește fiecare
a fiecarui fragment fragment în parte citirea selectivă
în parte șiși se desprind ideile
desprinderea ideilor principale ale problemati-
principale; fiecărui
fragment,scriindu- zarea
-profesorul se atat la tablă cât
adresează intrebări și pe caiete; conversația
legate de text:
-elevii raspund la euristica
*cum este descris intrebări
satul? corect,conștient și problema-
activ; tizarea
*ce alte sate mai
erau in preajma lui? -elevii selectează comparația
expresiile cerute;
*ce fel de oameni problemati-
erau satenii? -se va face,atât la zarea
tablă cât și pe
*despre cine ne caiete,o analogie explicația
vorbește autorul? între cele doua
personaje;
*cine era bădița
Vasile? -descrierea,narați-
unea și dialogul;
*cine era
Smarandita? -descriere și
narațiunea;
*ce planuri are
parintele Ioan? -memorialistică;

*ce gafă face

35
Smarandița? -ca o poveste;

*cum este ea -elevii iși notează

pedepsită? definiția operei
epice.
*cum a fost prins
badița Vasile la
oaste?

-se cere apoi elevilor

sa selecteze acele
fragmente și
expresii în care
povestitorul exprimă
trăsaturile fizice și
sufletești ale
invațătorului,făcând
u-se apoi o analogie
cu un alt portret
studiat anterior,cel
al D-lui Trandafir;

-profesorul cere
elevilor să scrie,in
paralel,trăsăturile
fizice și morale ale
celor doi
invațători:Dl.Tranda
fir și bădița Vasile.

-se continua
întrebările legate de
text:

*ce moduri de
expunere sunt
utilizate?

*care predomină?

*ce fel de operă

este “Amintiri din
copilărie”?

*cum ne este
prezentată?

*opera în care
autorul povestește
ceva se

36
 numeste operă
epică.Aceasta poate
fi în proză sau în
versuri.
6. ASIGURAREA -se vor expune - elevii vor citi din exercițiul
cateva fișe cu citate fișe citatele și vor
FEED-BACK- din lecție și se va recunoaște conversația
cere elevilor să locurile,obiectele
ULUI recunoască sau personajele
cine și ce este reprezentive
prezentat in fiecare pentru fiecare.
fișa(joc
didactic:RECUNOAȘ
TE . ;fișa nr.1-satul
Humulești;nr.2-
badița Vasile;nr.3-
parintele Ioan;4.-
Smarandita;5.-Calul
Balan;6.-Sfantul
Neculai;7.-luarea la
oaste a lui badita
Vasile)
7. ĨNCHEIEREA -se va da tema -elevii vor nota conversația
ACTIVITĂȚII pentru acasă tema în caiete și
alcatuirea vor asculta
rezumatului după explicațiile
planul de idei necesare în
realizat pe parcursul vederea alcătuirii
lecției,dându-se și temei.
explicațiile necesare
pentru ca elevii să
nu întâmpine
greutăți în realizarea
temei.

37
 CONCLUZII

Evocarea copilăriei este o temă predilectă în scrierile pentru copii,aceasta

dând naștere celor mai cunoscute capodopere din literatura română, dar din
cea universală.

„ Cel mai mare povestitor al românilor”,cum îl numea Eminescu,Creangă,a

înzestrat literatura română cu primul „român”al copilăriei,în care autorul este
în același timp și povestitorul și eroul-copil.”Amintiri din copilărie”este o
carte de căpătâi pentru copiii de orice vârstă,ca și pentru maturi.Ion Creangă
înfățișează copilăria veselă și nevinovată,sub semnul neastâmpărului băiețesc
și al poznelor.Autorul povestește istoria unei copilării în mediul țărănesc,la
vârsta maturității.

Una dintre temele întâlnite în”Amintiri”este și cea a copilăriei,jocului și

joaca,și semnificațiile ei.Această temă este evidențiată cel mai bine prin
limbajul folosit de autor,prin tehnica narativă care-l face mereu pe cititor să-și

38
continue opera,stârnindu-i curiozitatea și umorul în universul humuleștean
care reprezintă familia,bucuriile,jocurile,fericirea,o existență într-o
colectivitate prietenoasă,o viață sub semnul tradiției care presupune și
sărbătoare,dar și muncă.

Creangă își povestește propria copilărie prin personajul Nică.În

„Amintirile”lui Creangă nu este nimic individual,cu caracter de confesiune ori
de jurnal,ci este simbolizat destinul oricărui copil de a face bucuria și
supărarea părinților și de a o lua și el cu încetul pe același drum pe care l-au
luat și-l vor lua toți.

Considerat unul dintre clasicii literaturii române,Ion Creangă a fost un

scriitor român,recunoscut mai ales din prisma măiestriei basmelor,a poveștilor
și poveștilor sale.

Marele scriitor se naște în prima zi a lunii martie,în anul 1837 mai exact,
în satul Humulești,din județul Neamț.Acesta avea mai târziu să ilustreze
frumusețea satului,îmbrăcând totuși într-o viziune de basm asupra copilăriei.

Copilăria este acel tărâm de poveste, când soarele zambește în fiecare zi

unor pui de om,care râd necontenit. Fiecare om, atunci când vorbește cu un
copil,devine el însuși copil.Etapele vieții par de multe ori să ascundă sau să
alunge spiritul copilăresc dar niciodată să-l facă să dispară, acolo în suflet,
copilul mereu va exista. Acest lucru este valabil și în cazul lui Ion Creangă.

După cum se prezintă în opera autobiografică „Amintiri din

copilărie”,prima etapă a vieții sale a fost una de poveste,bogată în
năzdrăvănii,cititorului având ocazia de a vedea lumea din prisma
protagonistului Nică.

Întreaga operă îmbină zicători,proverbe,dar și expresii populare care au

menirea de a îmbogăți vocabularul copiilor. Procesul creației este unul
39
complex, având în vedere că Ion Creangă nu este „un simplu povestitor”,așa
cum afirma Vladimir Streinu,ci îmbracă forma unui autentic creator.

În anul 1847 începe şcoala de pe lângă biserica din satul natal,numit

Humuleşti,unde copiii erau învăţaţi și instruiți de dascălul satului.

Din 1855 până în 1859,Creangă urmează cursurile inferioare ale

Seminarului teologic,iar apoi,revine în satul natal,pe care l-a iubit atât de
mult.Timp de 12 ani Ion Creangă este dascăl şi diacon pe la diferite biserici
din Iaşi, apoi,la îndemnul lui Mihai Eminescu,acesta începe să așternă pe
hârtie ce povestea cu atât de mult haz,drept pentru care în 1875 publică
povestea „Soacra cu trei nurori”.

Între 1883 şi 1889 autorul a fost tot timpul bolnav.Suferă foarte mult la
moartea bunului său prieten Mihai Eminescu,astfel că,în ultima zi a aceluiaşi
an în care moare Eminescu (1889) moare şi marele povestitor.Ion Creangă a
trecut la cele veșnice în data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul
ieșean Țicău.A fost înmormântat în 2 ianuarie 1890 în cimitirul Eternitatea
din Iași.Cu siguranță,se poate afirma faptul că prin opera pe care a scris-o,
mai exact 14 povești și anecdote,marele clasic al literaturii române rămâne
nemuritor.

„Amintiri din copilărie” sunt,împreună cu portretul lui Isaia Teodorescu

(lucrare intitulată eponim Popa Duhu),una dintre lucrările memorialistice ale
lui Creangă, lucrări diferite de celelalte din corpul operei,care aparțin
genurilor basmului și anecdotei.

Cele patru capitole au fost scrise în mai multe etape consecutive de

scriere, despărțite de intervale de timp lungi, și au fost publicate la început ca
texte distincte.Partea a patra a rămas neterminată din cauza îmbolnăvirii și
apoi a morții autorului.Fiecare capitol a fost produsul unei munci

40
semnificative din partea lui Creangă: când au început să circule primele
versiuni ale acestora,autorul era deja recunoscut în sânul comunității literare
pentru abordarea laborioasă pe care o adoptase față de procesul de scriere(așa
cum documentează relatările psihologului Eduard Gruber,contemporan cu
Creangă).Creangă își citea din când în când aceste texte, precum și celelalte
scrieri,în fața unui public format din membrii societății literare Junimea.

Rezultatul muncii lui Creangă a fost remarcat pentru contextul său

lingvistic relativ izolat, adesea bazat pe elemente obscure din vocabularul
românesc, adoptând formulări populare, arhaice și regional-moldovenești.
Asemenea elemente au făcut din Amintiri din copilărie o carte dificil de
tradus în alte limbi. O comparație cu traducerile în limba engleză, realizată de
profesoara Anca Mureșan, atenționează: „Limbajul popular și regional al lui
Creangă pune probleme diverse și serioase unui translator. Printre problemele
lexicale, trebuie menționați și numeroșii termeni utilizați de Creangă și legați
de viața rurală, de practica bisericească, de superstiții și așa mai departe.

„Amintirile”reprezintă specia literară epică în proză în care autorul descrie

fapte din propria viaţă. Uneori amintirile sunt identice cu autobiografia şi,de
aceea,această specie literară aparţine literaturii memorialistice.Expunerea
întâmplărilor se face cu subiectivitate,uneori artistic.Într-o asemenea operă
literară nu se urmăreşte întreaga viaţă a autorului,procedeul esenţial fiind
evocarea.Evocarea se extinde uneori asupra aspectelor de viaţă socială din
această perioadă.În literatura română au scris amintiri autorii Vasile
Alecsandri spre exemplu "VasileCorojan"; Mihail Sadoveanu spre exemplu
"Anii de ucenicie"

Romanul "Amintiri din copilărie" este un roman cu caracter

autobiografic,în esenţă un roman al formării în care naratorul evocă în felul
său,cu umor şi cu un talent remarcabil frumoasa vârstă a copilăriei.

41
 Valoarea romanului a fost pusă în evidenţă de critici ca George Călinescu,
exeget care menţionează că opera lui Creangă redă "copilăria copilului
universal"datorită caracterului unic al acestui text.Aşadar întâmplările relatate
la persoana I de naratorul auctorial,care este acelaşi cu personajul Nică,au
valoare de generalitate întrucât fiecare dintre noi putem recunoaşte şi
identifica în anumite momente cu acel copil poznaş.Cu tot aspectul ironic şi
hazliu al operei se poate remarca faptul că întâmplările relatate ilustrează un
proces de cunoaştere şi de formare a personajului aflat la vârsta copilăriei.Ca
şi în basmul "Povestea lui Harap-Alb"cunoaşterea,iniţierea este simbolizată
de drum,de călătorie.La început,eroul se află în satul natal,apoi porneşte la
drum,iar pe acest drum face cunoştiinţă cu diferite aspecte ale existenţei.
Astfel,pleacă la Broşteni sau la Fălticeni şi în cele din urmă la Socola.
Experienţele prin care trece personajul îl pun în faţa unor situaţii necunoscute
până atunci din care învaţă mereu câte ceva.

În "Amintiri din copilărie" jocul şi joaca sunt specifice vârstei şi în jurul

lor se concentrează toate preocupările copilului. Prin joacă el se eliberează de
realul vieţii şi îşi construieşte o lume proprie în care există alte reguli de
multe ori în conflict cu realul. Prin joacă iese din timp şi uită de sine. Tot prin
joc copilul revine la realitate,de multe ori brusc sau tragic,constatând că
regulile nu se pot aplica realităţii. Jocul este atunci malefic pentru că poate
distruge.

Amintiri din copilărie este una dintre principalele lucrări ale scriitorului
român Ion Creangă.Cea mai mare dintre cele două lucrări ale sale aparținând
genului memorialistic,ea conține unele dintre cele mai caracteristice exemple
de narațiune la persoana întâi din literatura română,fiind considerată de critici
capodopera lui Creangă.

42
 Structurată în capitole separate scrise de-a lungul mai multor ani(între
1881 și 1888),părți din ea au fost citite în fața cenaclului literar Junimea din
Iași.Trei dintre cele patru secțiuni au fost publicate în timpul vieții lui
Creangă de revista Convorbiri Literare,ultima parte rămânând neterminată
după moartea scriitorului.

Cartea oferă o relatare detaliată a copilăriei lui Ion Creangă, petrecută în

ceea ce era atunci Principatul Moldovei, cu amănunte privind peisajul social
al universului copilăriei sale, descriind relațiile dintre eroul principal,
cunoscut în acest context ca Nică al lui Ștefan a Petrei sau Nic-a lui Ștefan a
Petrei, și diversele persoane cu care interacționează. Ea urmărește maturizarea
lui Nică, de la o vârstă idilică în satul Humulești (astăzi parte a orașului Târgu
Neamț)la o adolescență rebelă și la pregătirea pentru intrarea în rândul
preoțimii ortodoxe în centrele urbane Fălticeni și Iași. Cursul narațiunii este
întrerupt adesea de îndelungate monologuri ce exprimă cugetările și
sentimentele lui Creangă. În prima parte structura secvențială a textului
adună,printr-o tehnică de colaj,episoade din viața de școlar a lui Nică,
împănată cu proverbe,zicători,datini,obiceiuri)-fragmente de cântece
populare,care dau textului un profund caracter național; ii dau un aspect de
unicat,de viu,de stil popular autentic.În partea a doua avem evenimente din
viața-de copil la casa parintească,iar în partea a treia întâmplări din viața de
școlar la Fălticeni,Tg. Neamț,pentru a încheia în partea a patra cu plecarea la
Seminarul Socola din lași.

Ideea este însa romantică,fiindcă dragostea față de satul natal,de casa

parintească,de frați și surori,de parinți și rude,de cei cu care împarte bucuriile
și necazurile,este în esență dragostea față de țară.

Subiectul este construit potrivit cu starea sufletească a autorului,care

alătură evenimentele și le potențează afectiv.

43
 Capitolul întâi cuprinde relatarea lui Creangă începe cu un monolog extins
și cu o descriere nostalgică a locului nașterii sale,cu o scurtă prezentare a
istoriei Humuleștiului și a statutului social al familiei.Primul capitol se
concentrează pe mai multe personaje legate direct de primii ani de școală ai
lui Nică:Vasile a Ilioaei,tânărul învățător și cleric ortodox,care îl înscrie în
clasa nou înființată;superiorul lui Vasile,preotul paroh;Smărăndița,fata
inteligentă,dar neastâmpărată,a preotului;tatăl lui Creangă,Ștefan,și mama
Smaranda.

Unul dintre primele episoade prezentate în carte prezintă pedepsele

corporale recomandate de preot:copiii erau puși să stea pe un scaun denumit
Calul Balan și biciuiți cu Sfântul Nicolai(denumit după hramul bisericii).
Fragmentul este și o relatare retrospectivă și în ton jovial a interacțiunii cu
ceilalți copii,de la jocurile lor preferate(prinderea muștelor cu ceaslovul)până
la iubirea copilărească a lui Nică pentru Smărăndița și la folosirea abuzivă a
pedepsei corporale de către un monitor gelos.Creangă își amintește
dezamăgirea față de activitățile școlare și apetitul său pentru chiul,arătând că
motivația sa pentru înscrierea la școală erau promisiunea unei cariere
preoțești,atenta supraveghere a mamei,dorința de a o impresiona pe
Smărăndița,și beneficiul material obținut prin cântatul în corul bisericii.

Al doilea capitol începe cu un alt monolog nostalgic,la rândul său

introdus prin celebrul pasaj:„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc
la locul nașterii mele, la Humulești,la stâlpul hornului unde lega mama o șfară
cu motocei la capăt,de crăpau mâțele jucându-se cu ei,la prichiciul vetrei cel
humuit,de care mă țineam când începusem a merge copăcel,la cuptorul pe
care mă ascundeam,când ne jucam noi,băieții,de-a mijoarca,și la alte jocuri și
jucării pline de hazul și farmecul copilăresc,parcă-mi saltă și acum inima de
bucurie!”Textul continuă cu o prezentare a superstițiilor mamei,pe care le
împărtășea și autorul.
44
 Prima parte a celui de-al treilea capitol al cărții continuă cu metafora
„bucății de humă însuflețită”,făcând din ea punctul de pornire a unui dialog
imaginar purtat de narator cu sine însuși.El oferă mai multe detalii despre
istoria Humuleștiului, începând de la războiul polono-otoman din 1672–1676
și menționând pe scurt trecerea imperialilor în căutarea frumoasei prințese
Natalia(evenimente la care scriitorul susține că ar fi fost el însuși martor).
Această prezentare îl determină pe narator să concluzioneze că„humuleștenii
nu-s târiți ca în bârlogul ursului”.Afirmația servește drept introducere la
următoarea perioadă din viața lui Nică:revenirea la școală,de această dată o
nou-creată instituție,înființată din ordinul Domnului Moldovei Grigore
Alexandru Ghica și condusă de teologul Isaia„Popa Duhu” Teodorescu.
Urmează o descriere detaliată a discursului inaugural ținut de Ghica,la care
Creangă ar fi fost martor.

Al patrulea(și ultimul)capitol al Amintirilor din copilărie începe cu

prezentarea îndoielilor pe care le are Creangă privind plecarea din Humulești
înspre îndepărtatul Iași:„Ursul nu joacă de bună voie".Naratorul se folosește
de această ocazie pentru a descrie lucrurile cele mai dragi lui în Humulești:
peisajul(„Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se
oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului de atâtea veacuri!”),familia și
tovarășii, și obiceiurile locale legate de petreceri și dans.Planurile sale de a
rămâne acasă sau de a se călugări sunt zădărnicite de mama sa Smaranda,care
invocă reputația strămoșilor pentru a-l convinge să plece la Socola și să-și
facă un nume ca preot mirean.

Capitolul și volumul se încheie brusc cu o descriere a elevilor din toate

școlile Moldovei adunați în curtea mănăstirii Socola.

,,Creangă nu este un simplu povestitor popular, ci un creator de artă

originală. Personalitatea lui artistică a fost, în primul rând atât de puternică,
încât a dat naştere unui stil cu o pecete neîndoielnică a originalităţii şi
unicităţii. Stilul lui Creangă este unic, izbitor, particular, alcătuind un univers
45
întreg, închis, inimitabil al operei scriitorului ca stilul lui Eminescu şi
Creangă.”

Oralitatea stilului său este simţită la toate nivelele limbii, humuleşteanul

ştiind să folosească acelaşi material aparţinând limbii populare.

Preferinţa pentru simplitate,dragostea sa pentru oamenii din al căror mediu

provine însuşi povestitorul,afecţiunea pentru clipele vârstei ,,vesele şi
nevinovate”, precum şi dorinţa sa de a înveseli un mare auditoriu îl determină
pe Creangă să prelucreze materialul lingvistic oferit de limba întregului
popor, asociind cuvintele în aşa fel încât efectul stilistic produs asupra
ascultătorului să fie de o intensitate aproape de absolut,dacă nu chiar absolut.

Opera”Amintiri din copilărie”nu trădează nicio intenţie justificativă,cum

că ea nu pare a demonstra vreo teză extrinsecă purei reprezentări a faptelor.
Toate retrospectivele se străduiesc să introducă în desfăşurarea vieţii ordinea
unui destin.Însuşirea cea mai caracteristică a memorialisticii lui Ion Creangă
este atmosfera devoie bună,de jovialitate,care îl întâmpină pe cititor încă de la
prima pagină şi care se menţine până la ultima.

Importanța creației nu provine numai din tema prezentată în operă

(copilăria în mediul rural),ci și din particularitățile de construcție folosite de
autor pentru crearea unui text umoristic,dar în același timp real.Iorgu Iordan
spunea în cartea” Studii despre Ion Creangă” că opera lui Creangă ”
înfățișează un adevărat univers – universul vieții rurale românești de acum un
secol–tot așa limba folosită de autorul lor reprezintă chintesența vorbirii
noastre populare în aceeași epocă.”Astfel,stilul lui Creangă se remarcă prin
umor,vorbire populară și aici nu ne referim la limba folosită( limba
poporului),ci la modul în care acesta este folosită (regionalisme, forme
specifice zonei, etc.), folosirea proverbelor și a zicătorilor,dar și oralitatea.

Perioada în care opera lui Creangă a apărut a fost cea în care limbajul
popular era clar diferențiat de cel cult,iar acest aspect era cel mai bine
reprezentat în aria vocabularului și al expresiilor folosite.Limbajul folosit în
„Amintiri din copilărie”nu era identificat ca fiind neapărat regional,ci

46
popular,diferența semnificativă înregistrându-se,mai ales,la nivel
fonetic,lexical,dar și morfologic.

Implicit textul are o morală: În viaţă şi în joc trebuie respectat un echilibru.

În cazul operei lui Creangă morala este atenuată de hazul autorului,de umor.
Nota de originalitate a operei este dată de umorul şi ironia,deasemeni de
oralitatea care constitue valoarea incontestabilă a romanului.Chiar şi în
momentele dramatice, autorul,cu mult talent, readuce textul pe coordonatele
râsului.

Umorul însotește situațiile,comice ca în episodul cu scăldatul,când mania îi

ia hainele și trăiește rușinea de a veni în pielea goala prin grădini acasă, fiind
de râsul fetelor("iar eu intram în pământ de rușine și câț pe ce sa mă înec de
ciuda"). El are și un sens moralizator,fiindcă Nică redevine harnic,o ajută pe
mama sa la făcutul sumanelor,încât aceasta îl laudă și el plânge de bucurie.
Aceasta ne arată,că și în cazul lui George Toparceanu,că ironia și umorul
sunt de fapt masca sub care autorul își ascunde sensibilitatea.

Amintirile şi Poveştile nu sunt doar simple culegeri folcloristice,Creangă

nu este un simplu povestitor popular, chiar dacă mai talentat şi mai plin de
umor,ci opera reprezintă o adevărată capodoperă a realismului românesc, iar
Creangă este un ,,miracol al geniului popular”,un creator de artă originală.

47
 ANEXE

Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837,la Humuleşti,judeţul Neamţ,sau,

conform actului din mitrica satului, moşia Mănăstirii Neamţului,Ocolul de
48
sus,ţinutul Neamţului, partea I,care indică drept dată a venirii sale pe lume 10
mai 1839.

Al doilea capitol începe cu un alt monolog nostalgic, la rândul său introdus

prin celebrul pasaj:„Nu știu alții cum sunt,dar eu,când mă gândesc la locul
nașterii mele,la Humulești,la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu
motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel
humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel,la cuptorul pe
care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri
și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima
de bucurie!” Textul continuă cu o prezentare a superstițiilor mamei, pe care le
împărtășea și autorul. În urma indicațiilor Smarandei,Nică însuși crede că
băieții „cu părul bălai” precum el pot invoca vremea frumoasă dacă se joacă
afară când plouă, că unele pericole pot fi îndepărtate prin descântece, și că
însemnarea corpului uman cu leșie sau noroi oferă protecție împotriva
deochiului. Naratorul își exprimă totodată și regretul de a nu-i fi arătat mamei
toată aprecierea lui, referindu-se la copilărie ca la „vârsta cea fericită”.

49
Drumul băiatului la marginea satului,trimis să ducă mâncare zilierilor romi
angajați de Ștefan și Smaranda. Acest episod este ocazia întâlnirii băiatului cu
pupăza din sat (numită „cuc armenesc”).Nefericit pentru că trebuie să se
trezească dimineața la cântecul păsării, Nică se răzbună prinzând-o în cuibul
ei, proces îndelungat care îi duce la exasperare pe muncitorii care-l așteptau.
Întâmpinat cu ostilitate de angajații tatălui când ajunge în cele din urmă la
destinație, băiatul se întoarce la teiul pupezei și leagă pasărea extenuată,
ascunzând-o în podul casei, de unde nu mai poate cânta.Fapta sa se dovedește
a fi păguboasă pentru întreaga comunitate, lipsită acum de ceasul deșteptător,
prin intermediul ei începând a circula zvonuri despre responsabilitatea lui
Nică.

50
Al patrulea(și ultimul)capitol al „Amintirilor din copilărie”începe cu
prezentarea îndoielilor pe care le are Creangă privind plecarea din Humulești
înspre îndepărtatul Iași: „Ursul nu joacă de bună voie".Naratorul se folosește
de această ocazie pentru a descrie lucrurile cele mai dragi lui în Humulești:
peisajul(„Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se
oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului de atâtea veacuri!”), familia și
tovarășii, și obiceiurile locale legate de petreceri și dans.

51
 BIBLIOGRAFIE

1. Cazacu Boris, Limbă vorbită, limbă scrisă, stil oral în Studii de poetică şi
stilistică, E.P.L., Bucureşti, 1966;

2.Călinescu, G. (1973). Ion Creangă (viața și opera). București: Ed. Eminescu

3.Călinescu,George (1986), Istoria literaturii române de la origini pînă în

prezent, București: Editura Minerva

4.Călinescu George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent,

Editura Minerva, Bucureşti, 1988;

5.Călinescu George, Ion Creangă (viaţa şi opera), Editura Minerva, Bucureşti,

1989;

6.Călinescu George, Istoria literaturii române, compediu, Editura Moldova,

Iaşi, 1992;

7.Constantinescu, Muguraș, "Figures et représentations du vieillir et de la

vieillesse dans les contes de Ion Creangă", în Montandon, Alain (2005),
Figures du vieillir, Clermont-Ferrand: Presses Universitaires Blaise Pascal, p.
59-71, ISBN 2-84516-281-2

8.Coteanu Ion,Gramatică, stilistică, compoziţie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti

1990;

9.Creangă Ion, Amintiri, Poveşti, Povestiri, Editura Ion Creangă, Bucureşti

1977;

10.Dișa, M. (2011). Opera lui Ion Creangă în literatura pentru copii. Editura
Sfântul Ierarh Nicolae

52
11.Dumitrescu – Buşulenga Zoe, Ion Creangă, Editura pentru literatură,
Bucureşti, 1963;

12.Djuvara, Neagu (1995), Între Orient și Occident. Țările române la

începutul epocii moderne, București: Editura Humanitas, ISBN 973-28-0523-
4

13.Gheorghe Mitrache, Ion Creangă interpretat de …., Bucureşti, 1966

14.Ibrăileanu Garabet, Povestirile lui Creangă în Opere,2, Editura Minerva,

Bucureşti,1975;

15.Iordan, I. (1964). Creangă scriitor național în Gazeta literară,nr. 51,

București

16. Iordan Iorgu, Limba literară (studii şi articole), Editura Scrisul Românesc,
Craiova,1977;

17.Iorgu Iordan,Limba lui Creangă în Limba literară, Editura Scrisul

românesc, Craiova,1977

18. Mancaş Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul al XIX – lea,

E.Ş.E., Bucureşti, 1983;

19. Mancaş Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul XX (1900 – 1950),

Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1991;

20.Manea, Norman (2004), Plicuri și scrisori, Iași: Polirom, ISBN 973-681-

787-3

21.Mitrache Gheorghe, Ion Creangă comentat de …, Editura Recif, Bucureşti,

1996;

22.Mihaela Mancaş, Limbajul artistic românesc în sec. al XIX – lea, ESE,

Bucureşti, 1983.

53
23. Munteanu George, Introducere în opera lui Ion Creangă, Editura Minerva,
Bucureşti,1976;

24.Ornea, Zigu (1998), Junimea și junimismul, Vol. II, București: Editura

Minerva, ISBN 973-21-0562-3

25.Rotaru Ion, Analize literare şi stilistice, Editura Ion Creangă, Bucureşti

1974;

26.Studii de poetică şi stilistică, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1966;

27.Studii de limbă şi stil, Timişoara, 1973;

28.Vianu Tudor, Studii de stilistică, Bucureşti, 1968;

29.Vianu, Tudor (1970), Scriitori români, Vol. II, București: Editura Minerva

30.Zaciu Mircea şi Papahagi Marian, Dicţionarul scriitorilor români (A – C),

Bucureşti,1995.

54