AMG 1B

2017
 Termenul “parametri fiziologici” se referă la măsurarea ritmului cardiac, a
frecvenţei respiratorii, a presiunii arteriale, a temperaturii corpului şi a saturaţiei
oxigenului din sânge, deoarece aceste mărimi sunt vitale organismului uman. În afară
de aceştia mai sunt monitorizaţi şi alţii, care nu sunt consideraţi vitali (de ex.
concentraţia de glucoză din sânge).

Temperatura
In majoritatea cazurilor clinice monitorizarea temperaturii este unul dintre
semnele vitale de maxima importanta – de la urmarirea rezultatelor postoperatorii (asa-
numita febra de resorbtie a hematoamelor) si pana la semnalizarea eficientei
tratamentelor antibiotice/antiinflamatoare. Se realizeaza de obicei 2 masuratori –
dimineata si seara si se
urmareste profilul curbei.
Determinarea se realizeaza
cu termometre cu mercur sau
digitale; sublingual mai mult
decat axilar, intrarectal la
copii.
Temperatura corporala
se defineste ca fiind echilibrul intre procesele de termogeneza (producerea de caldura
de catre organism) si termoliza (cedarea de catre organism, inspre mediul inconjurator
a excesului de caldura).
Febra=Hipertermia=Pirexie reprezinta cresterea temperaturii peste valorile
fiziologice pentru varsta, sex si status hormonal.
Subfebrilitatea apare cand temperatura este peste 37,5-37,8 grade Celsius.
Febra se defineste ca fiind temperatura centrala peste 38 grade Celsius.
Hiperpirexie apare in cazul in care temperatura este mai mare de 39 grade.
In functie de zona geografica temperatura este masurata in grade Celsius ori
Fahrenheit (grade C X 1,8 + 32 = grade Fahrenheit), cu febra definita peste valorile de
38-38.5 C sau 101-101.5 F. Temperatura rectala, care este mai apropiata de adevarata
valoare corporala este cu peste 1 grad peste valorile orale; anumite tesuturi, datorita
 particularitatilor vascularizatiei au o temperatura mai mica decat restul corpului – de
exemplu genunchiul.
Aparate pentru masurarea temperaturilor
Toate proprietatile fizice ale corpurilor depind, intr-o masura mai mica sau mai
mare, de temperatura, insa, pentru masurarea acesteia, se aleg, pe cit posibil,
proprietati care variaza in acelasi sens cu temperatura, nu sunt supuse influentei altor
factori si se pot masura cu precizie. Proprietatile care corespund acestor conditii sunt :
dilatatia volumica, aparitia fortelor termoelectromotoare, variatia rezistentei electrice si
variatia intensitati de radiatie si ele stau la baza constructiei aparatelor pentru
masurarea temperaturilor.

Frecventa respiratorie
Definitie - A respira reprezinta nevoia fiintei umane de a capta oxigenul din
mediul inconjurator, necesar proceselor de oxidare din organism, si de a elimina
dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare.
Ventilatia pulmonara (circulatia aerului prin plamani) - se realizeaza prin cele
doua miscari ventilatorii de sens opus (inspiratia si expiratia), in care volumul cutiei
toracice creste respectiv descreste.
Are ca scop: de a da un indiciu al evoluţiei bolii şi de a observa dacă apar anumite
complicaţii:
-          Tipul respiraţei
-          Amplitudinea miscărilor respiratorii
-          Ritmul şi frecvenţa.
Frecventa respiratorie este inregistrata ca respiratii/minut. Trebuie determinate
pentru o durata de minim 30 de secunde – normal valoarea este intre 16 si 20. Daca in
cursul examenului clinic medicul poate observa miscarile toracelui, in cursul
interventiilor chirurgicale complexe cu sau fara anestezie generala determinarea se
realizeaza automat prin senzorii cardiaci care percep si rata respiratorie. In general nu
au semnificatie clinica – ramane o constanta vitala monitorizata doar in cursul
anesteziilor si al unor afectiuni cardio-respiratorii.
 Frecventa respiratiei
- reprezinta numarul de respiratii pe minut
- este influentata de varsta si sex
La nou-nascut 30-50 r/min
La 2 ani 25-35 r/min
La 12 ani 15-25 r/min
Adult 16-18 r/min
Varstnic 15-25 r/min
     
  Efectuarea tehnicii:
- Se numara frecventa miscarilor de respiratie, prin inspectie (cand bolnavul este treaz,
constient sau cand doarme);
- Se asaza mana usor, cu fata palmara pe suprafata toracelui bolnavului.
- Se numara inspiratiile timp de un minut.

Notarea cifrica:
- In „Carnetul propriu de observatii medicale independente” se noteaza cifric.
Ex: Georgescu D., salon 1, pat 3.
17V Rd = 26 r/min 18V Rd = 24 r/min
Rs = 30 r/min Rs = 34 r/min

Notarea grafica:
- Se noteaza grafic in foaia de temperatura cu un punct de culoare albastra si se uneste
cu o linie cu valoarea anterioara.
- Pentru fiecare linie orizontala a foii se socotesc doua respiratii.
 a) respiratie normala

bCheyne-
Stockes

c) Kussmaul

  Interpretarea rezultatelor:
- Frecventa miscarilor respiratorii variaza in functie de: sex, varsta, pozitie, temperatura
mediului ambiant, starea de veghe sau somn.
- In stare fiziologica, curba respiratorie merge paralel cu ce a a temperaturii si a
pulsului.
- Patologic, respiratie dificila (sete de aer): tahipnee (polipnee) - dispnee cu accelerarea
ritmului respirator; bradipnee (12-10-8 resp/min) – dispnee cu rarirea ritmului respirator;
dispnee cu perturbarea ritmica si periodica a respiratiei:
1. dispnee Cheyne-Stockes (respiratie cu amplitudini crescande pana la
maximum si apoi scazand pana la apnee ce dureaza 10-20 s);
2. dispneea Kussmaul (respiratie in patru timpi, o inspiratie profunda urmata de o
scurta pauza si o expiratie scurta, zgomotoasa, dupa care urmeaza o alta pauza
scurta).
Observatii
- In dispnee se noteaza: orarul, intensitatea, tipul, evolutia in timp.
- Dispneea paroxista (Cheyne-Stockes) trebuie depistata sistematic, deoarece bolnavul
nu o semnaleaza.
- Dispneea Kussmaul apare cand pH-ul scade sub 7,2 (in come).
 Pulsul
Pulsul reprezinta expresia contractiei cordului la nivelul vaselor arteriale, care se
expansioneaza ritmic cu fiecare ciclu cardiac.
Atunci când
se contractă, cordul
pompează sânge în
artera aortă, ceea ce
determină apariția
unei unde de
presiune ce se va
transmite în tot
sistemul arterial.
Această undă poate
fi palpată la nivelul arterelor periferice, prin comprimarea arterei pe un plan dur
(muscular sau osos). Pulsul reprezintă frecvența cu care această undă se transmite în
periferie și este decelată palpator.
Pulsul poate fi palpat clinic la artera carotidă, temporală superficială, axilară,
brahială, radială, femurală, poplitee, tibială posterioară și pedioasă, pe stânga și pe
dreapta. Frecvența undelor pulsatile decelate prin palparea uneia dintre aceste artere
se numește frecvența pulsului și este de cele mai multe ori egală cu frecvența cardiacă
(sau alura ventriculară/AV). Valoarea normală a pulsului este de 60-100/minut. Peste
100/minut pulsul este tahicadic (prea rapid), iar sub 60/minut este bradicardic (prea
lent). De obicei măsurarea frecvenței pulsului se face pe durata a 15 secunde și se
înmulțește cu 4 (pentru a obține frecvența pe 1 minut), însă atunci când pulsul este
neregulat se recomandă determinarea pe 60 secunde.
Pulsul poate fi determinat la nivel carotidian (medial de mușchiul
sternocleidomastoidian), axilar (profund în axilă), brahial (pe fața internă a brațului),
radial (distal la nivelul antebrațului, în lateral), femural (la nivel inghinal), popliteu (în
fosa poplitee), tibial posterior (posterior de maleola medială) și pedios (la nivelul
piciorului). Măsurarea se face cu vârful degetelor 2 și 3 comprimând ușor artera pe
planul profund. Atenție! Comprimarea sinusului carotidian este o manevră vagală care
poate duce la scăderea semnificativă a frecvenței cardiace.
Pe lângă determinarea clinică, pulsul mai poate fi măsurat cu ajutorul unui
pulsoximetru sau prin intermediul aplicații pentru telefonul mobil (cum este Instant Heart
Rate)
Fiind un semn vital, primul lucru pe care trebuie să îl spunem despre puls este
dacă e prezent sau absent. Absența pulsului central (carotidian și femural) denotă lipsa
activității contractile cardiace. Absența pulsului periferic – în special la arterele de la
membrul inferior (tibială posterioară, pedioasă) poate reflecta ateroscleroza acestor
artere (caz în care se constată și alte semne de insuficiență arterială precum extremități
reci, palide, modificări trofice cutanate – subțiere a pielii, dispariția pilozității).
Pulsul poate fi inegal ca ritmicitate și amplitudine (ceea ce se numește
inechipotent și inechidistant) în fibrilația atrială. Un puls neregulat poate fi constatat și
atunci când există extrasistole (bătăi suplimentare ale cordului). În insuficiența aortică
apare caracteristic pulsul înalt și rapid (celer et altus, puls Corrigan), iar în stenoza
aortică pulsul este de amplitudine mică și întârziat (parvus et tardus, puls anacrotic). În
insuficiența cardiacă severă poate fi întâlnit pulsul alternant – caracterizat prin pulsații
arteriale puternice urmate de pulsații slabe. Un puls tahicardic, de amplitudine redusă
poate fi întâlnit în stări de șoc sau infecții. Pulsul paradoxal Kussmaul apare în
tamponada cardiacă sau embolia pulmonară masivă.

Tensiunea arteriala
Tensiunea arterială sau Presiunea arterială este presiunea exercitată de sânge
asupra unității de suprafață a arborelui circulator.
Tensiunea arteriala a fost initial determinata folosind manometre bazate pe
mercur – de aceea citirea acesteia â ramas definita in milimetri coloana de mercur
(mmHg).
Principiul de determinare se bazeaza pe egalizarea presiunii undei pulsatile
transmise de la nivelul inimii printr-o banda tip hemostatic ce contine un balon de
cauciuc ce poate fi umflat, calibrat si pastrat la anumite presiuni. Balonul de cauciuc ce
poate fi palpat prin manseta, trebuie sa acopere aproximativ 80% din circumferinta
bratului iar dimensiunea sa trebuie sa fie aproximativ 40% din lungimea bratului. Daca
aceste dimensiuni sunt prea mici comparativ cu ale bratului, manseta va fi tensionata si
valorile determinate ale presiunii arteriale vor fi artificial mai mari. Clinicile ar trebui sa
posede minim 2 dimensiuni (normala si mare) – in incercarea de a gasi dimensiunea
corespunzatoare intelegand ca rar se va potrivi perfect.
Pentru masurarea tensiunii arteriale tehnica este urmatoarea:
1. Se fixeaza manseta peste brat astfel incat marginea ei inferioara sa fie relativ
centrata si la cativa cm de fosa antecubitala (opusa cotului)
2. In majoritatea cazurilor se apeleaza la utilizarea stetoscopului pentru ascultarea
bataii pulsului. Stetoscopul este constituit dintr-o diafragma care preia si amplifica
sunetele din interiorul organismului, un sistem de tuburi care transmit sunetele pana la
nivelul urechii unde exista piese de cauciuc pentru adaptare. Deasemenea, majoritatea
stetoscoapelor prezinta un dublu sistem – diafragma de suprafata mai mare si un clopot
mai mic pentru uz pediatric – la acestia sursele sonore “tinta” sunt mai mici iar pacientii
sunt greu de stapanit, producandu-se zgomote parazite la frecarea cu tegumentul.
Selectia sitemului se face prin roatatia piesei distale apoi se bate usor cu degetul in
membrana pentru a produce un sunet.
Pentru determinarea tensiunii, marea majoritate a medicilor utilizeaza diafragma
pentru ascultatie, desi sunetele de joasa frecventa care insotesc bataile cardiace se aud
mai bine cu clopotul. Datorita varietatii mari de modele de stetoscoape existente pe
piata recomandabil este sa se probeze cu amandoua capetele pentru selectia metodei;
manualul cu care vine fiecare aparat poate reprezenta o sursa utila de informatii. Exista
astazi stetoscoape ce prelucreaza digital sunetul – amplificat, poate fi transmis
computerului pentru stocare in baza de date sau chiar recunoastere a amprentei audio.
3. Pe parcursul determinarii tensiunii, pacientul trebuie sa stea cu bratul usor indoit si
cat mai relaxat posibil. Se obisnuieste atat pozitia sezanda in scaun cat si din decubit
dorsal (culcat pe pat) cu mana cam la nivelul
inimii.
4. Cu diafragma stetoscopului aplicata pentru
a asculta sunetele pulsului periferic, se
inchide valva si se umfla progresiv manseta
la o valoare de cca 150 – 160 mmHg – imediat peste tensiunea maxima. Se asculta.
Daca se percep sunetele pulsului inseamna ca s-a subestimat valoarea tensiunii si
presiunea in manseta trebuie crescuta. Prin dechiderea progresiva a valvei incepe
reducerea progresiva a presiunii in manseta. Primul sunet care se percepe reflecta
depasirea de catre unda pulsului sangvin a presiunii – aceasta este valoarea Tensiunii
Arterial Sistolice (maxima). Se continua eliberarea presiunii - atunci cand presiunea
sanguina devine mai mare decat cea impusa de manseta sunetele pulsului nu se mai
aud – valoarea determinata este Tensiunea Arteiala Diastolica (minima). Acest
comportament sonor poarta numele de Sunetele lui Koratkoff.
In conditiile unitatilor de terapie intensiva, tensiunea arteriala poate fi determinata
mult mai precis cu ajutorul unor transducere – senzori introdusi pe cateter in interiorul
vaselor dar metoda este mai invaziva si supusa riscurilor chirurgicale. Pe calea
vasculara cateterul (tub suplu) poate fi introdus cu ajutorul unui ghid flexibil pana la
nivelul compartimentelor cardiace putand ajuta la determinari precise ale valorilor
intracardiace ale presiunii pentru diagnostice speciale.

Saturatia in Oxigen
Cea mai importanta functie a ventilatiei este
asigurarea unui aport suficient de O2 necesar SNC
si inimii. Eliminarea CO2 din organism este si ea
importanta cu toate ca efectul hipercapniei este
reversibil, in timp ce hipoxia, chiar de scurta durata,
poate produce leziuni ireversibile, uneori
incompatibile cu viata.
Este cunoscut circuitul O2 in organismul uman: difuzia pulmonara (hematoza) -
transportul O2 la celule (saturatia hemoglobinei) si eliberarea lui la acest nivel.
Tehnicile de monitorizare se vor referi la aceste trei secvente ale circulatiei O2 si
anume: determinarea concentratiei de O2 in aerul inspirat (FiO2), determinata in
amestecul de gaze din circuitul aparatului de anestezie; determinarea saturatiei de O2 a
sangelui arterial (SaO2) sau prin determinarea presiunii partiale a O2 in sangele arterial
(PaO2) realizata cu pulsoximetrul, ori prin recoltarea de sange arterial; in sfarsit, prin
determinarea saturatiei de 02 in sangele venos amestecat (SvO2).
Pulsoximetria
Pulsoximetria vizualizeaza concentratia de O2 (O2 in sange este legat de
hemoglobina si numai o mica parte dizolvat in plasma).
Principiul de functionare a pulsoximetrului se bazeaza pe spectrofotometrie si
legea lui Bees, masurand modificarile de absorbtie a luminii de catre doua forme de
hemoglobina: oxigenata si redusa.
La pulsoximetrie sunt utilizate doua surse de lumina: o sursa invizibila in spectrul
infrarosu si o sursa in spectrul vizibil, cu lungimea de unda pentru lumina rosie. Sursa
de lumina si senzorul sunt montate intr-un cuplu ce se ataseaza la pulpa degetului sau
lobul urechii. Cum absorbtia de fond a radiatiei de catre sangele venos, tesutul
subcutanat si piele sunt practic constante, singura variabila este cantitatea de Hb (unda
pulsatorie) din patul vascular.
Masurarea saturatiei se face in varful undei pulsatile pentru a izola semnalul
arterial. Pentru eliminarea efectelor produse de sangele venos sau alte tesuturi, sunt
masurate diferentele de absorbtie date de pulsul arterial fata de cele doua surse de
lumina utilizate. Microprocesorul ce prelucreaza lumina receptionata de senzor o
exprima atiin procente fata de o valoare presilita obtinuta prin determinari facute pe un
lot de indivizi sanatosi, cifra afisata reflectand o valoare ata.
Valorile SaO2 cuprinse intre 94-l00%, reflecta o saturatie optima a Hb in O2,
valorile de 93-88% definesc hipoxemia usoara, cele de 88-83% hipoxemia medie, iar
cele mai mici de 83% hipoxemia grava. Se considera de diversi autori ca scaderea
SaO2 sub 93% trebuie sa fie urmata prompt de masuri compensatorii.
Pulsoximetria poate fi perturbata in anumite conditii: prezenta in sange a unor
coloranti (albastru de metilen, verde indo-cianina), existenta de hemoglobine anormale,
surse de radiatii electromagnetice in vecinatate, absenta pulsului periferic, congestie
venoasa prin utilizarea repetata a garoului.
Pulsoximetria este considerata de multi autori ca fiind cea mai sensibila tehnica
de monitorizare, oferind informatii atat despre SaO2, cat si asupra starii circulatiei
periferice, iar timpul de latenta relatimic - 8 secunde, alarmeaza echipa anestezica
asupra modificarilor hemodinamice (26).
Determinarea saturatiei oxigenului în singele periferic în repaus si la efort
(metoda indirecta)
Procentul de hemoglobină oxidată (HbO2) din totalul hemoglobinei din sânge
reprezintă concentrația oxigenului din sânge și dă relații importante asupra funcționării
aparatului respirator. Acest parametru poate fi determinat chimic prin analizarea unei
mostre sangvine obtinută prin puncție (metoda invazivă) sau aproximat fotoelectric în
lumină infraroșie la nivelul patului unghial prin Puls Oximetrie digitală (metoda
neinvazivă), ce se poate efectua în max. 5 minute).
Pulsoximetria digitală în repaus dă informații privind capacitatea pulmonului de a
asigura organismului o cantitate de oxigen de ajuns, în absența efortului (SaO2=94 -
98%). Scăderea acestui parametru desemnează o insuficiență respiratorie manifestă
(SaO2sub 94%).
Uneori, chiar dacă oxigenul din sânge este într-o concentrație normală în repaus,
este necesară efectuarea unui test de efort - Pulsoximetria digitală la efort, pentru a
vedea dacă în condiții de creștere a necesarului de oxigen, plămânii pot furniza
surplusul solicitat. În cazul scăderii saturației în oxigen după efort progresiv și dozat sub
92% ne aflăm în fața unei insuficiențe respiratorii latente (declanșate doar de efort).
În ceea ce privește intensitatea și modalitatea efortului necesar descoperirii unei
insuficiențe respiratorii latente, nu există unanimitate între specialisti. Sunt
recomandate: mersul pe jos sau pe covor rulant timp de 6 minute, urcarea scărilor,
ergobicicleta, etc.
Dacă se folosesc ca metode de testare la efort fie urcatul scărilor, fie covorul
rulant, avem 5 paliere de intensitate, în funcție de gravitatea afecțiunii, vârsta, greutatea
și antrenamentul subiectului:
Foarte ușor: urcatul a 5 trepte sau 10-20w/s
Ușor: urcatul a 10 trepte sau 20-40w/s
Mediu: 20 trepte sau 40-100w/s
Intens: 40 trepte sau100-140w/s
Maximal: 80 trepte sau>140w/s
 După fiecare treaptă se determină concentrația de oxigen din sânge prin
oximetrie digitală, se ia pulsul și se evaluează clinic pacientul. Dacă apar probleme pe
parcursul probei, se poate recomanda întreruperea efortului. Criteriile de întrerupere a
efortului sunt: SaO2 sub 90%, AV peste 110/min, dispnee intensă subiectivă, tulburari
de ritm.
Metoda poate contribui la depistarea diverselor afecțiuni pulmonare manifeste
sau latente și poate aprecia gravitatea lor: astmul bronșic de efort, BPOC, fibroze
pulmonare difuze, alveolite alergice extriseci, pneumonii severe, pleurezii masive, etc.
Poate, de asemenea, monitoriza evoluția sub tratament a bolilor pulmonare, eminențele
de acutizare, nevoia de oxigenoterapie de lunga durată și eficiența ei, supravegherea
sindromului de apnee în somn, etc.
 BIBLIOGRAFIE

1. http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/MASURAREA-

TEMPERATURII42269.php

2. http://salvezidacastiisaactionezi.blogspot.ro/2013/07/tehnica-

masurarii-si-notarii-respiratiei.html

3. http://www.mymed.ro/cum-se-masoara-pulsul.html

4. http://www.ace.tuiasi.ro/users/103/Rotariu_rezumat.pdf

5. http://www.bio-medica.ro/ro/despre-noi/articole/359-masurarea-

tensiunii-arteriale

6. https://www.edumedical.ro/cum-ne-masuram-corect-tensiunea-

arteriala-acasa/