1.

Medicina legală ca disciplină de studiu, sarcinile ei şi relaţiile cu alte

discipline medicale şi paramedicale.
Medicina legală este o știință care soluționează probleme de natură medicală și
biologică ce apar în procesul investigării infracțiunilor comise contra sănătății,
demnității și vieții persoanelor.
A apărut din necesitatea de a explica diferite fenomene medicale și biologice ce apar
în practica organelor de drept .Medicul legist – legistul medicului
Conexiuni cu alte specialitati:
Medicale :
Anatomia normala
Anatomia patologica
traumatologia
neurologia
obstetrica
ginecologia
radiologia
toxicologia
științe judiciare
criminalistica
Nemedicale:
Jurisprudenta(drept penal,procedura penala,drept civil)
Chimia
Fizica
Biologia
Obiectele de cercetare
-persoanele vii
-cadavrele umane
-documentele medicale (fișă medicală a bolnavului de staționar, ambulatoriu, consultații
etc.) și nemedicale (proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de audiere a
martorului etc.)
-corpurile delicte de natură biologică (sânge, salivă, transpirație, spermă, lapte, alte
fluide biologice, fire de păr, fragmente și urme de țesuturi)

2. Istoricul medicinii legale. Catedra Medicină Legală a USMF „Nicolae

Testemiţanu”, activitatea ei ştiinţifică.
Expertiza medico-legala prezinta o cercetare practico-stiintifica efectuata de un
medic la cererea organelor de ancheta preliminara sau judecata pentru formularea
concluziilor asupra unor probleme cu caracter medical sau biologic din ancheta
preliminasa sau dezbaterile judiciare asupra unui dosar penal sau civil. Expertiza
medico-legala se efectueaza in mod obligatoriu pentru stabilirea:
1 cauzei mortii
2 gradului de gravitate si a caracterului leziunilor corporale
3 virstei inculpatului, banuitului sau victimei in cazurile in care aceasta
circumstanta are importanta dar lipsesc certificatele prin care s-ar putea confirma
virsta persoanei in cauza.
Efectuarea expertizei medico-legale este necesara la cercetarea tuturor
infractiunilor ce au loc impotriva personalitatii umane, greselolor profesionale ale
 medicilor si multe alte motive. Regulile de ordonare a expertizei sunt prevazute de
art. 165 al CPP. Anchetatorul penal intocmeste o ordonanta referitoare la afcest
caz, in are arata: motivele pentru care dispune expertiza, denumirea institutiei care
urmeaza s-o efectueze sau numele de familie si prenumele expertului, chestiunile
asupra carora trebuie prezentate concluzii, lista de documente sau obiefcte ce vor
fi puse la dispozitia expertului. Anchetatorul penal stabileste identitatea expetului
numit, in ce raport se afla cu victima, infractorul si suspectatul. Expertului i se
inmineaza o copie a ordonantei de efectuare a expertizei si i se explica drepturile si
obligatiunile

3. Bazele procesuale ale expertizei medico-legale, regulile şi cazurile de dispunere

obligatorie a acesteia.
-Codul de procedură penală
-Codul penal
-Codul de procedură civilă
-Legea cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar
-Legea ocrotirii sănătăţii
-acte normative naționale
-Normele dreptului internaţional
-Expertul este persoana numită pentru a efectua investigaţii, care nu este interesată
în rezultatele cauzei penale şi care, aplicând cunoştinţele speciale din domeniul
ştiinţei, tehnicii, artei şi din alte domenii, prezintă rapoarte în baza acestora (art.88
CPP)
Expert medico-legal:
-titular
-delegat (ad-hoc)
Poate fi expert judiciar persoana care:
-este cetăţean al Republicii Moldova
-cunoaşte limba română
-are capacitatea de exerciţiu deplină
-diplomă de studii superioare de specialitate şi de studii postuniversitare de
rezidenţiat/de master
-a efectuat un stagiu profesional în specialitatea de expertiză pentru care solicită
calificarea de expert
-este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea atribuţiilor de expert
judiciar
-nu are antecedente penale
-are reputaţie ireproşabilă
-a susţinut examenul de calificare
• Expertul este obligat (art.88 CPP):
-să facă în raportul său concluzii obiective şi întemeiate asupra întrebărilor ce i se pun
-să refuze de a face concluzii dacă întrebarea pusă depăşeşte cadrul cunoştinţelor lui de
specialitate sau dacă materialele ce i s-au pus la dispoziţie nu sînt suficiente pentru
prezentarea concluziilor
-să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală sau a instanţei
-să-şi aprecieze obiectiv capacitatea şi competenţa sa pentru darea concluziilor respective

• Expertul este obligat (art.88 CPP):

-să comunice, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei despre experienţa sa
profesională şi despre relaţiile sale cu persoanele participante în cauza dată
-să se supună dispoziţiilor legale ale organului de urmărire penală sau ale instanţei
-să nu divulge circumstanţele şi datele ce i-au devenit cunoscute în urma efectuării
expertizei sau în urma participării la şedinţa de judecată închisă
-are și alte obligații

• Expertul are dreptul (art.88 CPP):

-să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale
-să ceară să i se pună la dispoziţie materiale suplimentare necesare pentru prezentarea
concluziilor
-să participe, cu aprobarea organului de urmărire penală sau a instanţei, la audieri şi la
alte acţiuni procesuale ce ţin de obiectul expertizei
-să prezinte concluzii nu numai referitor la întrebările puse, ci şi la alte circumstanţe ce
ţin de competenţa sa şi care au fost constatate în urma investigaţiilor efectuate
-are și alte drepturi
• Expertul/specialistul este responsabil:
-pentru prezentarea, cu bună-ştiinţă, a concluziei false în conformitate cu art.312 CP
-pentru divulgarea datelor urmăririi penale contrar interdicţiei persoanelor care
efectuează urmărirea penală în conformitate cu art.315 CP
• Expertiză judiciară – activitate de cercetare ştiinţificopractică, efectuată în
cadrul procesului civil, penal sau contravențional în scopul aflării adevărului prin
efectuarea unor cercetări metodice cu aplicarea de cunoștințe speciale și procedee
tehnico-ştiinţifice pentru formularea unor concluzii argumentate cu privire la
anumite fapte, circumstanțe, obiecte materiale, fenomene și procese, corpul și
psihicul uman, ce pot servi drept probe într-un proces judiciar (art.2 Legea cu
privire la expertiza judiciară și statutul expertului jidiciar)

• Expertiza se dispune în cazurile în care pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea

circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală sunt necesare
cunoştinţe specializate în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei, meşteşugului sau în alte
domenii (art.142 CPP).

• Dispunerea expertizei se face de către organul de urmărire penală, prin ordonanță,

sau de către instanţa de judecată, prin încheiere (art.142, 144 CPP).

• Părţile, din iniţiativă proprie şi pe cont propriu, sunt în drept să înainteze cerere
despre efectuarea expertizei (art.142 CPP).

• Expertiza extrajudiciară se realizează în afara unui proces judiciar şi presupune

efectuarea unor cercetări metodice, cu aplicarea de cunoştinţe speciale şi procedee
tehnico-ştiinţifice, pentru formularea unor concluzii argumentate cu privire la
anumite fapte, circumstanţe, obiecte materiale, fenomene şi procese, corpul şi
psihicul
uman (art.19 Legea cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar)
• Expertiza extrajudiciară se efectuează în temeiul unei cereri scrise a persoanei fizice
sau juridice
• Expertiza se efectuează, obligatoriu, pentru constatarea:
-cauzei morţii
-gradului de gravitate a vătămării corporale
-stării psihice şi fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului părţii vătămate, martorului,
a persoanei în privinţa căreia se reclamă că s-au comis acte de tortură, tratamente
inumane sau degradante
-vârstei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părţii vătămate
-altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză (art.143 CPP).
• Clasificarea expertizelor judiciare:
– După consecutivitatea efectuării cercetărilor:
primare
repetate
– După volumul de cercetări:
de bază
suplimentare
– După numărul experţilor care au participat la cercetări:
individuale
în comisie
– După numărul domeniilor de ştiinţă aplicate la efectuarea expertizelor
judiciare:
monospecializate
complexe
• Expertiza primară
-expertiză efectuată de către un expert judiciar sau de către o comisie de experţi judiciari
pentru prima dată, în cazul în care obiectul de cercetare nu a mai fost supus anterior
vreunei expertize
• Expertiza repetată
-expertiza care se efectuează cu privire la aceleaşi obiecte, fapte, circumstanţe şi care
soluţionează aceleaşi întrebări formulate la efectuarea expertizei primare şi/sau
suplimentare
• Expertiza de bază
-expertiza în care se efectuează volumul principal de examinări
• Expertiza suplimentară
-expertiza se dispune în cazul în care concluziile expertului sînt incomplete şi
necesită explicaţii sau completări ori atunci cînd apar întrebări noi referitoare
la circumstanţele examinate
• Expertiza individuală
-este efectuată de un singur expert judiciar
• Expertiza în comisie
-este efectuată de către experţi judiciari din acelaşi domeniu sau din domenii
diferite ale expertizei judiciare
• Expertiza monospecializată
-cercetările se efectuează cu aplicarea cunoştinţelor dintrun singur domeniu al
ştiinţei, tehnicii sau alt domeniu al activităţii umane
• Expertiza complexă
-se efectuează când sînt necesare concomitent cunoştinţe din mai multe
domenii ale ştiinţei, tehnicii sau din alte domenii ale activităţii umane

4. Obiectele de cercetare medico-legală. Obligaţiile, drepturile şi

responsabilitatea expertului.
Obiecte de cercetare medico-legala pot fi persoanele, cadavrele umane, corpurile
delicte de origine biologica, diferite materiale si documente.Expertul medico-legal
este obligat sa se prezinte la cererea persoanei care efectueaza cercetarea prealabila, a
anchetatorului penal, procurorului sau instantei de judecata, dind raspunsuri
concludente obiective la toate intrebarile ce i se adreseaza.
Conform art 164 expertul are dreptul:
1 sa ia cunostinta de materialele din dosar in legatura cu obiectul expertizei
2 sa ceara sa i se puna la dispozitie materiale suplimentare, necesare pentru
prezentarea concluziilor
3 sa participe, cu aprobarea personei care efectueaza cercetarea penala, a
anchetatorului penal sau procurorului, la interogatorii, audieri si alte actini de ancheta
penala
4 in timpul cercetarii penale, anchetei penale si in sedinta de judecata sa puna celui
interogat intrebari in legatura cu obiectul expertizei, dar numai cu aprobarea persoanei
juridice respective, care efectueaza cercetarea penala, a anchetatorului penal sau
judecatorului care prezideaza sedinta de judecata.
El poarta responsabilitate pentru concluziile intetionat fasle sau pentru refuzul de a da
concluzii, de asemenea daca divulga materialele acumulate de acnheta cu care a luat
cunostinta va fi tras la raspundere penala.

5. Formele expertizelor medico-legale.

Sunt stabilite câteva forme de organizare a expertizei me-dico-legale: primară,
suplimentară, secundară (contraexperti-za), în comisie şi complexă.
Prin expertiza primară se înţelege cercetarea iniţială a obi-ectului şi elaborarea
concluziilor în baza acesteia.
Dacă persoana juridică, ce a dispus expertiza primară, nu este satisfăcută de concluziile
expertului, pentru motivul că acestea nu sunt clare sau complete, ea solicită aceluiaşi sau
altui expert efectuarea unei expertize suplimentare (art.65 al C.P.P.).
În cazurile când concluziile expertului nu sunt întemeiate sau există suspiciuni cu privire
la veridicitatea lor, se poate dispune o contraexpertiză unui alt expert sau unei echipe de
experţi. La expertiza suplimentară şi la contraexpertiză poate participa şi primul
expert.18
Expertiza medico-legală în comisie se efectuează în cazu-rile mai complicate, cu
participarea medicilor de diferite spe-cialităţi. Iar în cadrul expertizelor complexe
participă şi spe-cialişti din diverse domenii: matematică, fizică, botanică, chimie etc.
Expertizele medico-legale în comisie se efectuează pe ba-za materialelor de anchetă
penală sau dosare judiciare la de-terminarea gradului de pierdere a capacităţii de muncă,
în ca-zurile de responsabilitate penală a lucrătorilor medicali pentru infracţiunile
profesionale. Ultima categorie de cazuri, primar se examinează doar în cadrul secţiei
expertize medico-legale în comisie, subdiviziune structurală cu funcţii republicane a
Centrului de Medicină Legală.
În dependenţă de caz, reprezentantul organelor de drept este obligat să prezinte atât
documentele medicale în original, cauza penală, civilă sau materialul de control etc., cât
şi or-donanţa de dispunere a expertizei medico-legale în comisie cu întrebările respective
propuse pentru soluţionare.
Expertizele în comisie şi cea complexă se finalizează cu o concluzie comună semnată de
toţi specialiştii participanţi. În caz de divergenţe, fiecare membru al echipei va semna
con-cluziile proprii.
Toate expertizele medico-legale se efectuează numai pe baza deciziilor (ordonanţelor) în
scris de către reprezentantul organului de cercetare penală sau prin hotărârea instanţei ju-
decătoreşti.

6. Documentaţia medico-legală, cerinţele înaintate faţa de întocmirea şi eliberarea

acesteia.
Principalul document al expertizei medico-legale este Raportul de expertiza medico-
legala. Raportul include 3 parti: introductiva, descriptiva si incheierea.
In partea introductiva este indicat: cind, unde, cine, din decizia cui s-a efectuat
expertiza... sunt incluse si circumstantele faptei ce se contin in ordonanta sau alte
documente prezentate: procesul-verbal al examinarii la fata locului, foaia de observatie
clinica...
Partea descriptiva se descrie detaliat tot ce a fost examinat de expert, metodele de
laborator utilizate, mersul cercetarilor efectuate...
Partea de incheiere cotine concluziile expertului si rs la intrebari. Concluzia este semnata
de medicul legist si confirmata prin stampila.
Adesea examinara medico-legala nu se face prin ordonante, dar pe baza unei solicitari in
scris din partea organelor de cercetare penala. Documentul acestor cercetari este numit
Act de examinare medico-legala, iar forma de prezentare este alcatuita dupa aceeasi
schema. Expertul medico-legal perfecteaza si alte documente in primul rind certificatul
de deces.

7. Moartea ca proces biologic, stările terminale şi agonia.

Moartea prezinta o incetare ireversibila a veitii, ea se instaleaza dupa incetarea functiilor
de importanta vitala – circulatiei sanguine si respiratiei – incetare care are forma unui
proces treptat de inhibitie a metabolismului celular si de descompunere a materiei vii
organizate.
Procesul instalarii mortii consta din 5 etape:
1 starea preagonala – inhibitia cunostintei, diminuara pulsului si batailor cardiace,
hipotnia arteriala progresiva, tahipneea superficiala, diminuara reflexelor. Durata foarte
variata.
2 pauza terminala – disparitia cunostintei, pulsului, reflexelor, respiratiei, scaderea
tensiunii arteriale aproape de zero. Dureaza 5-10 sec pina la 3-4 min.
3 agonia – etapa trazitorie de la viata la moarte, lipsa cunostintei, deprimarea functiei
corticale a creierului, o usoara tahicardie si o crestere neinsemnata a tensiunii arteriale, o
respiratie rara si profunda cu antrenarea muschilor scheletali. Finele agoniei se
evidentiaza printr-o bradipnee si hipotonie accentuate, dupa care urmeaza un stop
respirator, iar apoi si cardiac.
4 moartea clinica – inhibitie totala a cunostintei, a reflexelor, a activitatii cardiace si
respiratorii. La etapa aceasta e posibila reanimara tuturor functiilor vitale. Durata 5-6
min.
5 moartea biologica – survin schimbari ireversibile in SNC si in sistemul
cardiorespirator.

8. Clasificarea medicală și juridică a morții.

Se cunosc 2 categorii de baza ale mortii: violenta si neviolenta.
Moartea violenta – survine in urma omuciderii, sinuciderii sau a accidentlui.
Moartea neviolenta – care nu este o repercusiune a violarii normelor de drept.
Moartea poate fi rapida si lenta.
Moartea rapida – perioada agonala lilpseste complet sau are o durata foarte scurta, vor fi
aceleasi semne morfologice ca si in moartea prin asfixie.
Moartea lenta – agonia poate dura chiar citeva zile sau saptamini, la necropsie lividitatile
cadaverice vor aparea pal-violete, se vor constata chiaguri rosii, albe si mixte si o
congestie neuniforma a organelor interne.
Omuciderea, sinuciderea, moartea accidentala reprezinta genul mortii violente. Deoarece
criterii medicale ale genului mortii nu exista, determinarea genului mortii nu e de
competenta medicului legist.

9. Moartea subită, factorii favorizanţi în declanşarea ei.

Moartea subita este o moarte fulgeratoare instalata la o persoana in stare de sanatate
aparenta, fiind cauzata de o afectiune patologica camuflata.
Instalarea mortii subite poate fi facilitata de urmatoarele circumstante: efort fizic, stres
psihoemotional, alcoolemia, fumatul tutunului, utilizarea stupefiantelor, conditiile meteo
nefavorabile.
10. Principiile stabilirii diagnosticului morţii, semnele probabile şi certe.
Diagnosticul morţii, în primele 10-20 de minute după sur-venirea ei, creează anumite
dificultăţi, mai cu seamă medici-lor din echipa de salvare şi medicului legist care
examinează cadavrul la faţa locului în condiţii nefavorabile.
În primele minute după stoparea activităţii cardiovasculare se poate de-termina cu
certitudine numai în baza unor metode speciale de investigaţie: electrocardiografia,
radiografia, encefalografia etc., care pot fi efectuate în condiţii de staţionar. Nu întâm-
plător, în spital, persoana decedată este expusă intr-un salon separat pe un termen de 2
ore, până când apar modificările cadaverice.
Constatarea morţii reale, iniţial, se bazează pe examinările clinice clasice, care confirmă
încetarea definitivă a respiraţiei, circulaţiei sangvine şi a activităţii sistemului nervos
central. Stoparea respiraţiei se determină prin absenţa mişcărilor toraco-abdominale şi a
suflului bronho-pulmonar. Astfel de probe suplimentare ca: mobilitatea apei dintr-un vas
aranjat pe torace, mişcarea unui fulg de pană sau aburirea oglinzii apropiate de nări şi
gură – nu prezintă argumentări veridice.
Stoparea activităţii cardiovasculare se confirmă prin ab-senţa pulsului şi a bătăilor inimii,
scăderea tensiunii arteriale până la zero, venesecţia nu este urmată de hemoragie,
ligaturarea degetului nu produce cianoză.
Încetarea activităţii sistemului nervos central se constată prin abolirea tuturor reflexelor
(corneene, olfactive, de sensi-bilitate doloră). O arsură cu flacăra duce la formarea unei
ve-zicule în cazul unei morţi aparente. La comprimarea bilatera-lă a globului ocular
pupila se deformează („pupila de pisică”) datorită scăderii tensiunii intraoculare
postmortem.
Fenomenele clinice menţionate sunt considerate drept semne de orientare ale morţii
reale. Semne de certitudine a morţii ne oferă radioscopia inimii, electrografia,
electroence-falografia etc. Dar aceste metode nu pot fi executate în condi-ţiile practicii
medico-legale, datorită lipsei posibilităţilor de activitate pe teren, la faţa locului.
Constatarea precoce a morţii biologice are în prezent o importanţă majoră în legătură cu
problemele de transplantare chirurgicală a diferitelor organe şi ţesuturi de la cadavru
unor persoane bolnave. Prevederile legislative referitoare la recol-tarea de organe şi
ţesuturi pentru transplant variază de la ţară la ţară.
Astfel, în Polonia, prelevările se pot face fără permisiunea rudelor; în Suedia legislaţia
permite recoltarea numai de pie-le, cornee şi hipofiză, fără consimţământul familiei; în
Belgia, Olanda şi Germania prelevarea se poate face numai cu con-simţământul rudelor;
în Franţa prelevarea de piese se poate face numai dacă există consimţământul dat în
timpul vieţii de către cel decedat.
În România prelevarea de organe şi ţesuturi de la cadavre se face numai după
confirmarea medicală a morţii biologice de către o comisie formată din cel puţin doi
medici şi un me-dic legist, concluziile acestei comisii fiind consemnate într-un proces
verbal. Prelevarea nu are loc dacă persoana decedată şi-a exprimat opoziţia scrisă în
timpul vieţii sau dacă prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală. În absenţa
opoziţiei scrise, formulate de către decedat în timpul vieţii, este necesar consimţământul
unuia din membrii maturi ai fa-miliei, în ordinea: soţ (soţie), părinte, copil, frate (soră).
În Republica Moldova problemele ce ţin de prelevarea de organe şi ţesuturi de la cadavre
nu sunt soluţionate pe deplin şi rămân la etapa de legiferare.
Semne negative de viață (probabile)
-lipsa constientei
-pozitia pasiva a corpului
-tegumente pale
-absenta miscarilor respiratorii
-absenta contractiilor cardiace si a pulsului
-lipsa raspunsului la excitanti dolori,termici,odoriferi
-lipsa reflexelor
Semne pozitive ale morții
Modificarile cadaverice precoce (tanatomorfoza)
-precoce
-tardive

11. Modificările cadaverice precoce şi importanţa lor medico-legală.

Răcirea cadavrului. Scăderea temperaturii corpului poate să înceapă încă din timpul
agoniei. Aceasta se explică prin scăderea activităţii biologice a ţesuturilor ce contribuie
la în-treruperea termogenezei pe cadavru, temperatura egalându-se eu cea a mediului
extern. Temperatura corpului scade în funcţie de o serie de factori: temperatura, mişcarea
şi umidi-tatea aerului, volumul cadavrului, grosimea stratului de ţesut adipos, grosimea
îmbrăcămintei, cauza morţii etc. Pierderea de căldură post-mortem se realizează prin
iradiere, conducţie şi convecţie.
Răcirea cadavrului este mai rapidă pe părţile descoperite şi mai lentă la nivelul plicelor
cutanate sau pe locurile acoperite de îmbrăcăminte. Mult mai repede se răceşte un
cadavru ex-pus la temperatură scăzută a mediului extern şi un cadavru de volum mic.
Într-un mediu cu temperatura de +15–20°C răci-rea cadavrului are loc cu un grad pe oră
în primele 3-5 ore după moarte, iar mai târziu – cu 2 grade pe oră. Peste 10-12 ore după
moarte temperatura intrarectală este circa de +20°C.
Deshidratarea cadavrului. O dată cu încetarea circulaţiei sangvine are loc hipostaza
generală şi evaporarea apei din straturile superficiale ale ţesuturilor, contribuind la
deshidra-tarea (uscarea) cadavrului. Acest proces începe în zonele cu epidermă subţire
(buze, scrot) sau în cele traumatizate (exco-riaţii). În aceste locuri pielea se usucă, capătă
o culoare gal-benă, apoi brună, luând aspect de pergament. Datorită deshi-dratării
cadavrul pierde în greutate. Dacă ochii au rămas des-chişi, sclera se usucă, se zbârceşte,
căpătând o culoare galbe-nă-cenuşie (petele Liarche). Corneea devine opalină. Dinami-ca
de deshidratare a cadavrului depinde de temperatura, miş-carea şi umiditatea aerului
înconjurător. Valoarea medico-legală a deshidratării este redusă pentru stabilirea
vechimii morţii.
Lividităţile cadaverice. Peste 2-4 ore după survenirea mor-ţii în regiunile inferioare ale
corpului apar pete violete, numi-te lividităţi (pete) cadaverice, ele se datorează
acumulării sângelui în vasele sangvine în consecinţa gravitaţiei. Pe regi-unile pielii, unde
se comprimă graţie masei corpului sau acţi-unii hainelor (cureaua, gulerul), petele
cadaverice nu apar. Procesul de apariţie a lividităţilor cadaverice evoluează în trei stadii.
În primul stadiu, de hipostază, sângele umple vasele san-gvine şi petele se întind
progresiv şi confluează. Hipostaza apare peste 1,5-2 ore şi se instalează complet la 12-16
ore de la moarte. La presiune lividităţile dispar, pentru ca să reapară după încetarea
acesteia. Dacă se schimbă poziţia cadavrului (se întoarce), petele cadaverice dispar peste
1-3 ore şi apar din nou în regiunile inferioare ale corpului. Secţionarea pielii în regiunea
lividităţilor conduce la ieşirea sângelui din vasele sangvine.
Stadiul al doilea, de difuziune (stază), se instalează după 12-16 ore de la moarte, când se
produce o extravazare a plasmei sangvine, care îmbibă ţesuturile şi durează până la 24-
36 ore. La compresiune, pe piele, lividităţile cadaverice devin palide, dar nu dispar
complet. La schimbarea poziţiei corpului petele apar parţial în locuri noi, dar se menţin şi
în locurile iniţiale. La secţionarea pielii din vasele sangvine se scurge puţin sânge.
Stadiul al treilea, numit de imbibiţie, se instalează după 24 ore de la moarte. Ţesuturile
sunt îmbibate cu plasmă sangvi-nă. Lividităţile nu dispar la presiune şi nu se schimbă la
mo-dificarea poziţiei cadavrului.
Factorii care contribuie la instalarea lividităţilor cadaveri-ce sunt: temperatura înaltă a
aerului înconjurător, instalarea rapidă a morţii, când în vasele sangvine sângele se află în
sta-re fluidă.
Temperatura scăzută a aerului ambiant încetineşte forma-rea lividităţilor cadaverice, iar
în unele cazuri stopează apari-ţia lor. Spasmarea bruscă a vaselor sangvine în consecinţa
acţiunii temperaturii scăzute sau congelarea pielii persoanelor decedate nu permit
sângelui să se scurgă în regiunile inferioa-re ale corpului.
Petele cadaverice reprezintă cel mai sigur şi mai precoce semn de instalare a morţii reale.
Prin stadiul în care se află şi localizarea lor se poate determina timpul trecut de la moarte,
poziţia corpului în momentul morţii şi eventualele schimbări de poziţie. Culoarea şi
intensitatea lor pot indica, în unele ca-zuri, cauza morţii.
La descrierea petelor cadaverice, în locul descoperirii (aflării) cadavrului, medicul legist
şi anchetatorul penal sunt obligaţi să descrie corect localizarea lui, caracterul (limitate,
imense), dimensiunile, culoarea, se schimbă sau nu la com-primare etc. Dacă lividităţile
cadaverice se aseamănă cu echimozele, se fac cercetări suplimentare (secţionarea pielii).
Rigiditatea cadaverică. La 30 de minute (până la 2-4 ore) după instalarea morţii apare o
rigiditate progresivă a muscu-laturii. Primele semne se manifestă, de obicei, în muşchii
masticatori, apoi ai gâtului, membrelor superioare, trunchiu-lui şi ai membrelor
inferioare. Procesul deplin de formare a rigidităţii cadaverice decurge până la 24 ore de
la moarte.
În evoluţia rigidităţii cadaverice se pot distinge 3 stadii. În primul stadiu (instalarea)
rigiditatea se învinge forţat, dar va apărea din nou. Stadiul al doilea (de generalizare) are
loc la 14-24 ore de la moarte: rigiditatea este totală, se lasă greu învinsă şi nu mai apare
din nou. În această perioadă cadavrul este fixat în poziţia în care a fost lăsat. Stadiul al
treilea (de rezoluţie) a rigidităţii se instalează după 1-2 zile de la moarte, dispare treptat,
în aceeaşi ordine în care a apărut.
Instalarea şi rezoluţia rigidităţii cadaverice sunt accelerate în condiţii de temperatură
înaltă, iar la cea scăzută se observă încetinirea lor. Acelaşi fenomen se constată la
cadavrele per-soanelor caşectice. Rigiditatea se instalează mai rapid, este mai puternică
şi de lungă durată în cazul morţii survenite în urma unor boli convulsionate, intoxicaţii
(stricnină), precum şi după o activitate musculară intensă.
Rigiditatea cataleptică (spasmul cadaveric) reprezintă o formă aparte, când instalarea
rigidităţii are loc brusc, fixând persoana în poziţia în care este surprinsă în momentul
morţii. Asemenea cazuri sunt descrise în urma traumatizării trun-chiului cerebral.
Rigiditatea cadaverică este un semn sigur de moarte reală, poate indica timpul scurs de la
survenirea morţii şi fixează poziţia cadavrului în perioada de instalare a rigidităţii.
Rigiditatea cadaverică se instalează şi la nivelul organelor interne, cuprinzând
musculatura diverselor organe.
Autoliza postmortem. Peste un anumit timp după instalarea morţii ţesuturile (organele)
cadavrului se modifică sub acţiu-nea unor enzime. Spre exemplu, digestia postmortală a
sto-macului se datoreşte acţiunii corosive a sucului gastric, se pot produce chiar
distrugeri complete ale peretelui gastric, cu re-vărsarea conţinutului în cavitatea
peritoneală. Splina se în-moaie până la aspectul unei magme şi poate da falsa impresie de
splină „septică”, pancreasul, glandele suprarenale, de ase-menea, se autolizează rapid
după moarte. Unele organe pa-renchimatoase (ficat, rinichi) iau un aspect intumescent,
tul-bure, fără desenul caracteristic lor. Printre primele ţesuturi care se autolizează este
sângele. Acesta îmbibă pereţii vaselor sangvine.
Însemnătatea medico-judiciară a modificărilor cadaverice precoce constă în posibilităţile
de a se concretiza importante probleme de ordin medico-legal şi judiciar:
• servesc semne de certitudine a morţii reale;
• indică asupra vechimii decesului;
• pot certifica eventuala schimbare a locului de aflare a persoanei după instalarea morţii;
• uneori permite stabilirea cauzei morţii;
• permit presupunerea condiţiilor în care s-a aflat cada-vrul (locul înhumării sau aflării).

12. Modificările cadaverice tardive şi importanţa lor medico-legală.

Modificările cadaverice tardive destructive
Modificările cadaverice tardive se dezvoltă peste 2-3 zile după instalarea morţii şi pot să
se desfăşoare un timp înde-lungat. Din modificările cadaverice tardive fac parte: putre-
facţia, cele conservatoare (mumificarea naturală, saponifica-rea, lignificarea, îngheţarea
cadavrului) şi altele.
Putrefacţia este o modificare cadaverică distructivă, de na-tură microbiană, care constă
în descompunerea substanţelor proteice. Procesul de putrefacţie este determinat de mulţi
fac-tori. Unul dintre aceştia este temperatura mediului ambiant. Mai favorabilă pentru
putrefacţia cadavrului este temperatura de +20-35°C.
Putrefacţia se stopează la temperatura mai mică de 0-1°C şi mai mare de 35°C. Aerul
umed reţine putrefacţia. Viteză de putrefacţie a cadavrului depinde de proprietăţile
solului (us-cat, umed, dacă conţine bacterii etc.) în care a fost înhumat.
Primul semn al putrefacţiei este reprezentat prin pata ver-de de putrefacţie care iniţial
apare în regiunile inghinale, apoi se răspândeşte pe tot corpul. Concomitent sângele
hemolizat şi putrefiat difuzează prin pereţii venelor, colorând tegumen-tul corespunzător
reţelei venoase care devine evidentă sub formă de dungi de culoare maro întunecat.
Reţeaua venoasă de putrefacţie apare, în special, pe membre sau în jurul plăgi-lor.
Putrefacţia anaerobă conduce la formarea considerabilă de gaze şi lichide rău
mirositoare. Gazele destind intestinele, stomacul, scrotul, determină pătrunderea
conţinutului gastric în căile respiratorii sau scurgerea lui la exterior prin orificiile
naturale. Bulele de gaze pătrund în sânge, determinându-i un aspect spumos. Acumularea
subcutană a gazelor formează flictenele de putrefacţie, iar în organe se instalează
emfizemul de putrefacţie. Sub acţiunea gazului cadavrul se umflă. În condiţii obişnuite,
de înhumare, scheletizarea unui cadavru are loc circa 7-10 ani.
Modificări cadaverice tardive conservatoare
În anumite condiţii de mediu înconjurător, nefavorabile procesului de putrefacţie, se
dezvoltă modificări cadaverice conservatoare. În condiţii naturale cele mai frecvente
procese conservatoare sunt mumificarea şi saponificarea, iar mai rar se întâlnesc
lignificarea şi congelarea cadavrului.
Mumificarea cadavrului se realizează în condiţii cu tempe-ratură înaltă, umiditatea
scăzută şi ventilare bună. Astfel ele pot exista în pământ uscat, nisipos, afânat, precum şi
în alte locuri, mai cu seamă, în timpul verii. Datorită temperaturii înalte şi unei aerisiri
bune are loc o deshidratare considerabi-lă, care stopează procesul de putrefacţie.
Cadavrul se usucă, pierzând din greutate şi volum, pielea devine pergamentată, de o
culoare brună-închisă. Cadavrul devine asemănător mu-miilor, de unde provine şi
denumirea procesului de conserva-re. Mumificarea cadavrului poate fi totală sau parţială.
Cada-vrul unui adult se poate mumifica timp de 2-3 luni, iar cada-vrul unui copil – cu
mult mai repede.
Saponificarea cadavrului se dezvoltă în mediu umed şi lipsit de oxigen. Preponderent se
înregistrează la înhumarea cadavrelor în soluri mlăştinoase. Sensul saponificării constă în
descompunerea grăsimii în acizi graşi şi glicerină. Acizii graşi, unindu-se cu sărurile de
magneziu şi calciu, contribuie la saponificarea cadavrului. Ţesuturile capătă un aspect
gal-ben-albicios. Treptat se instalează procesul de solidificare şi ţesuturile devin
fărâmicioase. Procesul de saponificare începe să se evidenţieze peste 2-4 săptămâni.
Cadavrul omului adult devine saponificat peste 10 luni, iar al unui nou-născut – pes-te 3-
4 luni. Astfel de cadavre pot fi identificate, iar leziunile corporale păstrează semnele
specifice. În organele interne se pot determina procesele patologice.
Lignificarea se înregistrează foarte rar şi se dezvoltă la ca-davrele aflate timp îndelungat
în terenuri turboase, mlăştinoa-se, cu reacţie acidă, care împiedică putrefacţia. Pielea
devine dură, de o culoare brună. Părul, unghiile şi cartilajele se
conservează. Oasele devin moi şi flexibile. Cadavrele lignifi-cate pot fi identificate.
Congelarea cadavrelor are loc la temperaturile mai jos de zero grade. Cadavrul se
păstrează, fără a suferi modificări de volum şi structură, atât timp cât este congelat.
Îmbălsămarea sau conservarea artificială a cadavrelor se practică din antichitate.
Cadavrele pot fi conservate în soluţii de sare, în naftă etc. Foarte bine se conservează
(secole şi mi-lenii) cadavrele aflate în gheaţă. O conservare pe termen scurt se obţine
ţinând cadavrul la temperaturi scăzute (camere-frigidere). Conservarea artificială a
cadavrelor cu formol, etanol şi alte soluţii speciale permit păstrarea lor pe un timp relativ
mai lung.
13. Sarcinile medicului şi metodologia examinării cadavrului la faţa locului.
Sarcinile medicului legist:
- stabilirea diagnosticului mortii
- ajutorarea anchetatorului in examinarea corecta si consecutiva a cadavrului
- ajutorarea anchetatorului in depistarea si recoltarea corpurilor delicte de origine
biologica (urme de singe, sperma, saliva, materii fecale)
- ajutorarea anchetatorului in descrierea rezultatelor examenului exterior al
cadavrului si al corpurilor delicte de origine biologica
- expunerea opiniei preliminare cu privire la caracterul, mecanismul si vechimea
producerii leziunilor corporale de pe cadavru, precum si referitor la obiectul
vulnerant si la unele probleme de ordin medical, care apar la anchetator in
procesul examinarii cadavrului
- consultarea anchetatorului referitor la intocmirea ordonantei despre dispunerea
expertizei medico-legale a cadavrului si a corpurilor delicte, precum si la
formularea intrebarilor pentru expertiza medico-legala.
Examenul exterior a cadavrului se face intr-o anumita consecutivitate pentru a scoate in
evidenta un numar maxim de probe:
1) Localizarea, pozitia si atitudinea cadavrului (locul, sectorul; raportul dintre
cadavrul si obiectele care il inconjoara; raportul reciproc dintre diferite parti
anatomice ale corpului)
2) Obiectele de pe cadavru si din apropierea lui nemijlocita
3) Hainele si incaltamintea de pe cadavru
4) Date generale despre cadavru
5) Fenomele cadaverice (modificarile cadaverice precoce sau tardive)
6) Reactiile supravitale (reactie musculara la excitarea mecanica si electrica, reactia
pupilara la agenti chimici si curent electric)
7) Particularitatile partilor anatomice ale cadavrului
8) Loja cadavrului (adica suprafata pe care a fost descoperit cadavrul, se examineaza
dupa ridicarea cadavrului)
9) Circumstantele negative (lipsa acelor urme, semne obiecte care ar trebui neaparat
sa fie prezente in circumstantele concrete)

14.Necropsia medico-legală şi morfopatologică. Motivele de expertiză medico-legală a

cadavrului.
Motivele:
1. Moarte violentă
2. Moarte subită
3. Moarte in instituții in primele 24 h sau după 24 h daca nu-I diagnosticul
4. Cadavre a persoanelor neidentificate
5. Plîngere înaintată de ruda- asistența med. Deficient.
6. Deces in ambulanța
7. Deces NN la domiciliu

Necropsia medico-legală
-la indicația organelor de drept, nu se cere consințămintul rudelor cu cercetare la fata locului si
examinare a hainelor.
Autopsia este completă cu deschiderea cavitații craniene, toracice și abdominale, in unele cazuri si a
canalului vertebral.
Succesiune:
1 deschiderea si examinare cav. abdominale
2. deschiderea si examinare cav toracică (examen vizual, palpare, topografie, se examineaza lichidele
patologice daca sunt)
3 eviscerarea organocomplexului buco-cervico-toraco-abdominal;
4 cercetarea organelor complexului eviscerat (examinare vizuală, palpare, se elibereaza organele din
organocomplex, se cintaresc, se cerceteaza pe sisteme- respirator, cardiovascular, urogenital, digestiv)
5 deschiderea si examinarea cav craniene, scoaterea si cercetarea creierului.
Fiecare organ- suprafata, culoare, forma, dimensiune, consistența, masa, aspect in secțiune.
Vasele si organele cavitare cu foarfeca.
Sectionarea pielii- submentopubiana se practica cel mai frecvent- cu cuțit de amputație mediu sau
mic.
-4 cm mai jos de barbie
-ombilicul se ocoleste pe partea stinga
-pina la simfiza
se formeaza un lambou musculo-cutanat comun de la nivelul gîtului, cav. toracice (coaste dezgolite) și
abdominale.
Se determina grosimea str. celulo-adipos la nivelul ombilicului.
Se examineaza org cav abdominale
Se exarticuleaza clavicula, se sectioneaza cartilajele costale, se inlatura sternul.
Se examineaza organele cav toracice
Se extrage oganocomplexul de la limba la rect
Se cerceteaza organocomplexul repetat
Sistemul respirator-limba, tiroida, timusul, laringe, trahee, bronhii, plaminul, esofag cu foarfeca.
S. cardiovascular- pericard, sectionare la baza-cintarire; deschiderea cavitatilor cordului se determina
conținutul, examenul valvelor, deschiderea coronarelor cu foarfece oftalmologice, aorte si ramurilor
ei) + Splina
S digestiv- cav bucala esofagul, peritoneul, ansele intestinale
pancreasul, stamacul(pe curbura mare), se deschid intestinele, ficatul, vezica cu foarfeca.
S. urogenital- suprarenalele(galbena—cenușie), rinichii sectionare in jumatate-rosu inchis, se taie
ureterele pina la vezica-sectiune la nivelul fundului.
B-Prostata- incizii transversale
Se extrag si se cerceteaza testicolele prin orificiul intern al canalului inghinal-sectiune in ax
longitudinal.
F- de la vagin, col, in V se incizeaza uterul, trompele uterine, ovarele.
Uter gravid- incizii laterale- fatul se cerceteaza separat.

Cutia craniana
ceafa suport de lemn- incizie bimastoidiana, lambou cutanat anterior peste fata cadavrului, posterior-
peste ceafa.
Deschiderea craniului cu ferestraul sau cu o rotativa electrica- punțile osoase se desfac cu dalta- se
inlatura bolta craniana.
ant-2 cm mai sus te orbite
lateral-virful urechilor
post-protuberanta occipitala externa
Se examineaza dura mater, se sectioneaza sinusul sagital sup.
Se extrage creierul cu miina- se sectioneaza bulbul rahidian transversal
Se exam sp subarahnoidian
Starea emisferelor- se sectioneaza
Membrele pentru fracturi- fesa- calcii se extrage osul fracturat
Necropsia morfopatologica- se efectuiaza la solicitarea medicului curat cu consimtamintul rudelor,
poate fi completa sau incompleta in functie de scop- confirmarea diagnosticului clinic.

15.Estimarea vechimii morții.

A Reacții supravitale
Proba Beloglazov- 10-15 min
Reacția tendinoasă Zsako- 1,5-2,5 h
Contractia idiomusmucala a bicepsului- burelet muscular 6-8 h
Excitare electrica a mușchilor pina la 12 h
Reactia pupilei la agenti chimici 20-24 h (atropina sau pilocarpina)
Miscari active ale spermatozoizilor 10 h
B Modificari cadaverice precoce
petele L’Arche apar după 5-6 ore
temperatura corpului scade în mediu cu 1 C pe oră la temperatura
aerului de 16-18 C
Lividitățile cadaverice
–  hipostaza 1,5-2ore - 8-12ore
–  staza – 8-12ore – 24-36ore
–  imbibiție – peste 24-36 ore
Rigiditatea cadaverică
–  apare în 3-4 ore
–  prezentă în toți mușchii după 8-14 ore
–  nu se restabilește după 10-12 ore dacă a fost distrusă
–  la 24 ore instalarea maximă
–  Rezoluția completă și independentă după 3-4 zile
C Mod. Cadaverice tardive
pata verde de putrefactie vara 1 zi
la 16-18 grade 2-3 zile- fosa iliaca dreapta
in cea stinga cu 12 h mai tirziu
tot abdomenul 5 zile
tot corpul 8-12 zile
Reteaua venoasa de putrefactie 3-5 zile
Vezicule si emfizem- la sf. a 2 saptamini
Scheletizare incompleta 1-2 luni
completa (fragmentata) 1-3 ani
Distructia org si tesuturilor 3 luni

16. Diagnosticul medico-legal şi principiile de întocmire a acestuia. Concluziile expertale şi
cerinţele înaintate faţă de acestea.
-Sinteza a modificarilor (leziunilor) constatate la autopsie si descrise in raportul medico-legal, dupa
criteriul importanței tanatogenezei.
Modificari patologice- criteriu topografic si gravitate.
Principiu patogenetic:
1 leziunea sau boala de baza si semnele morfologice care o confirmă
2 complicatiile leziunii sau bolii de baza care au servit drept cauza a morții.
3 leziuni sau boli asociate care nu a au condiționat declansarea morții.
Principiu nozologic- dupa clasificarea internaționala a bolilor
P. etiologic cauza și circumstanțele
P. topografic- regiunea anatomică.
Doar termeni medicali- raportul nu va fi prezentat org judiciare.
Concluziile (dupa primirea rezultatelor de laborator) in partea finala a raportului, clare, intelese, fara
termeni pur medicali, rs concrete la intrebari, argumentate stiințifico-practice, sa fie obiective.
1 Motivare obiectiva- date de la autopsie, rezultate cercetari.
2Abordare stiințifica- dupa teorii moderne stiintifice.
3Abordare exhaustiva- sa nu aiba loc de interpretari.
4 Concluzii depline, clare, concrete consecutiva intrebarilor
5Nu trebuie sa depaseasca limitele de competenta profesionala, accesibile pers fara studii medicale.
Rs la intrebari care nu sunt in ordonanta.
Cauza mortii
Vechimea mortii
Leziuni corporale
Consum de etanol

17. Mecanismele de producere a leziunilor prin obiecte contondente. Particularităţile

leziunilor corporale.
Lovire- acțiune centripeta de scurta durata a obiectului contondend aflat in miscare fata de corp- 0,1-
0,2 sec
Compresiune- actiune cetripeta a 2 obiecte contondente și corpul uman, care se misca in aceeasi
directie.
Extensiune- intercțiune centrifugă a 2 obiecte orientate in directii diametral opuse si corpul uman
Fricțiune- acțiune superficială si tangențială dintre obiectul contondent si corpul uman
Particularitațile depind de caracterul obiectului(forma, dimensiuni, masa, densitate), suprafata de
interactiune, modul aplicarii traumei (forta, viteza,durata contactului,unghiul) rezistenta tesutrurilor,
prezenta hainelor, particularitati individuale ale organismului,virsta, maladii preexistente.

18.Clasificarea leziunilor mecanice şi a cauzelor medicale ale morţii provocate de

acestea.
A. Leziuni prin obiecte contondente:
1. lovire cu obiecte contondente;
2. lovirea corpului de obiecte contondente (căderi, precipitări)
3. traumatism de transport;
4. traumatism sportiv;
5. traumatism de producție.
B. Leziuni prin obiecte ascuțite:
tăietoare- cuțit brici
înțepătoare- ace, sulă, cuie
despicătoare- sapă, topor, hirleț
înțepător- tăietoare-cuțit;
înțepător-despicător- baioneta;
tăietor-despicător.
C. Leziuni prin arme de foc:
arme de foc;
grenade, mine, obuze;
subst. explozive
Traume mecanice- unice, multiple;
izolate, asociate (2 regiuni)
după organe și țesuturi- țes moi, viscere, oase, vase.
Cauzele morții:
Leziunile provoacă desinestatator sau prin complicații moartea.
-Hemoragia acută (șoc hipovolemic)-lezare vase, moarte= pierdere de 2-2,5 l de sînge internă/externă.
-Embolie gazoasă ( în art. pulmonară prin vene)
-Embolie lipidică- fracturi (a vaselor cerebrale)
-Emb. Tisulară- ft rar.
-Trombembolie;
-Anevrisme posttraumatice
-Asfixie prin aspirarea de sînge- plagă tăiată a gîtului, fracturi schelet facial.
-Traumă a organelor de importanță vitală- creier (glonte, topor), cord.
-Șoc traumatic
-Comprimare organe vitale (sînge-100 ml craniu, 250 ml cav pericardică) (aer-pneumotorace)
-Toxicoză posttraumatică ( crush sindrom- IRA-mioliză)
-Insuficiență renală, respiratorie;
-Complicații infecțioase- perioada tardivă- tetatos, pneumonie, peritonită, abces, septicemie.
-Stop cardiac reflector- lovituri in zone reflectoare.

19. Particularităţile morfologice şi importanţa medico-legală a excoriaţiilor şi echimozelor.

Excoriația- discontinuitate superficiala a pielii produsa de frecarea de piele a unui corp dur cu suprafata
rugoasa, rezultind o detasare a epidermului in sensul directiei de miscare.
Evoluție:
St. Incipient-suprafata umeda apoi uscată 0-24 h
St. De formare a crustei 24h- 3-4 zile
St. De epitelizare sub crustă-pina la 7-12 zile- decolare marginală apoi cadere.
St. De urma sub excoriație- peste 9-15 zile- sector neted, fin, roz
Importanța:
-atesta aplicarea fortei fizice
-locul aplicarii forței
-vechimea leziunii
-poate uneori restabili proprietatile obiectului vulnerant
-microlambouri- directia aplicarii forței.

Echimoza- mici rupturi vasculare sub piele, apar doar in timpul vietii,apar de regula la locul unde
actioneaza agentul vulnerant; ele pot aparea insa si la distanta- lovire, compresiune, extensiune.
Evoluția echimozelor- modificări de culoare- de la periferie spre centru-grosime neuniformă:
proaspătă- roșie-purpurie -oxihemoglobina
peste cîteva ore- albăstrie- pierde oxigenul
3-4 zile- verde- biliverdină
7-9 zile -galben la periferie, apoi verde și in mijloc albastru- tricolor
se rezoarbe sub acțiunea fagocitelor si enzimelor tisulare- poate persista un timp o oarecare pigmentație.
Importanța:
Atestă aplicarea forței fizice
Numărul loviturilor
Locul actiuni agentului traumatic
Vechimea traumei-dupa evoluție
Permit uneori restabilirea proprietatile obiectului vulnerant
Cadavru-caracterul vital al leziunii

20. Particularităţile morfologice ale plăgilor contuze.

-au diversa formă
-are punți tisulare
-are margini neregulate, strivite, excoriate
-are profunzime mică
-sîngerare neinsemnata
-capete obtuze sau ascutite

21. Leziuni produse de omul neînarmat, caracteristicile morfologice.

71% din leziunile examinate;
Sunt produse cu capul, pumnii, degetele, unghiile, coatele, ghenunchii, picioarele și dinții;
Leziuni: echimoze, excoriație, rar fracturi și rupturi de organe etc.
Periculoase lovituri in zonele șocogene și reflectoare.
Cu rebordul palmei (arte marțiale) in reg. precordială sau suprafața anterioară a gîtului= stop cardiac,
rupture de cartilaje laringiene.
Lovituri in reg. posterioară a gîtului- fracturi ale vertebr. Cervicale și leziuni medulare.
Degetele- echimoze rotunde sau ovale;
Unghiile excoriații semilunare sau liniare.
Comprimarea gîtului între braț și antebraț;
Dinții- echimoze, excoriații, plăgi mușcate- sub forma de arcuri cu concavitățile intern.
Plăgi mușcate- strivire și smulgere- frecvent se infectează.
Leziunile prin mușcare reflectă particularități ale danturii agresorului.
Mușcarea unei porțiuni din corp= deseori cu amputare ex- ureche, nas

22. Schema și ordinea descrierii leziunilor corporale:

1. Localizarea leziunii (regiunea anatomică şi suprafaţa ei, distanţa de la punctele de reper);
2. Tipul leziunii (echimoză, excoriaţie, plagă, fractură etc.)
3. Forma leziunii (se compară cu figurile geometrice, dacă forma nu poate fi comparată, se indică
formă neregulată);
4. Orientarea leziunii față de linia mediană a corpului (os, organ);
5.Dimensiunea leziunii ( lungimea, lățimea, profunzimea in cm);
6.Culoarea leziunii și a regiunii adiacente;
7. Caracterul suprafeței leziunii (relieful)
8. Caracterul marginilor, pereților, capetelor, fundului plăgilor;
9. Prezența depunerilor sau impurităților eterogene in cadrul leziunii sau in jurul acesteia;
10. Starea țesuturilor adiacente;
11.Prezența sau absența hemoragiei in țesuturile lezate;
12. Prezența sau absența semnelor de regenerare a leziunii;
13. Înalțimea de la plante (pînă la porțiunea inferioară a leziunii).

23. Principiile de identificare a obiectelor vulnerante.

1. după caracterele morfologice ale leziunilor mecanice de pe corpul victimei (excoriaţii, plagă tăiată,
înţepată, etc.);

2. după specificul urmelor sau a particulelor obiectului vulnerant, rămase în locurile traumatizate
(amprentele anvelopelor, etc.);

3. după prezenţa diferitelor ţesuturi ale organismului (sânge, piele, resturi de organe, fire de păr) pe
obiectul vulnerant, care coincide cu circumstanţele faptei, particularităţile leziunilor etc.

24 Leziuni prin cădere. Particularităţile morfologice în funcţie de condiţiile traumatizării.

Cadere simpla- din pozitie verticala pe un plan dur.
pasiva- corp in repaos
activa-corp in miscare
-unipolare
-pe regiunile respective ale corpului
-pe regiunile proieminente
-predomina leziunile externe (echimoze si excoriatii)
-depinde de suprafata de aterizare- dura sau moale
dure neregulate- plagi contuze, fracturi, luxatii.
Cadere anterioara- reg. Frontala, os zigomatic, barbie, nas, genunchi, miini.
Cadere posterioară- reg occipitala, scapula, sacru, coate miini
Cadere laterala- reg temporala, pavilionul, membrul superior, art. coxofemurala, partea laterala a
coapselor.

25 Leziuni prin precipitare. Particularităţile morfologice în funcţie de condiţiile

traumatizării.
Precipitare- cadere de pe un plan superior- cu miscare libera in spatiu, interactiune cu obiecte pe
traiectul caderii si aterizare. Ca de obicei sunt accidentale, uneori suicidale, criminale.
Dupa accelerare-activa sau pasiva.
Pe traiecte cadere directa -fara obstacole
in trepte -cu obstacole
Coordonare- coordonata/necoordonata
Aterizare in poz orizontala/verticala/sub unghi
Leziunile prin precipitare:
-locale- de contact- primare-primul contact( sunt insotite de leziuni la distanta) si secundare-
contact suplimentar
-la distanța (depind de elasticitatea si rezistenta tesuturilor)- unda hidrodinamica
Locale-hemoragii masive, plagi contuze, fracturi,
La distanta-mai sus de nivelul contactului primar,fracturi spiralate, tasate, de col femural, rupturi de
capsula articulara, rupturi de viscere si vase magistrale
Fractura craniana in paienjenis-cominutiva

26 Clasificarea traumatismelor de trafic. Traumatismul auto, mecanismele de producere

a leziunilor corporale.
Dupa mijloace de transport
-aerian
-terestru
-naval
-subteran
Dupa tip/mecanism
-ciocnire cu pietonul
-cadere din automobil
-traversare cu rotile
-trauma in salonul automobilului
-comprimare
- traumatism combinat
Leziuni specifice- amprente de parti ale automobilului
Caracteristice- dupa tip si mecanism- bumper fracturi
Necaracteristice- nu depind de tip si mecanism
simulate- obiecte ascutite, arme de foc

27.Particularităţile leziunilor prin ciocnirea automobilului cu pietonul.

In majoritatea cazurilor leziunile sunt produse de partile si piesele proeminente ale vehiculului.
Leziunile specifice la ciocnirea automobilului cu pietonul se formeaza in rezultatul actiunii radiatorului,
farului, suruburilor, retrovizorului, minerelor, scaritelor.. aceste leziuni reflecta total sau partial forma
si dimensiunile pieselor proeminente. Ele sunt reprezentate de excoriatii, echimoze sau chiar plagi
contuze ale gambelor sau coapselor dispuse orizontal, fracturi-bamper cu eschile treiungiulare ale
oaselor tubulare lungi situate la nivelul de ciocnire cu bara de protectie a masinii, leziuni locale,
unilaterale situate in regiunile corpului ce au contactat cu partile masinii, leziuni prin comotie generala
a corpului...

28.Clasificarea obiectelor ascuţite şi a leziunilor produse de acestea. Particularităţile

morfologice ale plăgilor înţepate şi tăiate.
Clasificarea obiectelor ascutite:
1. cu actiune simpla
a)taietoare (cutit, brici)
b)intepatoarea (sula, cuie)
c) despicatoare (topor, satir, sabie)
 2. cu actiune combinata
a)intepator-taietoare (pumnal, cutit cu virf, briceag)
b)intepator-despicatoare
c) taietor-despicatoare
d)ferestruitoare
Leziuni: taiate, intepate, taiat-intepate, despicate.
Plagile produse prin actiunea obiectelor ascutite dispun de anumite caractere morfologice comune,
care le deosebesc de cele provocate prin obiecte contondente. Semnele comune ale acestor plagi
sunt: margini regulate, lipsa puntilor de tesut conjunctiv, peretii netezi ai canalului de ranire, lumenul
deschis al vaselor sangvine sectionate, care cauzeaza hemoragie interna sau externa. Fiecare plaga are
caractere particulare care permit identificarea obiectului vulnerant si aprecierea mecanismului de
producere.

29.Leziunile produse prin obiecte despicătoare, mecanismul de traumatizare, caracteristica

morfologică a plăgilor în funcţie de condiţiile de producere.
Mecanismul de baza consta in disecarea tesuturilor, inclusiv cele osoase, cu o ulterioara inlaturare a
lor. Plagile despicate mai frecvent sint localizate in regiunea capului. Marginile plagii despicate
produse cu o lama bine ascutita vor fi netede, regulate. Cele produse cu lame stirbite vor avea
marginile neregulate, excoriatie. La o lovitura sub unghi ascutit va fi excoriatie numai o margine, cea
orientata spre fata inferioara a lamei. Cind rana e produsa cu scutisul lamei unghiurile pot fi ascutite
ori sub forma literei M. Pentru unghiurile plagilor despicate e caracteristica prezenta unor plagi
superficiale suplimentare, produse de virful sau calciiul lamei, mai pronuntate la o patrundere adinca.
Exist 3 feluri de plagi suplimentare: o singura placa ca o prelungire a plagii despicate; una plasat
transversal fata de axa longitudinala a plagii despicate; doua carei confera plagii despicate forma
literei T.
Leziunile oaselor lungi cu aspectul de crestatura sau despicatura pot avea forma de pana ori de
butoniera. Leziunile oaselor plate prezinta niste crestaturi sau despicaturi, fracturi orificiale,
cominutive.

30.Armele de foc. Particularitățile leziunilor produse prin tragere din ⁶arme de vânătoare.

31.Factorii traumatici ai împuşcăturii. Distanţele de tragere din punct de vedere medicolegal.

Factorii traumatici ai impuscaturii:
1. Proiectilul armei de foc sau partile lui componente:
- glontul obisnuit sau special
- eschilele glontului explodat
- alice sau srapnele, bura si alte componente ale armei de vinatoare
- proiectil atipic
2. Factorii suplimentari la tragere de la distanta apropiata
- gazele si aerul din teava
- pulberea
- particule de pulbere
- particule de metal
3. Arma de foc sau particulele acesteia
- orificiul tevii
- partile mobile ale armei
- patul armei
- eschilele tevii si ale altor parti ale armei
4. Proiectilele secundare
- eschilele si particulele proiectilului
- particulele de haine
 - eschile osoase
La impuscaturi de la distante mari leziunile se produc preponderent de proiectil. Formeaza o
cavitate mai mare decit diametrul glontului, apare fenomenul „minus tesut”, se evidentiaza 3 zone a
canalului de ranire: zona propriu-zisa; zona de contuzie a tesuturilor care reprezinta peretii canalului
de la citiva mm pina la 1-2cm; zona de contuzie moleculara a tesuturilor 4-5cm. Un orificiu clasic atunci
cind glontul patrunde perpendicular si apare minus tesut, un inel de excoriatie si unul de stergere.
Distanta impuscaturii cu teava apropiata se divizeaza conventional in trei zone:
- zona de actiune maxima a gazelor explozibile (distanta de tragere 1-5cm)
- zona de depunere concomitenta a funinginii cu particule de metal si pulbere (25-35cm)
- zona de depunere doar a particulelor de metal si pulbere (35-200cm)
La trageri cu teava lipita, teava poate fi aplicata ermetic sau neermetic, orientata perpendicular
sau sub unghi. Aici gazele pot realiza 3 feluri de actiuni: de penetrare, de rupere si contuziva. Marginile
plagii propriu-zise sint neregulate, echimotice, zdrobite, decolate de la tesuturile subiacente, acoperite
pe dinauntru cu funingine. Tragerea cu teaba lipita adesea genereaza leziuni suplimentare localizate in
jurul orificiului de intrare care sunt numite stamp de imprimare, inel de imprimare

32.Semnele leziunilor produse prin gloanţe la tragere de la distanţă apropiată.

Distanța este considerată apropiată atunci cînd ţinta se află în limitele acţiuni factorilor suplimentari ai
împuşcăturii. Se cunosc următoarele zone ale distanţei apropiate:
- tragerea cu ţeava lipită
- zona acţiunii preponderent mecanice a gazelor (prima zonă).
- zona acţiunii combinate a funinginii, a particulelor de pulbere și metal (zona a doua);
- zona acțiunii particulelor de pulbere si metal (zona a treia)
Dacă gura ţevii in momentul împușcăturii intră in contact direct cu hainele sau pielea victimei,
tragerea este considerată drept tragere cu ţeava lipită. In astfel de cazuri ama se sprijină de obiectul
atacat. Lipirea poate fi ermetică, cînd gura țevii e lipită cu putere de obiectul atacat sa neermetică,
cînd gura ţevii numai se atinge de acest obiect. Direcţia ţevii poate fi perpendiculară față de suprafaţa
obiectului atacat, sau cub un unghi ascuțit. In tragerea cu ţeava lipită gazele pot realiza 3 feluri de
acţiuni: de penetrare, de rupere și contuzivă.
Acţiunea de penetrare se manifestă atunci, cînd presiunea gazelor la gura ţevii ajunge la cîteva sute de
kilo pascali. Acţiunea de rupere are loc atunci cînd gazele întîlnesc în partea iniţială a canalului o
rezistență din partea ţesuturilor dure subcutanate. Acţiunea de rupere se manifestă mai frecvent in
regiunea capului și a mîinilor. Acţiunea contuzivă se manifestă cînd gazele la nivelul gurii ţevi, exercită
o presiune mici (din cauza energiei cinetice iniţiale mici sau din cauza trecerii lor preventive ,printr-un
obstacol).
In tragerea cu ţeava lipită orificiul de intrare poate fi stelat, in cruce, uneori unghiular, liniar sau rotund
(cu sau fără rupturi radiale). Marginile plăgii propriu-zise, cu excepţia marginilor rupturilor
suplimentare, sînt neregulate, echimotice, zdrobite, decolate de la ţesuturile subiacente, acoperite pe
dinăuntru cu funingine Apro piind marginile, in centrul plăgii poate fi observat un defect de ţesut
format prin concursul unor mici adîncituri localizate la vîrful lambourilor cutanate. Marginile orificiilor
de intrare rotunde şi vîrfurile lambourilor la plăgile stelate sînt acoperite, de regulă, cu funingine. In
lipirea ermetică depunerile de funingine au forma unu inel îngust de culoare cenușie-intunecat sau
neagră. In lipirea neermetică au forma unui cerc cu diametrul de 3—5 cm. In lipirea laterală depunerile
de funingine sînt neuniforme, au formă de evantai. In tragerea cu ţeava lipită ermetic in jurul orificiului
de intrare depuneri de funingine şi tatuaj prin pulbere, de regulă, nu se observă. Tragerea cu ţeava
lipită adesea generează leziuni suplimentare (prin gura ţevii) localizate in jurul orificiului de intrare.

33.Leziunile balistice transfixiante. Diagnosticul orificiului de intrare şi de ieşire, aprecierea

direcţiei canalului de rănire.
Orificiul de intrare:
Forma orificiului rotunda sau ovala, mai rar semilunara sau nedeterminata, defect tisular practic
permanent, defectul dermei este mai mic decit diametrul glontului, defectul in epiderm deseori este
egal, inelul de excoriatie de regula se determina bine, inelul de stergere prezent pe piele sau pe haine,
marginile frecvent festonate, mai rar netede.
Orificiul de iesire:
Forma orificiului stelata, fisurata, semilunara, mai rar rotunda sau ovala, defest tisular frecvent
lipseste, dimensiunile deseori mai mari decit ale orificiului de intrare, mai rar egale sau mai mici, inelul
de excoriatie frecvent lipseste mai rar este prezent, inelul de stergere lipseste, marginile de regula
neregulate, adesea rasfrinte in afara.
Canalul de ranire poate fi rectiliniu sau cu un traiect curb. El are forma unui con retezat, baza lui fiind
orientata in directia miscarii glontului. Dupa acest caracter morfologic al fracturii se apreciaza directia
canalului de ranire.

34.Plăgile oarbe şi tangenţiale. Însemnătatea criminalistică a glonţului.

Plagile oarbe sunt considerate acele plagi in care proiectilul se opreste in corp. Glontul ramine in corp
atunci cind isi epuizeaza toata energia cinetica. O plaga oarba are doar orificiu de intrare si canal de
ranire, care se termina in diverse tesuturi ale corpului. Caracterul morfologic al plagilor oarbe se
aseamnana cu plagile transfixiante. Efectul hidrodinamic se manifesta mai slab, glontul care dispune
de o viteza mica ricoseaza de os, schimbindusi directia de miscare...
Plaga tangentiala se formeaza atunci cind glontul se atinge de suprafata corpului, lasind doar o
excoratie sau o plaga alungita. Plaga tangentiala poate avea forma unui uluc ingust cu margini
neregulate si rupturi superficilae ale stratului dermal sau chiar ale epidermului. Coltul plagii din
directia miscarii glontului poate fi rotunjit, excoriat, cu semne ale inelului de stergere. Coltul plagii din
partea opusa este ascutit, mai putin excoriat. Actiunea tangentiala a glontului manifestata pe haine
poate lasa orificii de intrare si de iesire separate, situate la o anumita distatna unul de altul.

35.Leziunile oaselor produse de gloanţe.

In oasele plate (craniu,omoplat,oasele bazinului) canalul de intrare a glontelui are forma unui con
retezat cu virful orientat spre locul impactului. In cazul impactului perpendicular pe tablia externa a
osului vom gasi un orificiu rotund regulat, de la marginile careia pornesc niste fisuri radiare scurte.
Dimensiunile acestui orificiu aproape coincid cu diametrul transversal al proiectilului. Pe tablia interna
vom gasi un orificiu neregulat, dimensiunile caruia depasesc diametrul transversal al proiectilului. Daca
glontul penetreaza osul sub un unghi ascutit la intrare se produce o eschila osoasa si un orificiu avind
dimensiunile mai mari decit ale glontelui. La intrare sub un unghi obtuz orificiul este si mai mare. In
epifizele oaselor lungi se formeaza un canal orificial. Trabeculele traumatizate ale substantei
spongioase vor fi rasfrinate in sensul miscarii glontului. Fracturile impuscate ale diafizelor aoselor lungi
prezinta de regula un sector de aschiere a osului. Dupa restaurarea osului la intrare se observa un
defect de tesut de forma rotunda cu marginele regulate de la care pornesc fisuri radiante. Pe
suprafetele laterale ale osului se evidentiaza niste eschile mari avind forma aripelor de fluture (gratiei
acestui fapt fracturile balistice ale oaselor lungi au si fost numite fracturi „in fluture”). Orificiul de iesire
se manifesta printr-un defect de tesut de dimensiuni foarte mari, cu marginele neregulate de la care
pornesc multiple fisuri longitudinale. Iesind din os glontul detaseaza unele eschile osoase si formeaza o
„cararuie” care se extinde in directia zborului proiactilului.

36.Caracteristicile leziunilor organelor interne produse prin gloanţe. Efectul hidrodinamic.

Leziunile organelor interne (ficat,rinichi,splina),produse prin gloante sunt steriotipice: un orificiu de
intrare stelat, cu dimensiuni relativ mici un canal rectiliniu cu o zona de distrugere a tesuturilor
adiacente un orificiu de ieseri stelat sau neregulat,fiind mai mare decit cel de intrare. Leziunile
balistice ale plaminilor sunt mai mici ca volum decit cele a organelor parenchimatoase (datorita bunei
aeratii si a densitatii relativ mici). Marginile orificiului de intrare sunt rounjite ,pleura viscerala este
rasfrinta in lumenul canalului. Marginile orificiului de iesire sunt rupte, neregulate rasfrinte in afara. In
lumnul canalului pot fi fragmente de tesut pulmunar sub forma unor lambouri orientate cu capetele
libere in sensul propulsarii proiectilului. In pericard si cord orificiul de intrare este rotubd sau oval,cu
marginele regulate rotunjite. Orificiul de iesire are dimensiuni mai mari o forma neregulata marginele
rupte si rasfrinate in sensul miscarii glontelui. In stomac, intestine, vezica urinara daca lumenul lor este
desert orificiul de intrare si de iesire sunt rotunde cu multiple rupturi scurte ale seroasei si ale
mucoasei. Daca organele sus mentionate sunt pline cu lichid vor fi prezente rupturi ale peretilor
asociate cu echimoze si detaserii de mucoasa datorita actiunii hidrodinamice a proiectilului).
Efectul hidrodinamic: acesta are loc atunci cind pe parcursul traiectoriei sale proiectilul intilneste un
organ cavitar plin cu lichid(stomac,inima,intestin,vezica urinara). Rupturile se vor produce sub actiunea
undelor hidrodinamice asupra peretilor organului cavitar. Printr-un mecanism similar se vor prouce si
rupturile splinei ale ficatului(in stare de congestie) si chiar ale cutiei craniene.

37.Particularităţile leziunilor produse prin gloanțe la tragere cu țeava lipită.

Dacă gura ţevii in momentul împușcăturii intră in contact direct cu hainele sau pielea victimei,
tragerea este considerată drept tragere cu ţeava lipită. In astfel de cazuri ama se sprijină de obiectul
atacat. Lipirea poate fi ermetică, cînd gura țevii e lipită cu putere de obiectul atacat sa neermetică,
cînd gura ţevii numai se atinge de acest obiect. Direcţia ţevii poate fi perpendiculară față de suprafaţa
obiectului atacat, sau cub un unghi ascuțit. In tragerea cu ţeava lipită gazele pot realiza 3 feluri de
acţiuni: de penetrare, de rupere și contuzivă.
Acţiunea de penetrare se manifestă atunci, cînd presiunea gazelor la gura ţevii ajunge la cîteva sute de
kilo pascali. Acţiunea de rupere are loc atunci cînd gazele întîlnesc în partea iniţială a canalului o
rezistență din partea ţesuturilor dure subcutanate. Acţiunea de rupere se manifestă mai frecvent in
regiunea capului și a mîinilor. Acţiunea contuzivă se manifestă cînd gazele la nivelul gurii ţevi, exercită
o presiune mici (din cauza energiei cinetice iniţiale mici sau din cauza trecerii lor preventive ,printr-un
obstacol).
In tragerea cu ţeava lipită orificiul de intrare poate fi stelat, in cruce, uneori unghiular, liniar sau rotund
(cu sau fără rupturi radiale). Marginile plăgii propriu-zise, cu excepţia marginilor rupturilor
suplimentare, sînt neregulate, echimotice, zdrobite, decolate de la ţesuturile subiacente, acoperite pe
dinăuntru cu funingine Apro piind marginile, in centrul plăgii poate fi observat un defect de ţesut
format prin concursul unor mici adîncituri localizate la vîrful lambourilor cutanate. Marginile orificiilor
de intrare rotunde şi vîrfurile lambourilor la plăgile stelate sînt acoperite, de regulă, cu funingine. In
lipirea ermetică depunerile de funingine au forma unu inel îngust de culoare cenușie-intunecat sau
neagră. In lipirea neermetică au forma unui cerc cu diametrul de 3—5 cm. In lipirea laterală depunerile
de funingine sînt neuniforme, au formă de evantai. In tragerea cu ţeava lipită ermetic in jurul orificiului
de intrare depuneri de funingine şi tatuaj prin pulbere, de regulă, nu se observă. Tragerea cu ţeava
lipită adesea generează leziuni suplimentare (prin gura ţevii) localizate in jurul orificiului de intrare.

38.Semnele morfologice ale morţii asfixice (rapide).

La examinarea persoanelor moarte prin asfixiile mecanice vor fi constatate semne morfologice numite
leziuni asfixice generale. Ele se impart in : interne si externe.
Din semnele externe fac parte:
1 petesii asfixice: (se explica prin faptul ca semareste presiunea venoasa si sporirea permeabilitatii
peretilor vaselor sanguine di cauza hipoxiei) sunt hemoragii mici punctiforme ale pielii si mucoasel
fetii. Sunt mai pronuntate pe conjunctiva palpebrala si oculara. In asfixiile de lunga durata sunt
prezente si pe pilea pleoapelor, fetei, gitului, partilor superioare ale toracelui, pe mucoasa bucala.
Prezenta petesiilor nu este strict obligatorie .
2 Cianoza fetei: se caracterizeaza prin culoarea albastr-vinetie a obrajilor, a conjunctivei si a mucoasei
buzelor, conditionata de staza venoasa. E mai pronuntata in primele ore dupa moarte peurma pierde
din intensitate si poate disparea complet din cauza hipostazei.
3 Cianoza extremitatilor: degetelor a membrelor superioare si in special a unghiilor care au culoare
albastr-violeta.
4 lividitatile cadaverice precoce: intinse ca suprafata intens cianotica albastru-inchis,violacee, fenomen
explicat prin fluiditatea singelui.
5 Semnele mictiunii si defecatiei involuntare: se datoreste spasmelor musculare in timpul convulsiilor
contractiei musculaturii netede.
Din semnele interne fac parte:
1 singe fluid de culoare inchisa:se explica prin cresterea activitatii fibrinolitice si a unor factori
anticoagulanti ca o consecinta a suprasaturatiei cu CO2 si datorita reducerii mari a proportiei de
oxihemoglobina.
2 Dilatarea si umplerea cordului drept si sting fluid si inchis la culoare: Ventricolul sting contine putin
singe sau este gol semn conditionat de staza sanguina pulmunara.
3 Staza generalizata pronuntata in toate organele,mai exprimata cerebral si pulmunar.
4 anemie splenica (semnul lui Stabinschi intilnit rar explicat prin splenocontractie).
5 Petesii subpleurale, subendocardiale(petele Tardieu) hemoragii punctiforme sau insulare pina la
marimea semintelor de mei. Mai frecvent se intilnesc sub pleura viscerala la baza plaminilor sau
epicard. Ele sa datoresc cresterii presiunii sanguine si a presiunii intraalveolare in stadiul culminant al
asfixiei.

39. Spânzurarea, semnele morfologice. Semnele vitalității șanțului de spânzurare.

Prin spânzurare se subînţelege forma de asfixie mecanică realizată prin compresiunea gâtului cu laţul,
acţionat de greutatea propriului corp sau a unei părţi a lui. Spânzurarea poate avea loc în poziţie
verticală – stând în picioare, pe genunchi, pe şezute sau orizontală – culcat.
Forme:
1. Completă – corpul suspendat în laţ, fără contact cu
punct de sprijin
2. Incompletă – corpul suspendat în laţ, are contact cu
plan de reper (în genunchi, pe şezute sau orizontală)
Tipuri:
1. Tipică – lațul este situat pe suprafața anterioară-
laterală a gâtului, iar nodul – la ceafă (din spate)
2. Atipică – nodul situat sub bărbie (din față)
3. Laterală – nodul situat pe una dintre suprafețele
laterale ale gâtului
Aspectele morfologice
1. Externe
Şanţul de spânzurare - semnul specific – leziune superficială a pielii gâtului sub forma unei zone
denivelate care reprezintă o reproducere negativă a reliefului lațului
• localizat în 1/3 superioară a gâtului
• direcție oblică, ascendentă, spre nod
• adâncimea neuniformă
• incomplet
2. Interne
– Infiltratele hemoragice în țesutul celuloadipos și mușchii gâtului. Hemoragii în mușchii sterno-cleido-
mastoidieni (locul inserției pe claviculă și stern) - (semnul Walker)
– Hemoragii pericarotidiene. Hemoragii în adventiţia carotidelor - (semnul Martin)
– Rupturile transversale ale intimei carotidelor - (semnul Amusat)
– Fracturile laringiene, osului hioid
– Hemoragiile în capsula ganglionilor limfatic
– Dislocaţii atlanto-occipitale sau cervicale, fracturi axis
Şanţul (amprenta) de spânzurare este semnul cel mai evident şi specific. Sectorul comprimat are un
caracter pergamentat, de culoare gălbuie-violacee, care păstrează, întocmai ca un mulaj, forma,
dimensiunile şi structura laţului. De obicei, direcţia şanţului de spânzurare este oblică, punctul cel mai
înalt fiind în zona nodului. Direcţia şanţului poate fi orizontală sau aproape orizontală la spânzurările în
poziţia culcată. Poziţia şanţului, mai frecvent, este superioară (în raport cu cartilajul tiroid) în
spânzurările complete. Lăţimea şanţului depinde de grosimea laţului. Laţurile confecţionate dintr-un
material rezistent şi subţire lasă şanţuri înguste. Adâncimea şanţului de spânzurare este în funcţie de
grosimea şi de forţa de compresiune. Laţurile dure vor lăsa şanţuri puternic pergamentate şi expresive,
iar cele moi – puţin expresive, adesea cu greu sunt observate. În unele cazuri un şanţ îngust de
spânzurare poate fi ascuns în profunzimea pliului cutanat de la gât.

40. Strangularea, semnele morfologice.

Strangularea cu laţul – asfixie mecanică – comprimarea formaţiunilor neurovasculare şi aeriene ale
gâtului, realizată cu un laţ traumatic strâns progresiv sub acţiunea
forţei exterioare: Laţul poate fi strâns cu mâinile (străine sau proprii) sau prin alte metode, cum ar fi
rotirea unui băţ care s-a introdus între laţ şi tegumente. Laţurile la fel pot fi dure, semidure şi moi.
Semnul morfologic
- șanţul de strangulare
• localizat la nivelul cartilajului tiroid
• direcție orizontală
• adâncimea uniformă
• continuu
La o compresiune puternică cu laţul în ţesuturile moi şi muşchi pe traiectul şanţului de strangulare se
formează hemoragii. Mult mai frecvent decât în spânzurare se fracturează cartilajele laringiene. În
strangularea cu laţul mult mai des se pot constata urme de acţiuni violente situate pe diferite locuri ale
corpului, care adesea pot fi confundate cu leziunile de autoapărare. Există cazuri când victima este ucisă
prin strangularea cu laţul apoi cu acelaşi laţ este spânzurată. Aceasta duce la formarea a două şanţuri,
unul – circular, situat orizontal, iar altul situat oblic, capetele căruia sunt orientate spre nod. Intre
ambele şanţuri pielea poate fi excoriată în consecinţa alunecării laţului.

41. Sugrumarea, semnele morfologice.

Sugrumarea sau strangularea cu mâna este o formă de asfixie mecanică realizată prin compresiunea
gâtului cu mâna. Sinuciderea prin autostrangulare manuală este imposibilă, deoarece o dată cu pierderea
cunoştinţei sunt suprimate forţa musculară şi compresiunea. Sugrumarea este efectuată totdeauna de
către o altă persoană.

Aspectele morfologice
1. Externe
• excoriaţii liniare şi semilunare
• echimoze rotunde sau ovale
2. Interne
• hemoragii masive în ţesuturile moi
• fractura osului hioid şi cartilajelor laringiene
Sugrumarea, de obicei, se combină cu producerea altor leziuni corporale în procesul agresiunii si
autoapărării – multiple echimoze, excoriaţii, fracturi ale coastelor, chiar şi rupturi ale organelor interne.
Asemenea leziuni lipsesc la bătrâni, copii, bolnavi, care nu pot opune rezistenţă agresorului.

42. Asfixia prin compresiune toraco-abdominală: tanatogeneza şi semnele caracteristice.

Mecanismul de formare a măştii echimotice și edemului carminat al pulmonilor.
Este o formă specifică de asfixie mecanică care se dezvoltă prin comprimarea toracelui şi a
abdomenului, astfel încât se împiedică excursiile respiratorii. Pentru aceasta este necesar o greutate de
aproximativ 40–80 kg repartizată pe toată suprafaţa toracelui şi a abdomenului. La nou-născuţi
comprimarea toraco-abdominală cu consecinţe mortale poate fi realizată numai de câteva kg sau chiar o
înfăşare strânsă.

Aspectele morfologice
• „Masca echimotică” reprezintă echimoze punctiforme pe faţă, gât, mai ales pe locul comprimării, care
era considerat până nu demult o manifestare specifică pentru compresiunea toraco-abdominală numai pe
viu. Autorul acestui manual a dovedit experimental (pe cadavre) că fenomenul dat se formează şi la o
compresiune postmortală a toracelui în primele 24 ore după decesul persoanelor adulte şi până la 48 ore
- la copii. Organele de urmărire penală trebuie să ţină cont de posibilitatea apariţiei măştii echimotice
post-mortem, pentru a evita comiterea unor greşeli, legate de simularea unui accident prin comprimarea
toraco-abdominală.
• exoftalmie
• edemul carminat al plămânilor (plămânii măriți în dimensiuni, aerați moderat, edemațiați, de culoarea
roșie-aprinsă)
• leziuni externe şi interne toraco-abdominale

43. Obstruarea căilor respiratorii cu corpuri străine. Particularităţile de vârstă ale acestor
forme de asfixie.
Obstruarea căilor respiratorii - asfixie mecanică – se instalează prin pătrunderea în aceste căi a
diferitelor corpuri străine solide.
Mecanismul morții: moartea se instalează prin asfixie mecanică, consecutivă ocluziei căilor respiratorii
și spasmului laringian reflectoriu.
La copii mari sau maturi mai frecvent, căile respiratorii sunt obturate cu bucăţi de carne, cârnaţ şi alte
produse alimentare. Astfel de cazuri se întâmplă în timpul mâncării în grabă, asociată pe neaşteptate cu
anumite emoţii. De asemenea pot fi aspirate grăunţoase, fasole etc. Această formă de asfixie se produce
prin obstrucţia căilor respiratorii cu mase vomitive în stare de ebrietate, în timpul pierderii cunoştinţei
etc
Copiii mici pot aspira diferite monede, nasturi, alte obiecte mici, care pătrund adânc, până la nivelul
bronhiilor.

44. Sufocarea, semnele morfologice.

Reprezintă o formă de asfixie mecanică prin astuparea orificiilor respiratorii superioare (nazal, bucal).
Sufocarea se produce de cele mai multe ori cu mâna, direct sau prin intermediul unor obiecte moi
(pernă, plapumă).
Aspectele morfologice
• echimoze rotunde, ovale – în jurul orificiilor nazo-bucale
• excoriaţii liniare, semilunare – în jurul orificiilor nazo-bucale
• echimoze, excoriaţii, plăgi – mucoasa buzelor, obrajelor
În aceste cazuri în cavitatea bucală sau nazală se pot depista mici resturi din materiale cu care s-a
produs sufocarea (firişoare de lână, pene, nisip etc.).
În cazul sufocării cu materiale moi (pernă plapumă etc.) leziunile stabilite pe cadavru sunt foarte
discrete sau pot lipsi, sunt prezente numai semnele generale asfixice.

45. Înecul. Mecanismul morții și semnele morfologice.

Înecul (submersia) constituie o formă de asfixie mecanică prin ocluzia căilor şi cavităţilor respiratorii cu
un lichid (apă, ulei, petrol etc.).
În dependenţă de caracterul tanatogenetic al înecului se evidenţiază patru mecanisme de moarte:
• Aspirativ – se caracterizează prin pătrunderea lichidului în organism (înec umed)
• Spastic – se însoțește cu o spasmare a glotei în consecința excitației mucoasei căilor respiratorii, fără
pătrunderea lichidului în organism (înec uscat)
• Reflector – condiționat de diferiți factori endo- și exogeni care provoacă o stopare imediată a
activității cardiace și respiratorii, fără pătrunderea lichidului în organism
• Mixt – îmbină toate variantele tanatogenice menționate.
Aspectele morfologice:
• Ciuperca înecatului – o cantitate mare de spumă stabilă și densă, perlată, în jurul gurii și nasului
(semnul Krușevski)
• Emfizemul pulmonar – plămânii grei, voluminoși, umplu cavitățile pleurale, acoperă inima, extinși, au
impresiuni liniare pe părțile latero-posterioare (imprimări costale)
• Petele Rascazov- Lucomski-Paltauf – peteșii subpleurale pal-roșietice, nedelimitate, mai mari decât
petele Tardieu

• Prezența lichidului de submersie în sinusul osului sfenoidal (semnul Sveșnicov) – până la 5ml
• Prezența în stomac a apei cu nisip, mâl, alge. Hemodiluţia sângelui din inima stângă
• Embolia gazoasă a venelor pulmonare, cordului stâng – pătrunde aerul alveolar în sânge prin vasele
lezate, urmare a emfizemului acut (semnul Isaev)

46. Semne ale retenției cadavrului în apă.

La retenţia cadavrului în apă se pot produce următoarele modificări:
• aspectul „pielii de gâscă”, pielea devine palidă;
• macerarea pielii, care apare pe palme şi tălpi. În funcţie de timpul cât s-a aflat cadavrul în apă se
dezvoltă:
la 3-6 ore pielea pe palme şi tălpi devine albă,
la 3-5 zile – „mâna de spălătoreasă”,
la 10-15 zile - începutul detaşării pielii de pe palme şi plante ca o mănuşă („mănuşa morţii”). La o lună
pielea se detaşează treptat în lambouri de pe tot corpul;
• „Mănuşile morţii” în caz de retenţie a cadavrului în apă;
• Detaşarea (10 zile) şi căderea (20 zile) părului;
• Depunerea algelor pe corpul cadavrului, care începe la 10—12 zile.
Semnele prezentei ale cadavrului in apa, in dependenta de tipul apei:
temperatura apei : 18 -20 de grade
 Tipul apei :
Sarata : 1. Lichidele singelui vor fi atrase catre apa, de la nivelul pulmonului cu producerea
hemoconcentratiei si hipovolemiei (volumul singelui se diminuiaza 40 % in 3-5 min )
2. Se realizeaza un dublu innce : in apa ca atare si prin exudatul alveolar
Dulce: 1. Gradientul de presiunea osmotica este in favoare singelui
2. Apa trece in circulatia generala
3. unde provoca fenomene de hemodilutie, hipervolemie, hemoliza si eliberare de ion K+, perioada : 2-3
saptamini: Pielea se detaseaza de pe plante si palme (manusa mortii)

47. Acțiunea locală a temperaturii înalte. Identificarea agentului termic.

Posibilităţile adaptării organismului uman faţă de ridicarea temperaturii mediului ambiant este foarte
limitată. El va suporta temperatura înaltă în limitele de până la 50-60°C. Un rol important prezintă
umiditatea aerului. Temperatura înaltă la un aer uscat este suportată mai uşor, în timp ce umiditatea
sporită favorizează apariţia stărilor patologice.
Temperatura înaltă poate avea asupra organismului preponderent o acţiune generală, locală sau mixtă.
Acţiunea generală a temperaturii înalte (hipertermia) se poate manifesta prin şocul hipertermic (ridicării
temperaturii corpului mai sus de 41-42 grade C°) şi insolaţii, iar cea locală prin formarea arsurilor
(combustiilor).

Arsurile pot fi provocate de: corpuri incandescente sau încălzite tare; lichide fierbinţi; flăcările de gaz
sau de altă origine; vapori combustibili şi de apă. Arsurile pot fi provocate, de asemenea, de substanţe
chimice, de curentul electric, de razele ultraviolete, de emanaţiile radioactive. Îmbrăcămintea poate
favoriza sau atenua arsurile

48. Moartea produsă prin acţiunea generală a frigului. Modificările morfologice.

Temperaturile joase, la fel, acţionează negativ asupra activităţii vitale a organismului, provocând
dereglări grave ale sănătăţii sau moartea. Frigul poate acţiona izolat asupra unor
părţi ale corpului sau asupra întregului organism.
Acţiunea locală a temperaturilor scăzute provoacă degerături. În dependenţă de intensitatea
modificărilor deosebim patru grade de degerături, majoritatea dintre care sunt accidentale. Prezenţa
semnelor de degerătură pe cadavru este o dovadă a survenirii morţii prin acţiunea frigului. La persoane
vii adesea se cere determinat gradul de gravitate a leziunilor corporale în urma degerăturilor stabilite.
Acţiunea generală a frigului se caracterizează printr-o dereglare a activităţii întregului organism. În faza
iniţială de agresiune termică scăzută în organism are loc o reacţie de
apărare, iar mai târziu, când posibilităţile de adaptare scad, începe coborârea temperaturii corpului şi
diminuarea activităţii funcţionale vitale.
La temperatura corpului de +30°C apar dereglări din partea sistemelor respirator şi cardiovascular, iar la
24-25°C survine moartea.
Semnificativă este „poziţia embrionară”: mâinile lipite de piept, picioarele îndoite spre abdomen,
trunchiul gârbovit. Această poziţie nu este caracteristică pentru persoanele care au fost în stare de
ebrietate.
La o acţiune a frigului părţile deschise ale corpului pot avea o culoare roşie, apare aspectul „pielii de
gâscă”. În jurul orificiilor nazale şi bucale se pot depista ţurţuri de gheaţă.
La cercetarea cadavrului se constată modificări în mucoasa stomacului sub forma unor sufuziuni (petele
Vişnevski). Aceste pete au o culoare cafenie, sunt dispuse pe traiectul vaselor mucoasei gastrice, cu
dimensiuni mici (0,1-0,3 mm). Numărul lor este variat (până la 100) şi se depistează în 85- 90% din
cazuri. În bazinetul rinichilor de asemenea se pot găsi astfel de pete, analogice cu petele Vişnevski.
Dacă cadavrul se găseşte mult timp în condiţii de temperatură scăzută (mai joasă de 0 grade), ţesuturile
moi pot îngheţa. La congelare volumul creierului se măreşte provocând fisurarea oaselor şi ruperea
pielii de pe cap.

49. Electrotrauma. Factorii ce influenţează electrocuţia. Semnele morţii prin electrocuţie.

Prin electrotraumă se înţeleg modificările morfofuncţionale din organism sub acţiunea curentului
electric. Electrotrauma cu consecinţe letale se numeşte electrocuţiune. Spre deosebire de alţi agenţi
fizici, energia electrică poate acţiona prin intermediul altor obiecte, care se află sub tensiune sau chiar la
o distanţă anumită de sursa electrică. Electrocuţia este posibilă atât prin acţiunea curentului electric
tehnic, cât şi a celui atmosferic.
 Factori:
Curentul electric acţionează asupra organismului local (pe anumite segmente) şi integral (acţiunea
generală). În funcţie de timpul de interacţiune cu corpul, moartea se poate instala:
1) momentan, la faţa locului;
2) prolongat, când victima efectuează un anumit timp mişcările voluntare active;
3) întârziat, când starea sănătăţii victimei se ameliorează, însă sfârşitul este letal;
4) tardiv. În majoritatea cazurilor moartea survine la faţa locului.

Se necesită de analizat:
1. Sursa electrocutării (conductorul electric sau obiectul, parametrii fizici ai curentului, defectarea şi
camuflarea aparatelor electrice etc.).
2. Gradul de deteriorare a bandei izolante, a dispozitivelor izolatoare, îngrăditurilor, prezenţa semnelor
proaspete de reparare a lor etc.
3. Condiţiile care au contribuit la electrocutare, în primul rând, gradul de umiditate a aerului şi
obiectelor înconjurătoare, care au devenit conducătoare de electricitate etc.
4. Caracterul de introducere a victimei în circuitul electric: unipolar, bipolar, prin contact direct cu sursa
electrică sau indirect prin alte obiecte, lichide etc.
5. Durata contactului şi cât de strâns s-a produs.
6. Schimbarea mobilei în alte locuri ale încăperii în aşa mod ca să camufleze electrocutarea sau crearea
incendiului, ruperea firelor electrice etc.
N.B! Pielea uscată are o rezistenţă mai mare decât cea umedă.

Semnele locale ale electrocutării sunt: marca electrică, epidermoliza, edemul electrogen, metalizarea
pielii, arsurile pielii, necroza ţesuturilor moi şi a oaselor.
Pentru expertiza medico-legală şi pentru organele de anchetă penală cea mai mare importanţă o prezintă
marca electrică. Marca electrică apare în locurile de contact (de intrare şi ieşire) cu sursa electrică,
prezentând un sector al pielii de culoare cenuşie-gălbuie, de formă rotundă, ovală sau alungită, de
consistenţă dură. La exterior, adesea, se aseamănă cu o bătătură uscată a pielii.
În caz de Fulgeraţie (descărcarea energiei electrice naturale la tensiuni foarte mari), pe piele se
formează arsuri, adesea poate fi depistată aşanumita „figură de fulgeraţie”, în formă de dungi arborate
de o culoare roşie sau roză, care se păstrează numai până la 24 ore după producerea ei, apoi devine
palidă şi dispare. Rareori prin fulgeraţii se formează plăgi.

50. Toxicele şi clasificarea lor.

• Toxicologia este ştiinţa care studiază substanţele toxice şi acţiunea lor asupra organismului.
• Toxicologia medico-legală este o ramură independentă a toxicologiei, cu sarcini şi metode de cercetări specifice, stu
toxicele şi intoxicaţiile în aspectul problemelor ce stau în faţa organelor de drept.
• Substanţele toxice reprezintă o sursă frecventă de agresiune şi moarte violentă.
• Prin substanţă toxică se înţelege orice compus chimic exogen, care fiind introdus în organism în cantităţi relativ mic
prin proprietăţile sale fizico-chimice, condiţiile de administrare şi acţiune, provoacă o dereglare a sănătăţii sau moartea
• Starea de boală condiţionată de toxic se numeşte intoxicaţie.
Clasificarea toxicelor GrupaReprezentanţii Mecanismul de acţiune Principalele semne şi
modificări
I ∗ preponderent local ∗ dureri insuportabile
Corosive ∗ acizi ∗ coagulează şi distrug elementele
∗ necrotizarea
proteice ţesuturilor în locul contactului
(caustice) ∗ baze ∗ acizii – cu cruste relativ dure
∗ derivaţii lor ∗ bazele – necrotizare de consistenţă moale

II ∗ metalele grele (plumb,∗ locală

mercur)
şi post-rezorbtivă ∗ modificări destructive a organelor parenchim
Destructive ∗ metaloizii (arsenicul)∗ afectează organele de eliminare∗ aunele
toxicului
săruri atacă organele hematopoetice şi s
∗ etc. ∗ puternic toxic neuroparalitic ∗ evaluarea clinică asemănătoare toxico-infecţi
alimentare
∗ se cumulează în păr, unghii, oase
∗ modificări ale tubului digestiv

III ∗ monoxid de carbon ∗ formează carboxi-hemoglobina∗ pierderea bruscă a cunoştinţei

Hematice ∗ substanţe methemoglobinizante
∗ blochează transmiterea oxigenului
∗ tegumentele,
la ţesuturi sângele şi ţesuturile de culoare r
∗ etc. aprinsă
∗ blochează formarea oxi-hemoglobinei
∗ tegumentele dispun culoare surie
∗ sângele şi ţesuturile devin roşietice-cafenii
IV
Funcţionale ∗ cianhidrele ∗ blochează enzimul citocromoxidaza
∗ moarte momentană
∗ alcool etilic ∗ cauzează anoxie celulară ∗ miros de migdal amar
∗ etc. ∗ inhibează activitatea sistemului∗ nervos
culoarea
şi roşietică a tegumentelor
reglarea organelor vitale ∗ semne specifice lipsesc
∗ diagnosticul morţii se bazează pe concentraţia
alcoolemiei

• ϖ Consecinţele intoxicaţiilor depind de mai mulţi factori;

• ⎫ de structura chimică a toxicului,
• ⎫ de afinitatea sa pentru anumite ţesuturi şi organe,
• ⎫ de cantitatea utilizată,
• ⎫ de concentraţie,
• ⎫ timpul de acţiune,
• ⎫ căile de introducere,
• ⎫ sensibilitatea organismelor fată de toxic,
• ⎫ de vârstă etc.

51. Condițiile de acțiune a toxicelor. Deprinderea faţă de toxic.

Caracterul schimbărilor morfofuncţionale în intoxicații depinde de un șir de condiții:

Condițiile de acţiune ale toxicului asupra organismului

2. Starea Acţiunea
1. Proprietățile organismului: 3. Caile de Condițiile combinată a
introducere: mediului
toxicului; - masa corpului toxicelor:
- distribuirea ambiant:
- doza - cantitatea şi - sinergismul
- acumularea - mediatorii
- concentraţia caracterul chimici -antagonismul
- starea de conținutului gastric căile de
eliminare și biologici
agregare - virsta - temperatura
- solubilitatea - sexul - umiditatea
- stabilitatea - patologia
preexistentă
- sensibilitatea
individuală
- rezistenta generală

(tab.).
Există următoarele tipuri de acțiune a toxicului asupra organismului :
● primară – se manifestă în locul interacțiunii toxicului cu organismul;
● consecutivă - se manifestă prin dereglarea funcției organelor consecutiv acțiunii
primare a toxicului;
● metatoxică - prezintă repercusiunile tardive ale intoxicației, care nu au o legătură
cauzală directă cu acţiunea nemijlocită a toxicului și se manifestă, în fond, după
eliminarea lui din organism.

❖ Proprietățile toxicului. Un rol primordial are doza toxicului, adică cantitatea de toxic
pătrunsă în organism. Doza mortală poate să constituie sutimi (stricnina), zecimi
(morfina) din gram, cîteva grame (acizii neorganici concentrați) sau sute de grame
(etilenglicotut). Aceeași substanță chimică (de pildă, NCI) în concentrații mari
reprezintă un toxic foarte agresiv, pe cînd în concentrații mici – un remediu
terapeutic. Există și reacții individuale ale organismului la toxice. Pentru unele
persoane chiar și dozele extrem de mici, inofensive pentru majoritatea absolută a
 oamenilor, sînt fatale (idiosincrazia, alergia). Alte persoane au o sensibilitate scăzută
(din cauza unor particularități individuale sau a deprinderii cu toxicul), grație cărui
fapt pot lua chiar doze mortale fără a avea urmări nefaste.
❖ Deprinderea se manifestă mai frecvent față de substanțele narcotice (morfină,
cocaină, alcool etc.), față de cele care provoacă o stare de euforie, un efect analgezic,
care ridică simțul de frică, încordare, incertitudine.
Procesul de deprindere e conditionat de faptul că la întrebuinţarea sistematică a
toxicului acesta se include in procesele metabolice, biochimice din organism şi
astfel devine într-un mod oarecare o substanţă indisponibilă, absolut necesară
organismului. Din această cauză în lipsa toxicului apare abstinenta, care poate
evolua foarte grav,
avînd repercusiuni patologice foarte serioase. Grație deprinderii, omul poate suporta
doze care le depăşesc pe cele mortale.
Toxicele pot fi introduse în organism în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Mai
agresive sînt cele lichide și gazoase, deoarece acestea pătrund mai uşor în organism.
Sînt mai periculoase toxicele care se dizolvă ușor și repede în lichidul şi ţesuturile
organismului. De pildă, calomelul (Hg,C1,) este o substanță puțin solubilă şi se
foloseşte drept purgativ; sublimatul (NgCl) este o substanţă uşor solubila și prezintă
un toxic foarte puternic. Unele substanţe sínt instabile în mediul ambiant. De pildă,
cianura de potasiu (KCN), un toxic extrem de agresiv, fiind extras din capsula de
sticlă, subțiunea bioxidului de carbon se transformă în potasă (K2CO3), care după
ingerare produce un efect purgativ.
❖ Starea organismului. Evoluția intoxicației depinde de masa victimei - cu cît masa
corpului e mai mică, cu atît intoxicația e mai gravă. Importă cantitatea, consistența și
componenţa chimică a conținutului gastric. Acesta poate micşora concentrația
toxicului, il poate oxida sau reduce, îl poate absorbi complet sau parţial.
❖ Maladiile care dereglează funcțiile de dezintoxicare a ficatului, de filtrare și eliminare
a rinichilor vor agrava intoxicațiile. Mai sensibili la acțiu-nea toxicelor vor fi copiii,
femeile în perioada gravidității și menarhei, persoanele alergizate. Micşorarea
sensibilității organismului față de unele toxice poate fi realizată prin «antrenament -
introduce- re repetată a toxicului la mici intervale de timp în doze crescînde
(incepînd cu cele inofensive). Fenomenul acesta poartă denumirea de tahifilaxie
(apărare rapidă). Din substanțele care pot provoca tahifilaxia fac parte efedrina,
fentamina, pituitrina etc. Introducerea repetată în organism a unor toxice în doze mici
poate mări rezistenta față de ele prin deprindere .
❖ Evoluția intoxicaţiilor depinde și de starea generală a organismului. Așa, intoxicaţiile
vor fi suportate mai greu de persoanele cu psihica labilă, de cele slăbite de traume,
maladii cronice.
❖ Căile de introducere. Căile de introducere a toxicului determină viteza transportării
lui în sînge. Mai frecvent toxicele sînt introduse prin ingerare. Absorbindu-se din
stomac şi intestinul subțire, ele nimeresc în sînge, apoi prin sistemul venei porte în
ficat, unde se neutralizează parțial. Toxicele introduse prin rectum sau vagin ocolesc
bariera hepatică, de aceea au o actiune mai pronunţată. Foarte rapid şi aproape
neschimbate ajung în sînge toxicele introduse parenteral. Practic momentan şi destul
de pronunţat se manifestă acțiunea toxicelor introduse intravenos, și a celor gazoase
și sub forma de vapori inhalate prin plămîni. Substanţele lipotrope (de pildă, fenolul)
pătrunde în sînge şi prin pielea intactă.
❖ Distribuirea și cumularea toxicului în organism depinde în mare măsură de
structura și starea de agregare a acestuia, de capacita- tea toxicului de a se dizolva în
diferite tesuturi şi medii ale organis- mului. Substanțele liposolubile (dicloretanul,
benzolul etc.) se acu- mulează în țesutul celuloadipos, în ficat şi creier. Toxicele
hidrosolu- bile, extinzîndu-se practic în tot organismul, se concentrează prepon-
derent în țesutul muscular, în creier, ficat şi rinichi. Cea mai mare concentrație a
toxicelor se creează în sînge în timpul absorbţiei, cea mai mică în perioada de
eliminare. Unele toxice au proprietatea de a se cumula în oase și păr (arsenicul,
plumbul, fosforul etc.).
❖ Căile de eliminare. Eliminarea toxicelor din organism are loc, în majoritatea
cazurilor, prin rinichi și plămîni. Prin rinichi se elimină toxicele hidrosolubile şi
nevolatile, prin plămîni substanțele volatile şi gazoase, o mare parte din metaboliți.
Mai puțin activ toxicele se elimină prin tractul gastrointestinal (alcaloizii, sărurile
metalelor grele, alcoolul metilic etc.), cu bila (alcoolurile; narcoticele), prin glandele
salivare şi mamare (sărurile metalelor grele, morfina, eta- nolul, pilocarpina etc.),
prin glandele sudoripare (fenolul, halogene- le).
❖ Căile de pătrundere, caracterul distribuirii și al cumulării, căile de eliminare a
toxicelor adesea determină localizarea, caracterul şi volumul schimbărilor
morfologice. Cunoaşterea acestor particulari- tăți va facilita depistarea toxicului.
❖ Condițiile mediului ambiant. Factorii nefavorabili ai mediului ambiant (variațiile
mari și bruste de temperatură, umiditate, presiunea atmosferică etc.) diminuează
rezistenţa generală a organismului și prin aceasta agravează evoluţia clinică a
intoxicaţiilor.
❖ Pătrunderea concomitentă a cîtorva toxice poate provoca o acțiune combinată.
❖ Sinergiştii (alcoolul şi barbituricele, efedrina şi adrenalina etc.) agravează evoluţia
intoxicației.
❖ Antagoniştii (alcoolul şi cofeina, cianura de potasiu și glucoza etc.) diminuează
acțiunea toxică a acestora.
❖
❖ 52. Clasificarea socio-juridică a intoxicațiilor. Sursele şi circumstanţele lor.
❖
1. Intenţionate sau voluntare:
omuciderile heteroagresivitatecu scop premeditat de suprimare a vieţii
sinuciderile autoagresivitateprin folosirea toxicului
toxicomaniile intoxicaţie intenţionată periodică sau cronică, prin consumarea repetată
a substanţelor cu acţiune toxică
❖
2. Intoxicaţiile accidentale sau involuntare:
propriu-zise neatenţia, imprudenţa, ignoranţa
Medicamentoase generate de: • medic •farmacist •bolnav •medicina ilicită
profesionale •nerespectarea sau ignorarea măsurilor de protecţie şi
•domeniul industrial igienă a muncii
•domeniul agricol: •neatenţia, imprudenţa, ignoranţa
•de obicei sunt cronice.

alimentare •confundarea unor plante, ciuperci

alimente sau băuturi cu efect •mâncării sau băuturilor contrafăcute
toxic •mâncăruri și băuturi vechi, alterate, contaminate etc.
(componentul chimic sau
bacteriologic)
❖ Circumstanţele intoxicaţiilor
❖ Cele mai răspândite sunt intoxicaţiile accidentale.
❖ Intoxicaţii cu scop de sinucidere se înregistrează mai rar şi mult mai rar au loc
omuciderile. Intoxicaţiile ocazionale (acciden-tale), în majoritatea cazurilor, se
produc în mediul casnic şi ceva mai rar în condiţii de producţie (industrie,
agricultură).
❖ Examinarea locului şi a împrejurărilor, în care s-a produs intoxicaţia, se va face cât
mai repede şi mai minuţios. Corpu-rile delicte vor fi examinate, ambalate şi sigilate,
iar apoi ex-pediate pentru examen toxicologic.
❖ Corpurile delicte pot fi reprezentate prin diferite instalaţii tehnice defectate (sursele
emanării substanţelor toxice), mase vomitive, substanţe sau resturi de toxic,
medicamente, cutii sau flacoane goale care au conţinut medicamente, recipiente din
care victima a putut ingera toxicul. Corpurile delicte se pot găsi la diferite distanţe de
victimă, ascunse în sobe, dula-puri sau aruncate în afara clădirii.
❖ Ofiţerul de urmărire penală va preciza profesia victimei, comportarea şi deprinderile
intoxicatului, date concrete pri-vind împrejurarea în care a fost văzută victima ultima
dată. Importante devin aspectele care pot duce la prezumţia unei sinucideri prin
intoxicaţie (tentative precedente, declaraţii) sau unei crime (diferite conflicte). Multe
date importante pot fi găsite în foile de observaţie clinică, dacă între intoxicaţie şi
deces a existat un interval de supravieţuire.

53. Particularităţile cercetării locului faptei în caz de intoxicaţie

Varianta nr 1
Examinarea locului şi a împrejurărilor, în care s-a produs intoxicaţia, se va face cât mai repede şi mai
minuţios. Corpurile delicte vor fi examinate, ambalate şi sigilate, iar apoi expediate pentru examen
toxicologic.
Corpurile delicte pot fi reprezentate prin diferite:
✔ instalaţii tehnice defectate (sursele emanării substanţelor toxice),
✔ mase vomitive,
✔ substanţe sau resturi de toxic, medicamente,
✔ cutii sau flacoane goale care au conţinut medicamente,
✔ recipiente din care victima a putut ingera toxicul.
● Corpurile delicte se pot găsi la diferite distanţe de victimă, ascunse în sobe, dulapuri sau aruncate în
afara clădirii.
● Ofiţerul de urmărire penală va preciza profesia victimei, comportarea şi deprinderile intoxicatului,
date concrete privind împrejurarea în care a fost văzută victima ultima dată.
● Importante devin aspectele care pot duce la prezumţia unei sinucideri prin intoxicaţie (tentative
precedente, declaraţii) sau unei crime (diferite conflicte).
● Multe date importante pot fi găsite în foile de observaţie clinică, dacă între intoxicaţie şi deces a
existat un interval de supravieţuire.
 Varianta nr 2

Dacă se presupune o intoxicație, medicul legist are de soluţionat următoarele probleme:

o a avut loc o intoxicație ori nu;
o s-a produs intoxicaţia;
o care e doza;
o pe ce cale și în ce stare de agregare a pătruns toxicul în organism;
o moartea a survenit în urma intoxica fiei sau nu etc.

Sursele de care se va folosi medicul legist pentru rezolvarea problemelor menţionate sînt:
⮚ materialele anchetei penale,
⮚ actele medicale ale intoxicatului,
⮚ datele examenului medico-legal al cadavrului,
⮚ datele examenului toxicologic şi ale altor investigații de laborator.

Materialele anchetei penale. Din materialele anchetei un rol deosebit il au datele obținute în
procesul examinării locului faptei.
La fata locului, în primul rînd, se caută resturile de toxic. Acestea pot fi găsite pe hainele
victimei şi pe obiectele înconjurătoare, pe corpul de defunctului (sub forma unui strat subțire de praf în
jurul orificiului bucal, rămăşite de toxic în cavitatea bucală), în produsele alimentare, pe veselă, în
flacoane medicinale, în fiole și pe cioburile acestora, pe ambalajul pentru medicamente, în seringi, în
urmele de vărsături, urină și fecale.
Obiectele suspecte se colectează şi se trimit de către anchetator în secţia de toxicologie a B.E.M.L.
La fata locului pot fi găsite îndreptare medicale şi de chimie cu consemnări ale victimei , opere literare
cu descrierea intoxicatiilor, scrisori etc.
Anchetarea martorilor şi a rudelor victimei se va efectua cu concursul medicului legist. Se vor
clarifica împrejurările şi data consumării toxicului, comportarea victimei, tabloul clinic al agoniei,
caracterul primului ajutor şi al asistenţei medicale, se vor obține date despre maladiile preexistente și
medicamentele consumate de către victimă. Unele note oficiale pot conține date despre caracterul și
conditiile de lucru ale intoxicatului.
Actele medicale. Date valoroase pot fi obţinute din fişele de observație clinică a bolnavului. Se
va atrage atenția la primele manifestări ale intoxicaţiei, la sindromul de bază în evoluţia clinică a
intoxicației și la timpul apariţiei acestuia, la caracterul şi dinamica afectării diferitelor organe și sisteme,
la tabloul clinic şi mecanismul mor- tii , la datele analizelor clinice și rezultatele examenului toxicologic
al sîngelui, spălăturilor gastrice, vărsăturilor.
Examenul medico-legal al cadavrului. In timpul examenului extern se evidenţiază semnele
care ar putea indica calea pătrunderii toxicului în organism (arsuri chimice pe buze, pielea din jurul
orificiului bucal, mucoasa cavității bucale, pielea perineului și mucoasa vestibulului vaginal; plăgi
punctiforme înţepate - de la acele seringii), natura chimică a toxicului (culoarea lividităților cadaverice,
caracterul arsurilor chimice, dimensiunile pupilelor, culoarea pielii şi a sclerelor etc.), decurgerea mortii
(intensitatea lividităților cadaverice, prezenta revărsatelor sanguine subconjunctivale ş.a.).
Scopul examenului intern e de a aprecia calea de pătrundere a toxicului (arsurile chimice ale
mucoaselor esofagului, stomacului, vaginului şi ale altor organe, resturile de toxic în stomac etc.),
organele și tesuturile lezate în măsura cea mai mare, caracterul afecțiunilor locale şi generale, prezența
și caracterul complicaţiilor, semnele caracteristice pentru intoxicatia cu anumite toxice (culoarea sînge-
lui şi a organelor interne, caracterul arsurilor chimice ale mucoaselor, localizarea şi caracterul
proceselor inflamatorii din tractul gastroin- testinal, mirosul specific de la cavitățile și organele deschise
etc.), cauza nemijlocită și decurgerea morţii.
Datele examenului toxicologic, ale altor investigații de laborator. Examenul toxicologic, în
functie de cazul concret, se poate extinde asupra sîngelui, organelor interne și conținutului lor,
fragmentelor de tesut (pielea și țesutul celuloadipos subiacent), spălăturilor gast- rice, vărsăturilor,
eliminărilor organismului (urina, masele fecale), resturilor de substanţe suspecte de la fata locului.
Rezultatele negative ale examenului toxicologic nu exclud întotdeauna intoxicația. În cazurile
învederate de intoxicatie rezultatul negativ poate fi condiționat de următoarele cauze: transformarea
toxi- cului în timpul vieții victimei (distrugere, oxidare, reducere etc.), eli- minarea toxicului din
organism (pe căile naturale, prin vărsături sau spålături gastrice etc.), tratamentul cu antidoturi,
distrugerea sau schimbarea proprietăților chimice ale toxicului de către «balsama- rea» cadavrului, de
colectarea incorectă a materialului biologic pen- tru examenul toxicologic (selectarea incorectă a
organelor și țesutu- rilor, cantitatea insuficientă a probelor, folosirea conservanților ș.a.), utilizarea
nerațională și incorectă a metodelor de examinare toxico- logică, mica sensibilitate a metodelor de
investigații de laborator, de erorile tehnice
Rezultatele examenului toxicologic pot fi pozitive şi în lipsa into- xicației. Faptul acesta poate fi
explicat prin: formarea endogenă a toxicului în cazul unor maladii (formarea acetonei în diabetul zaha-
rat), consumarea îndelungată a medicamentelor, contactul profesio- nal cu toxicele, formarea
postmortală a unor toxice, pătrunderea postmortală a toxicului din mediul ambiant, introducerea
intenţionată sau ocazională a toxicului în timpul lavajului cadavrului, erorile co- mise în timpul
examenului toxicologic etc.
Examenul histologic va permite în unele cazuri evidenţierea pro- ceselor patologice în locul de
interacțiune a toxicului cu organismul (acizii, bazele alcaline), depistarea schimbărilor caracteristice sau
specifice pentru acţiunea unor toxice concrete sau a unui grup de toxice.
Printr-un examen botanic al resturilor de plante se va aprecia originea acesteia. Resturile de
plante adesea reprezintă unicul corp delict care poate confirma intoxicația, deoarece intoxicațiile
acestea, de regulă nu sînt asociate cu schimbări morfologice

54. Căile de introducere și eliminare a toxicelor în organism.

Căile de introducere.
▪ Toxicele pot pătrunde în organism prin diferite căi: respiratorii, digestivă, transcutană,
transmucoase.
▪ Un toxic manifestă activitatea sa prin orice cale de introducere în organism (substanţele
fosfororganice), iar altul – numai pe o anumită cale.
Administrarea toxicului pe cale respiratorie şi parenterală (prin injecţii) fiind mai gravă decât calea
digestivă sau redată.
Unele toxice se inactivează complet dacă pătrund pe cale bucală (veninul de şarpe) sau îşi reduc
considerabil din activitate (adrenalina).
Calea digestivă de introducere a toxi-cului în organism este cea mai frecvent întâlnită în practică.
Pe cale respiratorie pătrund numai toxicele gazoase şi volatile, care nimeresc fără transformare imediat
în circulaţia sângelui. Substanţele administrate prin injecţii (subcutane, intramusculare, intravenoase) au
efect mai rapid.

Căile de introducere a toxicului determină viteza transportării lui în sînge.

Mai frecvent toxicele sînt introduse prin ingerare. Absorbindu-se din stomac şi intestinul subțire, ele
nimeresc în sînge, apoi prin sistemul venei porte în ficat, unde se neutralizează parțial.
Toxicele introduse prin rectum sau vagin ocolesc bariera hepatică, de aceea au o actiune mai
pronunţată.
Foarte rapid şi aproape neschimbate ajung în sînge toxicele introduse parenteral. Practic momentan şi
destul de pronunţat se manifestă acțiunea toxicelor introduse intravenos, și a celor gazoase și sub forma
de vapori inhalate prin plămîni. Substanţele lipotrope (de pildă, fenolul) pătrunde în sînge şi prin
pielea intactă
Căile de eliminare. Eliminarea substanţelor toxice din organism se realizează pe diferite căi,
preponderent prin rinichi, plamîni şi intestine.
❖ Prin rinichi se elimină toxicele hidrosolubile şi nevolatile,
❖ prin plămîni substanțele volatile şi gazoase, o mare parte din metaboliți (alcoolul, eterul, benzina)

❖ Mai puțin activ toxicele se elimină prin tractul gastrointestinal (alcaloizii, sărurile metalelor grele,
alcoolul metilic etc.), cu bila (alcoolurile; narcoticele), prin glandele salivare şi mamare (sărurile
metalelor grele, morfina, etanolul, pilocarpina etc.), prin glandele sudoripare (fenolul, halogene-
le).
Substanţelor toxice pot fi eliminate şi prin piele.
La femei substanţele toxice pot fi eliminate prin glandele mamare. Aceasta are o importanţă în cazurile,
când femeia alăptează copilul şi poate avea loc intoxicarea lui.
Eliminându-se din organism, substanţele toxice pot acţiona asupra ţesuturilor cu care contactează,
afectând organele respective. Astfel, în intoxicaţiile cu preparatele mercurului se observă lezarea
rinichilor (nefroză), al intestinului gros (colită ulceroasă), a gingiilor (stomatică).
❖ Căile de pătrundere, caracterul distribuirii și al cumulării, căile de eliminare a toxicelor adesea
determină localizarea, caracterul şi volumul schimbărilor morfologice. Cunoaşterea acestor
particularități va facilita depistarea toxicului.

55. Intoxicaţiile cu acizi, mecanismul de acţiune, particularităţile morfologice.

Toxicele corosive sînt substanțe cu acțiune locală pronunţată, care se manifestă prin arsuri chimice ale
țesuturilor la nivelul contactului. Absorbindu-se în sînge, toxicele corosive exercită şi o acțiune
generală, provocînd dereglări metabolice. Din toxicele corosive fac parte acizii, bazele caustice,
fenolul.
Acizii corosivi
Soluțiile concentrate ale acizilor clorhidric, azotic, acetic, oxalic pot produce intoxicaţii voluntare
(sinucideri, omucideri) sau accidentale.
Intoxicaţiile cu acizi se produc prin ingerare, prin contact sau inhalare. Se întîlnesc în diferite procese
tehnologice, fiè la prepararea lor, fie ca materii prime, în laboratoare, ateliere, gospodării. In medi- ul
industrial, acizii, aflați în forma gazoasă sau de aerosoli, pot indu- ce intoxicații cronice.
Mecanismul de acţiune
∗ preponderent local
∗ coagulează şi distrug elementele proteice

Indiferent de calea de pătrundere, acizii concentrați exercită o acțiune locală corosivă asupra
mucoaselor și pielii. Actionînd prin ionii liberi de hidrogen, care răpesc de la ţesuturi apa, coagulează
albuminele şi formează albuminate acide, acizii provoacă necroze de tip coagulant şi deshidratant. Un
contact mai îndelungat provoacă necroza tesuturilor subiacente, distrugerea vaselor sanguine şi
modificarea hemoglobinei. Derivatele ace- steia (hematina acidă, methemoglobina şi hematoporfirina)
îmbibă tesuturile necrotizate, colorîndu-le în roşu-brun sau chiar negru.
După absorbția acizilor corosivi în sînge, aceştia provoacă acidoză, dereglări grave ale echilibrului
electrolitic, tulburări respiratorii şi re-nale. Acidul acetic are o acţiune resorbtivă mai pronuntată decît
cea locală și se manifestă prin hemoliza eritrocitelor. Mai mult ca atit, adesea în timpul ingerării are loc
aspirația vaporilor de acid cu afectarea gravă a plămînilor. Acidul oxalic pe lîngă efectul local se mai
caracterizează printr-o evidentă nefrotoxicitate și o hipocalcemie marcată, care determină consecutiv
tulburări de hiperexcitabilitate neuro- musculară și de coagulabilitate sanguină. Acidul azotic provoacă
o necroză de culoare galbenă (reacția xantoproteică).
Dozele minime letale pentru adulți prin ingerare sînt: pentru acidul sulfuric concentrat - circa 5-10 ml,
azotic – 8-10 ml, clor- hidric nediluat - 15-20 ml, acetic glacial – 12–15 g, sub formă de esență — 20–
40 ml, otet - circa 200 ml.
Principalele semne şi
modificări
∗ dureri insuportabile
∗ necrotizarea ţesuturilor în locul contactului
∗ bazele – necrotizare de consistenţă moale

Simptomatologia intoxicaţiilor acute prin ingerare se caracterizea- ză prin dureri cumplite la nivelul
esofagului şi stomacului, vărsături impetuoase închise la culoare, uneori cu escuamații ale mucoaselor,
colici abdominale, scaune sanguinolente. Starea generală se agravea- ză, se instalează tahipneea și
tahicardia, apare excitația motorică, e în creştere insuficienta cardiacă. Din cauza excitării mucoasei
larin- giene cu mase vomitative şi vapori de acizi apare tusea, uneori se poate instala edemul și spasmul
laringian și moartea prin asfixie. In primele ore după inger area toxicului moartea poate surveni în urma
şocului, asfixiei sau hemoragiei interne. Mai frecvent moartea survine spre sfîrşitul primei zile sau a
doua pe fondul unei intoxica- ții generale grave. Mai tîrziu moartea poate fi cauzată de o pneumo- nie,
insuficienţă renală acută, precum și de perforația esofagului (me. diastinită) sau a stomacului
fperitonită). In cazurile de supravietui- re pe sectoarele afectate ale esofagului şi stomacului se formează
ul- cere profunde cu cicatrizare consecutivă, stenozări sau ocluzii ale trac- tului esofagogastric. In
intoxicaţiile cu acid acetic, din cauza hemolizei, vor fi prezen- te consecintele renale (oligoanurie,
hemoglobinurie) și hepatice (ic- ter hemolitic). Se mai poate instala pneumonia toxică. In intoxicația cu
acid oxalic vor fi tulburări neuromusculare (con- vulsii tetaniforme) și renale (colici renale, oligurie cu
albuminurie, hematurie, sediment de oxalați de calciu, iar în cazurile grave - anurie).
Morfopatologie. La examenul extern al cadavrului se constată escare dure la palpare, cu aspect de
crustă subțire. La nivelul pielii escarele sînt galbene în cazul acidului azotic, albe în cazul acidului
clorhidric și brun-negre în cazul acidului sulfuric.
In intoxicațiile cu acid acetic poate fi un miros specific și un icter, care este mai pronun- tat atunci cînd
victima a supraviețuit un timp oarecare. La examenul intern se vor constata semne morfologice diverse,
in funcție de acidul consumat.
In intoxicatiile cu acid sulfuric se constată modificări ale mu- coasei buco-esofagogastrice. Mucoasele
superioare sînt dure, friabi- le, de o culoare cenusie-murdară. Mucoaşa gastrică este brună pîná la negru,
friabilă, dură, suprafața afectată este neregulată, benzile de mucoasă reliefată sînt întrerupte de eroziuni
care se extind şi la ni. velul straturilor mai profunde, alocuri cu perforația peretelui gastric, In stomac e
prezent un lichid brun cu reacţie acidă, cu fragmente de mucoasă descuamată. Leziunile se continuă şi
spre duoden, a cărui mucoasă e tumefiată, hiperemiată. Organele interne sînt pletorice, cu schimbări
distrofice pronunţate. Cînd moartea survine mai tîrziu (du- på 2—4 zile) se observă tulburări grave în
rinichi (necronefroză to- xică), ficat (distrucția celulelor, distrofie adipoasă), plămîni (pneu- monie) etc.
In intoxicaţiile cu acid azotic leziunile esofagului şi ale stoma- cului se caracterizează prin escare
galbene întrerupte de cele cenuşii sau negre (datorită hematinei care iese din vasele cauterizate).
Stomacul are un miros sufocant. Ca expresie a acțiunii generale, în in- toxicațiile cu supraviețuire de
cîteva zile, vom găsi leziuni distrofice hepato-renale, miocardite. Prin inhalare de vapori se produc
bronşi- te și pneumonii. Acidul clorhidric produce aceleași leziuni ca şi cel sulfuric.
Pentru intoxicaţiile cu acid acetic sînt caracteristice pneumoniile toxice, semnele acțiunii resorbtive ale
toxicului, ale hemolizei (nefrozonefrita hemoglobinureică, hemosideroza splinei și ficatului, imbibiția
precoce a intimei aortale, sîngele de «lac» în vasele sangui- ne) și mirosul specific pătrunzător de la
conținutul gastric.

56. Intoxicaţiile cu baze, mecanismul de acţiune, particularităţile morfologice.

Bazele alcaline care produc cele mai frecvente intoxicații sînt hidroxizii de sodiu, potasiu și amoniu.
Intoxicatiile sînt voluntare (sub forma sinucidului sau omuciderii) şi accidentale (profesionale sau la
domiciliu).
Cele mai frecvente intoxicații au loc prin ingerare sau prin contact cutanat. Intoxicațiile cu amoniac se
produc şi prin inhalare. Intoxicațiile acute cu baze caustice se produc în mediu industrial, laboratoa re,
gospodării.
Modul de acţiune. Bazele caustice exercită acțiunea lor prin ionii oxidrilici. Acționînd local asupra
pielii sau mucoasei, ele provoacă tumefierea, apoi diluarea și dizolvarea albuminelor cu formarea
albuminatelor alcaline (necrozie de tip colicvatic). Tesuturile lezate din cauza saponificării grăsimilor
sînt moi, tumefiate, lunecoase la palpație, cu o mare tendință spre perforatie. Bazele alcaline pătrund
uşor în adîncul țesuturilor, distrug eritrocitele, transformînd hemoglobina în hematină alcalină.
Tesuturile necrotizate și imbibate cu hematină alcalină capătă o culoare brună-închis. Acțiunea
generală este caracterizată prin alcaloză, tulburări hidroelectrolitice, renale şi neurologice. Intoxicația
prin inhalarea amoniacului determină leziuni şi edem pulmonare.
Dozele minime letale pentru adulți (prin ingerare) sînt de circa 10-15 g, pentru solutia apoasă de
amoniac - 25-50 ml.
Principalele semne şi
modificări
∗ dureri insuportabile
∗ necrotizarea ţesuturilor în locul contactului
∗ bazele – necrotizare de consistenţă moale
Simptomatologia intoxicaţiilor acute prin ingerare se caracterizează prin apariţia unui gust metalic în
gură, dureri puternice bucofa- ringiene, gastralgii, dureri pronunţate în timpul deglutitiei, greturi,
värsäturi dureroase sanguinolente de culoare brună, ulterior cu mucoase și seroase descuamate.
Vărsăturile au o reacţie pronuntati al- calină. Moartea se poate instala prin colaps. Atingerea căilor
respiratorii poate provoca edem laringian, hemoptizie, uneori edem pulmonar si moarte In evoluţia
intoxicatici cu baze caustice există riscul hemoragiilor digestive, al perforatici gastrice şi al stenozei
esofagiene. Dacă Into- xicația a durat citeva zile, adesea apar aşa complicatii ca pneumonia,
mediastinita purulentă, peritonita. Insănătoşirea decurge foarte in- cet, iar sechelele esofagiene sint
grave. Leziunile cutanate sint mult mai profunde şi mai extinse decit cele produse de scizi. Leziunile
oculare se caracterizează prin iritatia conjunctivei, ulcerarea şi necrotizarea cortieei, uneori prin
periorarea globului ocular.
Morfopatologle. La examenul extern vor fi constatate arsuri chimice ale pielii din jurul orificiului
bucal, uncori pe git şi miini. Acestea au o culoare brun-cenusie şi suprafata lucioasă. La examenul
internt se vor stabili următoarele mucoasa cavitatii bucale, a limbii, faringelui, esofagului, stomacului și
porțiunil iniția- le a intestinului sublire tumefială, catifelată, cenuşie sat verde-cent- şie, ori bruná-
inchis, pe alocuri mucousa e detaşată: perctele stomacu- lui e moale, friabil, se rupe uşor. Schimbări
similare vor fi şi in ca- zul introducerii bazelor alcaline in vagin. Uneori toxicul pătrunde in organele
vecine (pancreas, ficat) sau tesuturile adiacente, provocind necroze locale. In caz de aspirație a bazelor
caustice (de pildă, a amo- niacului), se constată tumefierea şi hiperemia mucoasei laringiene,
pneumonii.

57. Intoxicaţiile cu mercur. Tabloul morfologic.

TOXICELE DISTRUCTIVE substanţe, care au acţiune preponderent distructivă (distrofică şi necrotică)

asupra organelor interne (rinichi, ficat, miocard, tractul digestiv, creier).
Reprezentanţii:
•metalele grele
–Mercurul
–Plumbul
•metaloizii şi compuşii lor
–Arsenicul
MERCURUL ŞI DERIVAŢII LUI
Mercurul metalic (mai frecvent amalgamele lui)
•Compuşii anorganici:
–Sublimatul corosiv(HgCl2)
–Calomelul(Hg2Cl2)
–Cianura(Hg(CN)2) şi oxicianura(Hg(CN)2∙ HgO) de mercur
•Compuşi organici: (pesticide, pentru prelucrarea seminţelor) granozan, mercuran, mercurhexan,
mercurbenzo lcare conţin etilmercurclorid(C2H5HgCl)
Proprietăţi
•cumulative cu afinitate către rinichi, ficat, vezica biliară
•se elimină lent, prin rinichi şi prin toate glandele cu secreţie externă, inclusiv şi cele ale cavităţii bucale
(salivare)
Mecanismul de acţiune
•se combină cu grupele SH ale proteinelor, inclusiv şi ale fermenţilor
→ inhibă activitatea biologică a ţesuturilor
→ disociază fosforilareaoxidativă
→ dereglează metabolismul intracelular
→ dereglări ale activităţii SNC.
•precipită proteinele din muco-membranele mucoaselor (mai mult tractul digestiv)
Perioada acută
•mucoasele cavităţii bucale, buzelor, faringelui obţin nuanţă surie, se tumefiază şi sunt acoperite de depuneri
fine surii (la nivel de intrare)
•rinichii sunt măriţi în dimensiuni şi congestionaţi
Perioada tardivă (la nivel de eliminare)
•stomatită mercuriană (lizereu metalic gingival, tumefacţie şi edem al mucoasei bucale, depuneri surii,
ulcere, sângerări)
•colită ulceroasă(în intestinul gros mucoasa este tumefiată, hiperemiată, cu necroze adânci, cenuşii la fund)
•necrozo-nefrita mercuriană(rinichii sunt măriţi în dimensiuni, palizi, de culoare galben-albicioasă, cu
îngroşarea stratului cortical, care apare gălbui, cu multiple sufuziuni hemoragice; mai târziu se
ratatinează( datorită spasmului vascular şi modificărilor necrobiotice)
microscopic în rinichi se observă necroză totală a epiteliului tubilorcontorţicu formare de mase necrotice.

58. Intoxicaţiile cu arsen. Modificările morfologice.

Intoxicaţiile cu arsenic au reprezentat pe parcursul istoriei unul dintre cele mai bogate şi interesante capitole
ale toxico-logiei. Comparativ cu trecutul, otrăvirile criminale şi sinuci-derile sunt foarte rare.
Diagnosticarea unei intoxicaţii cu arsenic poate fi dificilă, deoarece adesea ea poate fi confundată atât cu
toxico-infecţiile alimentare, cu intoxicaţiile cu pesticide, ciuperci otrăvitoare, cât şi cu gastroenteritele acute.
Toxicul mult timp se păstrează în ţesuturile cadavrului şi poate fi determinat prin cercetări toxicologice.
ARSENICUL ŞI COMPUŞII LUI
Arsenicul metalic, care uşor se oxidează la aer liber
•Anhidrida arsenioasă(utilizare: în industrie; ca deratizant „şoricoaica”, cîtşi în medicină ca unguente
cutanate, în practica stomatologică)
•Aceto-arseniculde cupru (verdele de Paris) utilizare: pesticid, insecticid
•Arseniţii de Na, K, Ca
Calea de pătrundere
•Aeriană (inhalatore)
•Digestivă (per os
Proprietăţi
•În intoxicaţii acute are afinitate către stomac, intestine, ficat, rinichi şi pancreas
•În intoxicaţiile cronice se cumulează în piele, păr şi unghii
•Se elimină prin rinichi şi mai puţin prin mucoasele tractului digestiv, prin glandele salivare, sudoripare,
mamare.
Mecanismul de acţiune
•Se combină cu grupele SH a fermenţilor celulari, formând arseniţi (compuşi ciclici), care au toxicitate înaltă
şi sunt foarte stabili
•Inactivarea fermenţilor tioliciduce la dereglări severe ale metabolismului
•Acţiune distructivă asupra organelor interne
•Capilarotoxic!!! (pareză şi paralizie a capilarelor tuturor organelor)

Forme clinice
paralitică
•doze mari de toxic!!
•în primele ore: slăbiciune generală, adinamie, frică, surditate, convulsii, dereglări de coordonare, paralizii
•mai târziu: pierderea cunoştinţei, colaps, comă şi moartea prin oprirea respiraţiei
gastro-intestinală
•gust metalic în gură
•dureri, senzaţii de arsură pe traiectul esofagului, stomacului
•vomă, dureri abdominale
•diaree holeriformă(fiertură de orez), însoţită de dureri, tenesme, sete, etc.
•hepatomegalie, hemoglobinurie, oligurie sau anurie.

Semne morfologice
Dacă moartea survine rapid: Moarte tardivă

•inflamaţii (reacţii) catarale ale mucoaselor •manifestări distrofice în organele interne

tractului digestiv
•hemoragii punctiforme în mucoase şi seroase
•SGA şi edem cerebral, pulmonar
•manifestări de deshidratare (forma GI):
tegumente palide, uscate (intestinele au
conţinut lichid (fiertură de orez)
(distrofie grasă şi proterică)
•gastrită hemoragică ulceroasă cu depuneri de
cristale octaedrice de arsenic la fundul
ulcerelor (pot fi şi pe suprafaţa mucoaselor)
•semne de hemoliză

59. Toxicele hemolitice, modul de acţiune, semnele morfologice ale hemolizei pe cadavru.

TOXICELE HEMOLITICE
Reprezentanţi:
•Acidul acetic (СН3СООН)
•Tetraclorura de carbon (CCl4)
•Anilina (С6H5NH2) şi derivaţii ei
•Sulfatul de cupru (CuSO4)
•Hidrura de arsenic (arsinAsH3)
•Veninul unor insecte, şerpi
•Unele toxice vegetale (ciuperci, plante), etc.

Mecanismul de acţiune:
Prin diferite mecanisme distrug stroma eritrocitelor şi eliberează hemoglobina în plasmă.
Aceste substanţe au nu numai acţiune hemolitică.

Semnele hemolizei pe cadavru:

Recente:
•Sânge este hemolizat, dens, închis la culoare (“de lac”)
•Imbibiţie precoce a intimei arterelor, aortei
•Spleno-hepatomegalee
•Nefro-necrozăpigmentară acută

Tardive (după o perioadă de supravieţuire):

•Culoarea galbenă a tegumentelor, mucoaselor şi sclerelor(icterul)
•Spleno-hepatomegaleecu component distrofic (culoare galbenă)
•Nefrozo-nefrită pigmentară
•Hemosideroză a ficatului şi splinei
60. Intoxicaţiile cu oxid de carbon, mecanismul de acţiune, diagnosticul morfologic şi particularitățile cercetării
locului faptei.
Toxicele hematice
Substanţele toxice hematice sunt foarte variate. Din aceată grupă fac parte intoxicaţiile cu oxid de carbon,
cu substanţe methemoglobinizante şi altele.
Monoxidul de carbon are o mare afinitate pentru hemo-globină, cu care formează un compus foarte durabil,
carboxi-hemoglobină. El uşor înlocuieşte oxigenul şi va bloca hemo-globina care sub formă de
carboxihemoglobină devine inca-pabilă să mai vehiculeze oxigen la nivel tisular. Gradul de intoxicaţie se
exprimă în procente de carboxihemoglobină faţă de hemoglobina totală din sânge.
Un semn specific la moartea prin intoxicaţie cu oxid de carbon este culoarea roşie-roză a tegumentelor,
muşchilor şi a organelor interne. Despre persoanele moarte prin intoxicaţie cu oxid de carbon în popor se
spune că „seamănă cu un om viu”.
Diagnosticul morţii prin intoxicaţie cu monoxid de carbon se bazează, în afara tabloului clinic şi morfologic,
pe concentraţia carboxihemoglobinei în sânge.
La faţa locului se va atrage atenţia la mirosul specific de fum şi prezenţa lui în încăperi, precum şi la alte
fenomene care pot indica asupra unui incendiu. Dacă accidentul are loc în încăperi închise (locuinţe, garaje),
se recomandă de luat probe de aer pentru analiza componenţei lui. Se va lua în consideraţie dacă cahla este
închisă, nu există crăpături în sobe etc. În unele cazuri fumul poate nimeri în locuinţe şi din alte locuri.Din
loxicele hematice fac parte substantele care provoacă schimbari sanguine

61. Intoxicaţiile cu compuşii acidului cianhidric, mecanismul de acţiune, modificările morfologice.

ACIDUL CIANHIDRIC ŞI COMPUŞII LUI

Reprezentanţi:
•Acidul cianhidric (HCN)
•Cianura de sodiu (NaCN)
•Cianura de potasiu (KCN)
•Glicozidele cu component cianic(ex: amigdalinaC20H27NO11, care se conţine în sâmburele migdalelor
amare (2,5-3,5% ), persicilor(2-3%),caiselor şi prunelor(1-1,8%),vişinelor(0,8%).
Amigdalinade către acizi (inclusiv gastric) sau de către emulsină(din migdale) se hidrolizeazăşi formează
D-glucoza, benzaldehidaşi acidul cianhidric.
Mecanismul de acţiune:
•Grupa cian CN inhibă enzimele tisulare, în special mitocondriale cu component de Fe din lanţul respirator
→ hipoxietisulară
Morfologie:
Oxigenul nu este utilizat de ţesuturi şi tot sângele este îmbogăţit cu O2 →
•culoare arterială a sângelui (arterial şi venos)
•tegumentele roze-roşu-deschise
•lividităţile cadaverice roşu-deschise
•miros de migdale amare

62. Intoxicaţiile cu alcool etilic, evoluţia clinică, modificările morfologice.

Alcoolul etilic (C2H5OH)
•Surogatele:
1.Pericol neînsemnat (tincturi pe bază de alcool, soluţii pe bază de alcool, apele de colonie, loţiuni, etc.)
2.Pericol mediu (lichide tehnice pe bază de alcool etilic)
3.Pericol iminent (alcoolul metilic, etilenglicolul, dicloretanul
Mecanisme de acţiune:
•Deprimarea SNC
•Acţiune narcotică (dicloretanul)
•Neurovascular(alcoolul metilic)
•Acţiune toxică datorită metaboliţilor
•Alte acţiune dependente de impurităţi
Doze: Alcoolul etilic: Ebrietate alcoolică
< 0,3 ‰-lipsa influenţei alcoolului (fiziologic) 0,5-1,5 ‰ -ebrietate alcoolică uşoară
0,3-0,5 ‰-influenţă neînsemnată a alcoolului 1,5-2,5 ‰-ebrietate alcoolică medie
2,5-3 ‰-ebrietate alcoolică gravă Etilenglicolul
Intoxicaţie alcoolică 100-200ml
> 3 ‰-intoxicaţie gravă cu alcool Dicloretanul
5-6 ‰-intoxicaţie alcoolică mortală 20-60ml
> 15 ‰-impurificarea probei
Alcoolul metilic:
Poate varia, însă minim letală e 30ml

Prevederi legislative (pentru conducătorii auto):

Articolul 13412. Starea de ebrietate(2) Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad minim se înţelege starea
persoanei care are concentraţia de alcool în sîngede la 0,3pînă la 0,5g/l sauconcentraţia vaporilor de alcool în
aerul expiratde la 0,15 pînă la 0,3mg/l.(3) Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat se înţelege starea
persoanei care are concentraţia de alcool în sîngede la 0,5g/l şi mai mult sauconcentraţia vaporilor de alcool
în aerul expiratde la 0,3mg/lşi mai mult.
Semne morfologice:
Nu sunt semne morfologice specifice sau caracteristice, însă pot fi:
•Edem al feţei
•Eliminări cu miros specific din gură
•Congestie şi edem cerebral
•Hemoragii în mucoasa stomacală
•Hemoragii de focar în pancreas
•Semne general asfixice(morții rapide), etc

63. Intoxicațiile cu droguri, evoluţia clinică, modificările morfologice și diagnosticul de laborator.

La momentul actual toxicomania prezintă o problemă stringentă, de importanţă socială mare în majoritatea
ţărilor lumii, devenind alarmantă prin amploarea ei. Nu întâmplător, în cadrul ONU funcţionează o comisie
specială pentru stupefiante cu sarcini de combatere al viciului respectiv, conside-rând toxicomania ca „un
inamic al omenirii”.
Noţiunea de toxicomanie prevede consumul permanent al unei substanţe sau drog, persoana devenind
dependentă de toxicul respectiv. Administrarea constantă de doze în perma-nentă creştere contribuie la
obişnuinţa organismului cu drogul respectiv fără manifestări toxice. Cu timpul subiectul dat su-portă doze
mai mari, care, în cazul unei persoane neobişnuite cu ele, îi provoacă o intoxicaţie gravă sau chiar moartea.
Consumul de lungă durată a unei sau a mai multor substanţe drogante ridică considerabil toleranţa lui şi,
concomitent, provoacă instalarea toxicomaniei.
Drogarea este o acţiune voluntară. Poate să se înceapă din curiozitate sau disperare, pentru obţinerea unor
senzaţii deo-sebite, a unei supraactivităţi psihice şi fizice, pentru a supri-ma foamea etc. Se înregistrează
drogarea şi în scop agresiv (la comiterea violului, jafului, omuciderii).
Drogurile se introduc în organism pe diferite căi, dar mai frecvent prin injecţii (subcutante, intravenoase,
intramuscula-re). La început, injecţiile se fac de alte persoane (mai rar de medic), iar mai apoi în acest
procedeu se antrenează însuşi drogantul.
În unele cazuri este necesară examinarea locului unde s-a comis fapta. Organele de urmărire penală şi
medicul legist vor cerceta minuţios resturile de substanţe şi corpurile delicte (seringi, tampoane de vată etc.)
care sunt suspecte în acest sens. Se vor culege informaţiile cu caracter medical, toxico-logic, date referitoare
la activitatea profesională a persoanei respective, rămăşiţe de toxic pe haine.
Diagnosticul drogurilor se bazează pe complexul informa-ţiilor acumulate a investigaţiilor de laborator, iar
în caz de moarte se iau în consideraţie datele necropsiei. În cadrul in-vestigaţiilor de laborator pot fi
cercetate corpurile delicte (se-ringi, fiole etc.), materialul biologic (urină, sânge) sau cada-veric. În cadrul
Centrului de Medicină Legală (Chişinău) funcţionează secţia toxico-narcologică, specializată în exami-narea
persoanelor suspecte în toxicomanii la solicitarea orga-nelor de urmărire penală.

64. Intoxicaţiile cu ciuperci otrăvitoare. Diagnosticul morfologic şi de laborator.

Intoxicaţiile cu ciuperci se produc, de regulă, prin necunoaşterea speciilor comestibile şi prin consumarea
unor specii necomestibile sau otrăvitoare. Ciupercile otrăvitoare adesea cresc împreună cu cele comestibile,
de aceea, deseori pot fi uşor confundate.
Intoxicaţiile grave cu ciuperci au o frecvenţă relativă, având un caracter sezonier. Mai mare pericol pentru
viaţa omului prezintă astfel de ciuperci ca buretele viperei, buretele de primăvară şi buretele otrăvitor.
Pălăriile lor au o culoare respectiv albă, verzuie şi galbenă. Cea mai toxică este ciuper-ca viperei. Toate trei
ciuperci conţin mai multe substanţe to-xice (amanitatoxina, amanitahemolizina, amanitina, faloidina), dar
consecinţele intoxicaţiei sunt determinate mai mult de amanitotoxină, care este termostabilă şi nu se
inactivizează de sucul gastric. Amanitahemolizina, de aseme-nea, este un component foarte toxic.
La un interval de latenţă (6-24 ore) după consumarea ciu-percilor menţionate, apare greaţă, vărsături, colici
abdomina-Mai târziu la acestea se asociază anurie, depresie, convulsii şi stare de comă. Mortalitatea este
foarte înaltă, constituind 50-70% din cazuri.
La examenul cadavrului se observă icterizarea tegumente-lor, rigiditatea cadaverică este slab pronunţată
sau lipseşte, în mucoasele şi organele interne – multiple revărsări sangvine, semne de gastroenterocolită, în
ficat şi rinichi se constată modificări morfologice esenţiale.
Foarte grave intoxicaţii produc şi alte feluri de ciuperci: zbârciogul gras, buretele panterei (bubos), buretele
pestriţ (muscariţa), ciuperca fibroasă, ciuperca conică, ciuperca ti-grată.
Zbârciogul gras are o pălărie încreţită de culoare brună, care adesea se confundă cu zbârciogul comestibil.
Zbârciogul gras conţine acidul helvelic, care are o acţiune hemolitică. La 4-8 ore după consumare apar
tulburări digestive (dureri ab-dominale, diaree) şi neurologice (cefalee, agitaţie etc.). Mai târziu apar
convulsii şi stare de comă. Moartea se instalează până la 5 zile după intoxicaţie. Pe cadavru tegumentele şi
mucoasele sunt de culoare galbenă.
Buretele panterei şi buretele pestriţ conţin câteva substanţe toxice (muscarina, muscaridina, pilţtoxina).
Intoxicaţiile se manifestă iniţial (1-3 ore) prin dereglări gastrointestinale, ta-hicardie sau bradicardie,
tahipnee, midriază sau mioză, la ca-re se asociază stări de agitaţie, euforie, delir, comă. Moartea se
instalează numai în cazuri de intoxicaţii grave.
Diagnosticul medico-legal al intoxicaţiilor cu plante şi ciuperci otrăvitoare se bazează pe informaţiile
din ancheta de urmărire penală, din datele clinice, necropsice, histopatologi-ce şi cercetările complimentare
botanice de laborator. Un anumit ajutor poate prezenta depistarea rămăşiţelor de plante şi ciuperci
otrăvitoare în conţinutul gastric.

65. Semnele raportului sexual vaginal la persoane de sex feminin şi masculin.
—) Demonstrarea unui act sexual si estimarea datei acestuia se efectueaza in baza examenului
ginecologic al persoanei femenine.
♦ La femeie
1. punerea in evidenta a sarcinii
2. depistarea spermatozoizilor in vagin.
—) Daca nu se intreprind masuri speciale pentru ai distruge
—) ei se pastreaza in vagin pina la 3-5 zile de la copulare,
—) pentru depistarea lor se recolteaza secretia vaginala si se examineaza dupa metode speciale.
—) În cazul raportului sexual intrerupt
- spermatozoizii pot fi depistati pe lengerie sau pe locul unde s-a ejaculat.
—) Cu o virgina se va demonstra prin evidenta semnelor deflorarii.
La examinarea himenului medicul legist va nota :
o forma,
o lăţimea,
o grosimea
o şi caracterul marginii libere a himenului,
o prezenţa semnelor proaspete sau vechi de deflorare.
—) Rupturile himenului sunt descrise în raport cu cifrele de pe cadranul ceasului.
În funcţie de timpul scurs de la deflorare distingem:
1. o deflorare recentă (până la 7-8 zile sau maximal 10-14 zile de la producerea ei)
2. o deflorare veche (mai mult de 12-14 zile);
3. o deflorare care nu prezintă nici un semn recent.
—) În primele zile după deflorare marginile rupte ale himenului sângerează.
—) peste 10-20 zile după deflorare- în locurile rupte rămân cicatrice, care pot fi evidenţiate
—) La trei săptămâni după raportul sexual determinarea timpului în care s-a produs deflorarea
devine imposibilă.
o De aceea în cazul infracţiunilor sexuale se recomandă examinarea la timp a leziunilor
himenului şi particularităţilor lui anatomice şi fiziologice.
—) fara deflorare, posibile pentru himene dilatabile elastice si cu o latime mica.

♦ La barbati :
1. in santul balanopreputial pot fi gasit:
o fire de par,
o singe
o si continut vaginal de la femeia in cauza.
o pot fi denudari ale mucoasei glandulului,
o rupturi ale frenului preputial.
—) Semnele tardive
o bolile venerice
o si cicatrice in regiunea frenului preputial.
o Prezenta smegmei in santul balanopreputial va exclude eventualitatea unui contact sexual pe
parcursul a citorva zile precedente examenului in cauza.

66. Expertiza stării de graviditate, de naştere şi avort recent.

Determinarea gravidităţii.
—) în caz de viol sau perversiuni sexuale, în consecinţa cărora a avut loc sarcina,
—) precum şi la simuarea gravidităţii în scopul obţinerii unor avantaje legate de aceasta.
Aprecierea gravidităţii se bazează pe semne de probabilitate şi semne de certitudine.
Dintre semnele de probabilitate fac parte:
o menopauza,
o perversiunile olfactive sau gustative,
o pigmentarea unor sectoare ale pielii,
o secreţia de colostru a glandelor mamare,
o voluminizarea glandelor mamare şi a ute- rului.
—) Aceste semne caracterizează, de obicei, prima jumătate a gravidităţii, fiind exprimate mai
evident în a doua jumătate.
—) Uterul progresiv creşte conform timpului de graviditate.
Semnele de certitudine
o modifi- cările hormonale consecutive, (test)
—) care indică prezenţa în uter a embrionului.
—) Ele se pun în evidenţă prin reacţii biologice.
—) hormoni gonadotropi
—) Reacţiile biologice sunt pozitive şi în sarcină extrauterină.

o Intre săptămânile 16-18 ale sarcinii apar bătăile cordului fetal, iar între săptămânile 18-20 apar
mişcările fetale.
o palparea părţilor fetale sau la examenul radiologic care pune în evidenţă scheletul fetal.

Determinarea naşterii recente.

—) SCOPUL:
o pruncuciderea,
o abandonarea sau răpirea nou-născuţilor,
o simularea gravidităţii şi a naşterii.
—) Expertiza va aprecia persoana în cauză, dacă a născut sau nu, vechimea naşterii.
Pentru dovada :
o modificările din glandele mamare,
o organele genitale externe şi interne,
o precum şi starea tegumentelor.

—) Semnele autentice ale naşterii recente sunt:

o tumefierea labiilor genitale,
o dilatarea orificiului uterin extern,
o rupturi ale organelor genitale externe,
o volumul mărit al uterului şi eliminării din vagin (lohii).
— Spre sfârşitul săptămânii a 6-a - a 8-a semnele precoce ale naşterii recente sunt dificile de a fi
diagnosticate.

Determinarea avortului recent.

—) Avort se numeşte întreruperea cursului normal al sarcinii în primele 28 de săptămâni (după acest
timp se consideră naştere prematură).
—) Există avort spontan (patologic) şi artificial (provocat).
—) Avortul provocat se împarte în:
o medical (terapeutic),
o accidental
o şi criminal (ilegal, delictual).
Avortul medical
- este întreruperea cursului sarcinii în termen de 6-12 săptămâni de la concepţie la dorinţa femeii.
- pă acest termen întreruperea artificială a gravidităţii se efectuează numai în baza indicaţiilor
medicale (naştere prematură provocată).
Avortul accidental
- reprezintă un avort involuntar care are o origine traumatică sau toxică.
Avortul criminal
- reprezintă întreruperea sarcinii în cazurile neprevăzute de lege.
- Mai frecvent avortul criminal se efectuează în cazurile când femeia ascunde graviditatea, se sfieşte
a arăta medicului când are contraindicaţii la un avort medical.
—) În scop de avort criminal se efectuează :
♦ masajul uterului,
♦ proceduri electrice,
♦ proceduri vaginale termice,
♦ perforarea şi distrugerea membranelor fetale,
♦ în interiorul uterului sunt introduse diferite obiecte străine, lichide (soluţii de săpun, iod).
♦ diferite medicamente, care contribuie la contractarea uterului (alcool, pahicarpină, chini- nă,
preparate hormonale etc.).

Avortul criminal —) moartea femeii în timpul efectuării lui

—) În majoritatea cazurilor moartea este condiţionată de:
- hemoragiile acute,
- de şocul cauzat de perforarea uterului şi lezarea intestinului,
- de embolia gazoasă în consecinţa introducerii în uter a soluţiilor de săpun,
- prin intoxicaţii cu diferite substanţe toxice,
- prin insuficienţă renală acută,
- sepsis etc.
—) avortului criminal pe cadavru
o La autopsie se stabileşte cauza morţii, termenul gravidităţii, metoda şi timpul avortului provocat,
o examinarea la faţa locului, unde se pot găsi :
- urme de sânge pe haine sau aşternut,
- resturi de medicamente
- sau instrumentele cu care a fost provocat avortul.
—) Se recomandă efectuarea examenului la faţa locului cu participarea medicului legist.
—) Metode pentru a stabili modul de provocare a avortului criminal:
- organele genitale ale femeii cu scopul depistării urmelor manoperelor (leziuni mecani- ce,
termice, toxice etc.).
- Pe corp pot fi găsite semne de injecţii,
- iar la cercetarea internă a cadavrului - modificări prin acţiunea diferitelor substanţe (medicamente)
introduse pe cale bucală.

—) Expertiza medico-legală se face în comisie, cu obstetricianului-ginecolog,

67. Violul, problemele medico-legale şi modul de soluţionare a acestora.

Violul.
—) Este un raport sexual contra voinţei persoanei de sex feminin, realizat prin aplicarea forţei
fizice, ameninţării sau profitând de starea neputincioasă a victimei.
- Constatarea - organelor de drept,
- aprecierea şi calificarea infracţiuni e necesară expertiza medico-legală.
—) SCOPUL:
♦ diagnosticul pozitiv al raportului sexual
♦ evidenţierea semnelor de constrângere fizică a victimei
♦ sau a imposibilităţii acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

Diagnosticul pozitiv al raportului sexual se bazează pe următoarele semne:

1. deflorarea,
2. prezenţa lichidului seminal în căile genitale ale victimei,
3. graviditatea
4. şi contaminarea de boli venerice.
✔ virgină, - pe parcursul primelor 7-10 zile după raportul sexual.
✔ La fetiţele de vârstă mică se produc rupturi imense, care se răspândesc pe perineu, vagin, rect şi
au consecinţe foarte grave, inclusiv mortale.
✔ nu este virgină - evidenţierea prezenţei spermei în vagin.

—) Constrângerea prin violenţă fizică se apreciază prin:

- depistarea urmelor de violenţă (echimoze, excoriaţii) pe feţele antero-interne ale coapselor, pe gât,
în jurul gurii, pe torace şi membrele superi- oare.

—) Violul se poate săvârşi în stare de:

- lipotimie,
- inconştienţă obişnuită cauzată de preparatele narcotice sau somnifere.
- Somnul hipnotic
- alcoolului, stare de ebrietate profundă.

—) Expertiza agresorului
1. cit mai repede
2. haine, daca este urme (sperma, singe)
3. leziuni de la victima (sub unghi - pielea, epidermul )
4. penis (sperma, fir de par,)
—-) Expertiza victemei
1. examinarea persoanei
2. urme de sperma (daca nu a facut. toaleta, sau mai mult de 3-5 zile)
—) Dacă violul este urmat de moartea victimei:
3.se descriu detaliat poza cadavrului,
4. hainele de pe el,
5. petele de sânge şi alte urme suspecte.

68. Motivele expertizei medico-legale privind persoanele.

Efectuarea expertizei medico-legale se face cu scop de cercetarea infracţiunilor comise

împotriva vieţii şi sănătăţii omului.
—) se examinează victimcle

Motivele şi obiectivele examinării medico-legale a persoanelor în viaţă pot fi

sistematizate şi prezentate în modul următor:
1. Expertiza leziunilor mecanice în scopul constatării pre zenţei, caracterului morfologic
şi gradului de vătămare corporală.
2. Expertiza crimelor sexuale pentru stabilirea raportului sexual şi a leziunilor corporale
(în caz de viol ş.a.), stabilirea semnelor de desfrânare a minorilor etc.
3. Expertiza unor stări sexuale: determinarea sexului, maturi tăţii sexuale, capacităţii dc
reproducere, diagnosticului virginităţii, sarcinii, naşterii recente, avortului, contaminării
venerice şi cu SIDA etc.
4. Expertiza stării dc sănătate a persoanei, a simulării, disi mulării, agravării, bolilor
artificiale şi automutilării.
5. Alte genuri de expertize: constatea incapacităţii generale şi profesionale de muncă,
determinarea vârstei, stabilirea stării de ebrietate, aprecierea identităţii persoanei,
confirmarea/excluderea paternităţii şi maternităţii (filiaţiei) etc.

—) Scopul fiecărei examinări constă în :

—) depistarea şi fixarea leziunilor corporale sau urmelor care consemnează infracţiunea.
(преступление )
—) În lipsa nemijlocită a persoanei respective expertiza medico-legală poate fi efectuată
în baza documentelor medicale (dacă există).

—) Examinarea:
1. Persoanei are loc, de obicei, în ambulatoriul medico-legal, policlinici şi mai rar în
condiţii de staţionar .
2. Bănuitul de comiterea infracţiunii este examinat numai în prezenţa ofiţerului de
urmărire penală sau procurorului,
3. Copii minori - în prezenţa rudelor sau tutelei (pe dagogului. psihologului )
—) Expertiza medico-legală a persoanei
- în formă de examinare medicală,
- în conformitate cu regulamentele respective:
1. Identificarea persoanei în baza buletinului de identitate sau a altui document oficial (cu
fotogra fie),
2. datele se înregistrează în raportul medico-legal.
3. consultaţiile altor specialişti medici care se recomandă spitalizarea persoanei pentru
efectuarea investigaţiilor clinice şi paraclinice.
4. Conducătorii instituţiilor mcdico-sanitare sunt obligaţi să contribuie, iar medicii-
specialişti să acorde consultaţiile necesare, să efectueze examinările clinice şi paraclinice
la solicitarea me dicului legist.

—) Expertiză (examinare) medico-legală a persoanei prevede:

1. familiarizarea cu circumstanţele evenimentului,
2. studierea documentelor medicale,
3. luarea anamnezei,
4. examenul medical propriu-zis,
5. realizarea metodelor speciale de investigaţie,
6. elaborarea concluziilor
7. şi redactarca raportului medico-legal.

69. Gradele de gravitate a vătămării corporale și criteriile de apreciere

Se stabilesc următoarele grade de gravitate a vătămării integrităţii corporale sau

a sănătăţii:
- vătămări grave;
- vătămări medii;
- vătămări uşoare;
- vatamare neinsemnata fără cauzarea prejudiciului sănătăţii.

VATAMARI GRAVE:
pot fi calificate numai în baza următoarelor criterii:
1. prezenţa pericolului pentru viaţă;
2. anumite consecinţe posttraumatice, neprimejdioase pentru viaţă –
o pierderea anatomică a unui organ sau a funcţiei lui:
- pierderea auzului, vederii, graiului, miinii sau piciorului
—) a mâinii se înţelege detaşarea completă de la trunchi a mâinii mai sus de
articulaţia radio- carpiană,
—) piciorului la nivelul articulaţiei talo-crurale;
o pierderea capacitatii de reproducerea
o întreruperea posttraumatică a sarcinii;
o desfigurarea ireparabilă a feţei;
o infirmitatea psihică postagresională;
o incapacitatea generală de muncă cu caracter permanent, în volum
considerabil, dar nu mai mic de 33%.

VĂTĂMĂRI CORPORALE MEDIII

—) Criteriile de calificare a vătămărilor corporale medii sânt:
a) Lipsa pericolului pentru viaţă.
b) Lipsa tuturor consecinţelor, prevăzute de prezentul Regulament, cu referinţă la
vătămările corporale grave.
c) Dereglarea sănătăţii de lungă durată.
d) Incapacitatea permanentă însemnată de muncă.

VĂTĂMĂRI CORPORALE UŞOARE

—) Criteriilede calificare a vătămărilor corporale uşoare sânt:
a) Dereglarea sănătăţii de scurtă durată.
b) Incapacitatea stabilă şi neesenţială de muncă.

1. Dereglarea sănătăţii de scurtă durată este determinată nemijlocit de leziunea corporală

şi dureazămai mult de 6 zile, dar nu mai mult de 21 zile (trei saptamine )
2. Prin incapacitatea permanentă şi neînsemnată de muncă se înţelege o incapacitate
generală de muncă în volum de până la 10%inclusiv

FĂRĂ CAUZAREA PREJUDICIULUI SĂNĂTĂŢII

—) Din leziunile corporale ce nu cauzează prejudiciu sănătăţii fac parte leziunile ce nu
generează o dereglare a sănătăţii mai mult de 6 zile sau o incapacitate permanenta de
muncă.

70.Vătămarea corporală gravă periculoasă pentru viaţă.

—) Vătămări corporale grave, periculoase pentru viaţă, se consideră:

1. Fracturile deschise ale craniului, inclusiv fără lezarea creierului şi a membranelor
meningiene.
2. Fracturile închise ale oaselor bolţii sau bazei craniului, cu excepţia oaselor scheletului
facial şi fisurilor izolate ale laminei externe a bolţii craniului.
3.Contuzia cerebrală gravă cu sau fără compresia creierului, contuzia cerebrală medie
însoţită de semne obiective de afectare bulbară.
4. Hemoragiile intracraniene: hematom extra- sau subdural, hemoragii subarahnoidiene
sau intracerebrale - atunci cînd ele sînt asociate cu dereglări periculoase pentru
viaţă,obiectivizate prin semnele neurologice şi neurochirurgicale respective.
5. Leziunile penetrante ale coloanei vertebrale, inclusiv cele fără lezarea măduvei spinale.

6. Fracturto-luxafiile şi fracturi le corpurilor sau ambelor arcuri ale vertebrelor

cervicale,precum şi fracturile unilaterale ale arcurilor vertebrelor cervicale 1 sau 11,
fractura apofizei odontoide a vertebrei cervicale 11, inclusiv cele fără dereglarea funcţiei
medulei spinale
7.Luxaţiile şi subluxaţiile vertebrelor cervicale asociate cu dereglări periculoase pentru
viaţă , obiectivizate prin semne neurologice corespunzătoare.

8.Leziunile închise ale regiunii cervicale a măduvei spinării însoţite de şoc spinal sau alte
dereglări periculoase pentru viaţă.
9. Fracturile şi fracturo-luxaţia unei sau a câtorva vertebre to- racice sau lombare,
leziunile închise ale segmentelor toracice, lombare sau sacrale ale măduvei
spinării asociate cu un şoc spinal confirmat clinic sau cu dereglarea funcţiilor
organelor bazinului.

10. Leziunile penetrante ale faringelui, laringelui, traheii, eso- fagului (din partea
tegumentelor sau a mucoasei).
11. Fracturileînchise ale cartilajelor laringiene sau a traheii cu lezarea mucoasei,
asociate cu un şoc grav sau dacă sânt înso- ţite de o stare primejdioasă pentru
viaţa victimei.
12. Fracturile închise ale osului hioid, lezarea glandelor tiroidă şi paratiroidă,
însoţite de dereglarea respiraţiei cu semnele unei hipoxii cerebrale profunde sau
alte stări primejdioase pentru viaţă.
13. Leziunile cutiei toracice penetrante în cavităţile pleurale, pericardică, cu sau
fără lezarea organelor interne.
14. Emfizemul subcutan localizat, constatat în cazul leziunilor toracelui, nu poate
fi considerat drept semn cert al leziunilor penetrante atunci când lipsesc
fenomenele hemo- pneumotoracelui, iar comunicarea canalului de rănire cu cavi-
tatea pleurală este suspectă.
15. Leziunile abdomenului penetrante în cavitatea peritoneală cu sau fără lezarea
organelor interne; plăgile deschise ale or- ganelor spaţiului retroperitoneal
(rinichilor, suprarenalelor, pancreasului, etc.); leziunile penetrante ale vezicii
urinare, vaginului, segmentului superior şi mediu al rectului.
16. Leziunileînchise ale vaselor magistrale şi ale organelor cavităţii toracice,
abdominale şi bazinului, ale organelor spa- ţiului retroperitoneal, ale
diafragmului, prostatei, ureterelor, inclusiv şi rupturile subcapsulare ale
organelor, confirmate obiectiv prin semnele periculoase pentru viaţă.
17. Fracturiledeschise ale oaselor tubulare lungi (humerus, femur şi tibia),
leziunile deschise ale articulaţiilor coxofemu- rale şi genunchiului; fracturile
închise ale osului femural la nivelul canalului medular.
18. Fracturileînchise complete ale femurului la nivelul capu- lui, colului,
trohanterelor, condililor şi epicondilelor (fără im- plicarea canalului medular),
fracturile închise marginale, se califică după criteriul duratei dereglării sănătăţii
sau incapaci- tăţii permanente de muncă.
19. Gravitatea vătămării corporale în cazul fracturilor deschise ale radiusului,
ulnei şi fibulei, a fracturilor închise ale articu- laţiilor mari (scapulo-humerală, a
cotului, carpo-radială, talo- crurală) se apreciază în funcţie de pericolul pentru
viaţă sau de gradul incapacităţii permanente de muncă.
20. Fracturile
oaselor bazinului asociate cu un şoc grav sau cu ruptura porţiunii
membranoase a uretrei.
21. Leziunile însoţite de un şoc grav (grad III-IV) sau de o hemoragie abundentă
internă sau externă ce antrenează un colaps; de o embolie grasă ori gazoasă clinic
confirmată; de o toxicoză traumatică cu fenomene de insuficienţă renală acută,
precum şi alte stări periculoase pentru viaţă.
22. Lezarea unui vas sangvin mare: aorta, arterele carotidiene, subclaviculare,
axilare, brahiale, cubitale, iliace, femurale, poplitee, precum şi a venelor ce le
însoţesc.

23. Arsurile termice de gradul III şi IV cu lezarea a mai mult de 15% din
suprafaţa corpului;
—) arsurile de gradul III a peste 20% din suprafaţa corpului;
—) arsurile de gradul II cu antrenarea a mai mult de 30% din suprafaţa corpului,
precum şi arsu- rile cu o suprafaţă mai mică, dar asociate cu un şoc grav;
—) ar- surile căilor respiratorii cu fenomene de edem şi strictură a glotei.
24. Barotrauma, electrocuţia, hipotermia, stările hipertermice (insolaţia, şocul
hipertermic) şi arsurile chimice (prin acizi concentraţi, baze alcaline, diverse
substanţe cauteruzante) care au generat pe lângă modificările locale şi manifestări
patologice generale, periculoase pentru viaţă.
25. Compresia organelor gâtului, precum şi alte genuri de asfixie mecanică,
asociate cu un complex pronunţat de fenomene periculoase pentru viaţă
(dereglarea circulaţiei sangvine cerebrale, pierderea cunoştinţei, amnezia etc.),
confirmatie prin date obiective.
26 Stări
periculoase pentru viaţă condiţionate de acţiuni traumatice în regiunile
şocogene – plexul sinocarotid al gâtului, ciliar, organele genitale masculine
as
71.Vătămarea corporală gravă calificată în baza consecinţelor neprimejdioase
pentru viaţă.

—) Vătămări corporale grave calificate în baza consecinţelor neprimejdioase

pentru viaţă:

—) Pierderea anatomică a unui organ sau funcţiei lui.

o Pierderea vederii :
—) prin aceasta se subînţelege orbirea completă stabilă la ambii ochi
—) sau o aşa stare când are loc diminuarea acuităţii vederii până la enumerarea
de- getelor la o distanţă de doi metri şi mai puţin (acuitatea vederii 0,04 dioptrii şi
mai mică).
—) Pierderea vederii la un singur ochi are drept consecinţă o incapacitate
permanentă de muncă mai mult de 1/3
o Pierderea auzului
—) prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă
—) sau o aşa stare ireversibilă când victima nu percepe vorbirea obişnuită la o
distanţă de 3-5 cm de la pavilionul urechii.
—) Pierderea auzului numai la o ureche antrenează o incapacitate permanentă de
muncă mai puţin de 1/3 (o treime) şi face parte din vătămări de grad mediu.
o Pierderea graiului
—) pierderea capacităţii de a-şi exprima gândurile prin sunete articulate,
recepţionate clar.
—) Această stare poate fi condiţionată de:
- pierderea limbii,
- de afecţiuni anatomo-funcţionale ale coardelor vocale
- sau de origine nervoasă (a centrelor respective din sistemul nervos central).
o Pierderea mânii sau a piciorului,
—) adică detaşarea lor de la trunchi
—) sau pierderea funcţiilor acestora (parali- zia sau o altă stare care exclude
funcţionarea lor).
—) Prin pierderea anatomică :
a mâinii se înţelege detaşarea completă de la trunchi a mâinii mai sus de
articulaţia radio- carpiană,
piciorului la nivelul articulaţiei talo-crurale;
—) celelalte cazuri trebuie considerate drept o pierdere a unei părţi a membrului,
având drept criteriu de calificare incapacitatea permanentă de muncă.
o Pierderea capacităţii de reproducere –
—) constă în pierderea capacităţii de coabitare, fecundare, concepere şi naştere.
o Întreruperea sarcinii.
—) dacă nu este consecinţă a particularităţilor individuale ale organismului (uter
infantil, plasmoză, devieri anatomice ale bazinu- lui etc.)
—) şi dacă se află în legătură cauzală directă cu trauma.
—) Expertiza medico-legală în astfel de cazuri se efectuează împreună cu medicul
obstretician-ginecolog.
o Desfigurarea ireparabilă a feţei şi a regiunilor adia- cente
- pavilioanele urechilor,
- regiunile anterioare şi antero-laterale ale gâtului
—) Medicul legist nu califică leziunea feţei şi a regiunilor adiacente drept
desfigurare (sluţire), deoarece aceasta, fiind o noţiune cu caracter nemedical, nu
ţine de competenţa medicinii.
—) Expertul apreciază numai caracterul leziunii şi gradul de gravitate al
vătămării corporale în conformitate cu prevederile prezentului Regulament,
constatând doar, dacă acestea sunt sau nu reparabile.

o Infirmitatea psihică postagresională (boala psihică)

—) se stabileşte în cadrul expertizei psihiatrice cu concursul medicului legist în
conformitate cu Regulamentul respectiv,
—) ţinându-se cont de legătura de cauzalitate dintre traumă şi dereglarea psihică.
o Pierderea stabilă a capacităţii generale de muncă în volum considerabil.
—) Orice vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a condiţionat o
incapacitate stabilă de muncă în volum considerabil, dar nu mai mic de 33%, se
califică drept vătămare gravă.

72. Vătămarea corporală medie, uşoară şi neînsemnată. Criteriile de

apreciere, exemple.

VĂTĂMĂRI CORPORALE MEDIII

—) Criteriile de calificare a vătămărilor corporale medii sânt:
a) Lipsa pericolului pentru viaţă.
b) Lipsa tuturor consecinţelor, prevăzute de prezentul Regulament, cu referinţă la
vătămările corporale grave.
c) Dereglarea sănătăţii de lungă durată.
d) Incapacitatea permanentă însemnată de muncă.
VĂTĂMĂRI CORPORALE UŞOARE
—) Criteriilede calificare a vătămărilor corporale uşoare sânt:
a) Dereglarea sănătăţii de scurtă durată.
b) Incapacitatea stabilă şi neesenţială de muncă.

1. Dereglarea sănătăţii de scurtă durată este determinată nemijlocit de leziunea corporală

şi dureazămai mult de 6 zile, dar nu mai mult de 21 zile (trei saptamine )
2. Prin incapacitatea permanentă şi neînsemnată de muncă se înţelege o incapacitate
generală de muncă în volum de până la 10%inclusiv

FĂRĂ CAUZAREA PREJUDICIULUI SĂNĂTĂŢII

—) Din leziunile corporale ce nu cauzează prejudiciu sănătăţii fac parte leziunile ce nu
generează o dereglare a sănătăţii mai mult de 6 zile sau o incapacitate permanenta de
muncă

73. Problemele soluţionate de expertiza medico-legală a cadavrelor

de nou-născut.

Pruncucidirea - omorirea de la mama, in timp de travaliu sau in timpul nasterii

Procedeele tehnice de autopsie a cadavrelor de feţi şi nou-născuţi sunt, într-o anumită

măsură, specifice şi diferă, prin sarcinile lor, de necropsia cadavrelor de adulţi.

—) Aceste particularităţi sunt condiţionate de problemele adresate medicului legist de către

organele de drept şi necesitatea rezolvării următoarelor aspecte specifice:
1 - Diagnostic pozitiv a nou-nascut - starea de nou-nascut;
—) În medicina legală se consideră drept nou-născut copilul care a trăit după naştere nu mai
mult de 24 de ore.
Fatul considera matur :
—) fătul devine matur spre sfârşitul vieţii intrauterine (10 luni lunare)
—) la talia de circa 50 cm, (рост)
—) cu o masă între 3-3,5 kg,
—) unghiile de la mâini trec capete- le degetelor, iar cele de la picioare ajung până la
marginea degetelor,
—) la băieţi testiculele se află în scrot,
—) iar la fetiţe fanta genitală este închisă şi labiile mari le acoperă pe cele mici,
—) există nucleele de osificare în epifizele oaselor tubulare lungi.
2 -Diagnostic maturitatii fatului : virsta intrauterina, daca nu s-a nascut la termen;
Durata vietii intrauterine:
1. după masa şi talia corpului,
2. după punctele de osificare ale oaselor
3. şi circumferinţa capului (24-35 cm).
3 - viabilitatea nou-nascutului -capacitatea pruncului de a supravieţui în afara organis-
mului matern.
—) Viabilitatea fătului :
1. depinde de dezvoltarea fizică şi starea morfo-funcţională a organelor interne.
2. capacitatea pruncului de a supravieţui în afara organis- mului matern.
3. talia (circa 38 cm) şi masa (mai mare de 1000 g) a corpului.
4. pruncii născuţi la sfârşitul lunii a IX-a calendaristice de graviditate, când talia lor atinge
48-55 cm, iar masa 2800- 3500 g, având toate semnele de maturitate.
4 - dovezi de instalare a vietii intrauterine;
Determinarea vieţii intrauterine se poate face după masa şi talia corpului, după punctele de
osificare ale oaselor şi cir- cumferinţa capului (24-35 cm).
5 - stabilirea duratei vieţii intrauterine,
- dupa dimensiunele capului si taliei
- USG
6 - daca s-au acordat ingrijirile necesare imediat dupa nastere;
7 - cauza mortii nou-nascutului.
74. Diagnosticul pozitiv de nou-născut şi estimarea vieţii extrauterine.

1 - Diagnostic pozitiv a nou-nascut - starea de nou-nascut;

—) În medicina legală se consideră drept nou-născut copilul care a trăit după naştere nu mai
mult de 24 de ore.
Fatul considera matur :
—) fătul devine matur spre sfârşitul vieţii intrauterine (10 luni lunare)
—) la talia de circa 50 cm, (рост)
—) cu o masă între 3-3,5 kg,
—) unghiile de la mâini trec capete- le degetelor, iar cele de la picioare ajung până la
marginea degetelor,
—) la băieţi testiculele se află în scrot,
—) iar la fetiţe fanta genitală este închisă şi labiile mari le acoperă pe cele mici,
—) există nucleele de osificare în epifizele oaselor tubulare lungi.

2. Estimarea vieţii extrauterine este determinată de instalarea respiraţiei.

Respiraţia extrauterină produce modificări de as- pect, culoare, consistenţă şi structură a
plămânului.
Plămânul nerespirat este mic, nu umple cavitatea toracică, se află în sinusurile costo-
vertebrale. Suprafaţa lui este netedă, uniformă, cu aspect de organ parenchimatos, de culoare
cafenie, uneori roşie. La palpare plămânul este lipsit de crepi- taţii, neelastic. Pe secţiune se
observă acelaşi aspect uniform, lipsit de bule aeriene.

Plămânul respirat umple cavitatea pleurală, acoperind pe margini cordul. Suprafaţa lui este
uşor neregulată, de culoare roză, cu un desen marmorat. La palpare parenchimul pulmo- nar
este elastic, cu crepitaţii la presiune. Pe secţiune se obţine o spumă rozovie.

Examinarea trebuie completată cu docimazia hidrostatică pulmonară (proba lui Galen) şi
gastrointestinală (proba lui Breslau).
75 . Docimazia hidrostatică: metodica şi scopul efectuării.
Pentru estimarea vietii extrauterine se efectueaza in vaza docimaziei hidrostatice gastro-intestinale (proba lui
Breslau) si docimaziei hidrostatice pulmonare (proba lui Galen)

I. docimazia gastro-intestinala (proba Breslau)

1.-evidentiaza patrunderea aerului în tubul digestiv si stabileste nivelul patrunderii aerulu
2. nu are valoare pe cadavrul în putrefactie
3. se practica ligaturi la:
- cardie
 - pilor
- intestinul subtire înaintea ampulei ileo-cecale
- portiunea distala a colonului descendent
4. piesa ligaturata se scufunda în vas cu apa;cu un ac se înteapa progresiv dinspre proximal spre distal pâna
apare aer sub forma de bule:
—) deces dupa 5-10 minute de viata extrauterina->aer în stomac
—) deces dupa 20-30 minute de viata extrauterina->aer în ansele jejunale
—) deces dupa 6 ore de viata extrauterina->aer în intestinul subtire
—) deces dupa 24 ore de viata extrauterina->aer în colon

II. docimazia hidrostatica a plamânilor

-tehnica:
1. în primul timp piesa buco-cervico-toracica este asezata într-un vas cu apa
—) daca pluteste- —>plamân respirat
—) daca se scufunda—>plamân nerespirat
2. în al doilea timp se aseaza plamânii într-un vas cu apa->daca plutesc atunci au respirat
3. în al treilea timp se recolteaza tesut pulmonar de 2-3 mm din diferite zone,din fiecare lob,din fiecare
plamân + asezare în vas cu apa
—) daca plutesc —>plamâni respirati
—) daca nu plutesc —>plamâni nerespirati
—) daca se situeaza între zona inferioara si zona superioara a apei. —>plamâni partial respirati  ("plutesc
între 2 ape")
           —) exista situatii în care fragmentele plutesc sau plutesc între 2 ape,fara sa fi respirat:
                        -plamân de putrefactie
                        -respiratie artificiala
                        -plamân înghetat
            —) exista situatii în care fragmentele se scufunda,dar plamânii au respirat:
                        -prematuritate->expansiune incompleta pe diferite zone pulmonare
                        -procese inflamatorii acute pulmonare intrauterine->pneumonie,bronhopneumonie
                        -zone atelectatice primare
76. Cauzele morţii violente a pruncilor. Noţiune de pruncucidere, formele acesteia. Particularităţile
autopsiei cadavrelor de nou-născuţi.

Moartea violentă a nou-născutului poate fi accidentală, omisivă și comisivă.

1. Accidentală
- Nașterea sau expulzia precipitală,
- lipsa de asistență calificată,
- asfixia accidentală,
- hemoragie.
—) In cazul travaliului scurt lipsesc modificările capului fetal.
—) La o primipară simptomele naşterii sînt mult mai evidente:
1. nou-născutul peste 500 g. printr-o cădere de la 25 - 50 cm.
2. cordonul ombilical se rupe.
3. in majoritatea cazurilor producând o hemoragie minimă,
4. astfel nou-născutul cade, in majoritatea cazurilor in cap, producîndu-se o leziune mică la locul de impact,
sub forma unui hematom pericranian.
5. inălțmea fiind mică,
6. fracturile sunt rare, prin marea elasticitate a craniului fetal.

—) In cazunie de autoasistare:
1. pe buze, în jurul gurii, a gâtului şi pe mucoasa gurii nou-născutului se pot constata excoriații sau
echimoze, reprezentând leziunile de autoasistare.

2. Moartea violentă omisivă

- neacordarea intenționată a îngrijirilor necesare imediat după naștere,
- lăsat culcat pe abdomen, nou-născutul moare sufocat,
- expus îndelungat la frig nou-născutul moare chiar la 8-10*C datorită termoreglării deficitare și
termodependenţa accentuate;
- inaniția prin privarea de alimente își face efectul după 6 - 8 ore.

3. Moartea comisiva
—) Mai frecvent se observă asfixiile mecanice şi leziunile corporale grave. Dintre asfixiile
mecanice pot fi menţionate:
♦ obturarea orificiilor nazal şi bucal cu mâna, materiale moi,
♦ hârtie umedă;
♦ introducerea în cavitatea bucală a căluşului;
♦ comprimarea gâtului cu mâinile sau laţul;
♦ compresiunea toraco- abdominală;
♦ înecarea în diferite vase cu apă
—) Trebuie diferențiată strangularea criminală de cea naturală, produsă prin circulări de cordon.
- Șanțul de strangulare prin circulari de cordon ocupă întreaga circumferință a gîtului, are o lățime de 5 - 6
mm.
- se prelungește spre ombilic,
- este superficial și nepergamentat.
—) Leziunile cranio-cerebrale
diagnostic diferențial cu leziuni produse prin traumatism obstetrical,
- bosa sero-sanguină
- și cefalohematomul
- lacune congenitale de osificare
- fisuri și fracturi obstetricale.

77.Investigaţiile de laborator în cazul examinării medico-legale a cadavrului.

Cele mai solicitate investigatii de laborator sunt: examenul histopatologic, toxicologic, biologic si medico-
criminalistic. Uneori sunt necesare si examenul bacteriologic, virusologic, botanic...
 Examenul histopatologic se efectueaza cind este necesar aprecierea provenientei vitale, a vechimii si
consecutivitatii leziunilor corporale. Prelevarile se efect din organe si tesuturi. Fragmentele se taie cu
cutitul infelii mici, se introduc in borcane cu sol de formol 10% in cantitate de aproximativ 10 ori mai mare
decit volumul pieselor de fixat.
Examenul toxicologic se efectuiaza in cazurile cind se presupune o intoxicatie si este obligatorie
pentru confirmarea prezentei in organism a unei subst toxice deja cunoscute. Se preleveaza organe interne
fara a le spala cu apa si se introduc in borcane curate si uscate:
- nu mai putin de 1/3 de ficat cu vezicula biliara cu bila
- stomacul cu continut sau cite 0,5 m de intestin subtire si gros cu continultul lor
- un rinichi cu toata urina
- 1/3 creier
- Inima cu singele din cavitatile ei , splina si nu mai putin de ¼ din plamin.
In rest expertul recolteaza organe in vederea examenului tixocologic tinind cont de caracrerul intoxicatiei,
caile de patrundere si eliminare a toxicului si timpul scurs de la introducerea lui.
Examenul biologic. Pentru aprecierea grupei de singe din cavitatile cordului sau din vasele mari se iau
20-30 ml de singe fluid(intr-un flacon) si uscat (pe o bucata de tifon impaturit in 4 straturi). Daca cadavrul
se afla intro stare de putrefactie avansata pentru aprecierea apartenentei de grup se iau circa 100g de
muschi din regiunea coapsei. Daca pe hainele cadavrului au fost depistate pete asemanatoare cu cele de
singe sau sperma, hainele se expediaza in sectia biologica a laboratorului medico-legal.
Examenul medico-criminalistic se foloseste pentru aprecierea caracterului leziunilor, mecanismului
produerii acestora si pentru identificarea obiectului vulnerant.
Examenul diatomeelor se efectuiaza pentru confirmarea diagnosticului mortii prin inecare, mai ales
in cazuri de putrefactie avansata a cadavrului. Consta in depistarea planctonului acvatic, a diatomeelor, in
organele cu circulatie terminala, in maduva oaselor si in lichidul sinusului osului sfenoidal.
Examenul bacteriologic si bacterioscopic se efectueaza in cazurile cind se presupune moarte prin
maladii ifectioase, septicemie sau in urma unei intoxicatii alimentare de origine bvacteriana. Materialul se
recolteaza primele 12-24 ore dupa deces in conditii sterile.
Examenul virusologic are importanta majora pentru stabilirea diagnosticului cind se presupune gripa
epidemica si neuroinfectiile virotice.

78.Expertiza urmelor de sânge. Probleme specifice.

Probleme: diagnosticul pozitiv al petelor de sînge, aprecierea aprtenentei de specie a sîngelui, de grup, de
sex, stabilirea locului de provenienţa a sîngelui, diagnosticul gravidităţii in baza petelor de sînge, estimarea
vechimii petelor de sînge, stabilirea cantităţii de sînge fluid revărsat in baza cercetării petelor de sînge,
diferenţierea sîngelui persoanelor adulte de cel provenit de la prunc.
Mecanismele producerii și forma urmelor de sînge: pete produse prin căderea picaturilor de sînge, pete
produse prin împroşcare, prelingerile de sînge; amprentele; ştersăturile; impregnările, băltoacele de sînge,
spălăciturile.
Diagnosticul pozitiv al petelor de sînge :
Punerea in evidenta a elementelor figurate ale sîngelui, fie pe evidențierea hemoglobinei sau a produselor de
dezintegrare a acesteia.
Proba morfologica are drept scop punerea in evidență a elementelor figurate ale sîngelui in special a
hematiilor, cu ajutorul epimicroscopului
Probele cristalografice reprezintă nişte microreacții care dau un rezultat pozitiv chiar cu sîngele uscat sau
putrefiat. Sîngele se identifica prin provocarea formarii cristalelor de hemină (clorhidrat de hematină) sau a
cristalelor de hemocromogen. Cristalele de hemină (cristalele Teihmann) apar astfel: la căldură acidul acetic,
in prezenta NaCl, transforma hemoglobina in cristale de hemină, care apar sub forma de prisme alungite sau
romboide, cu marginile tăiate si cu unghiurile ascuțite, de culoare galben- bruna sau castanie.
Examenul spectroscopic al sîngelui se bazează pe proprietăţile soluţiilor de hemoglobina si ale derivaților
acesteia de a absorbi radiaţii luminoase de anumite lungimi de unda si de a forma benzile de absorbție.
Proprietățile caracteristice ale spectrului (numărul și localizarea benzilor de absorbție) sînt importante si
specifice pentru fiecare derivat concret al hemoglobinei, obţinut prin acţiunea substanţelor de reducere.
Examinarea spectrelor de absorbţie se efectuează cu ajutorul spectroscoapelor, spectrografelor,
spectrofotometrelor.
Analiza cromatografică este o metoda fizicotehnica de depistare a sîngelui din pete. Se bazează pe selecţia
prin diviziune a componentelor obiectului cercetat la trecerea soluţiei acestuia printr-un sorbent Substanța
care ne intereseaza poate fi developata pe sorbent cu ajutorul reacţiilor cromatice. In special, hemoglobina
poate fi depistata pe plăcile de silufol cu ajutorul reacţiei cu benzidina. E pozitiv faptul ca pentru analiza
cromatografică sînt destule cantitati foarte mici de material (sînge)
Aprecierea apartenenţei de specie a sîngelui (umana sau animala) se face prin metode serologice, se
bazează pe reacţia de precipitare a proteinelor specifice din pata de sînge cu ajutorul serurilor ce conţin Ac
specifici precipitanți (precipitine). Se folosesc seruri precipitante antiom si antianimale, care se prepara prin
imunizarea iepurilor la inocularea i/v  sau intraperitoneală cu ser uman sau animal. Reacția de precipitare nu
are un caracter strici de specie, dar de grup de specie Astfel serul precipitant anti-om va precipita si
proteinele maimuţei antropoide, iar cel de cal va precipita si proteinele zebrei, măgarului.
Metoda Cistovici-Uhlenthuth se prepara un extract din pata de sînge cu ajutorul serului fiziologic. Reacţia se
efectuează într-un șir de eprubete care conţin extractul sus numit, sînge de om si sînge de animal (in diferite
eprubete), la care se adaugă seruri precipitante anti-om si anti-animal. Reacţia pozitiva : apariţia unui inel
opalescent în zona limitrofa a extrasului din pata de sînge si serul precipitant. Inelul acesta este rezultatul
precipitării proteinelor specifice.
Reacția de precipitare in agar este specifica si permite examinarea extractelor din petele de sînge chiar si
atunci cînd acestea conţin careva impurităţi sau cînd extractele sînt tulburi. Din părţile negative pot fi
menţionate doua - necesita mai mult timp și este mai puțin sensibila decît reacţia Cistovici-Uhlenhuth.
Recția de imuno-electroprecipitare este o varianta a reacţiei menţionate mai sus. Esența ei consta în
migrarea antigenelor si a anticorpilor unui in întâmpinarea altuia sub acţiunea curentului electric continuu.
Este foarte sensibila si necesita puţin timp, circa 20—60 min. Metoda anafilactica, precum si metoda fixarii
indirecte a complementului nu sînt folosite in practica medico-legala.
Aprecierea apartenenţei de grup a sîngelui unei pete de sînge uman se face prin reacţia de izohemaglutinare
(reacţia de grup). La specia umana exista 4 grupe sanguine fundamentale determinate de aglutinogenii,
localizaţi in eritrocite, si aglutininele din plasma. Antigenele de grup apar la a 2-a luna de virsta intrauterina.
Semnele de grup nu prezintă schimbări calitative in procesul vieţii. Organele si tesuturile, produsele
biologice umane (laptele, limfa, saliva sperma) la fel conţin antigene de grup, care corespund celor din sînge
si se transmit prin ereditate conform legilor geneticii. Determinarea aglutinogenilor din petele de sînge se
bazeaza pe proprietăţile acestora de a absorbi aglutininele corespunzătoare din seruri titrate in prealabil.

79.Urmele de sânge în baza formei şi mecanismului de producere.

Urmele de singe:
a) pete produse prin căderea picaturilor de singe de la înălţime
b)pete produse prin împroşcare
c) prelingeri de singe;
d) amprente;
e) ştersături

Pete produse prin căderea picaturilor de singe. Picaturile de singe care cad de la o înălţime mica (pînă la 1
m) pe un pian orizontal, vor forma pete rotunde, cu margini netede sau uşor dinţate, Diametrul petei va fi
de circa 1 cm sau mai mare. Picaturile căzute de la o înălţime de 2—3 m formează pete rotunde cu margini
dinţate cu mici stropi in jur sub forma de puncte, virgule sau benzi. Daca picătură de singe cade pe un plan
oblic sau vertical, atunci ei se acumulează la căpătui inferior al petei. Astfel pata apare piriformă sau sub
forma semnului de exclamare, cu extremitatea ascuţita in sensul deplasării sîngelui. Petele de singe vor fi
mai lungi cînd unghiul căderii picăturii de singe e mai ascuţit. Astfel de pete se produc cînd victima e în
mişcare, capetele ascuţite ale petelor indicînd direcţia mişcării. Cînd se scutura mina însângerata, atunci se
produc aceleaşi forme. Petele formate prin căderea picaturilor de singe prezintă find indicii ale hemoragie,
ale deplasării victimei raniţe, ale transportării cadavrului etc.

Pete produse prin împroşcare. Se formează dintr-un jet arterial. Picaturile de singe se dispersează sub
forma unor stropi, formând stropituri de singe primare si secundare, izolate sau confluente, orientate in jos
sau in sensul mişcării in evantai, cînd jetul este marc. Stropituriie sînt piriforme sau sub forma semnului de
exclamare cu extremităţile ascuţite in sensul deplasării stropilor de sînge. Stropiturile se mai formează prin
lovituri aplicate la nivelul unui corp sau object insingerat, precum si prin scuturarea brusca a obiectelor
însângerate.

Prelingerile de sînge - urmele alungite formate prin prelingerea sîngelui pe un plan înclinat sau vertical. La
extremitatea inferioara ele sînt puţin îngroşate si mai pronunţate. Prelingerile de singe pot indica poziţia
victimei si a obiectelor din jur ulterior rănirii persoanei. Uneori ele ajuta la aprecierea consecutivităţii
producerii leziunilor corporate (ex cînd prima plaga e produsa in poziţia verticala, iar a doua in poziţia
culcata a victimei).

Amprentele apar in urma unui contact static al obiectului însângerat cu un plan. Amprentele pot reflecta
desenul papilar digital, palmar, plantar, forma si dimensiunile obiectului vulnerant si ale leziunilor
corporale externe. Aceste urme fac parte din şirul celor mai valoroase probe.

Ştersăturile de singe se formează in urma unui contact dinamic cu o suprafaţa însângerată. Ele au forme
indefinite si provin mai frecvent prin ştergerea obiectelor, a mâinilor etc. Ştersăturile indica locul
contactului primar si direcţia deplasării ulterioare a obiectului însângerat. Impregnările se produc prin
îmbibarea materialelor higroscopice (sol. zăpada. rumeguş, stofa) cu singe. Au forme si dimensiuni diverse.
Acestea pot indica locul aflării persoanei rănite si a cadavrului. băltoacele de singe se formează in urma
hemoragiilor masive pe suprafeţele care nu au proprietăţi higroscopice: băltoacele indica locul unde s-a
aflat victima după producerea leziunii corporale. De regula sediul băltoacelor mari coincide cu locul unde s-
a instalat moartea victimei. spălaturile sînt urme de singe in apa sau alte lichide. De regula, se formează
după spălarea mâinilor, hainelor, obiectelor vulnerante însângerate.

80.Diagnosticul pozitiv al petelor de spermă.

Lichidul spermatic (sperma) este un lichid vîscos, tulbure, albicios - gălbui, cu un miros pătrunzător specific.
Poate fi găsit in secreţiile vaginale, anale, bucale şi sub formă de pete pe îmbrăcămintea victimelor unor
infracţiuni de viol, incest, perversiuni sexuale sau relaţii sexuale cu persoană minoră.
Petele de spermă sunt mai mult sau mai puțin vizibile: pe suporturile neabsorbante petele au aspectul unei
pelicule solzoase, care cu timpul devin pulverulente; iar pe suporturile absorbante petele de spermă pot fi
gălbui - murdare sau gri - albicioase, cu contur neregulat. După spălare sau ştergere incompleta petele de
spermă capătă o nuanță gălbui-palidă. Puse in evidenţă prin folosirea razelor ultraviolete, fluorescenţă
albăstrui - albicioasă, contrastând cu culoarea suportului. Proba prelevată se usucă la temperatura
camerei, se împachetează, sigilează și etichetează.
Obiective
a)Dacă pata/urma este formată din spermă sau nu? Nespecifice reacţia Florence, reacţia cu suc de rizomi
din cartofi.
b)Apartenența de grup a persoanei de la care provine lichidul spermatic
c)Identificarea persoanei de la care provine lichidul spermatic?

>Examinarea microscopică (metoda morfologică). punerea in evidenţă a spermatozoizilor. Constatarea

unui singur spermatozoid sau a unei părţi a acestuia semnifică faptul că pata găsită conţine spermă.
Rezultatul negativ nu permite excluderea naturii spermatice a petei, deoarece spermatozoizii au putut fi
distruși prin factori de mediu extern sau bărbatul de la care provine lichidul spermatic suferă de
azoospermie. Distingem coloraţia selectivă a spermatozoizilor fără extracţia lor ulterioara din pata, după
extracţia lor din pata (extracţia se efectuează cu sol de 10% de amoniac) (coloraţia după Corin - Stokis cu
soluţie amoniacală de eritrozină).
>Metoda cromatografică - componente biochimice ale spermei (cholina, spermina, fosfataza acidă,
aminoacizi).

>Electroforeza - prezenţa fermentului lactatdehidrogenazei (LDH), ceea ce confirmă cu certitudine că în

pată există spermă.

>Stabilirea grupei prin sistemul ABO, secretori (85%) și nesecretori (15%). Principiul stabilirii
antigenelor, asemănător cu metodele stabilirii in sînge. Se efectuează examenul comparativ cu rezultatele
analizei probelor recoltate de la persoana suspectată in săvîrșirea infracţiunii. Pentru acest examen
comparativ se recoltează saliva și sîngele, prin care se stabilește caracterul secretor/nesecretor și,
respectiv, grupa sanguină.
Excluderea - se constată antigene diferite. Antigene din aceeași grupă - permite expertului să tragă
concluzii, imitîndu-se la sintagma „nu este exclusă provenienţa lichidului spermatic găsit la locul faptei (pe
îmbrăcămintea și/sau corpul victimei) de la persoana X” Această metodă nu permite identificarea
persoanei de la care provine lichidul spermatic. Pentru aprecierea categoriei secretor/nesecretor la
cadavre se recoltează bila in care se apreciază aglutinogenii La ora actuală - identificare prin amprenta
genetică (unicitatea ADN-ului individual, stabilitatea genetică a organismului, stabilitatea ADN,
sensibilitatea metodei).

81.Actele legislative ce reglementează activitatea medicului în RM.

✔ privind ocrotirea sănătăţii
✔ privind transplantul de organe ţesuturi si celule umane
✔ cu privire la profilaxia infectei HIV-SIDA
✔ cu privire la sănătatea reproductivă şi planificare familială
✔ cu privire la drepturile si responsabilităţile pacientului
✔ cu privire la exercitarea profesiunii de medic
✔ cu privire la asigurarea obligatorie de asistenta medicala
✔ cu privire la activitatea farmaceutica
✔ cu privire la evaluarea si acreditarea in sănătate
✔ cu privire la circulaţia substanţelor narcotice şi psihotrope şi a precursorilor
✔ privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte
substanţe psihotrope
✔ cu privire la acces la informaţie
✔ cu privire la asistenţa psihiatrica
✔ cu privire la medicamente
✔ cu privire la donarea de sânge
✔ cu privire la asigurarea sanitaro-epidemiologică
Articolul 3 Principiile generale ale exercitării profesiunii de medic
a) pregătirea profesională
b) competenta, responsabilitatea profesionala, respectarea principiului "nu dauna".
c) respectarea drepturilor si intereselor pacientului
d) respectarea primatului vieţii şi a dreptului inerent la viata al fiinţei umane.
e) respectarea si protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale medicului
f)  asigurarea condiţiilor optime de exercitare a activităţii profesionale
Articolul 4 (Exercitarea profesiunii de medic)
a) este cetăţean al Republicii Moldova, are domiciliul sau drept de reşedinţa în Republica Moldova
b) are studii superioare medicale complete
c) îşi perfecţionează, pe parcursul întregii sale activităţi profesionale, cunoştinţele teoretice si deprinderile
practice
d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiunii.
e) nu cade sub incidenţa restricţiilor şi incompatibilităţilor prevăzute de prezenta lege
f) profesiunea de medic poete fi exercitata in Republica Moldova de către medici cetăţeni străini si apatrizi
in condiţiile prezentei legi, pe baza de reciprocitate stabilita prin tratatele internaţionale la care RM este
parte
Articolul 5 conţinutul activităţii de medic
a) acordarea de asistenta medicala in caz de îmbolnăvire seu accidentare a pacientului
b) promovarea educaţiei pentru sănătate,
c) organizarea de masuri profilactice.
d) perfecţionarea calităţilor profesionale si acumularea de experienţă medicala
e) activitatea de instruire in instituţiile medicale de pregătire preuniversitară, universitara si postuniversitara.

82.Dreptul medical: definiție, subiecți ai raportului de drept medical, obiectul, principiile.

Dreptul medical - ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile juridice profesionale
patrimoniale şi nepatrimoniale, stabilite între cei care exercită profesiuni medicale şi pacienţi, precum şi
raporturile specifice instituţiilor medico-sanitare, caracterizate prin poziţia de egalitate juridică a
participanţilor la aceste raporturi juridice.
Subiecţii raportului de drept medical:
- medici
-pacienţi
- instituţiile medico-sanitare publice
- Ministerul Sănătăţii
- societăţi de asigurare a asistenţei medicale
- instituţii de învăţământ şi de cercetare în domeniu medical
- Liga medicilor
Obiectul dreptului medical - ansamblul acţiunilor şi inacţiunilor la care sunt îndrumate sau obligate părţile
pentru a exprima conţinutul raportului juridic medical.
Principiile dreptului medical:
- principiul legalităţii actului medical – actul medical trebuie să se desfăşoare numai în condiţiile
reglementărilor legale şi a evoluţiei ştiinţei

- principiul garantării dreptului la asistenţă medicală – prioritatea fiinţei umane prevalează asupra
intereselor singulare ale societăţii sau ale ştiinţei

- principiul garantării dreptului la a doua opinie în aceeaşi cauză medicală

- principul dreptului la autodeterminare (autonomie). O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate

efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză

- principiul inviolabilităţii şi intangibilităţii corpului uman – protejarea demnităţii şi identităţii fiinţei umane
şi garantarea oricărei persoane, fără discriminare, respectarea integrităţii sale

83.Noţiunile principale în dreptul medical: pacient, reprezentantul lui legal, act medical, consimţământ.
Pacient (consumator al serviciilor de sănătate) - persoana care necesită, utilizează sau solicită servicii de
sănătate, indiferent de starea sa de sănătate;
Reprezentant legal al pacientului - persoana care poate reprezenta, fără procură, interesele unui pacient
fără capacitate deplină de exerciţiu sau care a fost declarat incapabil ori cu capacitate de exerciţiu limitată
(părinte, tutore, curator);
Intervenţie medicală (act medical) - orice acţiune aplicată pacientului cu scop profilactic, diagnostic,
curativ (de tratament), de reabilitare sau de cercetare biomedicală şi executată de un medic sau alt lucrător
medical;
Consimţământ - consimţământul conştientizat al pacientului sau al reprezentantului său legal (sau al rudei
apropiate) pentru efectuarea unei intervenţii medicale, exprimat benevol, în baza informaţiei multilaterale şi
exhaustive primite de la medicul curant, autentificat prin semnăturile pacientului sau ale reprezentantului său
legal (a rudei apropiate) şi a medicului în documentaţia medicală respectivă;

84.Raportul medic-pacient. Modul paternalist şi antipaternalist de acordare asistentei medicale.

(1) Raportul medic - pacient se întemeiază pe respect şi încredere reciprocă, pe dreptul la opţiune al
pacientului.
(2) Medicul este obligat să informeze pacientul sau reprezentanţii lui legali asupra unor eventuale riscuri ce
comportă intervenţia medicală, precum şi un eventual refuz de intervenţie medicală.
(3) Medicul este în drept să refuze efectuarea intervenţiei medicale (cu excepţia situaţiilor de urgenţă),
readresând pacientul unui alt medic, în următoarele cazuri excepţionale:
a) în lipsa unei competenţe profesionale în domeniu sau a posibilităţilor tehnico-medicale necesare efectuării
intervenţiei medicale;
b) în cazul unor contradicţii între efectuarea intervenţiei medicale şi principiile etico-morale ale medicului;
c) în cazul imposibilităţii creării unui contact terapeutic cu pacientul.
(4) Orice intervenţie medicală poate fi efectuată cu acordul pacientului, cu excepţia situaţiilor când starea lui
fizică şi psihică nu-i permite să ia o decizie conştientă sau în alte situaţii stabilite de legislaţie.
Paternalismul - în acest model informaţia oferită de către medic va fi minoră, cu un conţinut succint, uneori
neclar pentru pacient. Decizia este luată de către medic, iar pacientul va trebui să o primească şi să o
accepte, fiind ferm convins că totul se va face pentru binele său.
Antipaternalismul - în acest gen de comunicare fluxul de informaţie este deschis şi bilateral. Modul de
abordare nominalizat defineşte bolnavul drept un subiect responsabil şi liber de a lua decizii vital importante
şi oportune pentru el însuşi sau de a oferi informaţia necesară luării hotărîrilor. Modul antipaternalist de
interacţiune poate fi realizat prin intermediul a două mecanisme: interpretarea cu etica dialogului şi acordul
informat sau consimţămîntul.

85.Consimțământul informat al pacientului: varietăți, conținut, mod de obținere și documentare.

Consimţământul pacientului la intervenţia medicală poate fi oral sau scris şi se perfectează prin înscrierea
în documentaţia medicală a acestuia, cu semnarea obligatorie de către pacient sau reprezentantul său legal
(ruda apropiată) şi medicul curant. Pentru intervenţiile medicale cu risc sporit (caracter invaziv sau
chirurgical), consimţământul se perfectează obligatoriu, în formă scrisă, prin completarea unui formular
special din documentaţia medicală, denumit acord informat.
Acordul informat trebuie să conţină în mod obligatoriu informaţia, expusă într-o formă accesibilă pentru
pacient, cu privire la scopul, efectul scontat, metodele intervenţiei medicale, riscul potenţial legat de ea,
posibilele consecinţe medico-sociale, psihologice, economice etc., precum şi privind variantele alternative
de tratament şi îngrijire medicală.

86.Refuzul pacientului: mod de obţinere şi documentare.

În caz de refuz la intervenţia medicală, exprimat de pacient sau de reprezentantul său legal (de ruda
apropiată), acestuia i se explică, într-o formă accesibilă, consecinţele posibile. Refuzul categoric al
pacientului se perfectează prin înscrierea respectivă în documentaţia medicală, cu indicarea consecinţelor
posibile, şi se semnează în mod obligatoriu de către pacient sau reprezentantul său legal (ruda apropiată),
precum şi de către medicul curant.
În caz de eschivare intenţionată a pacientului de a-şi pune semnătura care certifică faptul că el a fost
informat despre riscurile şi consecinţele posibile ale refuzului la intervenţia medicală propusă, documentul
se semnează în mod obligatoriu de către director, şeful de secţie şi medicul curant.
În caz de refuz la asistenţă medicală, exprimat de reprezentantul legal al pacientului (ruda apropiată), când o
atare asistenţă este necesară pentru salvarea vieţii pacientului, organele de tutelă şi curatelă au dreptul, la
solicitarea organizaţiilor medicale, de a se adresa în instanţa judecătorească pentru protecţia intereselor
persoanei bolnave.
În cazul unei intervenţii medicale de urgenţă, necesare pentru a salva viaţa pacientului, când acesta nu-şi
poate exprima voinţa, iar consimţământul reprezentantului său legal (al rudei apropiate) nu poate fi obţinut
la timp, personalul medical, are dreptul de a lua decizia respectivă în interesele pacientului.
87.Drepturile pacientului și condițiile de limitare legală a pacientului în drepturi.
Drepturile pacientului:
1. asistenţă medicală gratuită în volumul stabilit de legislaţie;
2. atitudine respectuoasă şi umană din partea prestatorului de servicii de sănătate, indiferent de vârstă, sex,
apartenenţă etnică, statut socio-economic, convingeri politice şi religioase;
3. securitate a vieţii personale, integritate fizică, psihică şi morală, cu asigurarea discreţiei în timpul
acordării serviciilor de sănătate;
4. reducere a suferinţei şi atenuare a durerii, provocate de o îmbolnăvire şi/sau intervenţie medicală, prin
toate metodele şi mijloacele legale disponibile, determinate de nivelul existent al ştiinţei medicale şi de
posibilităţile reale ale prestatorului de servicii de sănătate;
5. opinie medicală alternativă şi primirea recomandărilor altor specialişti, la solicitarea sa ori a
reprezentantului său legal (a rudei apropiate);
6. asigurare de asistenţă medicală (obligatorie şi benevolă);
7. informaţii cu privire la prestatorul de servicii de sănătate, profilul, volumul, calitatea, costul şi modalitatea
de prestare a serviciilor respective;
8. examinare, tratament şi întreţinere în condiţii adecvate normelor sanitaro-igienice;
9. informaţii exhaustive cu privire la propria sănătate, metodele de diagnostic, tratament şi recuperare,
profilaxie, precum şi la riscul potenţial şi eficienţa terapeutică a acestora;
10. informaţie completă privind factorii nocivi ai mediului ambiant;
11. exprimare benevolă a consimţământului sau refuzului la intervenţie medicală;
12. acceptare sau refuz în ce priveşte efectuarea ritualurilor religioase în perioada spitalizării în instituţia
medico-sanitară, dacă aceasta nu afectează activitatea ei şi nu provoacă prejudiciu moral altor pacienţi;
13. asistenţă a avocatului sau a unui alt reprezentant în scopul protecţiei intereselor sale;
14. informaţie privind rezultatele examinării plângerilor şi solicitărilor;
15. atacare a acţiunilor lucrătorilor medicali şi ale altor prestatori ai serviciilor de sănătate, precum şi a
funcţionarilor responsabili de garantarea asistenţei medicale şi a serviciilor aferente în volumul prevăzut de
legislaţie;
16. îngrijire terminală demnă de o fiinţă umană;
17. despăgubire a daunelor aduse sănătăţii.
Limitarea drepturilor pacientului:
a) spitalizare şi examinare a bolnavilor ce suferă de boli psihice, ţinând cont de solicitările pacientului, în
măsură adecvată capacităţii lui de exerciţiu;
b) examinare medicală obligatorie a persoanelor care donează benevol sânge, substanţe lichide biologice,
organe şi ţesuturi;
c) examinările medicale obligatorii pentru angajare şi examinările periodice;
d) efectuare a examinării medicale obligatorii, inclusiv pentru depistarea infecţiei HIV/SIDA, a sifilisului şi
a tuberculozei la persoanele aflate în penitenciare;
e) spitalizare şi izolare obligatorie (carantină) a persoanelor afectate de infecţii contagioase şi a celor
suspectate de vreo boală infecţioasă ce prezintă pericol social.

88.Dreptul pacientului la confidenţialitatea informaţiilor ce ţin de secretul medical și condițiile divulgării

legale a acestora.
(1) Toate datele privind identitatea şi starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, pronosticul,
tratamentul, precum şi datele cu caracter personal sînt confidenţiale şi urmează a fi protejate şi după moartea
acestuia.
(2) Confidenţialitatea informaţiilor cu privire la solicitarea de asistenţă medicală, examinare şi tratament,
inclusiv a altor informaţii ce constituie secret medical, este asigurată de medicul curant şi specialiştii
implicaţi în acordarea serviciilor de sănătate, precum şi de alte persoane cărora aceste informaţii le-au
devenit cunoscute datorită exercitării obligaţiilor profesionale şi de serviciu.
(3) Informaţiile ce se consideră confidenţiale pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul consimte acest
lucru în mod explicit sau la solicitarea reprezentantului său legal (a rudei apropiate).
(4) Prezentarea informaţiei confidenţiale fără consimţământul pacientului sau al reprezentantului său legal
(al rudei apropiate) se admite:
a) pentru a implica în procesul curativ alţi specialişti în domeniu, inclusiv în caz de examinare şi tratament
urgent al persoanei incapabile de a-şi exprima voinţa din cauza stării sale, dar numai în volumul necesar
pentru luarea unei decizii adecvate;
b) pentru a informa organele şi instituţiile serviciului sanitaro-epidemiologic de stat în cazul unui pericol
real de extindere a bolilor infecţioase, otrăvirilor şi contaminărilor în masă;
c) la solicitarea motivată a organului de urmărire penală, a instanţei judecătoreşti în legătură cu efectuarea
urmăririi penale sau a procesului judiciar, în conformitate cu legislaţia;
c(1)) la solicitarea avocatului parlamentar şi a membrilor consiliului consultativ creat de Centrul pentru
Drepturile Omului, în scopul asigurării protecţiei persoanelor împotriva torturii şi a altor tratamente sau
pedepse crude, inumane sau degradante;
d) pentru informarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali ai persoanelor în vârstă de până la 18 ani în caz
de acordare acestora a asistenţei medicale;
e) la existenţa temeiului de a crede că prejudiciul adus sănătăţii persoanei este rezultatul unor acţiuni ilegale
sau criminale, informaţia urmând a fi prezentată, în acest caz, organelor de drept competente.
(5) Este interzis orice amestec în viaţa privată şi familială a pacientului fără consimţământul acestuia.
(6) Persoanele care, în exerciţiul funcţiunii, au primit informaţii confidenţiale, de rând cu personalul medico-
sanitar şi farmaceutic, poartă răspundere pentru divulgarea secretului medical.

89.Responsabilităţile pacientului prevăzute de legislaţia RM.

a) să aibă grijă de propria sănătate şi să ducă un mod de viaţă sănătos, excluzând acţiunile premeditate ce
dăunează sănătăţii lui şi a altor persoane;
b) să respecte măsurile de precauţie în contactele cu alte persoane, inclusiv cu lucrătorii medicali, în cazul în
care ştie că el suferă de o boală ce prezintă pericol social;
c) să întreprindă, în lipsa contraindicaţiilor medicale, măsuri profilactice obligatorii, inclusiv prin imunizări,
a căror neîndeplinire ameninţă propria sănătate şi creează pericol social;
d) să comunice lucrătorului medical informaţii complete despre bolile suportate şi cele curente, despre
maladiile sale ce prezintă pericol social, inclusiv în caz de donare benevolă a sângelui, a substanţelor lichide
biologice, a organelor şi ţesuturilor;
e) să respecte regulile de comportament stabilite pentru pacienţi în instituţia medico-sanitară, precum şi
recomandările medicului în perioada tratamentului ambulator şi staţionar;
f) să excludă utilizarea produselor farmaceutice şi a substanţelor medicamentoase fără prescrierea şi acceptul
medicului curant, inclusiv a drogurilor, a altor substanţe psihotrope şi a alcoolului în perioada tratamentului
în instituţia medico-sanitară;
g) să respecte drepturile şi demnitatea altor pacienţi, precum şi ale personalului medico-sanitar.

90. Drepturile profesionale ale lucrătorilor medico-farmaceutici. Modurile de apărare a

lor.
Medicul este în drept:
⮚ să fie asigurat cu loc de muncă după încheierea studiilor postuniversitare şi să-şi desfăşoare
activitatea medicală conform specializării şi calificării obţinute;
⮚ să fie asigurat cu condiţii pentru a-şi desfăşura activitatea profesională cu respectarea regulilor şi
tehnologiilor de acordare a asistenţei medicale;
⮚ să-şi ridice nivelul de pregătire profesională şi să fie atestat;
⮚ să fie remunerat conform funcţiei ocupate, gradului de calificare profesională, ştiinţifico-didactică,
rezultatelor activităţii sale;
⮚ să i se repare prejudiciul cauzat prin vătămare a sănătăţii în legătură cu  activitatea profesională;
⮚ să-şi apere, inclusiv pe cale judiciară, dreptul la muncă şi alte drepturi profesionale;
⮚ să cunoască drepturile şi obligaţiile sale de serviciu;
⮚ să exercite alte drepturi, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Modul de apărare a drepturilor medicului:

1. Dreptul exercitării profesiunii de medic este protejat de stat.
2. Întru apărarea drepturilor sale profesionale şi cetăţeneşti, medicul este în drept:
a) să apeleze la organele de drept naţionale şi internaţionale conform legislaţiei în vigoare;
b) să ceară soluţionarea de către instanţa contenciosului administrativ a unui litigiu generat de un act
administrativ, fie de nesoluţionarea în termene legale a unei cereri privin recunoaşterea unui drept consfinţit
de lege, în care cealaltă parte este o autoritate publică sau un funcţionar al acestei autorităţi;
c) să i se repare prejudiciul cauzat prin vătămare a sănătăţii în legătură cu activitatea profesională specifică
în condiţii de permanent risc pentru sănătate şi viaţă;
d) să apeleze la susţinerea organizaţiilor neguvernamentale întru apărarea drepturilor şi intereselor
profesionale;
e) să i se garanteze independenţă morală, economică şi profesională, protecţie socială;
f) să fie susţinut de angajator la etapa examinării în instanţă a litigiilor în cazul exercitării activităţii conform
reglementărilor în vigoare;
g) să folosească fără restricţii orice mijloc de transport din contul statului pentru exercitarea de urgenţă a
obligaţiilor profesionale, în funcţie de situaţii concrete;
h) să se asocieze în organizaţii sindicale, asociaţii obşteşti ce vor participa la apărarea şi promovarea
drepturilor şi intereselor profesionale ale medicului;
i) să apeleze la Liga Medicilor din Republica Moldova, care apără interesele profesionale ale medicului,
participă la aprecierea exercitării funcţiei de medic, la susţinerea prestigiului acestei profesiuni în societate.
3. Medicul are dreptul la apărare contra intervenţiei unor persoane şi autorităţi ale administraţiei publice în
exerciţiul profesiunii sale, excepţie făcând cazurile de incompetenţă şi culpă profesională.

91. Asistenţa medicală în cazuri de urgenţă şi cele extremale: prevederile legislaţiei.

1. Perosoanele sînt asigurate cu asistenţă medicală urgentă în caz de pericol pentru viaţă -accidente,
îmbolnăviri acute grave.
2. Se acordă asistenţă medicală urgentă prin servicii speciale (staţii şi secţii de salvare, aviaţia sanitară,
spitale de urgentă, alte unităţii de salvare).
3. Asistenţa medicală urgentă se acordă şi de unităţile medico-sanitare proxime, indiferent de tipul de
proprietate şi forma de organizare juridică.
4. Lucrătorii medico-sanitari şi farmaceutici sînt obligaţi să acorde primul ajutor medical de urgenţă în
drum, pe stradă, în alte locuri publice şi la domiciliu, în orice oră de zi sau noapte. În caz de accidente,
primul ajutor medical trebuie să fie acordat şi de lucrătorii poliţiei, ai serviciului de pompieri, de
conducătorii auto.
5. Neacordarea de asistenţă medicală urgentă fără motive întemeiate, la fel şi chemarea ei falsă, sînt
pedepsite conform legii.
6. Orice persoană  care este de faţă la producerea unei  accidentări sau îmbolnăviri grave este obligată să
acorde primul ajutor în limita posibilităţilor sale, să anunţe unitatea medico-sanitară proximă, să ajute
personalului medico-sanitar la acordarea de prim ajutor, să dea vehiculele de care dispune pentru
transportarea gratuită a accidentaţilor sau bolnavilor  la  unitatea medico-sanitară proximă. Identic se
procedează şi în cazul femeilor gravide care necesită asistenţă medicală urgentă.
7. Transportarea la unitatea medico-sanitară a persoanei care s-a îmbolnăvit la locul de muncă se efectuează
cu  vehicul  din  contul unităţii economice respective.
8. Dacă viaţa  pacientului  este  în  pericol, medicul  sau  un alt lucrător medical poate folosi gratuit orice tip
de vehicul pentru a se deplasa la bolnav sau pentru a-l transporta  la unitatea medico-sanitară proximă.
9. Persoanelor le este garantată asistenţa medicală în situaţii extremale (calamităţi, catastrofe, avarii,
îmbolnăviri şi intoxicaţii de masă, iradiere cu raze ionizante şi neionizante, poluare abundentă a mediului
etc.). Acordarea de asistenţă medicală în astfel de cazuri este efectuată de unităţi medico-sanitare teritoriale
şi de brigăzi speciale de mobilizare permanentă, formate de Ministerul Sănătăţii.

92. Răspunderea juridică a personalului medical. Infracțiunile profesionale ale

lucrătorilor medicali și farmaceutici prevăzute de Codul Penal al RM.
Răspunderea juridică-  constituie cea mai gravă formă de răspundere socială şi este una din instituţiile
fundamentale ale dreptului, răspunderea constă în obligaţia de a suporta sancţiunea regulii de drept pentru un
fapt imputabil. Răspunderea juridică constituie un complex integru de drepturi şi obligaţii, care, reieşind din
prevederile legii survin în rezultatul unor anumite acţiuni sau inacţiuni ilicite din partea unei persoane fizice
sau juridice şi care constituie cadrul legal de realizare a constrângerii de stat prin aplicarea anumitor
sancţiuni juridice, gravitatea cărora este în coraport cu gravitatea faptelor comise.

Formele răspunderii juridice:

-răspunderea penală: Infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea
seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a
dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări:
a) intenţia directă - persoana îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, prevede
urmările prejudiciabile ale acesteia şi doreşte survenirea acestor urmări (eutanasia);

b) intenţia indirectă - persoana îşi dă seama de gradul prejudiciului faptei, prevede urmările ei prejudiciabile,
nu doreşte, însă admite în mod conştient survenirea acestor urmări (avortul ilegal).

Infracţiunea a fost săvârşită din imprudenţă dacă: persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod
uşuratic că ele vor putea fi evitate (sine încredere exagerată);

- nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea
survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă (neglijenţă).[ex.: practicarea ilegală
a medicinii, răspândirea bolilor epidemice]

-răspunderea civilă;
-răspunderea administrativă;
-răspunderea disciplinară;
-răspunderea materială;
-răspunderea familială.

Infractiunile profesionale ale lucratorilor medicali si farmaceutici  - culpe disciplinare si infractiuni de

drept comuni.
1. Infractiuni contra vietii si danatatii persoanei: provocarea ilegala a avortului; neacordarea asistentei
medicale bolnavului; producerea premeditata sau neintentionata a leziunilor corporale; omuciderea
premeditata si din imprudent.
2. Infractiuni contra vietii populatiei: practica medicala ilegala; nerespectarea normelor antiepidemice;
fabricarea sau realizarea stupefiantelor si a altor substante drastice si toxice.
3. Infractiuni de serviciu si de ordin economic: abuzul de putere sau in serviciu; excesul de putere sau
depasirea atributiilor de serviciu; luarea mitei; fals in exercitiu.

Provocarea ilegala a avortului.

 Avortul provocat de catre un medic in afara institutiei curative medicale sau cel provocat de o persoana fara
studii medicale superioare este considerat ilegal. Persoana care provoaca un avort ilegal e posibila de
pedeapsa penala. Vina aceste i persoane se va agrava la provocarea repetata a avortului ilegal, precum si
atunci cind avortul se va solda cu moartea victimei ori cu consecinte grave (invaliditate, sterilitate, maladii
incurabile). Medicul nu va fi posibil de pedeapsa penala pentru avortul provocat in afara institutiei curative
medicale in caz de necesitate imperioasa (cin sint indicatii vitale pentru efectuarea avortului, iar
transportarea femeii la spital e imposibila).

Neacordarea asistentei necesare unei bolnav fara motive intemeiate de catre o persoana care este obligata
sa o acorde conform legii sau regulamentelor speciale. Pedeapsa va fi mai aspra daca in actiunea persoanei
in cauza se va solda cu moartea sau cu alte consecinte grave pentru victima. Lucratorii medicali si
farmaceutici sint obligati sa acorde prima asistenta medicala de urgenta si in afara institutiilor medicale.
Asistenta necesara poate sa se manifeste prin actiuni orientate spre salvarea vieti isau vindecarea bolnavului,
spre micsorarea suferintelor acestuia, si poate fi de ordin medical (hemostaza) sau extramedical (chemarea
ambulantei).
Lucratorii medicali si farmaceutici nu vor fi posibili de pedeapsa penala pentru neacordarea asistentei
necesare in cazurile: debilitatea fizica sau boala lucratorului medical care necesita un repaos la pat, absenta
timpului din cauza tratarii unui bolnav mai grav, lipsa mijloacelor de transport necesare pentru deplasarea la
un bolnav aflat departe.

Omuciderea premeditata si din imprudent. Medicul poate fi tras la raspundere penala pentru derogarile
de la obligatiunile personale, derogan soldate cu moartea bolnavului sau cu aparitia leziunilor corporale
(anesteziologul administreaza in loc de oxigen CO2, drept urmare bolnavul moare). Sterilizarea femeii sau
barbatului in lipsa indicatiilor medicale pot fi considerate drept o producere premeditata a leziunilor
corporale grave, medicul fiind pasibil de pedeapsa penala in baza art. 95 a CPM.
Practica medicala ilegala Activitatea medicala e considerata ilegala cind este practicata de o persoana care
nu are studii medicale necesare. Pentru astfel de actiuni sint posibili de pedeapsa penala felcerii, asistentele
medicale, infermierele precum si persoanele fara studii medicale.

Nerepectarea normelor antiepidemice art. 234 CPM. Pedeapsa penala survine numai atunci cind
nerespectarea normelor antiepidemice poate sa se soldeze sau are drept urmare raspindirea infectiei.
Din normele antiepidemice fac parte regulamentele cu privire la:
- controlul asupra aprovizionarii cu apa si asupra calitatii produselor alimentare.
- asigurarea starii sanitare a locurilor publice, a transportului si a intreprinderilor industriale.
- dezinfectia profilactica a locurilor de uz comun si exterminarea agentilor de raspindire a infectiei.
- vaccinarea profilactica.
- depistarea bolnavilor de boli infectioase si a purtatoruilor de germeni, inregistrarea obligatorie a bolilor
infectioase, izolarea si spitalizarea bolnavilor.
- protectia sanitara a frontierelor.

Fabricarea sau realizarea stupefiantelor si a altor substante drastice si toxice art. 225 CPM. In baza
acestui articol pot fi trase la raspundere penala persoanele particulare precum si cele oficiale. Acesta
primordial se refera la lucratorii medicali si farmaceutici care au acces la stupefiante, substante toxice.

Infractiunile de serviciu si de ordin public. Abuzul de putere sau in serviciu art. 184 CPM. Lucratorii
medicali ca functionari pot avea anumite atributii administrativ-economice si oranizatorice de dispozitie. In
timpul exercitari acestor funtii medicii pot comite un abuz de putere sau serviciu (in timpul aprecierii
incapacitatii de munca, aprecierea aptitudinii pentru serviciu militar, necesitatii bolnavului in spitalizare).

Excesul de putere sau depasirea atributiilor de serviciu art. 185 CPM. Referitor la lucratorii medicali,
excesul de putere sau depasirea atributiilor de serviciu poate avea urmatoarele manifectari:
- exercitarea functiilor care sint de competenta functionarilor superiori
- exercitarea functiilor de competenta colegiala
- exercitarea functiilor incompetente pentru orice functionar
Dintre acestea fac parte experientele ilicite asupra oamenilor, nerespectarea normelor de prelevare a
tesuturilor si organelor pentru transplantare.

Neglijenta art. 186 CPM. atitudine manifestata prin nepasare, lipsa de grija in indeplinire unei sarcini. In
domeniul medical se includ urmatoarele forme de neglijenta: examenul superficial al bolnavului, ingrijirea si
observaria neglijenta a copiilor, spitalizarea inoportuna sau externarea precoce, pregatire insuficienta si
efectuarea neglijenta a operatiilor chirurgicale si altor masuri curative.

Fals in exercitarea functiei art.189 CPM. subintelege introducerea unor date false in documentatia

medicala (foaie de observetie, fisa de consultatie, certificatele medicale).

Luarea mitei art.187 CPM. Actiunile ilegale a lucratorilo medicali (cu exceptia luarii de mita) care nu au
implicat consecinte grave sunt pasibile de o pedeapsa disciplinara, fiind considerate drept culpe disciplinare
si nu crime.

93. Neacordarea asistenţei medicale bolnavului. Prevederile legislaţiei.

Medicul este obligat să acorde primul ajutor medical de urgenţă, indiferent de timpul, locul şi de alte
circumstanţe ale situaţiei [17 (1) g), Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic]
Lucrătorii  medico-sanitari şi  farmaceutici sînt obligaţi  să acorde primul ajutor  medical de urgenţă în
drum, pe stradă, în alte locuri publice şi la domiciliu, în orice oră de zi sau noapte [art.24 (4) Legea ocrotirii
sănătăţii]
Neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau a
regulilor speciale, era obligată să îl acorde se pedepseşte [art. 162 CP]

Neacordare de ajutor:
- neprezentarea la chemare;
- refuzul de a primi bolnavul în instituţia medicală;
- refuzul de a aplica respiraţia artificială;
- refuzul de a efectua pansamentul rănii;
- refuzul de a administra medicamentele necesare;
- refuzul de a expedia bolnavul la spital etc.

Motive întemeiate, care împiedică acordarea ajutorului unui bolnav sunt:

- forţa majoră (ex.: calamitatea naturală);
- extrema necesitate (ex.: necesitatea de a acorda în acelaşi timp ajutor unui bolnav aflat în stare gravă);
- boala lucrătorului medico-sanitar însuşi;
- lipsa instrumentelor sau a medicamentelor necesare;
- lipsa la lucrătorul medical a calificării necesare intervenţiei în acest caz;
- opunerea manifestă şi agresivă a bolnavului sau a persoanelor care îl însoţesc, când este pusă în pericol
viaţa sau sănătatea celui care doreşte să acorde ajutor etc.

94. Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.

Prevederile legislaţiei.
Neglijenta  art. 213 CP.
Atitudine manifestata prin nepasare, lipsa de grija in indeplinire unei sarcini. In domeniul medical se includ
urmatoarele forme de neglijenta: examenul superficial al bolnavului, ingrijirea si observaria neglijenta a
copiilor, spitalizarea inoportuna sau externarea precoce, pregatire insuficienta si efectuarea neglijenta a
operatiilor chirurgicale si altor masuri curative, folosirea neglijenta a unor substante medicale, organizarea
insuficienta a procesului terapeutic, intretinerea neglijenta a foii de observatie clinica si a altor documente
medicale.

95. Greșeala și eroarea medicală: clasificare și cauzele apariției lor.

Eroarea medicală - eşec imprevizibil al unui comportament medical normal. ţine mai mult de domeniul
cunoaşterii, de oboseală, de lipsă de echilibru psihic al medicului, lipsa experienţei medicale. Este
considerată ca o posibilitate admisă şi nu atrage răspunderea penală a medicului. Eroarea, starea de
necesitate și cazul fortuit nu fac obiectul răspunderii juridice, ele vor fi aduse în discuţia Colegiului
Medicilor, ca și colegiului de disciplină cu intenţia de a preveni unele fapte similare. Eroarea medicală va fi
judecată deontologic, iar sancţiunile vor fi administrative şi/sau civile.

Culpa medicală - încălcarea unei obligaţii profesionale minime de atenţie și prudență. Se consideră că nu a
fost îndeplinită o obligaţie sau un act care trebuia îndeplinit, că a existat o conduită anormală pe care un alt
medic in condiţii similare și cu aceeași pregătire nu ar fi făcut-o.
Criterii : să fie evidentă, materială, demonstrată; să existe sigur, in afara oricăror dubii; să fie urmarea lipsei
de profesionalism, să fie apreciată ca greşeala de către alţi medici competenţi.
Culpa medicală poate fi :
- culpă medicală prin nepregătire (ignoranţă, incompetenţă, neștiință, nepricepere);
- culpă prin neprevedere (imprudenţă);
- culpă prin neglijenţă (neatenţie):
- culpă prin uşurinţă (nepăsare).
Greşeli de diagnostic condiţionată de imperfecţiunea ştiinţelor medicale (lipsa mijloacelor de diagnostic,
deficitul de timp necesar pentru examenul minuţios al bolnavului, evoluţia asimptomatică sau atipica a bolii,
starea grava de inconştiinţă sau de ebrietate a bolnavului, refuzul bolnavului la examenul medical, adresarea
întîrziată după asistenta medicala) si de tratament (supra- sau subaprecierea rezultatelor de diagnostic
instrumentale si de laborator).
Accidentele medicale - soluţie nefavorabilă a tratamentului în urma unui concurs întîmplător de împrejurări
si care nu a putut fi evitata nici prin cea mai conştiincioasa atitudine a medicului fata de funcţiile sale. nu
este o infracţiune și nu prevede o pedeapsa penala.

96. Bolile iatrogene: noțiune, clasificare.

Bolile iatrogene - ansambul consecintelor negative asupra bonavului (inclusiv a conditiilor si ambiantei
institutiei sanitare in care se afla pacientul in timpul efectuarii actului medical) ca urmare a efectelor
nedorite, necunoscute, neprevazute ale actului medical.
Includ:
* bolile induse de medicamente
* complicatiile procedurilor invazive
* bolile induse de radiatii

Cauzele care duc la iatrogenoze sunt reprezentate de:

1. greseli de diagnostic:
a. ignoranta - rezultatul diminuarii sau abandonarii procesului de pregatire continua.
b. vicii de anamneza.
2. folosirea inadecvata mijloacelor paraclinice de investigare.
3. utilizarea inadecvata a mijloacelor medicamentoase.
4. erori in sistemul de comunicare medic-bolnav.

97. Eutanasia: probleme medicale şi juridice.

Lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia) (art. 148 CP)
Rugămintea pacientului de a i se scurta viaţa prin mijloace medicale (eutanasie) nu poate fi satisfăcută.
Aparatura medicală care menţine viaţa pacientului în caz extrem poate fi deconectată numai după
constatarea morţii creierului. Pacientul are dreptul să moară în demnitate [art. 34, Legea ocrotirii sănătăţii].
Dreptul la o moarte demnă nu este un drept de a omorî şi nici un drept la sinucidere, ci un drept la moarte
netulburată, cu toată demnitatea omenească şi creştină. În faţa producerii morţii apropiate şi inevitabile, când
sunt epuizate toate posibilităţile medicinii moderne, medicului îi este permis să ia decizia de întrerupere a
unei astfel de asistenţe care doar ar prelungi viaţa, în condiţii de suferinţe irezistibile, pentru un scurt timp.
Însă, nu poate fi întrerupt cursul unui tratament obişnuit, prescris tuturor pacienţilor în asemenea situaţii
(ex.: alimentarea, hidratarea, îndepărtarea secreţiilor bronhiale, tratamentul extern al plăgilor, decubitsurilor
şi infecţiilor de piele etc.)

Problema eutanasiei s-a evidenţiat în ultimele decenii, fapt legat de „Declaraţia drepturilor omului” conform
căreia, dreptul la viaţă este un drept absolut. Aceasta capătă mai ma-re actualitate prin problemele
economice, sociale, etice şi de drept, legate de întreţinerea oamenilor bătrâni şi a bolnavilor incurabili, de
îngrijirea şi vindecarea lor.
Omul are dreptul la viaţă, la sănătate şi la o moarte demnă.
Când este vorba despre bolnavi disperaţi, adesea, apare dilema: o moarte rapidă, nedureroasă şi uşoară sau o
moarte lentă şi chinuitoare? Cum trebuie să procedeze medicul în cazul în care el nu mai poate uşura
suferinţele bolnavului sau atunci când bolnavul imploră medicul de a-i întrerupe chinurile?
Desigur, aceste probleme trebuie rezolvate nu numai din punct de vedere etic, deoarece nu sunt excluse
abuzuri şi cri-me.

Principala problemă etică a eutanasiei constă în aprecierea morală a posibilităţii de a o folosi (pasivă sau
activă) în practica medicală. Care este metoda mai convingătoare pentru muribund, rudele lui, cei ce
lucrează în domeniul medical, pentru societate? În lume se propun mai multe metode de apreciere a
eutanasiei. În Spania, de exemplu în prezent, sunt invocate o serie de argumente care solicită legalizarea
eutanasiei ca formă de evitare a posibilelor abuzuri.
În Olanda, guvernul a propus recunoaşterea eutanasiei şi a suicidului asistat la cererea bolnavilor aflaţi în
stări terminale, fapt ce a fost aprobat în parlament. Suicidul asistat medical este considerat de medicii olan-
dezi drept sinonim cu eutanasia. Pentru ei nu are nici o im-portanţă dacă medicul lasă bolnavului soluţia
letală, sau i-o injectează el însuşi. Aproape toţi cei care solicită acest mod de a sfârşi viaţa sunt bolnavii de
SIDA sau cancer în stadiul final. Acceptarea legilor privind legiferarea eutanasiei active, oriunde aceasta s-
ar limita, va fi o sarcină dificilă.În ceea ce priveşte forma pasivă a eutanasiei, aceasta nu a declanşat nici un
fel de discuţii, fiind practicată pretutindeni mai mult sau mai puţin deschis. Nu orice lucrător din dome-niul
medical este capabil de a îndeplini o astfel de misiune, ca urmare, acceptarea eutanasiei poate permite
acestora refuzul acordării ajutorului medical necesar.

Cere menţionată şi altă problemă legată de stările termina-le, anume de responsabilitatea pentru întreruperea
unei reanimări a persoanei aflate în comă depăşită. Posibilităţile contemporane de a menţine viaţa vegetală
în condiţiile morţii cerebrale, aduc în discuţie necesitatea normativelor care prevăd momentul când medicul
poate abandona procesul de reanimare. În unele ţări, acest lucru se face după ce o echipă de specialişti
stabileşte diagnosticul de moarte cerebrală, iar în altele – pentru astfel de comportare medicul poartă
responsabilitatea penală. Reieşind din aceste considerente, în unele legislaţii s-a precizat că dacă după 20-60
ore de supravieţuire artificială în comă depăşită (cu excepţia copiilor, gravidelor, intoxicaţiilor, când este
nevoie de recoltarea organelor pentru transplant) şi subiectul nu îşi revine, întreruperea reanimării este
legitimă şi neimputabilă.

98. Avortul medical: condițiile legalității și ilegalității avortului.

Indicaţiile medicale pentru întreruperea voluntară a cursului sarcinii după 12 săptămâni şi pînă la sfîrşitul
săptămânii 21-a de sarcină.
1.Malformaţiile fetale incompatibile cu viaţa/incurabile.
2.Stările în urma tratamentului chirurgical cu înlăturarea unui organ vital important.
3.Maladiile sau stările patologice care pun în pericol sănătatea şi viaţa femeii gravide.
Avort ilegal - întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită:
a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite de Ministerul Sănătăţii;
d) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare.
Vina persoane se va agrava la provocarea repetata a avortului ilegal, precum si atunci cind avortul se va
solda cu moartea victimei ori cu consecinte grave (invaliditate, sterilitate, maladii incurabile).
Medicul nu va fi pasibil de pedeapsa penala pentru avortul provocat in afara institutiei curative medicale in
caz de necesitate imperioasa (cin sint indicatii vitale pentru efectuarea avortului, iar transportarea femeii la
spital e imposibila).

99. Sterilizarea chirurgicală: condițiile legalității și ilegalității.

Dreptul pacientului în domeniul reproducerii [art.9 Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile
pacientului]: Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul să aleagă cele mai sigure metode privind
asigurarea sănătăţii reproducerii. Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente şi
lipsite de riscuri.
Sterilizarea chirurgicală voluntară [art.32 Legea ocrotirii sănătăţii]:
Sterilizarea chirurgicală voluntară la femei şi la bărbaţi poate fi efectuată la dorinţa lor sau la indicaţia
medicului cu consimţământul scris al persoanei în unităţi medico-sanitare publice sau private acreditate în
cazurile şi în modul stabilit de Ministerul Sănătăţii. Efectuarea sterilizării chirurgicale de către persoane fără
studii medicale corespunzătoare, precum şi în unităţi medico-sanitare nespecializate, se pedepseşte conform
legii.
Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale (art. 160 CP)
Aplicarea metodei chirurgicale de contracepţie poate avea loc doar în baza acordului benevol informat [art.
11 Legea cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială]
Sub incidenţa dispoziţiei de la art. 160 din CP RM intră numai sterilizarea săvârşită prin metoda
chirurgicală. Dacă sterilizarea a fost efectuată prin alte metode (de exemplu, prin iradiere cu raze ionizante),
fapta urmează a fi calificată în funcţie de gravitatea vătămării corporale sau a sănătăţii.
Dreptul pacientului în domeniul reproducerii este asigurat de Legea cu privire la drepturile şi
responsabilităţile pacientului (art. 9) prin alegerea celor mai sigure metode privind asigurarea sănătăţii
reproducerii, prin metode de planificare familială eficiente şi lipsite de riscuri, prin informaţii, educaţie şi
servicii necesare unei vieţi sexuale normale şi sănătăţii reproducerii.
Serviciile medicale de reproducere umană asistată pot fi acordate de instituţiile medico-sanitare publice şi
private acreditate [art. 33 Legea ocrotirii sănătăţii].

100. Reanimare şi transplantare: aspectele legale, etice şi medicale.

Organele, ţesuturile şi celulele pot fi prelevate de la persoana decedată numai în cazul în care decesul a fost
confirmat potrivit criteriilor stabilite de Ministerul Sănătăţii.
   În cazul apariţiei unui potenţial donator este necesar de a confirma decesul acestuia pînă la iniţierea
procedurii legale de donare. Decesul va fi confirmat prin una din următoarele proceduri:
   a) după un stop cardiorespirator, iresuscitabil şi ireversibil, la o persoană cu temperatura normală sau
aproape normală, decesul se confirmă la un interval de minimum 5 minute după efectuarea tuturor măsurilor
de reanimare, pe parcursul cărora toate testele demonstrează fără dubii că nu există circulaţie sangvină spre
creier şi organele vitale;
   b) la persoana cu schimbări ireversibile în centrele vitale ale creierului, decesul se confirmă prin teste
(criterii) specifice, aprobate de Ministerul Sănătăţii, în timp ce funcţia cardiorespiratorie este menţinută
artificial.
 1. Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la un donator în viaţă este permisă doar în cazul în care lipsesc
organe, ţesuturi sau celule compatibile de la un cadavru.  
   2. Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule se poate efectua de la persoane în viaţă, avînd capacitate de
exerciţiu deplină, doar în cazul existenţei consimţămîntului scris, liber, prealabil şi expres al acestora şi cu
autorizarea Comisiei independente de avizare.
   3. Consimţămîntul în cauză se semnează numai după ce donatorul a fost informat de către medic asupra
eventualelor riscuri şi consecinţe de ordin fizic, psihic, familial şi profesional, rezultate din actul prelevării.
   4. Consimţămîntul pentru donare se va exprima în conformitate cu legislaţia privind  drepturile şi
responsabilităţile pacientului şi se va perfecta sub formă de acord informat, al cărui model se aprobă de
Guvern.