SURSE DE APRINDERE SI RECOMANDARI PREVENTIVE

1. Surse de aprindere cu flacara

In aceasta categorie sunt incluse incendiile datorate surselor de aprindere
cu flacara, denumite si cu „flacara deschisa” si anume: chibrituri, lumanari,
focuri aprinse voluntar, dar scapate de sub control, aparate de taiere si sudura
oxiacetilenica, aparate termice.
Incendiile de acest tip ocupa o pondere importanta: 30 – 45% din total,
functie de sezon. In aceasta categorie sunt incluse insa, in mod gresit si
incendiile datorate neglijentei fumatorilor. Tigara nu reprezinta o sursa de
aprindere cu flacara, ci actioneaza prin temperatura ridicata din varful mucului
de tigara, ajuns pe un material combustibil.
Focurile in locuri deschise reprezinta 10,7 – 12,4% din totalul
incendiilor, iar jocul copiilor cu focul intre 9 – 12%. Statisticile romanesti nu
prezinta separat incendiile datorate flacarii oxiacetilenice de cele datorate
brocurilor de la operatiuni curente de sudura, toate fiind clasificate ca avand
cauza unica – sudura.
Surse de aprindere cu flacara deschisa
Flacara este definita (STAS 11097/1 – 87; ISO 3261/1975) ca zona de
combustie in faza gazoasa cu emisie de lumina a amestecului aer-gaz
combustibil.
Flacara reprezinta deci, o masa de gaze ce emite radiatii
electromagnetice, ca urmare a unor reactii exotermice ce produc o rapida
crestere a temperaturii.
O proprietate generala a flacarii este emisia de lumina, desi existe si
exceptii – flacarile neluminoase (invizibile) ale etalonului, metanolului,
hidrogenului (la arderea in aer curat, fara impuritati). Luminozitatea flacarii se
datoreaza chimiluminiscentei, respectiv emisia de lumina provenita dintr-o
reactie chimica, in care ia nastere un atom sau o molecula, in stare de excitatie
electronica. Unele specii chimice produse tranzitoriu in zona de reactie a
flacarii, cum sunt radicalii CH, OH, NH, emit in zona vizivila a flacarii il au si
particulele incandescente aflate in suspensie, care emit radiatii
electromagnetice.
Alta proprietate a flacarii este cresterea rapida a temperaturii de obicei
pana la circa 1000ºC. Exceptie sunt „flacarile reci” ale unor hidrocarburi, care
pot da anumite luminiscente la temperaturi cuprinse intre 200 - 400ºC, datorita
unor reactii de oxidare intermediare (aldehide, cetone), fara cresteri notabile de
temperatura.
Temperatura teoretica a flacarii reprezinta temperatura care ar fi atinsa
de gazele de ardere daca nu ar exista pierderi de caldura prin radiatii, conductie
termica sau convectie. Flacara de difuziune, flacara turbulenta nu atinge
temperatura teoretica de ardere din cauza pierderilor de caldura apreciabile.
Temperatura flacarii este depdendenta de mult factori; natura
combustibilului si oxidantului, natura flacarii (cu preamestec sau difuziune),
compozitia si gradul de disociere al gazelor de ardere s.a.

Temperatura flacarilor cu preameste a unor gaze combustibile (ºC)

GAZUL In amestec cu In amestec cu

aer oxigen
Hidrogen 2400 3080
Metan 2210 3030
Propan 1930 -
Acetilena 2290 3137
Heptan 2290 3110

Temperatura flacarilor degajate in timpul arderii unor substante solide

(ºC)

Bumbac 305
Hartie 510
Sodiu metalic 900
Lemn rasinoase
1200
stivuit in aer liber
Huila 1200
Cauciuc natural 1100
Polistiren 1350
Magneziu 2000

Chibritul
Chibritul este cel mai obisnuit mijloc utilizat pentru a obtine o flacara.
Cele mai raspandite sunt chibriturile de siguranta („safety matches”) alcatuite
dintr-un bat de lemn (in general de plop) impregnat cu parafina si o gamalie ce
consta dintr-o pasta pe baza de clorurat de potasiu. Suprafata de frecare de pe
cutie este alcatuita dintr-o pasta pe baza de fosfor rosu ce contine clei si
material abraziv – praf de sticla.
Chibriturile ca forma, marime, substante oxidante utilizate, materiale
pentru bat si suprafata de frecare etc. difera mult de la o tara la alta, inclusiv ca
potential termic.
De regula, betele de chibrit arse sunt distruse in incendiul pe care l-au
provocat, dar, cum majoritatea incendiilor de acest fel se datoreaza fie unor
manevrari gresite din partea adultilor, fie jocului copiilor cu chibriturile, pot fi
gasite sufieciente urme caracteristice acestei cauze. Exceptie o constituie
incendiile premeditate.

Flacara de chibrit are timp de circa 20 secunde si poate atinge o

temperatura de peste 600ºC. Aruncat din neglijenta, un chibrit aprins poate
initia incendierea unor materiale usor aprinzibile: lan de grau (cand gradul de
uscare al cerealelor este avansat si curentii de aer sunt favorabili), resturi de
hartie din cosuri de gunoi, lichide inflamabile (inclusiv uleiul incins din
bucatarii) s.a.
Un risc deosebit il prezinta aprinderea unui chibrit in atmosfera
exploziva (inclusiv scurgeri de gaz in apartament), efectul de aprindere
exploziva al amestecului gazos fiind, de regula, instantaneu. In cazuri suficient
de dese, incendii puse pe seama neglijentei fumatorilor se datoreaza de fapt
flacarii de chibrit utilizata pentru aprinderea tigarii.
Lumanarea
Desi lumanarea nu mai este utilizata de mult ca mijloc de iluminat, sunt
semnalate totusi, in continuare, unele incendii initiate de aceasta sursa de
aprindere.
Utilizarea lumanarilor in practica religioasa, indiferent de religie, poate
duce la evenimente grave, in cazul unor imprejurari favorizante: prezenta in
biserici, a unor materiale combustibile, pereti combustibili, aglomeratie etc.
Lumanarile pot fi utilizate si ca mijloc de aprindere intarzietor in
incendii intentionate.
In toate aceste cazuri, urmele de ceara, stearina s.a. identificate dupa
incendii, permit descoperirea sursei de aprindere.
Bricheta
Brichetele de tip electric sunt foarte rar implicate in incendii, fiind
dependente de baterie sau acumulator si deci nefiind portabile.
 In cazul brichetelor cu combustibil lichid, sursa de aprindere o
reprezinta scanteia sau flacara formata care aprinde o atmosfera exploziva sau
un material usor aprinzibil.
Focuri in loc deschis
Focurile in loc deschis, aprinse voluntar in diferite scopuri (distructiv,
gatit, incalzit), cum ar fi: focuri de tabara, focuri de miriste, focuri pentru
arderea gunoaielor, deseurilor s.a., lasate fara supraveghere si scapate de sub
control in paduri, curti, santiere, depozite, cat si in spatii interioare: focuri
pentru incalzit in hale industriale, cladiri in constructie s.a. pot sa se propage la
materiale si elemente de constructie combustibile din apropiere, initiind
incendii dezvoltate.
In dezvoltarea incendiilor in aer liber, factorul esential il constituie
vantul, prin directia si viteza sa. Daca viteza vantului este mare, dezvoltarea
incendiului este rapida si posibilitatea ajungerii focului la alte materiale
combustibile ridicata. Incepand de la o anumita viteza, se produce insa un efect
contrar, deoarece excesul de aer scade temperatura flacarilor, lungimea
acestora se micsoreaza, propagarea incentinindu-se la viteze foarte mari, apare
efectul de fuga a flacarii, urmata de stinerea incendiului.
Factorii favorizanti in propagarea incendiului sunt: prezenta materialelor
combustibile in apropiere (ierburi, frunze uscate, capite de fan, constructii din
lemn, resturi menajere), precum si configuratia terenului ce poate influenta
prin curentii de aer formati.
Cand temperatura flacarii atinge 700 - 800ºC, fenomenul de propagare a
incendiului prin radiatie devine semnificativ. Riscul de propagare este sporit si
de particulele incandescente purtate de vant.
Aparate de taiere, lipire, sudura oxiacetilenica
Flacarile acestor aparate au un nivel termic foarte ridicat. Flacara unei
lampi de lipit poate atinge o temperatura de 1500ºC langa duza, respectiv
200ºC la 40 cm si 100ºC la 70 cm, iar cea a unui arzator cu propan atinge
2700ºC.
Flacara unui bec de sudura oxiacetilenica are temperatura de 3100ºC la
duza, dar aceasta scade cu distanta; la circa 10 cm fiind de 1200ºC, iar la 100 –
130 cm de circa 200ºC.
Aceste flacari, prin caldura degajata, provoaca incendii:
- prin actiune directa asupra materialelor combustibile din apropiere;
flacara unei lampi de lipit poate aprinde instantaneu combustibili gazosi, iar
cei solizi, in timp scurt (o grinda de lemn neprotejat este aprinsa in 5 secunde
la o distanta de 20 cm si intr-un timp si mai scurt de la flacara de sudura
oxiacetilenuca).
 - prin conductie termica – daca piesa metalica asupra careia se
efectueaza lucrari de sudura ori taiere este in legatura cu un material usor
aprinzibil (chiar situat in alta incapere), prin incalzire si apoi conductie termica
transmite cladura materialului respectiv, incendiindu-l.
Aparate termice
In aceasta categorie pot fi mentionate: masini de gatit, sobe, cuptoare,
arzatoare, aragaze – toate functionand pe principii similare fie cu combustibil
gazos, fie cu combustibil lichid.
Flacara ca atare in functionare normala, poate intra in contact cu
imbracamintea confectionata din fibre usor aprinzibile, provocand incendii si
arsuri grave persoanelor in cauza.
In cazul masinilor de gatit din bucatariile restaurantelor si cantinelor
unde cantitatea de alimente utilizate este mare, iar timpul de curatire a plitelor
este, de regula, redus, se constata cazuri suficient de dese de aprindere a
uleiului de gatit si a
grasmimilor, precum si a carpelor si hartiilor impregnate cu grasimi prin
contact direct cu flacara.
Incendii pot surveni si datorita defectarii aparaturii de reglaj, avand ca
urmare cresterea volumului flacarilor, sau a unor fisuri, ce pun in contact direct
cu flacara cu materialele combustibile din apropiere.
Dispozitive de ardere de laborator tip bec Bunsen, de dimensiuni mici, la
schimbarea locului de amplasare sau a pozitiei, pot intra in contact cu
materialele combustibile provocand incendii locale.
Dispozitive de iluminat cu flacara
Aceste dispozitive pot fi: felinare, lampi cu petrol s.a. (numite si „cu
flacara inchisa”) sunt, de regula, incluse in categoria surselor de aprindere cu
flacar,desi modul de initiere a unui incendiu difera fie prin temperatura
peretilor (mai rar), fie prin utilizarea necorespunzatoare – rasturnare, spargere
fisurare etc etc., lichidul combustibil din rezervorul dispozitivului, aprins de
flacara, intra in contact cu diferite materiale aprinzibile.
Doar in unele situatii rare (neetanseitati) sau fisurari ale peretilor
dispozitivului in atmosfera (exploziva) insasi flacara constituie sursa de
aprindere.
Recomandari preventive
- intensificarea actiunilor educative cu copii pentru a nu folosi
chibriturile ca mijloc de joaca si pentru a fi deprinsi cu folosirea corecta a
aragazului si altor aparate casnice;
- insusirea si respectarea regulilor de folosire corecta a chibriturilor;
 - interzicerea folosirii chibriturilor si focului deschis in spatiile cu
pericol de incendiu si explozie, cat si in agricultura – in lanuri de cereale,
depozite de furaje s.a.;
- supravegherea permanenta a focurilor in locuri deschise, care trebuie
facute la distante mai mare de 50 m de materiale combustibile sau cladiri, la
distante mai mari de 100 m de lanuri de cereale si depozite de furaje, la
distante mai mari de 200 m de liziera si interzise in paduri;
- executarea lucrarilor cu flacara oxiacetilenica sau lampi de lipit numai
dupa eliberarea permisului de lucru cu foc, care presupune:
● stabilirea unei zone pentru taiat-sudat;
● interzicerea unor astfel de lucrari in atmosfera inflamabila sau
exploziva;
● instruirea lucratorilor;
● supravegherea lucratorilor, inclusiv dupa terminare;
● prezenta stingatoarelor la locul lucrarii;
● inlaturarea materialelor combustibile din zona, la o distanta de cel
putin 10 m, amplasarea de panouri sau ecrane de protectie;
● se va acorda atentie deosebita sudarii sau taierii conductelor care trec
prin plansee combustibile sau care ajung in incaperi cu materiale combustibile.

2.Surse de aprindere de natura termica

Sursele de aprindere de acest tip se caracterizeaza prin nivelul termic
ridicat, actionand fie in contact direct cu materialul combustibil (conductie
termica), fie la distanta prin radiatie si convectie, in ambele cazuri ridicand
temperatura materialului la valori superioare temperaturii de autoaprindere.
Este o categorie foarte larga care include obiecte incandescente (tigara, becuri
electrice, topituri metalice etc.) caldura degajata de aparate termice, caldura
degajata prin efectul termic al curentului electric.
Ponderea incendiilor datorate surselor de aprindere de natura termica a
fost relativ constanta (8,64% in 1987, 12,01% in 1988, 10,56% in 1989, 9,48%
in 1990 si 14,04 in 1991), dar valorile difera considerabil, functie de sezon. In
perioada de iarna, incendiile datorate mijloacelor de incalzire ocupa primul loc
in statistici (peste 25% din numarul total). Statisticile includ, de regula, separat
incendiile datorate tigarilor.
Corpurile incandescente – de natura difera (tigari, becuri, topituri
metalice etc.) pot atinge temperaturi ridicate - 700 - 1500ºC, prin acest nivel
termic actionand ca sursa de aprindere a materialelor combustibile. Un indiciu
al temperaturii corpurilor il reprezinta culoarea metalului: rosu – 700ºC,
visiniu – 900ºC, visiniu inchis – 1000º, portocaliu – 1200ºC, alb - 1300ºC, alb
sclipitor – 1500ºC.
Tigara
Incendiile datorate neglijentei fumatorilor (tigara uitata sau aruncata la
intamplare pe materiale usor aprinzibile) reprezinta 6 – 8% din total in ultimii
ani.
Se poate aprecia insa ca rolul tigarilor in initierea incendiilor este uneori
supradimensionat. Mucul de tigara reprezinta o sursa slaba de aprindere si nu
genereaza intotdeauna arderea materialelor combustibile cu care intra in
contact, ci numai a unor tipuri de materiale in conditii deosebite.
Timpul de ardere (pentru 40 mm de tigara) difera in functie de
sortiment. Temperatura medie a unei tigari aprinse aruncate este de circa 550 –
600ºC. Aceasta temperatura este superioara temperaturii de autoaprindere a
multor materiale inflamabile. Se neglijeaza insa, de regula, rolul scrumului,
care actioneaza prin efect de ecran, la fel ca ecranul din jurul flacarii la lampa
de siguranta tip miner. De aceea o tigara aprinde rar un amestec inflamabil.
Fenomenul periculos, care initieaza deseori arderea exploziva este aprinderea
tigarii in atmosfera exploziva, de la o flacara de chibrit sau bricheta.
Un muc de tigara nestins va aprinde rareori materiale combustibile pe
care ramane (tapiterie, iarba uscata s.a.). Pe majoritatea materialelor de
tapiterie o tigara aprinsa va arde pana la sfarsit, fara a le aprinde.
Materialele care se topesc sub influenta caldurii (cauciuc spongios,
plastic, fibre sintetice) chiar inflamabile, nu intretin arderea mocnita, deoarece
caldura produsa este absorbita in procesul de topire. Ca urmare, vor aparea
mici adancituri, dar nu flacari.
La multe materiale contactul cu mucul de tigara provoaca doar parliri
sau carbonizari locale.

In general, capacitatea produselor celulozice de a absorbi caldura emisa

de o sursa externa si de a-si mari temperatura pana la nivel termic al
descompunerii este determinata de produsul dintre conductibilitatea termica λ,
greutatea volumetrica γ si caldura specifica c. Astfel, daca valoarea produsului
λγc se considera 100 in cazul lemnului de stejar, ea reprezinta doar 34 pentru
cartonul obisnuit, 9,7 pentru hartia de ambalaj, 7,2 pentru rumegus si numai
0,6 pentru bumbac. Rezulta ca, pentru aceeasi temperatura, pentru bumbac este
necesara o absorbtie de caldura de circa 170 ori mai redusa decat la lemnul de
stejar.
 Acest fenomen prezinta o importanta deosebita cand caldura provine de
la o sursa de energie termica redusa (muc de tigara, flacara unui chibrit etc.).
De aceea bumbacul, ca si alte tesaturi din materiale fibroase, favorizeaza
produsul de ardere mocnita a resturilor de tigara. Materialele de timp bumbac
100% si cele in diferite combinatii cu poliester, celofibra, vascoza se aprind si
ard mocnit pe diferite suprafete, fara aparitia flacarilor, dar cu degajarea unor
cantitati apreciabile de fum si gaze toxice.
Teste efectuate au stabilit ca materialele din bumbac 100% se pot
aprinde de la resturi de tigara chiar in 30 secunde, arzand mocnit in intregime.
Timpul de initiere a arderii depinde de tipul si calitatea tigarii.
Dintre materialele testate numai putine s-au aprins. Astfel:
- materialele de tip bumbac 67% s-au aprins in medie dupa 6 – 7 minute;
- materialele de tip bumbac 50%, PE 50% s-au aprins dupa 5 – 10
minute si au ars mocnit, pe portiuni limitate;
- materialele realizate in intregime din fire si fibre sintetice (vascoza,
relon, PE, PA) se termodegradeaza sub forma de topitura, care nu se aprinde;
- materialele de origine animala (lana, matase naturala s.a.) se
carbonizeaza foarte putin si nu favorizeaza arderea mocnita a tigarii;
- vatelina se carbonizeaza fara a prezenta puncte de incandescenta si fara
a se aprinde;
- zegrasul se aprinde mocnit influentant aprinderea elementelor de
tapiterie cu care se afla in contact;
- rumegusul arde mocnit 2 – 3 ore, dupa care are loc aprinderea cu
flacara (probabilitatea fiind insa redusa);
- talasul de lemn si aprinde cu flacara dupa 1 – 2 ore, dar in cazuri rare
(functie de gradul de maruntire si cu curenti de aer favorabili);
- hartia se aprinde in circa 40 – 50 minute, functie de umiditate si
greutatea volumetrica (cartonul, cartonul ondulat se aprind mult mai greu);

- paie, fan se aprind dupa 30 – 45 minute – numai in stare uscata – daca

exista posibilitatea concentrarii caldurii intr-o cantitate suficienta de material si
cu conditia curentilor de aer favorabili care sa asigure dezvoltarea arderii;
- materiale usor inflamabile, fin granulate, se aprind dupa un interval de
cateva secunde sau minute (nitroceluloza imediat, fosforul rosu dupa 3 – 5
minute, pulberea de aluminiu dupa 3 – 5 minute, sulful topitura dupa circa 5
minute);
- material de liziera de padure (frunze, materiale vegetale s.a.) se aprind
dupa 2 – 2,5 ore functie de umiditate; cand aceasta este ridicata, influenta
restului de tigara este nula;
- lemnul se aprinde rareori si in conditii cu totul deosebite: grad de
maruntire mare, curenti de aer puternici, concentratie mare de caldura; bucati
mici, uscate de brad se aprind dupa circa 2 ore;
- materiale pulberulente: faina, amidonul, dextrina, zaharul, praful de
carbune, praful de mangal s.a. nu se aprind in contact cu tigara, ci se produc
topituri locale nesemnificative.
Aceste determinari experimentale indica posibilitatea teoretica a unui
muc de tigara de a initia aprinderea unor anumite tipuri de materiale.
Fenomenul real de aprindere depinde de numerosi factori ce trebuie analizati
minutios in momentul investigatiei: curenti de aer, umiditate, posibilitatea
acumularii caldurii, modul de pozare a materialelor combustibile, cantitatea
acestora (suficienta sau nu pentru dezvoltarea arderii), eventuala ignifugare a
unor materiale. Insasi aprinderea tesaturilor de bumbac, realizata in conditii de
laborator, in timpi scurti, poate dura in realitate 1 – 2 ore. La marea majoritate
a materialelor combustibile exista o faza intermediara de ardere mocnita (1 – 3
ore), caracteristica pentru acest tip de incendii.
Initierea incendiilor are loc, de regula, dupa amiaza si noaptea. In
intreprinderi, depozite, magazine, sali de teatru si cinema, locuinte s.a. tigarile
aprinse sunt aruncate sau lasate din neglijenta la ora inchiderii, respectiv
inainte de culcare. Incaperile fiind inchise, aportul aerului proaspat din exterior
este redus. In timpul arderii mocnite, ce poate dura cateva ore, se degaja o
mare cantitate de caldura ce incalzeste aerul din interior, favorizand procesele
de descompunere termica a materialelor combustibile, ceea ce duce la
intensificarea arderii. Arderea mocnita se transforma brusc intr-o ardere cu
flacara si apoi intr-un incendiu dezvoltat numai in cazul unei alimentari bruste
cu aer (spargere geam, deschidere usi sau ferestre, curenti de aer, ventilatie
s.a.).
Prin urmare, in cele mai multe cazuri, intr-o incapere inchisa, un rest de
tigara lasat pe un material combustibil (cu exceptia substantelor chimice
mentionate mai sus) nu poate initia un incen diu dezvoltat intr-o perioada
scurta de timp (15 – 20 minute), cauza unui incendiu rapid fiind cu totul alta.
Perioada de 1 – 3 ore este mai probabila in considerearea tigarii drept sursa
posibila de aprindere in incendiu produs. Trebuie intotdeauna luata in
consideratie si posibilitatea initierii incendiului de la flacara chibritului utilizat
pentru aprinderea tigarii.
 Pot fi mentionate si unele cazuri particulare mai des intalnite:
- rest de tigara aruncat in cos de hartie – nu produce in toate cazurile
incendii; dimpotriva, in majoritatea cazurilor, arderea inceteaza intr-o faza
incipienta datorita gazelor de ardere si fumului acumulate intr-un spatiu
restrans si care impiedica un aport satisfacator de aer;
- rest de tigara aruncat intr-un lan de cereale – prezinta un pericol
deosebit, exemplificat in numeroase cazuri de incendiu. Paiele de cereale fiind
preincalzite si uscate de razele soarelui, avand temperatura de aprindere de
circa 200ºC, sunt aprinse relativ usor de un muc de tigara;
- incendiile datorate fumatorilor adormiti in pat cu tigarile aprinse
reprezinta un grav pericol social. Asternutul este de obicei, din bumbac
(tesaturile din in prezentand un pericol mai mic) care, asa cum s-a aratat mai
sus, este indelungat. Materialul de umplutura a pernelor (cu exceptia pufului si
penelor de pasari) este la fel de usor aprinzibil.
Posibilitatile de acumulare a caldurii favorizeaza si ele initierea unui
incendiu.
De regula, aceste incendii sunt insotite si de fenomene secundare
periculoase: fie intoxicare cu dioxid de carbon - agravat de faptul ca multi din
acesti fumatori sunt in stare avansata de ebrietate, fie stari psihologice de
confuzie si panica la trezirea brusca, ce au ca urmare aruncarea patului in
flacari pe geam sau pe coridor cu risc de propagare a incendiului la alte
structuri combustibile (in loc de inchiderea ferestrelor si usilor si incercare de
stingere cu apa sau anuntarea pompierilor).
Pipa, trabucul
Atat pipa, cat si trabulcul nu difera fundamental de modul de actiune al
tigarilor. Scrumul de pipa constituie, in acest caz, elementul cu potential termic
ridicat ce poate initia aprinderea unor materiale combustibile (cos de hartie,
rumegus s.a.). De regula, restul de trabuc si scrumul de pipa produc doar
carbonizari (parliri) locale ale materialelor textile cu care intra in contact si
rareori aprinderea cu flacara a unor sortimente de hartie. Cum trabucul si pipa
sunt extrem de rare, posibilitatea de a aparea ca surse de aprindere este
nesemnificativa
Becuri incadescente
Spre deosebire de lampile cu fluorescenta (asa numita lumina rece)
becurile incandescente se caracterizeaza prin temperatura ridicata la suprafata
balonului de sticla. Temperatura suprafetei depinde de puterea becului,
marimea balonului si pozitia becului.
 Valori maxime ( in grade celsius) ale temperaturii dezvoltate la suprafata
becurilor incandescente.
Puterea [W]
Pozitie
25 60 75 100 200 300 500
Orizontala 110 154 172 135 190 174 180
Verticala (balon in partea
98 120 129 140 206 142 190
superioara)
Verticala (balon in partea
51 98 103 92 124 86 102
inferioara)
Valorile obtinute prin determinari sunt mai mici decat cele
indicate in alte lucrari (400ºC), dar suficiente pentru ca becurile incandescente
sa se manifeste ca surse de aprindere in unele situatii, cum ar fi:
- aprinderea unor materiale combustibile cu punct de autoaprindere
coborat (hartie, unele textile s.a.) cu care intra in contact; probabilitatea ca
aceste materiale sa ajunga in contact direct cu balonul de sticla este insa destul
de redusa.
Incendiile de acest tip sunt posibile in magazii, depozite, pivnite, unde
prin aglomerarea marfurilor, indeosebi prin asezare in stive inalte, ambalaje
vechi sau alte materiale combustibile ajung in apropiere de becuri
incandescente. Producerea incendiului este favorizata si de ventilatia restransa
ce impiedica evacuarea caldurii becului, precum si depunerile de praf, pulberi,
scame s.a.
Desi tendinta, in ultimii ani, a fost de utilizare in spatiile amintite a unor
becuri de puteri reduse, riscul nu trebuie eliminat total, mai ales pentru
elemente de lemn aflate permanent in apropierea unor becuri de putere mare
(formare lemn piroforic).
Experimentari realizate au aratat ca este imposibila initierea unor
incendii de catre becuri cu puteri sub 150 W.
Un risc mai mare il prezinta amenajarile din vitrine, unde este favorizata
acumularea caldurii (spatiul fiind inchis) si unde, uneori, pot fi prezente
substante inflamabile (parfumuri, spray-uri etc.);
- utilizarea abajururilor din materiale combustibile, indeosebi plastice si
hartie – care se aprind supuse o perioada mare de timp caldurii becului;
 - utilizarea becurile incandescente in medii explozive;
- arc electric provocat de becuri in dulii;
- suspendarea becurilor de cablu .
Gasirea, in cursul investigatiei, a unor urme (resturi) de filament
impreuna cu fragmente topite de sticla, constituie un indiciu ca becul a fost
aprins inainte de incendiu. Daca particulele de sticla au muchii ascutite si nu
sunt sudate de filament, becul nu era sub tensiune.

Topituri de metale sau alte substante

Sursele de aprindere datorate unor substante topite se intalnesc rar, dar
prezinta un nivel termic deosebit de ridicat. Astfel de pericole sunt asociate cu
operatii tehnologice desfasurate in incinte, de regula supravegheate de
aparatura de masura si control, fiind datorate, de regula unor manevre gresite
sau defectiuni (fisuri, dezetansari s.a.). In cazul in care cantitatea de material
topit deversat este mare, propagarea incendiului este rapida, iar interventia
dificila.
Brocuri de sudura si particule incandescente
Brocurile de sudura si particulele de metal topit in urma operatiunilor de
lipire, taiere, sudare formeaza o categorie aparte, ce nu poate fi identificata cu
scanteile mecanice (rezultate din operatiuni mecanice si care au un potential
termic mai scazut) sau particulele incandescente proiectate de gazele arse prin
cosuri.
Multe aliaje, inclusiv cositorul, nu inmagazineaza suficienta caldura
pentru a aprinde un material. Aliajele feroase si indeosebi otelul prezinta un
risc sporit, dar numai in prezenta materialelor combustibile cu punct de
autoaprindere scazut si suprafata specifica mare (hartie, talas, rumegus, lichide
inflamabile, dar nu grinda de lemn sau corpuri solide masive).
Cum cele mai multe metale au densitate mare, particulele de metal topit
cad repede (spre deosebire de bucatile de lemn sau hartie aprinsa ce pot fi
purtate de vant sau curenti de aer) – exceptie, uneori aluminiul si magneziul –
si pot patrude in cele mai mici fisuri sau crapaturi. Un astfel de broc de sudura
poate ajunga pana la o distanta de 10 m de punctul de lucru si la o temperatura
de 500 – 800ºC.
Incendiile datorate acestei surse de aprindere au inca o frecventa mare si
provoaca deseori pagube importante.
Scantei de locomotive si vehicule auto
 Scanteile de locomotive au disparut complet din statistici ca sursa de
aprindere, putand fi evidentiate doar ca posibilitate, in cazul unor trasee
secundare, muntoase, izolate.
Tractoarele si autocamioanele si mai putin alte tipuri de vehicule folosite
necorespunzator pe lanuri, miristi, depozite de furaje, paduri au provocat
deseori incendii. Iesirea scanteilor pe teava de esapament este greu vizibila in
cursul zilei, iar aprinderea este favorizata de gradul de uscaciune si inaltimea
vegetatiei, natura solului, taria si directia vantului.
Jar, cenusa, zgura de la sobe
In conditiile in care depozitarea si stingerea acestor reziduuri solide ale
arderii nu are loc conform normelor si instructiunilor, datorita potentialului
termica insa ridicat pe care-l poseda, poate avea loc, prin contact accidental
(vant, curenti de aer sau deversare) cu materiale combustibile, aprinderea
acestora (fan, talaş, resturi vegetale, menajere sau textile). De regula,
majoritatea incendiilor de acest tip sunt exterioare.

Scantei de la cosuri
Scanteile care ies pe cosurile cladirilor de locuit sau ale unor ateliere
industriale au potentialul termic necesar pentru a initia aprinderea invelisului
combustibil al acoperisului respectiv sau al unei cladiri invecinate, precum si
materiale combustibile de pe terenul inconjurator. Distanta de actiune este de
circa 10 – 30 m. Arderea violenta a funinginii in cos genereaza scantei mari, cu
potential termic ridicat.
Caldura degajata de aparate termice
In aceasta categorie sunt incluse sobele, alte aparate de incalzit, precum
si aparatele industriale care ating un nivel termic ridicat in procesul tehnologic.
In acest ultim caz, eventualele incendii se datoreaza unor defecte (fisuri,
neetanseitati etc.) sau manevre gresite ce duc la supraincalziri, fiind de interes
restrans.
Sobe metalice
Sobele metalice, indeosebi cele cu combustibil lichid, prezinta un pericol
mai ridicat de incendiu decat sobele cu acumulare de caldura, cu o constructie
si o functionare mai robuste.
Analiza datelor statistice din ultimii ani indica, in lunile de iarna, ca o
principala cauza de incendiu (19 – 20%) utilizarea mijloacelor de incalzit
defecte, improvizate sau lasate fara supraveghere pe timpul functionarii.
Un numar important de incendii au izbucnit in gospodarii individuale,
organizari de santiere, unitati social-culturale, magazine, inregistrandu-se
numeroase victime – printre care multi copii – decedati, asfixiati sau cu arsuri.
 In general, din punct de vedere termodinamic, constructia sobelor aflate
in conditia respectarii stricte a instructiunilor de folosire.
Testele efectuate pentru urmarirea functionarii sobelor cu combustibil
lichid au determinat, in conditii normale de instalare, ca temperatura maxima
450C la arzator, 380C la plita, 250C la peretii laterali. La functionarea
prelungita, aceste nivele termice se mentin relativ constante. Comparativ cu
temperatura de autoaprindere a unor materiale solide se poate considera ca
amplasarea unor materiale combustibile langa sobe metalice, chiar
supraincalzinte, nu produce cu necesitate incendiu, nu produce cu necesitate
incendiu, fiind necesare conditii favorizante.
Temperatura maxima a peretilor sobei (250C) este inferioara
temperaturii la care incepe, de regula, termodegradarea majoritatii
substantelor. Temperatura masurata la distanta de 5 – 30 cm de soba coboara la
80C.
Temperatura de autoaprindere a materialelor, nu este o valoare
constanta, stabilita sigur si variaza mult, functie de umiditatea continuta, de
diferite tratamente, de constituienti s.a. De asemenea, nu pot fi excluse anumite
situatii, cum ar fi: amplasare mobilier care sa favorizeze acumularea caldurii,
curenti de aer favorabili, scurgeri de lichide combustibile, vapori inflamabili in
aer, materiale pulverulente (scame, talaş s.a.) in apropiere, surse de foc deschis
etc. in care pot fi intrunite conditii favorabile pentru declansarea incendiului.

Se poate aprecia ca, prin functionarea timp indelungat a sobei,

probabilitatea de a fi sursa de aprindere a unor materiale combustibile situate
in apropiere, prin temperatura peretilor, este relativ redusa, datele statistice
nefiind suficient de edificatoare in aceasta privinta.
In cercetarea cauzelor de incendiu se impune examinarea atenta si
responasbila a tuturor urmelor existente. In multe cazuri, prezenta elementelor
combustibile in apropierea sobei, nefiind cauza de incendiu intrinseca, a dus la
propagarea rapida a incendiului izbucnit datorita functionarii anormale a sobei.
Sobele metalice apar ca surse de aprindere in incendii, indeosebi ca
urmare a unor situatii anormale de functionare:
- fenomenul „fuga flacarii” – disparitia brusa a flacarii in arzator, ca
urmare a contracurentului in cos sau a depresiunii accentuate. Fenomenul
poate fi intalnit in conditiile in care cosul nu este dotat cu aparatoare contra
vantului, in conditii favorizante: locuinte in locuri deschise sau locuinte
particulare situate izolatintre blocuri mari de apartamente, intre care se
formeaza curenti de aer puternici. In caz de stingere a flacarii in arzator,
instructiunile fabricantului de recomanda inchiderea accesului combustibilului
in arzator, racirea acestuia si abia apoi reaprinderea lui. In caz contrar,
combustibilul, ajuns in arzatorul incalzit, se evapora imediat si la reaprinderea
arzatorului se produce explozie;
 - amplasarea gresita (nu in afara spatiului circulabil) – cazuri suficient
de dese de rasturnari ale sobelor de catre persoane in stare de ebrietate sau
copii – cu inflamarea materialelor combustibile intrate in contact cu flacara;
- alimentarea necorespunzatoare cu combustibil: folosirea unui
combustibil cu impuritati, cu apa si, mai ales a unui combustibil neindicat
pentru tipul sobei.
Utilizarea unui combustibil cu impuritati duce la infundarea
regulatorului de debit, intreruperea alimentarii corecte a arzatorului,
intreruperea functionarii sobei cu riscul exploziei la reaprindere in stare calda.
Utilizarea unui combustibil fara urme de apa are ca rezultat
decantarea apei datorita arzatorului, o noua cantitate de combustibil patrunde
prin regulatorul de debit in arzator, cu riscul de explozie.
Utilizarea altui combustibil decat cel indicat de fabricant, de exemplu
motorina in loc de petrol lampant, datorita vascozitatii mai mari, la infundarea
regulatorului de debit.
Pe de alta parte, datorita susceptibilitatii la aprindere mai scazuta a
motorinei, se produce o acumulare de combustibil in arzator, prin neaprinderea
cantitatilor initiale – ceea ce duce la o ardere foarte violenta, cu degajare de
caldura, cu flacari de inaltime mare (20 cm) care vine in contact direct cu
peretii, ducand la suprasolicitarea termica a acestora.
Utilizarea unor amestecuri de combustibil ducce la regimuri termice
ridicate, supraincalzirea peretilor si celorlalte elemente ale sobei, precum si la
o functionare nesigura, cu flacara variabila.
Utilizarea carbidului sau altor substante similare are ca efect sigur
explozia cu urmari tragice in toate cazurile inregistrate pana in prezent.

- neetanseitati la imbinarile conductelor (indeosebi conducta de legatura

intre regulatorul de debit si arzator), fisurarea conductelor datorita exploatarii
necorespunzatoare duce laa scurgeri de combustibil pe elementele
supraincalzite ale sobei cu posibilitatea initierii unui incendiu.
In investigarea incendiilor de acest tip, trebuie stabilit, inca de la
inceput, daca instalatia de incalzire era montata si exploatata conform
instructiunilor fabricantului si normelor in vigoare.
Sobele metalice cu combustibil solid apar ca surse de aprindere atat prin
temperatura peretilor (in jur de 200 – 250C), jarul si cenusa provenite din
ardere, cat, mai ales, prin scanteile si particulele aprinse ce ies pe usita
deschisa a focarului, usita de curatire sau usita cenusarului.
Numarul incendiilor datorate instalatiilor de incalzire cu combustibil
solid este in crestere.
Desi podeau este dificil de aprins, existenta unor materiale combustibile
amplasate necorespunzator (covoare, mochete, paturi, chiar elemente de
mobilier) favorizeaza aprinderea si apoi propagarea incendiului. In acest caz,
zonele arse mai pronuntat ale podelei din apropierea sobei constituie un indiciu
sigur pentru elucidarea cazului incendiului.
Cosuri defecte, burlane supraincalzite
Cosurile se manifesta ca sursa de aprindere indeosebi prin scanteile si
particulele incandescente ce ies prin cos si mai putin prin temperatura
peretilor care rareori atinge valori importante. Pot fi mentionate urmatoarele
cazuri in care sobele actioneaza ca surse de aprindere:
- scantei si particule aprinse ce ies prin cos: este situatia care genereaza
cel mai des incendii, indeosebi acoperisul casei (sau acoperisurile cladirlor
vecine) este combustibil sau prezinta depuneri de praf, funingine, rumegus
(fabrici de lemn) etc. Scanteile pot ajunge la o distanta de 25 – 30 cm. De la
acoperis, arderea se propaga la restul casei. Incendiile de acest tip au loc, de
regula, primavara, cand datorita vremii mai calde acoperisurile sunt mai
uscate, iar depunerile de funingine maxime, dupa perioada de iarna. Uneori
sunt afectate si terenurile din jur cu vegetatie uscata.
- caldura, scantei prin fisurile unui cos deteriorat; cel mai adesea fisurile
se datoreaza cutremurelor, mult mai rar unor alunecari de pamant, vibratiilor
datorate circulatiei stradale intense sau metroului (zonele apropiate de
suprafata), ori vechimii casei. In cazuri rare, consecintele sunt importante,
indeosebi daca, in zona fisurilor exista elemente de constructie sau structura
din lemn. Prin expunerea la caldura, timp indelungat, in conditiile absentei
unei cantitati suficiente de oxigen si impiedicarea disiparii caldurii datorita
unor straturi exterioare din alte materiale (mortar) se poate ajunge la formarea
lemnului piroforic si la autoaprinderea acestuia.
Pe de alta parte, lemnul, in special in forma masiva, necesita o
importanta cantitate de caldura pentru piroliza si aprindere, iar temperatura
locala trebuie sa ajunga la temperatura de autoaprindere. Cercetarile au stabilit
ca riscul de incendiu poate fi luat in considerare doar cand temperatura in cos
depaseste 280C. Acestea sunt valori rar atinse in cazul cosurilor obisnuite.

In investigarea cauzei trebuie evaluata si posibilitatea formarii fisurilor

in cursul interventiei pompierilor – din cauza supraincalzirii datorate
incendiului si apoi racirii bruste in cursul stingerii focului.
Urmele mai pronuntate de arsura in regiunrea fisurilor sunt determinate
in stabilirea cauzei:
- incalzirea pana la temperatura de autoaprindere a materialelor usor
aprinzibile care se gasesc in apropiere de cos. Pericolul cel mai mare il
reprezinta structurile din lemn, mai ales in cazul unor executii neglijente sau
defectuoase a izolatiei termice a cosului. Riscul de incendiu creste in situatiile
cand funinginea depusa pe peretii interiori se aprinde, temperatura putand
ajunge la 800 – 1000C;
 - burlane din tabla in contact direct cu pereti din materiale
combustibile; pe langa temperatura ridicata a peretilor, posibilitatea initierii
unui incendiu este data si de defectiuni la montare si exploatare. In cazul
imbinarilor suficiente, legatura dintre bucatile de burlane se desface din cauza
incalzirii si dilatarii, permitand disiparea caldurii, gazelor arse si, in unele
cazuri, a flacarilor. Burlanele arse si perforate in cursul unor exploatari
indelungate prezinta un risc similar.
Instalatii de incalzire centrala
In cazul retelelor de termoficare urbana, temperatura-tur a apei fierbinti
fiind, in ultimii ani, mult sub valoarea de reglaj necesara teoretic, nivelul
termic al suprafetei elementilor de calorifer nu a prezentat vreun risc de
aprindere a materialelor combustibile.
Acest risc devine semnificativ in cazul instalatiilor de incalzire cu abur
din unele obiective economice, in conditiile favorizante ale depunerilor de praf
(mai ales de lemn), scame etc. sau a amplasarii materialelor combustibile timp
indelungat prea aproape de acest mijloc de incalzire. In acest caz ventilatia
insuficienta si temperatura ce poate ajunge la 150 – 170C (functie de agentul
termic utilizat) determina acumularea rapida de caldura si atingerea
temperaturii de autoaprindere.
Aparate de incalzit electrice
Aparatele de incalzit electrice (aeroterma, calorifer, resou, radiator,
perna electrica s.a.), cat si aparatele electrocasinice (fier de calcat, televizor
s.a.) pot initia incendii atat prin producerea unor defectiuni de natura electrica,
cat si prin caldura transmisa de aparatul respectiv – prin conductie sau radiatie
– obiectelor si materialelor combustibile pe care sunt plasate sau care sunt in
imediata lor apropiere.
Calorifer electric cu ulei, confectionat prin ambutisare cu un numar
variabil de elementi, prezinta o functionare cu termostat sigura. Temperatura
peretilor, de circa 75ºC nu prezinta un risc de aprindere a materialelor
combustibile. In cazul functionarii fara termostat, are loc supraincalzirea
peretilor, dupa o stabilizare partiala a temperaturii la 135ºC si atingerea
temperaturii maxime admise de 150ºC. De la aceasta temperatura intervine
formarea si apoi inflamarea vaporilor de ulei (ulei mineral tip T.16 cu
temperatura de inflamare 165ºC), ce are ca urmare distrugerea prin

rupere a aparatului, uleiul aprins fiind sursa de aprindere pentru materiale

combustibile cu care intra in contact.
Resourile constituie o sursa frecventa de aprindere, indeosebi in
obiective social-economice, prin plasarea necorespunzatoare – sub birouri, sub
tejghele si rafturi etc. unde exista o probabilitate mare de a intra in contact cu
materiale combustibile (lemn, textile etc.). Un risc marit il prezinta resourile
improvizate, de putere mare, executate artizanal, datorita si pericolului generat
de suprasarcina si improvizatii de stechere. Incendiile de acest tip sunt usor de
evidentiat, chiar dupa incercarea de a inlatura obiectul delict de la locul
incendiului.
Radiatoare electrice (eleveuze) utilizate la crescatorii de pasari (si mai
rar de animale) au generat un numar mare de incendii prin:
- ruperea legaturilor de suspendare (franghii vechi, imbatranite, in loc de
lanturi), aceste corpuri in stare supraincalzita intrand in contact cu brusc cu
paiele de asternut, aprinzandu-le;
- asezarea prea aproape de asternutul de paie sau formarea unui strat
prea ridicat; prin radiatie sau conductie (la contact direct), temperatura paielor
atinge valoarea de autoaprindere;
- scurtcircuit – datorita corodarii conductoarelor sau executiei
defectuoase;
Aprinderea prafului depus pe suprafetele supraincalzite sau desprinderea
rezistentei electrice (chiar in lipsa gratarului de protectie) nu determina de
regula, initierea unui incendiu.
Radiatoare electrocasnice au initiat deseori incendii, indeosebi fiind
lasate sub tensiune in cursul noptii, la distante prea mici de paturi,
imbracaminte pusa la uscat, alte materiale combustibile.
Alunecarea asternutului pe pardoseala, aruncarea lenjeriei din patuturi
de catre copii mici si intrarea in contact cu radiatii au avut, in multe cazuri,
urmari tragice.
Fiarele de calcat, indeosebi cele fara termostat sau cu termostat defect,
uitate sub tensiune pe materiale combustibile au produs cele mai multe
incendii din gama aparatelor electrocasnice. Daca amplasat pe suport atinge
temperaturi de 150ºC (fara termostat) si 70 - 140ºC (cu termostat – functie de
pozitia acestuia) in momentul pozarii pe un material, talpa fierului de calcalt
permite accesul aerului pe margini si nu mai are loc racirea. De regula,
incendiul nu se produce imediat, ci dupa o ardere mocnita cu carbonizarea
masei lemnoase, in momentul patrunderii aerului la partile
incandescente.Suporturile din sarma cu inaltimi de numai 4 – 5 cm nu inlatura
transmiterea caldurii si initierea incendiului.
Efectul termic al curentului electric
La trecerea curentului electric prin orice conductor se degaja o cantitate
de caldura care, in cazul unei izolatii corecte se disepeaza in mediul
inconjurator cu valori normale. In cazul unor proiectari sau exploatari gresite
(regim de supracurenti)
amplasarea pe materiale combustibile (lemn) favorizeaza aprinderea in timp a
acestora, cat si a unor lichide inflamabile sau altor materiale combustibile din
apropiere.
Din cauza supraincalzirii conductoarelor, are loc si deterioarea izolatiei
cu favorizarea unor defectiuni electrice de tip arc electric sau scurtcircuit, la
randul lor potentiale surse de aprindere.
Recomandari preventive
- Interzicerea fumatului in locuri cu pericol de explozie si incendiu;
- Amenajarea unor locuri speciale pentru fumat, in apropierea locului de
munca, dotate corespunzator cu: lada de nisip, vas cu apa, stingator s.a.;
- Executarea lucrarilor de sudura numai pe baza permisului de lucru cu
foc – ce presupune:
- stabilirea locului de sudat; supravegherea acestuia;
- inlaturarea materialelor combustibile la o distanta de cel putin 10
sau ecrane de protectie;
- instruirea personalului;
- cercetarea locului dupa terminarea lucrului (cel putin 1/2 ora);
- asigurarea mijloacelor de interventie;
- Montarea, amplasarea si functionarea sobelor si cosurilor se vor
efectua numai conform instructiunilor fabricantului si standardelor in vigoare
(STAS 6793 – 86, STAS 9072 – 72, STAS 3607 - 72);
- Repararea si curatirea periodica a sobelor si cosurilor;
- Neamplasarea materialelor combustibile langa instalatiile de incalzire,
respectarea distantei de protectie;
- Curatirea instalatiilor de incalzire periodic de deseuri, scame, praf s.a.;
- Interzicerea improvizatiilor la instalatiile de incalzit si a lasarii lor
nesupravegheate;
- Interzicerea functionarii cu defectiuni a acestora;
- Depozitarea in gropi speciale a cenusii, jaratecului, iar pe vreme de
vant, stingerea cu apa;
- Supravegherea permanenta a operatiunilor tehnologice cu materiale in
stare de incandescenta;
- Interzicerea utilizarii lampilor cu incandescenta neprotejate in zone cu
pericol de explozie;
 - Protejarea lampilor cu incandescenta cu globuri si gratare de protectie;
- Dimensionarea corecta a cablurilor si conductoarelor electrice;

- Verificarea permanenta a suspendarii radiatoarelor electrice tip

eleveuza, utilizarea lanturilor si a altor tipuri de legaturi sigure.

3. Surse de aprindere de natura electrica

Incendiile provocate de instalatiile electrice au o pondere in totalul
incendiilor cu pierderi materiale importante si, in unele cazuri, si cu pierderi de
vieti omenesti.
De aceea, la cercetarea incendiilor cu sursa de aprindere de natura
electrica trebuie sa se analizeze cu discernamant imprejurarile producerii
acestora, sa se conserve cu promptitudine si in bune conditii amprenta
incendiului, orice urma gasita, pentru stabilirea uneo solutii finale reale.
In privinta repartizarii incendiilor de natura electrica pe sectoare de
activitate se constata ca in industrie cele mai afectate ramuri au fost; industria
alimentara, constructoare de masini, prelucrarea lemnului, industria
metalurgica, industria usoara. Toate cazurile de incendiu provocate de
scurtcircuit in industrie au fost favorizate de slaba instruire a personalului
respectiv, lipsa de disciplina tehnologica, efectuarea unor modificari in proiect
fara anuntarea organelor de specialitate.
La santiere, majoritatea incendiilor au izbucnit in cadrul lucrarilor de
organizare a santierelor, in agricultura au avut loc la adaposturile de animale,
inclusiv grajduri ale gospodariilor particulare, iar in sfera comerciala la
magazinele din localitatile rurale. Majoritatea incendiilor s-au produs in
periodele de timp friguros si indeosebi noaptea sau, mai rar, in timpul pauzei
de pranz.
La locuintele particulare, cele mai afectate de incendii au fost podurile si
dormitoarele.
Majoritatea incendiilor ca sursa de aprindere de natura electrica s-au
produs ca urmare a defectelor aparute in exploatarea cablurilor, montarii
necorespunzatoare pe materiale combustibile sau a suprasarcinilor.
Repartitia medie a cauzelor de incendiu de natura electrica, functie de
imprejurarea determinanta indica, in medie, defectiuni 75%, instalatii lasate
sub tensiune 15%, improvizatii 10%, iar in functie de sursa de aprindere: 95%
scurtcircuit, 4% scantei electrice, 1% arcuri electrice.
Arcuri si scantei electrice
 Arcul electric este o descarcare disruptiva, continua, intre doi electrozi
sub tensiune.
Arcul electric apare in instalatiile electrice si in conditii normale de
functionare, in momentul deschiderii si inchiderii unui circuit electric prin
intermediul contactelor mobile ale intrerupatorului (separatorului) el se stinge
fara consecinte. Daca insa apare in alte puncte, unde in mod normal nu este
prevazut a apare, sau daca depaseste capacitatea de rupere a aparatajului, apar
efectele sale devastatoare.

Datorita conditiilor impuse constructiv si functional, contactele nu

trebuie sa sufere deteriorari importante datorita arcului electric. Cu cat
contactele sunt mai uzate, din cauza numarului mare de conectari, apar
incalziri locale cu fenomene negative.
Suprasolicitari periculoase datorate arcului electric apar in urmatoarele
cazuri:
- arc electric de sudura – curenti de 100 – 1000 A, tensiuni pana la 200
V, puteri pana in 50 kWA, durata de actionare 1 ms – 1 s;
- arc electric de punere la pamant (conturnari) in retele de medie
tensiune, cu neutrul izolat – curenti de 10 – 50 A, tensiuni de 100 – 1000 V,
durata de actionare de ordinul secundelor sau minutelor;
- arc electric in urma scurtcircuitului din retelele de medie si inalta
tensiune – curenti de 10 – 30 kA, tensiuni de 1 – 20 kW, puteri aparente de 100
– 600 MVA, durata de actionare de 1 ms – 1s.
Efectele periculoase ale arcului electric ca sursa de aprindere si de
initiere a incendiilor rezulta din temperatura mare ce se produce (3000 –
5000ºC) si cantitati relativ mari de energie disipata in timp foarte scurt.
Datorita temperaturilor mari, arcul electric, poate provoca topirea elementelor
metalice ale instalatiilor si aprinderea materialelor izolante combustibile
(uleiuri izolante, hartie, carton, cauciuc, PVC, mase luminoase etc.).
Temperatura mare a arcului electric si energia ridicata pot provoca si
deteriorari prin dilatarea brusca a materialelor, vaporizarea unor lichide si
expansiunea gazelor.
Un alt fenomen, in care arcul electric apare ca sursa de aprindere in
incendii de lanuri sau paduri, este legat de caderea la sol a unui conductor de
linie de inalta tensiune (datorita unor fenomene atmosferice, ciocnirii de catre
vehicule etc.). Aparatele de protectie automata ale retelei asigura o deconectare
rapida, dar, mai ales pe perioada uscata, arcul care se amorseaza in contact cu
solul timp de fractiuni de secunda este suficient pentru a inflama materialele
celulozice din apropiere.
La deconectarea circuitelor sau in cazul unor scurtcircuite, premergator
arcului electric sau simultan cu acestea, se produc si scantei electrice – care
sunt tot descarcari disruptive prin aer sau alt dielectric (spre deosebire de
scanteile mecanice care sunt particule incandescente). Trebuie facuta distinctia
si fata de descarcarile electrostatice care apar in alte conditii, nelegate intrinsec
de functionarea unor instalatii electrice.
Intensitatea si numarul scanteilor depind, in primul rand, de intensitatea
curentului, apoi de tensiune, impedanta circuitului (sarcina inductiva generand
scantei mari), sectiunea conductorilor.
Atat arcul electric, cat si scanteia electrica – in esenta acelasi tip de
fenomen – constituie importante surse de aprindere in incendii si explozii. Desi
ambele ating temperaturi mari, capacitatea termica a scanteii este mult redusa
fata de un arc electric, durata de viata fiind foarte redusa. Arcul electric
prezinta, evident, un mai mare pericol de incendiu atat prin durata sa, cat si
prin formele de manifestare – flacara inalta de temperatura, ionizarea
atmosferei inconjuratoare, particulele

incandescente, topituri de metal. Ca urmare, avand mai mult timp pentru

transmiterea caldurii la imprejurimi, un arc electric poate aprinde materiale
combustibile din apropierea locului unde s-a produs, inclusiv izolatia
conductorilor, pe cand o scanteie electrica poate sa aprinda numai amestecuri
explozive sau inflamabile.
Capacitatea de aprindere a scanteilor electrice depinde de amestecul
gaze-aer sau vapori-aer (felul gazului sau a vaporilor inflamabili, concentratia,
presiunea, temperatura s.a.), de natura contactelor intre care se produc
scanteile (material, forma, viteza de inchidere-deschidere), preum si
caracteristicile curentului electric (intensitate, tensiune, tipul de sarcina:
inductiva, capacitiva, rezistiva).
Scurtcircuitul – sursa de aprindere
Prin scurtcircuit se intelege contactul accidental, fara rezistenta sau
printr-o rezistenta de valoare mica a doua sau mai multe conductoare aflate sub
tensiune. Scurtcircuitul se produce cand izolatia dintre doua conductoare ale
unei instalatii electrice, ale unei retele sau ale unui aparat se degradeaza si cele
doua conductoare, intre care exista o diferenta de potential, ajung in contact
unul cu celalalt. Curentul care trece prin circuitul astfel inchis se numeste
curent de scurtcircuit si este foarte mare in comparatie cu curentul nominal al
instalatiei. Valoarea ridicata a curentului de scurtcircuit provoaca si alte efecte
periculoase, fortele electrodinamice produse putand distruge diferite elemente
ale unei instalatii (izolatoare, bare etc.). De asemenea, poate apare o crestere a
caderilor de tensiune in toate impedantele parcurse de curentul de scurtcircuit,
determinand o scadere generala a tensiunii in sistem.
Scurtcircuitul poate deveni sursa de aprindere initiind incendii sau
explozii in anumite conditii favorizante:
- montarea instalatiilor electrice direct pe elementele combustibile. In
acest caz, arcul electric format in urma scurtcircuitului (de inalta temperatura)
poate initia aprinderea suportului combustibil (lemn, carton, materiale plastice
etc.). Montarea instalatiilor electrice ingropate sub tencuiala sau protejate cu
tuburi metalice inlatura aproape in totalitate acest neajuns.
- strapungerea unor pereti, platforme, panouri etc. combustibile fara
luarea unor masuri de protectie necorespunzatoare;
- nerespectarea distantelor fata de elementele combustibile sau
depozitarea de materiale combustibile (hartie, ambalaj, textile, paie etc.) in
apropierea circuitelor electrice poate duce la incendii prin aprinderea acestora
de la arcuri electrice, scantei, topituri de material s.a.;
- supradimensionarea elementelor de protectie, in special a sigurantelor,
impiedica inlaturarea rapida a unui eventual defect, favorizand producerea
scurtcircuitelor si propagarea defectului in instalatiile din jur; aceasta este unul
din cele mai frecvente neajunsuri intalnite in exploatarea instalatiilor electrice;
- suprasolicitarea instalatiilor electrice prin folosirea de consumatori
(motoare, transformatoare de sudura, resouri, radiatoare, ventilatoare etc.) cu
puteri ce depasesc

puterea calculata prin proiect pentru reteua respectiva, inclusiv coeficientul de

siguranta;
- nesupravegherea unor instalatii sau procese tehnologice in care sunt
implicate echipamente electrice (de exemplul depasirea unor temperaturi,
tensiuni, turatii de motoare etc.);
- etansarea necorespunzatoare a aparatajului electric fata de conditiile
speciale impuse de norme (medii explozive, corozive etc.) – cutii de borne,
corpuri de iluminat, motoare, tablouri de distributie etc. – permite extinderea
unor eventuale defectiuni si in afara echipamentului respectiv (de exemplu
amorsarea unui mediu exploziv de la arcul electric produs intr-un intrerupator
neetans);
- folosirea intr-un mediu exploziv a aparatajului necorespunzator
(constructie antiex dar cu clasa de protectie aleasa gresit sau in constructie
normala);
 - pozarea cablurilor sau circuitelor electrice neprotejate in spatii in care
se acumuleaza vapori sau gaze inflamabile si explozive;
- improvizatiile ori nerespectarea schemei electrice de functionare
conduc, de multe ori, la crearea unor situatii favorizante producerii
scurtcircuitelor, prin legaturi cu conductoare subdimensionate, imbinari slabe,
lipsa elementelor de protectie etc.;
- instalarea sau inlocuirea unor echipamente sau accesorii electrice
(intrerupatoare, prize, dulii, corpuri de iluminat) de catre persoane
necompetente de regula cu nerespectarea prevederilor normalor in vigoare,
constituie o cauza frecventa de incidente, indeosebi in mediu rulal si in reteaua
comerciala;
- in cazul aparatelor electrocasnice – cordonul de alimentare constituie
cea mai importanta cauza de incendii; nu numai ca astfel de cordoane de
alimente sunt mai putin bine izolate, atat electric cat si mecanic, dar sufera
numeroase deteriorari datorita unor manevrari gresite sau unor socuri.
Cordoanele se incalzesc atat electric cat si mecanic, dar sufera numeroase
deteriorari datorita unor manevrari gresite sau unor socuri. Cordoanele se
incalzesc atat de la o suprasarcina electrica, cat si de la surse exterioare, iar
izolatia de plastic se inmoaie suficient pentru ca sa intre in contact cu
conductoarele, provocand un scurtcircuit, care va aprinde, de regula, izolatia.
Constructia defectuoasa a prizei sau a fisei de conectare favorizeaza, de
asemenea scurtcircuitul. De regula, utilizatorul este prezent si poate opri la
timp efectele negative. In cazul aparatelor lasate nesupravegheate urmarile pot
fi insa grave.
Situatiile mentionate mai sus favorizeaza producerea unui incendiu,
avand ca sursa de aprindere scurtcircuitul produs in retele de joasa tensiune.
Pentru retelele de inalta tensiune, scurtcircuitul este cel mai adesea
precedat sau acompaniat de fenomene de amorsare fie intre conductoare, fie,
mai general intre conductoare si partile metalice ale aparaturii puse la masa sau
pamant. Existenta unei tensiuni ridicate in circuit duce la scaderea brusca a
impedantei si provoaca trecerea unui curent foarte ridicat pe timpul duratei
arcului. Daca mediul este combustibil,

inflamarea este rapida si grava datorita temperaturilor inalte atinse. Un caz

tipic este al transformatoarelor – cand un simplu scurtcircuit intre spire
provoaca o incalzire locala si inflamarea unui volum important de ulei din
cuva cu pagube apreciabile.
Recomandari preventive
 - proiectarea, executia si montarea oricaror elemente componente ale
instalatiei electrice trebuie efectuata in stricta conformitate cu normele si
normativele in vigoare; orice improvizatie sau executia lucrarilor de montare,
intretinere si reparatii de catre personal necalificat sau neautorizat trebuie
exclusa cu desavarsire;
- remedierea imediata a oricarei defectiuni constatate; aparatele si
echipamentele electrice cu defectiuni trebuie deconectate imediat de la retea;
- respectarea stricta a conditiilor tehnice speciale la echipamentele
destinate sa functioneze in mediu cu pericol permanent de explozie;
- asigurarea corectitudinii alegerii si selectivitatii elementelor de
protectie: evitarea sigurantelor supradimensionate, necalibrate etc.;
- imbinarea conductorilor electrici trebuie sa se faca prin cleme de
legatura, lipire sau sudare, dupa care locurile de imbinare se izoleaza
corespunzator; portiunile din instalatiile electrice supuse timp indelungat la
vibratii sau variatii de temperatura trebuie controlate periodic;
- verificarea permanenta a contactelor, intrerupatoarelor, prizelor,
dozelor; inlaturarea celor defecte sau incomplete;
- evitarea supraincalzirii instalatiilor electrice (motoare, circuit prize
etc.) prin conectarea de consumatori peste puterea proiectata;
- verificarea periodica a lagarelor motoarelor electrice, a temperaturii
carcasei, evitarea griparii;
- interzicerea folosirii conductoarelor de gaz drept legatura cu pamantul;
- interzicerea montarii cablurilor, tablourilor electrice direct pe elemente
de constructie din materiale combustibile;
- prevederea de carcase de protectie (etansate corespunzator si mentinute
inchise) pentru tablourile electrice de distributie, relee, contactoare;
- interzicerea folosirii motoarelor si aparatelor electrice cu carcasele si
capacele demontate sau in conditii care nu asigura racirea lor printr-o buna
circulatie a aerului;
- interzicerea agatarii de intrerupatoare, conductoare, lampi a hainelor si
diferitelor obiecte;
- interzicerea lasarii nesupravegheate a aparatajului electric in conditiile
impuse tehnologic;
 - mentinerea curata a instalatiilor electrice (tablouri de distributie,
motoare s.a.) prin inlaturarea periodica a prafului, scamelor, corpurilor straine
etc. ce pot duce la conturnari de izolatii si ulterior la scurtcircuit;
- dotarea corespunzatoare cu mijloace de interventie p.s.i. adecvate.
Masurile de protectie trebuie sa aiba in vedere atat evitarea producerii unui
incendiu pe fluxul de cabluri, cat si limitarea propagarii acestuia:
- corecta alegere a tipurilor de cabluri, in functie de mediul in care vor
actiona si de sarcina;
- separarea de surse cu temperaturi inalte (conducte abur s.a.);
- impiedicarea patrunderii din exterior a unor materiale cu temperatura
inalta (scurgeri de metal topit) sau lichide combustibile (ulei s.a.);
- separarea fluxurilor pe obiective, agregate, procese tehnologice;
- delimitarea (pentru majoritatea tipurilor de cabluri) prin
separaritransver sale ignifuge (sau portiuni cu vopsea termospumanta), la
distante indicate de norme;
- asigurarea etansarilor ignifuge la trecerile prin pereti si plansee;
- asigurarea ventilarii optime in scopul mentinerii temperaturii cablurilor
sub limitele maxime admise;
- respectarea distantelor normate pe orizontala si verticala intre fluxurile
de cabluri;
- protectia impotriva solicitarilor mecanice si termice prin ecranari,
jgeaburi etc.;
- executarea operatiunilor de sudare numai in cazuri extreme si cu
masuri de securitate adecvate;
- asigurarea iluminatului, drenajelor, instalatiilor fixe de stingere,
instalatiilor de detectie s.a;
- impiedicarea accesului din exterior a animalelor (deratizare
permanenta).
In cazul incintelor rezidentiale, pentru cabluri pozate individual:
- evitarea improvizatiilor de orice fel, indeosebi la conexiuni;
- evitarea supraincarcarii cu consumatori;
- evitarea deteriorarilor mecanice prin socuri, striviri, fixate prin cuie,
inlaturarea imediata a portinilor deteriorate;
- asigurarea ventilatiei in zonele unde este posibila aparitia unor
solicitari mecanice a cablurilor electrice.
Instalatii electrice de iluminat
Sursa de aprindere in unele incendii o constituie temperatura ridicata
(200ºC) atinsa la nivelul balonului de sticla.
Recomandari preventive
- verificarea periodica a instalatiilor, cu remedierea sau inlocuirea
componentelor imbatranite, care prezinta urme de termodegradare, ciupituri,
contacte imperfecte s.a.;
- amplasarea corpurilor de iluminat cu fluorescenta in locuri ferite de
socuri mecanice sau trepidatii, care in timp pot conduce la aparitia unor fisuri,
contacte imperfecte;
- inlaturarea prafului depus in interiorul corpurilor de iluminat ca si pe
acestea, luandu-se masuri ca in sectiile (locurile) cu degajari mari de praf sa se
utilizeze corpuri de iluminat special construite pentru aceste medii;
- evitarea utilizarii iluminatului fluorrescente ca iluminat de veghe
si paza in locuri unde se depoziteaza materiale combustibile si interzicerea
amplasarii lor deasupra unor astfel de materiale;
- scoaterea din functiun a iluminatului la parasirea locurilor de munca,
evitandu-se lasarea in functiune a instalatiilor nesupravegheate;
- curatirea tuburilor si lampilor dupa efectuarea lucrarilor de zugraveli;
- interzicerea montarii directe a lampilor pe elemente de constructie de
materiale combustibile.
Electricitatea statica
In timpul miscarii, prin frecarea de alte corpuri, corpurile solide, lichide
si gazoase, indeosebi cele cu rezistivitate mare (peste 105 Ω cm) se pot incarca
cu electricitate statica (plus sau minus de electroni).
Electricitatea statica poate crea accidente urmate de explozie sau
incendiu, in cazul in care apar simultan trei conditii:
- atmosfera ambianta exploziva;
- curgerea sarcinilor prin descarcare disruptiva;
- energia eliberata prin descarcare, suficienta pentru aprinderea
amestecurilor aer-gaz sau aer-pulbere.
Conditiile atmosferice joaca un rol important in producerea descarcarilor
electrostatice. In zilele uscate, iarna sau vara, cand umiditatea relativa este
foarte scazuta, exista scurgeri reduse spre pamant ale electricitatii statice
formate si astfel se acumuleaza sarcini masive.
In interior, conditii favorizante sunt intrunite cand atmosfera este uscata
sau cand este instalat in sistem de incalzire sau ventilatie cu aer uscat, trecut
prin filtre.

Descarcarile electrostatice sunt relativ frecvente, dar devin potential

periculoase si pot genera incendii sau explozii cand au loc intr-o atmosfera
exploziva sau cand in apropiere exista materiale inflamabile.
Materiale capabile sa produca descarcari electrostatice sunt:
- solide: cauciucul natural si sintetic (indeosebi in valturi, tambure s.a.)
masele plastice, fibrele artificiale (nylonul etc.), rasini sintetice si, de
asemenea, parul uman;
- lichide: in ordinea periculozitatii: sulfura de carbon, eter, benzina,
hidrocarburi (butan, butilena, propan, propilena, benzen, etilbenzen s.a.),
esteri, hidrocarburi clorurate, cetone inferioare si alcooli (deshidratati).
Benzina (in special de aviatie) si toluenul sunt in mod particular periculoase
din cauza rezistivitatii foarte mari, care inseamna ca orice sarcina formata nu
se poate scurge si este pastrata in suspensie. In cazul benzinei de aviatie trecuta
prin filtre microscopice, sarcina poate fi pastrata peste 3 ore, desi pentru
majoritatea hidrocarburilor este problema de secunde;
- gaze, vapori, dioxidul de carbon cand este descarcat din stare lichida
dezvolta sarcini puternice in zapada carbonica formata, la fel jetul de abur de
inalta presiune.
Operatiile tehnologice care favorizeaza producerea sarcinilor
electrostatice si care au generat frecvente incendii prin descarea acestora sunt:
- transportul lichidelor si umplerea sau golirea vaselor, recipientelor
(viteza recomandata la iesirea din tevile ce asigura umplerea unui rezervor este
de maxim 10 m/s pentru esteri, acetone, alcooli, 3,5 – 1 m/s pentru benzina,
motorina si maxim 1 m/s pentru ulei si sulfura de carbon);
- strabaterea unei conducte sau a unui furtun de catre abur, aer sau orice
gaz, atunci cand aburul este umed, iar aerul sau gazul contin particule din
materialele electrizabile;
- iesirea prin ajutaj a gazelor comprimate sau lichifiate, mai ales a acelor
gaze care antreneaza un lichid fin pulverizat (si alte procese similare, esaparea
CO2 din stingatoare, a aburului prin fisuri de conducta s.a.);
- miscarea particulelor la macinare, malaxare, amestecare, comprimare
etc.;
 - benzi transportoare sau transmisii (cu curea) in miscare;
- vehicule in miscare;
- miscarea volantelor, rotoarelor de turbina, compresoarelor,
ventilatoarelor etc;
- derularea unor filme sau pelicule, benzi de hartie si textile, folii din
material plastic;
- ambalarea substantelor pulverulente in saci.
Umplerea cu substante pulverulente a sacilor din materiale sintetice sau
plastic este o operatiune nepericuloasa in sine. Prin efectul de separare atat
sacul, cat si pulberea se incarca electrostatic, sarcinile mentinandu-se in locul
unde s-au format. La golire, se pot produce scantei care pot aprinde vapori
inflamabili.

Corpul uman intervine in aceste fenomene prin trei moduri:

- generator de electricitate statica (acumulare – descarcare) datorita
miscarii corpului operatorilor (indeosebi cei cu imbracaminte de nailon sau
plastic), ori prin frecarea materialelor in timpul deplasarii. De exemplu, un om
cu incaltaminte de cauciuc plimbandu-se pe un covor pe o vreme uscata
acumuleaza un potential de 14000 V;
- transferul sarcinilor electrostatice de la un material incarcat la corpul
uman (indeosebi persoanele cu piele uscata);
- descarcarea electrostatica de la corp la pamant – mai rapid la cei cu
pielea umeda si la femei, datorita unei structuri de piele diferita – potential
periculos in atmosfera exploziva.
Prin desfasurarea operatiilor tehnologice enumerate se pot atinge valori
mari ale mari ale tensiunii electrostatice – de exemplu: curea de transmisie (3 –
15 m/s) – 25 – 80000 V, benzina prin cadere libera – minim 4000 V, flanse la
sisteme de vehiculare jet abur – 15000 V etc.
Pericolul apare cand potentialul acumulat depaseste pragul rezistentei
atmosferice dintre 2 suprafete si apare descarcarea electrostatica. Forma de
descarcare depinde de forma geometrica a celor doua corpuri participante la
incarcarea electrostatica: descarcare prin scantei, in snop, tip Corona,
globulara.
Electricitatea statica produce adesea doar un mic punct de aprindere care
poate fi suficient pentru a ridica temperatura pana la punctul de aprindere a
substantelor inflamabile, ceea ce va antrena o reactie in lant.
 Descarcarile electrostatice pot genera incendii sau explozii cand au loc
intr-o atmosfera normala, sunt necesari 100 kVA pentru a obtine o descarcare
pentru aceeasi distanta intr-un ameste hidrogen-aer.
Se observa ca, in conditii obisnuite, o energie de circa 0,2 mJ poate initia
o explozie de gaze (pentru hidrogen chiar de 0,018 mJ), pentru pulberi valorile
fiind la fel de scazute – circa 10 mJ.
Recomandari preventive
Protectia impotriva sarcinilor electrostatice se bazeaza pe 4 metode
principale:
a) prevenirea formarii sarcinilor electrostatice:
- adaugarea de aditiv in substante pentru marirea conductivitatii electrice
(oleat de magneziu, grafit, amestec de saponina, alcool si acid acetic);
- amplasarea conductelor de umplere a rezervoarelor mai aproape de
fundul rezervorului;
- relaxarea prin dispozitive speciale – la intrarea in rezervoare, care
mentin lichidul o perioada de timp suficient de mare, care sa asigure scurgerea
sarcinilor in lichid;

- transvazarea produselor petroliere prin furtunuri antistatice.

b) legarea la pamant – pentru dispersarea sarcinilor inainte de a ajunge la
un potential inalt:
- legarea la pamant a utilajelor, rezervoarelor, flanselor conductelor de
metal etc.;
- puncte colectoare pentru curele de transmisie;
- plansee si pardoseli conductoare;
- imbracaminte si incaltaminte bune conductoare de electricitate s.a.
c) modificarea superficiala a mediului:
- umiditatea relativa a aerului de peste 60 – 70% sporeste
conductibilitatea suprafetei corpurilor izolante prin formarea unui film de apa
care produce disiparea sarcinilor electrice;
- inertizarea utilajelor inchise (gaze inerte-azot).
d) ionizarea atmosferei inconjuratoare:
- eliminatori radioactivi;
- dispozitive de ionizare prin inductie (tensiune inalta);
- aparate cu emisie de raze α, β.
 Se recomanda ca in cazuri deosebite, masurile de prevenire sa fie
stabilite in consultare cu un institut de specialitate.

Recomandari generale pentru evitarea incendiilor avand surse de

aprindere de natura electrica
Orice instalatie electrica trebuie proiectata, executata si montata conform
normativelor in vigoare. Intretinerea unei instalatii electrice presupune o
urmarire atenta, permanenta. Orice defect descoperit trebuie imediat notat si
urgent remediat. Urmarirea functionarii corecte a instalatiei electrice trebuie
efectuata nu numai de cadre tehnice special pregatite sau cu atributii in acest
sens, ci si, conform practicii modiale, de personalul de conducere sau de
patroni.
O inspectie periodica in acest sens trebuie sa urmareasca urmatoarele
obiective:
a) orice interventie efectuata de persoane neautorizate sau necalificate;
b) amplasari necorespunzatoare (umiditate, vecinatate, deseuri, acces
dificil etc.);
c) tabloul de distributie (sigurante necalibrate, conductori liberi, mai
multi conductori intr-o borna etc.);
d) conductori (imbinari incorecte, izolatie deteriorata, fixare improprie
in doze, dimensionare incorecta, fixare necorepunzatoare pe pereti – cuie s.a.,
solicitari mecanice – indoiri, striviri etc.);
e) prize (sigurante necorespunzatoare, mai multi consumatori decat cei
proiectati, contacte slabite, conductori legati slabit, conductori legati gresit);
f) aparate de comutare (legare incorecta conductori, contacte imperfect,
fixare incorecta, supraincalziri);
g) corpuri de iluminat (cordoane de alimentare cu defectiuni, suspendare
de cordoane de alimentare, amplasare langa materiale combustibile, piese cu
semne de imbatranire a izolatiei);
h) alte aparate (cablu de alimentare deteriorar, conexiuni si legaturi in
pamant incorecte, supraincalziri, depuneri de praf, scame etc.);
i) legarturi la pamant (incomplete, cleme fixate necorespunzator, legare
la conducte de gaz interzisa;
j) aparate electrice de incalzit (amplasarea incorecta, cordoane de
alimentare, prize, conexiuni detecte etc.).

4. Surse de autoaprindere
 Marea majoritate a substantelor gazoase, lichide sau solide nu ard in
contact cu aerul la temperatura normala si presiune atmosferica. Un mare
numar dintre acestea sufera doar o oxidare, foarte adesea lenta sau limitata de
un strat superficial. Reactiile de oxidare sunt exoterme, dar cantitatea de
caldura degajata este prea mica pentru a aduce intreaga masa de substanta la
temperatura de aprindere.
Anumite substante se aprind insa spontan, in urma autoincalzirii, fara un
aport de caldura sau alta sursa de initiere. Caldura necesara autoincalzirii si
apoi a autoaprinderii rezulta din reactiile chimice sau biologice ce se produc in
insasi masa substantei (materialului) respective.
Autoaprinderea este deci fenomenul de declansare a procesului de ardere
prin autoincalzirea unei substante combustibile pana la valoarea temperaturii
de autoaprindere, specifica, fara a veni in contact direct cu o sursa exterioara
de aprindere. Dupa natura proceselor sau reactiilor ce produc autoincalzirea se
deosebesc autoaprinderi de natura chimica, fizico-chimica si biologica.
Fenomenul autoaprinderii prin autoincalzire genereaza incendii in stare
ascunsa, mocnite, aparitia si dezvoltarea acestora fiind favorizata de o serie de
factori aleatori (umiditate, aerare, prezenta unor impuritati, grad de concasare
etc.).
Reactiile chimice care au loc cu degajare de caldura (reactii exoterme)
se pot produce in cursul fabricatiei, utilizarii, transportului, depozitarii
substantelor care reactioneaza atunci cand intra in contact cu anumite substante
fara de care sunt inflamabile.