Petru cel Mare

Petru cel Mare, 1672–1725, a consolidat autocrația în Rusia și a avut un rol important

în transformarea țării într-un stat după model european. De la începuturile modeste ale
Principatului Moscovei din secolul al XIV-lea, Rusia devenise cel mai mare stat din lume
în vremea lui Petru cel Mare. Având o suprafață de trei ori mai mare decât Europa,
Imperiul Rus se întindea de la Marea Baltică până la Oceanul Pacific. Cea mai mare
parte a expansiunii avusese loc în secolul al XVII-lea, culminând cu înființarea primei
colonii rusești de țărmul Pacificului, recucerirea Kievului și pacificarea triburilor
siberiene. Totuși, acest vast teritoriu era populat de numai 14 milioane de oameni.
Recoltele de grâu erau mai mici decât ale vest-europenilor, în condițiile în care
majoritatea populației era ocupată cu agricultura și locuia la țară. Numai o mică parte a
populației imperiului locuia în orașe.
Petru a fost profund impresionat de tehnologiile avansate, măiestria militară și
priceperea în conducerea afacerilor statului din Europa de vest. A studiat tacticile și
fortificațiile occidentale și a înființat o armată de 300.000 de miltari aleși numai dintre
supușii săi, înrolați pe viață. În 1697-1698, al a fost primul principe rus care a
vizitat Europa Occidentală, unde el și anturajul său au făcut o impresie profundă. După
această călătorie, Petru și-a luat titlul de împărat iar numele oficial al țării a fost
schimbat în Imperiul Rus în 1721.
Petru a făcut primul efort militar de proporții împotriva turcilor otomani. Mai apoi,
atenția împăratului s-a îndreptat către nord. Rusia încă nu avea nici un port maritim
sigur în zona de nord, cu excepția Arhanghelskului la Marea Albă, ale cărei ape erau
înghețate nouă luni pe an. Accesul la Marea Baltică era blocat de Suedia, care
înconjura țărmurile Balticii din trei părți. Ambiția lui Petru cel Mare de a cuceri o
"fereastră către mare" l-a făcut pe împărat să perfecteze în 1699 o alianță secretă
cu Uniunea statală polono-lituaniană și Danemarca împotriva Suediei, după care a
declanșat Marele război al nordului. Războiul s-a încheiat în 1721, când Suedia
epuizată a cerut pacea. Imperiul Rus a câștigat patru provincii la sudul și estul Golfului
Finic, ceea ce deschidea mult dorita poartă maritimă către vest și asigura posibilitatea
construirii unui port la Marea Baltică. La ordinul împăratului Petru cel Mare s-a construit
noua capitală a Rusiei, Sankt Peterburg, ca o "fereastră deschisă către Europa",
înlocuind Moscova atât ca centru politic cât și ca centru cultural. Eforturile cerute de
expedițiile militare ale lui Petru cel Mare au dus la izbucnirea unei noi revolte. Invocând
numele răsculatului celebru Stenka Razin, o altă căpetenie cazacă, Kondrati Bulavin, a
pornit o răscoală, înăbușită în sânge în cele din urmă.
Petru și-a reorganizat forma de guvernământ după ultimele modele occidentale,
transformând Rusia într-un stat absolutist. El a înlocuit Duma boierilor (consiliul
nobililor) cu un Senat format din nouă membri. S-a trecut la reforma administrativă,
apărând noi provincii și districte. Petru a dat ca sarcină noului numit Senat colectarea
taxelor și impozitelor. În timpul domniei sale, sumele colectate la bugetul statului au
crescut de trei ori. Ca parte a reformelor, Biserica Ortodoxă Rusă a fost incorporată
parțial în structura administrativă a statului, transformând-o într-o unealtă a guvernării.
Petru a abolit patriarhatul și la înlocuit cu un organ colectiv de conducere, Sfâtul Sinod,
condus de un funcționar secular al statului. În aceste vremuri, orice vestigii ale formelor
locale de autoguvernare au fost desființate, iar Petru a continuat politica înaintașilor lui
de a obliga toată nobilimea să presteze servicii statului. Petru cel Mare a murit în 1725,
lăsând o situație neclară a succesiunii și un imperiu sleit de puteri. Domnia sa a adus în
prim plan problemele rămânerii în urmă a Rusiei în comparație cu statele occidentale, a
aportunității reformelor descrise mai sus și a multor altora pe care au trebuit succesorii
săi să le rezolve. Totuși, Petru cel Mare este cel care a pus bazele statului modern rus.