Contractele comerciale speciale

CONTRACTELE COMERCIALE SPECIALE

In dreptul civil obligatiile iau nastere atat din acte juridice, cat si din  fapte juridice. Actele juridice
sunt izvoare voluntare de obligatii. Cel mai important izvor voluntar de obligatii
este contractul conventia

Contractul – izvor de obligatii comerciale

Actul juridic este manifestarea de vointa facuta cu scopul de a produce efecte juridice. Din aceasta
cauza actele juridice sunt considerate izvoare voluntare ale obligatiilor. Cel mai important izvor
voluntar de obligatii  este contractul conventia). Definitia legala a contractului este data de art.
942 Cod civil potrivit caruia „este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau
stinge intre dansii un raport juridic”.

Contractele pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

. Clasificarea dupa tipul de contract si prevederea lui in lege pune in evidenta doua

tipuri: contracte numite si contracte nenumite

Contractele numite sunt cele care poarta un nume stabilit printr-un act normativ si beneficiaza de o
reglementare proprie. Li se spune si contracte tipice.

Contractele nenumite sunt cele care nu beneficiaza de o denumire si reglementare distincta, sunt

facute de parti ca urmare a libertatii contractuale. Tot nenumite sunt si contractele care imbina
caracteristicile a doua sau mai multe contracte numite. Cele care nu se aseamana cu nici un tip de
contract mai sunt numite si contracte sui generis, iar cele care imbina doua sau mai multe contracte
numite sunt numite contracte complexe.

. Clasificarea in functie de numarul partilor obligate: a) contracte sinalagmatice bilaterale) si

b)  contracte unilaterale

a) Contractele sinalagmatice (bilaterale) sunt cele in care exista obligatii reciproce. b) Contractele

unilaterale nu se confunda cu actele unilaterale. Ele se particularizeaza prin faptul ca instituie
obligatii pentru o singura parte (art.944 Cod civil). Exemplu: contractul de depozit cu titlu gratuit.

. Clasificarea in functie de modul de formare.  Sunt contracte solemne; contracte consensuale;

contracte reale.

Contractele solemne sunt cele pentru care legea prevede conditii de valabilitate, respectiv forma
autentica.

Contractele consensuale sunt cele care se incheie prin simplul acord de vointa, fara sa fie nevoie
de o anumit forma.

Contractele reale sunt cele care se incheie in mod valabil (se perfecteaza) doar in momentul
remiterii lucrului.

. Clasificarea dupa scopul urmarit

Sunt contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit.

Contractele cu titlu oneros sunt cele in care fiecare parte urmareste obtinerea unui folos in
schimbul folosului procurat celeilalte parti.

Contractul cu titlu gratuit procura un avantaj numai uneia din parti. Exemplu: contractul de
imprumut, fara dobanda; imprumutul gratuit de folosinta.

5. Dupa cunoasterea intinderii prestatiilor la momentul incheierii lor , contractele oneroase se impart
in: contracte comutative si contracte aleatorii (art.947 Cod civil).

Contractele comutative sunt cele in care partile cunosc, inca de la momentul incheierii,

intinderea prestatiilor ce-si datoreaza si la care au dreptul.

Contractele aleatorii sunt cele care, la momentul incheierii, nu au certitudinea existentei si

intinderii prestatiei, aceasta depinzand de un eveniment viitor si incert (art.947 Cod civil). Exemple:
contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere, contractul de asigurare).

Regulile din dreptul civil privind contractele se aplica in dreptul comercial numai in masura in care
Codul comercial sau alte legi comerciale nu dispun altfel.

Cele mai intalnite contracte utilizate in dreptul comercial sunt: contractul de vanzare-cumparare
comerciala; contractul de mandat comercial; contractul de comision; contractul de consignatie;
contractul de report; contractul de cont curent; contractul de gaj comercial; contractul de transport;
contractul de leasing; contractul de franciza; contractul de asigurari; contractul de depozit
comercial; contractul de depozit bancar.

Incheierea contractelor comerciale

La fel ca in dreptul civil, si in dreptul comercial incheierea contractelor are la baza principiul

libertatii contractuale sau al autonomiei de vointa. Partile isi manifesta liber vointa in ce
priveste incheierea, modificarea, transmiterea si stingerea unor drepturi si obligatii. Partile
contractului comercial sunt libere sa aleaga cu cine contracteaza si care este intinderea drepturilor si
obligatiilor. In anumite situatii libertatea alegerii cocontractantului este limitata de regulile
comertului. Spre exemplu, la contractul de vanzare-cumparare, comerciantul nu poate refuza sa
incheie un contract cu o persoana care a acceptat conditiile ofertei sale. In contractul civil
vanzatorul este liber sa vanda oricui doreste si la orice pret. Comerciantul nu poate cere un pret mai
mare decat cel afisat. Si vanzatorul din contractele civile poate fi uneori limitat in alegerea sa. O
astfel de situatie poate fi intalnita atunci cand o persoana are un drept de preemtiune.

Libertatea contractuala se manifesta si in campul modalitatii de exprimare a acordului de vointa, a

probelor in litigiile comerciale si a alegerii arbitrajului. In privinta alegerii modului de exprimare a
acordului de vointa, de regula, comerciantii aleg calea cea mai lesnicioasa si mai scurta ca durata a
timpului de realizare, aceasta fiind cea a acordului verbal. Daca pentru cumpararea oricarui produs
s-ar folosi forma scrisa, lumea ar muri de foame si de sete. Comerciantii sunt liberi sa aleaga forma
scrisa si o si fac in cazul contractelor de mai mare valoare si mai complexe. Comunicarea acordului
se poate face direct, fata in fata, prin telefon, sau pe suport hartie ori suport electronic.

In ce priveste probele, in afara celor admise in contractele civile (cu inscrisuri, cu martori,
marturisirea zisa si recunoasterea, prezumtia – legala sau judecatoreasca –, expertiza) in dreptul
comercial mai sunt admise ca probe: corespondenta comerciala, registrele comerciale si, mai nou,
inregistrarile electronice.

Conditiile esentiale pentru formarea contractelor comerciale sunt aceleasi cu ale contractelor

civile: capacitatea de a contracta; consimtamantul valabil al partii care se obliga; un obiecte
determinat; o cauza licita.

Realizarea acordului de vointa are loc atunci cand oferta de a contracta se intalneste

cu acceptarea ofertei. Oferta de a contracta este propunerea unei persoane facuta altei persoane
de a incheia un anumit contract. Acceptarea ofertei este exprimarea de catre destinatarul ei a
acordului de vointa cu privire la propunerea facuta. Acceptarea poate fi neconditionata sau
precedata de o negociere a ofertei. In dreptul comercial tacerea nu are valoare de acceptare, nici
pentru oferta si nici pentru contraoferta.

Oferta trebuie sa indeplineasca o serie de conditii

sa fie ferma. Odata facuta comerciantul nu trebuie s-o modifice sau s-o retracteze. Ea reprezinta
un angajament juridic care il obliga pe ofertant;

sa fie precisa si completa, adica sa cuprinda toate conditiile in care intelege sa contracteze;

sa fie neechivoca, adica sa rezulte cu claritate ca doreste sa contracteze. Astfel, un sondaj de

piata nu este o oferta de a contracta din partea celui care il realizeaza si nici o acceptare din partea
respondentului.

Momentul incheierii contractului este cel la care se realizeaza acordul de vointa. Cu privire la

determinarea lui au fost formulate mai multe teorii:

a) teoria emisiunii care afirma ca momentul este cel la care destinatarul ofertei a acceptat-o, chiar
daca acceptarea nu a ajuns la cunostinta ofertantului. Aceasta teorie nu permite stabilirea exacta a
momentului si in plus acceptarea nefiind cunoscuta de ofertant ea poate fi revocata;

b) teoria transmisiunii (expedierii) apreciaza ca momentul este cel al expedierii acceptarii. Nu

rezolva situatia cand ofertantul revoca oferta pana la primirea acceptarii facute in cadrul termenului
ofertei;

c) teoria receptiunii considera ca momentul este cel al p 242g69c rimirii de catre ofertant a

acceptarii, chiar daca nu a luat la cunostinta de continutul ei. este criticata pe motivul ca ofertantul
nu cunoaste ca a avut loc incheierea contractului, nestiind ca a fost acceptata;

d) teoria informatiunii (a cunoasterii acceptarii) considera contractul incheiat la momentul

cunoasterii acceptarii de catre destinatar.

Pretul in contractele comerciale, asa cum s-a aratat, in virtutea principiului libertatii contractuale
(autonomiei de vointa) se stabileste liber de catre parti. El este un element esential al
contractului. Pretul trebuie sa fie stabilit in bani, sa fie determinat sau determinabil si sa fie real . Art.
40 Cod comercial prevede: „Cand urmeaza a se hotari adevaratul pret, sau pretul curent al
productelor, marfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al
efectelor publice si al titlurilor industriale, el se ia dupa listele bursei sau dupa mercurialele locului
unde contractul a fost incheiat sau, in lipsa, dupa cele ale locului celui mai apropiat sau dupa orice
fel de proba”. Partile pot sa mai prevada in contract clauze de indexare a pretului, legandu-l de
inflatie sau de anumite etaloane (pretul aurului, cursul unor valute).

Locul executarii obligatiilor comerciale. Sediul materiei il reprezinta art. 59 Codul comercial.

In orice contract comercial, care este prin natura lui si sinalagmatic si oneros, partile au atat
calitatea de debitor, cat si pe cea de creditor si, prin urmare, analiza locului executarii obligatiilor
trebuie sa tina cont de natura contractului, natura obligatiei asumate, natura bunului si locul unde
se afla acesta la momentul formarii contractului.

In dreptul civil, stabilirea locului executarii obligatiilor este facuta prin art. 1104 Cod civil. Ambele
reglementari, si cea civila si cea comerciala, prevad ca executarea obligatiei se face la locul aratat in
contract. In lipsa de prevedere in contract acesta trebuie executat la locul unde cel care s-a obligat
isi avea stabilimentul (cladirea, localul) sau comercial sau cel putin domiciliul ori resedinta la
momentul formarii contractului (art. 59 alin. 2 Cod comercial). Si Codul civil (art. 1104 alin. 2) si
Codul comercial (art. 59 alin. 3) prevad ca atunci cand obligatia de predare priveste un lucru
determinat (cert, individual determinat) executarea obligatiei se face la locul unde se gasea obiectul
obligatiei in timpul contractarii. In orice alt caz executarea obligatiei se face la domiciliul debitorului
(art. 1104 Cod civil, aplicabil in cauza conform art. 1 alin. 2 din Codul comercial care prevede ca,
acolo unde Codul comercial nu dispune, se aplica Codul civil).

Probele specifice dreptului comercial

Art. 46 Cod comercial prevede ca probe in materie comerciala urmatoarele: a) acte autentice; b)
acte sub semnatura privata; c) facturi acceptate; d) corespondenta; e) telegrame; f) registrele
partilor; g) proba cu martori, de cate ori autoritatea judecatoreasca apreciaza ca trebuie admisa
proba testimoniala; h) orice alte mijloace de proba admise de legea civila.

Facand aplicatiunea principiului libertatii contractuale in materia obligatiilor comerciale, rezulta si

libertatea probei in litigiile comerciale. Din interpretarea prevederilor art. 46 Cod comercial rezulta ca
probele in litigiile comerciale pot fi grupate astfel:

1) probe admise in dreptul comun (art. 46 alin. 2: „in fine prin orice alte mijloace de proba admise
de legea civila”);

2) probe specifice dreptului comercial.

1. Probele admise in dreptul comun

potrivit art. 1170 Cod civil, proba se poate face prin: inscrisuri, martori, prezumtii, marturisire,
expertiza s.a. Acestea au fost tratate in prima parte a lucrarii (a se vedea capitolul VII).

2. Probele specifice dreptului comercial

Sunt probe specifice dreptului  comercial: factura acceptata; corespondenta comerciala; telegramele

si registrele comerciale.

a) Factura acceptata

Factura comerciala, din punct de vedere juridic, face parte din categoria inscrisurilor sub semnatura
privata. Ea este emisa de cel care a livrat bunurile sau a prestat un serviciu si se transmite
beneficiarului in vederea platii. Acceptarea la plata a facturii face dovada indeplinirii obligatiilor
comerciale de catre executant cu exceptia situatiilor cand plata constituie avans. Chiar si in aceasta
din urma situatie poate face dovada realizarii acordului de vointa, respectiv incheierii contractului.
Deci, in functie de situatie, de obiectul probei, poate face dovada fie impotriva emitentului
(vanzator, prestator), fie impotriva destinatarului (cumparator, beneficiar).

Acceptarea facturii poate fi expresa sau tacita. Acceptarea expresa poate fi facuta direct pe factura

prin formula „acceptat” sau alt termen echivalent, ori printr-o scrisoare, telegrama de confirmare.
Acceptarea tacita are loc atunci cand destinatarul face acte din care rezulta neindoielnic vointa sa de
a o accepta – emiterea unei cambii, CEC sau bilet la ordin, in vederea platii pretului. Tacerea nu
valoreaza acceptare.

b) Telegrama

La momentul adoptarii Codului comercial, acceptiunea prin termenul de telegrama era una stricta,
respectiv documentul transmis prin intermediul telegrafului. Transmiterea nu era una efectiva a
suportului material care continea vointa semnatarului, ci doar a continutului documentului. Codul
comercial i-a dat calitatea de mijloc de proba, facand parte din categoria inscrisurilor sub semnatura
privata: „Telegrama face proba, ca act sub semnatura privata, cand originalul este subscris de insasi
persoana aratata intr-insa ca trimitatorul ei. Ea face aceeasi proba, chiar daca aceasta persoana
este subscrisa de o alta mana, cand ar fi probat ca originalul a fost predat oficiului telegrafic sau
trimis spre a i se preda de insasi acea persoana” (art. 47 alin. 1 Cod comercial).

Din acest text de lege rezulta doua situatii distincte:

1. situatia cand originalul este subscris (semnat) de insasi persoana aratata ca trimitatorul ei. desi la
destinatar ajunge un cu totul alt suport grafic, acesta are valoarea unui inscris sub semnatura
privata ca si cum destinatarul ar fi primit originalul;

2. situatia in care originalul este subscris (semnat) de alta mana, dar se poate proba ca originalul a
fost predat sau doar trimis pentru a fi predat oficiului telegrafic de persoana careia ii este atribuita
telegrama.

Telegrama poate avea si valoarea unui inscris autentic daca subscrierea originalului este
autentificata de autoritatea competenta (art. 47 alin. 2 C. com.).

Data telegramei este ziua si ora expedierii de catre oficiile telegrafice (art. 47 alin. 3 C. com.).

Telegrama face parte din categoria documentelor denumite generic corespondenta comerciala.

c) Corespondenta comerciala

Corespondenta comerciala desemneaza schimbul de mesaje intre partile unui contract, facut inainte
de perfectarea acestuia. Poate sa imbrace variate forme: scrisori, adrese, telegrame, faxuri,
documente transmise pe suport electronic (e-mail).

Daca in contract nu se stipuleaza expres ca toata corespondenta anterioara semnarii lui urmeaza sa
nu mai produca efecte, ca numai contractul reprezinta adevarata vointa, corespondenta poate servi
ca proba pentru aflarea adevaratei vointe a partilor.

Valoarea juridica a corespondentei este cea a inscrisului sub semnatura privata.

Atunci cand destinatarul nu mai poseda sau nu mai vrea sa arate documentul in cauza, poate fi
folosita copia pastrata la registrul copier, conform art. 25 C. com.: „El (comerciantul n.n.) este tinut
a copia in registrul special si dupa ordinea zilei toate scrisorile ce trimite”. Denumirea de registru
copier este folosita la art. 22, art. 26, dar si in alte locuri din Codul comercial. Potrivit Legii
contabilitatii nr. 82/1991, denumirea actuala pentru registrul copier este de „cartea mare”. Copia
scrisorii face dovada numai cu privire la continutul acesteia nu si la primirea de catre destinatar.
Atunci cand exista si alte probe privind primirea sau destinatarul recunoaste primirea face deplina
dovada.

d) Inscrisul in forma electronica

In ce priveste corespondenta pe suport electronic, aceasta a fost acceptata initial ca un inceput de

proba scrisa deoarece nu cuprind semnatura emitentului pentru a putea fi recunoscute ca inscrisuri
sub semnatura private. Transmiterea electronica a unui document presupune dematerializarea
informatiei si trecerea pe un suport electromagnetic. Evolutia produsa in domeniu a facut posibila
insa si atribuirea cu certitudine a datelor emitentului de o maniera care sa nu creeze dubii. Legea nr.
455/2001 reglementeaza semnatura electronica.

Semnatura electronica reprezinta date in forma electronica atasate sau logic asociate cu alte
date in forma electronica si care servesc ca metoda de identificare.

Semnatura electronica extinsa reprezinta semnatura electronica care

indeplineste cumulativ urmatoarele conditii: a) este legata in mod unic de semnatar; b) asigura
identificarea semnatarului; c) este creata prin mijloace create exclusiv de semnatar; d) este legata
de datele in forma electronica, la care se raporteaza in asa fel incat orice modificare ulterioara a
acestora este identificabila. Semnatarul este persoana care detine un dispozitiv de creare a
semnaturii electronice si care actioneaza fie in nume propriu, fie ca un reprezentant al unui tert.

Inscrisul in forma electronica este definit legal ca o colectie de date in forma electronica intre
care exista relatii logice si functionale, care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie
inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau a altui procedeu similar.
Art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica prevede ca acest tip de inscris, caruia i
s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat
calificat, nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv si generata de un dispozitiv securizat de
creare a semnaturii electronice, este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale, cu
inscrisul sub semnatura privata.

Daca inscrisul sub semnatura privata, caruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o
semnatura electronica, este recunoscut de partea caruia i se opune, atunci inscrisul are acelasi efect
ca actul autentic intre cei care l-au subscris si intre cei care le reprezinta drepturile.

e) Registrele comerciantilor

Art. 22 Cod com. prevede ca registrele obligatorii ale comerciantilor sunt: registrul jurnal; registrul
inventar si Cartea mare (registrul copier).

Aceste registre pot sa faca proba in justitie intre comercianti pentru „fapte si chestiuni de comert”
(art. 50), daca sunt tinute in regula. Daca inscrierile in registre sunt facute de prepusul
comerciantului desemnat sa tina scriptele, acestea au acelasi efect ca si cand ar fi fost semnate de
patron.

Chiar si atunci cand registrele nu sunt tinute in regula ele fac dovada atunci cand sunt invocate
impotriva celor care le-au tinut.

Contractul de vanzare-cumparare

Comercialitatea contractului de vanzare-cumparare

Este trasatura care il particularizeaza de contractul civil de vanzare-cumparare. Rezulta din
prevederile art. 3 pct. 1 si 2 Cod com., unde, la enumerarea faptelor de comert, cu privire la
cumparare se arata ca aceasta este facuta cu scop de revanzare sau de inchiriere, iar, cu privire la
vanzare, ca este precedata de o cumparare facuta cu scop de revanzare.

Vanzarea-cumpararea comerciala are o functie economica, respectiv realizeaza interpunerea in

schimbul de marfuri si aceasta ii confera un caracter comercial

Nu este obligatoriu ca bunurile sa fie revandute in starea in care au fost cumparate. Ele pot fi
revandute si dupa ce au fost prelucrate. Ca este asa rezulta chiar din textele aratate ale Codului
comercial care prevad ca sunt fapte de comert cumpararile de producte sau de marfuri spre a se
revinde fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria
(pct. 1), precum si vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura
sau prelucrate si vanzarile de obligatiuni ale statului, sau alte titluri de credit care circula in
comert, cand au fost cumparate in scop de revanzare sau inchiriere.

Vanzarea-cumpararea comerciala, asa cum rezulta din aceste prevederi care stabilesc faptele de
comert, poate sa aiba ca obiect numai bunurile mobile. Fata de realitatile actuale, apreciem ca si
vanzarilor-cumpararilor de imobile, facute cu titlu profesional, trebuie sa li se aplice acelasi regim.
Se pare ca la acest moment vointa legiuitorului nu este in acest sens, date fiind masurile de
impozitare distincte instituite cu privire la vanzarea proprietatilor imobiliare mai devreme de 3 ani de
la dobandire.

Daca nu exista intentia de revanzare, actul nu este comercial. Aceasta trebuie sa indeplineasca trei
conditii: a) sa existe la momentul cumpararii; b) sa fie cunoscuta de catre cocontractant; c) sa
priveasca, in principal, bunul cumparat. Art. 5 din Codul comercial prevede ca „nu se poate
considera ca fapt de comert cumpararea de producte sau de marfuri ce s-ar face pentru uzul sau
consumul cumparatorului, ori al familiei sale; de asemenea, revanzarea acestor lucruri si nici
vanzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupa pamantul sau sau cel cultivat
de dansul”.

Definitie si trasaturi

Definitie. Este contractul prin care vanzatorul (comerciant) se obliga sa transmita proprietatea catre
cumparator contra unei sume de bani ce constituie pretul.

Trasaturi: a) este bilateral (sinalagmatic) deoarece da nastere la drepturi si obligatii pentru ambele

parti; b) este oneros deoarece ambele parti urmaresc un folos patrimonial; c)
este comutativ deoarece intinderea drepturilor si obligatiilor este cunoscuta la momentul incheierii
contractului; d) este translativ de proprietate deoarece trece proprietatea de la vanzator la
cumparator; e) este consensual deoarece se incheie prin simplul acord de vointa. Art. 1295 Cod civil
prevede ca vinderea este perfecta de indata ce partile s-au invoit cu privire la lucrul vandut si la pret
chiar daca bunul nu s-a predat si pretul nu s-a numarat.

Capacitatea partilor

Capacitatea partilor este supusa acelorasi reguli ca si in dreptul civil. Codul comercial si legile
comerciale prevad unele incapacitati si interdictii speciale. Incapacitati speciale: 1) interdictia
vanzarii-cumpararii intre soti; 2) interdictia vanzarii-cumpararii intre tutore si minorul aflat sub tutela
sa – este vorba de nulitate relativa; 3) interdictia cumpararii de catre mandatar a bunurilor pe care
a fost imputernicit sa le vanda; 4) interdictia de a cumpara pentru persoanele care administreaza
bunurile statului sau unitatilor administrativ-teritoriale sau de catre functionarii publici a bunurilor pe
care le administreaza sau pe care sunt insarcinati sa le vanda; 5) interdictii pentru persoanele care
indeplinesc anumite functii publice (judecatori, avocati).

Interdictii speciale: a) interdictia pentru prepus de a face operatiuni de natura comertului cu care
este insarcinat (art. 397 C. com.). Tot art. 397 alin. 2 Cod com. mai prevede ca „in caz contrar,
prepusul este responsabil de daune-interese si patronul are inca dreptul de a retine pentru sine
foloasele ce ar rezulta din aceste operatiuni”; 2) interdictia pentru asociatii cu raspundere nelimitata
de a incheia operatiuni care ar atinge interesele societatii comerciale fara consimtamantul celorlalti
asociati. Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale prevede, la art. 82, care instituie aceasta
interdictie, ca se socoteste dat consimtamantul daca participarea sau operatiunile au fost facute
anterior actului constitutiv si asociatii au avut cunostinta de acestea si nu au interzis continuarea lor.
In caz de incalcare a acestei interdictii, societatea are dreptul sa-l excluda pe asociat si, totodata, sa
decida daca acesta a lucrat in contul ei sau sa ceara despagubiri in termen de 3 luni de cand a luat
la cunostinta despre aceasta incalcare.

Obiectul contractului

Obiectul contractului il constituie prestatiile partilor, obligatiile pe care si le asuma prin contract. In
cazul contractului de vanzare-cumparare comerciala obligatiile vanzatorului priveste lucrul vandut,
iar ale cumparatorului privesc pretul. Atat lucrul vandut, cat si pretul trebuie sa indeplineasca o serie
de conditii:

Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca lucrul vandut

a) sa fie in comert, adica sa se poata vinde sau cumpara. Lucrurile pentru care se cere autorizatie
speciala (arme, stupefiante in scop medical) sunt bunuri aflate in comert;

b) sa existe la momentul vanzarii-cumpararii sau sa poata sa existe in viitor . Daca lucrul nu exista si
nici nu poate exista in viitor, obiectul vanzarii este imposibil si contractul este nul. Daca lucrul poate
sa existe in viitor, dar acest fapt nu se realizeaza, contractul nu este lipsit de valabilitate, iar discutia
se poarta cu privire la executarea lui. Daca nerealizarea se datoreaza culpei vanzatorului, el va fi
obligat la daune-interese. Atunci cand nerealizarea lucrului se datoreaza unui caz fortuit, in lipsa de
stipulatie contrara, riscul contractului este in sarcina vanzatorului si el nu mai poate cere pretul.
Daca riscul contractului este asumat de cumparator (riscul pieirii lucrului), contractul are caracter
aleatoriu si cumparatorul va fi dator cu plata pretului;

c) sa fie determinat sau determinabil. Sunt determinate bunurile certe. Bunurile de gen sunt
determinabile, iar individualizarea lor se face prin numarare, masurare, cantarire la momentul
predarii;

d) sa fie proprietatea vanzatorului. Contractul de vanzare-cumparare civila, potrivit art. 1295 Cod
civil, are ca efect transmiterea proprietatii la momentul incheierii sale. Daca bunul nu apartine
vanzatorului la momentul incheierii contractului, acesta poate fi anulat. In ce priveste operatiunile
comerciale, pot exista doua situatii diferite: 1) obiectul contractului este un bun de gen; 2) obiectul
contractului il constituie un bun individual determinat. In cazul bunului generic determinat
individualizarea se face la predare. Cum vanzarea-cumpararea este caracterizata de comercialitate si
interpretarea actului trebuie facuta astfel incat sa produca efecte si sa favorizeze circulatia,
contractul este valid ca o vanzare sub conditie suspensiva. Si in cazul bunurilor certe contractul este
valid, insa ca obligatie de „a face”, vanzatorul fiind indatorat sa procure bunul si sa-l transmita, iar
nerealizarea da nastere obligatiei de plata pentru daune-interese.

Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca pretul

a) sa fie stabilit in bani. Daca in schimbul lucrului cocontractantul trebuie sa predea un alt bun sau
sa asigure o prestatie, contractul este unul de schimb sau, respectiv, unul de intretinere. Pretul
poate sa fie exprimat in moneda nationala sau in valuta. In contractele de vanzare-cumparare
executate pe teritoriul Romaniei, chiar daca pretul este exprimat in valuta, plata se face in moneda
nationala la cursul zilei;

b) sa fie determinat sau determinabil. Fiind un contract comutativ, la momentul incheierii trebuie sa
se cunoasca intinderea obligatiilor. Este determinat cand s-a precizat in contract suma concreta de
plata. Este determinabil atunci cand se prevede un element pe baza caruia se va stabili si momentul
determinarii. Exemplu: pretul aurului, otelului, graului la o anume bursa si la o anumita data. Art. 61
din Codul comercial prevede ca vanzarea facuta pe adevaratul pret sau pe pretul curent este
asemenea valabila. Art. 40 din Codul comercial arata cum se stabileste adevaratul pret sau pretul
curent. Acesta se ia dupa listele bursei sau dupa mercurialele locului unde s-a incheiat contractul
sau, in lipsa, dupa acelea ale locului cel mai apropiat sau dupa orice fel de proba;

c) sa fie real. Aceasta conditie este prevazuta de art. 1303 Cod civil. Daca pretul nu este serios,
adica sa fie un corespondent real al lucrului vandut, lipseste cauza contractului care, la randul ei,
este o conditie de validitate a contractului. Nu se confunda insa cu vanzarea sub pret pe care
comerciantii pot sa o faca in scopuri promotionale sau pentru lichidarea stocurilor cu miscare lenta
sau greu vandabile.
 Jurisprudenta

- Speta -

Contract. Forma simplificata

Desi intre parti nu s-a incheiat un contract sub forma inscrisului unic si se invoca livrarea
extracontractuala pentru a nu mai datora pretul, totusi raporturile dintre parti sunt contractuale prin
existenta contractului in forma simplificata a comenzii urmata de executare, iar, referitor la dreptul
de a pretinde pretul, trebuie avut in vedere momentul ultimei livrari, iar nu cel al incheierii
contractului, pentru a se stabili data de la care incepe sa curga prescriptia dreptului la actiune.

C.S.J. s. com. dec. nr. 1720/2002

Obligatiile vanzatorului

In lipsa unor prevederi ale Codului comercial se aplica prevederile din Codul civil. Art. 1313 Cod civil
prevede ca vanzatorul are doua obligatii principale: a) sa predea lucrul; b) sa raspunda de dansul.

a) obligatia predarii lucrului poate fi indeplinita prin predarea efectiva a bunului, fie direct

cumparatorului, fie carausului pentru a-l transporta la destinatie sau prin predarea simbolica cand
cumparatorului i se inmaneaza documentele de proprietate a bunului, cum ar fi recipisa bunului aflat
in depozit.

Predarea trebuie sa se faca la termenul convenit, la locul convenit sau, in lipsa unei prevederi in
acest sens, la locul care ar rezulta din natura operatiunii ori din intentia partilor. Daca nu este posibil
sa se stabileasca locul in conditiile aratate, predarea se face la sediul vanzatorului. Bunul individual
determinat (res certa) se preda la locul unde se afla la momentul cand s-a incheiat contractul.
Cheltuielile de predare a bunului (masurare, cantarire, numarare) se suporta de vanzator, iar cele de
ridicare de catre cumparator;

b) obligatia de garantie priveste doua aspecte: 1) garantia impotriva evictiunii; 2) garantia pentru

viciile lucrului.

1. Evictiunea este o pierdere totala (evictiune totala) sau in parte (evictiune partiala) a dreptului de
proprietate ca urmare a valorificarii unor drepturi de catre un tert. Poate consta si intr-o tulburare a
dreptului de proprietate. In materie comerciala vanzarea-cumpararea fiind doar pentru bunuri
mobile, avand in vedere prevederile art. 1909 Cod civil, potrivit carora „lucrurile miscatoare se
prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo curgere de timp”. Prin urmare,
posesia de buna-credinta a bunului mobil valoreaza titlu de proprietate. Cel care a pierdut sau i s-a
furat un lucru  poate sa-l revendice in termen de 3 ani de la data cand i s-a furat de la cel care-l
gaseste, acesta urmand sa se indrept impotriva celui de la care il are (art. 1909 alin. 2 Cod civil).
Situatia este diferita daca posesorul l-a cumparat „la balci sau la targ, sau la o vindere publica, sau
de la un negutator care vinde asemenea lucruri”, cand proprietarul originar il poate lua inapoi doar
platind posesorului pretul platit (art. 1910 Cod civil).

Partile pot conveni sa elimine, total sau partial, garantia de evictiune, insa aceasta nu-l scuteste pe
vanzator de restituirea pretului.

In caz de evictiune, cumparatorul are dreptul: la restituirea pretului; la fructele produse de bun daca
este obligat sa le intoarca proprietarului care l-a evins; la cheltuielile de judecata; la daune interese
si restituirea cheltuielilor facute cu contractul de vanzare-cumparare; la restituirea cheltuielilor utile
si necesare si de intretinere a lucrului.

Tot in cadrul garantiei pentru evictiune intra si sarcinile care greveaza bunul vandut si care nu au
fost facute cunoscute cumparatorului (servituti neaparente – art. 1349 Cod civil).

Cumparatorul trebuie sa ceara introducerea in cauza a vanzatorului, in caz contrar vanzatorul

putand fi exonerat de raspundere daca se probeaza ca existau mijloace sa castige judecata (art.
1351 Cod civil).

2. Garantia pentru viciile lucrului. Vanzatorul raspunde numai pentru viciile ascunse si numai daca
existau in momentul vanzarii. Viciile ascunse sunt lipsuri care afecteaza proprietatile lucrului, sau
chiar il fac impropriu pentru utilizare si care nu puteau fi descoperite la predare prin mijloace
obisnuite de verificare. Viciile ascunse trebuie sa fie grave, adica sa faca lucrul impropriu de
intrebuintare conform destinatiei. Cumparatorul poate sa ceara fie inlaturarea viciilor, fie
rezolutiunea vanzarii, fie restituirea unei parti din pret.

Obligatiile cumparatorului

Cumparatorul, fiind vorba de un contract sinalagmatic, are, la randul sau, obligatii:

a) sa plateasca pretul lucrului. Pretul este cel convenit in contract si trebuie platit la termenul
convenit care poate fi in avans, la predarea lucrului, la vanzarea ulterioara de cumparatorul
comerciant sau la un numar de zile de la vanzarea ulterioara. In caz de intarziere este obligat si la
dobanzile de la data scadentei. Locul platii se stabileste de parti si, in lipsa de prevedere, locul este
cel al predarii bunului;

b) sa ia in primire lucrul cumparat. Este obligatia corelativa obligatiei vanzatorului de a preda bunul
vandut. Se face la locul si data convenite si, in lipsa, potrivit principiilor generale;

c) sa suporte cheltuielile vanzarii. In sarcina vanzatorului sunt cheltuielile de predare, iar in cele ale
cumparatorului sunt cheltuielile de ridicare. Cumparatorul, in lipsa de stipulatie contrara, suporta
cheltuielile legate de facerea contractului: redactare, taxe s.a.
 Efectele contractului de vanzare-cumparare comerciala

Sunt aceleasi ca si la contractul de vanzare cumparare civila.

Transmiterea de drept a proprietatii. Opereaza de drept din momentul incheierii contractului, chiar
daca lucrul nu s-a predat si pretul nu s-a platit, deoarece s-a realizat acordul de vointa. Atunci cand
nu s-a facut predarea lucrului, riscul pieirii trece la cumparator. Partile pot conveni ca transmiterea
dreptului de proprietate sa aiba loc si ulterior incheierii contractului, la un anumit termen sau la
indeplinirea unei anumite conditii.

Reguli speciale la vanzarea-cumparare comerciala . In cazul bunurilor de gen care circula de pe o

piata la alta prin intermediul carausului, proprietatea se transmite in momentul individualizarii prin
numarare, masurare, cantarire la predarea la caraus, asiguratorul lucrurilor, atunci cand exista, fiind
obligat catre destinatarul cumparator, riscul fiind al acestuia.

In mod obisnuit, potrivit art. 62 din Codul comercial, pentru bunurile de gen vanzatorul este obligat
sa faca predarea „la locul si timpul stipulat, catimea, felul si calitatea convenita, chiar daca
marfurile, care ar fi fost la dispozitia sa in momentul formarii contractului, sau pe care el si le-ar fi
procurat in urma in executarea lui, ar fi pierit, sau daca expedierea sau sosirea acelor marfuri ar fi
fost impiedicata de vreo cauza oarecare”.

Unele varietati de vanzare-cumparare comerciala

Codul civil (art. 1299-1302) reglementeaza unele varietati de vanzare care isi gasesc aplicabilitate si
in operatiunile comerciale.

Vanzarea cu gramada este reglementata de art. 1299 Cod civil. Aceasta vindere este valabila desi
marfurile nu au fost cantarite, numarate sau masurate. Din aceasta prevedere a legii rezulta
distinctia fata de vanzarea bunurilor de gen care se individualizeaza la momentul predarii. Obiectul
contractului il constituie tot bunuri generice, dar partile fac o apreciere vizuala si o evaluare a valorii
cu aproximatie, ambele acceptand pretul. Nefiind conditionata de numarare, masurare, cantarire,
riscurile se transmit la cumparator de la momentul acordului de vointa. Exemplu: o fabrica de
mobila sau de cherestea vinde cu un pret o gramada de deseuri din prelucrare ca lemne de foc.

Vanzarea pe gustate este reglementata de art. 1301 Cod civil care prevede ca, in cazul anumitor
bunuri care se gusta inainte de a se cumpara, vinderea nu exista pana ce cumparatorul nu le-a
gustat si nu a declarat ca ii convin.

Vanzarea pe incercate, potrivit art. 1302 Cod civil, este presupusa conditionata pana la incercare.
Exemplu: o firma care vinde autovehicule folosite care ofera potentialului cumparator acest gen de
vanzare (pentru ca poate fi si varianta vazut-placut). Cumparatorul are posibilitatea sa faca o proba
de traseu ales si numai daca se declara multumit contractul este incheiat. Cumparatorul poate
renunta la acest beneficiu care pentru el este privita ca o obligatie si nu o mai poate invoca daca nu
este multumit de calitatile bunului. Nu se confunda cu vanzarea pe gustate.

Vanzarea cu plata pretului in rate. Este o varietate a contractului de vanzare-cumparare comerciala

care trebuie incheiat in scris si trebuie sa prevada avansul, numarul si valoarea ratelor. Proprietatea
se transmite la momentul ultimei rate, dar riscurile se transfera la cumparator din momentul
predarii. Contractul are valoare de titlu executoriu. Cumparatorului ii revine obligatia de asigurare a
bunului.

Neexecutarea contractelor

Fiind un contract sinalagmatic, oricare dintre parti are dreptul sa refuze indeplinirea obligatiei proprii
daca cealalta parte nu isi executa obligatia corelativa. Cumparatorul poate refuza plata pretului daca
vanzatorul nu preda bunul. Exceptia de neexecutare poate fi invocata de oricare dintre parti.

Cumparatorul care si-a indeplinit obligatia poate cere fie rezolutiunea contractului, fie executarea
contractului prin punerea in posesia lucrului. Daca bunul a fost predat dar nu a fost platit,
vanzatorul poate cere fie rezolutiunea contractului si restituirea lucrului, fie plata pretului. Art. 67-69
din Codul comercial instituie reguli specifice vanzarilor comerciale. Daca inainte de expirarea
termenului de executare a conventiei una din parti a oferit celeilalte parti predarea lucrului vandut
sau plata pretului si aceasta nu si-a indeplinit obligatia corelativa la termenul fixat, este indeplinita
de drept conditia rezolutorie in favoarea partii care si-a executat obligatia. Partea in culpa raspunde
pentru daune-interese.

Contractul de mandat

Notiune. Obiect. Trasaturi

Se asemana cu mandatul civil si ii sunt aplicabile principiile generale ale acestuia, avand insa si
norme speciale in art. 374-391 din Codul comercial. Mandatul comercial are ca obiect tratarea de
afaceri comerciale de catre mandatar pe seama si pe socoteala mandantului. Mandatul comercial nu
se presupune gratuit – art. 374 din Codul comercial. Se deosebeste de mandatul civil prin: 1)
obiectul sau care il constituie incheierea de acte juridice care au natura de fapte de comert; 2)
caracterul oneros al acestui contract care este prezumat; 3) confera o mai mare libertate
mandatarului decat a celui din mandatul civil.

Trasaturi. Este un contract: 1) sinalagmatic deoarece da nastere la obligatii pentru ambele parti:

2) oneros deoarece fiecare parte urmareste obtinerea unui folos patrimonial; 3) consensual,
realizandu-se prin simplul acord de vointa; 4) comutativ, partile cunoscand intinderea drepturilor si
obligatiilor lor.

Contractul de mandat poate fi cu reprezentare sau fara reprezentare. Contractul de mandat

comercial este un mandat cu reprezentare. Daca este un mandat fara reprezentare, atunci
contractul este unul de comision.

Este un contract intuitu personae (are in vedere persoana).

Conditiile de validitate

Conditiile de valabilitate privesc: a) consimtamantul partilor; b) capacitatea partilor; c) obiectul

contractului; d) cauza contractului.

a) Consimtamantul partilor. Contractul se incheie prin acordul de vointa al partilor. Mandatul, ca si

acordul, poate fi expres sau tacit. Potrivit art. 376 din Codul comercial, comerciantul care nu vrea sa
primeasca mandatul are obligatia sa faca cunoscut mandantului acest lucru. Mai mult, daca i-au fost
trimise lucruri, mandatarul trebuie sa le pastreze in siguranta si sa se ingrijeasca de acestea pe
socoteala mandantului pana cand acesta va putea lua masurile necesare (ca la gestiunea de
afaceri). In caz de intarziere va putea cere sechestru judiciar sau vanzarea lucrurilor. Chiar daca
refuza mandatul, trebuie sa ia toate masurile pentru pastrarea drepturilor mandantului fata de cel
care a facut transportul daca lucrurile primite in contul mandantului prezinta semne de stricaciuni
suferite pe timpul transportului.

b) Capacitatea partilor. Mandantul trebuie sa fie el insusi capabil sa incheie operatiunile pentru ca da

mandat mandatarului. Trebuie sa fie comerciant si sa aiba capacitate deplina de
exercitiu. Mandatarul, la randul sau, trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu. Legea nu cere
sa aiba calitatea de comerciant deoarece el incheie acte juridice in numele si pe seama mandantului,
dar nici nu interzice.

c) Obiectul contractului, asa cum prevede art. 374 din Codul comercial, il constituie tratarea de
afaceri pe seama si pe socoteala mandantului. Actele juridice trebuie sa fie fapte de comert pentru
mandant.

d) Cauza contractului de mandat. Pentru mandant o constituie realizarea de fapte de comert, iar
pentru mandatar remuneratia mandatului.

Obligatiile partilor

a) Obligatiile mandatarului. Acestea sunt distincte pentru raporturile sale cu mandantul si cu tertii cu
care contracteaza pe seama mandantului (acestia sunt terti in raport de contractul de mandat, dar
in actul incheiat pe seama acestuia sunt parti). Fata de mandant mandatarul este obligat: sa
execute mandatul cu buna credinta si diligenta unui bun proprietar; sa-l anunte pe mandant despre
executarea mandatului; sa dea socoteala despre indeplinirea mandatului; sa plateasca dobanzi la
sumele de bani cuvenite mandantului. Dobanzile sunt datorate din ziua in care mandatarul trebuia
sa consemneze aceste sume in contul mandantului sau din ziua in care trebuiau trimise acestuia
sumele cuvenite. Fata de tert mandatarul are obligatia de a-i aduce la cunostinta mandatul sau,
precum si obligatia de a raspunde personal pentru ceea ce a contractat peste puterile mandatului.

b) Obligatiile mandantului. Fata de mandatar este obligat sa-i puna la dispozitie mijloacele necesare

pentru indeplinirea mandatului. Mai trebuie sa-i puna la dispozitie informatiile si documentatiile de
care dispune si care ii sunt utile in indeplinirea mandatului, precum si sumele de bani necesare.
Contractul de mandat comercial fiind oneros, mandantul trebuie sa plateasca mandatarului
remuneratia convenita si sa-i restituie cheltuielile facute de mandatar din banii proprii pentru
indeplinirea mandatului, inclusiv pentru pagubele suferite cu aceasta ocazie. Pentru intarzieri
datoreaza dobanzi. Fata de terti (in raport de contractul de mandat) este tinut de obligatiile
contractate de mandatar in numele sau. Nu raspunde de obligatiile contractate de mandatar peste
limitele imputernicirii date daca acestea au fost cunoscute de terti. In acest caz raspunderea este a
mandatarului. Mandantul poate insa sa ratifice aceste obligatii.

Incetarea mandatului

Daca mandatul a fost pe o perioada limitata sau a fost unul special, acesta inceteaza la implinirea
termenului sau la indeplinirea lui. Fiind un contract incheiat prin acordul partilor, prin simetrie poate
sa i se puna capat in acelasi mod, prin acordul ambelor parti. Poate sa inceteze si prin denuntare
unilaterala (revocare din partea mandantului sau renuntare din partea mandatarului). In acest din
urma caz poate da nastere la obligatia de despagubiri pentru partea care a provocat incetarea fara
justa cauza pentru revocare sau renuntare. Fiind un contract intuitu personae, mandatul inceteaza si
prin moartea sau interdictia uneia din parti (daca mandantul este persoana fizica, avand calitatea de
comerciant, dar si in cazul mandatarului persoana fizica).

Atunci cand partile sunt comercianti persoana juridica, mandatul mai poate sa inceteze la dizolvarea
si lichidarea ei ori in caz de insolvabilitate si faliment.

Jurisprudenta

- Speta -
 Mandat comercial

Intrucat mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama si socoteala
mandantului, conform art. 374 C. com., in mod corect s-a retinut ca mandatarul trebuia sa execute
personal mandatul incredintat, in afara de cazul cand s-ar fi prevazut, prin contract, posibilitatea
substituirii mandatarului cu o alta persoana.

C.S.J. s. com. dec. nr. 1245/2003

Contractul de comision

Definitie,   obiect, caractere juridice

Contractul de comision nu este definit in Codul comercial care, la art. 504, se limiteaza sa-i
stabileasca obiectul ca fiind tratarea de afaceri de catre comisionar pe socoteala comitentului. Este o
obligatie de a face. Alin.2 al aceluiasi articol mai prevede ca intre comitent si comisionar exista
aceleasi drepturi si obligatii ca intre mandant si mandatar, cu deosebirile stabilite prin articolele
urmatoare.

Am aratat deja la contractul de mandat ca mandatul fara reprezentare este un contract de comision.
Prin urmare, intre cele doua tipuri de contracte (cel de mandat si cel de comision) exista apropieri.
Acestea privesc obiectul, care este tratarea de afaceri, si drepturile si obligatiile intre comitent si
comisionar care sunt comune, dar cu unele deosebiri.

Sarcina definirii contractului de comision a revenit doctrinei.

Definitie Contractul de comision  este contractul prin care comisionarul se obliga, pe baza

imputernicii date de comitent, sa incheie acte de comert in nume propriu pe seama comitentului,
urmand sa primeasca o plata numita comision

Deci diferentele intre cele doua contracte constau, in principal, in urmatoarele aspecte:

– la contractul de mandat mandatarul incheie afacerile in numele si pe seama mandantului, iar, la

contractul de comision, comisionarul incheie afacerile in nume propriu, dar pe seama comitentului;

– contractul de mandat este un mandat cu reprezentare, iar contractul de comision este un mandat
fara reprezentare.

Caractere juridice. Contractul de comision are caracter sinalagmatic, este cu titlu oneros si este
consensual.

Caracterul sinalagmatic sau bilateral este dat de faptul ca ambele parti au obligatii reciproce, asa

cum se va arata in continuare.

Caracterul oneros este dat de faptul ca ambele parti urmaresc un interes patrimonial, respectiv
incheierea unor afaceri pentru comitent si plata comisionului pentru comisionar in schimbul activitatii
sale.

Caracterul consensual este dat de faptul ca pentru incheierea contractului de comision este

suficienta realizarea acordului de vointa.

Conditii de validitate

a) Consimtamantul partilor sta la baza contractului si are la baza imputernicirea pe care comitentul o

da comisionarului, cu precizarea conditiilor in care va actiona. Consimtamantul poate fi expres sau
tacit.

b) Capacitatea partilor. Comitentul trebuie sa aiba el insusi capacitatea de a incheia actele juridice
pentru care da imputernicire, respectiv fapte de comert. Comisionarul trebuie sa aiba capacitate
deplina de exercitiu. Daca incheie acte juridice ca o profesiune obisnuita trebuie sa aiba calitatea de
comerciant (art. 3 pct. 7 Cod comercial).

Obligatiile partilor

a) Obligatiile comitentului fata de comisionar sunt:

1. de a plati comisionul cuvenit comisionarului. Obligatia de plata exista din momentul incheierii
afacerii cu tertii chiar daca nu s-au executat inca obligatiile rezultate din afacerile incheiate cu tertii;

2. de a plati comisionarului cheltuielile facute in indeplinirea contractului. Fiind in domeniul

comercial, cheltuielile trebuiesc dovedite si evidentiate in registrele contabile. Daca in indeplinirea
mandatului comisionarul a suferit prejudicii, comitentul este dator sa-l despagubeasca. Comitentul
nu are actiune impotriva persoanelor cu care a contractat comisionarul si nici acestea impotriva sa.

b) Obligatiile comisionarului decurgand din contractul de comision iar nastere atat fata de comitent,
cat si fata de terti.  Obligatiile comisionarului fata de comitent  sunt:

1) sa execute mandatul convenit si, in calitatea sa de comisionar, trebuie sa se conformeze

instructiunilor date de comitent. Depasirea limitelor imputernicirii atrage raspunderea sa. Art. 408-
411 din Codul comercial reglementeaza consecintele depasirii mandatului, astfel:

– daca a vandut la un pret mai mic decat cel hotarat sau, in lipsa unui astfel de pret, mai mic decat
cel curent, trebuie sa suporte diferenta, putand fi exonerat de raspundere doar daca probeaza ca
vanzarea la pretul hotarat nu se putea face si ca, vanzand astfel, comitentul a fost scutit de paguba;

– daca pretul la care a cumparat pentru comitent este mai mare decat cel hotarat, comitentul are
dreptul sa refuze operatiunea si sa considere ca a fost facuta pe socoteala comisionarului, daca
acesta nu se ofera sa plateasca diferenta pretului;

– in situatia in care comisionarul, fara sa aiba autorizatia comitentului, face plati in avans, vinde sau
face alte operatiuni pe credit, este raspunzator pentru aceasta si comitentul poate sa-i ceara daune-
interese pentru platile intarziate si foloasele ce ar rezulta din aceasta;

– daca a vandut pe datorie, trebuie sa-l instiinteze pe comitent, aratandu-i in scrisoarea de aviz
persoana cumparatorului si termenul acordat. In caz contrar, se presupune ca operatiunea s-a facut
cu plata pretului la momentul operatiunii, iar proba contrarie nu este admisa;

– comisionarul nu este raspunzator pentru indeplinirea obligatiilor luate de persoanele cu care a

contractat, afara de obligatie contrarie;

2) sa dea socoteala comitentului despre mandatul convenit.

Comisionarul este obligat fata de persoana cu care a contractat (care este tert in raport de
contractul de comision) ca si cum afacerea ar fi a sa proprie.

Jurisprudenta

- Speta -

Comision

Neindeplinirea obligatiei comitentului de a achita comisionul contractual desi comisionarul a asigurat

cooperarea economica cu beneficiarul determina plata daunelor catre comisionarul care a fost astfel
prejudiciat, conform art. 405 din Codul comercial.

C.S.J. s. com. dec. nr. 1743/2002

Incetarea contractului de comision

Fiind o varietate a contractului de mandat, contractul de comision inceteaza in aceleasi conditii ca la
contractul de mandat, respectiv prin:

– acordul partilor. Fiind un contract consensual, partile pot sa-i puna capat, de comun acord, chiar si
inaintea ajungerii la termen;

– prin ajungere la termen, cand acesta exista;

– prin revocare de catre comitent sau renuntare de catre comisionar. Daca intervine renuntarea
comisionarului, acesta este dator sa ia cuvenitele masuri de conservare;

– moartea sau interdictia comitentului sau comisionarului atunci cand una din parti este persoana
fizica;

– dizolvarea, lichidarea, insolvabilitatea, falimentul partii persoana juridica.

Contractul de consignatie

Notiune, caractere juridice, obiect

Este reglementat de Legea nr. 178/1934 privind contractul de consignatie.

Notiune. Art.1 din Legea nr. 178/1934 il defineste ca fiind „conv entia prin care una din parti,
numita  consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita  consignatar, marfuri sau obiecte mobile
spre a le vinde pe socoteala consignantului

Definitia contractului de consignatie a fost completata in doctrina pe baza celorlalte prevederi din
aceeasi lege, dar si in raport de celelalte caracteristici ale acestui tip de contract care este o
varietate a contractului de comision, acesta, la randul lui, fiind o varietate a contractului de mandat,
respectiv mandatul fara reprezentare. Contractul de consignatie, asa cum se va arata, are si
caracteristicile sale proprii, fapt pentru care este un contract comercial de sine statator, adica un
contract din categoria contractelor numite.

Astfel, profesorul Stanciu Carpenaru defineste contractul de consignatie ca fiind „ acel contract prin
care o parte, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, anumite bunuri
mobile pentru a fi vandute, in nume propriu, dar pe seama consignantului, la un pret stabilit
anticipat, cu obligatia consignatarului de a remite consignantului pretul obtinut sau de a-i restitui
bunul nevandut [1]”.

Se observa ca definitia este completata cu urmatoarele elemente:

– vinderea se face de consignatar in nume propriu;

– vinderea se face la un pret anticipat;

– consignatarul este obligat sa remita consignantului pretul obtinut;

– daca nu vinde bunul, consignatarul trebuie sa restituie consignantului bunul incredintat.

Caractere juridice. Din definitia data contractului de consignatie rezulta si trasaturile caracterelor
sale juridice, dupa cum urmeaza:

a) contractul de consignatie este un contract sinalagmatic  (bilateral) deoarece sa nastere la obligatii

atat in seama consignantului, cat si in seama consignatarului;

b) contractul de consignatie este cu titlu oneros deoarece este un contract comercial, el dand

nastere la obligatii in seama ambelor parti;

c) desi art. 2 din Legea nr. 178/1934 prevede ca atat contractul, cat si modificarea, transformarea
sau denuntarea lui se dovedeste prin proba scrisa, contractul de consignatie este un contract
consensual deoarece ia nastere prin simplul acord de vointa al partilor. Remiterea lucrurilor spre
vanzare nu este de esenta lui si nu-l transforma intr-un contract real.

Contractul de consignatie nu este translativ de proprietate deoarece consignatarul este dator sa

restituie bunul nevandut. Art. 3 alin. 2 din Legea nr. 178/1934 dispune expres: „consignantul
pastreaza toate drepturile asupra bunurilor incredintate si continua a putea dispune oricand de ele,
afara de stipulatiune contrara in contract”.

Obiectul contractului, ca varietate a contractului de comision, il constituie tratarea de afaceri

comerciale, pe seama consignantului, dar in numele consignatarului.

Conditii de valabilitate

Conditiile de valabilitate sunt aceleasi ca la orice contract: consimtamantul, capacitatea partilor,

obiectul contractului si cauza licita.

a) Consimtamantul partilor. Contractul de consignatie are la baza acordul de vointa. Acesta

consta in imputernicirea data de consignant consignatarului de a vinde bunurile proprietatea sa si
acceptarea de catre consignatar de a face operatiuni de vindere a bunurilor consignantului.
Manifestarile de vointa trebuie sa fie exprese. Faptul ca legea cere forma scrisa pentru probatiune
nu exclude insa si acordul de vointa realizat in mod tacit dinspre partea consignatarului care poate
face acte de indeplinirea insarcinarii primite de la consignant.

b) Capacitatea partilor. Ambele parti trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu. Desi in
doctrina autorii expun conditia calitatii de comerciant numai pentru consignant pe seama caruia se
fac operatiunile, exprimam punctul de vedere ca si consignatarul trebuie sa aiba calitatea de
comerciant pentru ca operatiunile se fac in numele lui.

c) Obiectul contractului. Asa cum s-a aratat, acesta este tratarea de afaceri (vanzari) de
consignatar in nume propriu, dar pe seama consignantului. Este fapta de comert. Vanzarile au ca
obiect numai bunurile mobile.

d) Cauza contractului. Desi in operatiunile comerciale cauza poate fi presupusa, la contractul de

consignatie cauza o constituie pentru consignant incasarea pretului, iar pentru consignatar plata
remuneratiei convenite.

Obligatiile partilor

Contractul da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti.

a) Obligatiile consignantului. Acesta este obligat:

1. sa predea consignatarului bunurile mobile care urmeaza a fi vandute . Art. 1 alin. 2 din Legea nr.
178/1934 prevede ca acesta poate incredinta bunurile consignatarului toate deodata sau treptat,
prin note sau facturi succesive. Odata cu bunurile, consignantul nu transmite consignatarului si
proprietatea acestora (art. 3). Consignantul poate sa reia si sa ridice oricand, chiar daca incheierea
contractului s-a facut pe o perioada determinata, toate sau o parte din bunurile incredintate, fara
preaviz. Reluarea se poate face de consignant pe cale de ordonanta presedintiala. Daca actul de
consignatie este autentic, ordonanta se poate da fara citarea partilor. Daca actul este sub
semnatura privata, ordonanta se da cu citarea partilor care se poate face pentru a doua zi de la
primirea cererii (art. 4 din lege);

2) sa plateasca consignatarului retributia sau beneficiul acestuia . Aceasta obligatie rezulta din art.
12 din Legea nr. 178/1934 care mai prevede ca acesta din urma are dreptul, daca retributia sau
beneficiul nu au fost stabilite prin contract, numai la suprapreturile obtinute din vanzari. Pentru
sumele cuvenite consignatarul nu poate sa exercite fata de consignant dreptul de retentie, nici
asupra bunurilor incredintate in consignatie, nici asupra sumelor rezultate din vanzarea acestor
bunuri (art. 20 din Legea nr. 178/1934);

3) sa restituie cheltuielile facute de consignatar cu indeplinirea insarcinarii primite . Art. 5 din Legea
nr. 178/1934 prevede pentru consignatar obligatia de a lua toate masurile unui bun comerciant,
pentru conservarea bunei stari ale bunurilor ce i-au fost incredintate. Afara de aceasta mai este
obligat sa asigure bunurile si sa plateasca cu regularitate primele de asigurare. Aceste cheltuieli ii
profita consignantului si acesta va fi obligat la restituirea lor.

b) Obligatiile consignatarului. Acesta are urmatoarele obligatii:

1. sa ia masurile necesare pentru pastrarea si conservarea bunurilor primite spre vanzare .
Consignatarul trebuie sa pastreze marfurile primite in ambalajele originale, sa conserve intacte
etichetele, marcile si orice semne exterioare astfel cum au fost aplicate de consignant. Nu are voie
sa mute sau sa depoziteze bunurile in alt loc decat cel prevazut in contract. Daca nu este prevazut
un anumit loc, poate sa le inmagazineze sau sa le depoziteze numai in locuri a caror folosinta o are
pe baza de date scrise si sa-l instiinteze pe consignant de locurile unde se afla sau unde le muta
(art. 6). Consignantul raspunde de orice lipsa, pierdere, deteriorare produsa de culpa sa, a agentilor
si prepusilor sai (art. 5). Mai este obligat sa comunice in scris viciile aparente (in termen de doua
zile daca un termen mai lung n-ar fi necesar din cauza conditiunilor in care se afla bunurile) si viciile
ascunse (in termen de doua zile de la constatare). In caz de necomunicare se considera ca bunurile
au fost primite in buna stare (art. 9).

In ce priveste obligatia de asigurare, aceasta trebuie facuta la o societate acceptata de consignant

la o valoare cel putin egala cu cea a pretului bunurilor prevazut in contract. Asigurarea se face in
favoarea consignantului care, la randul lui, are obligatia sa-l notifice pe asigurator inainte de plata
despagubirilor. In lipsa asigurarii, consignatarul raspunde pentru orice lipsuri sau pagube produse
prin caz fortuit sau forta majora (art. 6);

2. sa execute mandatul dat de consignant si sa dea socoteala consignantului despre indeplinirea
mandatului. Acesta nu poate sa vanda sau sa instraineze bunurile date in consignatie decat in
conditiile prevazute in contract si numai contra numerar. Daca pretul nu este prevazut in contract, in
facturile sau dispozitiile consignantului, pretul este cel curent al pietei.

Pentru indeplinirea mandantului, consignatarul poate sa faca, fata de debitori si terti, orice acte
asupra creantei si in special masuri de asigurare. Este solidar raspunzator fata de consignant de
plata la termen a pretului marfurilor vandute pe credit. Este obligat sa contabilizeze toate
operatiunile privitoare la bunurile primite in consignatie. Pentru bunurile vandute trebuie sa predea
pretul la termenele convenite si, in lipsa, cel mai tarziu la sfarsitul saptamanii.

Incetarea contractului

Fiind un contract consensual, acesta poate inceta fie prin ajungere la termenul convenit de parti, fie
prin acordul ambelor parti, sau la initiativa uneia dintre parti. Art. 3 alin. 2 din Legea nr. 178/1934
prevede ca acest contract este revocabil de consignant in orice moment, chiar daca a fost incheiat
pe durata determinata, afara de stipulatiune contrara.

Contractul mai poate inceta prin moartea, dizolvarea, lichidarea, insolvabilitatea sau falimentul
oricareia dintre parti.

Contractul de report
Este prevazut ca fapta de comert in art. 3 pct. 3 din Codul comercial si este reglementat de art. 74-
76 ale aceluiasi Cod.

Notiune. Potrivit art. 74 din Codul comercial, acesta „consta in cumpararea pe bani gata a unor
titluri de credit circuland in comert si revanzarea simultanee cu termen si pe un pret determinat
catre aceeasi persoana a unor titluri de aceeasi specie. Pentru validitatea contractului este necesara
prestarea reala a titlurilor date in report”.

Caractere juridice. Este un act juridic complex constand intr-o dubla vanzare. Este o fapta de
comert conexa, dobandind comercialitate prin obiectul sau care il constituie titlurile de credit.

a) Este un contract bilateral, dand nastere la obligatii in sarcina ambelor parti – predarea titlurilor,
plata pretului etc.

b) Este un contract oneros, partile urmarind obtinerea unui folos patrimonial – titlurile de credit,
respectiv pretul acestora.

c) Este un contract translativ de proprietate. Art. 74 alin. 3 din Codul comercial prevede ca
„proprietatea lor se transfera la cumparator”.

d) Este un contract real. Nu este suficient acordul de vointa al partilor, art. 74 alin. 2 din Codul
comercial prevazand, asa cum s-a aratat, remiterea titlurilor.

e) Este un contract comutativ, partile cunoscand intinderea drepturilor si obligatiilor din chiar
momentul contractarii (vanzarea si revanzarea se fac pe un pret determinat si pentru titluri de
aceeasi specie).

Partile contractului se numesc reportat si reportator Reportatul este persoana detinatoare

de titluri de credit care circula in comert. Aceasta da in report (vinde temporar) aceste titluri unei
alte persoane numite reportator in schimbul pret platibil imediat.

Ca natura juridica reportul este, potrivit unor opinii, un imprumut garantat prin gajarea titlurilor. S-a
obiectat ca, daca in cazul gajului creditorul gajist nu devine proprietarul titlurilor, in cazul reportului
reportatorul devine proprietar. Dupa alta opinie este o vanzare cu pact de rascumparare. S-a
obiectat ca la vanzarea cu pact de rascumparare se restituie vanzatorului chiar lucrul vandut-
cumparat, pe cand in cazul reportului se revand titluri de credit de aceeasi specie, deci nu aceleasi.

Se foloseste atunci cand detinatorul unor titluri de credit are nevoie de numerar. Exemplu: un
detinator de actiuni la purtator (reportat) vinde un numar de actiuni unei alte persoane (reportator)
si, prin acelasi act, cumpara de la persoana careia i-a vandut un numar de titluri din aceeasi specie.
Art. 74 alin. 4 din Codul comercial mai prevede ca partile pot conveni ca „primele, rambursurile si
dobanzile ce se vor cuveni titlurilor in termenul reportului, sa ramana in profitul vanzatorului”.
Pentru vanzare, reportatul primeste pretul imediat la ajungerea la termen, actiunile revin
vanzatorului care trebuie sa plateasca reportatorului pretul convenit, de regula mai mare. Pretul
reprezinta cauza contractului pentru reportat, iar diferenta de pret cauza pentru reportator.

Incetarea contractului. Contractul inceteaza ca urmare a producerii efectelor sale. Art. 75 din
Codul comercial prevede ca revanzarea titlurilor date in report poate sa fie prelungita prin vointa
partilor, pentru una sau mai multe termene succesive.

Daca la expirare partile isi lichideaza platile dar reinnoiesc reportul pentru titluri care difera prin
calitatea sau specia lor, sau pe un alt pret, atunci s-a incheiat un nou contract de report.

Contractul de cont curent

Notiune

Este contractul prin care partile se inteleg ca decontarea prestatiilor lor reciproce sa nu se faca dupa
fiecare operatiune, ci la un anumit termen prin achitarea soldului de catre partea debitoare. Nu este
un contract de creditare.

Efecte

Potrivit art. 470 Cod comercial, acest contract produce urmatoarele efecte:

stramutarea proprietatii si novatiunea obligatiei. In cazul efectelor si titlurilor de credit,

inscrierea este presupusa a fi facuta sub rezerva incasarii;

compensatia reciproca pana la nivelul debitului si creditului cu rezerva platii diferentei;

curgerea de dobanzi la nivelul celor comerciale daca nu s-au inteles altfel, pentru sumele trecute
in contul curent in debitul primitorului de la data inscrierii. Dobanda pentru diferenta curge de la
data lichidarii.

Caractere juridice

1) caracter bilateral (sinalagmatic); 2) este un contract intuitu personae (are in vedere persoana);

3) caracter consensual; 4) caracter oneros; 5) este cu executare succesiva.

Incetarea contractului

Incetarea contractului se produce prin: 1) scadenta termenului convenit; 2) in lipsa de conventie,

prin retragerea uneia dintre parti; 3) falimentul uneia din parti.

Contractul de leasing
 Notiune

Leasingul este definit de Ordonanta Guvernului nr.51/1997 (republicata a M.Of. nr. 9/12.01.2000)

ca fiind operatiunea prin care o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada
determinata dreptul de folosinta asupra unui bun al carui proprietar este, celeilalte parti
denumita utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar
la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al
utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile
contractuale. Utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului inainte de sfarsitul perioadei de
leasing, daca partile convin astfel si daca utilizatorul achita toate obligatiile asumate prin contract.

Obiectul contractului

Obiectul contractului: bunuri imobile sau bunuri mobile de folosinta indelungata, aflate in circuitul
civil, cu exceptia inregistrarilor pe banda audio si video, a pieselor de teatru, a manuscriselor,
brevetelor si a drepturilor de autor.

Felurile leasingului

a) leasing financiar – cel care indeplineste urmatoarele conditii:                       1) riscurile si

beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul incheierii
contractului; 2) partile au prevazut ca, la expirarea contractului, proprietatea bunului trece de drept
la utilizator; 3) utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, iar pretul de cumparare va
reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piata) pe care acesta o are la data la care optiunea
poate fi exprimata; b) leasingul operational este cel care nu indeplineste conditiile leasingului
financiar.

Elementele contractului de leasing

Acesta trebuie sa cuprinda: a) partile; b) descrierea bunului ce face obiectul contractului; c)

valoarea totala a contractului; d) valoarea ratelor si termenul de plata; e) perioada de utilizare in
leasing; f) clauza privind obligatia asigurarii bunului; g) valoarea initiala a bunului; h) clauza privind
dreptul de optiune al utilizatorului cu privire la cumpararea bunului si conditiile in care acesta poate
fi exercitat.

Obligatiile locatorului

a) sa respecte dreptul utilizatorului privind alegerea furnizorului; b) sa incheie contractul de vanzare-

cumparare cu furnizorul desemnat de utilizator si in conditiile aratate de acesta; c) sa transmita
utilizatorului, prin contractul de leasing, toate drepturile decurgand din contractul de vanzare-
cumparare, mai putin dreptul de dispozitie; d) sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului privind
prelungirea contractului, achizitionarea ori restituirea bunului; e) sa ii garanteze utilizatorului linistita
folosinta a bunului; f) sa ii asigure bunul oferit in leasing.

Obligatiile utilizatorului

a) sa efectueze receptia si sa primeasca bunul la termenul stipulat in contractul de leasing; b) sa

exploateze bunul conform instructiunilor si sa instruiasca personalul desemnat sa-l exploateze; c) sa
nu greveze bunul cu sarcini, fara acordul utilizatorului; d) sa plateasca ratele de leasing, in
cuantumul si la termenele convenite; e) sa suporte cheltuielile de intretinere si alte cheltuieli care
decurg din contractul de leasing; f) sa isi asume, in lipsa unei stipulatii contrare, totalitatea
obligatiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepusi, inclusiv riscul pierderii,
distrugerii sau avarierii bunului, din cauze fortuite si continuitatea platii ratelor pana la achitarea
integrala a contractului de leasing; g) sa permita finantatorului verificarea periodica a starii si
modului de exploatarea bunului; h) sa il informeze pe finantator, in timp util, de orice tulburare a
dreptului de proprietate din partea unui tert; i) sa nu aduca modificari bunului; j) sa restituie bunul
conform contractului.

Drepturile utilizatorului

Sunt de actiune directa asupra furnizorului, in cazul reclamatiilor privind livrarea asupra furnizorului,
in cazul reclamatiilor privind livrarea, cantitatea, asistenta tehnica, service-ul in garantie si
postgarantie.

Aspecte fiscale

a) cheltuielile de asigurare a bunului sunt deductibile fiscal pentru partea obligata prin contract sa
plateasca primele de asigurare; b) bunurile se incadrea-za in regimul vamal de admitere temporara
pe toata durata contractului cu exonerare totala de plata a drepturilor de import, inclusiv a
garantiilor vamale.

Caractere juridice

Caractere juridice: este bilateral, oneros, cu executare succesiva „intuitu personae”, consensual.
 Contractul de franciza

Notiune

Este reglementat de O.G. nr.52/1997 privind regimul juridic al contractului de franciza, modificata si
completata prin Legea nr.79/1998. Potrivit art.1 „franciza  este un sistem de comercializare bazat
pe o colaborare continua intre persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere
financiar, prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar,
dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu.

In doctrina a mai fost definit ca licentierea drepturilor de proprietate industriala sau intelectuala,
relative la marci, embleme sau know-how, combinate sau nu cu restrictii asupra livrarilor sau
cumpararilor de produse. O alta definitie: „a franciza inseamna altora sa reuseasca cum noi am
reusit; a reitera o reusita”[2].

Franciza nu se confunda cu fransiza, aceasta din urma fiind parte din paguba pe care o suporta
asiguratul intr-un contract de asigurare.

Obiectul contractului

Obiectul contractului il constituie dreptul de a comercializa o afacere, un produs sau un serviciu.

Intra aici, desi nu este expres prevazut de lege si know-how-ul  (expresie engl. – a sti cum) care
este un ansamblu de cunostinte tehnice (informatii, experienta, abilitate) nebrevetabile sau
brevetabile, dar nebrevetate, pentru fabricarea, functionarea sau comercializarea unor produse sau
pentru elaborarea sau functionarea unor tehnologii sau procedee.

Caractere juridice

Caractere juridice: bilateral, consensual, si cu titlu oneros.

Elementele contractului

Comtractul trebuie sa contina urmatoarele elemente: partile, obiectul, drepturile si obligatiile,

conditiile financiare, durata, conditii de modificare, prelungire, reziliere. Termenul va fi fixat astfel
incat sa permita beneficiarului sa amortizeze investitiile[3].

Termeni cheie comercialitate; contractul de vanzare-cumparare comerciala; sinalagmatic; oneros;

aleatoriu; comutativ; translativ de proprietate; incapacitati speciale la vanzare-cumparare; contract
de mandat comercial; contract de comision; comisionar comitent; contractul de consignatie;
consignant; consignantar; contract de report; contract de cont curent; contract de leasing; contract
de franciza; francizor; fransiza; beneficiar al francizei