Fundaţia Învăţământului Preuniversitar al Cooperaţiei Meşteşugăreşti

,,Spiru Haret’’
Colegiul UCECOM ,,Spiru Haret’’ Bucureşti

PROIECT DE ABSOLVIRE A ANULUI I

CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST

COORDONATOR:

ELEV:

2021
București
 TEMA PROIECTULUI

Studiu de caz pentru viciul de refracţie – hipermetropie simpla - alegerea lentilelor şi

monturilor, elaborarea tehnologiei de execuţie a lentilelor aeriene şi de contact, elaborarea
tehnologiei de execuţie a monturilor
 CUPRINS

Argument…………………………………………………………………….pag 1

Capitolul 1. Analizatorul vizual………..…………………………………. ..pag 2

1.1Părţile componente ale ochiului uman……………………………....pag 2

1.2Fiziologia ochiului...……..…………………………………………....pag 5

1.3Hipermetropia…………………………………………………..…….pag 7

ANEXE…………………………………………………………………........pag 10
 Argument

Denumirea de OPTICIAN, folosită mult timp atât în ţara noastră cât şi în Europa s-a dovedit, în
ultimii ani, de puternică dezvoltare tehnologică, dar insuficientă şi restrictivă în ceea ce priveşte aplicaţiile şi
problemele vizuale evidenţiate şi poate nu în ultimul rând al acţiunilor ce le desfăşoară ca activitate de bază
un specialist din acest domeniu.

La acest moment, în Europa este recunoscută profesiunea de optometrist ca o profesiune dinamică,

în continuă dezvoltare, ce necesită cunoştinţe concentrate dar diversificate, aflate la interfaţa dintre tehnică,
medicină, psihologie şi comerţ şi care s-a dezvoltat şi s-a particularizat din cea de optician.

În toate ţările din Europa, un optometrist este calificat să depisteze şi să identifice uneori boli
oculare, dar fără a interveni asupra diagnosticului, tratamentului sau administrării de medicamente

Iată deci o serie de argumente care vin să susţină şi să explice apariţia şi dezvoltarea acestei
profesiuni atât la nivel european cât şi în ţara noastră. Pentru aceasta este însă nevoie de un sistem
eficient de îngrijire primară a funcţiei vizuale a subiecţilor umani prin definirea următorilor factori
de bază:
 necesităţile populaţiei;
 potenţialul de satisfacere a acestor necesităţi;
 abilităţile de pregătire a optometriştilor în sistem de învăţământ superior;
 costurile relative ale sistemelor naţionale de sănătate prin utilizarea acestei profesiuni;
 modalităţile de derulare a acestor acţiuni ale profesiunii de optometrist.

Am ales această temă pentru că o întalnim destul de des atât la tineri cât şi la persoanele în
vârstă şi pentru ca tinerii să înţeleagă beneficiile folosirii ochelarilor de corecţie.

1
 Capitolul 1. Analizatorul vizual

Din punct de vedere anatomic, ochiul este, după cum se ştie, un organ deosebit de complex,
servind la transformarea imaginilor geometrice ale corpurilor în senzaţii vizuale. Privind însă numai
din punctul de vedere al opticii geometrice, el constituie un sistem optic format din trei medii
transparente: umoarea apoasă, cristalinul și umoarea sticloasă (sau vitroasă).

1.1 Partile componente ale ochiului uman

Analizatorul vizual este un sistem funcţional unitar care, din punct de vedere fiziologic şi
morfologic este alcătuit din 3 segmente:

- segmentul periferic (receptor)

- segmentul intermediar (de conducere)

- segmentul central

Segmentul intermediar

Segmentul de intermediar sau de conducere este reprezentat de 3 neuroni: primul neuron

protoneuronul, care este un neuron bipolar din retină, al doilea neuron deutoneuronul, care este un
neuron multipolar din retină și al treilea neuron tritoneuronul, care este situat în corpul genicular
lateral din metalamus.

Segmentul central

Segmentul central sau cerebral al analizatorului vizual este situat în scoarţa cerebrală al
lobului occipital,aria 17 Brodmann.Buza superioară a şcizurii calcarine este în raport cu jumătatea
superioară a celor două retine,iar buza sa inferioară primeşte impulsurile de la cadranele inferioare
retiniene.Scoarţa lobului occipital are o structură diferenţială cu toate cele 6 straturi
corticale.Recepţia se face pe straturile granulare.

Ariile occipitale funcţionale Brodmann sunt ariile 17,18,19.Aria striată 17 sau aria vizuală se
găseşte pe şcizura calcarină şi buzele sale.Suprafaţa ariei atinge 24-30 cm.Aria peristriată 18
înconjoară aria 17,iar aria 19 înconjoară pe cea 18,realizându-se astfel o interrelaţie între ele. Aria
18 are rol motor şi intervine în modilitatea oculară şi în localizarea obiectelor.

2
Componentele ochiului sunt :

 Globul ocular
 Organele anexe ale globului ocular
Globul ocular este componenta fundamentală a aparatului vizual.

Din punct de vedere structural ochiul este format din 3 tunici : externă, mijlocie

și internă.

Tunica externă a globului ocular prezintă o porțiune posterioară numită sclerotică și o

porțiune anterioară, avasculară, bogată în ramificații nervoase, numită cornee.

Sclerotica :

- este o membrană albă la exterior, cu un reflux mătăsos la interior, care reprezintă 5/6 din
învelișul posterior al globului ocular
- este opacă, fibroasă, inextensibilă la adult, ușor extensibilă la copil
- este cea mai rezistentă dintre învelișurile globului ocular
- are rol protector pentru elementele senzoriale
- grosimea sa este de 1 mm
- este vascularizată.

Corneea :

- este partea anterioară a tunicii externe

- este rotunjită, transparentă şi avasculară, lăsând razele de lumină să patrundă în interiorul
globului ocular
- are rol optic
- are 2 suprafețe, una concavă și una convexă, ambele netede și transparente.
- grosimea sa la periferie este de 1mm, dar se diminuează progresiv spre centru, unde are
valoarea de 0.8-0.6 mm.

Zona de trecere între cornee şi sclerotică poartă numele de limb sclerocornean.

Tunica medie prezintă 3 porţiuni : coroida, corpul ciliar şi irisul.

Coroida este situată în partea posterioară a globului ocular, căptușind sclerotica. Fiind bogat
vascularizată are rol în nutriția globului ocular.

3
 Corpul ciliar continuă coroida către partea anterioară a globului ocular. El este constituit din
procesele ciliare și mușchiul ciliar. Mușchiul ciliar are rol în acomodarea vizuală la distanță.

Irisul este o membrană circulară legată de partea anterioară a corpului ciliar și are în mijloc
un orificiu circular, pupila.

Irisul are 3 funcţii:

- reglează fluxul luminos ce ajunge la retină, fiind similar diagragmei unui aparat fotografic;
- opturează trecerea radiației optice prin părțile periferice ale cristalinului, reducând aberațiile;
- determină modificarea intensității câmpului de vedere, prin modificarea diametrului pupilei.
- Mărirea diametrului pupilei se numește midriază iar micșorarea mioză.

Tunica internă este retina care conține celule fotoreceptoare

Retina are în componența sa:

 retina optică (vizuală)

 retina ciliară

Conurile sunt celule specializate în perceperea luminii de intensitate slabă, fiind practic
incapabile să distingă culorile. Ochiul omenesc conţine aproximativ 7 milioane conuri şi 13
milioane bastonaşe, foarte neuniform răspândite. Conurile ocupă mai ales partea centrală a retinei,
în timp ce densitatea bastonaşelor creşte spre periferie.

În partea centrală, puţin mai sus de axa optică, există o regiune numită pata galbenă (macula
lutea) în mijlocul căreia se află o mică adâncitură – foveea centralis – populată exclusiv de conuri,
în număr de 13000 – 15000. Sub acţiunea involuntară a unor muşchi speciali ai ochiului, globul
ocular suferă mişcări de rotaţie în orbita sa, astfel încat imaginea sa se formeze totdeauna în
regiunea petei galbene, cea mai importantă regiune fotosensibilă a ochiului.

Mediile refrigente ale globului ocular constituie un sistem de dioptrii și sunt reprezentate prin:

 cornee – primul mediu transparent, poate fi considerată o lentilă convex-concavă.

 cristalin – are forma unei lentile biconvex, tansparentă cuprinsă într-o capsulă elastică..

4
 Cristalinul are un rol important în refracţia oculară , contribuind cu cca. 22 dioptrii la
puterea de refracţie totală a ochiului ( 60 D ). Dimensiunile cristalinului cresc odată cu vârsta,
astfel încat la 60 de ani cristalinul are un diametru de 9,5 mm şi o greutate de 250 mg .

 umoarea apoasă – un lichid clar, transparent secretat de procesele ciliare . Ea ocupă

camerele ochiului, nutreşte corpul vitros şi cristalinul.
 corpul vitros (umoarea sticloasă) – substanță gelatinoasă, transparentă, secretată de
procesele ciliare. Rolul este de a mentine forma sferică a ochiului.
Anexele globului ocular sunt reprezentate de:

 pleoapele
 conjunctiva
 aparatul lacrimal
 muşchii extra oculari

1.2 Fiziologia ochiului

Procesul vederii poate fi împărţit în trei etape importante:
Formarea imaginii optice prin colectarea fotonilor trimişi de obiectele din câmpul vizual şi
focalizarea lor pe stratul celulelor receptoare din retină.
Fototransducerea prin care absorbţia fotonilor în celulele receptoare duce în final la
generarea unui semnal electric
Prelucrarea neuronală a informaţiei în retină, transmiterea ei pe căile de conducere spre
creier şi prelucrarea ulterioară în creier.
Din punct de vedere al fizicii ochiul uman nu este altceva decât un sistem optic capabil să
formeze o imagine reală a obiectelor externe pe retină, putînd fi considerat un sistem optic centrat,
compus din trei medii dioptrice succesive: cornea şi umoarea apoasă, cristalinul, umoarea vitroasă.

Din punct de vedere anatomo-funcţional în ochiul uman se disting:

 structuri protectoare: sclerotica, conjunctiva, pleoapele şi glandele lacrimale

 structuri în raport cu constituirea globului ocular (camera obscură), cu circulaţia
sanguină şi cu producerea umorii apoase: sclerotica, coroida şi corpul ciliar
 medii de refracţie, convergente: cornea, umoarea apoasă, cristalinul, corpul vitros şi
mecanismele lor de reglaj (acomodarea şi reflexul foto-motor)
 partea fotosensibilă: retina

5
 Vederea cromatică
Retina are ca funcție transformarea energiei luminoase printr-o serie de reacții chimice
în semnal electric ce este transmis pe calea optică la centrii nervoși. Lumina acționeaza la nivelul
celulelor cu conuri și bastonașe; aceste celule conțin pigment vizual. În celulele cu bastonașe
pigmentul vizual este reprezentat de rodopsină, iar în cele cu conuri există pigmeți sensibili la roșu,
verde și albastru. Când o celulă cu bastonaș absoarbe un foton apar o serie de reacții ce duc în final
la activarea rodopsinei. Vederea cromatică este caracteristică celulelor cu conuri din maculă, iar
perceperea culorilor apare consecutiv amestecului în diverse proporții a acelor 3 culori
fundamentale: roșu, verde și albastru.

Fiziologia vederii binoculare

Vederea binoculara apare consecutiv intergrării într-o singură imagine, a imaginilor
percepute de cei 2 globi ocupali
Procesul vederii binoculare cuprinde 2 etape:
o într-o primă etapa având loc transmiterea celor 2 imagini clare la creier;
o în cea de-a doua etapă se realizează imaginea unică consecutiv procesului de fuziune.
Compomentele vederii binoculare sunt prezentate de :
 percepția simultană ce cuprinde:
 capacitatea de a percepe 2 imagini diferite în același timp;
 capacitatea de a percepe dedublat un obiect situat în afara ariei Pann;
 fuziunea ce reprezintă fenomenul de îmbinare a imaginilor similare de la cei 2 globi
oculari într-o singură imagine;
 stereopsisul ce reprezintă capacitatea de a vedea cea de-a treia dimensiune a spațiului.

Imaginile pe care noi le vedem sunt formate din reflexia luminii de la nivelul obiectelor
la care ne uităm.
Fascicolul de lumină patrunde la nivelul ochiului și în momentul în care străbate
corneea, datorită faptului că aceasta este curbă, deformează fascicolul de lumină, determinând
apariția unei imagini răsturnate la nivelul retinei.
Odata ce imaginea este clară și focusată la nivelul porțiunii senzitive a retinei, energia
din fascilolul luminos determină apariția unui semnal electric ce transportă informația la nivelul
creierului prin intermediul cailor optice.
La acest nivel imaginea se transformă dintr-o imagine răsturnată în una normală.

6
 1.3 Hipermetropia
Hipermetropia reprezintă un viciu de refracţie,în care focarul nu se formează pe retină, ci
în spatele acesteia. Poate fi consecinţa unei dezvoltări insuficiente a diametrului antero-posterior al
globului ocular, sau unei insuficienţe de curbură a dioptrilor oculari, sau unei modificări, adică
scăderii indicelui de refracţie a dioptrilor.

Corectarea hipermetropiei se face cu lentile convergente, convexe (+) care ajută corneea și
cristalinului să focalizeze razele pe retină. Oamenii afectaţi de hipermetropie au nevoie de cel puţin
doua perechi de ochelari: una – pentru vedere în departare; alta cu sticle mai puternice – pentru
vedere în apropiere. Se prescrie cea mai mare lentilă convergentă, cu care clientul vede cel mai
bine.

Există şi câteva procedee chirurgicale care pot fi utile în combaterea hipermetropiei, acestea
pot fi folosite doar în cazurile de hipermetropie mică şi medie.

Însă, chiar cu utilizarea ochelarilor, pacienţii acuză frecvent oboseală rapidă la efort
vizual, dureri de cap, ameţeli.

Se disting 3 grade de hipermetropie:

- Slab: până la 3 dioptrii

- Mediu: de la 3 la 6 dioptrii
- Înalt: mai mult de 6 dioptrii

Aceasta poate fi ca urmare a două cauze:

 când corneea şi cristalinul refract razele cu putere insuficientă;
 când ochiul este mic şi lungimea lui nu atinge mărimea normală; totodată, retina nu ajunge
până la amplasarea normală a focarului şi se situează înaintea acestuia.
Lungimea normală a ochiului omului constituie 23-24 mm, la hipermetropie aceasta este mai mică
de 23 mm.

7
 Din punct de vedere etiologic, hipermetropia poate fi împarţită în trei categorii distincte:

 hipermetropia axială: este vorba de un deficit moştenit genetic ,caracterizat printr-un ax

anteroposterior al globului ocular,mai mic decat puterea refractivă a dioptrului
 hipermetropia de curbură: se referă la micşorarea razei de curbură a componentelor
dioptrului ocular ,situaţie însoţită de scăderea puterii refractive
 hipermetropia de indice: se referă la scăderea indicelui de refracţie al cristalinului care de
obicei apare secundar unor boli oculare (scleroza cristalinului), sau în cazul existenţei unei
afecţiuni sistemice (diabetul zaharat necontrolat).

Hipermetropia poate debuta înca din copilărie; atâta timp cât efortul acomodativ este
suficient, hipermetropia rămâne asimptomatică. Pentru a compensa deficitul de refracţie, procesul
acomodativ este suprasolicitat. În cele mai multe cazuri hipermetropul nu poate realiza un efort
vizual susţinut şi acuză cefalee, disconfort ocular, tulburări ale acuităţi vizuale şi oboseală
oculară(astenopie).

Hipermetropiile mari pot duce la apariţia ambliopiei, este vorba de o ambliopie fucţională -
o tulburare în care creierul individului foloseşte pentru formarea imaginilor informaţiile provenite
de la un singur ochi, ignorând informaţiile provenite de la ochiul în care stimularea luminoasă este
deficitară.

Viciile de refracție sunt afecțiuni ale ochiului, constând într-un deficit al dioptrului ocular ce
se manifestă prin scăderea acuității vizuale , corectabilă prin dioptrii.

Dioptrii oculari sunt formaţi din cornea transparentă, umoarea apoasă, cristalinul şi
umoarea vitroasă. Acest sistem de dioptrii are valoarea unei lentile convergente cu distanţa focală
de 23 mm, exact cât este lungimea axului antero-posterior al ochiului..

Refracţia oculară este în ansamblu dată de devierile pe care le produc dioptrii oculari razelor
luminoase, care le străbat şi care vin de la obiectele fixate cu privirea. Starea normală a unui ochi
numită emetropie, se realizează printr-o corelare armonioasă a acestor dioptrii, astfel că raza ajunge
în centrul retinei, pe maculă. Ochii cu defecte optice denumiţi ametropi, sunt cei la care razele
plecate de la o anumită sursă situate la infinit, nu-şi formează focarul principal pe retină, ci undeva
înaintea sau în spatele retinei.

8
 Ametropiile au fost împarţite în:

 defect de corelaţie;

 defect de structură genetică a dioptriilor;

Ametropiile de corelaţie survin la ochii în care diferitele componente ale aparatului dioptric
sunt cele întâlnite la ochiul emetrop, dar între care nu se face o corelaţie armonioasă ca în mod
normal.
În ametropiile de structură exista modificări în conformaţia dioptrilor, determinate genetic.
În funcţie de cum se formeaza imaginea pe retină, ametropiile se împart în:

 Ametropii stigmice sau focale

 Ametropii astigmice
Ametropiile stigmice sunt:

a) hipermetropia

b) miopia

Condiţiile de mediu, distanţa de la care citim, iluminarea, caracterul literelor, pot să

determine în unele cazuri ametropii de valoare mai mică şi în special miopia.
Mărimea ametropiilor, adică excesul sau deficitul de refracţie în raport cu ochiul emetrop, se
determină în dioptrii.

Presbiopia

Presbiopia este o condiție a ochiului care afectează la o anumită varstă și într-un anumit
grad toate persoanele. Odată cu înaintarea în vârstă ochiul își pierde progresiv capacitatea de a
focaliza obiectele apropriate. Este o turburare de vedere fiziologică pentru că îi este modificată
puterea de acomodație a cristalinului. Cristalinul își pierde din elasticitate.

Semnele presbiopiei cuprind necesitatea de a ține materialele de citit la distanță pentru a

putea focaliza, oboseala ochilor, vederea încețoșată la distanțe normale pentru citit, diminuarea
capacitații de a focaliza obiectele apropriate.

Presbiopia nu este o boala și nu poate fi prevenită. Aceasta nu se vindecă, dar există multiple
moduri de a îmbunătății vederea. Persoanele cu prezbiopie necesită de obicei tratament pentru
vederea la distanță dar și pentru aproape.

Corecția presbiopiei se face cu ochelari monofocali, bifocali și progresivi sau multifocali.

9
 ANEXE

Fig 1. Partile componente ale ochiului uman

10
Fig 2. Hipermetropia

11