Motorul în patru timpi

Nikolaus August Otto a fost inventatorul german al primului motor cu combustie

internă care ardea în mod eficient combustibilul direct într-o cameră cu piston. Deși au mai
fost inventate și alte motoare cu combustie internă (de exemplu, de către Etienne Lenoir),
acestea nu s-au bazat pe patru timpi separați. Conceptul de patru timpi este posibil să fi
fost deja discutat la data invenției lui Otto, dar el a fost primul care l-a pus în practică.

Motorul în patru timpi este un tip de motor cu ardere internă al cărui piston face 4 curse
simple într-un ciclu motor. Pistonul se mișcă într-un cilindru închis la un capăt de chiulasă.
Mișcarea pistonului este asigurată de un mecanism bielă-arbore cotit și are loc între două
poziții extreme: punctul mort interior și punctul mort exterior.
În punctul mort interior PMI, pistonul este în interiorul cilindrului și volumul acestuia
este minim.
La punctul mort exterior PME, pistonul se găsește la cealaltă extremitate în raport cu
PMI și volumul acestuia este maxim.
Un ciclu motor are loc de-a lungul a două rotații ale arborelui cotit și cuprinde patru faze:
admisia, compresia, arderea și destinderea și, în final, evacuarea.
Principiul de funcționare
În momentul deplasării pistonului de la punctul mort interior la punctul mort exterior,
supapa de admisie 6 (vezi imaginea din stânga) este deschisă și prin urmare în cilindru intră
încărcătură proaspătă (din cauza depresiunii create de mișcarea pistonului).
Așadar are loc admisia. În continuare, prin deplasarea pistonului de la punctul mort
exterior la punctul mort interior, are loc comprimarea încărcăturii, ambele supape fiind
închise. Până ca pistonul să ajungă la punctul mort interior, încărcătura este aprinsă și arde
degajând căldură, ceea ce duce la mărirea presiunii în cilindru.