Referat la Hidrologie si

Hidraulica

Filep Alin
Cojocaru Nicolae Bogdan
IPM Grupa I A
Anul 2
 Lacuri

Un lac este o întindere mai mare de apă stătătoare închisă între

maluri, uneori cu scurgere la o mare sau la un râu, dar nefiind alimentată
din sau conectată cu apa oceanelor. De cele mai multe ori lacurile au apă
dulce. Totuși, denumirile de lac sau mare date diverselor întinderi de apă
stătătoare nu respectă întru totul această definiție. Uneori se ține cont și
de felul de apă, sărată sau dulce, sau de mărimea întinderii de apă.
Astfel, Marea Caspică și Marea Moartă sunt de fapt lacuri (fără ieșire la
ocean), dar care au apă sărată. Alteori denumirile au un* caracter
arbitrar, care ține mai mult de tradiție decât de definițiile acceptate ale
termenilor, ca de exemplu în cazul Mării Galileei din Israel care după
toate definițiile este un lac, neavând ieșire la ocean și fiind format din
apă dulce.
Cele mai multe lacuri se găsesc la latitudinile mari
ale emisferei nordice. Mai mult de jumătate (60%) din lacurile lumii
sunt cuprinse în teritoriulCanadei. În Europa recordul este deținut
de Finlanda, unde se află nu mai puțin de 187.888 lacuri, din care 60.000
au dimensiuni apreciabile.
La unele lacuri se constată fenomenul de heliotermie.
 Din cuvântul lac (latină lacus) provine termenul lacustru, care:

 în ecologie este un mediu ambient a unui lac.

 în geologie este un mediu sedimentar a unui lac.
 în ihtiologie, descrie o populație de pești care completează ciclul
vieții în interiorul lacurilor.

Tipuri de lacuri
Lacurile se pot clasifica în două categorii importante:

 Lacuri naturale
 Lacuri artificiale - realizate în urma unor activități umane.
Lacuri naturale pot fi de diferite tipuri:

 Lacuri de natură glaciară:

 lacuri periglaciare, în care cel puțin o parte a conturul
lacului este formată de un strat de gheață, o calotă glaciară sau un
ghețar; un exemplu de lacuri periglaciare îl constituie
lacurile Viedma și Argentino din Patagonia, Argentina.
 Exemplu de lac periglaciar
Lacul Argentino din Patagonia, Argentina și ghețarul Perito
Moreno

 lacuri subglaciare a căror suprafață este permanent acoperită

de gheață. Asemenea lacuri pot apărea sub straturi de gheață, sub
calote glaciare sau sub ghețari. Ele sunt menținute în stare lichidă
din cauza efectului de izolator termic al gheții care acoperă lacul,
care împiedică disiparea energiei introduse din subsolul lacului
prin fricțiune, prin apa care se scurge în lac prin crevase, prin
presiunea masei de gheață care acoperă lacul sau prin încălzire
 geotermică. Cel mai mare lac de acest tip este Lacul
Vostok din Antarctica.

Exemplu de lac subglaciar

Lacul Vostok din Antarctica
(imagine radar realizată de NASA din satelitul Radarsat)

 lacuri glaciare sunt situate în zone formate prin eroziune

glaciară, acoperite în trecut de ghețari (de exemplu Marile
Lacuri din Nordul Americii).
Exemplu de lac glaciar
Lacul Bâlea din Munții Făgăraș, Județul Sibiu, România

 lacuri pro-glaciare situate în aval de un ghețar și alimentate

de un ghețar.
 lacuri de fjord: Un lac aflat intr-o vale glaciara care a fost
erodata pana la un nivel sub cel al marii.
 lacuri vulcanice create ca efect al unor activități vulcanice. La
rândul lor acestea se pot împărți în:
 lacuri de crater care se formează în craterele unor vulcani;
în cazul vulcanilor activi, se vorbește adesea de lacuri de
lavă formate din lavă topită. În craterele vulcanilor stinși sunt
lacuri fie cu apă dulce sau acide;
Exemplu de lac de crater
Lacul Sfânta Ana din Județul Harghita, România

 lacuri tip policrater sau intercrater care acoperă mai multe

cratere sau sunt localizate între cratere (de exemplu: lacul
Bolsena saulacul Bracciano ;

Exemplu de lac policrater

Lacul Bolsena din complexul vulcanic Vulsini din
provinciaViterbo, Lazio, Italia
  lacuri de caldeira, care sunt localizat în depresiuni care se
formează ca urmare a unei activități vulcanice

Exemplu de lac de caldeira

Lacul Toba de pe insula Sumatra, Indonezia

 lacuri de maar, care se formează printr-o erupție freatică

provocată de intrarea apei subterane în contact cu magma fierbinte.
Un exemplu al unui asemenea lac este Lacul Brikat Ram din
podișul Golan, Israel sau Laacher See din statul Renania-Palatinat.
 lacuri tectonice sau lacuri de rift, situate în urma subsidenței în
lungul unei falii geologice. Exemple de lacuri tectonice sunt: lacurilor
dinMarele Rift African, Lacul Baikal din Siberia, Rusia, Lacul
Superior situat între Statele Unite ale Americii și Canada sau lacurile
din lungul faliei Great Glenn din Scoția, Regatul Unit
 lacuri de baraj natural formate prin bararea unor văi în urma
unor fenomene naturale:
 lacuri formate prin alunecări de teren în care barajul
natural al văii este format prin alunecări de teren de pe versanți.
 lacuri morenice în care barajul natural este format
de morene transportate de ghețari.
 lacuri alpine, situate în depresiuni naturale din zone montane,
având altă origine decât cele glaciare sau vulcanice;
 lacuri meteoritice formate în cratere create de meteoriți, de
exemplu lacului Elgâgâtgân din Regiunea Ciukotka, Rusia
 lacuri aluvionare, quand un cours d'eau, par exemple
le Brenta en Vénétie, rencontre des dépôts alluvionnaires sur son
cours, formant ainsi le lac de Levico et le lac de Caldonazzo;
 lacuri de subsidență sau subroziune
 Karst- oder Erdfallseen entstehen durch Karbonat- oder
Salzlösung (Subrosion) im Untergrund und Nachsacken der
Erdoberfläche, beispielsweise der Arendsee und der Süße
See in Sachsen-Anhalt.
 lacuri carstice, formate prin dizolvarea calcarului din rocele
calcaroase;
 lacuri termo-carstice' care apar în zonele de permafrost de
exemplu în Alaska sau nordul Siberiei.
 lacuri de luncă - situate în depresiunile din luncile inundabile ale
cursurilor de apă. Alimentarea lor se realizează în cea mai mare parte
în perioadele de revărsare ale râului în lunca căruia sunt situate.
 lacuri de deltă
 limanuri fluviatile -
 limanuri maritime -
 lagune -
 lacuri endoreice situate în zone depresionare fără efluenți
importanți de suprafață care să evacueze afluxurile în lac. Apa din
lacurile endoreice este evacuată din sistem, fie prin evaporație, fie
prin inflitrație. Exemple ale unor asemenea lacuri sunt Lacul
Eyre in Australiacentrală sau Marea Aral în Asia centrală.
 lacuri de deflație sau lacuri eoliene, localizate în depresiuni
formate prin eroziune eoliană, cum sunt cele din
regiunea Languedoc din Franța;

 braț mort, este un lac ce s-a format prin separarea unui meandru al

unui râu de cursul principal. Lacul format are o lungime mult mai
 mare decât lățimea sa. Un exemplu este Kamernscher See de
lângă Havelberg.

 Lacuri subterane formate sub suprafața scoarței terestre, asociate

de caverne sau straturi acvifere.
În ceea ce privește lacurile artificiale se pot distinge:

 lacuri de baraj -
 lacuri excavate - în care depresiunea în care se formează lacului a
fost creată prin săpături. Adesea, materialul rezultat din săpături este
depozitată astfel încât să creeze un dig de contur. Acest tip de lacuri
este creat fie prub excavații speciale pentru realizarea lacului, fie prin
inundarea unor amplasamente excavate în alte scopuri: cariere, mine
ș.a.
 lacuri de închidere a unor golfuri maritime

Lacuri după suprafață

Suprafa Adânci Categor

Lac Loc geographic
ță me ie

Rusia, Kazahstan, Azerbaid
Marea 393.898 apă
995 m jan,
Caspică km² sărată
Iran, Turkmenistan

Lacul
82.414 apă
Superior (Mar 405 m SUA, Canada
km² dulce
ile Lacuri)
Lacul 68.870 81 / 85 apă
Tanzania, Kenia, Uganda
Victoria km² m dulce

Lacul
59.596 apă
Huron (Maril 229 m SUA, Canada
km² dulce
e Lacuri)

Lacul 58.016 apă

281 m SUA
Michigan km² dulce

Lacul 32.893 Zair, Tanzania, Zambia, Bu apă

1.470 m
Tanganyika km² rundi dulce

31.792 apă
Lacul Urșilor 88 m Canada
km² dulce

31.492 apă
Lacul Baikal 1.637 m Rusia
km² dulce

Kazahstan, Uzbekistan
28.687 apă
Lacul Aral 32 m (În anul 1998, - 68.000
km² sărată
km²)

Lacul
28.438 apă
Sclavilor (Ma 614 m Canada
km² dulce
rile Lacuri)
Lacul
25.745 apă
Erie (Marile 64 m SUA, Canada
km² dulce
Lacuri)

Lacul 24.341 apă

18 m Canada
Winnipeg km² dulce

23.310 Malawi, Tanzania, Mozam apă

Lacul Malawi 706 m
km² bic dulce

Lacul
19.259 apă
Ontario (Mari 244 m SUA, Canada
km² dulce
le Lacuri)

18.428 apă
Lacul Balhaș 26 m Kazahstan
km² dulce

17.703 apă
Lacul Ladoga 255 m Rusia
km² dulce

Lacuri de acumulare

Lacuri la altitudine mare

Lac Altitudin Amplasare Categorie

 e

Lacul
4920 m Nepal apă dulce
Tilicho

Lacuri cu adâncime mare

Adânci Suprafa Categor

Lac Amplasare
me ță ie

Lacul 31.492 apă

1.637 m Rusia
Baikal km² dulce

Lacul
32.893 Zair , Tanzania , Zambia , Bur apă
Tanganyi 1.470 m
km² undi dulce
ka

Lacul 11.500 apă

1.000 m Antarctica
Wostok km² dulce

Rusia , Kazahstan
Marea 393.898 apă
995 m Azerbaidschan , Iran , Turkme
Caspică km² sărată
nistan
Lago
2.200 apă
General 836 m Chile , Argentina
km² dulce
Carrera

Lago 1.466 apă

719 m Argentina
Argentino km² dulce

Lacul 23.310 apă

706 m Malawi , Tanzania , Mozambic
Malawi km² dulcer

6.236 apă
Issîk-Kul 668 m Kirgîstan
km² dulce

Lacul 28.438 apă

614 m Canada
Sclavilor km² dulce

Lacul apă
592 m 53 km² SUA
Craterului dulce

Lacul apă
501 m 497 km² SUA
Tahoe dulce

Lacul 3740 apă

457 m Turcia
Van km² dulce

Lacul 410 m 146 km² Italia apă

Comer dulce

Lacul 82.414 apă

405 m SUA , Canada
Superior km² dulce

Lacuri la altitudine joasă

Altitudin
Lac Amplasare Categorie
e

Marea Moartă -416 m[1] Israel, Iordania apă sărată

Lacul Sf. Ana

 Lacul Sfânta Ana (în maghiară Szent-Anna tó) este un lac
vulcanic, fiind singurul astfel de lac de pe întreg teritoriul României.
Este situat înmasivul Ciomatu, de pe stânga Oltului, în apropiere
de Tușnad. Lacul este așezat pe fundul craterului unui vulcan stins,
denumit Ciomatu (sau, după alte surse, Ciomadu), din masivul
vulcanic Puciosu, locul celei mai recente erupții vulcanice în Carpați și
în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani
(probabil mai recent de acum 42.000 ani).
Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 946 m. De formă
aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620 m
și o lățime maximă de 460 m, o suprafață de 19,50 ha și o adâncime
maximă de 7 m. Lacul își completează apele numai din precipitații,
neavând izvoare. Puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu
numai 0,0029 ml minerale. În apă nu există oxigen, motiv pentru care în
aceasta nu trăiește nici o vietate. Capacitatea trofică redusă a apei lacului
se datorează și emanațiilor mofetice prin fundul lacului și prin pereții
craterului.

Turiștii veniți la lacul Sfânta Ana nu au nevoie de prognozele

meteorologilor pentru a afla cum va fi vremea, ei având la îndemână o
metodă empirică, dar exactă, oferită de muntele vulcanic: cele două
fisuri formate în munte care prevestesc vremea. Localnicii știu că "Dacă
emanațiile din fisuri pișcă la nas, atunci e semn de furtună, iar dacă nu,
ziua va fi însorită, tocmai potrivită pentru drumeții". Fenomenul are o
explicație științifică. În munte se desfășoară încă o activitate post-
vulcanică, sensibilă la orice schimbare a presiunii atmosferice. Când
presiunea atmosferică scade, gazele, precum bioxidul de carbon și sulful,
urcă spre suprafață și inundă fisurile cu un miros înțepător, semn că vine
ploaia.
Lacul Sfânta Ana, este o rezervație complexă naturală, geologică,
floristică și faunistică, fiind legat de Băile Tușnad prin poteci turistice.
Lângă lac se află o capelă romano-catolică cu hramul Sfintei Ana.

Cercetări recente
Vârsta lacului Sfânta Ana nu a fost încă determinată cu exactitate,
diverși cercetători estimând că ultima erupție a avut loc cu 32.000 de ani
în urmă (Juvigne et al. 1994), cu 10.500 de ani în urmă (Morya et al.
1996) sau chiar 9.800 de ani în urmă (Magyari et al. 2006).
Studiile palinologice, având ca obiect studiul polenului și al
sporilor, au ajuns la concluzia că istoria lacului Sfânta Ana a început în
urmă cu circa 9.800 – 8.800 ani, cu stadiul de turbărie și lac puțin adânc.
A urmat o perioadă de acumulare continuă de apă pluvială și de
creștere a nivelului apei până la valoarea maximă de 12 metri, cu 2.700 –
700 de ani în urmă, atunci când lacul Sf. Ana a avut un caracter puternic
oligotrof.
Ultimele măsurători efectuate în anul 2005 de către o echipă de
scafandri profesioniști împreună cu Organizație GeoEcologica ACCENT
au găsit pentru suprafața lacului o valoare de 19,3 ha și un perimetru de
1617 m, în scădere față de valorile de 21,3 ha și respectiv 1749 m
raportate în anul 1909 de Geley Josef, pentru o suprafață de retenție a
bazinului de colectare de circa 2,15 km². Cota oglinzii apei variază între
949 și 950 m.
Lacul are o formă ovală, semiaxa mare fiind de 680 m iar cea mica
de 470 m.
 Conform măsurătorilor efectuate în anul 2005, adâncimea maximă
de a lacului este de 6,4 m. Conform acelorași măsurători, grosimea
maximă a sedimentelor este de circa 4 m. Lacul Sf. Ana este alimentat
exclusiv din precipitații, gradul de mineralizare al apei fiind din acest
motiv extrem de scăzut. Iarna, lacul este acoperit cu un strat de gheață de
până la 1 m.

Lacul Sf. Ana relief

Legende
Despre acest lac există și unele legende.

Doi tineri trebuiau să se căsătorească. Fata, pe nume Ana, care urma

să devină soție, nu dorea acest lucru deoarece părinții o obligau să se
căsătorească numai pentru a pune mâna pe averea tânărului, care era
destul de necioplit în ale măritișului. În seara nunții, mireasa a fugit și s-
a aruncat în acest lac, trupul ei neînsuflețit nefiind găsit nici în ziua de
astăzi. Din această cauză lacul poartă numele acelei fete. În fiecare an,
de hramul Sf. Ana, lacul este sfințit de către mitropolie.

Odinioară, prin aceste locuri trăiau doi tirani care erau frați. Unul
stăpânea o cetate pe vârful Puciosul din apropiere, celălalt, o cetate
situată pe locul actualului lac. Stăpânul cetății de pe Puciosul avea o
caleașcă minunată, câștigată la zaruri, fapt ce a stârnit invidia fratelui
său, care a pus rămășag că a doua zi va veni în vizită cu o caleașcă și
mai măreață. Pentru a câștiga rămășagul, tiranul pune să fie înhămate la
caleașca sa opt din cele mai frumoase fete din împrejurimi. Caleașca
fiind foarte grea, acestea nu au putut să o urnească, fapt ce a dezlănțuit
mânia stăpânului, care a început să le biciuiască. Una din fete, pe nume
Ana, l-a blestemat pe stăpânul cel mârșav. Blestemul fetei s-a împlinit
numaidecât: s-a pornit o furtună îngrozitoare, cu fulgere și tunete,
cutremure, iar cetatea, împreună cu tiranul ei, s-a scufundat în flăcări. În
locul cetății de odinioară s-a format un lac albastru și liniștit, numit de
locuitorii din zonă Lacul Sfânta Ana.

Lacul Rosu

Lacul Rosu(Ghilcos)este cel mai mare lac de baraj natural care se

afla la altitudinea de 980 m,in apropierea Cheilor Bicazului,la o distanta
de cca 26 km de orasul Gheorgheni din judetul Harghita,pe drumul
national 12/c,in statiunea cu acelasi nume.
Este in forma de ,,L’’,adanca de 10 m(adancimea maxima de 10.5
m),avand o suprafata de 12.7 ha si o circumferinta de 2830 m.
 Lacul s-a format relativ recent,in iulie 1837.Atunci s-a intamplat ca in
urma ploilor abundente marea cantitate de moloz stancos de pe versantul
nordic al Stancii Ucigasului a alunecat,blocand drumul Paraului Bicajel.
Acest fenomen s-a produs in urma infiltrarii apelor unei puternice
ploi,s-au cutremurului deosebit(produs in zona Vrancei in acea
perioada)din 11 ianuarie 1838,dar esential este,ca s-a format prin
deplasarea masei argiloase depuse cu ocazia ultimei ere glaciare pe
versantul nord-vestica a muntelui Ghilcos(varful Ghilcos-1406 m)s-au
prabusit,alunecand pe stratul de argila,inchizand valea in care paraiele
Rosu, Licas, Oilor si Zurad,cu un mare debit de apa,s-au adunat formand
lacul.Lacul Rosu este cunoscut de localnici sub numele de ,,Taul Rosu’’.
Vraja deosebita este amplificata de multimea trunchiurilor goale ale
brazilor de odinioara,care ies din apa strapungand imaginea Micului
Zurad reflectat in oglinda lacului.
 Original lacul,in primii ani de la formare s-a extins mai mult cam un
km mai sus in valea paraului,dar de-a lungul timpului barajul natural s-a
erodat, nivelul apei stabilizandu-se la nivelul actual.
Numele de Lacul Rosu provine de la gresia rosie tertiara,usor
dezagreagabila transportata de raul Rosu, care a vopsit in rosu
imprejurimile pana la lac.Lacul este periclitat de marea cantitate de
aluviuni tranportata de paraurile afluente (Rosu,
Licas,Oii,Ghilcos(ucigas) ).

Lacul aflat la o altitudine de 983 m,intr-o mica depresiune montana are

o clima placuta;subalpina.Media anuala a orelor de stralucire solara este
cuprinsa intre 1700 si 1900.Temperatura medie anuala este de 8°
C.Media cea mai scazuta de tempera -tura este de -7/-4°C,iar cea mai
ridicata de 14-18°C.Temperatura apei vara poate atinge
22°C,primavara,toamna 6-10°C.Iarna,lacul este acoperit de un strat de
gheata gros de 60-70 cm.Vanturile sunt moderate.
Imprejurimile lacului se pot mandri cu o flora si o fauna bogata.Cel
mai vestit reprezentant al faunei lacului este pastravul de munte care
atinge marimi de-a dreptul impresionante(7-8 kg,85 cm lungime)la care
se adauga si racii.
Padurile de conifere(molidul si pinul)in amestec cu alunul,salcia de
munte si mesteacanul sunt dominante.Pe versantii din preajma lacului
cresc bradul alb, paltinul si plopul de munte.Peisajul este infrumusetat
de diferite flori: stajenelul, laptele cucului,garofita,margarita,floarea de
colt.
Pe langa rasul si capra neagra socotite raritati ale naturii,in padure
traiesc si lupi,cerbi,mistreti,ursi,veverite.Printre pasarile importante sunt
rata salbatica, cocosul de munte,sitarul,uliul,soimul.Datorita bogatei si
valoroasei faune acvatice (pastravul indigen,pastravul de
munte,rosioara)regiunea este importante si pentru pescuitul sportiv.
Datorita precipitatiilor atmosferice abundente,mari suprafete de teren
de pe coasta nord-vestica a muntelui Ghilcos s-au prabusit,alunecand pe
stratul de argila, inchizand valea Verescheului,unde au confluenta mai
multe parauri cu debit semni- ficativ.Oglinda apei este strapunsa de
trunchiurile de brazi,care sunt ramasitele padurii inundate de lac.
Denumirea lacului atat in limba romana cat si in limba
maghiara,provine ori de la muntele Ghilcos(ucigasul)ori de la paraul
Rosu(Verescheu).Astfel in 1864 apare sub denumirea Lacul Pietrii
Rosii,mai tarziu a fost denumit Lacul Ucigas precum si Taul Rosu.Din
1936 este denumit oficial Lacul Rosu.
Vechea denumire ungureasca pentru lac a fost Veres-to(Lacul
Rosu),sub forma Gyilkos-to(Lacul Ghilcos)apare prima data in
descrierea lui Orban Balazs.
Locuri ucigase dupa localnici sunt cele greu
accesibile,obositoare.Denumirea muntelui Ghilcos apare de prima data
in 1773 ca teren al contelui Lazar,deci este mult mai veche decat
toponimul de Lacul Ghilcos.
Dimensiunile initiale ale lacului un sunt cunoscute,datorita faptului ca
unele parti din mal erau inaccesibile.Dimensiunile lacului dupa
masuratorile lui Csiki Karoly(1987)sunt urmatoarele :perimetrul 2830
m3,aria 114676 m2,volumul apei acumulate 587503 m3,adancimea
maxima la extremitatea din aval 9.7 m.
Paraurile ce alimenteaza lacul,aduc 1-1.5 m3 apa pe secunda in lac.
Forma lacului seamana cu litera L si are doua braturi:bratul din Valea
Oii avand lungimea de 900 m,iar bratul din valea Suhardului 438
m.Viata lacurilor din pacate este scurta,in aceasta privinta nici Lacul
Rosu nu este o exceptie in disparitia lacului, un rol important are
colmatarea bazinului lacului cu aluviuni.
Cu ocazia ploilor torentiale,mari cantitati de aluviuni ajung in
lac.Lacul este alimentat de 4 paraie mari:Verescheul,Licosul,Suhardul si
Valea Bii si inca 12 cursuri de apa temporare.
In amonte de lacul Rosu se mai afla 2 bazine artificiale,prevazute cu
deversor de beton avand destinatia de a impiedica colmatarea lacului cu
aluviuni.Cel mai mare se afla pe paraul Verescheu(Rosu),iar cel mai mic
pe valea paraului Oii.
Lacul Rosu este o localitate turistica in judetul Harghita.Este una dintre
cele mai importante statiuni ale Carpatilor Orientali,in cadrul Carora se
situeaza in Grupa Centrala(Moldotransilvanieni);fiind inconjurata de
catre Muntii Ceahlau(in nord)si de catre Muntii Hasmasu Mare(in sud).
Pitorescul deosebit al regiunii,cu vecinatatea Cheilor Bicazului,a
favorizat dezvoltarea,in jurul lacului,a statiunii omonime,care se intinde
pe cca 25 km lungime.Ea si-a primit primii oaspeti statornici incepand
cu deceniul al treilea,cand s-a ridicat aici ‘’Caminul
Turistilor’’,constructie ce a impulsionat construirea si a altor case de
odihna,astfel incat,in anul 1931,localitatea a devenit statiune climaterica.
 Lacul Bucura

Lacul Bucura este un lac situat în Parcul Național Retezat din Munții

Retezat. Este cel mai mare lac glaciar din România.
 Se află în căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga și Șaua Bucurei,
fiind orientat în direcția nord - sud, la altitudinea de 2040 m. Suprafata
lacului este de 8,90 ha, lungimea de 550 m și lățimea medie de 160 m,
perimetrul de circa 1390 m. Lățimea maximă este de 225 m, iar volumul
estimat este de 625.000 m³. Adâncimea maximă a apei lacului este de
15,5 m, în dreptul intrării Izvorului Pelegii în lac. Lacul este alimentat de
5 izvoare principale. Apa lacului deversează printr-un singur emisar ce o
trimite spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secundă.
Populația piscicolă este autohtonă, în lac nefăcându-se populări
artificiale.

Accesul la lac se face din șoseaua Hațeg - Caransebeș, de la km 61

(Cârnești), prin Clopotiva - Grebla - Gura Zlata - Gura Apei, 35 km
drum asfaltat. De aici pe drumul forestier ce se oprește la Drăcșanu, pe o
distanță de 14 km. Apoi, trecând pe la cascada Fetele Voilesei, urmărind
valea Lăpușnicului Mare, până la Gura Bucurii, și trecând pe lângă
Lacul Lia se ajunge la Bucura.

Lacul Zanoaga Mare

 Lacul Zănoaga Mare sau Tăul Zănoaga este un lac glaciar situat
în Munții Retezat, care fac parte din grupa montană Retezat-Godeanu
aCarpaților Meridionali). Este cel mai adânc lac de acest tip din țară,
adâncimea lui maximă fiind de 29 m. Este un lac glaciar format într-
un circ glaciar.

Tăul Zănoaga este unul din multele lacuri glaciare din Carpații
Meridionali, care sunt munți recunoscuți ca având cel mai dezvoltat
relief glaciar din tara. Spre exemplu, în Munții Retezat se găsesc cele
mai multe lacuri glaciare din România, aproximativ 80, pe locul doi
aflându-se Munții Parâng cu 30 de lacuri.
 Lacul Izvorul Muntelui

Lacul de acumulare "Izvoru Muntelui", cunoscut şi sub numele de

"lacul Bicaz", este cel mai mare lac artificial (antropic) amenajat pe
râurile interioare din România. Situat pe cursul superior al râului
Bistrita, lacul s-a format ca urmare a construirii barajului
hidroenergetic cu acelaşi nume. Din el se alimenteaza centrala
hidroelectrica Bicaz-Stejaru, echipata cu şase generatoare.
 La nivelul maxim de umplere, acesta are o lungime de circa 31 km.,
pe o directie generala nord-vest – sud-est, cu numeroase arii de extindere
laterala, mai accentuata fiind cea de pe raul Bistricioara (pe circa 3 km.).

Bazinul lacului Izvoru Muntelui – Bicaz este format din urmatoarele

zone majore: zona cristalino-mezozoica, zona flisului carpatic si
transcarpatic si zona vulcanitelor neogen-cuaternare.

Pe cuprinsul bazinului hidrografic al lacului (4035 km2) se realizeaza

o inaltime medie a reliefului de circa 1100 m. Diferenta maxima de
altitudine este de aproximativ 1800 m (intre Virful Inau, 2280 m, si cota
fundului lacului la baraj de 425 m). Aceasta determina o etajare
climatica ce are repercursiuni importante in regimul hidrologic al
lacului.

Din punct de vedere a temperaturii aerului, zona lacului se inscrie

in treapta climatica montana moderat de calda (temperatura medie
anuala de 7 ÷ 7,5ºC) cu ierni blande (temperatura medie a lunii ianuarie
–4 ÷ -5°C) si veri moderat de calde (temperatura medie a lunii iulie, 16,5
÷ 17°C). Diferentele temperaturii aerului din zona lacului sunt strans
legate de termica suprafetei acvatice, ale carei variatii oglindesc
particularitatile schimbului caloric dintre apa si atmosfera. Cercetarile au
aratat ca in Octombrie continutul de caldura raportat la m3 de apa este
maxim in acest lac. Ca efect al inertiei termice a lacului, temperatura
maxima medie a aerului, cea mai ridicata, se produce in August si nu in
Iulie.

Este cunoscut faptul ca aparitia lacurilor artificiale duce la

modificarea echilibrului creat in regimul apelor subterane. In cazul
lacului de acumulare Izvoru Muntelui – Bicaz, apele subterane din zona
limitrofa sunt de mica importanta. Sunt cantonate in cea mai mare parte
in depozitele deluviale ale versantilor vaiicu care vine in contact lacul si
se caracterizeaza prin panza discontinui de apa locale, alimentate in cea
mai parte a anului din ploi si zapezi, care in perioada calda isi
micsoreaza considerabil debitul, pentru ca in timpul secetelor aportul lor
sa fie nul. De cele mai multe ori apar in fiecare zi sub forma unor mici
izvoare sau zone mlastinoase.

Regimul transparentei apei lacului este conditionat in principal de

dezvoltarea longitudinala a lui, deci de adancimile crescande din amonte
spre aval si de modul particular de alimentare cu apa.
 Valorile cele mai mari ale transparentei apei, care pot ajunge pana la
6 m in sectiunile Baraj si Ruginesti si 3 m in sectiunea Coada lacului, se
intalnesc in lunile Septembrie si Octombrie ca urmare a precipitatiilor
scazute din aceasta perioada. Urmeaza apoi o reducere a transparentei in
urma ploilor de la sfarsitul lunii Octombrie – inceputul lui Noiembrie.
Pe baza valorii medii a transparentei apei din cursul anului, care este
cuprinsa intre 2 si 10 m, se poate aprecia ca lacul Izvoru Muntelui –
Bicaz apartiene categoriei lacurilor eutrofe – oligotrofe (de trnanzit) cu
transparenta moderata.

Luminozitatea apei reprezinta un alt factor fizic important al apei

lacurilor, care ajuta la explicarea unor procese biotice. Intensitatea
luminii scade odata cu cresterea adancimii, datorita dispersiei si
absobtiei razelor solare de catre materialele in suspensie. Pe baza
masuratorilor de penetratie a luminii in apa lacului Izvoru Muntelui –
Bicaz s-au constatat existenta unor mari diferentieri in ceea ce priveste
intensitatea luminoasa intre straturile superficiale si profunde, fapt care
determina conditii fizice net diferite pentru dezvoltarea vietii, intre
orizonturi apropiate ca adincime; prezenta in lac a unei zone afotice
(lipsite complet de lumina), pusa in evidenta la adincimi ce depasesc 35-
40 m; variatia longitudinala a iluminarii prezinta un paralelism cu cea a
transparantei, grosimea stratului luminos crescand din amonte spre aval.
 Regimul termic si de inghet al apei din lacuri este rezultatul unui
complex de factori care actioneaza simultan asupra maselor de apa
acumulate in cuvetele lacustre. In cazul lacului Izvoru Muntelui – Bicaz,
rolul hotarator asupra regimului termic si de inghet il au factorii care se
refera in principal la modul de alimentare si dinamica masei de apa,
precum si la pozitia sa geografica.

Pe baza masuratorilor de temperatura efectuate asupra stratului

superficial de apa, se observa paralelismul accentuat dintre evolutia
temperaturii aerului si aceea a apei, atat in ceea ce priveste mersul diurn,
cat si cel sezonal, cu acel decalaj, uneori evident, care exista intre
incalzirea si racirea apei in raport cu cea a atmosferei, decalaj impus de
diferenta dintre caldura specifica a celor doua medii – apa si aer.

De remarcat sunt ritmul si amplitudinea acestor variatii, ca si

repartitia lor pe suprafata lacului. Temperatura maxima a stratului
superficial a depasit 24°C (24,3°C in sectiunea Baraj si 24,1°C in
sectiunea Ruginesti la data de 16 Iunie 1972). In anotimpul rece
temperatura stratului superficial de apa este scazuta, sub 1-2°C, datorita
atat podului de gheata, care impiedica schimbul de caldura cu mediul
inconjurator, cat si valorilor negative ale temperaturii aerului.

Variatii ale tempereturii stratului superficial de apa sunt provocate

uneori de vinturilor din zona, a caror frecventa crescuta (peste 85%)
faciliteaza omogenizarea temperaturii stratului superficial de apa cu cele
din profunzime.
 Limitele de variatie ale factorilor fizico – chimici, care
caracterizeaza un ecosistem acvatic, pot fi la un moment dat determinate
pentru structura si dinamica biocenozelor. Actiunea acestor factori poate
fi singulara sau corelata, modificandu-si, prin aceasta, valoarea selectiva
asupra organismelor. Este evidenta corelatia care se realizeaza intre
miscarea sau stagnarea apei si cantitatea de oxigen solvita, sau
stratificarea termica, functie de adancime.

In urmarirea succesiunea ecologice raul Bistrita – lacul Izvoru

Muntelui – Bicaz, indicatorii fizico-chimici au fost considerati ca un
criteriu de baza in analiza schimbarilor habitatului si apoi ale
bicenozelor.

Cercetarile hidrochimice au luat in consideratie si principalele

aspecte ale noului habitat: caracteristici morfometrice (adancime,
lungime, latime), dinamica masei de apa, oscilatiile de nivel, influenta
conditiilor atmosferice, precum si dezvoltarea biocenozelor lacustre.

Oxigenul dizolvat: oxigenarea maxima, de circa 11 mg/l,

corespunde lunii martie in orizonturile de 0-30 m, in timp ce in
orizonturile profunde (peste 40 m), maxima de oxigenare se
realizeaza cu doua luni mai tarziu – in luna mai. Dupa aceasta faza,
are loc o scadere lenta si continua a oxigenarii in toata masa apei,
minimele inregistrandu-se in perioada lunilor Septembrie –
Octombrie. Valorile minime ale mediilor oscileaza in jur de 6-7 mg/l,
in orizonturile profunde, si 7-8 mg/l spre suprafata.

pH-ul: dinamica anuala a pH-ului comporta fluctuatii

caracteristice, atat in functie de sezon, cat si in functie de adancime.
Astfel se remarca ampla variatie a mediilor pH-ului in orizonturile
cuprinse intre 0 si 10 m, intreaga intindere a lacului, unde gasim
valori cuprinse mai frecvent intre 7,4 si 8,3. Aceasta amplitudine
scade catre orizonturile profunde, unde oscilatiile sunt intre 7,2 si 7,4.
Dupa cum se constata aceste valori indica o reactie slab alcalina a
apei lacului.

Azotatii: variatia sezonala a concentratiilor medii ale nitratilor

evidentiaza existenta a doua faze caracteristice. In perioada rece a
anului concentratia nitratilor este mai ridicata, scazand au aproximativ
1 mg NO3/l in perioada calda, in special in stratul trofogen. In
intervalul 1969-1975 valorile maxime ale azotatilor au oscilat in jurul
a 2-3 mg/l, iar cele minime in jur de 0,5 – 2,0 mg/l. Amplitudinea
variatiei mediei lunare scade usor cu adancimea si ramane relativ
constanta pe orizontala.

Fosforul total: in perioada 1974-1975 variatia fosforului total a

fost de 0,019 – 0,097 mg P/l. Valorile medii anuale indica o scadere a
concentratiei de fosfor de la 0,040 mg/l in 1974 la 0,015 mg/l in 1975.
Nu se remarca deosebiri in distributia pe verticala si orizontala a
acestui indice.

Privita in ansamblu, analiza regimului fizico-chimic al lacului,

evidentiaza urmatoarele caracteristici principale:

- existenta unui regim termic stabilizat intre anumite limite

sezonale, care genereaza stratificarea dimictica, cu un
epilimnion euriterm, un metalimnion cu termoclina si
hipolimnion stenoterm de apa rece;
- variatiile sezonale ale plafonului termic imprima
modificari corespunzatoare majoritatii parametrilor
hidrochimici analizati, asa incat, annual, au loc cresteri si
scaderi ale valorii acestora;
- studiul multianual al proceselor hidrochimice din lac ne
permite constatarea faptului ca, prin caracteristicile sale
de oxigenare ridicata, prin nivelul scazut al materiilor
organice dizolvate, ca si prin cantitatea redusa de
nutrienti si reactia apei slab alcalina, lacul Izvoru
Muntelui – Bicaz apartine lacurilor oligotrofe cu trecere
lenta spre mezotrofie.
Substanta organica dizolvata este de regula mai redusa in lacurile
fluvio-montane si mai ridicate in cele fluviale de campie. Substanta
organica prezenta in sedimentele actuale provine atat din masele de
apa de deasupra (in principal resturi de organisme planctonice), cat si
din materialul alohton (resturi de vegetale superioare, substante
chimice, polen, etc.) ajuns in bazin prin intermediul apelor afluente
cat si pe cale eoliana.

In sedimentele actuale din lacul Izvoru Muntelui – Bicaz

continuturile de substanta organica descresc, in general, din amonte in
aval, adica pe masura reduceri aportului de origine alohtona si s-au
inregistrat variatii intre 8 si 30 mg CCO-Mn/l. Cantitati maxime de
substante organice au fost puse in evidenta vara.

Azotul organic din sedimentele actuale ale alacului este prezent in

cantitati variabile, care nu se coreleaza intotdeauna cu valorile
continutului de substanta organica, datorita procesului de
intrepatrudere, in proportii variabile, a celor doua surse de materie
organica (autohtona si alohtona).

Valorile raportului dintre azotul organic si cel amoniacal descresc

din amonte spre aval, dovedind ca graul de transformare a acestui
element din prima in a doua forma este mai redus in partea superioara
a lacului.
Bibliografie:
1.Arborele lumii
2.Manual de Geografie clasa XII
3.Enciclopedie
4.Enciclopedie online
5. www.wikipedia.org