1.

Noţiuni generale
1.1.Conceptul de sistem tehnologic
Conceptul de sistem a apărut încă din antichitate când a fost definit prima oară de către
Aristotel care a afirmat că :” întregul este mai mult decât suma părţilor “. Această notiune a evoluat
şi s-a dezvoltat în decursul timpului iar între anii 1928-1950 este publicată prima lucrare despre
teoria generală a sistemelor.
În această lucrare se afirma că:” Atunci când se analizează o multime de obiecte între care
sunt stabilite legături , acest complex de elemente(obiecte) interdependente este numit SISTEM “.
Poate fi definit ca sistem orice secţiune(decupare) a realităţii înconjurătoare , orice ansamblu
de:
- fenomene: fizice ,chimice, electrice , etc.ş
- obiecte: masini unelte(MU), dispozitive de prindere a sculelor(DPSc) , scule(Sc),
semifabricat(Sf);
- procese de prelucrare a materialelor: turnare, forjare, etc.;
- concept de productivitate, precizie, calitatea suprafeţei prelucrate, cost.;
- fiinţe sau grupuri de muncitori, tehnicieni, ingineri, economişti, etc., interconectate
printr-o mulţime de relaţii reciproce cu mediul înconjurător şi care actioneză în comun
în vederea realizării unor obiective bine definite.
1.2 Clasificarea sistemelor
Clasificarea sistemelor se poate realiza după mai multe criterii cum ar fi: natura lor, modul
de functionare şi tipul legăturilor care se stabilesc între diferitele componente ale sistemului.
După natura lor sistemele se clasifică în:
- sisteme naturale(organisme vii);
- siteme elaborate(tehnice, economice, conceptuale, etc.).
După modul de funcţionare, respectiv după modul de interactiune cu sistemele
înconjuratoare ele se clasifică în:
- sisteme deschise adică interactionează cu mediul înconjurător;
- sisteme inchise adică nu interactioneză cu mediul înconjurator sau interactioaneză foarte
slab.
Grupa de compomente care indeplineşte un rol bine definit în cadrul sistemului se numeşte
subsistem. Aceste grupe cuprind: grupa prelucrărilor prin aşchiere, a proiectanţilor, a
programatorilor, etc.
Structura sistemului tehnologic este definită de către relaţiile între diferitele componente
ale sistemului şi a relaţiilor dintre subsiteme.
Aceste legături se pot clasifica în trei categori:
- legături de ordinal întâi, necesare din punct de vedere functional, cum ar fi legaturile
dintre organelle vitale ale organismului uman sau legăturile dintre elementele
componente ale maşini unelte;
- legături de ordinal doi, sunt legături suplimentare, ele nu sunt necesare functional, dar
existenţa lor modifică substantial o anumită caracteristică a sistemului, cum ar fi
legaturile dintre societăţi comerciale şi universităţi sau utilizarea lichidului de răcire cu
jet în procesul de aşchiere;
- legături de ordinal trei, sunt legături excedentare, ele determină obţinerea unor informaţii
contradictorii.
 Fiecare element component al sitemului prezintă anumite caracteristici care se pot modifica
în timpul funcţionării sistemului. În aceeaşi manieră se modifică şi legăturile dintre componentele
sistemului şi subsistemele componente. În concluzie legăturile pot să apară şi să dispară în timpul
existenţei sistemului.
Starea sistemului este definite de totalitatea caracteristicilor sistemului şi a legăturilor
acestuia. Rezultă că în timpul funcţionării sistemului starea sa se poate modifica, poate avea loc o
deplasare sau o evoluţie ca de exemplu evoluţia strungului normal spre strungul CNC sau evoluţia
tehnologiei de sudare manual în puncta spre robotul de sudură.
Noţiunea de sistem este o noţiune abstractă care poate fi aplicată în diverse domenii de
activitate umană, având particularitate în funcţie de specificul domeniului.
1.3.Evolutia noţiunii de sistem tehnologic
Sistemul de prelucrare mecanică poate fi definit ca un complex de elmente care contribuie la
realizarea unei prelucrări de o anumită natură asupra unui obiect al muncii.
În cazul prelucrărilor mecanice întâlnim prelucrări prin aşchiere, prelucrări prin deformare
plastică, prelucrări prin erodare iar obiectul muncii este un semifabricat care trebuie transformat în
piesă.
În prima definiţie a sistemului tehnologic elementele componente ale sistemului tehnologic
sunt maşina uneltă şi scula iar legătura este de gradul I.
A doua formulare a aparut în SUA, Germania şi Franţa prin introducerea elementului
“piesă” care arată procuparea pentru transformarea piesei într-un element de sine-stătător, dar şi de
optimizare a construcţiei pieselor. În această formulare elementele caracteristice sunt maşina
unealtă, piesa şi sculă, iar legăturile sunt în număr de două, de gradul I.
Odată cu apariţia elementului ”dispozitiv” conceptul de sistem tehnologic a evoluat, acest
concept presupune ca dispozitivului de prindere a piesei este un element aparte în cadrul sistemului
tehnologic, un subsistem care se află în legătură cu celelalte elemete din sistemul tehnologic.
Elementele caracteristice conform acestei formulări sunt Maşina Unealtă, Dispozitivul, Piesa, Scula,
iar legăturile sunt de gradul I, patru la număr.
O formulare complete şi corectă a sistemului tehnologic trebuie să cuprindă şi dispozitivul
de prindere a sculei(DPSc). Acesta este un element component cu legături de gradul I cu maşina
unealtă şi scula aşchietoare.
Denumirea de piesă în sitemul tehnologic este gresită, denumirea corectă care trebuie
folosită este cea de semifabricat. Semifabricatul devine piesă dor după ultima operaţie a proceului
tehnologic.
Pe baza ultimilor definiri sistemul tehnologic se poate cosidera sub forma masină-
unealtă(MU),dispozitiv de pridere a semifabricatului(DPSf), semifabricat(Sf), sculă(Sc), dispozitiv
de prindere a sculei(DPSc). Rezultatele prelucrării se constată cu ajutorul mijloacelor de
măsurare(MM) manevrate de un operator uman.
În cazul introducerii mijlocului de măsurare în sistemul tehnologic, acesta devine un
subsitem în cadrului sistemului tehnologic.
Un exemplu de sistem tehnologic îl reprezintă prelucrarea de strunjire şi centruire care are
ca elemente componente următoarele:
- MU strung normal;
- DPSf universal cu trei bacuri;
- Sf arbore;
- Sc cuţite de strung, burghiu de centruire;
- DPSc support portcuţit, respective mandrină;
 - MM subler, şablon.
În concluzie sistemul tehnologic poate fi definit ca un ansamblu de elemente care concură la
realizarea unei prelucrări mecanice în vederea transformării semifabricatului în piesă.
1.4 Elementele sistemului tehnologic
Părţile componente ale sistemului tehnologic sunt urmatoarele:
- maşina unealtă(MU);
- dispozitiv de prindere a semifabricatului(DPSf);
- dispozitiv de prindere a sculei(DPSc);
- scula(Sc);
- semifabricatul(Sf);
- mijlocul de măsurare(MM);
- procesul de prelucrare.
Aceste componente pot fi privite ca subsisteme care interacţioanează între ele prin legături
de gradul I.
Totalitatea activităţilor prin care materia primă suferă modificări de formă, dimensiune,
rugozitate a suprafeţei şi a proprietăţilor fizico-mecanice se transformă din semifabricat în produs
finit poartă denumirea de proces tehnologic de prelucrare.
Maşina unealtă este o maşină de lucru cu ajutorul căreia de urmăreşte generarea suprafeţelor
pieselor în anumite condiţii de precizie, productivitate, economicitate, de mediu şi sociale. O
definiţie elaborate a maşini unelte a fost data de către prof. dr. ing. doc. Emil Botez:” Prin maşină
unealtă se înţelege acea maşină de lucru care asigură generarea suprafeţelor pieselor prin procedeul
de prelucrare prin aşchiere în anumite condiţii de productivitate, de calitate şi precizie dimensională
şi de formă”.
O maşină unealtă trebuie să asigure patru criterii principale:

- o productivitate ridicată(criteriu economic);

- o precizie ridicată de prelucrare(criteriu functional);
- o deservire şi întreţinere usoară(criteriu social);
- o fiabilitate cât mai ridicată.

Dispozitivul de prindere a semifabricatului este elementul cu rolul de orientare şi fixare a

semifabricatului în raport cu maşina unealtă, pentru respectarea unor condiţii de generare a
suprafeţelor, astfel să fie excluse deplasarea, deformarea şi vibrarea semifabricatului în timpul
procesului de prelucrare.
Dispozitivul de prindere a sculei este elementul sistemului tehnologic care are rolul de
orientare şi fixare a sculei în raport cu maşina unealtă, pentru respectarea condiţiilor de generare a
suprafeţelor, astfel încât să fie excluse deplasarea şi vibrarea sculei în timpul prelucrării.
Dispozitivul, în general, este un sistem tehnic, unitar din punct de vedere tehnologic,
constructiv şi functional pregăteşte, realizează, menţine şi/sau modifică poziţionarea obiectelor de
lucru, putând prelua şi funcţii ale maşinii unelte sau ale operatorului uman.
Scula aşchietoare este elemental sistemului tehnologic care are rolul de execuţie şi care se
află în mişcare relative faţă de semifabricat, mişcare care generează suprafaţa prelucrată prin
îndepărtarea adaosului de prelucrare sub formă de aşchii.
Sculele aşchietoare au rolul de a îndepărta surplusul de material de pe semifabricat şi
asigurarea preciziei impusă piesei cu minimum costului operaţiei. Reducerea costului operaţiei se
face prin optimizarea formei şi parametrilor geometrici ai sculei, calitatea materialului din care sunt
fabricate, prin aplicarea de tratamente termice şi termochimice.
Gama largă de prelucrări a condus la o varietate de tipuri de scule aşchietoare pentru că
fiecare procedeu de prelucrare se bazează pe anumite pricipii de lucru.
Semifabricatul este obiectul supus prelucrării de pe a cărui suprafaţă este îndepărtat adaosul
de material, sau care suferă o deformare plastică în vederea obţinerii unei piese.
Semifabricatul este elementul principal al producţiei industriale şi care este supus procesului
de prelucrare în una sau mai multe secţii de producţie în vederea obţinerii unui produs finit. Un
produs poate fi semifabricat pentru o intreprindere şi produs finit pentru alta.
Mijloacele de măsurare sunt folosite pentru realizarea verificării şi controlul rezultatelor
prelucrării.
Mijloacele de măsurare sunt mijloace tehnice prin care se materializează şi se conservă
unităţile de măsură şi oferă informaţii de măsurare. Acestea realizează conversia mărimilor
măsurate într-o mărime perceptibilă de către operatorul uman.