TEMA:

Tradiţiile şi paradigmele în teoria

relaţiilor internaţionale

1. Raţionalismul
2. Marxismul
3. Constructivismul
4. Feminismul
 Raţionalismul/
şcoala englezã a Relaţiilor Internaţionale
• Printre cele mai importante nume ale
raţionalismului se numãrã Hedley Bull, probabil
cel mai celebru autor al acestui curent, Martin
Wight, R.J. Vincent şi Adam Watson (Precursorii
evocaţi în scrierile şcolii engleze sunt Grotius şi
Vattel, John Locke).
• Raţionaliştii caută sã identifice acele condiţii în
care înţelegerile, contractele şi un anumit grad de
certitudine sunt posibile în politica internaţionalã
• Înţelegerea istoricã aparte, explicitã sau implicitã,
a evoluţiei relaţiilor internaţionale
 Hedley Bull, identifică trei etape, de
evoluţie a Relaţiilor Internaţionale:
1. Existenţa statelor ca entitãţi de sine stãtãtoare,
independente, fãrã legãturi între ele. Relaţiile
internaţionale sau sistemul internaţional nu existã în acest
stadiu, existã doar state separate. Un ex. istoric ar putea fi
lumea Evului Mediu timpuriu
2. Apariţia sau întemeierea unui sistem de state, caracterizat
de existenţa unor contacte suficiente între douã sau mai
multe state şi a unui impact suficient al fiecãruia asupra
deciziilor celuilalt (celorlalte)
3. Apariţia unei societãţi de state sau societãţi internaţionale,
cu alte cuvinte, a unui grup de state, conştiente de
existenţa unor interese şi valori comune, care formeazã o
societate în sensul cã se percep ca fiind legate printr-o
serie de reguli comune şi care împãrtãşesc funcţionarea
unor instituţii comune.
Societatea internaţionalã a ultimelor trei secole poate
fi descrisã prin trei vectori/ tradiţii definitorii:

1. Tradiţia hobbesianã, centratã pe conflict şi rãzboi,

2. Tradiţia lockeanã, care accentueazã relaţiile
contractuale, de schimb, din relaţiile internaţionale
(cum sunt relaţiile de cooperare economicã);
3. Tradiţia kantianã, a societãţii globale, care se
concentreazã asupra proceselor de solidarizare
transnaţionalã şi asupra a ceea ce astãzi includem în
ideea de guvernare globalã (global governance).
 Aşadar societatea de state a ultimelor secole se
structureazã în jurul a trei procese esenţiale: rãzboiul
(conflictul), schimbul (cooperarea) şi solidarizarea
(comuniunea).
• Raţionalismul recunoaşte anarhia ca punct de plecare în înţelegerea politicii
internaţionale, raţionalismul accentueazã elementele de ordine existente.
Astfel, autorii raţionalişti (Bull, în primul rând) încearcã sã gãseascã
rãspunsuri argumentate la întrebarea pe care ei o considerã vitalã: Existã sau
nu ordine în relaţiile internaţionale?
• Societatea internaţionalã va trebui deci sã se ajusteze şi sã gãseascã un
echilibru între pãstrarea ordinii existente, în baza unor reguli caracteristice
unui numãr minoritar de state, şi schimbarea ei în conformitate cu valorile şi
interesele majoritãţii statelor, ca actori .nou-veniţi.
• Cea mai semnificativã contribuţie pe care raţionalismul o aduce în studierea
relaţiilor internaţionale este teoretizarea ordinii, a elementelor care fac
posibilã stabilitatea şi reducerea incertitudinii în interacţiunile
internaţionale.
• Ordinea este definitã de Hedley Bull ca un aranjament menit sã asigure
urmãrirea unor scopuri comune, care constituie tocmai factorii de menţinere
a coeziunii, de structurare a societãţii internaţionale.
• Societatea internaţionalã de astãzi şi, prin urmare, ordinea existentã în
cadrul ei vizeazã menţinerea urmãtoarelor scopuri: 1. pãstrarea sistemului în
sine; 2. pãstrarea independenţei statelor; 3. pacea (definitã ca absenţã a
rãzboiului, o condiţie fireascã a relaţiilor interstatale); 4. limitarea violenţei;
5. respectarea promisiunilor; 6. stabilitatea posesiunilor.
 Critici
• încercarea raţionalismului de a oferi o .a treia cale., o via
media între tradiţia realistã şi cea idealistã, creeazã
confuzie şi exclude literatura raţionalistã din toate
curentele teoretice importante, marginalizând-o.
• identificarea celor trei abordãri ale relaţiilor internaţionale
(hobbesianã, lockeanã şi kantianã) nu-şi gãseşte reflectarea
adecvatã în literatura Relaţiilor Internaţionale şi în
clasificãrile posibile ale autorilor ei. Prin cei trei .R., şcoala
englezã nu face decât sã-şi justifice propria existenţã, ca o a
treia cale, pe baza unei înţelegeri reducţioniste a
idealismului
• metoda şcolii engleze, strict argumentativã şi filosoficã -
prin urmare, nefundamentatã empiric.
 Marxismul

• Exponenţi: K. Marx, V.I. Lenin, I.Wallerstein, A.

Gramsci etc.
• Douã categorii de teorii marxiste:
cele care pun un accent deosebit asupra
aspectelor materiale care genereazã
inegalitãţile din lume.
teorii ce se referã mai ales la rolul ideilor în
construirea lumii.
• Adevãraţii actori ai vieţii politice sunt clasele sociale şi
reprezentanţii lor.
• Statele capitaliste sunt conduse, de fapt, de interesele de clasã ale
elitei economice, adicã de interesele burgheziei.
• Din perspectivã marxistã, explicaţia cea mai importantã pentru
izbucnirea rãzboaielor, de exemplu, este competiţia economicã
dintre capitaliştii diferitelor state.
• Datoritã logicii sale concurenţiale, capitalismul este un sistem
economic în continuã expansiune. Capitalurile vor cãuta continuu
noi resurse şi pieţe de desfacere . în secolele trecute prin cursa
pentru colonii, iar în zilele noastre prin multiplicarea corporaţiilor
multinaţionale.
• Pentru ca o lume mai dreaptã sã fie posibilã, proletarii de
pretutindeni trebuie sã-şi uneascã eforturile pentru a scãpa de
implacabila logicã a concurenţei. Unul dintre cele mai cunoscute
exemple în acest sens dateazã din preajma primului rãzboi mondial.
 Lumea bogaţilor şi lumea
sãracilor.Imperialismul
• Lenin defineşte imperialismul prin cinci caracteristici:
1. concentrarea producţiei şi a capitalului, concentrare care a
atins o treaptã de dezvoltare atât de înaltã, încât a creat
monopolurile, care au un rol hotãrâtor în viaţa economicã;
2. contopirea capitalului bancar cu cel industrial şi formarea,
pe baza acestui .capital financiar., a unei oligarhii
financiare;
3. exportul de capital, spre deosebire de exportul de mãrfuri,
capãtã o însemnãtate deosebit de mare;
4. se formeazã uniuni monopoliste internaţionale ale
capitaliştilor, care împart între ele lumea;
5. împãrţirea teritorialã a globului pãmântesc între cele mai
mari puteri capitaliste a luat sfârşit
 Teoria dependenţei

• Încearcã sã explice modul în care statele

dezvoltate îşi exercitã influenţa economicã,
politicã şi culturalã asupra celor mai puţin
dezvoltate.
• Ţãrile sãrace sunt dependente, în politicile de
dezvoltare, de atitudinea pe care statele bogate o
au faţã de ele.
• Altfel spus, teoria dependenţei încearcã sã
explice diferenţele de dezvoltare a statelor prin
prisma relaţiilor inechitabile dintre ele.
 Teoria sistemului mondial
• Elaborată de Immanuel Wallerstein
• Analiza lui Wallerstein este mai mult politică decât economică
• Capitalismul este un sistem care vizează acumularea neîntreruptă a
capitalului, dar are nevoie de reguli specifice pentru a funcţiona; în lipsa
regulilor sistemul capitalist nu intră într-o stare de echilibru
• Cel ce asigură echilibrul este hegemonul- actorul politic care are abilitatea
de a impune reguli de funcţionare asupra activităţii politico-economice a
celorlalte state din sistem
• Sistemul capitalist contemporan este în criză şi este marcat de lupta pentru
succesiunea fostului hegemon
• Sistemul global a cunoscut, din momentul constituirii sale, douã formule de
organizare: imperiul-lume şi economia-lume.
• Într-un imperiu-lume existã un singur centru, care îşi foloseşte puterea
pentru a distribui resursele în interiorul lumii pe care o conduce.
• În economia-lume, puterea nu mai este concentratã într-un singur punct,
mai multe centre concurând, în cadrul unui sistem anarhic, pentru aceleaşi
resurse.
 Ideile care schimbã lumea

• Gramsci constatã cã revoluţia nu s-a produs în societãţile

dezvoltate şi explicã acest fapt nu numai prin controlul
asupra instituţiilor de forţã ale statului, ci şi prin dominaţia
cultural-valoricã a claselor superioare asupra celor
inferioare.
• Ideologia claselor superioare devine acceptatã ca legitimã
în întregul corp social. Societatea civilã, prin mecanismele
şcolii, Bisericii, mass-media etc., va conserva aceastã
dominaţie, hegemonie
• Gramsci considerã cã, pentru ca rãsturnarea sistemului
capitalist sã fie posibilã, clasa muncitoare trebuie sã-şi
creeze propria intelectualitate, capabilã sã impunã o
contrahegemonie, pentru ca ulterior sã constituie un nou
bloc istoric
 Critici
• dimensiunea fundamentalã a marxismului este cea
economicã. Marxismul a evoluat în timp, putând fi
considerat astãzi o filosofie, un program politic şi un
proiect de cercetare. Aceastã capacitate de penetrare a
unor domenii atât de diferite constituie şi forţa, dar şi
slãbiciunea sa.
• Marxismul a eşuat, în momentul în care a cãutat sã
prezicã evoluţia socialului. Capitalismul nu s-a prãbuşit,
ci, dimpotrivã, pare sã fie pe punctul de a cuceri
întreaga lume.
• Dimensiunea sa deterministã a fãcut marxismul
incapabil sã explice formidabila capacitate a societãţilor
de a rãspunde provocãrilor.
 Constructivismul

• Reprezentanţi: Alexander Wendt, Richard Price, Chris Reus-

Smit etc.
• Pentru constructivism, lumea interacţiunilor dintre actorii
internaţionali este eminamente un spaţiu social. Astfel
constructivismul pune RI în contextul unor relaţii sociale
mai ample.
• Una dintre premisele esenţiale ale constructivismului este
cã factorii materiali prezenţi în relaţiile internaţionale . de
exemplu, teritorii, distanţe, capacitãţi militare, resurse
naturale . nu semnificã nimic în absenţa unor procese
sociale complexe prin care li se atribuie un anumit sens.
• Interesul naţional este unul dinamic şi modelat în
concordanţă cu ethosul minorităţii guvernate
• Actorii internaţionali (statele, organizaţiile, corporaţiile)
atribuie sensuri, identitãţi, roluri celorlalţi actori şi
structurilor (ca de altfel şi sistemului internaţional în
ansamblul sãu) plecând de la interacţiunile trecute,
prezente şi anticipate cu aceştia.
• Interesele actorilor sunt ingredientul de bazã al
identitãţilor, iar identitãţile (şi interesele) se constituie prin
interacţiune.
• Sistemul internaţional este .construit., .constituit. şi
reconstituit prin fiecare interacţiune dintre actorii
sistemului. . Sistemul internaţional este rezultatul agregat al
interacţiunilor actorilor internaţionali. Orice interacţiune îl
reafirmã sau îl modificã.
 Critici

• încercarea explicitã a constructiviştilor de a

gãsi o altã cale de mijloc, celebra via media
între neorealism şi neoliberalism, pozitivism şi
idealism, îl face sã fie o construcţie teoreticã
şubredã, mozaicatã
• diversitatea metodologicã excesivã
• abordarea constructivistã s-a dezvoltat
predominant în plan metateoretic şi filosofic
mai larg
 Feminismul

• Reprezentanţi: Cynthya Enloe, Sheila Tobias, Ann

Tickner etc.
• Contestă universalismul sau patriarhatul şi
accentuează caracterul cultural al fiecărui context
în parte, printr-o problematizare mai riguroasă a
elementelor care ţin de gen
• Analizează felul în care percepţiile despre
masculinitate au conturat politicile
internaţionale, identitatea statală, securitatea,
armata, conturându-se o tradiţie feministă
antimilitaristă şi o tendinţă de demasculinizare a
RI
 Feminismul liberal
• Descoperã prezenţa femeilor în relaţiile internaţionale şi
necesitatea includerii lor mai largi în categoria factorilor de
decizie, în categoria obiectelor de studiu şi cea a autorilor de
studii
• Pe agenda de cercetare a acestei abordãri a politicii
internaţionale se regãsesc subiecte precum: evaluarea gradului
în care drepturile omului, aşa cum sunt ele consacrate pe plan
internaţional, sunt echitabile faţã de femei; promovarea
femeilor în lumea relaţiilor internaţionale; introducerea unor
probleme de tip low politics, în mod discutabil asociate doar cu
universul feminin, pe agenda de politicã externã şi pe cea
internaţionalã (de exemplu, problema imigrantelor, a
refugiatelor, munca la negru şi traficul de carne vie, violenţa
împotriva femeilor pe plan internaţional ş.a.)
 Feminismul marxist
• Propune analiza relaţiilor de gen însuşindu-şi fundamentele
lecţiilor inegalitãţii de clasã expuse de teoreticienii marxişti,
pentru a înţelege inegalitãţile dintre statutul, resursele şi
puterea de care dispun bãrbaţii, respectiv femeile, la scarã
globalã.
• Agenda de cercetare a feminismului marxist este
predominant economicã
• Abordare combinatã a relaţiilor de putere la scarã globalã
(centru-periferie, dezvoltat-subdezvoltat, metropolã-colonie,
rasã albã-alte rase, bãrbaţi-femei). Stabilirea unor
mecanisme interne comune tuturor acestor relaţii de putere,
profund asimetrice, contribuie în mod esenţial la înţelegerea
genului ca relaţie socialã între grupuri care dispun de resurse
de putere inegale, indiferent de graniţe, dar şi invers, la
stabilirea modului în care relaţiile de putere adoptã
discursuri şi tipare genizate.
 Feminismul constructivist

• Este preocupat de construcţia normelor, instituţiilor,

identitãţilor pe plan global şi de valorizarea lor genizatã
• Statul, aşa cum este el prezentat sau dedus din majoritatea
teoriilor relaţiilor internaţionale, este un construct puternic
genizat, o prezenţã abstractã cu atribute masculine,
similare cetãţeanului raţional al teoriei politice liberale.
• Dihotomia anarhie-ierarhie, suprapusã celei internaţional-
naţional şi construitã pe caracteristicile şi valorizãrile
dihotomiei public-privat, construirea imaginii rãzboinicului
ca un superlativ al masculinitãţii, construirea genizatã a
imaginii inamicului cu atribute feminizate-inferiorizante (în
special în domeniul planificãrii strategiilor militare) devin
toate subiecte de cercetare pentru feminismul
constructivist.
 Alte ramuri...
• Femenism postmodern
• Feminismul perspectival
• Feminismul teoriei critice