DIABET ZAHARAT

1. Insulina: (702)

A. este un hormon peptidic de 51 de aminoacizi care cuprinde două lanțuri polipeptidice;

B. este sintetizată în celulele alfa ale insulelor pancreatice Langerhans;

C. este implicată în reglarea producerii de energie la nivel celular;

D. menține echilibrul macronutrienților proveniți din alimente;

E. ca răspuns la ingestia de alimente, se produce o scădere rapidă a concentrației de insulină

în circulație, care revine la nivelul inițial în termen de 2 ore.

2. În diabetul de tip 2, acțiunea insulinei este diminuată prin dezvoltarea rezistenței la insulină, care
se caracterizează prin: (708)

A. incapacitatea insulinei de a suprima lipoliza în țesutul adipos;

B. incapacitatea insulinei de a inhiba producția hepatică de glucoză;

C. incapacitatea insulinei de a inhiba absorbția de glucoză în mușchiul scheletic;

D. incapacitatea insulinei de a stimula lipoliza în țesutul adipos;

E. incapacitatea insulinei de a stimula absorbția de glucoză la nivel intestina.

3. Următoarele afirmații despre transportorul de sodiuglucoză 2 sunt adevărate: (709)

A. este o proteină de transport a glucozei dependentă de sodiu;

B. este localizată în tubii renali distali;

C. are funcția de a reabsorbi glucoza din filtratul renal;

D. readuce glucoza în circulație;

E. activitatea sa determină pragul renal pentru glucoză.

4. În patogeneza diabetului zaharat de tip 2, următoarele afirmații sunt adevărate: (708, 709)

A. pierderea primei faze a secreției normale a insulinei este un semn tardiv;

B. masa și funcția celulelor  încep să se piardă după mulți ani de la debutul bolii;

C. lipsa relativă de insulină este asociată cu scăderea producției de glucoză din ficat;
 D. lipsa relativă de insulină este asociată cu reducerea absorbției de glucoză mediată de
nsulină de către țesuturile periferice;

E. în diabetul zaharat de tip 2, cu timpul, secreția de insulină scade.

5. Diagnosticul de diabet zaharat se pune în următoarele situații: (710)

A. o singură glicemie bazală (à jeun) >126 mg/dL (7,0 mmol/L) la un pacient asimptomatic;

B. glicemie ≥200 mg/dl (11,1 mmol/L) la 2 ore după ingestia a 75 grame de glucoză în cadrul
testului oral de toleranță la glucoză (TTGO);

C. o valoare a HbA1c >6,5% (48 mmol/mol);

D. o glicemie în orice moment al zilei >200 mg/dL (11,1 mmol/L) la o persoană

asimptomatică;

E. doar dacă o persoană prezintă concomitent toate criteliile de diagnostic al diabetului

zaharat (glicemia bazală, glicemia la 2 ore în cadrul TTGO, HbA1c).

6. Despre „pre-diabet" este adevărat: (710, 711)

A. persoanele cu scăderea toleranței la glucoză (STG) prezintă un risc similar de boli

cardiovasculare cu cele cu diabet;

B. persoanele cu glicemie bazală modificată (GBM) au risc de a dezvolta diabet zaharat și

boli cardiovasculare mai mic decât pesoanele cu scăderea toleranței la glucoză (STG);

C. glicemia bazală modificată (GBM) poate fi diagnosticată doar cu un test de toleranță la

glucoză;

D. scăderea toleranței la glucoză (STG) este diagnosticată printr-o valoare a glicemiei ≥200
mg/dl (11,1 mmol/L) la 2 ore după ingestia a 75 grame de glucoză în cadrul testului oral de
toleranță la glucoză (TTGO);

E. conform OMS, glicemia bazală modificată (GBM) este definită ca o glicemie în condiții de
repaus alimentar cuprinsă între 140-200 mg/dL (7,8-11,0 mmol/L).

7. Prevenția diabetului de tip 2: (711)

A. este posibilă prin intervenții asupra stilului de viață care au ca scop reducerea greutății
corporale;

B. este posibilă prin chirurgie bariatrică prin efect metabolic direct al intervenției
chirurgicale, posibil mediat de hormoni intestinali;

C. se orientează, din cauza resurselor limitate de asistență medicală, către cei cu cel mai
mare risc de diabet;
 D. este mai eficientă prin administrarea de metformin sau orlistat decât prin intervenții
asupra stilului de viață;

E. se face prin intervenții asupra stilului de viață care includ promovarea activității fizice
moderate aproximativ 30 de minute pe zi.

8. Despre obiectivele controlului și tratamentului diabetului sunt adevărate următoarele: (711,712)

A. gestionarea diabetului se referă la controlul eficient al hiperglicemiei și al altor factori de

risc cardiovascular, pentru a preveni complicațiile pe termen lung, pus în balanță cu
evenimentele adverse pe termen scurt asociate tratamentului, cum ar fi hipoglicemia;

B. pacienții cu diabet trebuie să își dezvolte abilitățile de a-și gestiona boala în mod
eficient;

C. Studiul Diabetes Control and Complications Trial (DCCT) a arătat că terapia intensivă cu
insulină a redus riscul de progresie către retinopatie cu 60% la pacienții cu diabet zaharat tip 2;

D. atât studiul Diabetes Control and Complications Trial (DCCT), cât și UK Prospective
Diabetes Study (UKPDS) au arătat o reducere a evenimentelor cardiovasculare în perioada
de urmărire poststudiu în grupurile cu tratament intensiv al diabetului;

E. în apariția complicațiilor macrovasculare, alți factori de risc cardiovascular, precum

dislipidemia, hipertensiunea arterială și obezitatea, pot avea un rol mai important decât
hiperglicemia

9. Despre recomandările nutriționale pentru persoanele cu diabet sunt adevărate următoarele:

(712, 713)

A. la fel ca și pentru populația generală, persoanele cu diabet ar trebui încurajate să

consume mai multe legume, fructe, cereale integrale, pește și nuci;

B. la fel ca și pentru populația generală, persoanele cu diabet ar trebui încurajate să

limiteze aportul de carne roșie și procesată, carbohidrați rafinați și băuturi îndulcite cu
zahăr;

C. pacienții cu diabet zaharat tip 1 trebuie învățați să „numere carbohidrații", pentru a-și
putea adapta doza de insulină la cantitatea de carbohidrați consumată;

D. se recomandă consumul de alimente cu index glicemic crescut, pentru că acestea previn

modificările rapide ale glicemiei postprandiale;

E. trebuie evitate abordările nutriționale individualizate, mai ales cele care iau în considerare
preferințele personale și culturale.

10. Simptomele acute autonome ale hipoglicemiei sunt:

A. transpirații;

B. parestezii;
 C. senzație de căldură;

D. tremurături;

E. tulburări de vorbire.

11. Următoarele simptome acute date de hipoglicemie NU sunt neuroglicopenice:

A. tulburări de vorbire;

B. transpirații;

C. paloare;

D. palpitații;

E. comă.

12. Care dintre următoarele afirmații despre metformin sunt corecte? (717)

A. reduce rata de gluconeogeneză;

B. nu afectează secreția de insulină;

C. nu crește sensibilitatea la insulină;

D. nu induce hipoglicemie;

E. predispune la creștere în greutate.

13. Care dintre următoarele afirmații despre tiazolidindione sunt incorecte?(718,719)

A. reduc rezistența la insulină prin interacțiunea cu receptorul PPAR-γ;

B. provoacă hipoglicemie atunci când sunt utilizate în monoterapie;

C. pioglitazona poate fi benefică persoanelor cu boala ficatului gras non-alcoolic;

D. cel mai frecvent efect advers este creșterea în greutate;

E. pioglitazona reduce riscul de insuficiență cardiacă.

14. Care dintre următoarele afirmații despre inhibitorii transportorului de sodiu-glucoză 2 sunt
corecte?

A. scad greutatea corporală;

B. îmbunătățesc disfuncția renală;

C. cresc riscul de insuficiență cardiacă;

D. scad excreția urinară a glucozei;

E. pot determina cetoacidoză diabetică.

15. Care dintre următoarele afirmații despre alegerea tratamentului pentru diabetul zaharat tip 2
sunt corecte? 720

A. metforminul este recomandat de toate ghidurile ca tratament de primă linie la

majoritatea persoanelor cu diabet zaharat tip 2;

B. dacă pacientul are boală cardiovasculară aterosclerotică stabilită, este recomandat un

agonist de receptor de GLP-1 sau un inhibitor al SGLT2;

C. dacă există o nevoie stringentă de a promova slăbirea, sunt recomandați agoniștii

receptorilor de GLP-1 sau inhibitori ai SGLT2;

D. dacă este necesar să se evite hipoglicemia, sunt recomandate sulfonilureele;

E. atunci când costul este o problemă, se recomandă sulfonilureele.

16. Care dintre următoarele afirmații despre transplantul de insule pancreatice sunt incorecte?
721,722

A. recoltarea insulelor pancreatice se face de la donatori vii;

B. este indicat persoanelor cu diabet zaharat tip 1 care nu simt hipoglicemiile;

C. este indicat persoanelor cu diabet zaharat tip 1 cu variabilitate glicemică scăzută;

D. este indicat persoanelor cu diabet zaharat tip 1 care nu prezintă hipoglicemii severe;

E. insulele pancreatice recoltate sunt injectate în vena portă.

17. Tabloul clinic al cetoacidozei diabetice include:

A. semne de deshidratare;

B. grețuri și vărsături;

C. semne de hiperhidratare;

D. comă în majoritatea cazurilor;

E. hiperventilație și halenă acetonemică.

18. Tratamentul cetoacidozei diabetice include:

A. infuzie intravenoasă cu soluție de clorură de sodiu 0,45%;

B. infuzie intravenoasă cu soluție de clorură de sodiu 0,9%;

C. infuzie intravenoasă de insulină la o rată de 0,1 U/kg/oră;

D. infuzie intravenoasă de insulină la o rată de 1 U/kg/oră;

E. utilizarea de diuretice pentru reducerea nivelului seric de potasiu.

19. În cursul tratamentului cetoacidozei diabetice, edemul cerebral poate fi indus de:

A. substituția prea rapidă de fluide;

B. administrarea de bicarbonat;

C. reconversia la tratamentul subcutanat cu insulină după ameliorarea vărsăturilor;

D. suplimentarea cu potasiu;

E. infuzia intravenoasă cu soluție de clorură de sodiu 0,9% la pacienții care prezintă leziune
acută de rinichi de cauză prerenală.

20. În cetoacidoza diabetică:

A. mortalitatea este mai crescută la tineri decât la vârstnici;

B. osmolaritatea plasmatică este crescută;

C. apare hipoventilația ca mecanism compensator;

D. există un deficit global sever de potasiu;

E. poate exista hiperpotasemie.

21. Despre maculopatia diabetică sunt adevărate următoarele afirmații:

A. ocluzia capilarelor în regiunea maculară va cauza pierderea vederii centrale;

B. tomografia în coerență optică este folosită pentru a măsura grosimea retinei;

C. edemul macular este vizibil cu ajutorul oftalmoscopului;

D. acțiunea necesară este adresarea promptă către un oftalmolog;

E. edemul macular deformează și îngroașă retina la nivelul maculei.

22. Cu privire la nefropatia diabetică, următoarele afirmații sunt corecte:

A. crește riscul cardiovascular;

B. leziunea structurală inițială este glomeruloscleroza;

C. este asociată cu anemie normocromă normocitară;

D. anomalia funcțională timpurie este hipertrofia renală asociată cu creșterea ratei filtrării
glomerulare;

E. se manifestă de obicei la 15-25 de ani după diagnosticul diabetului zaharat.

23. Polineuropatia simetrică distală se caracterizează prin:

A. pierderea sensibilităţii vibratorii este unul din semnele clinice precoce;

 B. în stadii mai avansate, pacienţii menţionează senzaţia de „a umbla pe vată";

C. implicarea timpurie a mâinilor este foarte frecventă;

D. pierderea sensibilităţii termice este unul din semnele clinice tardive;

E. afectarea nervilor motori ai muşchilor mici de la nivelul picioarelor cauzează atrofie

musculară interosoasă.

Boala venoasă tromboembolică

24. Dintre factorii care influenţează tromboza, pentru patogeneza trombozei venoase sunt mai
relevante:

A. Turbulenţa sȃngelui

B. Staza sȃngelui

C. Disfuncţia peretelui vascular

D. Hipercoagulabilitatea

E. Hipercolesterolemia

25. Următoarele localizări ale trombozei venoase profunde sunt ȋncadrate ȋn categoria trombozelor
venoase proximale:

A. Vena iliacă externă

B. Vena femurală profundă

C. Vena poplitee

D. Vena tibială posterioară

E. Vena tibială anterioară

26. Embolia pulmonară se prezintă ȋn majoritatea cazurilor cu:

A. Dispnee

B. Tuse cu expectoraţie rozată, aerată

C. Durere toracică de tip pleuritic

D. Hemoptizie

E. Tahicardie

27. Embolia pulmonară cu aspect clinic de severitate crescută se caracterizează prin:

A. Episoade sincopale

B. Hipotensiune arterială sau şoc

 C. Bradicardie

D. Bradipnee

E. Stop cardiac prin disociaţie electromecanică

28. Biomarkerii lezării cardiace care pot creşte la pacienţii cu embolie pulmonară sunt:

A. Procalcitonina

B. D-Dimerii

C. Peptidul natriuretic cerebral (BNP)

D. Precursorul peptidului natriuretic cerebral (NT-proBNP)

E. Troponina

29. Marcaţi afirmaţiile corecte referitoare la determinarea D-Dimerilor la pacientul cu suspiciune de

tromboembolism venos:

A. D-Dimerii sunt produşii de degradare ai fibrinogenului

B. Nivelurile crescute indică activarea sistemului de coagulare

C. Nivelurile crescute sunt specifice pentru diagnosticul de tromboembolism venos

D. Sunt utilizaţi ȋn algoritmul de diagnostic al tromboembolismului venos pentru valoarea

lor predictivă negativă ridicată

E. Nivelurile crescute pot fi ȋntȃlnite la gravide, la pacienţii cu infecţii sau cu cancer

30. Marcaţi afirmaţiile corecte referitoare la explorarea imagistică a trombozei venoase profunde
(TVP):

A. Ultrasonografia sistemului venos profund este o metodă imagistică rapidă şi neinvazivă

B. Explorarea ultrasonografică minimală presupune doar evaluarea venelor profunde ale

membrului inferior, nu şi a celor superficiale

C. Trombul poate fi vizualizat direct

D. Fluxul sanguin se evaluează prin tehnica Doppler

E. La pacienţii cu TVP probabilă conform scorului Wells, o evaluare ultrasonografică negativă

a sistemului venos profund proximal exclude ȋntotdeauna diagnosticul de TVP

31. Atunci când se pune problema evaluării imagistice în vederea stabilirii diagnosticului de
tromboembolism venos, trebuie administrată o primă doză de anticoagulant dacă se anticipează că
intervalul de timp necesar investigării va depăși:

A. 1 oră, în cazul suspiciunii de embolie pulmonară

 B. 1 oră, în cazul suspiciunii de tromboză venoasă profundă

C. 1 oră, indiferent dacă se suspicionează embolie pulmonară sau tromboză venoasă

profundă

D. 4 ore, în cazul suspiciunii de embolie pulmonară

E. 4 ore, în cazul suspiciunii de tromboză venoasă profundă

32. Marcaţi afirmaţiile corecte referitoare la tratamentul anticoagulant ȋn tromboembolismului

venos:

A. Poate fi iniţiat cu heparină cu greutate moleculară mică

B. Poate fi iniţiat cu un anticoagulant oral direct (apixaban, rivaroxaban)

C. Faza acută a tratamentului este de 3 luni

D. Scopul tratamentului este de a preveni extinderea trombului, embolizarea şi recurenţa

E. Ȋn faza de menţinere se poate utiliza un antagonist al vitaminei K

33. Marcați afirmațiile corecte cu privire la rolul trombolizei la pacienții cu tromboembolism venos
(TEV):

A. Agenții trombolitici sunt principala linie terapeutică utilizată în tratamentul TEV

B. Au un risc de hemoragie majoră mai mic decât anticoagulantele

C. Tromboliticele se pot administra intravenos sau prin infuzie pe cateter direct în tromb

D. Este indicată la pacienții cu EP masivă, caracterizată prin hipotensiune arterială

E. Este indicată la pacienții cu tromboză venoasă profundă ilio-femurală care pune în

pericol membrul inferior

34. Marcaţi afirmaţiile corecte cu privire la riscul de recurenţă ȋn tromboembolismul venos (TEV):

A. Este mai mare la pacienţii cu TEV provocat față de pacienții cu TEV neprovocat

B. Este mai mare la pacienţii cu factori de risc persistenţi

C. Este mai mare după TVP proximală decȃt după cea distală

D. Este mai mare dacă prezentarea initială este cu TVP față de cea cu EP

E. Este mai mic la pacienții cu al doilea eveniment trombotic față de pacienții aflați la primul
eveniment

35. Complicaţiile pe termen lung ale tromboembolismului venos sunt:

A. Sindromul post-trombotic
 B. Ischemia critică a membrului inferior

C. Monopareza crurală

D. Hipertensiunea arterială esenţială

E. Hipertensiunea pulmonară tromboembolică cronică

36. Trombofiliile ereditare care se pot asocia cu tromboembolismul venos sunt:

A. Factorul V Leiden

B. Mutaţia G20210A ȋn gena protrombinei

C. Sindromul anticorpilor antifosfolipidici

D. Deficienţa proteinei C

E. Deficienţa proteinei S

37. Diagnosticul de sindrom antifosfolipidic trebuie luat ȋn considerare la pacienţii care se prezintă cu:

A. TEV la vȃrste peste 50 de ani

B. Tromboză venoasă profundă proximală

C. Embolie pulmonară cu instabilitate hemodinamică

D. Episoade recurente de tromboză venoasă, mai ales dacă apar sub tratament
anticoagulant

E. Pierderi de sarcină repetate

38. Marcaţi afirmaţiile adevărate cu privire la heparina nefracţionată:

A. Administrarea este intravenoasă ȋn bolus urmat de perfuzie continuă

B. Nu necesită monitorizare prin aPTT

C. Timpul de ȋnjumătăţire este de 12 ore

D. Antidotul este sulfatul de protamină

E. Poate determina trombocitopenie

39. Marcaţi afirmaţiile adevărate cu privire la heparinele cu greutate moleculară mică:

A. Inhibă trombina ȋntr-un grad mai mare decȃt factorul Xa

B. Se excretă pe cale renală

C. Doza este bazată pe greutatea corporală

D. Nu necesită monitorizare de laborator

 E. Sunt contraindicate pe durata sarcinii

40. Anticoagulantele orale care sunt antagonişti ai vitaminei K inhibă sinteza hepatica a următorilor
factori ai coagulării:

A. Fibrinogenul

B. Protrombina

C. F VII

D. F IX

E. F X

41. Marcați afirmațiile corecte cu privire la tratamentul anticoagulant cu antagoniști ai vitaminei K

(AVK) în cadrul tromboembolismului venos:

A. Tratamentul cu AVK se suprapune inițial cu cel cu heparină

B. Heparina se întrerupe atunci când INR-ul este în intervalul terapeutic pentru 7 zile
consecutiv

C. INR-ul țintă este 2-3

D. Principalul risc este sângerarea

E. Sunt sigure pe toată durata sarcinii

42. Următoarele anticoagulante acţionează prin inhibarea factorului Xa:

A. Apixaban

B. Dabigatran

C. Edoxaban

D. Rivaroxaban

E. Fondaparinux

Nume capitol: Faringele si esofagul. Boala de reflux gastro-esofagian

Referință bibliografică: Adam Feather

43. Care dintre următoarele mecanisme fiziopatologice pot contribui la apariția bolii de reflux
gastroesofagian ?

A. presiunea abdominală scăzută

B. presiunea crescută a sfincterului esofagian inferior

C. prezența unei hernii hiatale

 D. prezența buzunarului acid

E. relaxarea sfincterului esofagian inferior indusă de deglutiție

44. Care dintre următoarele afirmații referitoare la pirozis sunt adevărate ?

A. reprezintă simptomul principal în boala de reflux gastro-esofagian

B. poate fi declanșat de alimente picante sau fierbinți

C. se ameliorează prin aplecarea în față

D. se accentuează în poziția culcat

E. severitatea pirozisului este în concordanță cu gradul esofagitei

45. Care dintre următoarele simptome/semne sunt asociate bolii de reflux laringo-faringian ?
A. tuse

B. voce răgușită

C. astm

D. hipersialoree

E. hematemeză

46. În care dintre următoarele situații poate fi enunțat diagnosticul de boală de reflux
gastroesofagian ?

A. In cazul unui pacient în vârstă de 30 ani, cu pirozis recurent si regurgitații,

fără semne de alarmă.

B. În cazul în care la endoscopia digestivă superioară se identifică leziuni de

esofagită.

C. În cazul în care la endoscopia digestivă superioară se identifică aspect de

esofag Barrett.

D. Dacă la monitorizarea pH-ului intraluminal se obține un scor DEMeester sub

14.72.

E. În cazul în care la monitorizarea pH-ului intraluminal se constată o bună

corelație între prezența simptomelor și scăderea pH-ului intraluminal sub 4.

47. Care dintre următoarele afirmații referitoare la tratamentul farmacologic în boala de reflux
gastroesofagian sunt adevărate?

A. Antagoniștii receptorilor H2 pot fi utilizați în combinație cu IPP la pacienții

cu forme mai severe de boala de reflux

B. Nizatidina inhibă adenozin-trifosfataza hidrogen/potasiu

 C. Preparatele pe bază de alginat produc constipație

D. Preparatele pe bază de magneziu provoacă diaree

E. Preparatele pe bază de aluminiu formează un gel (plută de spumă)

48. Care dintre următoarele afirmații referitoare despre esofagul hipersensibil sunt adevărate?

A. simptomatologia este prezentă

B. modificările pH-ului sunt minore

C. indexul simptomatic este pozitiv

D. endoscopia digestivă superioară relevă prezența esofagitei

E. răspunsul la IPP este modest

49. Inhibitorii pompei de protoni:

A. au o eficiență crescută în pirozisul funcțional;

B. pot avea ca efect advers osteoporoza;

C. pot fi utilizați în combinație cu antagoniștii receptorilor H2 la pacienții cu forme mai

severe de BRGE;

D. reduc secreția de acid gastric cu 90%;

E. reprezintă tratamentul de elecție pentru cazurile cu BRGE moderată și severă.

Infecția cu Helicobacter pylori

Referință bibliografică: Adam Feather

50. Cu referire la diagnosticul infecției cu Helicobacter pylori, care dintre următoarele

afirmații sunt adevărate?

A. Metodele invazive de diagnostic includ testul rapid pentru activitatea ureazică și

testele serologice.

B. H. pylori poate fi evidențiată microscopic pe frotiuri colorate Giemsa obținute

în timpul examinării endoscopice.

C. Testele serologice sunt utile pentru confirmarea eradicării.

D. Înaintea dozării antigenului fecal, pacienții ar trebui să întrerupă terapia cu

inhibitori de pompă de protoni timp de 2 săptămâni.

E. Testul rapid pentru activitatea ureazică este o metodă non-invazivă de diagnostic.

51. Cu referire la terapia de eradicare a infecției cu Helicobacter pylori, care dintre

următoarele afirmații sunt corecte:
 A. Toți pacienții cu ulcer gastric sau duodenal trebuie să benefecieze de terapie
de eradicare.

B. Incidența rezistenței la metronidazol și claritromicină este în scădere.

C. Amoxicilina este utilizată atunci când regimurile standard au eșuat.

D. Regimurule de eradicare includ două antibiotice administrate în asociere cu o

doză dublă de inhibitor de pompă de protoni .

E. Durata minimă a terapiei de eradicare este de 7 zile.

52. În caz de eșec al terapiei de eradicare a infecției cu Helicobacter pylori, care dintre
următoarele afirmații sunt corecte:

A. Regimul terapeutic indicat este compus din Omeprazol și Claritromicină

administrate în priză unică.

B. Se recomandă terapie prelungită cu inhibitor de pompă de protoni pentru

vindecarea ulcerului.

C. În regiunile cu rezistență la claritromicină, sunt utilizate subcitratul de

bismut, metronidazolul, tetraciclină și un inhibitor de pompă de protoni.

D. Terapia de tip secvențial presupune administrarea de inhibitor de pompă de protoni

timp de 5 zile, urmată de o perioadă de 5 zile de inhibitor de pompă de protoni în
asociere cu claritromicină.

E. Tratamentul pe o perioadă de două săptămâni crește rata de eradicare.

Stomacul și duodenul

Referință bibliografică: Adam Feather

53. Infecția cu Helicobacter pylori joacă un rol major în apariția următoarelor patologii:

A. Boala de reflux gastroesofagian

B. Ulcerul duodenal

C. Gastrita antrală

D. Cancerul gastric

E. Ulcerul gastric

Bolile inflamatorii intestinale

Referință bibliografică: Adam Feather

54. Care dintre următorii sunt considerați factori de risc pentru apariția/exacerbarea bolilor
inflamatorii intestinale ?
 A. alimentația la sân;

B. apendicectomia în colita ulcerativă;

C. consumul de antiinflamatorii nonsteroidiene;

D. familii sărace și numeroase care trăiesc întrun habitat aglomerat;

E. fumatul în boala Crohn.

55. Următoarele aspecte anatomopatologice sunt caracteristice bolii Crohn:

A. celulele caliciforme la nivelul mucoasei sunt în număr scăzut;

B. granuloamele non-cazeificante sunt prezente la 50-60% din pacienți ;

C. boala poate afecta orice segment al tractului digestiv;

D. procesul inflamator este transmural;

E. se pot asocia fistule și abcese intraabdominale.

56. Despre manifestările articulare associate bolilor inflamatorii intestinale sunt adevărate
următoarele afirmații:

A. artrita simetrică a articulațiilor mici se asociază cu HLA – B44;

B. forma poliarticulară se asociază cu puseele de activitate ale bolii inflamatorii;

C. forma poliarticulară se asociază de regulă cu uveita;

D. în forma pauciarticulară atacurile sunt acute și auto-limitate;

E. sacroiliita se asociază cu HLA-B27.

57. Care din următoarele afecțiuni hepato-biliare se asociază bolilor inflamatorii intestinale?
A. colangită biliară primitivă;

B. colangită sclerozantă;

C. ficat gras;

D. hepatită cronică;

E. litiază biliară.

58. Într-un puseu de activitate al bolii Crohn ce modificări ale parametrilor de laborator apar?
A. calprotectină fecală crescută;

B. hipoalbuminemie;

C. leucocitoză;
 D. proteină C reactivă crescută;

E. trombocitopenie.

59. În tratamentul de menținere a remisiunii în boala Crohn se folosesc următoarele

medicamente:

A. azatioprină;

B. budesonid;

C. infliximab;

D. metotrexat;

E. prednison.

60. Care dintre următoarele afirmații referitoare la tratamentul bolii Crohn sunt corecte ?

A. Aminosalicilații sunt recomandați pentru inducerea remisiunii în puseele moderate

și severe

B. Antibioticele sunt utilizate de primă intenție în puseele severe de boală Crohn

C. Glucocorticosteroizii sunt utilizați pentru menținerea remisiei

D. În cazurile de afectare limitată la ileonul terminal fără răspuns la terapia

convențională, se poate opta pentru rezecția chirurgicală

E. Rata de recădere la întreruperea terapiei de menținere convenționale este

ridicată

61.