UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA: DREPT
AN II , GRUPA 3

NICOLAE MILESCU
PROIECT LA DISCIPLINA DREPT DIPLOMATIC ȘI CONSULAR

PROFESOR COORDONATOR: STUDENT:

Lect. Dr.  NEDELEA OANA OVAGIUC (CORDUNEANU) DIANA
 SUCEAVA 2020

Cuprins

Introducere 2

Capitolul 1. BIOGRAFIE 3

Capitolul 2. CARIERĂ 6
Capitolul 3. OPERĂ 9
Bibliografie 11
 INTRODUCERE

Prezenta lucrare prezintă un scurt istoric despre viața cărturarului, traducătorului,

călătorului, geografului și diplomatului român Nicolae Milescu.
Contemporan cu Miron Costin și cu Dosoftei, Nicolae Milescu este una din personalitățile
de seamă ale secolului al XVII-lea, cărturar, diplomat, teolog, istoric, geograf, etnograf,
filolog, scriitor, memorialist mai ales, de circulație mondială.
Cunoscut și ca Nicolaie Milescu Spătarul, la vremea lui, acesta a fost un personaj celebru,
pe care trecerea timpului l-a trimis direct în cărțile de istorie. Un nume oarecum ciudat, în
spatele căruia se ascunde un personaj fabulos, un cărturar de factură clasicistă, altoit pe un
spirit de aventurier veritabil, cum puțini au fost în vremurile sale. Astfel, printre multe altele,
el a fost și primul român care a ajuns în China. Acum, când lumea pare a fi devenit atât de
mică, poate că asta nu mai înseamnă chiar o mare scofală. Dar acum câteva secole, pe vremea
lui Milescu Spătarul, China imperială mai părea, încă, un tărâm magic, aflat undeva la celălalt
capăt al lumii. O țară fabuloasă pe care cărturarul nostru a înțeles-o și a descris-o în toată
măreția ei decadentă.
În urmă cu circa patru secole, Nicolaie Milescu Spătarul a fost unul dintre marile spirite ale
vremurilor sale, un personaj de talie internațională care se simțea la el acasă în marile capitale
europene. Personalitate deosebit de complexă, el s-a implicat și în politică unde, adeseori, a
fost urmărit, însă, de un ghinion teribil. Dar, în cei mai activi ani ai vieții sale, el a fost și un
diplomat subtil și deosebit de eficient. Iar asta pentru că era un bun cunoscător al realităților
unei lumi care, deși părea mai simplă decât cea din zilele noastre, era la fel de fluidă și
dinamică. În plus, dincolo de ceea ce spun, de obicei, cărțile de istorie, Nicolaie Milescu
Spătarul a mai fost încă ceva. A fost ceea ce romanele de aventuri numesc „luptător pe frontul
invizibil”. Sau, spus pe șleau, a fost spion. Și, ca să respectăm adevărul, Milescu a fost un
spion al dracului de bun, amestec de James Bond și Indiana Jones, un cărturar aventurier,
pornit prin lume ca să îi descopere tainele.1

1
https://www.cotidianul.ro/nicolaie-milescu-spatarul-spionul-tarilor-la-curtea-imperiala-chineza/, consultat la
24.05.2020.
Capitolul 1. BIOGRAFIE

Personalitate de prim rang în cultura românească și rusă din a doua jumătate a secolului
XVII - începutul secolului XVIII. Nicolae Milescu s-a născut în familia unui boier
moldovean. După unii cercetători, la început el și-a făcut studiile, se pare, la Academia slavo-
greco-latină din Iași, apoi a continuat la Academia de pe lângă patriarhia de la
Constantinopol, instituții în care a studiat limbile slavonă, greacă veche, neogreacă, latină,
turcă, arabă, apoi istoria, diverse discipline filosofice, literatura și teologia. Întorcându-se în
patrie pe la mijlocul anilor 50 ai secolului XVII, Nicolae Milescu devine o persoană influentă
la curtea domnitorilor moldoveni, ajungând la rangul de spătar.2
S-a născut pe moșia tatălui său Gavril, care era posibil de origine aromână, lângă Vaslui. A
studiat la Marea Școală a Patriarhiei din Constantinopol3 și, după ce se întoarce la Iași, este
numit "grămătic" , adică secretar al domnului Moldovei Gheorghe Ștefan. Între anii 1660 și 
1664 a fost reprezentantul țării (capuchehaie) în Imperiul Otoman și apoi trimis ca sol
la Berlin și Stockholm și chiar pe lângă Ludovic XIV[2].Milescu vorbea limba română, limba
latină, limba greacă și limba rusă4
Prima și cea mai cunoscută referire la Milescu este portretul pe care cronicarul Ion Neculce
i l-a făcut, în ,,O samă de cuvinte”, bine cunoscuta lui culegere  de anecdote istorice: „Era un
boier, anume Neculai Milescul Spatariul, de la Vaslui de moșia lui, pre învățat și cărturar, și
știa multe limbi: elinește, slavonește, grecește și turcește. Și era mândru și bogat, și umbla cu
povodnici înainte domnești, cu buzdugane și cu paloșe, cu soltare tot sirma la cai. (…) Iar
când au fost o dată, nu s-au săturat de bine și de cinstea ce ave la Ștefăniță-vodă, ce au șezut și
au scris niște hârtii viclene și le-au pus într-un bățu sfredelit și le-au trimis la Constantin-Vodă
cel Bătrân Basarabă, în Țara Leșască, ca să se ridice de acolo cu oști, să vie să scoată pre
Ștefăniță-vodă din domnie“. Așadar, un complot, cu nimic diferit de toate cele care ne-au
măcinat într-o bună parte a istoriei. Ceea ce, bineînțeles, a provocat mânia domnitorului. Însă
chiar și mânios, Vodă a dat dovadă de un anume soi de respect: „Scoțând Ștefăniță-vodă în
grabă hamgeriul lui din brâu, au dat de i-au tăiat călăul nasul. Și n-au vrut să-l lasă pe călău
să-i taie nasul cu cuțitul lui de călău, ce cu hamgeriul lui Ștefăniță-vodă i-au tăiat nasul“.
Pedeapsa primită în urma acestui „rateu politic“ a legat de numele Spătarului Milescu și
porecla de „Cârnul”. Bineînțeles că, de fapt, viața cărturarului a fost cu mult mai complexă
decât cea descrisă de cronicar. Fiu al slugerului Gavril, Nicolaie Milescu s-a născut, în 1636,
urmaș al unei familii de origine grecească, înrudită, însă, cu vechile case boierești ale
Movileștilor și Racovițeștilor, cele care au dat chiar și domni ai Moldovei și Valahiei.
2
http://www.istoria.md/articol/73/Nicolae_Milescu_Sp%C4%83tarul, consultat la 24.05.2020.
3
Corneliu Bărbulescu. Postfață, în vol. Nicolae Spătaru-Milescu, Jurnal de călătorie în China, Editura Minerva,
București, 1987.
4
Sergiu Bacalov, Despre satele Milești: neamurile boierești Milescu și Milici, Chișinău, 2012.
Conform documentelor vremii, Nicolaie Milescu și-a început studiile la Școala de la Trei
Ierarhi, iar mai târziu le-a continuat la colegiul catolic din Iași. Ulterior, a frecventat
Academia slavo-greco-latină din Iași, iar mai mai apoi pe cele ale Academiei de pe lângă
Patriarhia de la Constantinopol. Iar pe vremea aceea, chiar se învăța carte! Ori pe unde l-au
purtat valurile vieții lui studioase, Milescu a fost un student eminent. A studiat istoria Europei,
disciplinele filosofice, literatura și teologia. În plus, a deprins limbile slavonă, latină, greacă
veche și neogreacă, turcă și arabă. Dar și rusa, franceza și germana. La 17 ani, era „grămătic”
la curtea lui Vodă Gheorghe Ştefan, în Moldova. În 1655, l-a însoţit pe Vodă și în Muntenia.
Patru ani mai târziu, în 1659, noul domn moldovean, Gheorghe Ghica, l-a ridicat la rangul de
spătar. În acelaşi an, după 20 noiembrie, el l-a urmat pe Ghica Vodă și în Valahia, unde acesta
a preluat domnia ca urmaş al lui Mihnea al-II-lea. Spre deosebire de vremurile noastre, pe
atunci „politichia” era un soi de „sport extrem“: o greșală „tactică”, ori doar nenorocul, te
puteau costa capul, pe care ți-l pierdeai sub securea călăului. Și doar cei cu adevărat norocoși
se alegeau doar cu exilul din care, atunci când soarta le surâdea din nou, puteau reveni în
vechile ranguri și dregătorii. O bună bucată de timp, Milescu s-a numărat printre „norocoși”.
Dar, până la urmă, gloria din vremea lui Grigore Ghica s-a încheiat la un moment dat. Un an
mai târziu, în 1660, Milescu s-a întors în Moldova, unde domnea Ștefăniţă Lupu. Conform
tradițiilor istorice, acela a fost și anul în care Milescu a fost pedepsit în modul descris de
Neculce, pentru uneltire împotriva domniei. Astfel se face că între 1660 și 1664, Milescu s-a
aflat iarăși la Constantinopol, probabil în exil. Anul 1666 l-a găsit la Stettin (actuala Polonie),
la curtea lui Gheorghe Ștefan, aflat și el în exil. De acolo, a plecat la Stockholm, iar mai apoi
la Paris. Peste tot și-a întins „antenele“ diplomatice care l-au ajutat să-și susțină atât propriile
interese cât și pe cele ale apropiaților pentru care a „uneltit“. Iar asta înseamnă, în realitate, că
și-a dedicat energia și abilitatea culegând orice fel de informații pe care le-a considerat utile în
complicata urzeală a politicii europene din acea vreme.5 După pedeapsa mutilantă aplicată de
Ștefăniţă Vodă, Milescu Spătarul a fost nevoit să părăsească Moldova din motive…  hai să le
spunem „medicale“. Ion Neculce descrie ceva ce seamănă cu un tratament de chirurgie
plastică: „Nicolai «Cârnul» s-a refugiat în Țara Nemțască, unde a descoperit un doftor care
slobodzie sângeli din obraz și-l boție la nas, și așe, din dzi în dzi, sângele se închega, de i-au
crescut nasul la locu, de s-au tămăduit“. Apoi, pentru Milescu Spătarul au urmat câțiva ani
deosebit de complicați, în cursul cărora a fost nevoit să peregrineze prin Europa, din Valahia
la Stambul, de la Paris la Stockholm. Dar, în tot acest timp, el s-a ocupat intens și de propria
lui cultură pe care și-a îmbogățit-o în bibliotecile din Austria, Suedia, Germania, Franța
precum și de la Stambul. De fapt, pentru el, aceea a fost una dintre cele mai fertile perioade
ale vieții sale de cărturar: a scris mai multe lucrări de istorie, de filozofie și estetică.
Ajuns în capitala Rusiei, a fost prezentat țarului Alexei Mihailovici care și-a dat seama,
rapid, că are în față un personaj excepțional, bun cunoscător al situației politice și militare,
atât din Imperiul Otoman, cât și din restul Europei. În plus, numărul impresionant de limbi
străine pe care le vorbea fluent, l-au recomandat pentru încadrarea în „Posol’skii pricaz“-
Departamentul soliilor care era, de fapt, cea mai importantă componentă a Serviciul imperial
de spionaj. Evident, era vorba despre spionaj extern. Acolo, el va activa sub numele Nikolai
Gavrilovici Spafarii.  Neculce mai afirmă că, în acea perioadă,  Nicolaie Milescu Spătarul a
fost și unul dintre profesorii și mentorii țarului Petru cel Mare. Ca om politic de talie
europeană, dar și în calitatea sa de diplomat profesionist, ceea ce și pe atunci, la fel ca acum,
însemna și „agent secret sub acoperire“, Milescu era convins că puterea militară a Rusiei
ortodoxe era singura capabilă să pună capăt expansionismului otoman și să elibereze Moldova
și celelalte popoare balcanice. Motiv pentru care și-a expus convingerile geo-politice în cartea
„Hismologion“. Ulterior, la sugestia țarului, a scris o serie de cărți privitoare la istoria Rusiei,
5
https://www.cotidianul.ro/nicolaie-milescu-spatarul-spionul-tarilor-la-curtea-imperiala-chineza/, consultat la
24.05.2020.
inclusiv „Genealogia țarilor ruși“. De fapt, prin acele convingeri, Milescu a ignorat
„testamentul“ lui Ștefan cel Mare care își sfătuise urmașii să se înțeleagă cu turcii și să nu-și
pună vreo nădejde în „Moscali“. Din păcate, evenimentele care au marcat istoria Europei i-au
dat dreptate măritului Ștefan cel Mare și Sfânt. Dar asta avea să se întâmple la câteva secole
după ce Nicolaie Milescu Spătarul și-a încheiat „misiunea“  în această lume.
În vara anului 1674, în urma unor vaste mișcări de populație rusească petrecute în zona
fluviului Amur, Nicolaie Milescu Spătarul a primit ordin, direct de la însuși Alexei
Mihailovici, țarul Rusiei, să plece în China imperială, într-o primă solie trimisă într-o țară ce
refuza, cu îndârjire, contactele directe cu lumea europeană. La prima vedere era vorba despre
o vizită strict diplomatică. Aceasta era, însă, doar „acoperirea“ oficială. De fapt, vizita
„diplomatică“  era, în realitate, o veritabilă expediție, compusă din 150 de oameni care, sub
conducerea personală a lui Milescu, aveau misiunea de a culege absolut orice fel de informații
privitoare la tot ce întâlneau în cale. Nimic nu era trecut cu vederea: descrierea amănunțită a
locurilor parcurse, precum și cartografierea fiecărui ținut în parte. La fel de atent erau
consemnate și obiceiurile populațiilor cu care veneau în contact, de la viața lor de zi cu zi
până la credințele lor religioase. Toate aceste informații erau absolut necesare în
eventualitatea unor viitoare expediții militare. În mai 1676, expediția condusă de Milescu
Spătarul a ajuns în capitala Chinei, imperiu condus pe atunci de împăratul Kangxi. Intrată,
deja, într-un declin care, în următoarele secole avea să devină tot mai accentuat, China era
totuși o civilizație extrem de avansată și sofisticată, marcată însă de un orgoliu caracterizat
prin ură și dispreț față de alte rase și culturi, pe care le trata cu neîncredere și viclenie, dar și
cu cinism. În perioada cuprinsă între lunile mai și septembrie 1676, Milescu şi însoțitorii lui
au stat în capitala Chinei, iar el a fost primit în audiență la împărat. Diplomat versat, poliglot
dar și om de societate deosebit de cultivat, el a reușit să se facă ascultat în acel mediu
exclusivist, în fața căruia a promovat interesele Rusiei. Cu siguranță că eforturile lui nu au
fost inutile: 12 ani mai târziu, în 1688, împăratul Kangxi a încheiat un tratat cu Rusia, acesta
fiind, de fapt, primul tratat al Chinei cu o putere europeană. Milescu s-a întors la Moscova în
ianuarie 1678. În anii care au urmat, soarta lui a continuat cu suișuri, coborâșuri și reveniri
glorioase. A trăit la curtea țarilor până în anul 1707, când a părăsit această lume zbuciumată.
Istoria culturii europene îl menționează ca pe un mare cărturar, una dintre cele mai strălucite
minți ale vremurilor sale. Iar în istoria serviciilor secrete, misiunea îndeplinită de el la Curtea
imperială din China este menționată ca o primă „operațiune specială“ încheiată cu succes. O
misiune  a cărei importanță nu a putut fi depășită decât peste câteva secole.
După propria-i mărturisire s-a născut în 1936 la moșia Miclești lângă Vaslui, ca fiu al unui
boier Gavril, originar din Peloponez. A studiat istoria, teologia și filosofia la Școala
Patriarhiei din Constantinopol cu profesori vestiți ca Gabriel Vlasios și Ion Cariofilis,
învățând limbile latină, elenă, slavonă, turcă și neogreacă.
Capitolul 2. CARIERĂ

La 17 ani îl găsim grămătic la curtea domnitorului Gheorghe Ștefan, în Moldova. În 1655

îl însoțește pe Gheorghe Ștefan în Țara Românească, descoperind, în trecere pe la Mănăstirea
Neamț, importante documente legate de domnia lui Alexandru cel Bun. L-a urmat pe
Gheorghe Ștefan în exilul său la Stockholm și Settin (1664-1667), și a vizitat Franța pentru a
crea o alianță anti-otomană. În iulie 1667, Ludovic al XIV-lea răspundea lui Gheorghe Ștefan
pentru scrisorile aduse de „le Baron Spatarius, cy-devant vostre Général”.
În 1659, noul domn moldovean, Gheorghe Ghica, îi acordă rangul de spătar. În acelaşi an,
la 20 noiembrie, îl urmează pe Gheorghe Ghica în Ţara Românească (acesta venind la domnie
ca urmaş al lui Mihnea al-II-lea.) Aici este numit mare spătar. În 1660 Nicolae Milescu trece
în Moldova unde domnea Ştefăniţă Lupu. După unele mărturisiri reiese că în acest an a fost
pedepsit, pentru uneltire împotriva domniei, cu tăierea nasului. La 10 ianuarie 1661 termină
de tradus din greceşte Catehismul ortodox al patriarhului Afanasie al Alexandriei, “Carte cu
multe întrebări, foarte de folos, pentru multe treburi ale credinţei noastre”, în care afirmă
originea latină a creştinismului la noi şi latinitatea limbii române. În 1664, aflat la
Constantinipol, traduce din “elineşte” folosind, se pare, şi vechi versuri slavone, “Vechiul
Testament” şi scrierea filosofică “Despre singurul ţiitoru gând” (Tratatul despre raţiunea
dominantă) în 1671, ianuarie. Această dată îl găseşte pe Nicolae Milescu la Constantinopol.
Este recomandat ţarului Alexei Mihailovici de Mitropolitul Dosoftei al Ierusalimului ca bun
teolog şi poligot. Este primit la curtea ţarului, la Departamentul solilor, ca interpret de greacă,
latină şi română. În 1672, Nicolae Milescu scrie din porunca ţarului un “Aritmologhion” în
limba slavonă şi o “povestire despre Sibile” (Cartea Sibilelor). Dar faima lui europeană i-a
venit de la misiunea încredinţată în 1675 de ţarul Alexei Mihailovici de a conduce o
împortantă solie în China, soldată pe plan diplomatic, literar şi ştiinţific cu trei scrieri de o
excepţională însemnătate în cadrul cel mai larg al contactelor dintre Europa şi Asia: “Cartea
în care e descrisă călătoria prin Siberia, din oraşul Tobolsc până la hotarul Chinei”, “Raportul
soliei în China” şi “Descrierea Chinei”, care au atras atenţia nu numai autorităţilor, savanţilor
şi literaţilor ruşi, ci şi a lumii ştiinţifice europene. De altfel aceste lucrări îl aşează pe Nicolae
Milescu între marii etnografi ai lumii şi între pionierii sinologiei. Opera lui nu este numai
jurnalul plin de peripeţii al unei ambasade trimise în misiune diplomatică în China, ci este în
acelaşi timp o carte modernă de explorare ştiinţifică a unor ţinuturi până atunci mai puţin
cunoscute europenilor . Călătorind pe drumuri necunoscute, printre popoare şi rase diferite,
vâslind pe râuri pe care nu mai vâslise nici un european până la el, curiozitatea, veşnic trează
a acestui moldovean din sec. al XVIII-lea, se opreşte asupra configuraţiei solului descris în
amănunţime, râurilor pe care le străbate; notează aspectul particular al munţilor, face
măsurători topografice. Privirea lui iscoditoare a prins şi viaţa specific omenească pe care o
trăiesc popoarele aşa de diferite ca înfăţişare: ocupaţia, armele, manifestările religioase,
superstiţiile.
Între anii 1661–1668 efectuează prima traducere integrală în limba română a Vechiul
Testament, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta , apărută la Frankfurt în
1597.
Se retrage din 1671 în Rusia. În anul 1671, patriarhul Dosoftei al Ierusalimului i-a scris
țarului Aleksei Mihailovici al Rusiei,că la cererea sa i-l trimite pe Nicolae, fiul lui Gavril:
„Am aflat că aveți nevoie de un om pravoslavnic, care să cunoască diferite limbi. Vă trimitem
așadar pe purtătorul acestei scrisori, Nicolae, fiul lui Gavril, om foarte învățat în latină și
slavă, de asemenea în greacă; el va putea să învețe cu repeziciune și rusa și să facă tot felul de
tălmăciri...Dumnezeu vi-l trimite! S-a născut în Moldova, dar tatăl său este grec din insula
(sic) Peloponezului. El va fi foarte necesar la curtea măriei-voastre.” La curtea țarului Aleksei
și la școala slavo-greco-latină înființată de Petru Movilă, Milescu face o impresie atât de
bună, încât țarul îi încredințează diverse misiuni. La 14 decembrie 1671 a fost primit "în
rândul curtenilor (dvoreanini) în rîndul celor de la Moscova", ca interpret pentru limbile
greacă, latină și română. În Moscova a lucrat în Departamentul solilor (Posolski Prikaz), ca
șef al tălmacilor, sub protecția lui Artemon [sau Artimon] Matveev. Ion Neculce, în cronica
sa O samă de cuvinte6 scrie că "Și pentru învățătura lui au fost terziman împăratului (Alexei
Mihailovici) și învăța și pre fiul împăratului, pre Petru Alecsievici, carte. Și era la mare cinste
și bogăție." Nicolae Milescu este cunoscut pentru celebrul său periplu prin Orient (1675-
1678).
Țarul Aleksei îl trimite în solie în China. Expediția durează mai mulți ani. În final totuși
Spătarul nu se întâlnește cu împăratul acestei mari țări. Se pare că motivul a fost neacceptarea,
din partea spătarului, a protocolului imperial pe care l-a considerat umilitor. Totuși, relatarea
călătoriei întreprinse constituie un adevărat document istoric. Pe lângă descrierea moravurilor
chinezești, întâlnim aspecte din Siberia, Mongolia.
În istoriografia rusă este cunoscut sub numele de Nikolai Spafari (Spatar). Lucrarea sa De
la Tobolsk până în China (note de călătorie) este editată în 1888 de G.Sion, într-o traducere
neștiințifică, după un manuscris grecesc eronat.
De la sfârşitul secolului XX lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început
în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei. Ele au văzut lumina
tiparului şi în Republica Moldova. Însă multe din scrierile sale mai continuă să zacă în
manuscris în multe biblioteci şi arhive europene.
Spătarul Milescu este ca un cronograf în care sunt adunate toate lucrurile din lume, rar
lucru este să nu-l ştie, în zadar aţi căuta un alt om asemenea lui. Este unul dintre personajele
cele mai vii, mobile, multilaterale şi pitoreşti ale vremii sale, el ilustrând cel mai bine
aptitudinile unei bune părţi a boierimii române din a doua jumătate a secolului al XVII-lea,
stilată, cultivată şi dornică de cunoaştere şi instruire într-o varietate de domenii. Descrierile şi
hărţile lui Milescu, ultimele cunoscute doar prin intermediul unor copii, au ajutat să fie
corectate chiar câteva hărţi apărute la începutul secolului XX. Fiind considerat unul din cei
mai de seamă cărturari ai timpului său, Nicolae Milescu a trăit şi activat în zece capitale ale

6
Ion Neculce O samă de cuvinte, Editura Minerva, București, 1972, p.33-34.
ţărilor de atunci: Moscova, Constantinopol, Iaşi, Paris, Berlin, Varşovia, Szczecin, Bucureşti,
Stockholm şi Pekin. Deci pe lângă faptul că este un mare om de cultură, Spătarul mai e şi unul
din cei mai însemnaţi călători ai timpului său.
În perioada aflării la Curtea rusească a sprijinit interesele ţărilor române, a ajutat
numeroase solii la încheierea tratatelor cu Rusia; a mijlocit obţinerea unei tiparniţe pe care
mitropolitul Moldovei Dosoftei şi Miron Costin o cereau din Moscova (1679). Prima şi cea
mai cunoscută referire la Milescu este portretul, pe care Ion Neculce i-l face în cartea sa “O
samă de cuvinte”: “Era un boier, anume Neculai Milescul Spătariul, de la Vaslui de moşia lui,
pre învăţat şi cărturar, şi ştiea multe limbi: elineşte, slavoneşte, greceşte şi turceşte. Şi era
mândru şi bogat, şi umbla cu povodnici înainte domneşti, cu buzdugane şi cu paloşe, cu
soltare tot sirma la cai. (…) Iar când au fost o dată, nu s-au săturat de bine şi de cinstea ce ave
la Ştefaniţă-Vodă, ce au şedzut şi au scris nişte hârtii viclene şi le-au pus într-un băţu sfredelit
şi le-au trimis la Constantin-vodă cel Bătrân Basaraba, în Ţara Leşască, ca să se ridice de
acolo cu oşti, să vie să scoată pre Ştefaniţă-vodă din domnie.” Așadar, un act tipic de trădare.
Ceea ce a și provocat mânia lui domniorului. Însă chiar și mâniat, Vodă a dat dovadă de
anume soi de respect: „Scoțând Ștefăniță-vodă în grabă hamgeriul lui din brâu, au dat de i-au
tăiat călăul nasul. Și n-au vrut să-l lasa pe călau să-i taie nasul cu cuțitul lui de călău, ce cu
hamgeriul lui Ștefăniță-vodă i-au taiat nasul.” Pedeapsa primită în urma acestui „eșec politic”,
a legat de numele Spătarului porecla „Cârnul”.
“Orice stat va fi trainic atâta vreme, cât se vor respecta în el obiceiurile şi legile bune şi
drepte şi nu vor fi din partea şefilor faţă de supuşi nici un fel de fărădelegi şi silnicii [...]
fiindcă silnicia şi tirania provoacă înrăirea şi ura supuşilor şi duc gândurile oamenilor la
răzbunare [...]” Nicolae Milescu.
Capitolul 3. OPERĂ
Nicolae Milescu, prin activitatea sa cărturărească, a avut un mare aport la dezvoltarea
gândirii social-politice, filozofice, geografice, a ştiinţelor naturale din Moldova şi Rusia. În
perioada de până la stabilirea sa în Țara Moscului, Nicolae Milescu a manifestat un viu interes
față de diverse probleme legate de istoria bisericii și de teologie, scriind şi traducând câteva
lucrări, între care menționăm traducerea cel puțin a unor părți a BIBLIEI, în același timp a
studiat intens prin multe biblioteci europene în Austria, Suedia, Germania, Franţa, Imperiul
otoman. Încă până în 1671, N. Milescu a început a scrie o serie de lucrări cu caracter istoric şi
filozofic pe care le-a finisat în Rusia. În total în timpul aflării sale în Rusia Nicolae Milescu,
după calculele cercetătorilor, a scris peste 30 de lucrări cu conţinut divers. A efectuat de
asemenea traducerea din limbile greacă şi latină a unui şir de lucrări din cultura antică şi
medievală europeană, dintre acestea făcând parte opere religioase, filozofice, etc. Toate aceste
lucrări s-au bucurat de mare popularitate, fiind copiate în zeci de exemplare, atât în Rusia, cât
şi în Moldova, în Orientul Apropiat etc. În 1672 el alcătuieşte, de exemplu, un dicţionar ruso-
greco-latin. În anii următori scrie un şir de opere mai puţin cunoscute azi, ca "Aritmologhion",
"Povestirea despre sabile", "Cartea aleasă pe surt despre nouă muze şi despre şapte arte
liverale", în care autorul arată că fiecare dintre cele şapte ştiinţe îşi are muza ei, apoi
"Hrismologhion" sau cartea celor patru monarhii. Un amestecde istorie şi legendă găsim în
"Povestirea despre zidirea bisericii Sfânta Sofia de la Constantinopol". Printre scrierile lui
Milescu se găsesc şi lucrări cu caracter pur istoric care se referă la trecutul Rusiei, precum
"Genealogia ţarilor ruşi", "Alegerea ca ţar a lui Mihail Fiodorovici".
În urma călătoriei în China, Nicolae Milescu a scris un şir de importante lucrări,
bucurându-se de un binemeritat interes în multe centre ştiinţifice europene şi care şi-au păstrat
actualitatea şi până azi. E vorba de "Descrierea călătoriei în China" împărţită în trei părţi: 1)
Călătoria de-a lungul Siberiei de la Tobolsk până la fortul Nercinsk până la graniţa Chinei; 2)
Izvorul misiunii diplomatice în China a lui Nicolae Spătaru şi 3) Descrierea celei dintâi părţi a
pământului, numită Asia, în care se află şi împărăţia Chinei cu oraşele şi provinciile sale".
Toate aceste lucrări sunt opere de mare valoare, alcătuite în mare parte după izvoarele scrise
şi după impresiile personale de călătorie ale lui Milescu. După cum au arătat cercetările,
cărturarul nostru a folosit pe larg în acest scop şi o serie de lucrări despre China din cultura şi
ştiinţa europeană, în special materiale de călătorie şi informaţie ale unor misionari catolici.
Opera lui Nicolae Milescu Spătarul a căpătat o largă răspândire în manuscrise în timpul
secolelor XVII-XIX în Rusia, ţările româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa
Occidentală.

 Jurnal de călătorie în China, traducere, ediție îngrijită și prefață de Corneliu

Bărbulescu, București, ESPLA, 1956 (reeditări, 1958, 1962, 1974,
1987).Jurnalul...a fost scris în l. slavonă de către Nicolae Milescu
 Descrierea Chinei, traducere, ediție îngrijită și prefață de Corneliu Bărbulescu,
București, ESPLA, 1958 (reeditare, 1975);
 Raportul de stat (Stateini Spisok) al soliei lui N. Spătaru în China. Tipărit la Sankt
Petersburg, 1906
 Aritmologhia [Aritmologhion], Etica și originalele lor latine, ediție critică, studiu
monografic, traducere, note și indici de Pandele Olteanu, București, Editura
Minerva, 1982.
 Enchiridion sive Stella orientalis Occidentali splendens ( în trad. Manual sau
steaua răsăritului luminând apusul), Paris, 1667
 Dicționar slavo-grec-latin (în l.slavă, în manuscris)
 Genealogia marilor împărați și prinți ruși. Trad. din l latină în l. slavonă
( împreună cu Petre Dolgov), 1674
 Vasiliologhion, adică cronologia tuturor împăraților lumii (în l. rusă , în
manuscris)
 Cronica pre scurt a Românilor (în l. română, manuscris), circa 1663
 Cartea Tătarilor (manuscris în l. greacă), 1677.
BIBLIOGRAFIE
Carte:
1. Ion Neculce O samă de cuvinte, Editura Minerva, București, 1972.
2. Corneliu Bărbulescu. Postfață, în vol. Nicolae Spătaru-Milescu, Jurnal de călătorie în
China, Editura Minerva, București, 1987.
3. Sergiu Bacalov, Despre satele Milești: neamurile boierești Milescu și Milici, Chișinău,
2012.

Resurse din internet:

1. https://www.cotidianul.ro/nicolaie-milescu-spatarul-spionul-tarilor-la-curtea-
imperiala-chineza/, consultat la 24.05.2020.
2. http://www.istoria.md/articol/73/Nicolae_Milescu_Sp%C4%83tarul, consultat la
24.05.2020.