Sunteți pe pagina 1din 13

Politica Transporturilor la

nivelul Uniunii Europene


Cuprins

Capitolul I..........................................................................................................1

Politica de transport

Capitolul II........................................................................................................1

Obiective și aspecte problematice ale politicii de transport

Capitolul III......................................................................................................7

Concluzii

Bibliografie.......................................................................................................8
Politica Transporturilor la nivelul
Uniunii Europene
Rezumat

Pornind de la realitatea că tot mai multe orașe europene suferă din cauza aglomerației
și a altor probleme, cum ar fi nivelul ridicat de poluare, zgomot și accidente prin utilizarea
excesivă a autoturismelor, lucrarea realizează o trecere în revistă a categoriilor generate de
această realitate dar și a soluțiilor care se impun structurate într-o strategie europeană:
promovarea vehiculelor ecologice, îmbunătățirea infrastructurii, eficientizarea și promovarea
transportului public. Este dificil de imaginat o creștere economică, creatoare de locuri de
muncă și bunăstare, fără un sistem de transport eficient, care să susțină avantajul globalizării
piețelor și al schimburilor comerciale.

Aglomerație, infrastructură, vehicule ecologice.


Capitolul I – Politica de transport

În cadrul expunerii următoare am de gând sa prezint o parte a politicii transporturilor,


urmărind evidențierea unor aspecte specifice ale domeniului transporturilor la nivel european
si analiza amănunțită a unor probleme caracteristice acestui domeniu.

Transportul este factorul cheie în economia modernă. Totuși, există o permanentă


contradicție între societate, care solicită tot mai multă mobilitate, și opinia publică, care este
din ce în ce mai intolerantă față de întârzierile repetate și slaba calitate a unor servicii de
transport.

Mobilitatea este un principiu central al Uniunii Europene. Politica europeană în domeniul


transporturilor este interfața între o întreagă gamă de politic-cheie. Aceasta este alcătuită din
mulți piloni importanți, precum politica industrială, economică, socială și de mediu. Politica
în domeniul transporturilor este un element central al Strategiei de la Lisabona și contribuie
semnificativ la coeziunea socială și teritorială a UE. Definitivarea cu succes a pieței interne
europene, demontarea barierelor interne și scăderea prețurilor transporturilor datorită
deschiderii și liberalizării piețelor transporturilor, precum și schimbărilor aduse sistemelor de
producție si de depozitare au condus la o crestere constanta a transportului. Cu toate acestea
,în vreme ce sectorul transporturilor cunoaște un mare succes și dinamismul din punct de
vedere economic, acesta are tot mai multe ramificații sociale și ecologice, care subliniază
importanța crescândă a modelului „mobilități durabile”.Însă acest model creează un conflict
între două seturi diferite de obiective .Pe de o parte politica europeana în domeniul
transporturilor a vizat în mod clar să mențină o mobilitate eficientă și la prețuri corecte pentru
populație și mărfuri ,reprezentând coloana vertebrală a unei piețe interne competitive a UE și
baza pentru libera circulație a persoanelor.1

Capitolul II – Obiective și aspecte problematice ale politicii de transport

Principiile fundamentale ale Politicii Comune de Transport (PCT) au fost stabilite în 1957
prin Tratatul de la Roma, de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene. Deşi Tratatul de la
Roma a prevăzut o Politică Comună de Transport, foarte puţine realizări au fost înregistrate
până în anul 1985, deoarece Statele Membre aveau ezitări în a ceda controlul lor asupra
politicii de transport. Inexistenţa unor progrese a fost atât de evidentă încât, în 1983,
Parlamentul European a decis să cheme în instanţă Consiliul de Miniştri, la Curtea Europeană
1
Marius Profiroiu, Irina Popescu, Politici Europene, Editura Economică, București, 2003, p.
259
1
de Justiţie, pentru „nereuşita în implementarea unei politici comune de transport, şi în
particular în stabilirea cadrului unei astfel de politici cu caracter obligatoriu”, după cum
fusese stabilit în Tratat.

La puţin timp, în luna iunie 1985, Comisia Europeană a publicat Carta Albă privind
finalizarea Pieţei Interne, ce a transformat politica de transport într-o componentă importantă
a strategiei comunitare generale.

Problemele de politică în sectorul transport sunt supuse procedurii de co-decizie, cu


excepţia reglementărilor ce pot avea un efect grav asupra standardului de viaţă şi forţei de
muncă în unele zone sau asupra operaţiunilor unităţilor de transport; astfel de reglementări
sunt administrate prin procedura de consultare şi votul în unanimitate în Consiliul European.

La cererea crescândă pentru transport, răspunsul Comunității nu poate fi decât construirea


unei noi infrastructuri și deschiderea de noi piețe. „Sistemul de transport are nevoie de
optimizare în vederea îndeplinirii exigențelor impuse de extinderea UE și dezvoltării
durabile”, se stipula în cadrul raportului Consiliului European de la Gőteborg. Un sistem
modern de transport trebuie să fie durabil din punct de vedere economic, social și din punct de
vedere al protecției mediului.

Există doi factori cheie care determină creșterea cererii pentru transport:

- Pentru transportul de pasageri factorul determinant este creșterea spectaculoasă a


utilizării automobilelor. Numărul lor s-a triplat în ultimii 30 de ani (aproximativ
trei milioane de mașini pe an).

- În ceea ce privește transportul de mărfuri, creșterea se datorează extinderii


schimburilor în economia europeană și în sistemul său de producție.2

În septembrie 2001, Comisia Europeană a adoptat o nouă Cartă Albă privind Politica
Comunitară de Transport. Documentul a propus măsuri pentru revizuirea politicii de transport
astfel încat să devină mai durabilă şi să evite pierderile economice enorme cauzate de
ambuteiaje, poluare şi accidente.

Obiectivele politicii în domeniul transporturilor stabilite prin Carta Alba au în vedere:


revitalizarea transportului feroviar, promovarea transportului maritim și fluvial, dezvoltarea
transportului aerian, construirea obiectivelor de infrastructură propuse in programul de reţele
2
Marius Profiroiu, Irina Popescu, Op. cit, p. 262
2
transeuropene și modificarea ponderii modurilor de transport prin intermediul unei politici
pro-active de promovare a transportului inter-modal.3

Transportul feroviar este un sector strategic, de reușita căruia vor depinde eforturile de
echilibrare a balanței, în special în cazul mărfurilor. Revitalizarea acestui sector presupune
competiție între companiile feroviare. Crearea de noi căi ferate, care să preia traficul, poate
încuraja competiția în acest domeniu, dar trebuie însoțită de măsuri care să stimuleze procesul
de restructurare a companiilor, proces care să ia în considerare aspectele sociale și condițiile
de muncă. Progresiv, o rețea de linii ferate trebuie destinată exclusiv serviciilor marfare astfel
încât, din punct de vedere comercial, companiile feroviare să acorde aceeași importanță
transportului de marfă ca și celui pentru persoane.

Promovarea transportului maritim și fluvial – transportul maritim pe distanțe scurte și în


apele interioare sunt două modalități ce pot oferi soluții la problemele supra-aglomerării
anumitor infrastructuri rutiere și ale lipsei infrastructurilor feroviare. Revitalizarea
transportului maritim pe distanțe scurte se poate realiza prin construirea unor veritabile căi
maritime motorizate incluse în cadrul planului pentru rețeaua trans-europeană. Pentru
atingerea acestui obiectiv sunt necesare conexiuni mai bune între porturi și căile ferate, dar și
între căile de navigație interioare, precum și îmbunătățiri în calitatea serviciilor portuare.
Uniunea Europeană trebuie să dispună de reguli mult mai stricte referitoare la siguranța
maritimă. Comisia, în colaborare cu Organizația Maritimă Internațională și cu Organizația
Internațională a Muncii, a propus introducerea unor reguli sociale minime ce trebui respectate
în momentul inspecției vaselor și a unui sistem original de management al traficului maritim
la nivelul europei pentru a se profita de pe urma amplasării porturilor.

Dezvoltarea transportului aerian – Uniunea Europeană suferă datorită fragmentării


sistemului managerial de trafic, întârzierilor de zbor, pierderilor de combustibil și pozițiilor
diferite pe care le ocupă companiile europene aeriene în cadrul pieței. În aceste condiții este
necesară reorganizarea spațiului aerian european. Ea trebuie să fie însoțită de o politică care să
aibă ca scop: limitarea expansiunii aeroporturilor legată, în special, de extinderea Uniunii
Europene; reducerea zgomotului și poluării cauzate de traficul aerian. Comunitatea a investit
sume importante pentru dezvoltarea cercetării și tehnologiei în deverse domenii (vehicule
nepoluante, aplicații telematice în transport). În cazul transportului aerian se acordă prioritate

3
Prisăcaru I. Petre, Coord. Bălțatu Laurențiu, Politici Comune ale Uniunii Europene,
Editura Economică, București, 2004, p. 165
3
îmbunătățirii impactului emisiilor și zgomotului motoarelor asupra mediului, îmbunătățirii
siguranței traficului aerian și consumului de combustibil.

Numărul de persoane ucise zilnic în accidente rutiere în Europa este identic cu cel al
persoanelor ucise prin prabușirea unui avion de dimensiuni medii. Victimele accidentelor
rutiere, ucise sau rănite, costă societatea zeci de milioane de euro dar costurile umane sunt
incalculabile. De aceea Uniunea Europeană și-a fixat ca obiectiv reducerea numărului de
victime prin două directive propuse de către comisie: prima vizează armonizarea marcajelor
în locurile cele mai periculoase iar a doua, se axează pe armonizarea regulilor referitoare la
controalele și amenzile în domeniul transportului comercial internațional cu accent pe viteza
de deplasare și șofatul sub influența alcoolului.

Rețelele transeuropene de transport – Problema drumurilor înguste și a dificultăților pe


care acestea le ridică persistă încă, în ciuda faptului că Uniunea Europeana a adoptat o politică
ambițioasă în domeniul transporturilor, urmărind realizarea unei rețele de transport
transeuropene. Revizuirea rețelei transeuropene are în vedere concentrarea asupra deblocării
arterelor principale de transport. Liniile directoare în domeniul realizării rețelei transeuropene
trebuie să fie parte a unei politici durabile de mediu care ar trebui să stabilizeze nivelul în
creștere al aglomerărilor și să încurajeze utilizarea transportului ecologic.

Transportul sporit și aglomerația urbană determină poluarea aerului, poluarea fonică și


accidentele. Transportul urban reprezintă 40% din emisiile de CO2 rezultate de la automobile.
Există și alți poluanți care distrug sănătatea orașului și a locuitorilor, de exemplu oxizii de
nitrogen cauzează găuri în stratul de ozon. O alternativă pentru protecția mediului este
promovarea tehnologiilor curate și dezvoltarea unui transport public de bună calitate.

Obiectivul politicii comunitare privind transportul rutier de bunuri şi de pasageri este


crearea condiţiilor optime pentru furnizarea eficientă a serviciilor de transport; promovarea
unui sistem comun eficient de transport rutier; contribuirea la armonizarea condiţiilor de
concurenţă dintre operatorii de transport; încurajarea respectării regulilor privind condiţiile de
muncă în acest sector.4

Aglomerarea reprezintă o consecință a dezechilibrului dintre diferitele tipuri de transport.


Aceasta a început să afecteze Europa la începutul anilor `90 având efecte negative asupra

4
Alina Profiroiu, Marius Profiroiu, Irina Popescu, Instituții și Politici Europene, Editura
Economică, București, 2008, p. 153
4
competitivității economice.5 Datorită aglomerării există riscul ca Europa să-și piardă
competitivitatea pe viitor. O parte din motivele acestei situații o reprezintă faptul că
utilizatorii transportului nu acoperă costurile pe care ei le generează. Într-adevăr, structura
prețului nu reflectă în întregime costurile infrastructurii, aglomerării, daunelor de mediu sau a
accidentelor. Acesta este rezultatul atât al unei slabe organizări a sistemului de transport
european, cât și al eșecului în folosirea optimă a mijloacelor de transport și a noilor
tehnologii.

Există un dezechilibru crescând între tipurile de transport în Uniunea Europeană. Succesul


transportului terestru și aerian determină accentuarea aglomerării, în timp ce eșecul de a
exploata întregul potențial al transportului pe calea ferată și pe apă împiedică dezvoltarea
alternativelor reale de transport. Pentru a rezolva această problemă două obiective prioritare
trebuie atinse:

- Reglementarea concurenței între mijloacele de transport;

- Realizarea unei legături mai bune între tipurile de transport, care să determine o
colaborare strânsă între acestea.

Un număr însemnat de instrumente și măsuri politice vor fi necesare pentru a lansa


procesul care, peste 30 de ani, va conduce la un sistem de transport durabil. Însă, până atunci,
vor trebui rezolvate o serie de probleme:

- Finanțarea adecvată a infrastructurii necesare pentru a elimina blocajele de


circulație și pentru a lega regiunile periferice al Comunității de regiunile centrale.
Crearea rețelei transeuropene rămâne una din condițiile echilibrării tipurilor de
transport. De aceea, este necesar ca toate costurile externe și, mai precis, costurile
de mediu să fie incluse în costurile infrastructurii pe care toți utilizatorii vor trebui
să le plătească.

- Noua abordare a transportului urban trebuie să îmbine modernizarea serviciilor


publice cu raționalizarea folosirii automobilelor personale; prin aceasta se va
încerca reducerea emisiilor poluante de CO2.

5
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Caraiani, Duma Ambrozie, Grijac Gheorghe Alexa, Georgescu
Andrei Horia, Ionescu Alexandru, Acquis-ul Comunitar si Politica Sectorială din domeniul
transporturilor în Uniunea Europeană, Studiu, Editura Pinguin Book, București, 2006, p.
11-12
5
- Satisfacerea nevoilor utilizatorilor care în schimbul costului ridicat al transportului,
sunt îndreptățiți să ceară furnizarea unui serviciu de calitate și respectarea
drepturilor lor indiferent dacă serviciul este asigurat de o societate publică sau de o
companie privată; aceasta va face posibilă plasarea utilizatorului în centrul politicii
de transport.6

6
Marius Profiroiu, Irina Popescu, Op cit, p. 290-293
6
Capitolul III – Concluzii

Este dificil de imaginat o creștere economică, creatoare de locuri de muncă și


bunăstare, fără un sistem de transport eficient, care să susțină avantajul globalizării piețelor și
al schimburilor comerciale. Transportul este un serviciu public care trebuie să respecte
interesul general.

În condițiile în care concurența dintre tipurile de transport nu este reglementă urgent,


nu se vor putea evita dezechilibrele din ce în ce mai mari și va apărea riscul ca transportul
rutier să devină un monopol virtual pentru transporturi de bunuri în Uniunea Europeană.
Astfel, creșterea traficului terestru și aerian trebuie controlată, iar transportul pe calea ferată și
celelalte modalități de transport ecologice trebuie să dispună de mijloace pentru a putea
deveni alternative competitive.

Deoarece traficul este în continuă creștere, managementul asupra vitezei


autovehiculelor este esențial și poate ajuta la decongestionarea traficului. Odată cu
îmbunătățirea siguranței drumurilor, limitarea vitezei va reduce în mod semnificativ și
emisiile de gaz.

Corelația dintre creșterea traficului rutier și a riscurilor de sănătate nu este imposibil de


schimbat. Municipalitățile, de exemplu, pot adopta strategii de management pentru transport
care să promoveze alternative la utilizarea autoturismelor – reducerea numărului de
autoturisme din trafic va reduce dramatic poluarea și nivelul de zgomot. Punctul forte al
transportului rutier este capacitatea acestuia de a transporta mărfuri în întreaga Europă la un
preț scăzut și cu o flexibilitate mare.

În zilele noastre, transportul pe apă este cel mai puțin folosit și dezvoltat chiar dacă nu
este o modalitate scumpă de transport și este mai puțin poluant decât transportul rutier.

Industria transporturilor a înregistrat o creștere constantă în ultimele două decenii, de


2,3 % pe an la transporturi de bunuri și 3,1 % la cel de pasageri. În același timp, a crescut
presiunea exercitată de sectorul transportului asupra mediului și societății.

7
Odată cu lărgirea orizontului, cu crearea unei politici comune de transport și cu
extinderea rețelei transeuropene pe tot continentul, Europa va trebui să-și regândească rolul
său internațional pentru că numai în acest fel va reuși să dezvolte un sistem de transport
durabil și va putea să atace problemele legate de aglomerare și poluare.

8
Bibliografie

1. Marius Profiroiu, Irina Popescu, Politici Europene, Editura Economică, București,


2003.

2. Alina Profiroiu, Marius Profiroiu, Irina Popescu, Instituții și Politici Europene, Editura
Economică, București, 2008.

3. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Caraiani, Duma Ambrozie, Grijac Gheorghe Alexa,
Georgescu Andrei Horia, Ionescu Alexandru, Acquis-ul Comunitar si Politica
Sectorială din domeniul transporturilor în Uniunea Europeană, Studiu, Editura
Pinguin Book, București, 2006.

4. Prisăcaru I. Petre, Coord. Bălțatu Laurențiu, Politici Comune ale Uniunii Europene,
Editura Economică, București, 2004.