Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
TESTUL Nr. 2
SURSA A.
„Există puțini boieri care să nu călătorească astăzi în Franța și Italia. De aceea, în afara
obiceiului oriental de a oferi pipe, dulcețuri și șerbeturi oricărui vizitator, saloanele din București nu
se deosebesc prin nimic de ale noastre. Ziarele și cărțile noastre stau etalate și deschise pe mese; la
șezători, dacă nu se cântă vreo bucată din operele noastre, se citesc cu voce tare vodevilurile
noastre; se discută pasionat politica noastră; se cunosc pe de rost numele oamenilor noștri de stat
[…].”
(Hyppolite Desprez, în „Revue des Deux Mondes”, 1848)
SURSA B.
„Țările române […] au intrat mai târziu în procesul de occidentalizare: într-o manieră mai
consistentă, către 1830. Înainte de această perioadă, elita românească se îmbrăca după moda
turcească, vorbea grecește și scria cu caractere chirilice. În două-trei decenii, transformarea este
completă: românii și (mai ales) româncele se îmbrăcau după ultima modă pariziană, vorbeau
franceza curent și scriau cu caractere latine (spre deosebire de celelalte popoare ortodoxe și pentru
a-și marca apartenența la familia latină). Legile, instituțiile, învățământul, genurile literare și
artistice s-au aliniat la profilul occidental. Constituția românească din 1866 s-a inspirat din
Constituția belgiană din 1833, cea mai avansată din Europa. […].”
(Lucian Boia, Occidentul. O interpretare istorică, 2007)
Nr. Item Scor
1 Explică sintagma proces de occidentalizare. L L
0 0
1 1
2 2
viața publică
„[...] în secolele XVIII-XX, personalitatea lui Mihai Viteazul a căpătat dimensiunile unui
simbol național românesc. Înfăptuirile sale, nu de puține ori supradimensionate, au fost luate drept
exemplu pentru înfăptuirea statului național român, unitar și independent. Dincolo însă de
exagerări, Mihai Viteazul a fost o mare personalitate a epocii sale, la cumpăna dintre medieval și
modern. Prin efortul antiotoman și prin perspectivă continuării acestuia, domnul a fost apreciat
drept un mare general al Răsăritului, capabil chiar de a elibera Constantinopolul de sub turci. Prin
statutul dobândit în raport cu Imperiul Otoman, Mihai și unii contemporani erau convinși că Țara
Românească devenise din nou un scut pentru întreaga creștinătate. De altminteri, grație politicii
europene a principelui român, în primele decenii ale secolului al XVII-lea, suzeranitatea otomană
asupra Țării Românești (și asupra celorlalte două principate) avea să fie mult diminuată, prin
scăderea presiunii politico-militare și a obligațiilor economice. Unirea celor trei țări, deși nu s-a
făcut din rațiuni naționale, ci politice și militare, i-a plasat pentru prima oară pe români, pentru o
clipă, sub același sceptru.”
(Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan (coordonatori), Istoria României. Compendiu, 2004)
Nr. Item Scor
1 Formulează, utilizând sursa, o consecință a luptei antiotomane a lui Mihai Viteazul L L
asupra țărilor române. 0 0
1 1
2 2
Consecință:
SUBIECTUL al IV-lea (25 de puncte)
Studiază sursele A-C.
SURSA A.
„Am vrut să venim la putere pe cale legală, dar nu am vrut să folosim puterea legal...
[...] În 1933 un premier francez ar fi trebuit să spună (și dacă aș fi fost premierul francez eu
aș fi spus-o): „Noul cancelar al Reichului este omul care a scris Mein Kampf, care spune asta, și
asta. Acest om nu poate fi tolerat în apropierea noastră. Ori el dispare, ori noi pornim la atac!” Dar
ei n-au făcut acest lucru. Ne-au lăsat în pace și ne-au permis să ne strecurăm prin zona de risc, și noi
am știut să navigăm pe lângă toate recifurile periculoase. Și când am terminat, și eram mai bine
înarmați decât ei, atunci ei au început războiul!”
(Goebbels, lider politic nazist, 5 aprilie 1940)
SURSA B.
„Politica concretă de rezistență împotriva ascensiunii lagărului fascist era simplă și logică pe
hârtie. Ea trebuia să unească toate țările împotriva agresorilor (Liga Națiunilor oferea un cadru
potențial pentru aceasta), să nu accepte să li se facă nici un fel de concesii și, prin amenințări, la
nevoie prin acțiuni comune, să-i facă să dea înapoi și să-i învingă. […] Dar era mai ușor de spus
decât de făcut. Principalul obstacol era acela că, atunci ca și acum, chiar și statele care împărtășeau
teama și suspiciunile față de agresori aveau alte interese care le dezbinau sau puteau fi folosite ca să
le dezbine.”
(Eric Hobsbawm, Secolul extremelor. O istorie a secolului XX, 1999)
SURSA C.
„În anii ’20, democrațiile occidentale civilizate menținuseră un fel de ordine mondială
șubredă […]. La începutul anilor ‘30, sistemul – dacă poate fi numit sistem – s-a prăbușit complet,
deschizând o epocă de banditism internațional în care statele totalitare se comportau pur și simplu în
funcție de mijloacele lor militare. […]
O analiză atentă a cronologiei perioadei dezvăluie măsura în care puterile totalitare,
acționând independent și uneori cu o ostilitate declarată unele față de altele, au profitat de populația
lor mare și de forța lor crescândă pentru a provoca și a opune rezistență la resursele umil extinse ale
ordinii democratice. Italia, Japonia, Rusia [URSS – n.n.] și Germania au jucat împreună un joc
geopolitic, al cărui întreg obiectiv era înlocuirea legii și tratatelor internaționale […]. Nici unul
dintre aceste state hrăpărețe nu avea încredere în celelalte; fiecare țară trișa când putea; dar fiecare
profita de jafurile celorlalte pentru a-și spori prada și a-și întări poziția.”
(Paul Johnson, O istorie a lumii moderne: 1920-2000)
Utilizează sursele şi cunoştinţele obţinute anterior pentru a redacta, în o pagină, un eseu la tema:
Ascensiunea nazismului în Europa – cine „a pus umărul”?
Acțiunea 2: