Literatura Romana - Doar Fata

Avangarda în spațiul cultural european și
românesc (manifeste, reprezentanți,

poeme)
curs
Matei Călinescu, „Ideea de avangardă”, în Cinci fețe ale modernității,
2005
• Rădăcinile moderne ale A. – încrederea în conceptul de progres - „simț
acut al militantismului, elogiul nonconformismului, o vocație a
vizionarismului curajos afirmată, […] încrederea în victoria finală a
timpului și a imanenței asupra tradițiilor care încearcă să se prezinte
drept eterne, imuabile și transcendent determinate.” (103), cultul
noului (futurismul italian) vs. trecut, demonizat
• Mai radicală, mai dogmatică decât M. în sensul autoafirmării
/autodistrugerii (dadaism)
• Termenul apare în context politic revoluționar – 1790, Franța
• Preluat de romantici la 1825, Franța; credință romantică, mesianică:
artiștii = „avangarda în istoria morală a omenirii” (107)
• Abordare elitist/antielitistă: a fi conștient de rolul de inițiator al
schimbării care va trebui să-i atingă pe toți (Lautréamont preluat de
suprarealiști: „Poezia nu trebuie făcută de unul singur, ci de toți.” (109)
• Pentru Baudelaire, 1860, A. = „nonconformism redus […] la un
conformism de turmă” (114) (v. Suprarealismul)
• Premisa A. - schimbarea radicală a vieții – anarhia utopică
• A. artistică – independența revoluționară a artei
• A. politică – arta trebuie să se supună cerințelor politicii – Lenin,
1902, „Ce e de făcut?”
• Apariția A. - „momentul în care câțiva artiști socialmente «alienați» au
simțit nevoia de a dezmembra și a răsturna complet întregul sistem
burghez de valori, cu toate pretențiile sale filistine la universalitate.”
(122)
• Moartea A. – succesul A. în mediul burghez; devine mit cultural major
în anii 1950-1960 (retorica jignitoare devine amuzantă; strigătele
apocaliptice devin clișee confortabile)
Adrian Marino, Avangarda, în Dicționar de idei literare
• peste 40 de –isme
• situare dialectică, împotriva mainstream-ului
• forță militară, progresistă, socială; nucleu militant; spirit
ofensiv, agresiv
• dinamism progresiv (moarte, resurecție)
• obiectul și metoda = ruptura integrală (cu rădăcini în
individualismul romantic), eliberarea totală
• furia – A. Breton: „actul suprarealist cel mai simplu
constă în a ieși cu revolverul în stradă și a trage în
mulțime, la întâmplare.”
Ion Pop, Avangarda în literatura română, 1990
• ruptura, negarea radicală a tradiției cultural-literare
• contestarea logicii, a gramaticii: „cuvinte în libertate”
(futurism), hazardul (dadaism), „chimia cuvintelor”
(constructivism), „automatism psihic pur” (suprarealism)
• aspirația către o absolută înnoire a limbajului
• Proiectul recuperării umanului – vitalismul
• 1922 – Tzara – Conferință despre Dada
„Trebuie să accentuăm această cantitate de viață care se
risipește cu ușurință în toate ungherele. Arta nu este cea mai
prețioasă manifestare a vieții. Viața este cu mult mai
interesantă.” (subl. se referă la perspectiva artiștilor moderni
pentru care arta devenise o religie)
• „A fi distrugător, iconoclast, terorist, tinde să se
confunde cu esența însăși a avangardei.” (nihilist)
• utopia avangardei = asocierea revoltei politico-
sociale și literare
• vocație teoretică: manifestul; negarea avangardelor
anterioare (dada)
• antiliteratura
Fenomenul avangardist în climatul artistic românesc
Influențele externe ale modernității europene sunt evidente la sf. sec.
XIX – începutul sec. XX (Macedonski și „Literatorul”, Șt. Petică, Ov.
Densusianu și „Vieața nouă”) dar a existat un decalaj între climatul
artistic românesc și cel european – negativitatea A. europene nu
putea apărea în mediul cultural românesc (preocupat înainte de 1918
de construcția națională; tinerețea literaturii române, stabilitatea
orientărilor tradiționaliste, conservatoare)
Negația și inovația sunt privite cu suspiciune, considerate fenomene

extremiste; componenta evreiască a avangardei – v. definirea
avangardei în istoriile literaturii române scrise în perioada interbelică
de E. Lovinescu respectiv G. Călinescu
Ion Vinea și reținerile față de Dada în corespondența cu Tzara: „E cea

mai amuzantă manieră de a-ți irosi viața, și numai timiditatea mă
împiedică să devin un dadaist militant. Îți voi încredința inima mea
dadaizantă.” (apud Ion Pop 2007: 42)
Fenomenul avangardist în climatul artistic românesc
Pre-avangardismul românesc = climatul post-simbolist,
influențat de poetul „decadent” Jules Laforgue
 înclinația spre artificiu
 poezia ca artă combinatorie
 conștientizarea convențiilor – influența minulesciană
 conștiința artefactului (demitizare, prozaizare, bufonadă,
parodie, farsă)
1912 – revista „Simbolul” – Adrian Maniu, Ion Vinea, Samuel

Rosenstock (Tristan Tzara), Marcel Iancu
1915 – revista „Chemarea”: Ion Vinea „Literatura mă persecută.
Îmi este iremediabil antipatică.” (apud Ion Pop 2007: 37)
Ecouri dadaiste
 75 HP oct. 1924 – Ilarie Voronca și Victor Brauner
„revistă-manifest care trebuia să stârnească indignarea celor
vechi”; „scandalul (ca) singurul mijloc de lansare” - Victor
Brauner
 Aviograma (Voronca) – manifest – negația, respingerea gramaticii,
logicii (cuvinte în libertate futuriste), a sentimentalismului
(constructivismul); paradoxuri, absurdități; ton ludic
 Pictopoezia (Voronca și Brauner)
 Punct nov. 1924-martie 1925, revistă de literatură și
artă constructivistă
Unicul număr
al revistei
dadaiste
75 H.P.,
octombrie
1924,
retipărită de
Jean-Michel
Place în 1993
„viziune feerică și
spectaculară a lumii”
(Ion Pop, 57)
Programul
constructivist:
- Arta e invenție, nu
mimesis
- Respinge
sentimentalismul,
logica, gramatica
- Poezia concretă
Constructivismul
 Contimporanul 1922-1932 (Ion Vinea, Marcel Iancu)
 Primul program și prima grupare de avangardă; construcție
și reconstrucție; moderație (I. Vinea, M. Iancu) față de Dada
 Colaborări diverse/moderni: B. Fundoianu, Felix Aderca, Ion
Călugăru; Ion Barbu, Tudor Arghezi, Ion Pillat; Ilarie Voronca,
Stephane Roll
 Colaborări internaționale: Marinetti, Hans Richter, Herwart
Walden, Theo van Doesburg
Constructivismul
 mai 1924 – Manifestul activist către tinerime
(Contimporanul, Ion Vinea) - „faza activist industrială”
 Voință de ruptură cu o tradiție/un trecut al artei „să ne
ucidem morții”
 Atitudine antinaturalistă (negarea mimesis-ului)
 Creația – lucidă, obiectivă, riguroasă = mecanism
 Spiritul de sinteză, de abstractizare / abstracționism
 Depășirea individualismului, viziunea colectivă, anonimă:
NOI
 Arta reportaj
Contimporanul, 1922-1932, 102 numere, editat de Ion Vinea și Marcel
Iancu; Punct (Revista de arta constructivista internationala ), nov. 1924
- mart. 1925, 16 numere, editat de Victor Brauner (nos. 2-9) și
Stéphane Roll
Tendința spre sinteză
 Integral 1925-1928, „revistă de sinteză modernă”
 primatul intelectului asupra afectelor

 refuzul reveriei, al sentimentalismului romantic
 respingerea suprarealismului
 antinaturalism
 adeziunea la idealul colectivist și anonim
 căutarea „expresiei primare”, nonconvenționale,
nonsimbolice
 nou dinamism al sensibilității, corespunzând epocii
industriale - artiștii-seismografi (Ion Pop 2007: 61)
 Colaboratori: M. H. Maxy (pictor), Mihail Cosma, B.
Fondane, Ilarie Voronca, Herwarth Walden (Germania),
Marinetti (Italia), Ezra Pound, Tristan Tzara, Brâncuși,
Victor Brauner
Integralismul
Ion Călugăru, Precizări: „și dacă ieri am cântat inspirându-

ne de la plug, boi, ogor, pădure, lună, amurg, astăzi compunem
jazz-band-uri pentru uzul cetățeanului care trăiește în anul
1925, privind cargoboturi, bulevarde, avioane, boxeuri, jocuri
valutare. E o simplă transformare de valori și o inversiune a
lor.” (apud Ion Pop 2007: 61)
poemul integral = Ilarie Voronca - „plăsmuire abstractă,
imaginea: raport pur a două elemente cât mai îndepărtate (ori
cât mai apropiate) între ele. De aici, poemul construit integral,
inaccesibil oficialității.” (număr consacrat lui T. Arghezi, 1925)
Incompatibilități: abstracționism plastic și limbajul poeziei –
poeții vor realiza o sinteză modernă: futurism, dadaism,
expresionism
Prelungirea integralismului spre suprarealism
 unu 1928-1932 Colaboratori: Sașa Pană, Ilarie Voronca, Roll, Ion
Călugăru, B. Fondane, Geo Bogza
 Manifest, Sașa Pană, 1928
 Coliva lui moș Vinea, Ilarie Voronca, 1930 (ruptura cu
constructivismul)
 reabilitarea visului
 Sașa Pană, 1931 - „cuvântul desenează grădini nebănuite, subterane
fantastice”
 discurs poetic axat pe imagism, opoziție față de logică,
gramatică; libertatea hazardului, spontaneitatea
 „Suprarealism insuficient decantat” (Ion Pop)
 1931-1932 – Sașa Pană și St. Roll – orientare de stânga
 umanismul
Prelungirea integralismului spre suprarealism
 Poezia agresivă sau despre poemul reportaj, Paul Sterian,
1931
 Obsesia autenticității trăirii și scrisului
 Dinspre literar, artistic spre existențial
Gellu Naum și
Victor Brauner
(1903, Piatra Neamț -
1966, Paris)
Bibliografie
Alexandrescu, Sorin, Modernism și anti-modernism. Din nou, cazul românesc, în Sorin Antohi,
Modernism și antimodernism, Noi perspective interdisciplinare, Cuvântul & Editura Muzeul
Literaturii române, București, 2008
Alexandrian, Sarane, Victor Brauner, Junimea, Iași, 2005
Béhar, Henri, Tristan Tzara, Junimea, Iași, 2005
Buot, François, Tristan Tzara, Omul care a pus la cale revoluția Dada, Editura Compania,
București, 2003
Călinescu, Matei, Conceptul modern de poezie, Paralela 45, Pitești, 2009
Călinescu, Matei, Cinci fețe ale modernității, ed. a II-a revăzută și adăugită, Polirom, Iași, 2005
Cernat, Paul, Avangarda românească și complexul periferiei, Cartea Românească, București,
2007
Cordoș, Sanda, Ion Vinea, un scriitor între lumi și istorii, Editura Școala Ardeleană, Cluj, 2017
Lovinescu, E., Istoria civilizației române moderne, Minerva, București, 1997
Lovinescu, E., Istoria literaturii române contemporane, vol. I-III, Minerva, București, 1981
Marino, Adrian, „Avangarda” în Dicționar de idei literare, I, Eminescu, 1973, pp. 177-224
Mincu, Marin, Avangarda literară românească, ediția a III-a, Editura Pontica, Constanța, 2006
Omăt, Gabriela, Modernismul literar românesc în date (1880 – 2000) și texte (1880 - 1949),
vol. 1 și 2, Institutul Cultural Român, București, 2008
Pop, Ion, Introducere în avangarda literară românească, Institutul Cultural Român, București,
2007
Sandqvist, Tom, DADA est, Românii de la Cabaret Voltaire, Editura Institutului Cultural
Român, București, 2010
MIȘCAREA DADA
ZÜRICH, 1916 - PARIS, 1922

Tristan Tzara în 1914, în epoca în
care scria Primele poeme
Restaurantul Meierei
transformat din 5 februarie
1916 într-o Künstlerkneipe
numit Cabaret Voltaire
Sediul Cabaret Voltaire, Zürich,

1935
Hugo Ball recitând poemul
Karawane într-un costum cubist,
alcătuit de Marcel Iancu, în
Cabaret Voltaire, Zurich (1916).
Gelatin silver print 71.5 x 40cm
Costumul lui Hugo Ball
„Picioarele lui Ball erau

acoperite cu coturni din carton
de un albastru luminos care îi
ajungeau până la șolduri, așa că
arăta, conform jurnalului, ca un
obelisc. Purta un guler de carton
uriaș stacojiu pe interior și auriu
pe dinafară. Acesta era legat la
gât într-un asemenea mod, încât
era capabil să-l miște ca pe niște
aripi prin ridicarea și coborârea
coatelor. În plus, avea un
cilindru înalt, vărgat cu albastru
și alb.”
Tom Sandquist, DADA EST, Românii de

la Cabaret Voltaire, ICR, 2010, p. 26
Hugo Ball în costum cubist, Emmy Hennings cu păpușa Dada
Sophie Tauber-Arp şi
sora sa în 1916,
îmbrăcate în
costumele pe care
Tauber-Arp le-a
desenat pentru a
dansa un poem de
Hugo Ball
Le Cœur à gaz, de Tristan Tzara, spectacol pus în scenă la Paris, 1921,
în cadrul “Dada Salon”, Galerie Montaigne
Tristan Tzara, dadaist
Afiș pentru vizita la
biserica St. Julien le
Pauvre , Paris, condusă de
André Breton și Tristan
Tzara ca parte a sezonului
Dada 1921
Citind mulțimii la biserica St. Julien le Pauvre, Paris, 1921
Apariţie mascată a lui
Theo VAN DOESBURG în
Mica Serată DADA-MERZ,
1923
Unicul număr al revistei
dadaiste 75 H.P.,
octombrie 1924,
retipărită de Jean-Michel
Place în 1993
B. Fundoianu/B. Fondane
(Benjamin Wechsler)
(Iași, 1898 – Auschwitz, 1944)
Scurtă biografie
• 14 noiembrie 1898, Iași
• precocitate intelectuală, inteligență incisivă, curiozitate universală (Olivier Salazar-
Ferrer)
• debut la 14 ani, poeme; traduceri din poezia germană (Heine, Schiller, Goethe),
traduce din Baudelaire, traduceri din idiș
• productivitate literară, texte literare, culturale, politice
• 1917: îi cunoaște pe Ion Minulescu, Ion Vinea, aflați în refugiu la Iași
• Exemplu de autoformare intelectuală în afara școlii, lecturi la alegere, maeștri aleși
de el pe baza afinităților personale (1924, Lev Șestov, filosof rus)
• familie evreiască
• Herța (Ștetl tipic evreiesc; aprox. 600 fam. de meșteșugari, mici comercianți,
agricultori, păstori)
• Fundoaia (numele domeniului administrat de bunicul său, 10 km de Herța, pe care
scriitorul nu l-a vizitat; locul aparține unei „geografii mitice” afirma Roxana
Sorescu, B. Fundoianu – Benjamin Fondane, Cronologia vieții și a operei)
Scurtă biografie
• 1918, monolog dramatic Tăgăduința lui Petru (Literatură biblică. Cu o lămurire despre
simbolism)
• 1919, București – la îndemnul lui Ion Minulescu
• Publicist (cronică dramatică, traduceri, interviuri, însemnări de lectură despre scriitori
fundamentali, studii despre scriitori francezi) la Rampa, Adevărul literar și artistic, Sburătorul
literar
• Studiază filosofia la Iași, abandonează Facultatea de Drept în 1922 (nu promovează examenele la
profesorul A.C.Cuza, presiuni antisemite)
• 1921 – Imagini și cărți din Franța (reținem studiul despre Proust, primul în România, înaintea celui
al lui Camil Petrescu sau Mihail Sebastian)
• 1921 – Ion Pillat îi selectează pentru Antologia toamnei poemul Priveliști. Herța („În târg miroase-a
ploaie”)
• 1922 – co-fondator al trupei de teatru de avangardă Insula (alături de Armand Pascal, cumnatul
său, Ion Pillat, N.D.Cocea ș.a.)
• 1923, publică studiul „Un gânditor rus: Lev Șestov” în Adevărul literar și artistic
• În urma deteriorării climatului politic din România, ca urmare a creșterii presiunii antisemite,
Fundoianu va pleca definitiv în exil în Franța
Scurtă biografie
• decembrie 1923, Franța, Paris (scrisoare către Lina și Armand Pascal:
„Je suis arrivé à Paris avec 5 fr.”)
• Nu va mai reveni niciodată în România
• Colaborează cu eseuri (în lb. franceză și română) și poeme în lb. română
la revistele de avangardă din România Contimporanul, Integral, unu;
Bilete de papagal
• 1924 – îl întâlnește pe Lev Șestov; sosesc la Paris Lina și Armand Pascal
• 1930, Priveliști (volumul apare la insistențele și prin grija lui Ion
Minulescu și îi este dedicat)
Scurtă biografie
• „Când Fundoianu sosea în Franța, el era deja un intelectual format, cu
opțiuni personale competente în câmpul culturii, cu o lectură la zi și nu
numai a scriitorilor francezi contemporani, dar și a liderilor de opinie din
Franța acelei epoci. Cunoștințele lui se vor extinde firesc, opiniile se vor
nuanța și chiar reorienta; contactul cu suprarealiștii e cât se poate de
important din acest punct de vedere, fără să ajungă însă la asimilare.
Fondane nu e dispus să sacrifice «adevărurile (lui) esențiale» în numele unor
interese politice sau literare, al unei discipline revoluționare sau al unui
program de grupare artistică. Și, mai ales, nu e dispus să sacrifice individul
nici unui ideal colectiv, fie acesta politic sau estetic.” (M. Martin, „B. Fondane
în fața revoluției (Considerații asupra publicisticii sale politice”, în Benjamin
Fondane, Scriitorul în fața Revoluției, Editura Institutului Cultural Român,
2004, p. 52)
B. Fundoianu /
Benjamin Fondane
(1898 – 1944)
Portretul lui
Benjamin Fondane
fotografie de Man
Ray, 1928
Poetul Benjamin
Fondane,
Victor Brauner,
1931, ulei pe
pânză
Scurtă biografie
• 1932, articolul Sur la route de Dostoievski: Martin Heidegger
• 1933, Ulysse (poezie); Rimbaud le voyou [Rimbaud, golanul/vizionarul],
eseu critic
• 1936, Conștiința nefericită (eseuri filosofice)
• 1937, Titanic (poezie)
• 1938, Fals tratat de estetică
• 2 sau 3 octombrie 1944, Auschwitz

• 1947, Baudelaire et l’expérience du gouffre (eseu critic)
Intrarea în memorialul Yad Vashem (Memorialul victimelor
Holocaustului), Ierusalim
Fragment din poemul Exodul la intrarea în memorialul Yad
Vashem, Ierusalim
B. Fundoianu
1921 – Imagini și cărți din Franța
Prefața (scandal) – particularitatea relației cu literatura franceză
(„imitație proastă și voluntară”, 25 – colonie culturală) vs. Literatura
germană, engleză (catalizatoare, observarea diferenței)
- nu simbioză ci parazitism, datorat „neputinț[ei] noastre de a asimila –

mai mult: lipsa talentelor remarcabile, capabile să facă dintr-o nutriție
străină ceva ordonat și propriu. N-avem un suflet – un suflet diferit și
personal – de vreme ce nu putem crea o literatură care să stea în
picioare, fără nici o atârnare în afară?” (B. Fundoianu, Imagini și cărți,
25)
B. Fundoianu
• „Tradiția noastră culturală, până în a patra clasă de liceu, o poți
epuiza.” (26) E necesară o grefă culturală – cultura franceză: „Citești
deci pe francezi ca pe niște scriitori naționali mai mari, bucată
dreaptă din tradiția noastră.” (26)
• Baudelaire, Huysmans, St. Mallarmé, Francis Jammes, André Gide,

Flaubert, Marcel Proust
Imaginarul fundoian legat de „Ștetl”
• Ștetl (diminutiv pentru ștot, în Yiddish, din germ. sudic
"Städtel/Städtle, orășel)
• = punctul nodal al identității evreiești obișnuite
• = înrădăcinare și legitimitate
• = Ierusalim (casa sacră), Așkenaz (abstracție a realității evreiești est-europene),
ștetl (țara specifică)
V. Recompunerea imaginii târgului în ciclul Herța – precaritatea locuirii – târgul la

limita dintre natură-cultură, urmele omului, inerția vieții în târgul provincial,
repetitivitatea acțiunilor semnificând lipsa de orizont a vieții
Populația de origine evreiască în Europa, 1881
Ștetl din Europa de Est
Ștetl
Ștetl
Ștetl
Ștetl
Arnold Schönberg
Red Gaze, 1910

(tablou
expresionist)
- o corespondență
posibilă cu
imaginea târgului
îngrozit de la
sfârșitul poemului
Herța I pentru
discuția
expresionismului lui
Fundoianu
Receptare critică în perioada interbelică
• E. Lovinescu, Istoria literaturii române, compendiu, 1937
• cap. Curentele extremiste
• „inspirația sa... e tradițională, rurală am putea spune, cu boi și băligar,
bucolică fără să fie idilică, cu peisagii de provincie moldovenească în care
numai accentul și notația interesantă, deși cu influențe argheziene, sunt
moderniste.” (320)
• G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent,
1941, reeditare 1993
• cap. Tradiționaliștii, Momentul 1923. Autohtonizarea simbolismului. Poezia
roadelor (I. Pillat, B. Fundoianu, I. Voronca)
• „În realitate tradiționalismul reprezintă o formă de modernism. (...)
Tradiționaliștii sunt mai toți foști simboliști...”
• „Tradiționalismul lui Fundoianu e un panteism olfactiv și tactil, o îmbătare
de exalații vitale... poetul are o capacitate extraordinară de a se bucura de
prezența materiei.” (864)
Receptare critică postbelică
• Perspectiva asupra naturii: distanță contemplativă, obiect îndepărtat,
apropiere afectivă, peisaj frumos, static
• Vs. perspectiva lui Fundoianu: peisaj urât, grotesc, dinamic; poet
indiferent, nu există comuniune cu natura, ea înspăimântă, anti-
romantism
• Prefața: poezie descriptivă, compensatoare?
• M. Martin, Introducere în opera lui B. Fundoianu, Minerva, 1984:
stratificarea poemului: „Există un Fundoianu al adeziunii și elogiului
naturist și un Fundoianu al refuzului și al demistificării?”(178-179);
anti-pastel, agresivitatea naturii (angoasa); lume dezvrăjită
M. Martin, Prefață la B. Fundoianu, Opere I, Poezia antumă, Art,
2012
Atitudini față de natură:
• Negativă: sarcasm – disperare în fața opacității naturii, presimțirea
agresivității, amenințarea (expresionism, Ov. S. Crohmălniceanu)
• Pozitivă: identificare dar presentiment al sfârșitului; nostalgică? precaritatea
locuirii umanului
• Resemnarea față de mediocritatea vieții; luciditate
Ion Pop, Neliniștea lui Fundoianu, Recapitulări, EDP, 1995
Prefața: poezie refugiu? Poezie vizionară, primatul lucidității
• „Natura presupusă teoretic drept refugiu, eliberare de «tehnicitatea distructivă», nu
e, la rândul ei, un adăpost real.”, 134
• ǂ „contopire reconfortantă cu însuși principiul vieții” (Ov.S.C.), ci spațiu „temporar
luat în stăpânire de omul singur”, 135
• Târgul în proximitatea și sub amenințarea naturii – provizoratul existenței umane
amenințată de proliferarea materiei, haosul;
• Inerția: tăcere, greoi, surd, încetineală; omul trăiește într-o stare de semi-conștiență;
nesiguranța percepției (realitatea e bănuită, ascultată din niște spații închise); timpul
e un ne-timp („istoria se anulează în natura egală cu sine însăși”, 139)
• Tensiunea lirică a poeziei BF: „conflictul între o conștiință slabă a omului și germinația
expansivă tinzând a o anula”, 138
• Melancolia provizoratului existenței (Lui Taliarh)
Bibliografie
B. Fundoianu, Opere I, Poezia antumă, Ediție critică de Paul Daniel, George Zarafu și Mircea
Martin, Cuvânt-înainte și prefață de Mircea Martin, Postfață de Ion Pop, Cronologia vieții și a
operei și sinopsis al receptării de Roxana Sorescu, Editura Art, București, 2012
B. Fundoianu, Imagini și cărți, Editura Minerva, București, 1980
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Vlad & Vlad, Craiova,
1993
Lovinescu, E., Istoria literaturii române contemporane, vol. I-III, Minerva, 1981
Lovinescu, E., Memorii. Aqua forte, Minerva, 1998
Martin, Mircea, Introducere în opera lui B. Fundoianu, Editura Minerva, București, 1984
Idem, „La place de Fundoianu dans la poésie roumaine”, în „Euresis” 1999-2000, Éditions Univers,
Bucarest, pp. 125-136
Idem, „B. Fundoianu, 65 de ani de la moarte”, în „România literară”, nr. 40/2009
Pop, Ion, „B. Fundoianu et la critique littéraire roumaine”, în „Euresis” 1999-2000, Éditions
Univers, Bucarest, pp. 192-203
Salazar-Ferrer, Olivier, Benjamin Fondane, Editura Junimea, Iaşi, 2005
B. Fundoianu/B. Fondane
(Benjamin Wechsler)
(Iași, 1898 – Auschwitz, 1944)
Scurtă biografie
• 14 noiembrie 1898, Iași
• precocitate intelectuală, inteligență incisivă, curiozitate universală (Olivier Salazar-
Ferrer)
• debut la 14 ani, poeme; traduceri din poezia germană (Heine, Schiller, Goethe),
traduce din Baudelaire, traduceri din idiș
• productivitate literară, texte literare, culturale, politice
• 1917: îi cunoaște pe Ion Minulescu, Ion Vinea, aflați în refugiu la Iași
• Exemplu de autoformare intelectuală în afara școlii, lecturi la alegere, maeștri aleși
de el pe baza afinităților personale (1924, Lev Șestov, filosof rus)
• familie evreiască
• Herța (Ștetl tipic evreiesc; aprox. 600 fam. de meșteșugari, mici comercianți,
agricultori, păstori)
• Fundoaia (numele domeniului administrat de bunicul său, 10 km de Herța, pe care
scriitorul nu l-a vizitat; locul aparține unei „geografii mitice” afirma Roxana
Sorescu, B. Fundoianu – Benjamin Fondane, Cronologia vieții și a operei)
Scurtă biografie
• 1918, monolog dramatic Tăgăduința lui Petru (Literatură biblică. Cu o lămurire despre
simbolism)
• 1919, București – la îndemnul lui Ion Minulescu
• Publicist (cronică dramatică, traduceri, interviuri, însemnări de lectură despre scriitori
fundamentali, studii despre scriitori francezi) la Rampa, Adevărul literar și artistic, Sburătorul
literar
• Studiază filosofia la Iași, abandonează Facultatea de Drept în 1922 (nu promovează examenele la
profesorul A.C.Cuza, presiuni antisemite)
• 1921 – Imagini și cărți din Franța (reținem studiul despre Proust, primul în România, înaintea celui
al lui Camil Petrescu sau Mihail Sebastian)
• 1921 – Ion Pillat îi selectează pentru Antologia toamnei poemul Priveliști. Herța („În târg miroase-a
ploaie”)
• 1922 – co-fondator al trupei de teatru de avangardă Insula (alături de Armand Pascal, cumnatul
său, Ion Pillat, N.D.Cocea ș.a.)
• 1923, publică studiul „Un gânditor rus: Lev Șestov” în Adevărul literar și artistic
• În urma deteriorării climatului politic din România, ca urmare a creșterii presiunii antisemite,
Fundoianu va pleca definitiv în exil în Franța
Scurtă biografie
• decembrie 1923, Franța, Paris (scrisoare către Lina și Armand Pascal:
„Je suis arrivé à Paris avec 5 fr.”)
• Nu va mai reveni niciodată în România
• Colaborează cu eseuri (în lb. franceză și română) și poeme în lb. română
la revistele de avangardă din România Contimporanul, Integral, unu;
Bilete de papagal
• 1924 – îl întâlnește pe Lev Șestov; sosesc la Paris Lina și Armand Pascal
• 1930, Priveliști (volumul apare la insistențele și prin grija lui Ion
Minulescu și îi este dedicat)
Scurtă biografie
• „Când Fundoianu sosea în Franța, el era deja un intelectual format, cu
opțiuni personale competente în câmpul culturii, cu o lectură la zi și nu
numai a scriitorilor francezi contemporani, dar și a liderilor de opinie din
Franța acelei epoci. Cunoștințele lui se vor extinde firesc, opiniile se vor
nuanța și chiar reorienta; contactul cu suprarealiștii e cât se poate de
important din acest punct de vedere, fără să ajungă însă la asimilare.
Fondane nu e dispus să sacrifice «adevărurile (lui) esențiale» în numele unor
interese politice sau literare, al unei discipline revoluționare sau al unui
program de grupare artistică. Și, mai ales, nu e dispus să sacrifice individul
nici unui ideal colectiv, fie acesta politic sau estetic.” (M. Martin, „B. Fondane
în fața revoluției (Considerații asupra publicisticii sale politice”, în Benjamin
Fondane, Scriitorul în fața Revoluției, Editura Institutului Cultural Român,
2004, p. 52)
B. Fundoianu /
Benjamin Fondane
(1898 – 1944)
Portretul lui
Benjamin Fondane
fotografie de Man
Ray, 1928
Poetul Benjamin
Fondane,
Victor Brauner,
1931, ulei pe
pânză
Scurtă biografie
• 1932, articolul Sur la route de Dostoievski: Martin Heidegger
• 1933, Ulysse (poezie); Rimbaud le voyou [Rimbaud, golanul/vizionarul],
eseu critic
• 1936, Conștiința nefericită (eseuri filosofice)
• 1937, Titanic (poezie)
• 1938, Fals tratat de estetică
• 2 sau 3 octombrie 1944, Auschwitz

• 1947, Baudelaire et l’expérience du gouffre (eseu critic)
Intrarea în memorialul Yad Vashem (Memorialul victimelor
Holocaustului), Ierusalim
Fragment din poemul Exodul la intrarea în memorialul Yad
Vashem, Ierusalim
B. Fundoianu
1921 – Imagini și cărți din Franța
Prefața (scandal) – particularitatea relației cu literatura franceză
(„imitație proastă și voluntară”, 25 – colonie culturală) vs. Literatura
germană, engleză (catalizatoare, observarea diferenței)
- nu simbioză ci parazitism, datorat „neputinț[ei] noastre de a asimila –

mai mult: lipsa talentelor remarcabile, capabile să facă dintr-o nutriție
străină ceva ordonat și propriu. N-avem un suflet – un suflet diferit și
personal – de vreme ce nu putem crea o literatură care să stea în
picioare, fără nici o atârnare în afară?” (B. Fundoianu, Imagini și cărți,
25)
B. Fundoianu
• „Tradiția noastră culturală, până în a patra clasă de liceu, o poți
epuiza.” (26) E necesară o grefă culturală – cultura franceză: „Citești
deci pe francezi ca pe niște scriitori naționali mai mari, bucată
dreaptă din tradiția noastră.” (26)
• Baudelaire, Huysmans, St. Mallarmé, Francis Jammes, André Gide,

Flaubert, Marcel Proust
Imaginarul fundoian legat de „Ștetl”
• Ștetl (diminutiv pentru ștot, în Yiddish, din germ. sudic
"Städtel/Städtle, orășel)
• = punctul nodal al identității evreiești obișnuite
• = înrădăcinare și legitimitate
• = Ierusalim (casa sacră), Așkenaz (abstracție a realității evreiești est-europene),
ștetl (țara specifică)
V. Recompunerea imaginii târgului în ciclul Herța – precaritatea locuirii – târgul la

limita dintre natură-cultură, urmele omului, inerția vieții în târgul provincial,
repetitivitatea acțiunilor semnificând lipsa de orizont a vieții
Populația de origine evreiască în Europa, 1881
Ștetl din Europa de Est
Ștetl
Ștetl
Ștetl
Ștetl
Arnold Schönberg
Red Gaze, 1910

(tablou
expresionist)
- o corespondență
posibilă cu
imaginea târgului
îngrozit de la
sfârșitul poemului
Herța I pentru
discuția
expresionismului lui
Fundoianu
• E. Lovinescu, Istoria literaturii române, compendiu, 1937
• cap. Curentele extremiste
• „inspirația sa... e tradițională, rurală am putea spune, cu boi și băligar,
bucolică fără să fie idilică, cu peisagii de provincie moldovenească în care
numai accentul și notația interesantă, deși cu influențe argheziene, sunt
moderniste.” (320)
• G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent,
1941, reeditare 1993
• cap. Tradiționaliștii, Momentul 1923. Autohtonizarea simbolismului. Poezia
roadelor (I. Pillat, B. Fundoianu, I. Voronca)
• „În realitate tradiționalismul reprezintă o formă de modernism. (...)
Tradiționaliștii sunt mai toți foști simboliști...”
• „Tradiționalismul lui Fundoianu e un panteism olfactiv și tactil, o îmbătare
de exalații vitale... poetul are o capacitate extraordinară de a se bucura de
prezența materiei.” (864)
• Perspectiva asupra naturii: distanță contemplativă, obiect îndepărtat,
apropiere afectivă, peisaj frumos, static
• Vs. perspectiva lui Fundoianu: peisaj urât, grotesc, dinamic; poet
indiferent, nu există comuniune cu natura, ea înspăimântă, anti-
romantism
• Prefața: poezie descriptivă, compensatoare?
• M. Martin, Introducere în opera lui B. Fundoianu, Minerva, 1984:
stratificarea poemului: „Există un Fundoianu al adeziunii și elogiului
naturist și un Fundoianu al refuzului și al demistificării?”(178-179);
anti-pastel, agresivitatea naturii (angoasa); lume dezvrăjită
M. Martin, Prefață la B. Fundoianu, Opere I, Poezia antumă, Art,
2012
• Negativă: sarcasm – disperare în fața opacității naturii, presimțirea
agresivității, amenințarea (expresionism, Ov. S. Crohmălniceanu)
• Pozitivă: identificare dar presentiment al sfârșitului; nostalgică? precaritatea
locuirii umanului
• Resemnarea față de mediocritatea vieții; luciditate
Ion Pop, Neliniștea lui Fundoianu, Recapitulări, EDP, 1995
Prefața: poezie refugiu? Poezie vizionară, primatul lucidității
• „Natura presupusă teoretic drept refugiu, eliberare de «tehnicitatea distructivă», nu
e, la rândul ei, un adăpost real.”, 134
• ǂ „contopire reconfortantă cu însuși principiul vieții” (Ov.S.C.), ci spațiu „temporar
luat în stăpânire de omul singur”, 135
• Târgul în proximitatea și sub amenințarea naturii – provizoratul existenței umane
amenințată de proliferarea materiei, haosul;
• Inerția: tăcere, greoi, surd, încetineală; omul trăiește într-o stare de semi-conștiență;
nesiguranța percepției (realitatea e bănuită, ascultată din niște spații închise); timpul
e un ne-timp („istoria se anulează în natura egală cu sine însăși”, 139)
• Tensiunea lirică a poeziei BF: „conflictul între o conștiință slabă a omului și germinația
expansivă tinzând a o anula”, 138
• Melancolia provizoratului existenței (Lui Taliarh)
Bibliografie
B. Fundoianu, Opere I, Poezia antumă, Ediție critică de Paul Daniel, George Zarafu și Mircea
Martin, Cuvânt-înainte și prefață de Mircea Martin, Postfață de Ion Pop, Cronologia vieții și a
operei și sinopsis al receptării de Roxana Sorescu, Editura Art, București, 2012
B. Fundoianu, Imagini și cărți, Editura Minerva, București, 1980
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Vlad & Vlad, Craiova,
1993
Martin, Mircea, Introducere în opera lui B. Fundoianu, Editura Minerva, București, 1984
Idem, „La place de Fundoianu dans la poésie roumaine”, în „Euresis” 1999-2000, Éditions Univers,
Bucarest, pp. 125-136
Idem, „B. Fundoianu, 65 de ani de la moarte”, în „România literară”, nr. 40/2009
Pop, Ion, „B. Fundoianu et la critique littéraire roumaine”, în „Euresis” 1999-2000, Éditions
Univers, Bucarest, pp. 192-203
Salazar-Ferrer, Olivier, Benjamin Fondane, Editura Junimea, Iaşi, 2005
Sfârșit de secol XIX – început de secol XX.
Sămănătorism, poporanism
Literatura română III, Curs 1, conf. dr. Georgeta Moarcăs

Sfârșit de secol XIX – început de secol XX
 Peisaj literar de tranziție:
- fenomene literare noi: epigonismul eminescian
- continuarea activității literare a marilor clasici (Caragiale, Slavici)
- crește numărul revistelor literare – eclectice deși unele au un program
bine definit
- importante sunt personalitățile literare care evoluează pe cont propriu, nu
revistele sau programele estetice
 Orientări ideologice:
- climat posteminescian
- confruntarea între tendința estetică, „arta pentru artă” (T. Maiorescu) și
tendința sociologizantă, „arta cu tendință” (C. D. Gherea) revine în forme
multiple
- confruntări între tendințele moderne (simbolismul) și cele tradiționale
(sămănătorismul și poporanismul)
- neopașoptism – accent pe dimensiunea națională a literaturii și artei vs.
cosmopolitism în revista "Literatură şi artă română" (1896-1910)
- oscilație între tradiție și inovație
Sămănătorismul - revista „Sămănătorul”
• După 1900 interes pentru doctrine literare noi de orientări diferite
- trecut: sămănătorism (reacționar)
- viitor: simbolism (progresist)
• Revista „Semănătorul” (1901-1910), devenită „Sămănătorul” (v.
transformarea cuvântului, cu sensul de învechire)
- Literatura trebuie să se orienteze spre clasa socială cea mai numeroasă,
sănătoasă, compactă din punct de vedere etnic: țărănimea
- Pașoptism + iluminism
- Importanța elementului național (lumea satului, tradițiile)
- Respingerea eforturilor de înnoire a literaturii: refuzul esteticii maioresciene,
refuzul simbolismului
- Reformă morală, nu culturală
- Al. Vlahuță (idilismul sămănătorist), G. Coșbuc (directori în primul an al
revistei); Ilarie Chendi; N. Iorga (1905-1908); Șt. O. Iosif, M. Sadoveanu, D.
Anghel; A. C. Popovici
Al. Vlahuță, Cărţi pentru popor (Fragment)
Ar fi timpul ca literaţii noştri, ei mai ales, să-şi îndrepte luarea-aminte şi

toată dragostea lor spre popor. Câte lucruri frumoase nu s-ar putea scrie
acum pentru ei! Icoane din trecut, întâmplări vitejeşti, isprăvi de acelea
care-ţi înalţă sufletul, scene din viaţa de la ţară, pilde şi învăţături
sănătoase date într-o formă atrăgătoare, puterea providenţială a unui
primar ideal, a unui proprietar, a unui preot, a unui învăţător – aşa cum
îi visăm şi cum ar trebui să fie oamenii aceştia – bunătatea, jertfele,
munca şi izbânzile lor, întrupate în povestiri calde, sugestive, aşa ca
cititorul să se simtă mişcat ca de lucruri văzute aievea şi să capete
îndemnul de a-şi aduce şi el partea lui de bine pe lumea asta, de a se
face şi el folositor cu ceva ţării şi neamului lui. Cărţi, cărţi pentru popor!
Acolo e un suflet mare, care cere lumină. Acolo stau genii ascunse, gata
să izbucnească, asemenea izvorului care-aşteaptă în stâncă lovitura de
toiag a lui Moise. Acolo-i puterea şi viitorul nostru.
Al. Vlahuţă, „Semănătorul ”, an. I, (1901), nr. 3, 16 decembrie, s.n.
Sămănătorismul – ideologia sămănătoristă
• Asimilarea unor direcții generate de curentul național și popular de la
„Dacia literară” –
- ridicarea prin cultură a satului românesc
- lupta pentru unitate națională
+ influența personalității lui Eminescu („misticism țărănesc”, „solidaritate
națională prin tradiție” în formularea lui E. Lovinescu, Istoria literaturii
române contemporane)
+ ideea eminesciană „răscolirea geniului național” (Toma Nour în Geniu
pustiu) prin călătorii în țară, strângere de documente, conferințe, cărți
pentru țărănime, Universitatea Populară „N. Iorga” de la Vălenii de Munte;
sensibilizarea opiniei publice față de drama țărănimii
„Avem un stat naţional, spunea Iorga, fără o cultură naţională, ci cu o spoială
străină, franţuzească. Avem visul de unire naţională în aceeaşi formă
politică: îl legănăm în vorbe şi nu-l chemăm la noi prin fapte; hotarele mai
sunt încă hotare pentru cultura noastră. Ne dorim uniţi la un loc şi nu ne
cunoaştem nicidecum.”
N. Iorga, O nouă epocă de cultură, [în „Semănătorul", anul II (1903), 18 mai, p. 311.
• N. Iorga reia teoria maioresciană a „formelor fără fond” cu accent pe
necesitatea adaptării lor la fondul sufletesc al poporului român
- contracararea a tot ce este imitație și ar fi înstrăinat neamul
- vs. Cultura occidentală decadentă (sf. sec. XIX- înc. sec. XX)
- Pentru „literatura sănătoasă” (respectarea datinilor, tradițiilor)
- vs. Literatura demagogică, patriotardă
- Exaltarea trecutului feudal, boierii de viță veche vs. Ciocoi, burghezie,
funcționari (aparatul birocratic al statului modern), politicieni
1. Țărănism – unica păstrătoare a tradițiilor nealterate
2. Etnicism – exaltarea virtuților țărănimii
3. Tradiționalism – tradiție = supraviețuirea unor realități feudale
4. Opoziția sat – oraș - satul = regăsirea identității vs. oraș = pierderea ei
5. Cultul trecutului, al vremurilor patriarhale – idilism; elogiul boierimii de
neam
Iluzia că literatura poate schimba situația social-politică
Reacții antisămănătoriste
 1905, Galați, „Curentul nou”, director H. Sanielevici
- literatura sămănătoristă – apologia violenței (critica nuvelelor lui M.
Sadoveanu publicate în 1904, vol. Crâșma lui Moș Precu, Dureri înăbușite,
Povestiri, Șoimii) „beția, adulterul, promiscuitatea sexuală, vagabondarea,
haiducia, brigandajul, impulsiunea bestială, crima chiar” - „romantism
țărănesc”
- Propunere: „realism clasic”
- + libera circulație a valorilor europene
- - nu apreciază „idealizarea trecutului barbar”
 Art. „Poporanismul”, Garabet Ibrăileanu

- vs. idealizarea țăranului, latura pitorescă a țărănimii
- + datoria morală față de țărănime
Poporanismul
 1906-1946 (cu intermitențe; din 1948 până azi), Iași, „Viața românească”,
directori Constantin Stere și Paul Bujor
 G. Ibrăileanu secretar de redacție – responsabil de literatură
- contribuția specificului românesc la universalitate
- Poporul = depozitarul specificului național vs. Elite cosmopolite
(caricaturizează literatura străină, lipsa contactului cu poporul)
- Ideologia poporanistă: antijunimistă, antimodernistă, antisămănătoristă
Ibrăileanu, 1920 - „tendinţa progresistă şi umanitară de a zugrăvi pe

ţăran în chip realist, aşa cum este, mizer şi dezarmat, spre a sădi în
sufletul cititorului nemulţumirea de realitatea prezentă şi dorinţa de a
contribui la ridicarea ţărănimii”
Poporanismul - ideologia
 Curent cultural fără implicații politice (Ibrăileanu)
 Z. Ornea – curent social-politic cu trăsături culturale și în mică măsură
literare; nu s-a creat o literatură poporanistă
 Dificultatea definirii poporanismului – statutul celor doi ideologi, C. Stere și
G. Ibrăileanu
 C. Stere (Basarabia, narodnicism) – 1892 Iași
 nu există condiții pentru mișcarea socialistă; propune poporanismul
 constată înapoierea feudală, lipsa libertăților democratice, incultura
 dorește implicarea intelectualității în schimbarea condiției țărănimii, însă aceasta nu
este preocupată de soarta mulțimilor
 Art. „Poporanismul”, 1894 – iubire pentru popor, apărarea intereselor lui, dorința de
a-l ridica spre libertate; poporul are întotdeauna dreptate, elitele au o datorie față de
popor
G. Ibrăileanu – art. „Poporanismul” – imaginea satului modern („Satele noastre cu case
cu două, trei odăi, oameni îmbrăcaţi bine, aproape nemţeşte, fiica ţăranului cântă romanţe din piano, ori
citeşte nuvelele d-lui Sadoveanu, tatăl citeşte telegrame despre ce se întâmplă în lumea largă”);
simpatia și compasiunea pentru cei mulți, stimularea intelectualilor de a contribui la
ridicarea celor de jos.
 - în politică: democratism țărănesc
 - în literatură: realism
D. Micu - „ţinându-se departe de politica militantă, Ibrăileanu a dezvoltat latura

sentimental-romantică a poporanismului, partea de critică socială cuprinsă în
ea, îndemnul la compasiune pentru lumea chinuită a satului…” (D. Micu,
Început de secol, p. 93 și urm.)
„Ţăranul trebuie arătat în toată goliciunea inferiorităţii, sălbăticiei şi barbariei

lui - dacă e inferior, sălbatic şi barbar. Să nu i se cruţe nici o apucătură rea, nici
un viţiu…” Aceasta pentru a exprima protestul „împotriva soartei care i s-a
creat şi de care este răspunzătoare istoria şi sfetnicii săi.” (Ibrăileanu)
• Respingerea definirii poporanismului drept curent literar.
• Exemple în literatură: Slavici, Coșbuc, Goga, Creangă vs. Alecsandri
(idilism)
• Teme regăsite și în literatura sămănătoristă: dezrădăcinarea,
neadaptarea, dispariția clasei boierești (M. Sadoveanu, O. Goga, I.
Al. Brătescu-Voinești, I. Agârbiceanu, Șt. O. Iosif)
• Apologia vieții naturale, realismul viziunii, viziunea etică (Calistrat
Hogaș
Sfârșit de secol XIX – început de secol XX.
Simbolismul european și românesc.
Alexandru Macedonski - poezia
Literatura română III, Curs 2, conf. dr. Georgeta Moarcăs
Simbolismul european - mișcare literară sf. sec. XIX, Franța
Simbolism:
Moment de sinteză al ideilor romantice și anti-romantice anterioare, primă încercare
de structurare a experienței poetice moderne (M.Călinescu, Conceptul modern de
poezie, p. 101)
- 1885, Jean Moréas în apărarea decadenților acuzați de „obscuritate” (Verlaine,
Mallarmé)
- 1886, manifest „Le Symbolisme” – definirea decadentismului ca simbolism (gr.
Symbolon = „semn”); revista „Le Symboliste”
- 1886, Verlaine, revista „Le Décadent”
- 1886 – René Ghil, Traité du Verbe – „doctrina Cuvântului” - instrumentalism
→ două direcții în poezia nouă franceză:

- simboliștii (Mallarmé) – evaziunea din real, poezie formalistă, interes pentru
sonoritatea cuvintelor
+ grupare mistică, a magilor, Josephin Péladan („în afară religiilor nu există mare
artă”)
- decadenții (Verlaine, Rimbaud, Jules Laforgue): aspecte întunecate ale existenței
urbane (cafenele sordide, cârciumi, ospicii, spitale, bâlciuri); personaje ca vagabonzi,
alcoolici, nebuni, femei pierdute, acrobați); dezolare, tristețe grea
Simbolismul european
• Important: efortul de înnoire a poeziei declanșat în epoca postromantică de
Charles Baudelaire, Florile răului, 1857
• Simbolism vs. Parnasianism (v. Muntele Parnas, locul muzelor în mitologia
greacă - curent anti-romantic, poezie descriptivă, relatare impersonală,
formalism, depersonalizarea liricii/dezumanizarea liricii)
• Guy Michaud: simboliștii doreau să descopere esența poeziei
„poezia nu este numai emoţie, iubire, ci ridicarea la conştiință a acestei
emoţii; că atitudinea poetică nu este numai afectivă, ci şi cognitivă,
simultan. Altfel spus, poezia implică un anume mod de cunoaştere.”
Cunoaștere analogică: „poetul intuieşte că totul se ţine în Univers, că
există o conivenţă [complicitate] secretă între lume şi el, şi iată-l
determinat de propria experienţă să purceadă nu de la multiplicitatea
aparenţelor, ci de la unitatea originară a creaţiei” - și în programul
romantic – simbolism = neoromantism; v. Baudelaire Correspondances
(Corespunderi)
Simbolul ar revela „corespondențele” secrete dintre lucruri.
Charles Baudelaire, Corespunderi
Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc

Şi scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceaţă;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viaţă
Şi toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.
Ca nişte lungi ecouri unite-n depărtare

Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund.
Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,

Dulci ca un ton de flaut, verzi ca nişte câmpii,
– Iar altele bogate, trufaşe, prihănite,
Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,

Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă
Tot ce vrăjeşte mintea şi simţurile-ncântă.
Trad. Al. Philippide
Charles Baudelaire, Corespunderi
• Simbolul revelează corespondențele secrete între lucruri
• Poezia = sugestia unei realități de dincolo de aparențe
Stéphane Mallarmé: „A numi (s.a.) un obiect este a suprima trei sferturi

din desfătarea poemului, care e făcut din fericirea de a ghici puţin câte
puţin; a-l sugera – iată visul” – cultivarea muzicalității interne,
sugerarea inefabilului, a ideii “Muzica şi Literele sunt faţa alternativă,
aici deschisă către obscur, scânteietoare dincolo, cu certitudine, a unui
fenomen, unicul, numit idee”
• Muzicalitatea versului, vagul, căutarea nuanței, aluzia, renunțarea la

emfază și patetism
Modelul ideal al poeziei simboliste (v. Matei Călinescu)
• Modelul ideal al poeziei simboliste (cf. Conceptul simbolist de poezie, Matei Călinescu,
Conceptul modern de poezie, Paralela 45, 2009, p. 101-110)
Poezia pură = poezia vs. Valori nonestetice ca:
• adevărul logico-științific, limbaj denotativ; (după 1850 exigență de bază a poeticii S.) Importanța
intuiției pentru restabilirea unui contact cu realitatea profundă a lumii
• Morala, didacticismul, pentru că poezia = act gratuit
• Liricizarea poeziei – „Lirismul, purificat de implicațiile sentimentale, redevenit (conform etimologiei
sale) vibrație muzicală, se va opune tuturor structurilor non-muzicale” (104)
• limbaj autonomizat, muzical, intraductibil vs. structuri narative, descriptive, ideologice (retorica,
anecdoticul)
Ut musica poesis: Paul Verlaine, Arta poetică („De la musique avant toute chose”)
• impresionismul = muzicalizarea picturii
• muzicalizarea poeziei - interioară
Starea poetică
• emoții specific poetice, de esență muzicală; sunt fragile, dezvăluie corespondențe altfel ascunse între
lucrurile lumii
• Stările poetice se simt în singura zonă reală a sufletului de către eul profund, fundamental, creator –
procesul de estetizare a vieții interioare vs. eul empiric
Limbajul poetic - Două aspecte ale limbajului:
• comunicare practică;
• mod de expresie și producere a stărilor poetice ale eului estetic (aisthesis = senzație)
• Poetul = un ales, inițiat, oficiază un ritual
• În spațiul european modernismul a asimilat simbolismul și l-a negat (fenomen de
ruptură)
• În spațiul românesc modernismul apare în prelungirea simbolismului (fenomen de
continuitate); „orice istorie a poeziei românești începe, așadar, cu simbolismul;
debutul poeziei moderne este din această cauză foarte greu de stabilit, și în orice
caz marii simboliști, întrucât o fac posibilă, sunt inseparabili de ea.” (Manolescu
2003: 10)
Simbolismul românesc
• „Celui dintâi curent poetic, simbolismul, continuă să i se opună curente
ideologice sau general literare fără legătură cu poezia – sămănătorismul,
poporanismul.” (Manolescu 2003: 7)
• Depășirea fazei posteminesciene, modernizarea limbajului poetic
• Explorarea lumii moderne – orașul – sincronizarea cu spiritul timpului
• Spiritul citadin, neadaptarea, fronda boemă, apăsarea provincială, decepțiile
(Lidia Bote, Simbolismul românesc, Editura pentru Literatură, 1966)
• O nouă perspectivă asupra condiției umane: melancolia, nostalgia, spleen-ul,
nevroza, evaziunea
• „Fondul său este un puternic sentiment de izolare și inadaptare, producător
de melancolie, nostalgie, spleen, dorință de eliberare și evaziune,
complicată, în unele cazuri, cu forme de adevărată nevroză.” (Bote 1966: 6)
• Considerat de adversari produs „exotic” – criteriu exterior, superficial
• Influența poeziei franceze + mediu receptiv = sinteză originală, autohtonizată
(Bacovia, Ion Pillat) (Lidia Bote, „Prefața” la Antologia poeziei simboliste
românești, Minerva, 1972)
Simbolismul românesc
• Cadrul estetic și ideologic precede creația propriu-zisă
• Teoretizat de: Al. Macedonski 1880-1899, Șt. Petică, 1900, T. Arghezi, 1904, Ovid
Densușianu, 1905
• Primul volum integral simbolist: Ștefan Petică, Fecioara în alb (1902)
• 1908 Ion Minulescu, Romanțe pentru mai târziu – impunerea formulei simboliste
• Durata: apogeul mișcării 1908-1912; depășit după 1914, 1920
• „Literatorul” (Al. Macedonski) – articole prin care definește poezia nouă

(1880-1899); experiența instrumentalismului înainte de poezia lui Rene Ghil
D. Micu – două simbolisme: → Al. Macedonski - „Literatorul”
→ Șt. Petică, 1902, Fecioara în alb; continuat de Dimitrie Anghel,
Ion Minulescu, Elena Farago
După 1900 – singura grupare cu program simbolist în jurul revistei „Viața nouă” (1905-
1925), „revistă modernistă”, Ovid Densușianu (promovează literatura de inspirație
citadină, susține intelectualizarea poeziei, europenizarea literaturii în spirit latin),
inspirat de simbolistul belgian Emile Verhaeren, definește simbolismul drept poezie
a luptei și a dragostei de viață
Important: nu definirile teoretice, cât expresiile poetice specifice
Simbolismul românesc – Alexandru Macedonski (1854-1920)
 Contribuție decisivă la schimbarea, modernizarea sensibilității
noastre poetice – și prin activitatea revistei și cenaclului
„Literatorul” (1880-1919, cu intermitențe)
 „prin temerara proclamare a noutății, prin orizontul lor literar cu
adevărat deschis spre viitor, prin conștiința excentricității lor
sensibile, situației lor liminare – aurorale și crepusculare
totodată -, simboliștii lui Macedonski constituie baza poeziei
noastre moderne, adică a poeziei noastre de până astăzi.”
(Negoițescu 1991: 131)
 Formula poetică simbolistă +romantism + parnasianism
 Poeți și teoreticieni ai poeziei (Al. Macedonski, Ștefan Petică)
 Influența franceză
Simbolismul românesc – Alexandru Macedonski (1854-1920)
 Antijunimist, antimonarhist (pamflete, poezii politice), filofrancez
 Revolta, poetul își deplânge mizeria socială; poet damnat, blestemat
 Macedonskianism (tipologie morală înrudită cu don-quijotismul și bovarismul, propusă de
Adrian Marino) – „miraj și himeră lucidă, voluptate a mistificării și totodată a demistificării”
(Marino 1967: 730)
 Conflict principal: idealitate vs. realitatea materiei, conflict ce reverberează și în alte dualități
fundamentale (Marino 1967)
 himeră vs. luciditate
 elevație (impuls ascensional, extaz, exaltare) vs. prăbușire
 voință vs. fatalitate
 vitalitate, energie, bravură vs. extincție
 revolta socială vs. setea de liniște
 „Macedonski este un poet al iluzionării, așa cum Eminescu este poetul lucidității.” (Augustin
Pop 1981: 7)
 Afinități baudelairiene în poezia lui Al. Macedonski (Adrian Marino, Opera lui Alexandru
Macedonski, Editura pentru Literatură, 1967, p. 87)
- perfecțiunea formală
- Cultul „estet” al frumosului
- Nostalgii exotice
- Pasiunea pentru „ideal”
Al. Macedonski, Plecare (vol. Excelsior, 1895) – comparație cu poezia lui
Mallarmé, Briză marină – ambele tratează tema simbolistă a evaziunii
Întindeți pânzele, băieți...

Un vânt subțire se ridică,
Albastra mare se despică,
Pe cer alunecă nori creți...
Întindeți pânzele, băieți...
Un vânt subțire se ridică.
Urcați în vârfuri de catarg

Și puneți steagul de plecare:
Durerea mea dacă e mare,
Pământu-acesta este larg...
Urcați în vârfuri de catarg
Și puneți steagul de plecare:
De unde sunt și cine sunt

Voiesc să uit pe vecinicie...
Ah! de-ar sufla o vijelie
În valuri s-aflu un mormânt...
De unde sunt și cine sunt
Voiesc să uit pe vecinicie...
Stéphane Mallarmé , Briză marină
Vai! carnea-i tristă, cărțile – le-am citit, pe toate,
Să fug de-aici ! Departe! Simt păsări îmbătate
De ceruri și de spume necunoscute-n vânt!
Nimic, nici parcul palid în ochiul meu răsfrânt
Nu-mi va reține pieptul muiat în valuri grele,

O, nopți, nici limpezimea pustie-a lămpii mele
Pe foaia ocrotită de albul ei păgân,
Nici tânăra femeie cu pruncul mic la sân.
Ah, voi pleca ! Tu navă, ridică-n balansare
Ancora spre limanuri exotice cu soare!
Un vechi Plictis, ce-n crude speranțe se destramă,

Mai crede-n fluturarea din urmă de năframă !
Și poate-aceste pânze, ademenind furtuni,
Sunt dintre cele-mpinse de vânturi în genuni,
Nici țărm mănos, nici pânze – pierduți, pierduți cu toții...
Dar, inimă, ascultă cum cântă mateloții!
(trad. Ștefan Aug. Doinaș)
Al. Macedonski, Pe balta clară (vol. Excelsior, 1895)
Pe balta clară barca molatică plutea...
Albeți neprihănite curgeau din cer; - voioase
Zâmbeau în fundul apei răsfrângeri argintoase;
Oh! alba dimineață, și visul ce șoptea,
Și norii albi - și crinii suavi - și balta clară,
Și sufletul – curatul argint de-odinioară –
Oh! sufletul! – curatul argint de-odinioară.
-Captarea unei emoții concentrate în jocul imprecis de oglindiri, de reflectări a zorilor în apa bălții
-Programul simbolist poate fi asociat cu impresionismul în pictură prin accentul pus pe ideea de nedefinit și
de modificare a percepției care depinde de lumina zilei
„Nu prin imitație, ci prin elanuri spontane gusta jocurile luminii din pictura
impresionistă, derivată apoi în muzica propriu-zisă și în poezia simbolistă. (...)
Exemplară e, în acest sens, poema fragmentară, de pură sugestie muzical-cromatică,
scăldată în irizarea luminii” (Negoițescu 1991: 160)
Al. Macedonski, Cântecul ploaiei (vol. Flori sacre, 1912)
comparată cu G. Bacovia, Rar (vol. Plumb, 1916)
Plouă, plouă,  Atmosferă pluvială dar nu atât de
Plouă cât poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă agresivă și apăsătoare ca în poezia
Durerea cea veche, cea nouă... bacoviană, versurile macedonskiene au
Afară e trist ca și-n casă, -
Plouă, plouă. o tonalitate jucăușă
Plouă, plouă,  Diferență de asumare a situației, la
Plouă cât poate să plouă... Macedonski pare să fie mai degrabă o
Zadarnic vor cântece clare
Ca florile umezi de rouă plângere, jelanie, la Bacovia este o
Cei vecinic scutiți de-ntristare... –
Plouă, plouă. situație asumată și o repliere în fața
agresiunilor naturii
Plouă, plouă,
Plouă cât poate să plouă...
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plâng amândouă...
Viața-și urmează-ndârjirea...
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cât poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cântecul ploaiei de cobe... –
Plouă, plouă... –
Al. Macedonski, Rondelul rozelor ce mor (ciclul Poema rondelurilor,
1916-1920)
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, și mor și-n mine –
Ș-au fost atât de viață pline,
Și azi se sting așa ușor.
În tot se simte un fior.

O jale e în orișicine.
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, și mor și-n mine –
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmășaguri de suspine,
Și-n marea noapte care vine
Duioase-și pleacă fruntea lor... –
E vremea rozelor ce mor.
-Cultul estet al frumosului, dorința de a construi poeme perfecte formal
Poema rondelurilor (1916-1920) - „subtilitatea decadentă a simțurilor”

(I. Negoițescu, Istoria literaturii române, vol. I, (1800-1945), Minerva, 1991, p. 159)
Bibliografie
Boldea, Iulian, Simbolism, modernism, tradiționalism, avangardă, Editura Aula, Brașov,
2002
Bote, Lidia, Simbolismul românesc, Editura pentru Literatură, 1966
Bote, Lidia, „Prefața” la Antologia poeziei simboliste românești, Minerva, 1972
Călinescu, Matei, Conceptul modern de poezie, ed. a III-a, Paralela 45, Pitești, 2009
Manolescu, Nicolae, Despre poezie, Editura Aula, Brașov, 2002
Manolescu, Nicolae, Poeți moderni, Editura Aula, Brașov, 2003
Marino, Adrian, Opera lui Alexandru Macedonski, Editura pentru Literatură, 1967
Negoițescu, Ion, Istoria literaturii române, vol. I, (1800-1945), Minerva, 1991
E. Lovinescu
Conceptul de modern în perioada
interbelică
Curs
E. Lovinescu (Fălticeni, 1881 – Bucureşti, 1943)
Scurtă biografie
• 1898, Facultatea de Litere Iași (mediu provincial), București; filologie modernă
și clasică
• T. Maiorescu (structura junimistă, talentul de expunere)
• N. Iorga (dinamismul, vehemenţa pasională a cursurilor)
• 1904, profesor de latină (Ploiești) - independenţa morală
• 1906, Paris (studii)
• 1906, Paşi pe nisip (primul volum de critică)
• 1909, seria Critice, vol. I. Art. „Impresionismul ca metodă critică”
• 1910 – doctorat la Sorbona; 1910 –1938 profesor de latină și greacă la un
liceu din Bucureşti
• 1910, Critice, vol. II; Grigore Alexandrescu (monografie)
Scurtă biografie
• 1913, Costache Negruzzi (monografie)
• 1915, Critice, vol. III
• 1916, Critice, IV; Tacitus, Anale (trad.)

• 1919 – 1921 revista „Sburătorul”, cenaclul omonim (ideea centrală:
promovarea celor ce vin, aşteptarea marelui necunoscut):
• L. Rebreanu, Tudor Vianu, Luca Ion Caragiale, Ion Pillat, Ion Barbu,
• Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, B. Fundoianu
• 1921, a doua serie a revistei, „Sburătorul literar”; Critice, vol. V şi vol. VI,
Gheorghe Asachi (monografie)
• Vladimir Streinu, Ilarie Voronca
• 1922, Critice, vol. VII

Scurtă biografie
• 1923, Jurnal (până în 12 iulie 1940, 13 caiete); Critice vol. VIII, vol. IX (Poezia
nouă), Horațiu (trad.)
• 1924, Costache Negruzzi (monografie)
• 1924, Istoria civilizației române moderne (vol. I Forțele revoluționare)
• 1925, Critice, I (ed. definitivă)
• 1925, Istoria civilizației române moderne (vol. II Forțele reacționare, vol. III
Legile de formație ale civilizației române)
• 1926, „Sburătorul” (serie nouă); Critice, II; Istoria literaturii române

contemporane, I (Evoluţia ideologiei literare), II (Evoluţia criticei literare)
• Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, Anton Holban, G. Călinescu
Scurtă biografie
• 1927 ultimul număr al „Sburătorului”; Istoria literaturii române
contemporane, III (Evoluţia poeziei lirice)
• 1928, Istoria literaturii române contemporane, IV (Evoluţia poeziei epice),
V (Evoluția „prozei literare”)
• 1929, Istoria literaturii române contemporane, VI (Mutaţia valorilor
estetice), Critice X
• 1930, Memorii, I.
• 1932, Memorii, II
• 1933, Virgiliu, Eneida (trad.)

Scurtă biografie
• 1934, Mite (roman, ciclul eminescian)
• 1935, Bălăuca (roman, ciclul eminescian); Odiseea (trad.)
• 1936 propus membru activ al Academiei Române dar e respins
• 1937, Istoria literaturii române contemporane (1900-1937), compendiu;
Memorii, III.
• 1940, T. Maiorescu (monografie), respinsă în 1942 de la premiul Academiei
• 1941, Memorii, IV
• 1943, T. Maiorescu şi posteritatea lui critică, T. Maiorescu şi contemporanii
lui
Apărarea estetismului
„Dacă arta e o simplă plăcere sau comunicarea unei emoții sau experiențe,
sau învățătură morală ori argumentație inferioară, încetează de a mai fi artă
și devine un substitut pentru altceva... Domeniul estetic este cel al
imaginației, nu al gândirii sau al binelui ori al utilității, ci al imaginației
reprezentate, obiectivate, simbolizate, îndepărtate??, contemplate... La
Kant argumentul a fost declarat pentru prima dată sistematic într-o apărare
a domeniului estetic împotriva tuturor: împotriva hedonismului și reducerii
artei la plăcere, împotriva sentimentalismului și perspectivei asupra artei ca
stimul sau emoție, împotriva vechiului moralism care reducea arta la o
formă a utilului și împotriva intelectualismului care vedea în artă numai o
filosofie... inferioară.”
R. Wellek, Discriminations: Further Concepts of Criticism, New Haven: Yale University Press, 1951, pp. 125-
126, apud Virgil Nemoianu, “Variable Sociopolitical Functions of Aesthetic Doctrine,” in Kenneth Jowitt, Social
Change in Romania, 1860-1940, Institute of International Studies, University of California, Berkeley, 1978
Concepte lovinesciene
 Coerența demersului lovinescian: activitate literară, culturală,
ideologie
Criticul literar
 Impunerea modernismului – încă din 1905 – art. „Ce literatură ne
trebuie” - maiorescian, direcție națională în literatură
vs. lit. sămănătoristă (unilaterală – se adresează țărănimii)
vs. estetism decadent (≠ evoluție organică, se adresează elitelor, imitatori)
 Metoda: impresionismul critic, 1909

„A merge de-a dreptul la principiile generatoare, ocolind
accesoriul, a intui totul cu ignorarea părților nu printr-o
laborioasă analiză, ci pe calea simplei emoțiuni estetice, poate fi
punctul de plecare al unei metode critice.”
 Relativism estetic
(formă naivă în Pași pe nisip, sceptică în Critice, organizat în sistem în

Mutația valorilor estetice): conștiința neantului universal
 Critica estetică: valoarea estetică = variabilă (rasă, timp), individuală

(dispoziție, educație) = relativă; se poate aplica numai operelor de
artă contemporane; criticul (percepție, gust, sensibilitate)
 Critica istorică: se aplică operelor de artă vechi
 Sincronism, imitație, mutația valorilor estetice, relativism,

revizuire = sistem coerent, compoziție organică
Mutația valorilor estetice, 1929
„Odată cu timpul, partea vie, palpitul operei de artă se scutură, lăsându-
i mai mult sau mai puţin numai scheletul, schema ideologică; firele
directe ale intuiţiei estetice rupându-se, peste prăpastia timpului
trebuie să aruncăm, cu multă trudă și erudiţie, punţile cunoașterii
intelectuale și istorice. Fenomenul pur estetic tinde să devină un
fenomen cultural, care nu poate fi înţeles și nu-și capătă chiar
semnificaţia decât ca semn estetic al unei civilizaţii, ca manifestare a
unei sensibilităţi de mult dispărute, pe ale cărei vestigii urmează să le
studiem în complexul tuturor fenomenelor esenţiale ce determină acea
civilizaţie.”
(E. Lovinescu, Mutația valorilor estetice,
în Istoria literaturii române contemporane, III, Minerva, 1981, p. 290)
Ideolog cultural: 1924-1925, Istoria civilizației române moderne
 forțe revoluționare/liberale vs. reacționare/ conservatoare/romantice
 spiritul timpului, saeculum (Tacitus), sincronism
 imitația (Gabriel Tarde, sociolog francez); de la clasele superioare la cele inferioare
(aristocrație/elite/mediul urban spre popor/mase/mediu rural)
 Lovinescu = blocul neoliberal, secular, francofil (S. Alexandrescu)
 Specificul modernismului românesc: opus modernizării sau modernității (ridiculizarea
junimistă); în România sec. XIX ruptura violentă între politică (introduce și apără
modernitatea) și cultură (o discreditează; Eminescu și Creangă au nostalgia premodernului,
Caragiale caricaturizează formele de instituționalizare ale vieții urbane), Sorin Alexandrescu
– „Modernism și anti-modernism. Din nou, cazul românesc”
 1926 – Istoria literaturii române contemporane, Evoluția ideologiei literare = anti-
sămănătorism; autonomia esteticului
 mutația valorilor estetice: esteticul = expresia unei plăceri variabile, individuale
 conceptul de modern
„Meritul lui Eugen Lovinescu în promovarea modernismului
românesc nu e unul al înţelegerii prin afinitate, ci al acceptării
de principiu, contrare până la un punct însăși propriei structuri”
(modernism = noutate, dinamism vs. structura interioară a
criticului = scepticism, melancolie) (G. Omăt)
 modernismul lovinescian – continuă modernismul

«subteran» macedonskian din perioada precedentă; modernism
neangajat social; statut de mainstream; modernitatea economică
și politică a României coincide/nu e contrazisă de modernismul
estetic (S. Alexandrescu)
E. Lovinescu – creator al canonului literar modern
 Cenaclul „Sburătorul”: 1918 – 1943
„Simplu profesor de liceu, s-a identificat cu o mistică
literară, făcând din artă unicul și supremul scop al
vieții; pentru el, cenaclul «Sburătorul» se confundă cu
însăși existenţa lui.”
Pompiliu Constantinescu, [„Cenacluri literare bucureștene”],
Scrieri 6, Minerva, București, 1972, p. 260

E. Lovinescu – creator al canonului literar modern
 E. Lovinescu – monografia T. Maiorescu, 1940
critica estetică este întemeiată de raționalismul maiorescian; devine coloana vertebrală a literaturii moderne (N.
Manolescu, Istoria critică…, 2008, p. 566)
 Necesitatea judecării unei opere literare doar în funcție de criteriul estetic: promovată de: T. Maiorescu, E.
Lovinescu, criticii interbelici formați de Lovinescu (Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu)
 criticii de descendență maiorescian-lovinesciană în perioada postbelică a literaturii române: Ion Negoițescu,

Nicolae Balotă, Ovidiu Cotruș (Cercul Literar de la Sibiu 1943-1947), criticii generației 60 (Nicolae Manolescu,
Eugen Simion, Mircea Martin, Lucian Raicu, Cornel Ungureanu, Eugen Negrici, Matei Călinescu, Ion Pop), criticii
generației 80 (Ion Bogdan Lefter, Alexandru Cistelecan, Virgil Podoabă , Vasile Popovici)
- Primii sunt apărătorii criteriului estetic, aflați mereu pe poziții ideologice opuse față de cei care își exprimă
judecata critică având în vedere și criteriul etic sau pe cel etnic exprimat într-o operă de artă:
 sec. XIX: T. Maiorescu vs. Hasdeu, C. D. Gherea (adeptul unei viziuni sociologizante asupra literaturii)
 sec. XX interbelic: E. Lovinescu (modernist) vs. N. Iorga (sămănătorist) sau N. Crainic (tradiționalist)
 sec. XX postbelic: maiorescieni/lovinescieni vs. protocroniști (orientare tradiționalistă apărută în anii 1970)
Bibliografie
E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne, Minerva, București, 1997
E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, vol. I-III, Minerva, București,
1981
E. Lovinescu, Critice, vol. I-II, Minerva, București, 1979
E. Lovinescu, Memorii. Aqua forte, Minerva, București, 1998
Alexandrescu, Sorin, Modernism și anti-modernism. Din nou, cazul românesc, în
Sorin Antohi, Modernism și antimodernism, Noi perspective interdisciplinare,
Cuvântul & Editura Muzeul Literaturii române, București, 2008
Constantinescu, Pompiliu, [Cenacluri literare bucureștene], Scrieri 6, Minerva,
București, 1972
Manolescu, Nicolae, Eugen Lovinescu în Istoria critică a literaturii române, Paralela
45, Pitești, 2008
Omăt, Gabriela, Modernismul literar românesc în date (1880 – 2000) și texte (1880
- 1949), vol. 1 și 2, Institutul Cultural Român, București, 2008
Ornea, Z., Studiu introductiv la E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne,
Minerva, București, 1997
Wellek, R., Discriminations: Further Concepts of Criticism, New Haven: Yale
University Press, 1951, pp. 125-126, apud Virgil Nemoianu, “Variable Sociopolitical
Functions of Aesthetic Doctrine,” in Kenneth Jowitt, Social Change in Romania,
1860-1940, Institute of International Studies, University of California, Berkeley,
1978
E. Lovinescu în Cișmigiu,
1937
foto arhiva T. Jebeleanu
G. Bacovia
Curs
Lectura criticilor interbelici
 E. Lovinescu – notele dezacordate ale unui simbolist
 Formația simbolistă a criticului – surprinderea fondului muzical al
creatorului, principiul generator al operei de artă
 Art. Bacovia, 1923, vol. Critice IX
 Art. Care este esența simbolismului?, Situația simbolismului în ritmul
literaturii, Simbolismul românesc
 Definiția lovinesciană a simbolismului:
„în esență, el reprezintă adâncirea lirismului în subconștient

prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fondului
muzical al sufletului omenesc. Esența muzicală a
simbolismului a fost recunoscută chiar de făuritorii
simbolismului.”
Observații despre specificul poeziei bacoviene: E. Lovinescu
„Nicăieri nu se pune mai tulburătoare problema

«poeziei de atmosferă» decât la Bacovia. Cele două note
stridente ale cocoșului de pe casă, în mijlocul unei nopți
sinistre de toamnă, creează, cu siguranță, o «atmosferă»,
nu formează totuși o muzică. Arta poetică a lui Bacovia
este tot atât de elementară ca și cântecul cocoșului
metalic.”
Largo
Muzica sonoriza orice atom…
Dor de tine, și de altă lume,
Dor…
Plana:
Durere fără nume
Pe om…
Toți se gândeau la viața lor,
La dispariția lor.
Muzica sentimentaliza
Obositor, -
Dor de tine, și de altă lume,
Dor…
Muzica sonoriza orice atom.
 P. Constantinescu – violența notației bacoviene
 Art. [G. Bacovia, Opere]
 Îndepărtarea de programul simbolist:
 „muzica nu e principiul generator”
 notația violentă, juxtapusă
„o acută notație a senzațiilor de moarte, de

descompunere, de plictis organic, de degradare a
materiei și dezaxare a eului, în reacțiile lui cinestezice,
invadează opera noului poet, afirmat cu o violență
crispată, eliptică, dacă nu sintactică, în juxtapunerea
notațiilor.”
 G. Călinescu – Experimentul simbolist al culorilor, „un
cifru naiv”
 în cap. Simboliștii (Istoria literaturii române…)
 Baudelaire, Verlaine, Rollinat, Rimbaud (cf. Manolescu, Caraion)
 epigon; temperament sentimental; răzvrătit boem; manierist
 corespondența culoare – sentiment: naivă
 „corespondențele” nu vizează refacerea unității lumii sau

accesul la un plan suprasensibil;
 densitatea culorii – expresionism
 violet (Bacovia) – albastru (Georg Trakl)
Lectura criticilor postbelici (selecție)
 1965, Nicolae Manolescu

 1969, Mihail Petroveanu
 1971, Laurențiu Ulici
 1974, Gh. Grigurcu
 1977, Ion Caraion
 1981, Lucian Raicu
 1983, Alexandru Mușina
 1987, Mircea Scarlat
 1992, Gheorghe Crăciun
Lectura criticilor postbelici
 N. Manolescu – experiența existențială bacoviană
 1965, prefața Plumb. Versuri și proză
 alienarea
 anxietatea generată de un univers ostil [Tablou de iarnă]
 experiența existențială unică
 tragism
 poète maudit
 1981, «Primitivul» Bacovia; 1988, Radicalul Bacovia
 anti-poet
 elemente dizarmonice: prozaism, primitivism, coloristică intensă,
amestec de patetic și umor, sarcasm
 2008, Istoria critică a literaturii române
 Experiență existențială limită – revizuirea art. din 1965
Observații despre specificul poeziei bacoviene: N. Manolescu
„Dintre poeții români, Bacovia e singurul care s-a

coborât în infern. Vedeniile aduse la suprafață sunt, la
lumina zilei, stranii și tulburătoare, fulgurante ca imaginile
de la panoramă.”
„Omul care s-a coborât în infern și căruia întunericul

i-a ars ochii nu poate fi un disperat oarecare. Cântarea lui e
obsesivă, monotonă, dar uneori auzim adevărate strigăte
de teroare. Vocea se umple de un plâns sfâșietor ce urcă
din străfundurile ființei și încearcă să se articuleze.”
Observații despre specificul poeziei bacoviene: N. Manolescu
„La Bacovia culoarea devine nu numai persistentă și

obsesivă, dar de o mare materialitate, ca la expresioniști.
Orice reprezentare (fiind vorba de tablouri de natură) e
distrusă, desfigurată ca o față pe care s-a scurs fardul.
Violetul, negrul, albul, rozul invadează lucrurile ca niște
prezențe fizice, erodează peisajele sau le pătează. Poetul pare
a aplica vopselele pe pânză direct din tub sau cu latul
cuțitului. Și aceste vopsele sunt câteodată halucinante prin
intensitate.”
 Laurențiu Ulici – Bacovia, poet expresionist
 1971, George Bacovia, în vol. Recurs
 infernul bacovian e proiecția unui suflet bolnav
 experiența limită a morții
 Gh. Grigurcu – Bacovia, un antisentimental, 1974
 expresie impersonală, obiectivată a degringoladei psihice
 suferința aderă direct la peisaj = moartea devine o atmosferă obiectivă
 stări de discontinuitate, anxietate
 violentarea erosului
 Ion Caraion - lectura rimbaldiană
 1977, Bacovia. Sfârșitul continuu
 sensibilitate crepusculară, maladivă
 voce lirică găsită încă de la început 1898-1899 (cf. Rimbaud)
 comparatism: Baudelaire, Rimbaud, Laforgue, Trakl, Heym
 Lucian Raicu
 poet rimbaldian: fascinația anarhiei, utopiei
 descoperirea revelatorie a golului, inconsistenței lumii, nimicul
 poetul – ipostaze: nevrotic delirant, hăituit, izolat, fugar, bolnav
 Al. Mușina
 experienţa radicală a morţii spiritului
 reducerea constantă a scrisului bacovian: implozia
 refuzul experienței vizionarului
 Mircea Scarlat, Nuanțări, 1987
 bacovianism: referentul liricii (Apocalipsa), natura (tragică),
expresivitatea (disonantă), imaginarul (producător de viziuni
incoerente), atitudinea existențială, abolirea speranței, a
nostalgiei, a melancoliei, a reveriei, incongruența notațiilor
Interviurile autorului, 1929
„Din jocul de-a poetul nu poți ieși niciodată teafăr.

Mulțimea își trăiește viața în felul ei, și face bine. Cine trece
dincolo își arde aripile, își scurge tot sângele.”
„După repetate zguduiri nu mai ai curajul să deschizi

vechile caverne. Sunt țipete care țâșnesc deodată cu
coardele vocale. Apoi rămâi pentru totdeauna mut.”
„O strofă ucide mai sigur ca otrava. Vreau să înceteze

faza feroce. (…) Cu cât simți mai sincer, te descompui mai
sigur.”
Bibliografie
Caraion, Ion, Bacovia, Sfîrşitul continuu, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1977
Călin, Constantin, Dosarul Bacovia, I, Eseuri despre om şi epocă, Ed. Agora, Bacău, 1999
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Editura Vlad & Vlad, Craiova, 1993
Călinescu, Matei, Conceptul simbolist de poezie, în Conceptul modern de poezie (De la romantism la simbolism), Editura
Univers, Bucureşti, 1970
Constantinescu, Pompiliu, [G. Bacovia, Opere], în Scrieri, vol. I, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1967
Crohmălniceanu, Ov. S., Literatura română şi expresionismul, Editura Minerva, Bucureşti, 1978
Fundoianu, B., Rimbaud golanul, în Imagini şi cărţi, Ediţie de Vasile Teodorescu, Studiu introductiv de Mircea Martin,
Traducere de Sorin Mărculescu, Editura Minerva, Bucureşti,1980
Lovinescu, E., Scrieri, 1, Critice, ediţie şi studiu introductiv de Eugen Simion, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969
Manolescu, Nicolae, Poeţi moderni, Editura Aula, Braşov, 2003, articolele Un poet posteminescian (1965) „Primitivul” Bacovia
(1981) şi Radicalul Bacovia (1988)
Manolescu, Nicolae, Metamorfozele poeziei, în Poeţi moderni, Editura Aula, Braşov, 2003
Manolescu, Nicolae, Literatura română postbelică, vol. 3, Critica. Eseul, Editura Aula, Braşov, 2001
Manolescu, Nicolae, „G. Bacovia”, Istoria critică a literaturii române, Editura Paralela 45, Pitești, 2008
Muşina, Alexandru, „Arcadia” bacoviană: o contrautopie, în Unde se află poezia?, Editura Arhipelag, Tîrgu Mureş, 1996
Petroveanu, Mihail, George Bacovia, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969, ed. a II-a, Editura Cartea Românească,
Bucureşti, 1972
Raicu, Lucian, Învingătorul, în Calea de acces, ed. a II-a, Editura Polirom, Iaşi, 2004
Scarlat, Mircea, George Bacovia, Nuanţări, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987
Ulici, Laurenţiu, George Bacovia, în Recurs, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1971
G. Bacovia în anii ’50
Colecția Tudor Jebeleanu
Revista „Gândirea” și gândirismul.
Blocul tradiționalist
Blocul tradiționalist
„El constituie chiar un soi de fundal permanent pe care se
proiectează orice fel de modernitate românească din secolul
al XIX-lea până astăzi: un fundal refractar la înnoire, în mare
măsură autarhic, sceptic la orice modificare, deși nu
suficient de articulat pentru a împiedica mimetismul politic
și cultural din orice perioadă, sceptic de-asemeni la fiece
europenizare, apărându-și mereu «nevoile și neamul»:
«Cum am fost, așa rămânem». Toate tipurile de modernitate
au trebuit să lupte împotriva acestei rezistențe mute, dar
încăpățânate. Au învins-o? Toate într-o anumită măsură, dar
niciuna definitiv.”
(Sorin Alexandrescu, „Modernism și anti-modernism. Din nou, cazul românesc”,
Modernism și anti-modernism. Noi perspective interdisciplinare, Ed. Muzeul
Literaturii Române, București, 2008, pp. 139-140)
Termeni cheie
Paseism
Conservatorism (păstrarea privilegiilor)
Junimism (temporizare a progresului) – spirit critic în

cultura română (Ibrăileanu)
Poporanism
Sămănătorism
Lovinescu: „forțe reacționare” (Istoria civilizației

române moderne)
Refuzul modernizării
Climatul epocii interbelice
Justificarea opțiunii către tradiționalism, agrarianism:
Atacul la adresa revoluției de la 1848
Favorizează apariția capitalismului, democrației,
politicianismului; inautentic, vine din exterior
DAR fenomenul pașoptist are cauze economice precise,
integrarea în comerțul european și mondial;
sincronismul; ieșirea din medievalism; imposibilitatea
menținerii vieții tradiționale
Negarea latinității – ortodoxia și orientarea spre Est

DAR Est – Imperiul Otoman și cel Țarist
Critica democrației: pluripartidism, Constituție,
parlament
Se preferă organizarea de tip totalitar: partidul unic
(stânga - comunism dar și dreapta - fascism)
1933, Nichifor Crainic candidat pe listele Gărzii de Fier
(formațiune de extremă dreapta)
Democrația „emasculare generală” (Cioran), democrația
nu e autoritară
DAR democrația – demnitatea individuală, conștiința
cetățenească, spirit critic, refuzul misticismului
Critica rațiunii, raționalității – responsabile pentru
eșecul ideii de progres reprezentat de WW1
Filosofia iraționalistă – Spengler (declinul ciclic al
occidentului), Berdiaev (existențialist), Bergson
(intuiționism, experiența imediată)
Nae Ionescu: „Noi nu facem decât să lichidăm
raționalismul... În filosofie prin noile curente
antiintelectualiste... În politică prin punerea sub observație a
regimului parlamentar și democratic – prin precumpănirea
concepției organice asupra celei contractuale” (apud Z.
Ornea, 63)
Încurajarea misticismului
DAR M. Ralea: „ Obscurantismul e de când lumea
instrumentul cel mai agreabil al autocraților.” (apud Z.
Ornea, 71)
Critica rațiunii, raționalității
Nichifor Crainic: „Conceptul modern de autonomie a
rațiunii vine din umanismul păgân, adică din încrederea
nelimitată în puterea individului de a se ridica deasupra
lumii formulându-i sau dictându-i legile lui... Lumea
dinaintea lui Hristos a gândit în această autonomie;
lumea modernă, divorțată de Hristos, s-a întors la ea,
reluând păcatul de la capăt. Neoumanismul, care și-a
făcut din ea principiul de temelie, crede că reînviază
ideile greco-latine când, în realitate, repetă tragica
realitate adamică. Considerată în rezultatele ei din
domeniul culturii, autonomia individuală a rațiunii se
înfățișează ca o încurcare a limbilor. Nu se înțelege
filozof cu filozof.” (apud Z. Ornea, 64)
Nae Ionescu: Definiția românismului
Românitate = ortodoxie de tip răsăritean
Autohtonie, paseism
DAR M. Vulcănescu - țăranul își dorește și va beneficia
de elementele civilizației
Petru Comarnescu: țăranul este atras de oraș, nu invers
N. Crainic: gândirism – tradiționalism, ortodoxism,

autohtonism, monarhism
Puncte nodale istorice și culturale
• 1848: europenizare vs. acuzații de cosmopolitism
• 1918: țărănism, doctrina agrară, „efortul muncii

industriale era inadecvat spiritualității naționale” (N.
Crainic), împotriva industrialismului; ignoră realitățile de
după reforma agrară
• 1930-1940:
• dictatura regală (Carol al II-lea, 1938)
• ascensiunea extremei drepte – violența, revendicarea dreptății,
caracterul justițiar, eradicarea politicianismului, etică,
ortodoxie, misticism; „tragedia generației tinere” (Zigu Ornea,
22)
Bibliografie
Alexandrescu, Sorin, Modernism și anti-modernism. Din nou, cazul românesc, în Sorin
Antohi, Modernism și antimodernism, Noi perspective interdisciplinare, Cuvântul &
Editura Muzeul Literaturii române, București, 2008
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Vlad & Vlad,
Craiova, 1993
Lovinescu, E., Istoria civilizației române moderne, Minerva, București, 1997
Micu, Dumitru, Gândirea și gândirismul, Minerva, București, 1975
Ornea, Z., Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea, Editura Eminescu,
București, 1980
Ornea, Z., Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Polirom și Cartea Românească,
2015
Volovici, Leon, Ideologia naționalistă și „problema evreiască” în România anilor 30,
Humanitas, 1995
Ion Barbu
(1895-1961)
Repere formative și identitare
„Barbu nu e un poet matematician, cum i se spune de obicei, nici Barbilian un
matematician poet. Ne aflăm în prezența unui poet și a unui matematician
care-și cedează cuvântul și se succedează în timp fără a se incomoda prin
prezențe inoportune.” (Ciorănescu 1996: 42)
„El a construit poezia așa cum ar fi construit un sistem matematic. A căutat axiomele și
postulatele, a edificat deasupra restul construcției, a căutat chiar să obțină respectarea
legilor acestui sistem, sau s-o impună. Este o lecție, după toate probabilitățile, extrem
de singulară în poezia europeană, prin rigurozitatea elaborării în sistem și respectarea
lui.” (Papahagi1977: 86)
 Matematica: 1912, publică în Gazeta matematică soluții și probleme, câștigă premii;
1914-1916, 1918-1921 (Facultatea de Matematică, București)
 Poezia:
 1913, Giurgiu, prietenia cu Tudor Vianu, Simon Bayer;
 Lecturi: Nietzsche (Nașterea tragediei, 1872; Apollo-Dionisos), Baudelaire, Poe,
Rimbaud, Verlaine, Mallarmé
 „Poezia a apărut pentru Ion Barbu mai întâi nu ca o posibilitate și dorință de exprimare ci ca
un obiectiv care trebuie ajuns. Senzația de răceală, de absență a sentimentului este un
rezultat al acestei impuneri a creației.” (M. Papahagi, 57) dar nu domină în totalitate prima
fază
 1918: debut în „Literatorul” lui Macedonski

 1919: cenaclul „Sburătorul”, Ion Barbu
 1921, publică După melci
 Matematica: licențiat în matematici, pleacă la doctorat în Germania (sfătuit de Gh.

Țițeica); 1921-1924: Germania (Göttingen, Tübingen – studiul matematicilor), epocă boemă
 1926, Asistent la Facultatea de Științe, catedra de Geometrie analitică
 Poezia: 1927-1929, perioada cea mai creatoare în poezie

 Matematica: 1929, doctor în matematici al Universității din București
 Poezie: 1930: publică Joc secund; după această dată scrie, ocazional, poezie
 Matematica: Instalarea definitivă în matematici s-a produs prin 1933, după
lichidarea trecutului literar prin publicarea volumului Joc secund în 1930
 1942: Profesor de algebră – autor a peste 100 de lucrări matematice
Etapele poeziei – T. Vianu, Ion Barbu, 1935
1) 1919-1920 – Poezia parnasiană (E. Lovinescu) sau expresionistă
(Ov. S. Crohmălniceanu) se referă la poemele publicate în „Sburătorul”
 „de formă parnasiană, de factură largă, cu strofe ca arcuri puternice de granit,
cu un vocabular dur, nou însă, cu ton grav de gong masiv, într-un cuvânt, o
muzică împietrită a cărei notă distinctivă a fost îndată înregistrată”. (E.
Lovinescu, apud Vianu 1971: 402-403)
 Semnificațiile asociate termenului „Parnas”: obiectivitate, vizual, livresc, Grecia
mitologică
 Dar în poeziile barbiene imaginea Greciei este cea a misterelor eleusine și a
cultului orgiastic al lui Dionisos, tragicul, agonisticul – influența lui Nietzsche
(Nașterea tragediei): apolinic (contemplație, aspirație spre înalt, abstract) vs.
dionisiac (elan vital)

1) 1919-1920 – Poezia parnasiană (E. Lovinescu) sau expresionistă
(Ov. S. Crohmălniceanu)
 Năzuința „de a se desface din prizonieratul formei individuale pentru a se
reintegra în marea unitate a naturii” (Vianu 1971: 407) – v. Copacul,
Dionisiacă, Panteism („zdrobiți centura ființei”)
 Dar parnasianismul barbian e diferit de poezia parnasienilor sfârșitului de sec.
XIX – Vianu remarca: vizualul e depășit de elanul spre o realitate spirituală
 I. Barbu atras de unitatea vieții, de momentele în care individul se pierde pe
sine într-o realitate superioară, Ființa; pierderea e frenetică, poetul caută
atingerea extazului: „Vom merge spre fierbintea, frenetica viaţă,/ Spre sînul ei puternic cioplit
în dur bazalt/...// Şi peste tot, în trupuri, în roci fierbinţi - orgie/ De ritmuri vii, de lavă, de feamăt
infinit,/ Cutremurînd vertebre de silex ori granit,/ Va hohoti, imensă, Vitala Histerie..." (Panteism)
2) 1920-1924, Ciclul baladic și oriental
 trăsături: narativul, pitorescul
 „dionisianismul ca sentiment mistic al naturii coboară în sfera evenimentelor
sale intime, amintirea literară devine trăire autentică” (Vianu 1971: 412)
 1921, După melci - „animism primitiv”, grotesc
 Revalorificarea balcanismului – interesul pentru o categorie inferioară (din
perspectiva valorilor moderne, occidentale sau autohtone, rurale); bonomia;
cultul pentru universul prozei lui Mateiu Caragiale
 Nastratin Hogea – filosof popular, povestitor hazliu de snoave; isteț, inițiat

2) 1920-1924, Ciclul baladic și oriental (Isarlâk, Nastratin Hogea la
Isarlâk, Domnișoara Hus, Riga Crypto și lapona Enigel)
- Imboldul scrierii – căutarea spiritului justițiar; recuperarea unui trecut

considerat rușinos și propunerea lui ca model
 Isarlâk – cetatea soarelui, utopie, lume atemporală (Papahagi)
 Posibilitate de împlinire a acordului cu Înaltul („Pân la cer...”
 Există prin contopire cu Unicul („Ruptă din coastă de soare”)
 Cetate a echilibrului („La mijloc de rău și bun”)
 Nunta („Isarlâk încinsă/ Isarlâk mireasă”, Încheiere)
 Dominată de spiritul geometriei („Vis al Dreptei simple”, Încheiere)
 Deschidere în taină spre 7 stele (El Gahel, Încheiere)

2) 1920-1924, Ciclul baladic și oriental (Isarlâk, Nastratin Hogea la
Isarlâk, Domnișoara Hus, Riga Crypto și lapona Enigel)
 Nastratin Hogea la Isarlâk - „Orientul tragic și ascetic” (Vianu 1971: 420) –
Personajul se esențializează, devine o formă geometrică a perfecțiunii,
autosuficient sieși. Nastratin Hogea „vine să aducă prin exemplul propriu
semnificația cea mai pură (...) a iubirii: iubirea pentru tot, transformată în
ceea ce ar putea părea opusul ei: iubirea pentru sine, autosuficiența.
Nastratinul mitologiei poetice a lui Ion Barbu este așezat și el sub semnul
soarelui unic și suficient lui însuși. (...) aduce cetății un semn ca o nouă bună
vestire; este un om al soarelui: «Și iată/ lucești în bucuria cetății înviată»”
(Papahagi 80-81)
3) 1924-1929, Ciclul ermetic, „Joc secund”: „poet matematician” –

vocabular barbian: astronomie, mecanică, geometrie; Configurarea lumii esențelor
ideale, eliberată de contingent (balast); lumea pură; lumea posibilă;
ermetism/hermetism (v. Zeul Hermes - încifrare a sensurilor/poezie ce inițiază în
misterele lumii)
I. Barbu, Opera de artă concepută ca un efort de integrare
„El (actul creator, n. M. P.) trebuie considerat ca rezultatul unui lung și neîntrerupt
proces de integrare (conștient sau subliminar) chemat să corecteze ceea ce viața
cuprinde în ea de diferențiator schematic... Opera de artă e tocmai transpunerea
în miezul acestor veleități de viață și prelungirea lor într-un plan de existență
imaginar.” (apud M. Papahagi 1976: 66)

3) 1924-1929, Ciclul ermetic, „Joc secund”
 A. MITUL OGLINDEI: antimimesis – Din ceas, dedus - derealizarea, reflectarea în onglindă, nu are semn negativ și nici nu e
considerată copie imperfectă de grad secund ca la Platon; este o tentativă a poeziei către lumea ideală; lumea ideală nu poate fi
reprezentată, exemplul cel mai apropiat este oglindirea (impalpabilă); ea este un pas spre „transfigurarea ideală a lumii” (439),
„Lirism absolut”, nu reflectă contingentul, reflectă figura spiritului barbian. „Act clar de narcisism.” (Poetica d-lui Arghezi);
influența lui Mallarmé și Valéry (oglinda); pericolul narcisismului (sinuciderea lui William Wilson); refuzul oglindirii - Umanizare
 B. SPIRITUALISM – Ritmuri pentru nunțile necesare (cercul Vinerii – erotism grotesc; cercul lui Mercur - „duh al inteligenței, al
cercetării și cunoașterii” (441) dar există o „infiltrație negativă” (a Venerei) care viciază puritatea lui. Barbu aspiră la „cufundarea
extatică în principiul suprem al lumii” (442). Mistica neoplatonică (materie – suflet și rațiune – principiul suprem, unic al
divinității. Nunta se împlinește doar sub semnul Soarelui. Aspirația spre „marea lumină necreată a spiritului” (444). Creatul –
Increatul (Oul dogmatic) – „dorința [poetului] nu se îndreaptă către viața care se pregătește, ci către acea unică apariție de
puritate și inocență pe care ivirea vieții o va face să dispară. (...) sfânta liniște a increatului” (445). „În Timbru, poetul contemplă
armonia reculeasă a creației, a pietrei, humei și apei, a elementelor simple și nude în fața divinității pe care par a o presimți. Dar
pentru a o cânta, el știe că niciuna din vocile omului nu pot fi îndestulătoare. Ar trebui poate un cântec deopotrivă cu al mării,
vechiul leagăn al vieții sau cu acela neauzit, de laudă și uimire, al paradisului asistând la nașterea femeii.” (Timbru) – ANALIZĂ
TIMBRU
 C. TREPTELE VIZIUNII („modul de existență pe care ni-l propune poezia ermetică a lui Ion Barbu este viața în
spirit” (447)
 1) Prima treaptă a viziunii – imaginația reproductivă (universul de forme, lumini, culori, nuanțări ale văzduhului și zării)
[nu are dreptate], Barbu nu e mimetic niciodată
 2) Transfigurarea sacră a lumii; „un zvon de influențe misterioase circulă necontenit între pământ și cer, și din substanța
lor este făcută pasta în care sunt frământate cele mai multe din aceste poezii” (449) – cf. Ioana Em. Petrescu despre
scenariile inițiatice în poezia barbiană
 3) imaginile se realizează dar materia lor e aproape inexistentă - „Viziunea panoramică în versul: «Întreci orașul pietrei
limpezit» (Mod) este un miracol prin vastitatea unghiului de privire și puținătatea materiei lui. Întreaga poezie Mod
descrie o astfel de vedere asupra lumii, dintr-un zbor absorbit de zenit. Nu ceea ce se vede, ci actul de a vedea:
cuprinderea lumii din puncte din ce în ce mai înalte, până în clipa când ochiul n-o mai zărește decât ca o pată și până
când o depășește într-o realitate afară de timp. (...) Acolo, în regiunile spiritului pur, dincolo de valea răcoroasă a lumii,
ceea ce poetul contemplă sunt esențe, idei nereprezentabile.” (451) – Analiză MOD
 Universalia ante rem; trecerile din neființă în creațiune (Increat) – nu putem substitui cuvintele prin imagini. Dar putem
înțelege poezia prin „intuirea esențelor inteligibile” (452). Substantivul poate exprima mai bine esențele, adjectivul
corespunde însușirilor schimbătoare ale lucrurilor
 D. JOC –
 Libertate a artei (viziune limitată, totuși, admite Vianu); joc verbal – asonanță, onomatopee,
monorima (Ritmuri pentru nunțile necesare)
 dorința de a discredita universul real, pozitiv, eliberarea de real, dorința de a obține „revelația
dezordinei fundamentale... a dansului nebunatic pe care îl joacă turma formelor” (M. Raymond
despre Apollinaire, Cocteau) – cf. Ioana Em. Petrescu despre dinamica interioară a Ființei prin
sacrificarea individualului – relație cu romantismul (Eminescu, Avatarii faraonului Tla – Isis și cercul
magic)
 Gratuitatea artei (Valéry)
 E. LIMBAJ – desocializare = „limbaj interior” – notații eliptice de predicat, abreviată (nu ni se

indică relația și natura relației între termenii juxtapuși; cititorul va trebui să o găsească;
termenii abstracți
 Cf. Mallarmé: poezia trebuie să dea „un sens mai pur cuvintelor tribului”
Metoda ermetismului - Procedeul algebric al substituirii
• Poezii scrise între 1925-1929
• „în algebră, cifra cantitativă e înlocuită cu un simbol calitativ. Cuvântul obscur la d. Ion Barbu este
necunoscuta algebrică prin care substituie sensului clar, misterul. Nu este, așadar, un ermetism de
substanță, ci de procedeu.” (Cioculescu 1942: 17)
• „Barbu avea obiceiul să prelucreze prima formă a versurilor lui în sensul unei sporiri a dificultăților și a
curselor întinse imaginației (...) prezența acestora nu indică decât o gândire matematică de al doilea grad,
altoită conștient pe o imagine poetică de bază” (Ciorănescu 1996: 51)
• Codificarea mesajului poetic la nivel filologic prin vocabular (jargon matematic, topica, lapidaritatea
versului) și ideatic (sub motive biblice, liturgice, astrologice se camuflează incidente biografice)
(Manolescu, Istoria critică, cap. Barbu)
• Barbu despre eticheta „șaradist” în interviul lui Felix Aderca: „o poezie cu obiect (știi că șarada are unul)
mi-ar înșela ambițiunea”. Schimbarea formelor poetice se datorează căutării unei formule poetice prin
care cititorul să experimenteze direct facerea și desfacerea lumii. (Ioana Em. Petrescu, Eminescu și
mutațiile poeziei românești)
Problemele poeziei barbiene
• Obscuritate vs. obscurizare lirică (poeziile ermetice din perioada 1925-1929): Vianu –
obscuritatea e efectul precarității talentului; ermetismul e un stil. Dar H. Friedrich
obscuritate, magie lexicală, mister. Obscuritatea – îndepărtare de comunicarea unor
conținuturi univoce (poemul – multiple iradieri de semnificație
• Lirică fragmentată (cicluri succesive, Vianu) vs. organică (Papahagi) / unitară (Vianu:
poet metafizic, modalitatea cunoașterii variază, de la meditație, contemplație, la
revelație)
• Unitatea poeziei: definiția poeziei ca imn care instruiește în misterele lumii (Al.
Cistelecan), „cântec încăpător” (v. „Timbru”) – poet orfic (poezia cântec/ cântare/melos)
• Există o intuiție unică legată de poezie ca reprezentând „forme posibile”, „lumi

probabile” (asemeni geometriei), un spațiu al metamorfozelor înfățișărilor tranzitorii ale
Ființei, cu un statut inițiatic reclamat de poet „instruind de lucrurile esențiale” (Ioana
Em. Petrescu)
Problemele poeziei barbiene
• „Magie lexicală și mister” (H. Friedrich), poetul „începe a vorbi cu adevărat în limba păsărilor și a apei” (Vianu 1971: 416-417): „Cir-
li-lai, cir-li-lai,/ Precum stropi de apă rece/ În copaie când te lai;/ Vir-o-con-go-e-o-lig,/ Oase-nchise afar‘ în frig/ Lir-liu-gean, lir-liu-gean/ Ca
trei pietre date dura/ Pe dulci lespezi de mărgean. (In memoriam). Poemul evocă o „senzație de transparență, (...) evocând aerul pur al
dimineții, o viață trăită aproape în starea de grație, în netemporala „slavă stătătoare” a cetății Isarlâk. Entuziasmul pur, sublimat, este posibil
doar în această cetate a imnului...” (Papahagi, 83)
• Poetica tainei - jocul secund: un „mereu bănuit aspect ascuns, secund al lucrurilor, care scapă înțelegerii. Lucrul efectiv nu e niciodată
un lucru în sine: e «în sine» dar și «în alt sine», nedeterminat, dar descoperit, situat simetric față de «sine», ca și cum lucrul ar fi văzut în
oglindă.” (Papahagi 1976: 76); lumea e tot timpul ambiguă, într-o „dualitate speculară” (Papahagi 1976: 76); taina există la lumina zilei,
„paradoxul tainei în lumină”, poetica ambiguității, „contingentul așadar nu e eliminat, ci trăind solar a doua sa viață, cea de taină, reflectată”
(Papahagi 1976: 77)
• SOARELE, „simbol al principiului unic, simbol al increatului (...) singurul obiect al acestui univers care nu are umbră, care umbrește el însuși
lucrurile și le creează ca elemente nu doar ale jocului primar al existenței lor adevărate, ci și ale jocului secund al tainei” = „cheia supremă a
acestei construcții sistematice care este poezia lui Ion Barbu” (Papahagi 1976: 77) = platonism barbian (v. Valéry „Midi-la-haut, Midi sans
mouvement/ En soi se pense et convient a soi meme)
• Asocierea cu Mateiu Caragiale – v. Poetica tainei fără de sfârșit: "Îţi va părea ciudat, /.../ dar, după mine, unei istorii
frumuseţea îi stă numai în partea ei de taină; dacă i-o dezvălui, găsesc că îşi pierde tot farmecul. Împrejurările au făcut să întîlnesc în viaţă un
crîmpei de roman care să-mi împlinească dorinţa de taină fără sfîrşit. De ce să las să mi-l strici?” (Mateiu Caragiale, Remember)
• Raporturile cu romantismul – visul oniric – imaginarea de lumi probabile; clarobscurul visului (Rembrandt) – onirismul barbian
e fără coșmaruri, lumina imanentă e suficientă sieși, lumina obscură (Papahagi, 78)
• M. Papahagi – Barbu poet al iubirii: „iubirea universală pentru îndepărtat și înalt, de inspirație nietzscheeană din primul ciclu, a devenit
aspirație către absolut și contopire în unitate în Nunțile necesare; panteismul primului ciclu sugerează o similară ridicare la dimensiuni
cosmice a vitalismului dionisiac.” (Papahagi, 72)
• Raporturile cu modernismul - „repulsivul sincronism” (Barbu); „păgânism filosofic și poetic” (Papahagi, 78) „Om modern, Ion
Barbu se reîntoarce la «straturile de păgânătate» inițiale: «La temeliile sufletului omului de astăzi zac straturi de păgânătate».
De ele fățarnicul se rușinează, le tăinuiește cu grije, îngropându-le și mai tare într-însul sau le sărăcește înadins. Nebună ispravă!
Aceste funduri sunt bogăția, demonia naturii noastre și greutatea e numai să le găsim adevăratul rost. De ce n-ar fi Poezia rostul,
domeniul acestor forțe obscure, precreștine? Lumea cârmuită de cetele îngerești, e sigur mai dreaptă și mai sfântă decât lumea
Fabulei. Dar cea din urmă e mai poetică decât cea dintâi. (Cuvânt către poeți)” (Papahagi, 78) – cf. Blaga – Revolta fondului nostru
nelatin.
• Nu un rap superficial cu prezentul, ci un raport semnificativ cu noi înșine – imag. Greciei; nu imitație ci descoperire a unor
adevăruri esențiale – poezia trebuie să instruiască de lucrurile esențiale
• Raporturile cu avangarda – dezamăgirea suprarealistă – „În măsura în care au însemnat o revenire la imaginativ și romantic, tot
binele. În măsura în care au însemnat obraznică insurecție, confuziune pederastă, reclamă dezmățată, tot răul.” (apud Bodiu
2005: 74)
Bibliografie
Bodiu, Andrei, Ion Barbu, monografie, antologie de texte, receptare critică, Aula, Brașov,
2005
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Vlad & Vlad,
Craiova, 1993
Cioculescu, Șerban, O privire asupra poeziei noastre ermetice, în Aspecte lirice
contemporane, Casa Școalelor, București, 1942, pp. 3-22
Ciorănescu, Alexandru, Ion Barbu, EFCR, 1996
Crohmălniceanu, Ov. S. Literatura română şi expresionismul. Bucureşti, Editura Eminescu,
1971
Lovinescu, Eugen, Ion Barbu, în Istoria literaturii române contemporane, vol. II, Minerva,
București, 1981, pp. 287-291
Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române, Paralela 45, Pitești-București, 2008
Nicolescu, Basarab, Ion Barbu, Cosmologia „Jocului secund”, EPL, București, 1968
Papahagi, Marian, „Ion Barbu: Mitopoetica integrării în unitate”, în Exerciții de lectură, Dacia,
Cluj-Napoca, 1976
Idem, „Filologie barbiană”, în Critica de atelier, Cartea Românească, București, 1983
Pop, Ion, Ion Barbu sau poezia ca „joc secund”, în Recapitulări, EDP, București, 1995
Vianu, Tudor, „Ion Barbu”, în Scriitori români, vol. 3, ediție îngrijită de Cornelia Botez,
Antologie de Pompiliu Marcea, Editura Minerva, București, 1971, pp. 392-469
Modernitatea alternativă. Lucian Blaga
1895-1961
curs
Lucian Blaga - repere formatoare
 Spațiul culturii de limbă germană – filosofia (Kant, Schopenhauer, Nietzsche);
1917, Viena: artiștii expresioniști (Oskar Kokoschka, v. Hronicul și cântecul
vârstelor), Rilke
 Probleme estetice (1924), Filosofia stilului (1924), Fețele unui veac (1926) –
despre expresionism
 Expresionism: dimensiune spirituală, criza raporturilor omului modern cu

cosmicul, ilimitatul, natura, transcendentul; cale de salvare
 Expresionism: mișcare artistică desfășurată între 1912-1925 în spațiul de

cultură germană
 Cuvinte cheie: mister, extatic, apocaliptic, demonic, cosmic, originar, elan vital
L. Blaga despre arta expresionistă, 1917
„Textul era însoţit şi de ilustraţii din domeniul picturii revoluționare, ce se
încerca. Astfel luai întâiul contact cu inovațiile artei «expresioniste».
Pledoariile nu mi se păreau deloc esoterice. Dimpotrivă, le găseam foarte
clare, iar tezele enunțate aveau pentru mine evidenţa străvezie a unor
axiome. Prea puțin convingătoare şi catastrofal alese erau însă, după
opinia mea, exemplele destinate să ilustreze tezele. «Astea sunt noile 95
de teze ale lui Luther», glumeam eu. Aveam în faţă desene de Kokoşka,
Feininger etc. (Numai încetul cu încetul am reuşit, în cursul anilor, să-mi
revizuiesc gustul faţă de noua pictură.)”
Lucian Blaga, Opere 6, Hronicul și cântecul vârstelor, Ediție îngrijită de Dorli Blaga,
Editura Minerva, București, 1979, p. 167
Expresionismul – definiția lui L. Blaga
„De câte ori un lucru e astfel redat încât puterea, tensiunea sa

interioară îl întrece, îl transcendează, trădând relaţii cu
cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de a face cu un
produs artistic expresionist.”
Lucian Blaga, Filosofia stilului, în Încercări filosofice, ediţie îngrijită şi bibliografie de Anton
Ilica, Editura Facla, Timişoara, 1977, p. 127, subl. aut.
Expresionismul – definiția lui L. Blaga
 Stilul expresionist (Blaga): „dorința de pierdere în anonimat,

regresiunea spre originar, transcendentul, apocalipticul, gustul
stihialului, [...] vizionarism poetic.” (Moraru 2005: 11)
 „Tradiționalism metafizic autohton” – regăsit în creația

folclorică
 Nu este interesat de caricatural și grotesc. „Demonul său

creator e funciar euforic și extatic.” (Moraru 2005: 12)
Precursori ai Expresionismului:
Matthias Grünewald 1512–1516 Altarul din Issenheim
Matthias Grünewald 1512–1516 Altarul din Issenheim (detaliu)
Precursori ai Expresionismului: Vincent van Gogh, Semănătorul în apus,
1888 (gestul uman în armonie cu natura; coloristica: pastel; semnificații
pozitive)
Vincent van Gogh, Semănătorul versiunea 2, 1888
Vincent van Gogh, Semănătorul versiunea 3, 1888
Vincent van Gogh, Semănătorul cu împrejurimile Arles-ului în fundal,
1888 (angoasa: reprezentarea pământului arat ca hău; linia industrială a
orizontului)
Oskar Kokoschka,
Autoportret, 1917
(artistul expresionist este
interesat de natura
spirituală a ceea ce
pictează; vezi
contorsiunea liniilor
autoportretului care
transpun tulburarea,
angoasa)
Edvard Munch,
Autoportret cu țigară,
1895
(artistul expresionist
interesat de necunoscut;
autoportretul fără contur
complet, cu o aură de
mister)
Grupări plastice expresioniste: Die Brücke (Puntea), Dresda, 1905 Max Pechstein,
Bluza galbenă cu negru, 1909 (interesul pentru descoperirea naturii, a
corporalității; elogierea corpului liber, vitalismul)
Grupări plastice expresioniste: Die Blaue Reiter (Călărețul albastru), Munchen,
1911; Franz Marc – Caii albaștri (decizia artistului de a picta doar natura pentru
că ea singură a mai rămas pură; omul e corupt)
Grupări plastice expresioniste: Die Blaue Reiter (Călărețul albastru),
Munchen, 1911
Franz Marc – Micii cai galbeni
Grupări plastice expresioniste: Die Brücke (Puntea), Dresda, 1905
Ernst Ludwig Kirchner: experiența angoasantă a orașului modern, tradusă
prin angularitatea figurilor, spațiilor, clădirilor – Stradă, Berlin,1913
Die Brücke
(Puntea),
Dresda, 1905
Ernst Ludwig
Kirchner și
experiența
angoasantă a
orașului
modern
Potsdamer
Platz, 1914
Die Brücke (Puntea), Dresda, 1905
Ernst Ludwig Kirchner și experiența angoasantă a orașului modern
Ernst Ludwig Kirchner și experiența angoasantă a orașului modern,
Nollendorfplatz, 1912
Ernst Ludwig Kirchner și experiența angoasantă a orașului modern
Die Brücke (Puntea), Dresda,
1905
Ernst Ludwig Kirchner și

experiența angoasantă a
orașului modern
Turnul roșu din Halle, 1915

Lucian Blaga – reperele operei poetice
 1919, Poemele luminii – elan vital, dionisiac (Nietzsche), dezmărginire a sinelui, stihial
 1919, Pietre pentru templul meu, aforisme

 1919, Premiul Academiei Române (propus de Sextil Pușcariu)
 1920, Doctor în filosofie, Universitatea din Viena
 1921, Pașii profetului – panism, „variantă originală a regresiunii geologice expresioniste”

(Ov.S. Crohmălniceanu), beatitudine a relației cu natura; senzorial vs. spiritual // Pan vs.
Crist
 1922, Cultură și cunoștință (teza de doctorat publicată în România)

Lucian Blaga – reperele operei poetice
 1924, În marea trecere, individual vs. comunitar, regăsirea relației cu strămoșii; tema
retragerii în sine și descoperirea legăturilor intergeneraționale, a colectivității (v. „Am
înțeles păcatul ce apasă peste casa mea”) explorată deja în Poemele luminii (v. lanțul
intergenerațional în „Liniște”), continuată și în volumele următoare, în Lauda somnului (v.
viața secretă a spiritului și legătura între generații în „Somn”)
 1929, Lauda somnului, „vitalism oniric” (Ov. S. Crohmălniceanu)
 1933, La cumpăna apelor
 Cele trei volume 1924-1933: declinul lent al naturii, înstrăinarea de om, melancolia
 1943, Nebănuitele trepte, nostalgia după țara îndepărtată, metrica populară
 1936, Academia Română, Elogiul satului românesc
 1938, Universitatea „Regele Ferdinand”, Cluj, catedra de Filosofia culturii
Lucian Blaga
 Formulele „poetul filosof” sau „filosoful poet” reduc poezia la o

„transparență filosofică și mitico-religioasă improprie naturii sale,
metodă dezavuată de poetul însuși în repetate rânduri.” (Cornel
Moraru, Lucian Blaga, monografie, Aula, 2003)
= metafizicianul artist (principiul convergenței)

Lucian Blaga - Cuvinte cheie: mister, extatic, apocaliptic, demonic, cosmic,
originar
 Mister – creativitatea umană - „principiul conservării misterelor”, „orizontul misterului”; regăsit în
increat (potențialitate)
 Originar, inconștient, ancestral vs. Civilizație occidentală rece, mecanică, raționalistă =
declinul Occidentului pozitivist, prăbușirea încrederii în puterile rațiunii (Nietzsche, Spengler –
Declinul Occidentului) – v. text de tinerețe, ulterior renegat Revolta fondului nostru nelatin, 1921:
„izbucnirea din mister” a fondului slavo-trac, „exuberant și vital”; ritmul istoriei ca alternanță de teze
și antiteze hegeliene, după dominanta latinității va izbucni fondul slavo-trac
 Cultură (dimensiunea spirituală) vs. Civilizație (dimensiunea materială)
 Taina - „protejată și potențată” (Cornel Moraru)
 Extazul – relația cu realul
 Stihiile (mai ales în primele două volume de poezie)
 Apocalipticul - „realitatea e de natură apocaliptică”, „fulgurantă”, revelarea unui înțeles superior
chiar dacă absurd (A. = categorie a înțelegerii lumii, introdusă de Blaga pentru că cele două
anterioare, logicul și nelogicul nu reprezintă soluții într-o lume în care realul nu poate fi epuizat
„privirile omului sunt un patrafir sub care lucrurile totdeauna vor mai avea o taină de spovedit”) – v.
Schiță metafizică în Ceasornicul de nisip
Lucian Blaga
 Demonicul – Goethe, lecturi teologice, gnostice; motivația intuiției demonicului –
găsirea sensului pierdut, la moderni, al creației continue; postularea reintegrării
divinului și cosmicului (revrăjirea lumii)
Lucian Blaga - repere formatoare
 Creat vs. Increat (potențialitățile, virtualitățile)
 Lumina vs. Întunericul/Umbra
 Logos vs. Mythos
 Cuvinte vs. Tăcere/ Muțenie („amare foarte sunt toate cuvintele”, „Către
cititori”, vol. În marea trecere) - (cf. Ion Pop, Recapitulări, EDP, 1996)
 Autenticitarea relatării (din Hronicul și cântecul vârstelor) – coerentă cu structura
viziunii poetice blagiene
 Interpretarea psihanalitică – Corin Braga, Lucian Blaga și geneza lumilor imaginare
 De la vitalizarea misterului spre spiritualizarea lui – începând cu În marea
trecere
 Individualitate vs. Comunitate
Lucian Blaga – receptare în epoca interbelică
 L. Blaga – modernist în Istoria literaturii române contemporane a lui
Lovinescu dar nu și în Compendiul din 1937, unde va fi tradiționalist („o
anumită întoarcere la pământ, la tradiție anonimă, la rit”, E.L.), gândirist
din cauza colaborării la revista „Gândirea” condusă de Nichifor Crainic,
ortodoxist în Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui
Călinescu, după ce ortodoxiștii îi declaraseră poezia „un simbol al
decadenței moderniste”, (Z. Ornea, Tradiționalism și modernitate în
deceniul al treilea, p. 107, apud I. B. Lefter, op. cit., p. 178).
 Modernitatea formală, a stilizărilor expresioniste a unor formule
populare nemaifiind luată în calcul.
Lucian Blaga
 MODERNITATE ALTERNATIVĂ: restaurarea unor forme de viață
istorice, tradiționale, a comunicării tradiționale; poetica sa are în centru
re-vrăjirea lumii prin conceptul de „mister”.
 Modernismul blagian exprimă deziluzie cu privire la modernizarea
economică de tip liberal, caracterizată de exagerarea individualismului,
și efectele ei negative, oferind o modernitate alternativă, fondată pe
valorile ale comunității, apartenenței la o tradiție, la un spațiu formativ (v.
„Ani, pribegie și somn”)
Bibliografie
Lucian Blaga: Ceasornicul de nisip. Ediţie îngrijită, prefaţă şi bibliografie de Mircea Popa. Cluj,
Dacia, 1973 [Colecţia "Restituiri"]
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Editura Vlad & Vlad,
Craiova, 1993
Călinescu, Matei, Conceptul simbolist de poezie, în Conceptul modern de poezie (De la
romantism la simbolism), Univers, Bucureşti, 1970
Crohmălniceanu, Ov. S., Literatura română şi expresionismul, Minerva, Bucureşti, 1978
Gană, George. Opera literară a lui Lucian Blaga, Minerva, Bucureşti, 1976
Manolescu, Nicolae, Metamorfozele poeziei, în Poeţi moderni, Aula, Braşov, 2003
Manolescu, Nicolae, Literatura română postbelică, vol. 3, Critica. Eseul, Aula, Braşov, 2001
Manolescu, Nicolae, „G. Bacovia”, Istoria critică a literaturii române, Paralela 45, Pitești, 2008
Moraru, Cornel, Lucian Blaga. Convergenţe între poet şi filosof, Editura Ardealul, Biblioteca
Universitas, Tg. Mureş, 2005
Moraru, Cornel, Lucian Blaga, monografie, antologie comentată, receptare critică, Aula, Brașov,
2004
Nietzsche, Friedrich. Naşterea tragediei. Traducere de Ion Dobrogeanu-Gherea şi Ion Herdan.
[În vol. De la Apollo la Faust. Dialog între civilizaţii, dialog între generaţii. Antologie, cuvânt
înainte şi note introductive de Victor Ernest Maşek. Traducere de Lucian Blaga, Ion Dobrogeanu
- Gherea, Ion Herdan. Bucureşti, Editura Meridiane, 1978]
Pop, Ion. Lucian Blaga - universul liric, Cartea Românească, Bucureşti, 1981.
Conceptul de „modern” la sfârșitul sec. XIX în literatura
română. Poeți și teoreticieni simboliști:
Al. Macedonski, Ștefan Petică
Etimologie „modern”
• etim. modernus (formare în Ev Mediu):
= adv. modo (recent, chiar acum) + hodiernus (> hodie
– astăzi)
(Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, 2005)
• relativizare: cât de recent?

• modern = actual, recent, prezent vs. antic, clasic,
vechi
(Adrian Marino, Dintr-un dicționar de idei literare, 2010)
• „Modern” – mitologia progresului: recent, nou,
contemporan, actual; spiritul timpului; stil
„singurul lucru pe care fără îndoială toți modernii l-au avut în comun a
fost convingerea că noul este evident superior familiarului, ceea ce
este rar este superior obișnuitului, experimentul, rutinei.”
(Peter Gay, Modernism, 2)
Artistul modern definit de:

1. atracția pentru erezie, insubordonare față de
autoritate, căutarea autonomiei artistice absolute
2. explorarea sinelui, nonconformismul
(Peter Gay, Modernism)
Definiții operative
 Modernizare = progres științific și tehnic (proces
obiectiv); în economie și politică (M. Berman)
 Modernitate = condiția socială și culturală a acestor

schimbări obiective; formă de experiență, efectul
asupra persoanei (stare de spirit colectivă)
 Precondiții sociale și culturale pentru modernism –

stat și societate relativ liberale, urbanizare (Peter
Gay)
 Capitalism și modernism – rădăcini comune:

individualism (Daniel Bell)
Modernitate
 Ordinea tehno-economică: industrializare,
raționalitate funcțională; principiul economisirii;
birocrație, ierarhie
 Ordinea socială: structură a rolurilor, nu persoane

(reificare), emancipare, individualizare, atomizare
 Ordinea culturală: principiul exprimării și

reconstruirii „sinelui”, „culturalizarea eului” (Al.
Mușina) – împlinirea de sine, realizarea de sine =
experiența
Două modernități
 Modernități conflictuale:
 modernitatea socială = (revoluția industrială, științifică, capitalismul
occidental) raționalistă, optimistă, cosmopolită
 modernitatea estetică = polemică – începând cu Baudelaire (critică
la adresa rațiunii, irațională, suspicioasă, demistificatoare)
 modernitatea își generează propria critică:

 tradiționalism (conservatorism, forțe reacționare)
 critica pesimistă, nihilistă
(M. Călinescu, Cinci fețe ale modernității, Polirom, 2005)
 modernitatea – ambiguă (Sorin Alexandrescu, „Modernism și anti-
modernism. Din nou, cazul românesc”, în op. cit., p. 114, 127)
 Pro – elite, burghezia liberală
 Critică, rezistență la modernizare – clasele sociale perdante (agricultură, mici
meserii)
 Spiritul antimodern (Antoine Compagnon) – vs. Liberalism, revoluție, miturile
modernității; vs. Tradiționalism
 Modernism (în artă, cultură, sensibilitate – M.
Berman)
 Reflecție personală, deliberată asupra modernizării și
modernității, distilarea acestui proces; modernismul
poate fi favorabil sau critic la adresa lor
o favorabil – modernolatrie (futurism)
o critic (modernism critic, pesimism cultural, „cultural despair”):
artistul modern vs. burghezul filistin (ipocrit, incult, refractar la
nou) – aristocrația spiritului
 Modernism – paralel cu modernizarea în perioada
1789-1850, apoi devine critic
o Modernism critic – sfera esteticii și culturii înalte, proiecte
pentru o altă ordine socio-politică văzută ca o modernitate
alternativă, producerea unui om nou, a unei alternative
spirituale
O nouă sensibilitate
 Unitatea socială a
societății / sistemul de referință=
individul (autonom, liber, autentic) = vs. trib, grup,
breaslă, oraș
 economie: burghezul întreprinzător dar conservator

(morală, gust estetic)
 cultură: artistul independent, explorator în toate
domeniile vs. ura față de viața burgheză
 impuls: căutarea noului, experiența

Termenul de „modern” 1880-1899 (rom.)
Al. Macedonski
• Tradiția modernistă a literaturii române începe cu Al.
Macedonski și „Literatorul”
• „Literatorul” (1880-1919) – direcție estetică,

filopașoptistă (antijunimistă, antigermană ca școală
literară), cosmopolită (revalorizarea afinităților cu
Franța)
• Data publicării articolelor corespunde preocupărilor din

spațiul francez (René Ghil, Traité du verbe, 1886,
instrumentalism)
Al. Macedonski
„Macedonski dispunea de toate sau de aproape toate

elementele de cultură care să-l îndemne să construiască un
concept efectiv modern al poeziei; ceea ce l-a împiedicat să
ajungă aici a fost, poate, în afara temperamentului său
artistic, pe cât de puternic, pe atât de labil (cu generozități
și intransigențe excesive, prea deseori ocazionale), confuzia
însuși momentului literar, amestecul de valori și de
tendințe, față de care nu se putea adopta decât o atitudine
globală, modernă și clasică totodată, cum fusese și aceea a
marilor junimiști (dar poetul Nopților, se știe, era un
adversar ireductibil al acestora).” (s.n.)
(M. Călinescu, Conceptul modern de poezie, 186)
Termenul de „modern” 1880-1899 (rom.)
Al. Macedonski
 1880, Curs de analiză critică – Despre logica poeziei (II)
 „logica poeziei este nelogică față de proză, și tot ce nu e
logic fiind absurd, logica poeziei este, prin urmare, însăși
absurdul” (s.n.)
 Hugo Friedrich, Structura liricii moderne, 1956 –

categoriile negative: obscuritate, magie lexicală și mister,
tensiune disonantă între ininteligibil și fascinant,
deformarea realității, dizarmonie, fantezie dictatorială,
interioritate lărgită până în subconștient, jocul cu o
transcendență goală
Al. Macedonski
1892, Poezia viitorului
 „poezia modernă a început să graviteze către un ideal cu totul

superior… tinde a se deosebi de proză, de elocvența vulgară ce
impresionează pe ignoranți, de succesele de bâlci ale antitezei și
că și-a creat în fine un limbaj al ei propriu, limbaj în care se simte
în largul ei, și pe care burghezimea sufletelor nearipate către
aristocrația în arte nu va ajunge – din fericire pentru poezie – să-
l înțeleagă niciodată.” (s.n.)
Al. Macedonski
1896, Despre poezie
 „Mulțimile vor judeca altfel. Pentru ele, puțina poezie ce

emană din armonia sunetelor produsă de ritm și rimă este
îndestulătoare, […] Mulțimile nu vor putea dar decât să fie
bucuroase și recunoscătoare când un altul va lua osteneală să
gândească în locul lor, - și așa ajung poeți mari tocmai cei cari nu
sunt deloc. Aceasta explică cum Theophile Gautier, cum
Baudelaire și Leconte de Lisle, - cei cari între moderni sunt mai
adevărați poeți, - lasă reci pe majorități.” (s.n.)
Al. Macedonski
1896, Simțurile în poezie
 „… se poate zice chiar că Poezia nu este decât o exagerare a
lor. Pentru acest cuvânt oamenii ne-poeți o numesc nevroză.”
1897, Literatura modernă

 „Atât în fond cât și în formă, toți, e adevărat, caută frumosul,
dar cei mai mulți, caută frumosul nou.”
1899, În pragul secolului

 „În poezie… s-a căutat un drum nou, iar el este aproape
descoperit.”
Al. Macedonski
 Viziunea macedonskiană asupra viitorului poeziei:
optimistă, transfigurată, esențializată, inefabilă
 Modernitatea socială vs. Modernismul estetic (accent
asupra intuiției, sinesteziei, rafinamentul simțurilor)
 Poezia și Arta – aristocrația spiritului (simbolism,
decadentism), autonomia artei
„În conflict violent cu societatea epocii sale, sărăcit, declasat, ostracizat

în forme dramatice, cu o conștiință a damnării tot mai accentuată,
Macedonski se refugiază în artă și poezie ca într-o cetate
inexpugnabilă. Primind o funcție pur defensivă, de semnificație
personală, poezia încetează să mai constituie o problemă esențial
colectivă. Conținutul său se interiorizează, se subiectivizează, în
mod inevitabil.” (A. Marino, Opera lui Alexandru Macedonski, p.
663-664)
Ștefan Petică
 1899, Noul curent literar
 „Estetismul e o putere. El e o măreață școală de emoțiuni
literare unde se învață a iubi lucrurile prețioase, a dori ceea
ce nu s-a văzut încă și a înțelege pasiunea pentru ce e nou.”
 1900, Poezia nouă
 tehnica poetică a simboliștilor - „izolarea sensațiilor și darea
lor printr-un echivalent de imagine”
 impresionismul
 1900, Transformarea liricei

 odată cu Eminescu asistăm la pătrunderea „în partea
întunecată a sufletului” care a modificat lirica; vs. Alecsandri
Bibliografie
Alexandrescu, Sorin, „Modernism și anti-modernism. Din nou, cazul românesc”, în
Modernism și antimodernism, Noi perspective interdisciplinare, coord. Sorin Antohi,
Editura Cuvântul și Muzeul Național al Literaturii Române, 2008
Bell, Daniel, The Cultural Contradictions of Capitalism, Basic Books, New York, 1978
Berman, Marshall, All That is Solid Melts into Air, The Experience of Modernity,
Penguin Books, New York, 1988
Călinescu, Matei, Cinci fețe ale modernității, ed. a II-a Polirom, Iași, 2005
Călinescu, Matei, Conceptul modern de poezie, ed. a III-a, Paralela 45, Pitești, 2009
Friedrich, Hugo, Structura liricii moderne, EPLU, București, 1969
Gay, Peter, Modernism. The Lure of Heresy, From Baudelaire to Beckett and Beyond,
Vintage Books, London, 2007
Marino, Adrian, Dintr-un dicționar de idei literare, Ediție și text îngrijit de Florina Ilis
și Rodica Frențiu, Universitatea Babeș-Bolyai, Biblioteca Centrală Universitară
„Lucian Blaga”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2010
Marino, Adrian, Modern, modernism, modernitate, EPLU, București, 1969
Marino, Adrian, Opera lui Alexandru Macedonski, Editura pentru Literatură, 1967
Mușina, Alexandru, Paradigma poeziei moderne, Ed. Leka Brâncuș, Brașov, 1996
Omăt, Gabriela, Modernismul literar românesc în date (1880 – 2000) și texte (1880
- 1949), vol. 1 și 2, Institutul Cultural Român, București, 2008
Poeți simboliști:
Ștefan Petică, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu
Ștefan Petică(1877-1904)
 Primul poet simbolist autentic, teoretician al poeziei, „intelectual de
origine rurală, școlit numai în țară (...) o conștiință artistică foarte
ascuțită și o cultură universală pe cât de exactă pe atât de modernă.”
 Student la Facultatea de Litere și Filosofie, București (1902-1904),
ziarist, autodidact
 Sensibilitate eminesciană, melancolic, însă introduce în poezie decorul
citadin (parcul, havuzul, gradina, ghitara, orga, vioara); bun cunoscător
al literaturii engleze de sfârșit de secol XIX, esteții (John Ruskin,
prerafaeliții, Hugo von Hofmannstahl, Stefan George) – estetismul =
salvarea din criza societății contemporane
 Lumea percepută muzical (armonii, corespondențe)
 Estetism provenit din căutarea absolutului
 Inefabilul, vagul, sugestia, intelectualizarea emoției
 Volume: 1902, Fecioara în alb (ciclurile „Fecioara în alb”, „Când
vioarele tăcură”, „Moartea visurilor”)
Ion Negoițescu, „Ștefan Petică”, Istoria literaturii române, vol.
I, 1991:
„Continuând pe Eminescu și Macedonski în sinteza lui

simbolistă posibilă (așa cum rafinat a prevăzut în
Transformarea liricii – 1900, el apasă mai puternic pe
coarda macedonskiană. Somptuozitățile moleșitoare,
palorile decadente, o muzică crepusculară, obsesiile florale,
parfumurile și voluptățile torturante (...) îi melancolizează
însă ‘sonul‘ macedonskian.” (163)
D. Micu, Literatura română la începutul secolului XX, p. 249,
250:
„Când nu sunt de-a dreptul muzicale, reprezentările rămân,

oricum, vaporoase, diafane. Frenetic admirator al lui John
Ruskin, Petică face poezie prerafaelită (...)
Obsesia parfumurilor e un aspect al înclinației spre tot ce e
subtil, delicat, rar – emanație a unei sensibilități care a
suferit zguduiri, ostenită, bolnavă. Prin starea ei maladivă,
îndeosebi, se diferențiază simțirea lui Ștefan Petică de aceea
a lui Eminescu. E o simțire parțial dezarticulată sau care se
dezarticulează repede, cade în delir (...)
Fecioara în alb, V
Feminitate eterică, extatică (transa)
Prezența feminină fascinantă prin rătăcire, pasiune, voluptate, dar și prin
puritatea promisă, salvatoare, recuperatoare
Când viorile tăcură I, II, III, IX

Poetica mallarméeană – tăcerea e mai sugestivă; virtualitățile
Muzica – starea afectivă; armonie, sacralitate (I. Boldea)
Parfumul difuz, amintirea lui „poemă tăinuită-ntr-o petală”
Starea de vrajă
Moartea visurilor VII

Imaginar medieval, ceremonial în care este transfigurată dispariția
visurilor „poeme dulci de vise, poeme de petale,/ Ce mor în tremurarea
din mintea-ne pribeagă!”
„Dacă poetul n-ar fi murit atât de tânăr, poate că memorabilul său vers
„Păunii sub arcade, visând plângeau în somn” ar fi născut o poetică mai
densă și mai puțin monotonă, de o muzicalitate mai vizionară.”
Vioarele tăcură. O, nota cea din urmă
Ce plânge răslețită pe strunele-nvechite,
Și-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.
Arcușurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste paseri cu aripile întinse,
Păreau c-așteaptă semne, și strunele vibrară,
Ah, strunele, ce tremur de viață le cuprinse!
Și degetele fine, în umbră sclipitoare
Păreau ca niște clape de fildeș, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate.
Murise însă cântul de veche voluptate,
Și triste și stinghere vioarele părură
În noaptea-ntunecată de grea singurătate
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.
Dimitrie Anghel (1872-1914)
 Atras din adolescență de mișcarea simbolistă și de ideile socialiste
 Călătorește în Italia (1893) și Franța (1894-1902), existență boemă
 București 1902, prietenie cu Șt. O. Iosif
 Traduce din Paul Verlaine, Albert Samain
 „propria poezie simbolistă a lui Anghel le datorează grădinile înmiresmate,
parcurile cu havuzuri și statui, declinul amurgurilor de aur, putrefacția
drumurilor întomnate, reveria interioarelor oglindite într-un pahar de ceai,
molatecele lascivități nupțiale, dorul Cytherei, gustul pentru ideile
artificioase ale secolului al 18-lea” (Negoițescu 1991: 160)
 1913 moare „sfâșietor de trist” Șt. O. Iosif, D. Anghel se căsătorește cu fosta

lui soție, Natalia Negru.
 Se sinucide în 1914
 Volume: 1905, În grădină – poeme scrise începând cu 1894
 1909, Fantazii
„poetul florilor”
În grădină
Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gânduri blânde...

Ce iertător şi bun ţi-e gândul, în preajma florilor plăpânde!
Râd în grămadă: flori de nalbă şi albe flori de mărgărint,
De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint,
Sfioase-s bolţile spre sară, şi mai sfioasă-i iasomia:

Pe faţa ei neprihănită se-ngână-n veci melancolia
Seninului de zare stânsă, şi-n trandafiri cu foi de ceară
Trăiesc mâhnirile şi plânge norocul zilelor de vară.
Atâtea amintiri uitate cad abătute de-o mireasmă:

Parcă-mi arunc-o floare roşă o mână albă de fantasmă,
Ş-un chip bălan lâng-o fereastră răsare-n fulger şi se stânge...
De-atuncea mi-a rămas garoafa pe suflet ca un strop de sânge.
Ca nalba de curat odată eram, şi visuri de argint

Îmi surâdeau cu drag, cum râde lumina-n foi de mărgărint,
Şi dulci treceau zilele toate, şi-arar dureri dădeau ocoale...
Ah, amintirile-s ca fulgii rămaşi uitaţi în cuiburi goale!
După ploaie
S-a dus furtuna-n zări ș-acuma se-ntrec miresmele-n putere:

Se-ntrec care de care parcă, stăpînă să rămîie-anume
Peste-ntunericul acestei nopți dulci și pline de mistere ;
Se bat și florile — se vede că nimeni n-are tihnă-n lume.
Se războiesc mereu și ele să stăpîneasc-un ceas pămîntul...
— Dar cine nu-și încearcă oare o dată-n viața lui norocul?
În van să le despart-aleargă sub negrele umbrare vîntul...
— Biruitor pînă acuma domnește singur busuiocul.
Ca o biserică miroasă seninul cucerit o clipă,
Dar se trezesc în umbră crinii, vărsîndu-și boarea lor profană,
Văzduhu-i greu cît n-ar fi-n stare vîslind să-l taie o aripă,
Un trandafir murind se farmă pătînd cuprinsul ca o rană.
Și tot mai grea, mai tare crește naiva florilor urgie,
Se-ntrec care de care parcă să-nvingă ori să moară-n luptă.
În van trimite-un gînd de pace un miros blînd de iasomie,
Și flutură-n deșert în aer, ca un steag alb, o nalbă ruptă.
Hodină nu-i, dar iată-n luptă că vin și mîndrele verbine,
Un miros voluptos aleargă adus de vînturi de departe,
Și nu-i mireasmă să n-adoarmă, nici floare nu-i să nu se-ncline;
Iar noaptea toată deodată miroas-a dragoste și-a moarte.
Miroas-a moarte ș-a iubire și crește-o dulce lenevie
Ca-ntr-un polog frumos în care te-nvinge somnul fără vrere,
O ceață diafană zboară ca peste-un cîmp de bătălie,
Acoperind din nou grădina cu-ntunecatele-i mistere.
Negoițescu 1991: 161
„Fondul întunecat se revelează însă de îndată, cele mai sesizante aspecte

florale cultivate de lirismul lui Anghel datorându-se istovirii și morții în timp ca
și în anotimp.”
Moartea – delăsare, devitalizare, voluptuoasă atracție thanatică generală

(După ploaie) Negoițescu 1991: 161
Estetica impresionistă (Gherghina)
Ion Minulescu (1881-1944)
 Înscris la Facultatea de Drept, Universitatea din București, o
abandonează pentru a studia Dreptul în Franța
 Formația simbolistă (influență Jules Laforgue), anii petrecuți la Paris
1901-1904 (Belle Époque); 1924 călătorie în Franța după 20 de ani
(reîntâlnire cu Fundoianu)
 Boema, stilul șic, Mecena (iubitor al artei), animator al tinerilor poeți
în cafenelele Bucureștiului sau în salonul său
 Din 1905 în țară, lucrează în diverse redacții de reviste literare sau
funcționar în ministere
 Volume: 1908, Romanțe pentru mai târziu (simbolism facil, exhibarea
convenției, parodierea S.)
1913, De vorbă cu mine însumi (maniera, autopastișa,
exaltarea – I. Vinea, afectarea, imaginea poetică banală, verbalism –
Arghezi)
1930, Strofe pentru toată lumea (prozaism, bufonadă, poet
fantezist)
1936, Nu sunt ce par a fi... (umor burlesc, calambur, parodie,
cabotin - Ș. Cioculescu)
 Volume:
 1908, Romanțe pentru mai târziu (simbolism facil, exhibarea
convenției, parodierea S.)
Romanța cheii, Romanța celor trei corăbii
 1913, De vorbă cu mine însumi (maniera, autopastișa,
exaltarea – I. Vinea, afectarea, imaginea poetică banală,
verbalism – Arghezi)
Ecce Homo, Prin gările cu firme-albastre, Romanță policromă
 1930, Strofe pentru toată lumea (prozaism, bufonadă, poet
fantezist)
Strofe pentru faptele diverse – Ultima oră, Moartea
pasagerului, Pastel profan, Amiază rurală, Seară rurală,
Ploaie urbană, Acuarelă, Marină estivală, Pastel banal
 1936, Nu sunt ce par a fi... (umor burlesc, calambur,
parodie, cabotin - Ș. Cioculescu)
 Mihail Dragomirescu, „Romanțe pentru mai târziu” de I.
Minulescu, Convorbiri critice, 1908: „Astfel, Minulescu apare
ca un senzitiv naturalist, simbolic prin concepţie, romantic
prin exagerarea imaginilor, clasic prin seninătatea simţirii.
Dar cu aceste calităţi [...] care-i dau o fizionomie aşa de
particulară, operele poetice ale lui Minulescu nu sunt, nu
pot fi mari poeme lirice, ci romanţe, de un gen superior, e
adevărat, dar simple romanţe.”
 Formă și armonie nouă
 Poza, superficialitate, cabotinism
 E. Lovinescu, Critice, 1926: „Prin calitatea imaginilor sale,
prin muzicalitatea versurilor, prin ritm, prin abundenţa
sonoră a limbii, prin anumite obsesii verbale şi procedee
funambuleşti, este neîndoios că poezia minulesciană
reprezintă un punct de plecare în evoluţia poeziei noastre.”
 Valoare istorică
 E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane 1900-
1937: „Adevăratul stegar al mişcării simboliste a fost I.
Minulescu [...]. Fără a fi ermetic, prin fond, şi, mai ales, prin
formă, întrucât e o artă de relativă iniţiere şi, oricum, de
rafinare estetică, simbolismul nu poate fi popular. I.
Minulescu e în situaţia paradoxală de a-l fi făcut pe înţelesul
tuturor şi de a-i fi popularizat metodele; de aici, o bănuială
asupra calităţii unei poezii atât de expansive. [...] Succesul
poeziei minulesciene nu vine însă de la fondul ei muzical, ci
de la muzicalitatea ei exterioară.”
 G. Călinescu, 1936: „D. Minulescu e un mare sentimental şi
la d-sa simbolismul e un mod de a ascunde sentimentul
care îl ruşinează. Fiindu-i ruşine de sentimentul său, poetul
îl spune în parodie, îl ascunde în abstracţiuni şi familiarităţi,
şi acest lucru dă naştere acelui aer minulescian, savuros în
genere, câteodată însă artificial.”
 Sentimental, ironic
 Pompiliu Constantinescu, 1936: „Nu ştiu de ce, ori de câte
ori citesc o poemă minulesciană, din primele volume ale
poetului, un ton de amabilă parodie se impune lecturii; cred
că el este inerent acestei poezii, ea însăşi o parodie
suculentă a temelor simbolismului francez.”
 parodie
T. Arghezi
Curs
Experiențele argheziene - 1
 2 poeme comentate Denie si Har
 eveniment de natură familială: la 11 ani, în urma unui incident cu tatăl
său, copilul părăsește casa părintească
Șerban Cioculescu:
- individualismul răzvrătit al poetului
- satanismul
- interesul ocazional pentru boema literară, a neadaptabililor
- amoralismul prozatorului
- răscolirea imundiciilor, cu o prefăcută voluptate, dar cu certa plăcere a
scandalului
- denotă poziția în răspăr cu acea colectivitate supusă convențiilor
sociale
Experiențele argheziene - 2
 experiența religioasă: resorturile nu pot fi identificate: autorul nu e foarte
generos cu biografii săi
 februarie 1900 Mănăstirea Cernica, București – 1905, Fribourg, Elveția – îl

părăsește pentru o singurătate activă – 1906-1910 trăiește la Geneva și Paris –
1911 pamflete împotriva mitropolitului -- exclus din cinul călugăresc
 considerată o experiență excepțională (din vocație), impact asupra poeziei sale -
Vladimir Streinu: poezia lui Arghezi = „o mare dramă creștină”
 Ș. Cioculescu: „Poezia religioasă… conține un singur moment agonic: al
psalmilor, între 1925 și 1927. Ulterior, se precizează treptat, acalmia și
recunoașterea panteistică a divinității.”
 Ș. Cioculescu: „Nota atee lipsește cu totul în poezia argheziană”
 Al. George (experiență spirituală eșuată = a dorit să ajungă la adevărurile
supreme pe o cale proprie, eretică: palpabilul) – (v. Ciclul Psalmilor din Cuvinte
potrivite: „Vreau să te pipăi și să urlu...”)
„Cazul” Arghezi – probleme de receptare - 1
 poet contestat și adulat
 Tradiționaliștii:poetul „scârbos” (N. Iorga) și „îngrozitor” (Nichifor
Crainic); „prezentat adesea drept un poet mare dar incomod și
vulgar” (Al. George)
 Socialiștii: „poetul cel mai revoluționar al vremii noastre” (N. D.
Cocea, prieten al autorului, în Viața socială, 1910); la procesul
ziariștilor (1919) N. D. Cocea va declara „Arghezi e cel mai mare poet
al țării de la Eminescu”
 comparat cu Eminescu, caracterizare consacrată de M. Ralea, 1927
 Avangardiștii: Cuvinte potrivite - „un eveniment literar și cel mai
important eveniment poetic de la Eminescu până azi”; „A apărut între
noi și cartea mult așteptată a poetului pe care de douăzeci de ani îl
caută, îl suspină și îl recită cu ochii închiși sufletele noastre (Felix
Aderca), 1927
„Cazul” Arghezi
 1927, Ion Barbu, art. Poetica domnului Arghezi, în Ideea europeană
• absenţa spiritului de construcţie (A. caută amănuntul opulent)

• facilitatea - „poet fără mesagiu, respins de Idee”
• desuetudinea temelor (eminescianism, sămănătorism, poporanism)
• descriptivism
• poezia = meșteșug, industrie impură, mecanică
• gen hibrid, roman analitic în versuri
„= poezie ne-lirică, ne-intelectuală, plebee, impură (hibridă), prozaică

(roman analitic în versuri), meșteșugărească, revalorificatoare a
genurilor istoricizate, «urâtă»”, (M. Cărtărescu, Postmodernismul
românesc)
 1934: Premiul Național pentru Literatură, ex aequo cu G. Bacovia

„Cazul” Arghezi
 1936: Editura Fundațiilor Regale inaugurează colecția „Ediții definitive.
Scriitori români contemporani” cu volumul lui T. Arghezi Versuri (Cuvinte
potrivite, Flori de mucigai, Cărticica de seară, ciclul inedit Mărțișoare)
 1948, Sorin Toma, art. Răsfoind volumele lui Tudor Arghezi. Poezia
putrefacției sau putrefacția poeziei, în Scânteia – atac la adresa
personalității și poeziei lui Arghezi pe motive ideologice, ale realismului
socialist. Consecința este excluderea poetului din viața literară.
„Conținutul ideologic al poeziei lui Arghezi (dezgustul de viață, scârba și ura față de om,
pesimismul, misticismul, cultivarea a tot ce e bolnăvicios, căutarea morții) nu are în sine
nimic original și nimic «național». În epoca monopolurilor imperialiste, acest conținut
ideologic reprezintă marfa standardizată pe scară mondială a artei burgheze decadente. […] O
asemenea «estetică» nu poate pretinde o mai mare valoare de circulație decât ar putea să
aibă niște obiecte fabricate într-o leprozerie, sau niște idei elaborate în casa de nebuni. Ea nu
este propriu-zis o estetică, ci un fenomen patologic, un agent al contagiunii, pe care
societatea sănătoasă trebuie să-l izoleze.”
„Cazul” Arghezi
 1948-1955, poetul este exclus din viața literară; traduceri

 1955, reintegrare în viața literară prin publicarea a două volume de
poezie considerate un compromis literar cu noua putere comunistă:
1907-Peizaje, 1955 și Cântare omului, 1956, volume ce „ilustrau
mecanic teze materialist-dialectice și viziuni istorice partinice” (E.
Negrici, Literatura română sub comunism: 1948-1964, Cartea
Românească, 2010, p. 197)
 1955, ales membru titular al Academiei Române
 1967, înmormântat cu funeralii naționale la Mărțișor
„Cazul” Arghezi
 poet proteiform
 E. Lovinescu, Critice, vol. IX, 1923: Arghezi e un „fals simbolist”;
nu a
putut identifica „unitatea temperamentală la care se reduce orice
mare poet”; în Istoria literaturii române contemporane: cap. Sinteza
poeziei moderniste și tradiționale
 M. Cărtărescu, Postmodernismul românesc, 1999:
„Arghezi, considerat cvasiunanim drept unul dintre cei mai mari

poeți moderni ai secolului nostru (…) a prilejuit întotdeauna un
scandal taxinomic. Ce fel de poet a fost, de fapt, Arghezi? Un
tradiționalist? Un simbolist? Un modernist? Pentru moderniști el a
fost totdeauna un eretic, și din acest motiv a fost ținta celor mai acide
atacuri.”
„Cazul” Arghezi
 poet proteiform
 Matei Călinescu: Arghezi = „modernist atipic”; păstrează din viziunea
modernă componenta metafizică și metaforismul poeziei sale
 Apropiere de modelul avangardist al antipoeticului: plasticitatea
limbajului, prozaismele, estetica urâtului; „țărănia” lui Arghezi în
răspăr cu purismul poeziei române după 1930
 debut întârziat
 1896, Liga ortodoxă, Ion N. Theodorescu
 1898, Viața nouă, semnează Ion Th. Arghezzi
 1904, Linia dreaptă, Tudor Arghezi; poetul era deja autorul Agatelor
negre care circulau în ms.; considerat al doilea debut al poetului
 1927, debut în volum - „Cuvinte potrivite”
Poetica argheziană
 obscuritatea poeziei
 cronologia discontinuă
 nerespectarea logicii formale
 a scrie „pe dedesubt”, 1900
 scrisul artistic -- v. Scrisoare cu tibișirul, 1924
 artistul trebuie să fie un profesionist al scrisului (meșteșugarul)
 „scriitorul «muncește» cuvântul” „viziunea lui e deformatoare, dar în
același timp reformatoare” (Al. George) „sistemul lui de a scrie.. ” (citat
mai mare Al. George – 162-163)
 căutarea cuvântului nu pentru a exprima adevărul, ci pentru a descoperi
adevărul
 cuvântul e asimilat cu Logosul, cuvântul are ascunse în el virtualitățile
creației, pe care artistul trebuie să știe să le descătușeze
 percepția acut senzorială a cuvântului (încă din 1904 – art. Vers și
poezie)
Poetica argheziană
 poetica antipoeticului
Matei Călinescu:
„L-a împiedicat să adere la avangardă (…) credința sa veche, reînnoită sub
diferite forme, în posibilitatea finală a unei mântuiri prin cuvântul
poetic, prin virtuțile lui purificatoare.” (Conceptul modern de poezie)
 estetica urâtului
Matei Călinescu:
„E vorba deci, la Arghezi, nu de o sublimare a urâtului pentru a face să
strălucească mai tare frumusețea (în spiritul antitezelor romantice), nici de
o cultivare a urâtului, blasfematorie la adresa oricărui ideal de frumusețe
(ca la precursorii sau la promotorii avangardei), ci de o conversiune a
urâtului și repulsivului la o frumusețe tainică și indicibilă ca grația,
folosind în acest sens propriile sale resurse interioare, neștiute, de
purificare.” (Conceptul modern de poezie) – v. poemul „Ion Ion” din Flori de
mucigai – prin recuperarea biografiei personajului poetul îl umanizează;
poemul Cântec mut
Proteismul modelului poetic
 1. modelul disperării culturale: Agate negre, Psalmii, Duhovnicească dar și angoasa
lipsei de sens a noii lumi
 distrugerea unei ordini vechi a lumii
 importanța experienței religioase (căutarea, provocarea, negarea divinului)
 2. modelul estetic: Flori de mucegai
 recuperarea prin intermediul esteticului a unei lumi căzute (atitudinea poetului –
amoralism - nu judecă, nu are o atitudine justițiară
 3. modelul unui modernism alternativ
 recuperarea integratoare a unei comunități patriarhale, „o replică oricăror forme de
pervertire a simțămintelor elementare, a virtuților simple de către omul modern” (E.
Negrici, Literatura română sub comunism)
 restaurarea unor forme de viață istorice, tradiționale, a comunicării tradiționale, fondată
pe valorile familiei, ale comunității; Ș. Cioculescu: „Arghezi pleacă de la un ideal de
masculinitate plenară, energetică și voluntaristă, întemeiat social pe celula familială.”
 re-vrăjirea lumii – redescoperirea prezenței divine în universul apropiat, natura e infuzată
de sacralitate
Mărțișor, „patria tribului meu”
1926 – cumpără domeniul din str. Prelungirea Mărțișor, suprafața
de 17250 m2, un câmp cu scaieți (mahala fără apă curentă,
canalizare, lumină electrică)
1929-1933 – casă construită sub directa supraveghere și
colaborare a lui Arghezi; materiale: trestie de bambus cu lapte
de ciment
Până în 1941 – reconstruită din cărămidă
În 15 ani Arghezi și Paraschiva „vor sădi grădină și livadă, vor
întemeia o gospodărie patriarhală, cu mâțe, câini, capre și
albine, în mijlocul cărora vor crește fericiți doi copii, o fată
[Domnica/Mitzura] și un băiat [Iosif/Baruțu], vegheați de
dragostea părinților.” (Roxana Sorescu, Tabel cronologic al ediției T.
Arghezi, Printre psalmi, Antologie, Ediție îngrijită de Roxana Sorescu,
Editura Art, 2010)
Bibliografie
Balotă, Nicolae, Opera lui Tudor Arghezi, Eminescu, București, 1979
Călinescu, Matei, Conceptul modern de poezie, Paralela 45, Pitești, 2009
Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc, Humanitas, București, 1999
Cistelecan, Al., „Vecinul meu, Dumnezeu”, în Vatra nr. 3/2007
Cioculescu, Șerban, Aspecte lirice contemporane, Casa Școalelor, București, 1942
Cioculescu, Șerban, Tudor Arghezi, ed. a II-a revizuită și adăugită, Minerva, București,
1971
Crohmălniceanu, Ov. S., Literatura română și expresionismul, cap. Alte incidențe,
Minerva, Buc., 1978
George, Alexandru, Marele Alpha, Cartea Românească, București, 1970
Manolescu, Nicolae, Metamorfozele poeziei. Poeți moderni, Aula, Brașov, 2003
Negrici, Eugen, Literatura română sub comunism: 1948-1964, I, Cartea Românească,
București, 2010
Omăt, Gabriela, Modernismul literar românesc în date (1880 – 2000) și texte (1880 -
1949), vol. 1 și 2, Institutul Cultural Român, București, 2008
Sorescu, Roxana, T. Arghezi, Printre psalmi, Antologie, Ediție îngrijită de Roxana
Sorescu, Editura Art, 2010
T. Arghezi și
Paraschiva
București
primăvara 1956
Foto Eugen Jebeleanu
Tradiționalismul.
Ion Pillat (1891-1945)
Tradiționalismul
 „sămănătorism sincronizat cu necesitățile estetice ale momentului”
(Lovinescu Istoria literaturii române contemporane, Minerva, 1981, p. 64)
– un mod de a simți modificat în expresia lui exterioară
 „un stil, o formulă inventată de poeți moderni, ieșiți adesea din școala
simbolismului” (Manolescu, Poeți moderni, Aula, 2003, p. 36) – v. „ism” –
program, nu sensibilitate reală; sensibilitatea e modernă dar forma de
expresie este una învechită, marcând rezerva față de nou pe care o
manifestă tradiționaliștii
Ion Pillat (1891-1945)
- Apropiat de cenaclul lui Macedonski – poezia de începuturi este de descendență
parnasiană, simbolistă
- Trei faze ale poeziei sale, corespunzând și modului în care poetul și-a editat poeziile
în ediție definitivă:
- 1906-1918 - Faza parnasiană, simbolistă sau parnasiană-impresionistă (Ion Negoițescu); cel mai
important ciclu „Grădina între ziduri”
- 1918-1927 – faza simbolistă-tradiționalistă (I. Negoițescu) – cel mai important volum Pe Argeș în
sus, 1923 – influența lui Francis Jammes; „sentimentalitate elegiacă, foarte fină și foarte
discretă” (Ion Negoițescu, Scriitori moderni, Editura pentru Literatură, 1966, „ion pillat:
«poezii»”, p. 165)
- 1927-1941 – faza clasicizantă, perfecțiune formală
- „Tradiționalismul lui Ion Pillat nu vine dintr-un etos, el fiind doar un ecou
simbolist: odihna spiritului crepuscular, scăldat încă de lumină.” (Ion Negoițescu,
Scriitori moderni, Editura pentru Literatură, 1966, „ion pillat: «poezii»”, p. 166)
„Balta”
- Imaginarul acvatic
- Influența macedonskiană și parnasiană, privirea estetă asupra peisajului - „Opală moartă
prinsă într-un inel de sare”
- Imaginea statică derivă din poetica parnasiană; poetica post-romantică: sub influența
cadrului nocturn devine o imagine dinamică, apropiată de poetica impresionismului pictural
„Lumina serii însă se răspândi pe iaz, / Și se făcu din apa murdară o grădină / În care cresc din
fire și pete de lumină / Zambile și lalele și roze de Șiraz.”
- Transfigurarea realității animă poetul pentru a dori desprinderea de contingent (rugăciunea
finală) – transfigurarea, ca prefigurare a apariției spiritului
„Seară la Miorcani”
- Cadrul nocturn favorizează transformarea privirii poetului asupra peisajului, compus din
elemente tradițional rurale văzute de poet într-o manieră inedită – ca și cum nu ar aparține
universului terestru, teluric, ci celui acvatic
- Un exercițiu de insolitare (defamiliarizare)
 Metamorfoza registrului terestru în cel acvatic – supraimpresiunea celor două imagini:
 lanuri/valuri „Ritmic, lanuri nesfârșite mișcând valul lor de spice, / ÎI pornesc din capul zării ca să-l frângă-n
cap de sat”;
 coșare (construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole cf.
dexonline.ro )/ coșurile vapoarelor „spre coșare potmolite-n largul țării / Ca vapoare părăsite de demult de
marinar.”
Supraimpresiunea favorizează desprinderea de spațiul terestru spre cel infinit, meditația,
reculegerea sinelui; spațiul terestru, asociat la Pillat cu inerția, sub influența cadrului
nocturn își pierde greutatea și facilitează desprinderea – ecouri din poetica simbolistă și
din cea romantică (desprinderea de contingent, elanul către un dincolo)
- G. Călinescu în Istoria literaturii române de la origini până în prezent Pillat este un „poet al
roadelor toamnei”, poet la care domină imaginarul teluric, lumea pillatiană - „lume fruct”
- Al. Cistelecan în Celălalt Pillat demonstrează că în imaginarul pillatian importantă este
această dimensiune acvatică; fructele nu sunt proiecțiile unui gurmand, atras de aroma
lor, ele devin un principiu vizionar și transfigurator (v. Cămara de fructe)
Pe Argeș în sus, 1923, „Ctitorii”
- Imaginarul acvatic – consolidat în vol. Pe Argeș în sus, 1923
- Intertext cu începutul baladei Monastirea Argeșului: „Pe Argeș în jos, pe un mal frumos...”
- Direcția precizată în titlul volumului nu urmează curgerea apei, firul apei, marcându-se și
scurgerea timpului; proiectul descoperit în spatele volumului - recuperare a trecutului, a vârstei
fericite a copilăriei
- V. Gh. Grigurcu: „complexul copilăriei”
- V. Cornel Ungureanu: Pillat, „un posibil proustian” – interesat de recuperarea timpului trecut (v.
Marcel Proust, marele roman În căutarea timpului pierdut); de ce „posibil”? În romanul
proustian experiențele de recuperare a trecutului sunt fericite, pozitive, realizate. Trecutul este
ascuns în simțuri și poate reizbucni cu aceeași forță cu care s-a imprimat sau a fost reținută
senzația. (Madlena, biscuiții înmuiați cu ceai de la mătușa Leonie îi redă lui Marcel întreaga
lume pierdută. „Întreg Combray-ul, și împrejurimile lui, toate acestea iau formă și consistență,
au răsărit deodată, oraș și grădini, din ceașca mea cu ceai” (Marcel Proust, Swann, În căutarea
timpului pierdut, I, traducere de Radu Cioculescu, Editura pentru Literatură, 1968, p. 61).
Corespondența trecut-prezent în romanul proustian. Trecutul se manifestă atât de puternic
încât anulează prezentul și devine „puțin timp în stare pură”.
- Pillat – recuperarea trecutului nu este prinsă în desfășurarea poemului, rămâne ca o
promisiune, aluzie. Se fac preparative pentru recuperare dar poemul se oprește în momentul în
care amintirea ar putea să izbucnească/ să fie declanșată: „Să stau, pe când afară se stinge orice
şoaptă,/ Privind cenuşa caldă din vatra mea, de-acum, Şi să aud deodată cu-nfiorare cum/
Trosneşte amintirea ca o castană coaptă.” („Ctitorii”), v. și finalul poemului „În vie”
Pe Argeș în sus, 1923, „Ctitorii”
- Topografia locală: Miorcani, moșia de la Florica, Argeș (familia Brătienilor), vârful Negoiu (munte
sacru aici), râurile (Râul Doamnei, Argeș), Negru-Vodă (ctitorul, și poetul își fondează / ctitorește
viața pe dealurile toamnei („Ctitorii”) – proiect local
- Viziunea estetă asupra peisajului, inspirată din arta populară: salba, pieptarul, ia, sumanul
- Repliere spre vatră, retragere în spațiul protector, fericit: „Las altora tot globul terestru ca o minge”,
asociere cu activități tradiționale: „Acolo,-n pacea nopţii, pe drumuri de podgorii,/ Am mers tăcut
alături de carele cu boi” – cu scopul de a recupera copilăria (vezi visarea, reveria din penultima
strofă care poartă subiectul liric spre trecut spre un timp al fericirii interioare „vremea când înfloriră
teii” foarte diferit față de prezent
 Misiunea poetului – să se adâncească în trecut și să încerce să îl capteze; doar aici trecutul
poate fi invocat
- „În vie”
- Ion Negoițescu: „temele sunt: peisajul local, amintirea copilăriei, reziduul istoric și anotimpul” (Ion
Negoițescu, Scriitori moderni, Editura pentru Literatură, 1966, ion pillat: „poezii”, p. 165)
- Via, toamna ca anotimp al prea-plinului, și accentuarea ideii de trecere
- Întrebarea retorică: „Ce vrea cu mine toamna, pe dealuri de mă-ntoarnă?” – dorința de a descoperi
amintirea
- Mai degrabă o anticipare decât o actualizare; nu cunoaștem ce conține amintirea – poate este amintirea
mirosurilor din trecut „Tot mai miroase via....” – poetul nu se subordonează scurgerii timpului, vrea să o
eludeze și să se tot întoarcă la anumite momente
- „Odaia bunicului”
- Impresia de muzeu – bunicul din poveste
- Reconstituirea unei întregi epoci, v. și „Aci sosi pe vremuri...”
- Imposibilitatea de a opri timpul, de a-l face reversibil – melancolia, angoasa
- „Ochelarii bunicii”
- Obiectul magic prin care subiectul poetic poate ajunge în trecut
- Confruntarea între temporalități, angoasantă, privirea dinspre prezent spre trecut dar și privirea inversă
- Spaima de devenire, de maturizare: „Nu vreau să-l știu… nu pot să-l știu… E prea târziu!/ De omul chel si rău,
rămân legat pe moarte.”
- „Aci sosi pe vremuri”
- Măsurarea timpului - clopotul din sat
- Ciclicitate, reversibilitate
- Împăcare cu ritmicitatea existenței – bătrânii/tinerii – ritualurile care și-au păstrat structura; povestea
personală se înscrie în ritmurile de demult, conferă o anumită siguranță – v. și viziunea tradiționalistă – v.
suprapunerea acțiunilor în anumite locuri, acceptarea efemerității vieții, înlesnită de structurile comune
- Păstrarea repetiției de la început la sfârșit – nimic nu distruge armonia locurilor, gesturilor, textelor, ele se
schimbă după modă dar structurile de adâncime rămân
- Cf. Fundoianu – „Herța IV” – supunerea la ritmurile de altădată nu este la fel de bine primită – există și o
respingere a conformismului datorată ideii că viața este în altă parte, dorința de evadare, de neintegrare
- Poemul se deschide spre lumea din afară – violența, depărtările invocate
Bibliografie
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Vlad &
Vlad, Craiova, 1993
Cistelecan, Alexandru, Celălalt Pillat, Editura Fundației Culturale Române, 2000
Manolescu, Nicolae, Poeți moderni, Aula, 2003
Negoițescu, Ion, „ion pillat: «poezii»”, în Scriitori moderni, Editura pentru Literatură,
1966
Proust, Marcel, Swann, În căutarea timpului pierdut, I, traducere de Radu Cioculescu,
Editura pentru Literatură, 1968

Literatura Romana - Doar Fata

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Literatura Romana - Doar Fata

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Avangarda în spațiul cultural european și

românesc (manifeste, reprezentanți,

Negația și inovația sunt privite cu suspiciune, considerate fenomene

Ion Vinea și reținerile față de Dada în corespondența cu Tzara: „E cea

1912 – revista „Simbolul” – Adrian Maniu, Ion Vinea, Samuel

 primatul intelectului asupra afectelor

Ion Călugăru, Precizări: „și dacă ieri am cântat inspirându-

ZÜRICH, 1916 - PARIS, 1922

Sediul Cabaret Voltaire, Zürich,

„Picioarele lui Ball erau

Tom Sandquist, DADA EST, Românii de

• 2 sau 3 octombrie 1944, Auschwitz

- nu simbioză ci parazitism, datorat „neputinț[ei] noastre de a asimila –

• Baudelaire, Huysmans, St. Mallarmé, Francis Jammes, André Gide,

V. Recompunerea imaginii târgului în ciclul Herța – precaritatea locuirii – târgul la

Red Gaze, 1910

• 2 sau 3 octombrie 1944, Auschwitz

- nu simbioză ci parazitism, datorat „neputinț[ei] noastre de a asimila –

• Baudelaire, Huysmans, St. Mallarmé, Francis Jammes, André Gide,

V. Recompunerea imaginii târgului în ciclul Herța – precaritatea locuirii – târgul la

Red Gaze, 1910

Literatura română III, Curs 1, conf. dr. Georgeta Moarcăs

Ar fi timpul ca literaţii noştri, ei mai ales, să-şi îndrepte luarea-aminte şi

 Art. „Poporanismul”, Garabet Ibrăileanu

Ibrăileanu, 1920 - „tendinţa progresistă şi umanitară de a zugrăvi pe

D. Micu - „ţinându-se departe de politica militantă, Ibrăileanu a dezvoltat latura

„Ţăranul trebuie arătat în toată goliciunea inferiorităţii, sălbăticiei şi barbariei

→ două direcții în poezia nouă franceză:

Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc

Ca nişte lungi ecouri unite-n depărtare

Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,

Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,

Stéphane Mallarmé: „A numi (s.a.) un obiect este a suprima trei sferturi

• Muzicalitatea versului, vagul, căutarea nuanței, aluzia, renunțarea la

• „Literatorul” (Al. Macedonski) – articole prin care definește poezia nouă

Întindeți pânzele, băieți...

Urcați în vârfuri de catarg

De unde sunt și cine sunt

Nu-mi va reține pieptul muiat în valuri grele,

Un vechi Plictis, ce-n crude speranțe se destramă,

Oh! sufletul! – curatul argint de-odinioară.

În tot se simte un fior.

-Cultul estet al frumosului, dorința de a construi poeme perfecte formal

Poema rondelurilor (1916-1920) - „subtilitatea decadentă a simțurilor”

• 1916, Critice, IV; Tacitus, Anale (trad.)

• 1922, Critice, vol. VII

• 1926, „Sburătorul” (serie nouă); Critice, II; Istoria literaturii române

• 1927 ultimul număr al „Sburătorului”; Istoria literaturii române

contemporane, III (Evoluţia poeziei lirice)

• 1928, Istoria literaturii române contemporane, IV (Evoluţia poeziei epice),

V (Evoluția „prozei literare”)

• 1929, Istoria literaturii române contemporane, VI (Mutaţia valorilor

• 1933, Virgiliu, Eneida (trad.)

• 1934, Mite (roman, ciclul eminescian)

• 1935, Bălăuca (roman, ciclul eminescian); Odiseea (trad.)

• 1936 propus membru activ al Academiei Române dar e respins

• 1937, Istoria literaturii române contemporane (1900-1937), compendiu;

• 1940, T. Maiorescu (monografie), respinsă în 1942 de la premiul Academiei

• 1943, T. Maiorescu şi posteritatea lui critică, T. Maiorescu şi contemporanii

 Metoda: impresionismul critic, 1909

(formă naivă în Pași pe nisip, sceptică în Critice, organizat în sistem în

 Critica estetică: valoarea estetică = variabilă (rasă, timp), individuală

 Sincronism, imitație, mutația valorilor estetice, relativism,

 modernismul lovinescian – continuă modernismul