CURS 11

5.1.6. Sfecla pentru zahăr – biologie, ecologie, sistematică

Importanţă. Sfecla pentru zahăr se cultivă pentru rădăcini, din care prin prelucrare se
obține ca produs principal, zahărul, iar ca produse secundare, melasa și borhotul, folosite în
furajarea animalelor și pentru obținerea alcoolului etilic.
Pe plan mondial, sfecla este a doua sursă de zahăr după trestia de zahăr, produs
indispensabil pentru alimentația omului, datorită valorii energetice mari 2200 cal./kg.
Sfecla furnizează aproximativ 40-45% din producția mondială de zahăr.
Pe lângă alimentație, zahărul constituie materie primă pentru:
 obținerea glicerinei și levulozei;
 producerea de alcool etilic;
 obținerea acizilor lactic și citric;
 obținerea carburanților speciali;
 realizarea lactoprenului (pentru materialul plastic vulcanizabil) și dextranului;
 ca mediu de cultura pentru obținerea penicilinei.
Sfecla pentru zahăr poate fi utilizată și în industria spirtului, unde din 100 kg rădăcini
cu 17% zaharoză se pot obține 10-11 litri alcool absolut.
Frunzele și coletele care reprezintă 40-45% din recolta totală a sfeclei de zahăr, se
utilizează ca furaj verde, murat sau uscat, în alimentația taurinelor având o valoare furajeră
apropiată de cea a porumbului pentru masa verde.
Importanța deosebită au și rezidurile industriale: melasa, tăițeii și nămolul de la filtrele
presei care rezultă în urma extragerii zahărului din sfeclă. Aceste reziduri sunt folosite cu
succes în hrana animalelor puse la îngrășat.
Melasa ce rezultă sub forma unui lichid vâscos de culoare brună, reprezentând 4-5%
din greutatea rădăcinilor sfeclei prelucrate și având un coținut de 50% zahăr, 20% substanțe
organice nezaharate, 10% săruri minerale și 20% apă, are largi utilizări în primul rând pentru
extragerea în continuare a zahărului, sau pentru fabricarea alcoolului etilic, a butanolului, a
acetonei, a drojdiei alimentare, acidului citric sau în producerea industrială a furajelor
concentrate.
Tăițeii proaspeți, murați sau uscați, constituie un conținut de 92,5% CO3Ca și 2,15%
Mg (OH) din substanța uscată este un valoros amendament pentru solurile acide folosit în
agricultură.

5.1.6.1. Particularităţi biologice

Sfecla cultivată este o plantă bienală. În primul an de vegetaţie se formează „corpul
sfeclei”, iar în anul al doilea formează ramurile florifere care fructifică.
Corpul sfeclei, convenţional, „rădăcina”, în medie circa 500 g; este format din:
 Epicotil (capul sau coletul) – partea superioară care creşte afară din pământ, pe
care, în primul an, se formează rozeta de frunze, iar în al doilea an tulpinile
florifere. Reprezintă circa 18 % din greutatea corpului sfeclei şi circa 4 - 8 %
din lungime.
 Hipocotil – porţiunea cuprinsă între epicotil şi rădăcina propriu-zisă.
Reprezintă la soiurile cultivate pentru zahăr 5 - 10 % din lungimea corpului
sfeclei şi circa 28 % din greutate.
 Rădăcina propriu-zisă – zona dintre hipocotil şi „coadă”, adică zona unde
diametrul scade sub 1 cm. Reprezintă circa 90 % din lungimea corpului sfeclei
şi 55 - 60 % din greutate. De-a lungul rădăcinii se găsesc două şănţuleţe din
care pornesc rădăcinile laterale subţiri, care pătrund în sol până la 150 - 200
cm, iar lateral pe o rază de 50 - 60 cm.
 Rădăcina conţine circa 75% apă şi 25% s.u., din care: 17,5% zaharoză şi 7,5%
substanţe nezaharoase (celuloză, hemiceluloză, substanţe pectice, substanţe azotate, cenuşă).
Structura anatomică a rădăcinii ajunsă la maturitate: peridermă formată din suber,
felogen şi feloderm; parenchim – care predomină în masa rădăcinii; fascicule libero-
lemnoase, dispuse pe 8 - 12 inele concentrice.
Frunzele cotiledoanele sunt primele frunze. Frunzele adevărate apar succesiv,
frecvent se formează 30 - 40 frunze, dar şi 80 - 90 frunze. Lung peţiolate, cu limbul oval-
alungit, cu suprafaţa netedă sau gofrată, portul erect, semierect sau culcat; soiurile cu frunzele
erecte se pretează la mecanizarea lucrărilor de îngrijire.
Suprafaţa foliară maximă este 6.000 - 14.000 cm2; în iulie, indicele foliar 4 - 5 şi în
august 6 – 8. Ramurile florifere se formează în al doilea an de vegetaţie; lăstarii principali au
80 - 200 cm înălţime şi ramificaţi; pe ramificaţii sunt inserate frunze mici, scurt-peţiolate, cu
limb alungit.
Florile sunt sesile, hermafrodite, pot fi solitare, în cazul formelor monogerme: 10.000
- 20.000 flori/plantă. Polenizarea alogamă, anemofilă şi entomofilă.
Fructul, la soiurile plurigerme fructul – glomerul cu 2 - 5 fructe simple (nucule);
soiurile monogerme au glomerule cu o singură nuculă.
Masa a 1.000 de glomerule poate fi de 20 - 30 g la glomerulele plurigerme şi de 15 -
20 g la cele monogerme, iar MH = 20 - 25 kg/hl.
Sămânţa are masa de 2 - 6 mg şi forma seminţei este elipsoidală, rostrată.

5.1.6.2. Cerinţe ecologice

Cerinţe faţă de temperatură:
- 2.400 - 2.900°C, suma gradelor de temperatură mai mari de 0oC, în primul an de
vegetaţie şi 1.800°C în anul al doilea;
- 3 - 4°C temperatura minimă de germinaţie, iar durata de răsărire la această
temperatură este de 20 - 30 zile; la 9 - 10°C seminţele germinează în 9 zile, iar la 15 - 16°C,
în 4 - 7 zile;
- la -2°C ... -4°C, cotiledoanele degeră; în faza de 6 - 10 perechi de frunze plantele
rezistă până la -8°C (Gh. Bîlteanu, 1993);
- acumularea zahărului încetează la 5 - 6°C. Sfeclele recoltate îngheaţă la -1°C şi
are loc fenomenul de „invertire a zahărului”.
Cerinţe faţă de umiditate:
- plantă pretenţioasă faţă de umiditate; producţii mari şi stabile se obţin în zonele
cu 500 - 600 mm precipitaţii anual; consumul specific de apă 350 - 500;
- secetele din lunile iunie, iulie şi august micşorează recoltele şi înrăutăţesc
calităţile tehnologice de prelucrare prin creşterea conţinutului de azot vătămător.
Cerinţe faţă de lumină:
- plantă de zi lungă, cu foliaj bogat, care valorifică bine energia luminoasă. Durata
de strălucire a soarelui pe perioada de vegetaţie - 850 de ore;
- importante intensitatea luminii şi insolaţia din lunile august-septembrie, când se
acumulează mari cantităţi de zahăr.
Cerinţe faţă de sol:
- foarte pretenţioasă faţă de sol datorită sistemului radicular profund, cu capacitate
mare de respiraţie şi un consum ridicat de elemente nutritive şi apă;
- favorabile solurile cu textura luto-nisipoasă, cu 17 - 20 % argilă, profunde, bine
structurate, cu capacitate mare de reţinere a apei, permeabile pentru apă şi aer, bogate în
substanţe nutritive, cu pânza de apă freatică la 2 - 4 m adâncime şi reacţie slab acidă - slab
alcalină (pH = 6,5 - 8);
- cele mai favorabile: cernoziomuri, aluviuni luto-nisipoase, luvosoluri şi
preluvosoluri roşcate.
Zonarea culturii sfeclei pentru zahăr în România este următoarea:
Zonă foarte favorabilă – suprafeţe mari în Câmpia sud-estică şi centrală a
Transilvaniei, în câmpia din nord-vestul ţării, câmpia din nordul Moldovei. 630 - 740 mm
precipitaţii anual (360 - 400 mm în perioada de vegetaţie a sfeclei – aprilie - octombrie); 18 -
21°C izoterma verii; 10 - 30 de zile frecvenţa zilelor cu peste 30°C, favorizând acumularea
zahărului în rădăcini. Predomină: cernoziomuri cambice şi argice, aluviuni bine solificate, mai
puţin luvosoluri şi preluvosoluri roşcate.
Zonă favorabilă – 130 - 150 mii ha, o bună parte în vecinătatea zonei foarte
favorabile, subdivizată în subzonele: Favorabilă 1 şi 2 – Câmpia Dunării, a Dobrogei şi
centrul şi sudul Moldovei. 450 - 350 mm precipitaţii, cu repartizare mai puţin favorabilă.
Însuşirile fizice şi de fertilitate ale solurilor, condiţiile favorabile de lumină şi temperatură
specifice câmpiei din sudul ţării, aplicarea unui regim raţional de irigare – factori care pot
recomanda trecerea acestei zone în cadrul zonei foarte favorabile.

Figura 5.1. Zonarea culturii sfeclei pentru zahăr

(după I. Fazecaş, 1979)

5.1.6.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri

Sfecla – familia Cheonopodiaceae, genul Beta, specia B. vulgaris L., subsp. vulgaris
(sfecla cultivată): convar. crassa Alef., cu: var. altissima Döll. (sin. saccharifera Alef.),
cultivată pentru zahăr; var. crassa Alef. – soiurile furajere; var. conditiva Alef. şi lutea DC. –
formele legumicole.
În cultură se găsesc, în prezent, soiuri diploide, triploide şi tetraploide. După numărul
de fructe în glomerul, atât soiurile diploide, cât şi cele poliploide, pot fi monogerme genetic
(glomerule cu un singur fruct, respectiv o singură sămânţă) sau plurigerme (glomerule cu mai
multe fructe, respectiv seminţe). Soiuri plurigerme: Românesc 7; Monogerme: din import:
Emma, Hilma, Evelina, Goldoni, Jewgenia KWS, Belgado, Aries, Stratego, Dora, Corsica,
Silanto, Boa, Valzer, Fantazja, Vangelis, și românești: Brașov 519, Monorom, Barsa, Asketa,
Gazeta și Rhizocta.
În cea mai mare parte în practica agricolă se folosesc hibrizi de sfeclă după forma
rădăcinii, capacitatea de a emite lăstarii în primul an de vegetaţie şi conţinutului de zahăr,
soiurile de sfeclă pentru zahăr se împart în patru tipuri:
 Tipul E – productiv, cu rădăcini ovale, conţinut de zahăr mai scăzut (16-18 %). Sunt
tardive, cu lăstărire slabă în primul an de vegetaţie.
  Tipul N – normal cu rădăcini conice cu colet mic. Are cu 0,5 % mai mult zahăr decât
tipul E. Are o capacitate de producţie ridicată şi plasticitate ecologică mare.
 Tipul Z – bogat în zahăr, cu rădăcină conic-alungită, conţine cu 0,8 – 1,6 % mai mult
zahăr decât tipul N dar mai slab productiv. Emite frecvent lăstari floriferi în primul an
de vegetaţie. Dă producţii mai mici de rădăcini.
 Tipul ZZ – foarte bogat în zahăr, are rădăcini mici, foarte precoce, conţine cu 0,6 – 1,1
% mai mult zahăr decât tipul Z. Emit frecvent lăstari în primul an de vegetaţie.

5.1.6.4. Tehnologia de cultivare

5.1.6.4.1. Rotația culturii
Sfecla pentru zahăr – urmează după culturi care părăsesc terenul devreme, pentru a
rămâne timp pentru efectuarea lucrărilor solului şi a fertilizării organo-minerale. Se pot
asigura astfel acumularea apei în sol, combaterea buruienilor şi valorificarea eficientă a
îngrăşămintelor.
Cele mai bune premergătoare – cereale de toamnă, leguminoase anuale, cartof.
Contraindicate: cruciferele şi ovăzul din cauza dăunătorilor comuni (nematode);
floarea-soarelui şi cânepa, din cauza consumului mare de apă şi potasiu; sorgul şi iarba de
Sudan, datorită epuizării solului în apă.
Sfecla poate reveni pe acelaşi teren după 4 ani, dacă solul nu a fost infestat cu
nematode, sau după 6 ani, dacă infestarea a fost slabă, şi numai după 8 ani, în cazul infestării
puternice.
Sfecla – bună premergătoare pentru orz, grâu, porumb şi alte culturi cu care nu are
dăunători comuni.

5.1.6.4.2. Aplicarea îngrășămintelor

Sfecla de zahăr este o plantă mare consumatoare de elemente nutritive din sol.
Pentru o tonă de rădăcini şi frunze, realizează un consum specific de 4-5 kg azot, 1,5-2
kg fosfor, 5,5-6 kg potasiu, 2,5 kg calciu şi 1,5 kg mangan.
Se poate folosi în mod deosebit fertilizarea organică a întregii suprafeţe cu gunoi de
grajd, bine fermentat, în doză de 40-50 de tone la hectar, pentru a obţine producţii de peste 50
de tone la hectar sfeclă de zahăr.
Gunoiul de grajd asigură importante sporuri de recoltă pe toate tipurile de sol. Gunoiul
fermentat se recomandă a fi încorporat în sol sub arătura de vară sau toamnă. Pentru 1 tonă
gunoi încorporat, dozele de îngrăşăminte se vor diminua cu: 2,5 kg N/ha, 1,5 kg P 2O5/ha, şi
2,5 kg K2O /ha, când îngrăşământul organic se aplică direct sfeclei, şi cu 1,5 kg N/ha, 1,0 kg
P2O5/ha şi 1 kg K2O/ha, la gunoiul aplicat plantei premergătoare.
Fertilizarea organo-minerală echilibrată asigură folosirea eficientă a apei totale din
sol (precipitaţii şi irigaţii) şi o eficienţă economică ridicată a culturii. Se recomandă doze de 5
tone la hectar de resturi organice şi îngrăşăminte complexe de tipul N180P100K80 sau 30 de tone
de gunoi de grajd şi N120P80K80.
Îngrăşămintele cu fosfor, cu potasiu sau complexe cu două sau trei elemente nutritive
se administrează numai sub arătura de bază. Îngrăşămintele cu azot se aplică, în principal, la
pregătirea terenului în primăvară, până la 50%, şi restul se completează până la o doză
recomandată în perioada de vegetaţie, cu praşilele I şi a II-a mecanice.
Tratamentele foliare cu mangan asigură dezvoltarea unui aparat foliar sănătos,
stimulează formarea rădăcinilor secundare, contribuie la creșterea producției și calității
acesteia. Este implicat în formarea cloroplastelor, reprezintă o componentă importantă a
biosintezei acizilor grași, influențează echilibrul energetic prin controlul metabolismului
glucidic, participă la sinteza vitaminei C, iar metabolizarea nitraților la nivelul frunzelor este
posibilă doar în prezența ionilor de mangan.
Randamentul util de sfeclă de zahăr constă din rădăcini. Pe de altă parte, partea de la
suprafață, adică frunzele împreună cu o parte sau tot capul, sunt acum îngrășăminte verde și
sunt arate. În trecut, după insilare, erau folosite pentru furaje.
Îngrăşămintele verzi – importante în regiunile unde leguminoasele pot fi cultivate în
mirişte sau la irigat.
Stabilirea dozelor de îngrăşăminte se efectuează în funcţie de recolta scontată şi
aprovizionarea solului cu elemente fertilizante. Recomandările sunt următoarele: pe solurile
cu fertilitate bună se administrează N120-160P70-150K50-80, iar pe solurile cu fertilitate medie şi
slabă, N140-180P80-115K60-110.
Îngrăşămintele complexe (NPK) (de tipurile 16:48:0; 23:23:0; 13:27:13) se aplică la
pregătirea patului germinativ.

5.1.6.4.3. Lucrările solului

După plantele care părăsesc terenul în vară (cereale păioase) – dezmiriştit cu grape cu
discuri, prin care se previne pierderea apei din sol şi se asigură înmagazinarea apei din
precipitaţii.
Arătura se execută la adâncimea de 28 - 30 cm.
Nivelarea arăturii din toamnă cu diferite utilaje agricole, asigură pregătirea terenului
mai devreme în primăvară, printr-o singură trecere cu combinatorul.
Pregătirea patului germinativ se execută pe solurile uşoare cu combinatorul format
din grapa cu colţi rigizi şi grapa elicoidală urmată de tăvălugul inelar (de „tip croskillet”); pe
solurile mai grele şi tasate se înlocuieşte grapa cu colţi rigizi din compunerea combinatorului
cu vibrocultorul, care poate afâna şi mărunţi mai bine aceste soluri; adâncimea de mobilizare
a solului nu trebuie să depăşească 4 cm.
Răsărirea în câmp la sfecla pentru zahăr este influenţată de adâncimea la care se
încorporează sămânţa şi de gradul de mărunţire a solului. Cele mai bune rezultate se obţin
când se seamănă la 2 cm, iar solul are bulgări cu diametrul mai mic de 5 cm.

5.1.6.4.4. Sămânța și semănatul

Sămânţa trebuie să provină din loturi semincere certificate, categoria biologică
înmulţirea I, puritatea minimum 99 %, germinaţia minimum 75 %; sămânţă „şlefuită” în cazul
soiurilor plurigerme şi „neşlefuită” la soiurile monogerme. Glomerulele şlefuite sunt de regulă
drajate, respectiv acoperite cu un liant în care se adaugă substanţe nutritive, insecticide,
fungicide şi biostimulatori. Sămânţa drajată şi calibrată asigură realizarea unui semănat de
mare precizie.
Sămânţa se tratează pentru prevenirea atacului de dăunători (Agriotes sp., Tanymecus
sp., Bothynoderes punctiventris, Cheatocnema tibialis), cu: acetamiprid (MOSPILAN
70WP, 30 kg/tonă sămânţă), iar pentru a preveni atacul ciupercilor Pythium, Phoma,
Peronospora, Aphanomyces, Fusarium, Mucor, Aspergillus, cu: himexazol (TACHIGAREN 70
WP, 6 g/kg) ş.a.
Epoca de semănat se recomandată primăvara timpuriu, când temperatura solului la
adâncimea de încorporare se stabilizează (2 - 3 zile) la 3 - 4°C, iar terenul este zvântat;
semănatul trebuie încheiat până la 15 martie în zona de sud şi 25 martie în zona de nord a
ţării.
Densitatea la recoltare 100 - 110 mii plante/ha în culturile neirigate şi 110 - 120 mii
plante/ha la culturile irigate; în tehnologia clasică se seamănă un număr dublu sau chiar triplu
de seminţe, din cauza capacităţii germinative reduse şi răsăritului dificil.
Distanţele de semănat. Pe suprafeţele recoltate mecanizat, sfecla pentru zahăr se
seamănă la distanţe între rânduri de 45 cm, iar pe suprafeţele unde recoltatul se efectuează
semimecanizat se seamănă în benzi, după schema: 45-60-45-45-45-60-45.
Cantitatea de sămânţă. În funcţie de distanţele de semănat, pe rând (8 - 12 cm), variază
la soiurile monogerme între 5 şi 8 kg/ha, iar la soiurile plurigerme între 8 şi 12,5 kg/ha.
Adâncimea de semănat recomandată este de 2 - 3 cm la sămânţa monogermă şi 3 - 4
cm la sămânţa plurigermă. Semănătoarea se echipează cu patine mici, prevăzute cu
limitatoare de adâncime.

5.1.6.4.5. Lucrări de îngrijire

5.1.6.4.5.1. Combaterea buruienilor
Tratamente chimice în momentele optime de aplicare:
 preemergent: Dual EC (3-6 l/ha);
 contra dicotiledonatelor: Betanal Expert (1,2 l/ha)-3 tratamente; Betanal Maxx Pro
(1,5 l/ha)-3 tratamente, Venzar (1l/ha), Pyramin Turbo (2,5 l/ha) – 2 tratamente,
Safari (30 g/ha);
 contra costreiului din rizomi: Agil (1,5-2 l/ha); Fusilade Forte (0,8-1,3 l/ha),
Pantera 40 EC (1-1,5 l/ha);
 contra pălămidei: Lontrel 300 (0,3-0,5 l/ha).
În solele puternic infectate cu Avena fatua, după răsărirea sfeclei se folosesc erbicidele:
fluazifop-butil (FUSILADE SUPER, 1,5 - 2 l/ha. Dacă cultura este infestată şi cu Sorghum
halepense, dozele din erbicidele menţionate se măresc la 2 - 3 l/ha, tratamentul efectuându-se
atunci când plantele de costrei au 15 - 35 cm înălţime; combaterea chimică a buruienilor reduce
numărul de praşile.
În tehnologia clasică, prima praşilă mecanică se execută după 8 - 10 zile de la semănat,
deci înainte de răsărire, pe urmele încă vizibile lăsate de roţile tasatoare ale semănătorii, lăsând o
zonă de protecţie de 5 - 7 cm, la adâncimea de 4 - 6 cm.
În vegetaţie se mai execută 3 - 4 praşile mecanice, începând imediat ce rândurile devin
vizibile şi repetate la intervale de 10 - 14 zile, în funcţie de starea terenului şi gradul de
îmburuienare; adâncimile de lucru sunt 5 - 7 cm la praşila I, 8 - 10 cm la praşila a II-a, 10 - 12 cm
la praşila a III-a şi 12 - 15 cm la praşila a IV-a; viteza de înaintare a tractorului este de 3,8 km/h la
prima praşilă, 6,2 km/h la praşila a doua şi circa 7 - 8 km/h la ultimele două lucrări; la prima şi a
doua praşilă cultivatorul se echipează cu discuri de protecţie a rândurilor şi cu cuţite săgeată; la
praşilele a treia şi a patra, discurile de protecţie se scot, iar cuţitele săgeată se înlocuiesc cu cele
unilaterale.
În tehnologiile moderne densităţile dorite se realizează prin semănatul sfeclei la distanţă
definitivă bob cu bob, cu sămânţă din soiuri monogerme genetic, cu indicatori de calitate
superiori, cu condiţia protejării perfecte a culturii împotriva buruienilor, a bolilor şi dăunătorilor;
Răritul, efectuat manual, este o lucrare din tehnologia clasică, pentru asigurarea densităţii
optime.

5.1.6.4.5.2.Combaterea bolilor
Cercosporioza și făinarea sunt cele mai răspândite boli ale sfeclei pentru zahăr.
Cercosporioza (Cercospora beticola) apare în lunile iunie-iulie, mai frecvent în zonele
şi în anii cu cantităţi mai mari de precipitaţii sau în condiţii de irigare; pierderile provocate pot
ajunge la 30% la producţia de rădăcini şi 40% la producţia de zahăr. Se efectuează 2 - 3
tratamente cu: diniconazol (SUMI 8, 0,5 l/ha); carbendazim (BAVISTIN 50, 0,3 l/ha);
bitertanol (BAYCOR 300, 2 l/ha) ş.a. Făinarea (Erysiphe betae) se combate cu propiconazol
(TILT 250 EC, 0,3 l/ha).
 5.1.6.4.5.3.Combaterea dăunătorilor
Dăunătorii din sol (Bothynoderes punctiventris, Agriotes sp., Atomaris linearis,
Tanymecus sp., Chaetocnema tibialis) se combat prin tratamente la sămânţă şi în vegetaţie cu:
clorpirifos (DURSBAN 4 Z, 1,5 l/ha) sau deltametrin (DECIS 2,5 EC, 0,5 l/ha);
Larvele defoliatoare (Mamestra brassicae, Plusia gamma) se tratează în vegetaţie cu:
bifentrin (TALSTAR 10 EC, 0,1 l/ha); afla-cipermetrin (FASTAC 10 EC, 0,1 l/ha);
deltametrin (DECIS 2,5 EC, 0,5 l/ha); quinalphos (EKALUX 25 EC, 1,0 l/ha); esfenvalerat
(SUMI ALFA 10 EC, 0,3 l/ha); dimetenamid-P + terbutilazin (SUMICOMBI 30 EC, 0,75
l/ha); clorpirifos (DURSBAN 4 EC, 1,5 l/ha).

5.1.6.4.6. Irigarea
În anii normali, la mijlocul lunii iunie, se recomandă o normă de udare de 500 - 600
m3/ha, revenirea pe aceeaşi parcelă fiind necesară la intervale de 10 - 15 zile, în funcţie de
textura solurilor.
Se recomandă: în zona de stepă norma de irigaţie de 4.800 - 5.600 m3/ha apă în 6 - 7
udări; în zona de silvostepă 5 - 6 udări, cu norma de irigare de 3.500 - 4.200 m3/ha; în zona
pădurilor din câmpie, 4 - 5 udări, cu o normă de irigare de 2.400 - 3.000 m3/ha.
Între data aplicării ultimei udări şi a recoltării trebuie să treacă 30 de zile în anii
normali şi numai circa 5 - 10 zile în anii secetoşi.

5.1.6.4.7. Recoltarea
Epoca de recoltare. Când sfecla a ajuns la maturitate, rădăcinile au atins greutatea
maximă şi au conţinutul mai ridicat de zahăr. Fenologic, frunzele se împuţinează şi devin de
culoare verde deschis, iar formarea de noi frunze încetineşte. Calendaristic: în jur de 15 - 20
septembrie în zonele din sudul ţării şi 1 - 5 octombrie în zona mai rece din nord.
Decoletarea. Rădăcinile cu greutate mai mică de 1 kg se decoletează printr-o tăietură
orizontală la nivelul celor mai de jos muguri vizibili de pe epicotil; rădăcinile mai mari de 1
kg se decoletează conic, înlăturând, cu o porţiune mică de pulpă, frunzele uscate şi verzi şi
efectuând la capătul sfeclei o tăietură orizontală de 2 - 3 cm.
Recoltarea poate fi efectuată manual, semimecanizat şi mecanizat:
Recoltarea mecanizată, poate fi realizată în două faze (de exemplu, cu seturile de
maşini MDS-3 + MRS-3, şi BM-6 + KS-6) sau într-o singură fază (de exemplu, cu combinele
de recoltat sfeclă CRS-2 şi CRS-3 sau cu alte tipuri de combine);
La recoltarea în două faze, pentru a lucra în condiţii bune, cu pierderi minime, trebuie
îndeplinite condiţiile: teren perfect nivelat; semănat executat echidistant şi în rânduri drepte;
răsărire explozivă şi fără goluri; distanţa între plante 18 - 22 cm; la prăşit să nu se scoată
bolovani, să nu se facă şanţuri, să nu se acopere coletul plantelor cu pământ; terenul curat de
buruieni; culturile cu distanţa între plante pe rând sub 12 cm nu se pot decoleta, iar cele care
au coletul deasupra solului, la peste 12 cm, la decoletare sunt culcate şi se taie oblic; terenul
să aibă umiditate normală; lucrarea de decoletat să înceapă după ce se ridică roua.
Recoltarea semimecanizată. Dislocarea rădăcinilor se efectuează cu DSP-4, iar
extragerea rădăcinilor din sol şi decoletarea se execută manual. Rădăcinile decoletate şi bine
curăţate de pământ se aşează în grămezi şi, dacă nu se transportă imediat, se vor acoperi cu
frunze.
Recoltarea manuală este realizată cu furci speciale. Sfeclele extrase din pământ se
curăţă şi se decoletează tăindu-se şi vârful rădăcinii la grosimea de 1 cm.
În condiţiile respectării tehnologiei de cultivare în ţara noastră, cu soiurile zonate în
prezent se pot realiza producţii de peste 50 t/ha rădăcini. Producţia de frunze şi colete
reprezintă 38% din recolta de rădăcini.
 5.1.6.4.8. Producerea materialului semincer la sfecla pentru zahăr
 Obţinerea butaşilor în cultură de primăvară
 Este asemănătoare culturii industriale în ceea ce priveşte rotaţia, lucrările solului şi
lucrările de îngrijire. Epoca de semănat este aceeaşi ca şi în cultura industrială. Distanţa între
rânduri 45 cm, cu o distribuţie pe rând a glomerulelor la 5 cm, ce corespunde la 440.000 -
450.000 glomerule/ha, ceea ce permite obţinerea a 200.000 butaşi/ha. Cantitatea de sămânţă
12 - 14 kg/ha la soiurile plurigerme şi 7 - 8 kg/ha la soiurile monogerme. Adâncimea de
semănat 2 - 4 cm. Semănatul efectuat cu semănători pentru semănat în cuiburi (de tip SPC).
Lucrările de întreţinere identice cu cele din cultura industrială.
 Recoltarea butaşilor la maturitatea deplină, exteriorizată prin îngălbenirea frunzelor,
cu excepţia celor din mijlocul rozetei, când butaşii nu mai acumulează substanţă uscată
(mijlocul lunii octombrie în zonele din nordul ţării şi sfârşitul aceleiaşi luni în sudul ţării).
 Recoltarea – semimecanizată cu dislocatorul DSP-4, după care butaşii se sortează,
reţinându-se cei de 100 - 300 g, sănătoşi, neramificaţi, nedeformaţi, care se fasonează tăind
frunzele la circa 2 cm deasupra epicotilului şi a codiţei. Cei mai indicaţi butaşi sunt cei de 70 -
80 g. Recoltarea mecanizată – realizată cu combina pentru recoltat sfeclă (CRS-2) la care se
suspendă aparatul de decoletare, după ce, în prealabil, s-a efectuat îndepărtarea frunzelor, cu 2
cm mai sus de epicotil, cu CSU-EI sau cu MTV-4.
 Sortarea butaşilor pe categorii de mărime (80 - 140 g, 150 - 200 g şi peste 200 g)
uşurează lucrările de primăvară, plantarea urmând să se efectueze conform cu greutatea
butaşilor, fapt care contribuie la obţinerea de culturi uniforme.
 Obţinerea butaşilor în cultură de vară
 În sudul ţării este recomandat semănatul de vară, pentru obţinerea butaşilor în
cultură succesivă – se economiseşte timp şi teren, dar este necesară irigarea. Perioada de
semănat 10 - 15 iulie.
 Samulastra de orz sau grâu şi buruienile mono- şi dicotiledonate se combat cu: S-
metolaclor (DUAL 500, 1,2 - 1,5 l/ha), asociate cu lenacil (VENZAR, 1,2 - 1,6 l/ha).
Combaterea costreiului din rizomi cu: fluazifop-P-butil (FUSILADE W, 0,8 - 1,3 l/ha),
asociat cu fenmedifam + etofumesan (BETANAL AM, 5 kg/ha), asigurând şi combaterea
buruienilor mono- şi dicotiledonate, inclusiv a costreiului (N. Şarpe, 1987).
 Regimul de irigare: o udare cu 800 - 1.200 m3/ha, după recoltarea plantei
premergătoare; o udare de răsărire cu 400 - 500 m3/ha; 3 - 4 udări în perioada de vegetaţie.
Ultima udare la sfârşitul lunii septembrie - început de octombrie.
 Celelalte lucrări sunt similare celor din culturile realizate în ogor propriu.

 Cultura plantelor semincere

 Lucrările solului sunt cele recomandate pentru culturile de câmp.
 Fertilizarea cu 20 - 30 t gunoi de grajd + N60P90K40, sau numai cu îngrăşăminte
chimice, N100-120 P120-150K50-100.
 Plantarea butaşilor – în luna martie, cu densitatea optimă la soiurile plurigerme de
30 - 50 mii butaşi/ha, 40 - 50 mii butaşi/ha la irigat, şi 60 mii butaşi/ha în cazul butaşilor mici,
sub 100 g. Distanţa dintre rânduri 60 cm. Adâncimea de plantare – astfel ca vârful butaşilor să
fie la 2 cm sub nivelul solului. Lucrarea poate fi efectuată cu maşini de plantat butaşi MPB-4.
 Lucrările de îngrijire. Combaterea buruienilor prin 3 - 4 praşile mecanice şi două
praşile manuale pe rând, până la înflorirea plantelor. Prima praşilă la 5 - 7 cm, imediat ce 40 -
50 % din seminceri au răsărit, următoarele la 10 - 12 cm. Combaterea chimică a buruienilor se
realizează cu erbicidele ca la sfecla industrială. În cursul vegetaţiei se efectuează: combaterea
gărgăriţei şi a afidelor; cârnitul vârfului lăstarilor principali, când au înălţimea de 10 - 12 cm;
ciupitul vârfului tuturor lăstarilor după fecundare; polenizarea suplimentară – în faza de
înflorire cu ajutorul unor frânghii lungi de 3 - 5 m, sau prin amplasarea de stupi de albine;
irigarea - se pot efectua trei udări (după plantare cu 300 - 400 m3/ha; în perioada formării
lăstarilor cu 400 - 600 m3/ha; la înflorire - formarea seminţelor).
 Recoltarea. Maturarea glomerulelor este neuniformă, începând de la bază spre vârf,
la început pe tulpinile principale şi continuă cu ramificaţiile de ordinele I, II etc., iar la
maturitatea completă glomerulele se scutură uşor. Recoltarea se poate realiza mecanizat,
direct sau divizat, şi manual. Recoltarea mecanizată – realizată cu combina la circa 5 zile după
aplicarea desicantului diquat (REGLONE, 5 l/ha în 100 - 150 l apă, împrăştiat cu avionul),
când glomerulele de la baza lăstarilor au culoare castanie, iar seminţele, în secţiune, au aspect
făinos. Metoda dă bune rezultate în lanurile cu coacere uniformă şi curate de buruieni.
Recoltarea divizată – constă în tăierea plantelor cu vindroverul şi treierarea lor după 5 - 10
zile, în funcţie de uscare, cu combina. După treierat seminţele se expun la soare, se lopătează,
şi se curăţă prin vânturare mecanică, până ajung la umiditatea de 14 %.
 Producţiile de sămânţă sunt frecvent de 1.800 - 2.500 kg/ha, dar în condiţii bune de
cultură producţia trece de 3.000 kg/ha.
 Producerea seminţelor prin iernarea butaşilor în câmp. Metoda este studiată încă din
anul 1920 în SUA şi apoi în mai multe ţări europene (Danemarca, Anglia, Italia, Bulgaria,
Turcia, Ucraina şi alte ţări cu ierni blânde).
 Test de autoevaluare

1. Zona foarte favorabilă pentru sfecla pentru zahăr se situează în:

a. Câmpia Dunării
b. Bărăgan şi Dobrogea
c. Câmpia Transilvaniei şi Câmpia din nordul Moldovei
d. Sudul Olteniei şi Munteniei

2. Sporul de producţie pe 1 kg îngrăşăminte cu azot este la sfecla pentru zahăr

de:
a. 10 - 20 kg rădăcini
b. 52 - 110 kg rădăcini
c. 2 - 6 kg rădăcini
d. 200 - 300 kg rădăcini

3. Se recomandă ca sfecla pentru zahăr să revină pe acelaşi teren după minimum

6 - 8 ani din cauza:
a. Îmburuienării terenului
b. Tasării solului
c. Infestării cu nematode
d. Consumului mare de apă

4. Pentru o recoltă de 70 t rădăcini/ha, pe un sol cu IN = 3,5, 60 ppm P-Al şi 160

ppm K-Al, dozele optime de îngrăşăminte sunt următoarele:
a. 219 kg azot; 135 kg fosfor; 116 kg potasiu
b. 283 kg azot; 161 kg fosfor; 190 kg potasiu
c. 76 kg azot; 90 kg fosfor; 103 kg potasiu
d. 56 kg azot; 48 kg fosfor; 64 kg potasiu

5. Epoca optimă de semănat a sfeclei pentru zahăr se prezintă astfel:

a. până la 15 aprilie în sud şi până la 25 aprilie în nord
b. până la 15 martie în sud şi până la 25 martie în nord
c. între 25 martie şi 15 aprilie
d. toată luna aprilie

6. Cea mai păgubitoare boală care atacă în timpul vegetaţiei la sfecla pentru
zahăr şi pentru care sunt recomandate tratamente în vegetaţie este:
a. Tanymecus spp.
b. Cercospora beticola
c. Bothynoderes punctivendris
d. Penicillium

Exerciţii pe internet:
1. Vizitaţi informaţiile furnizate de Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea
Soiurilor (ISTIS) privind recomandările asupra soiurilor de sfeclă pentru zahăr.
2. Vizitaţi site-urile www.madr.ro, www.agro-bucuresti.ro, www.incdpcsz.ro şi ale
firmelor care furnizează inputuri pentru agricultură cu scopul de a colecta
informaţii/recomandări privind cultivarea sfeclei pentru zahăr.