INTRODUCERE

Care sunt principiile unei economii planificate? Ce rol a jucat economia planificată în
sistemul socialist? Cum au evoluat statele cu economie centralizată? De ce a fost nevoie de o
revoluţie? Ce a însemnat procesul de tranziţie economică pentru populaţia din ţările fost
socialiste? Care este rolul statului şi al instituţiilor acestuia în perioada de tranziţie? Sunt
întrebări la care mulţi oameni politici şi nu numai au încercat să răspundă de-a lungul vremii şi
de asemenea să înţeleagă ce înseamnă acest lung proces al tranziţiei .
Am ales această temă pentru că am considerat că subiectul tranziţiei de la economia
planificată la piaţa liberă constituie un proces de o complexitate deosebită şi de o absolută
noutate. Astfel se explică şi interesul manifestat de specialiştii din ţările aflate în tranziţie dar şi
din cele cu economie de piaţă avansată.
Abordarea problemei privind particularităţile procesului tranziţiei la economia de piaţă
presupune în mod logic pentru început analiza comparativă a sistemului cu economie centralizată
şi a celui cu economie de piaţă pentru ca pe această bază să se poată argumenta în mod ştiinţific
necesitatea obiectivă a tranziţiei la noul sistem economic.
În acest context analiza realităţilor din ţările cu economie de piaţă modernă ne va
conduce la concluzia conform căreia noul sistem economic este superior celui pe care îl
înlocuieşte întrucât prin libertatea economică şi prin mediul său concurenţial creează condiţiile
necesare unui progres economic social mai rapid reflectat în ultimă instanţă în calitatea vieţii
oamenilor .
Dacă ne referim la sistemul economiei de comandă atunci putem aprecia că el nu a reuşit
să imprime raţionalitatea competitivă în utilizarea resurselor , producând bunuri economice
insuficiente în raport cu cererea într-o structură slab diversificată , mai puţin performantă sub
aspect calitativ.
Sistemul socialist a cedat în raport cu economia de piaţă , în primul rând datorită
contradicţiilor sale interne care l-au erodat permanent, generând propriul său colaps. Creşterea
economică era în declin,productivitatea muncii şi a capitalului erau reduse,progresul tehnic se
implementa încet, sectorul agricol era înapoiat, iar standardul de viaţă mediocru.
Revoluţiile in 1989 au condus la revenirea ideilor liberale în ţările din Europa de Est ,
fapt susţinut convingător de T.Gardon Ash , după care,”revoluţiile europene au confirmat ideile
liberale referitoare la supremaţia legii , guvernare parlamentară şi justiţie independentă”.1 Nu

1
Thimothy Gardon Ash – „The Magic Lontern” ,New York : Rondon House .1990, p.154

4
numai ideile liberale vor fi descoperite de ţările post-socialiste ci şi valorile liberale. În
aprecierea istoricului şi jurnalistului polonez A. Michnik , în perioada post-comunistă valorile
liberale , codificate în scrierile lui J.St.Mill şi A. de Tocqueville , Hayek, renasc cu adevărat .
„Prin rezistenţa lor împotriva comunismului, ţările post-socialiste îşi redescoperă viziunea asupra
libertăţii civile, visurile de parlamentarism , de pluralism politic şi cultural , de toleranţă şi
aspiraţie către o ţară liberă de orice formă de dictatură ideologică ”.2
Perioada de tranziţie de la economia centralizată la piaţa liberă a însemnat de fapt dorinţa
acută a oamenilor de a trece de la economia de comanda şi control a întregii activităţi economice
şi sociale la o societate a libertăţii de acţiune , bazată pe autonomia controlată de democraţia
colectivităţii . Se poate afirma faptul că vorbim despre un proces natural de tranziţie. „Marea
3
cotitură ” are la bază atât argumente de ordin obiectiv cât şi motivaţii psihosociale şi
comportamentale puternice, motivaţii bazate pe dorinţa de mai bine a oamenilor.
Până în 1990 ţările fost socialiste într-o oarecare măsură au fost rupte de economia
mondială în primul rând din motive politice. Tranziţia trebuie să le integreze în economia
mondială. Reintegrarea se desfăşoară pe diferite coordonate precum: modificarea ierarhiei
partenerilor comerciali dinspre CSI spre Europa Occidentală , piaţa CSI, acordul de la Vişegrad,
integrarea în Uniunea Europeană.
Ideea principală a lucrării de faţă este aceea că, adoptând o strategie de reformă de
dimensiuni mari, precum şi politici specifice, o ţară în tranziţie trebuie să ţină seama de
circumstanţele economice caracteristice şi de constructele politice.
Lucrarea de faţa se împarte în şase capitole dintre care primul capitol se ocupă in special
de explicarea a ceea ce a însemnat procesul de tranziţie pentru ştiinţa politică.
Voi analiza ce impact a avut procesul de tranziţie asupra diferiţilor autori care s-au ocupat
de această problemă,deasemenea voi puncta opiniile pro şi contra curentului tranzitologist. De-a
lungul întregii perioade de tranziţie au avut loc numeroase dezbateri politice pe tema
tranzitologiei.Voi încerca în acest prim capitol să expun atât opiniile pro cât şi cele contra
curentului tranzitologist. .Dat fiind faptul că procesul de tranziţie presupune trecerea de la un
sistem la altul în capitolul II al lucrării voi începe prin a analiza care au fost problemele
sistemului cu economie centralizată, modul în care funcţionau principalele instituţii ale statului
precum şi lipsurile majore cu care se confrunta societatea în acea perioadă.Am folosit pentru
documentarea în acest sens în principal lucrarea economistului ungur János Kornai „The
Socialist System.The Politcal Economy of Communism”.În acest capitol al lucrării am încercat
2
Adam Michnik-„The Presence of Liberal Values ”, East European Reporter, 1991,p.70-72
3
A se vedea C. Popescu, D. Ciucur, M. Băbeanu, I. Popescu- „Echilibrul înaintării ”, Editura
Eficient,Bucureşti 1998.
N.N Constantinescu –„Învăţăminte ale tranziţiei economice în Romania”,Editura Economică,
Bucureşti,1997

5
să evidenţiez principalele probleme ale sistemului socialist pentru a putea înţelege mai departe
dorinţa societăţilor marcate de acest sistem de a schimba un regim cu economie planificată cu un
alt tip de sistem si anume cel al pieţei libere.
În capitolul III al lucrării am prezentat pe larg concepţia filosofului Friedrich Hayek cu
privire la economia planificată, concepţie ce presupune numerose argumente aduse în defavoarea
sistemului centralizat. Hayek este împotriva regimurilor colectiviste deoarece consideră ca fiind
inacceptabilă ideea confiscării drepturilor individului de a-şi îndeplini propriile interese şi
scopuri în numele unei bunăstări generale.Pentru Hayek orice alunecare a statului în direcţia
conceperii unui plan centralizat , în care, prin forţa lucrurilor, un număr de indivizi nu se
regăsesc dar sunt afectaţi de implicaţia acestei constrângeri, constituie un act nelegitim prin
ignorarea individului.
Dat find faptul că procesul de tranziţie presupune trecerea de la un sistem la un alt
sistem,am considerat că este normal să spun câteva cuvinte şi despre ceea ce înseamnă piaţa
liberă.Pentru aceasta în capitolul IV al lucrării am prezentat pe scurt aspecte cu privire la ceea
înseamnă pentru o societate piaţa liberă punând în evidenţă atât avantajele cât şi dezavantajele pe
care le presupune acest tip de economie.Am arătat că spre deosebire de sistemul cu economie
planificată piaţa liberă presupune păstrarea cât mai nealterată a concurenţei şi a legilor pieţei.În
acest caz intervenţia statului nu se face direct prin plan şi pe cale administrativă ci în mod
indirect prin politici fiscale şi monetare.
Capitolul V „Tranziţie şi reformă” presupune analiza schimbărilor majore ce
caracterizează statele aflate în tranziţie.Aşa cum am afirmat şi mai sus tranziţia est-europeană s-a
impus ca un proces complex de o mare dificultate pentru toate ţările.Procesul de tranziţie în ţările
fost comuniste a fost un proces atotcuprinzător,profund şi defnitiv, lucru pe care am încercat sa îl
arăt in cuprinsul acestui capitol.Pentru aceasta am analizat o serie de reforme economice în
sectorul privat precum şi reforme ce au presupus restructurarea instituţiilor statului. Dată fiind
moştenirea lăsată de sistemul comunist procesul de tranziţie a presupus numeroase costuri
tranzacţionale.
Pentru a înţelege cât mai exact problemele cu care s-au confruntat ţările fost comuniste în
cadrul procesului de tranziţie de la un sistem cu economie planificată la un sistem cu piaţă liberă
în capitolul VI al lucrării am expus pe scurt situaţia în interiorul a câteva dintre statele din
Europa Centrală şi de Est , state care au trecut prin procesul de tranziţie economică şi anume am
analizat cazul cazul Ungariei, cazul Poloniei, cazul Cehiei şi Slovaciei şi bineînţeles cazul
României, fiecare ţară având specificul ei în ceea ce priveşte modul în care a fost percepută
tranziţia. Am ales să analizez cazul concret din fiecare ţară , pentru că trebuie spus faptul că deşi
punctul final vizat de procesul tranziţiei este regimul democratic şi piaţa liberă fiecare ţară în

6
parte se confruntă cu probleme specifice in ceea ce priveşte schimbarea instituţională, regulile
formale dar mai ales cele informale,costurile de tranzacţie şi toate celelalte schimbări ce survin
în urma procesului de tranziţie.
Ultima parte a lucrării conţine concluziile cu privire la preocesul de tranziţie în ansamblu.

7
 Capitolul I. Problema tranziţiei din perspectiva curentului
tranzitologist

Ce anume înseamnă tranzitie?Care sunt problemele care apar in procesul de tranziţie de

la un sistem la altul?Care sunt concepţiile oamenilor politici cu privire la procesul de tranziţie?
Se poate spune faptul că în cadrul ştiinţei politice există o disciplină separată care se
ocupă de problema tranziţiei şi anume tranzitologia.
Tranzitologia s-a dezvoltat către sfârşitul anilor '60 şi la acea vreme examina diferite
tipuri de regim , mai ales în America de Sud.
Exista şi o definiţie minimalistă a conceptului de tranziţie în acea vreme ,care spune că
„procesul tranziţiei nu e altceva decât un interval între două regimuri politice
diferite”(O'Donnell, Schmiter). Totuşi rezultatul unei tranziţii politice la acea vreme era complet
deschis.O dictatură miltară sud-americană putea la acea vreme să fie înlocuită de un sistem
liberal democratic şi de un tip de democraţie socialistă sau chiar un tip de dictatură comunistă
sau maoistă.Din anul 1989 o tranziţie politcă şi economică are un singur rezultat imaginabil şi
anume democraţia capitalist liberală.Acesta este motivul pentru care tranzitologia înţelege
procesul de tranziţie post-comunistă într-un mod complet deterministic.
Pentru a ajunge la democraţie ,trebuie urmaţi doar câţiva factori obiectivi ,
externi.Câteodată acesta este Legea Generală a Istoriei (Carl Hempel); altă dată acesta este
economia sau de exemplu numai geografia.(„geografia este într-adevăr singurul motiv de a spera
că ţările Est-Europene vor urma calea democraţiei şi a prosperităţii ”. Adam Przseworski). Pentru
unii tranzitologi calea către democraţie este determinată natural (ex. John Muller) sau chiar în
conformitate cu teoria selecţiei naurale a lui Charles Darwin (Tutu Vanhenen).
Rezultatul tranziţiei de astăzi este într-un binecunoscut avans .Ce rămâne nehotărât şi
deschis este numai durata sa.În această privinţă este adesea citat Ralf Dharendorf , care a spus că
societăţile post-comuniste au nevoie de şase luni pentru elaborarea unei constituţii , şase ani
pentru instituţionalizarea democraţiei -restabilirea statului de drept ,statul constituţional ,
pluralismul politic , sistemul parlamentar şi şaizeci de ani pentru implementarea unei societăţi
democratice libere .4
Se cunoaşte foarte bine faptul că oamenii de ştiinţă au fost preocupaţi de colapsul
Uniunii Sovietice.Astăzi de la o decadă şi mai mult de jumătate de la momentul 1989 există o

4
Ralf Dharendorf- » Reflecţii asupra Revoluţiei din Europa»,editura Humanitas, Bucureşti, p.76.

8
asumpţie conform căreia există două mari tipuri de tradiţii teoretice: tranzitologia şi teoria
modernizării-care au dominat şi au deformat studiile cu privire la ceea ce a însemnat teoriile
despre tranziţia post-comunistă.
Unul dintre cei mai importanţi critici cu privire la ceea ce înseamna teoriile cu privire la
tranziţia post-comunistă este Stephen Cohen. Pentru Cohen tranzitologia este puţin mai mult
decât o reformulare a teoriei modernizării .”Concepţiile şi teoriile despre modernizare au făcut
pentru mult timp parte din studiile ruseşti ,şi pentru toate noile pretenţii ale tranzitologiei din
ştiinţele sociale ,este ea înseşi puţin mai mult decât o versiune care este echivalentă cu tranziţia
la democraţie şi piaţa liberă”.5
Alţi critici precum Peter Reddway şi Dimitri Glinski de exemplu, argumentează că
„ştiinţa tranzitologiei a fost o altă progenitură influentă a paradigmei modernizării”.6
Cohen,Reddway şi Glinski sunt cei mai puternici critici a ceea ce ei percep ca fiind un
trend dominant în studiul tranziţiilor post-comuniste.Criticii spun faptul că aproprierea
tranzitologiei faţă de studiile post-comuniste este imprimată de o perspectivă teleologică bazată
pe asumpţia unui singur final posibil şi anume democraţia liberală.Acestă asumpţie a unui
progres istoric linear continuă să deformeze analizele tranzitologiste , dat fiind faptul că regresul
, stagnarea, sau drumul multi-linear al dezvoltării poate caracteriza mai bine traiectoria unei
tranziţii post-comuniste.
Se poate pune aici întrebarea dacă într-adevăr teoria modernizării şi tranzitologia pot fi
echivalente?
Tranzitologia a luat de-a lungul timpului mai multe înţelesuri , a stârnit confuzii şi
neclarităţi în deja complicatele dezbateri. Anumite critici se referă în mod explicit la
tranzitologie ca la o parte a literarturii dezvoltate prin intermediul studiilor făcute despre
regimurile de democratizare în Europa de Sud şi America Latină.Aici se argumentează ca modul
de anliză al acestor teze tranzitologiste sunt în acelaşi timp defectuoase şi hegemonice pentru
studiile post-comuniste.(Bunce 1995, Jowitt 1996, Terry 1993,).
Alţi critici consideră că tranzitologia pe care ei o obiectează reprezintă mai degrabă o
apropiere de studiile asupra schimbărilor politice, economice şi sociale, schimbări care
conceptualizează aceste procese ca pe o tranziţie cu un punct final pre-determinat.(Burawoy şi
Verdery,1998,Stark 1992,Stark şi Bruszt 1998). Aceştia propun o teorie a schimbării bazată pe
noţiunea de transformare aproape încheiată, o formulare care le permite să creadă despre
cuvântul „tranziţie ”că este în mod inerent plin de calităţi teleologice.

5
Stephen Cohen, « Russian Studies without Russia «, Post Soviet Affairs, 15, 1:37-55, 1998,p.48.
6
Reddaway şi Glinki - » The Tragedy of Russia's Reforms :Market Bolchevism Against Democracy»,
Washington DC: United States Institute of Peace Press,2001, p.61.

9
 Cohen pe de altă parte prezintă o obiecţie dominantă în ceea ce priveşte folosirea
modelului deductiv din ştiinţele sociale care nu reuşeşte să ofere un bilanţ al unicităţii regiunilor
post-comuniste.
Deasemenea Cohen se întreabă daca cuvântul „tranziţie” despre care el crede că implică
progresul ,ar trebui sa fie aplicat ţărilor care au trecut prin experienţa crizei politice şi
economice. Thomas Cohen (2002) ridică problema sisemelor politice care nu mai sunt regimuri
autoritariste dar în acelaşi timp nu au reuşit să se apropie de regimul democraţiei liberale şi se
pune întrebarea dacă aceste ţări ar trebui să fie clasificate în continuare drept ţări în tranziţie , sau
dacă nu cumva este timpul să recunoaştem ca hibridul instituţiilor din multe aşa-zise ţări în
tranziţie , reprezintă în momentul de faţă un punct de echilibru stabil mai degrabă decât un stadiu
pe drumul viitoarei democratizări.
Tranzitologia a luat naştere ca un răspuns la teoria modernizării.În articolul „Tranziţia la
democraţie”, adesea considerată a fi textul de bază al tranzitologiei, Dankwart Rustow (1970) a
invocat ideea că dezvoltarea democraţiei depinde de un set de precondiţii economice şi sociale
(una dintre precondiţiile cheie fiind aceea a unităţii naţionale , definită ca un acord preexistent cu
privire la graniţele statelor naţiune).El a pus accentul deasemenea pe rolul actorilor umani în
procesul democratizării , argumentând că democraţia rezultă dintr-o luptă între facţiunile elitelor
care duce la decizia deliberată din partea liderilor politici de a accepta diversitatea în unitate şi de
a instituţionaliza unele aspecte cruciale ale procedurii democratice.7
La zece ani mai târziu , când un grup proeminent de scriitori au organizat proiectul
„Tranziţii ”, o agendă de cercetare va fi dedicată colapsului autoritarismului în Europa de Sud şi
America Latină, agendă ce va fi inspirată din lucrarea lui Rustow. Acest grup de cercetători au
respins explicaţiile macrostructurale care au dominat literatura despre democratizare de-a lungul
perioadei teoriei modernizării,susţinând că acestea sunt pesimiste şi inaplicabile în construirea
neaşteptatei democratizări care începe in unele ţări încă din anii 1970, 1980.
Din proiectul „Tranziţii” au rezultat o serie de idei despre democratizare care vor
structura dezbaterea despre schimbarea regimului în Europa de Sud, în America Latină şi
eventual Asia, Africa şi regiunile post-comuniste. În volumul lui Guillermo O'Donell şi
Philippe Schmitter”Transitions from Authoritarian Rule: Tentative Conclusions About Uncertain
Democracies ”(1986), există un sumar al tuturor acestor idei care vor forma miezul a ceea ce a
devenit cunoscut ca „literatura tranziţiei”sau alternativ „ tranzitologie”.
În primul rând cei care sprijină tranzitologia argumentează că nu ar trebui să existe nici
un set de precondiţii pentru ca democraţia sa prindă radăcini.

7
Rustow D. » Transitions to Democracy : Toward s Dynamic Model », Comparatives Politics,2,3:337-
363,1970, p.357

10
 Democratizarea este posibilă , deşi mai mult sau mai puţin accesibilă, într-o varietate a
contextelor structurale .În al doilea rând , variabila cauzală primară în perioada tranziţiei este
elita şi în particular interacţiunea strategică între liderii regimului format şi reprezentanţii forţelor
opoziţiei.În mod consecvent, societatea civilă şi importanţa partidelor politice, intră în joc într-un
stadiu relativ tânăr în procesul de tranziţie.8
În al treilea rând diferitele patternuri ale interacţiunii elitelor -sau diferitele moduri de
tranziţie – au impact asupra prospectelor pentru democratizare şi influentează viitorul instituţiilor
şi calitatea democraţiei. Tipul de tranziţie pe care tranzitologii o consideră a fi sigură pentru
succesul democraţiei implică tocmeli formale şi informale.Aceste tocmeli de multe ori văzute ca
pacturi , căutau să neutralizeze influenţa celor puternici fără să colapseze regimul autoritar şi
radical.Această subliniere asupra negocierii tranziţiei ne duce la concluzia că tranziţia
revoluţionară şi nivelul înalt al mobilizării maselor mai degrabă pun în pericol decât încurajează
procesul democratizării.(Karl 1990).
În mod ironic atâta timp cât tranzitologia a dominat studiul regimului schimbat în mai
multe părţi ale globului, unii adepţi ai comunismului promovau o nouă versiune a toeriei
modernizării , axată pe premise mai teleologice şi etnocentriste pentru a explica liberalizarea
perioadei „perestroika” în anii 1980.(Lezin 1988).Aceştia au atribuit căderea regimului autoritar
factorilor macrostructurali precum şi scăderii nivelului în cazul sănătăţii , educaţiei şi a
tehnologiei informaţiei.
De exemplu Lucian Pye , în adresa sa prezidenţială , din 1990 către Asociaţia de Ştiinţe
Politice Americană , s-a referit la criza globală a autoritarismului ca fiind o justificare a teoriei
modernizării şi a insistat asupra faptului că factori ai democratizării au fost identificaţi ca fiind
variabile critice de către teoriile următoare despre modernizare şi dezvoltare politică.9
În ciuda distincţiei evidente între teoria modernizării şi tranzitologie , mulţi critici
argumentează că aceste două şcoli de gândire sunt construite împreună datorită asumpţiilor pe
care le împart cu privire la o soartă teleologică în ceea ce priveşte inevitabilitatea democraţiei
liberale şi credinţa în posibilitatea dezvoltării teoriilor cu privire la tranziţie care rămân robuste
în spaţiu şi timp.
La începutul anilor '90 , întrebarea cu privire la modul cum a avut loc tranziţia în Blocul
Estic poate fi considerata ca o continuare a trendurilor politice întâlnite în alte procese recente
ale democraţiei în sens larg.

8
O'Donnell si Schmitter - » Transitions from Autoritharian Rule :Tentative Conclusions about Uncertain
Democracies», Baltimore, Md:John Hopkins University Press,1986.
9
Lucian Pye- » Political Science and the Crisis of Authoritarianism », The American Political Science
Review,1990, p.7

11