“Plumb”

de George Bacovia

Simbolismul este un curent literar care se manifesta la sfarsitul secolului al XIX-

lea in Franta, ca o reactie impotriva romantismului, impotriva tendintei de evadare din
real a romanticilor. Simbolismul romanesc a fost sustinut de Alexandru Macedonski
prin activitatea sa la revisa si cenaclul “Literatorul”, aparuta in anul 1860.
George Bacovia este considerat reprezentantul cel mai de seama al
simbolismului romanesc, chiar daca in opera sa se regasesc si alte influente estetice.
Poezia “Plumb” deschide volumul cu acelasi nume publicat in anul 1916, volum
in care se regasesc coordonate esentiale ale universului liric bacovian. Poezia se inca-
dreaza in simbolism prin valorificarea trasaturilor specifice curentului: tehnica
sugestiei si a simbolului (simbolul sicrielor, cavoul), cromatica (dominata de
culorile gri si negru), muzicalitatea (sugerata de laitmotivul “plumb” si de cuvintele cu o
sonoritate dura sau stridenta), sinestezia (din versul “si scartaiau coroanele de
plumb”), respectiv corespondenta dintre universul exterior si cel interior.
Tematica poeziei este, de asemenea, specific simbolistica. Tema dominanta este
cea a mortii, sugerata prin numeroasele cuvinte din acest camp semantic: “sicriele”,
“cavou”, “funerar vestmant”, “coroanele”, “mort”. In strofa a doua se remarca si tema
iubirii sortita esecului, precum si cea a naturii impietrite (“flori de plumb”). Pe parcursul
poeziei se contureaza si conditia de damnat a artistului intr-o societate meschina,
incapabila sa-l inteleaga, din acest punct de vedere opera putand fi considerata o arta
poetica.
Titlul poeziei este semnificativ pentru tematica operei datorita simbolului “plumb”,
metal ale carui trasaturi sugereaza stari sufletesti: culoarea gri releva monotonia,
spleenul, greutatea—apasarea sufleteasca, maleabilitatea—labilitatea psihica, iar
forma sonora a cuvantului (o vocala intre doua perechi de consoane) poate sugera
imposibilitatea de evadare.
Compozitional, poezia este alcatuita din doua catrene pe care se imbina doua
planuri poetice: planul exterior, al universului impietrit si planul interior al iubirii moarte,
creandu-se astfel o corespondenta intre macrounivers si microuniversul spiritual.
Incipitul poeziei “Dormeau adanc sicriele de plumb” contureaza elementele
spatiului inchis, apasator, sufocant. Simbolul “sicrielor” devine semnificativ pentru acest
univers in care eul liric se simte claustrat, spatiu ce poate fi camera, societatea sau
chiar propriul trup. Determinantul de “plumb” adaugat simbolului sicrielor accentu-eaza
ideea imposibilitatii de evadare din acest univers inchis. Verbul “dormeau”
 urmat de adverbul “adanc” sugereaza un somn profund ce trimite mai degraba cu
gandul la moarte. Metafora “flori de plumb” contureaza imaginea vizuala a naturii
impietrite, iar raceala, pustietatea sunt sugerate si prin sinestezii: “si era vant…/ si
scartaiau coroanele de plumb”. Intr-o astfel de atmosfera, sentimentele eului liric sunt
de solitudine: “stam singur in cavou”, de pustietate sufleteasca si de iritare, nevroza,
sentimente conturate de imaginea auditiva din ultimul vers.
Strofa a doua ilustreaza planul interior prin evocarea sentimentului de iubire
ilustrat prin metafora: “amorul meu de plumb”. Aceasta metafora alaturi de adverbul
“intors” releva ideea ca iubirea nu mai produce ca la romantici acea stare de inaltare
sufleteas-ca, ci, dimpotriva, este un sentiment care apropie de teluric si inclusiv de
moarte.
Lucian Blaga aprecia ca adverbul “intors” sugereaza intoarcerea mortului cu fata
spre apus.
Versul al doilea evidentiaza starea de spirit a eului liric, de disperare: “si-am
inceput sa-l strig”, dar si de detasare fata de sentimentul lui defunct care este
contemplat parca din exterior: “stam singur langa mort”.
Finalul poeziei: “si atarnau aripile de plumb” sugereaza lipsa oricarei perspective
de implinire a iubirii.
In concluzie, poezia “Plumb” de George Bacovia este o opera reprezentativa
pentru simbolismul romanesc prin valorificarea trasaturilor specifice curentului, prin
teme si motive, prin atmosfera poeziei dominata de stari, sentimente precum apasarea
sufle-teasca, solitudinea, izolarea, impietrirea, dar si prin expresivitatea deosebita care
se remarca la toate nivelurile textului poetic evidentiind complexitatea poeziei.