TEHNICILE :

1. Recoltarea exsudatului nazofaringian

2. Masurarea temperatrii
3. Pregatirea pacientului pentru efectuarea radiografiei pulmonare
4. Recoltarea sangelui venos pentru examene biochimice si HLG
5. Administrarea vaccinurilor
6. Injectia subcutanata

REZOLVARE

1. Recoltarea exsudatului nazofaringian

Exsudatul nazofaringian presupune recoltarea secretiei nazale pentru analize de

laborator.  Pentru recoltarea secreţiei nazale se foloseşte un tampon steril flexibil
care se introduce în narină şi se şterg pereţii laterali.

Materiale necesare

–          eprubeta cu mediu de cultura

–          manusi de unica folosinta
–          masca de protectie
–          tavita renala
–          etichete
–          spatula linguala
–          opţional: speculum nasal.
Pregatirea pacientului

– confirmarea identităţii pacientului;

– se explică procedura pentru a-i reduce anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa;
– se explică pacientului că va avea senzaţie de strănut sau vomă dar că procedura va
dura mai puţin de un minut;
– se aşează pacientul sezând la marginea patului sau într-un scaun cu faţa la asistentă

Tehnica
–          asistenta se spala pe maini se se dezinfecteaza
–          isi pune manusi de unica folosinta
–           se cere pacientului să-şi sufle nasul ;
–           se cere pacientului să-şi acopere o nară şi să respire doar pe cealaltă şi invers. Se va
introduce tamponul de recoltare pe nara pe care respiră mai bine;
–           se cere pacientului să-şi ţină capul pe spate. Se introduce cu blândeţe aplicatorul
aproximativ 7,5-10 cm ţinând capătul cu tampon lângă septrul nasal. Se roteşte repede tamponul
şi se scoate;
–          alternativ, se apasă limba pacientului cu spatula şi se introduce un alt aplicator până în
spatele valului palatin rotindu-l repede;
–           se introduc aplicatoarele în tuburile cu medii de cultură;
–           se aruncă mănuşile şi se spală mâinile;
–          se etichetează probele, se completează formularele de laborator şi se trimit împreună cu
probele la laborator.

2. Masurarea temperatrii

Menținerea temperaturii în limite normale este o necesitate a organismului de a pastra

constant echilibrul dintre  termogeneza (producerea căldurii) si termoliza (pierderea
căldurii).
Scopul măsurării temperaturii

Temperatura corpului poate fi un indicator major al stării de sănătate a unei

persoane.
O temperatură normală a corpului poate fi un semn potențial pozitiv că pacientul
nu se confruntă cu un proces de boală și că celulele, țesuturile și organele corpului nu
se află în suferință metabolică.
Evaluarea temperaturii corpului unui pacient este o procedură comună pe care
asistenții medicali o efectuează pentru a monitoriza semnele
de infecție, șoc sau răspuns terapeutic la medicamente sau proceduri medicale.

Locul de măsurare
o   Axila
o   Cavitatea bucală
o   Plica inghinală
o   Ureche
o   Rect
o   Vagin

Valori normale în funcție de locul de măsurare

 O temperatură orală pentru adulți variază în mod normal de la 36,1 grade
C până la 37,5 grade C;
 Temperaturile timpanice – 36,3 grade C până la 38 grade C;
 Temperaturile rectale – 36,6 grade C până la 38 grade C;
 Temperaturile axilare – 35,5 grade C până la 36,3 grade C.

Hipotermia începe la 35 grade C, iar pacienții își vor pierde cunoștința 32,7
grade C.
Hipertermia

Dacă o persoană este hipertermică, corpul său va încerca să se răcească

prin transpirație pentru a răci suprafața pielii.
În timpul episoadelor hipertermice, ritmul cardiac, debitul cardiac și ritmul
metabolic cresc, ceea ce duce la creșterea consumului global de oxigen de țesut și
organ.

Materiale necesare pentru măsurarea temperaturii cu

termometru clasic
 Termometru

 Recipent cu soluţie dezinfectantă- spirt sau cloramina 1%

 Taviță renală

 Ceas

 Mănuși de unică folosință

 Foaie de temperatură și pix albastru.

Pregătirea pacientului
 Se solicită consimțământul

 Se explica necesitatea procedurii

 Asistenta medicală se spală pe mâini și se dezinfectează

Tehnica
    Se introduce termometrul în soluția dezinfectantă și se sterge cu o compresă;

    Se pozitioneaza în locul de măsurare;

    Se așteaptă până cand nivelul de lichid al termometrului crește;

    Se verifică nivelul de lichid al termometrului și ce valoare indică acesta.

 3. Pregatirea pacientului pentru efectuarea radiografiei pulmonare

Examenul radiologic este investigaţia imagistică realizată cu ajutorul radiatiilor

X, care sunt vibrații electromagnetice cu lungime de undă foarte scurtă ce au
capacitatea de a penetra substanţele foarte dense şi de a produce imagini sau
umbre ce pot fi înregistrate pe film fotografic.

Pregătirea pacientului

a) pregătirea psihică

▪ Explicaţi pacientului necesitatea efectuării examenului recomandat de medic

▪ Informaţi pacientul asupra riscului şi beneficiilor pe care le implică procedura
▪ Obţineţi consimţământul sau verificaţi dacă a fost obţinut de către medic
▪ Informaţi asupra duratei examenului
▪ Verificaţi încă o dată data ultimei menstruaţii la femeile tinere.

b) pregătirea fizică

▪ Se atrage atenţia, dacă este necesar postul alimentar şi durata acestuia sau
obligativitatea de a urma un anumit regim
▪ Se efetuează pregătirea specifică organului sau aparatului examinat, combaterea
gazelor, efectuarea clismei sau a spălăturii
▪ Se administrează antihistaminice la recomandarea medicului
▪ Se apreciază starea pacientului pentru a stabili modul de transport la serviciul
radiologic.
▪ Pacientul este rugat să-şi îndepărteze obiectele metalice dacă acestea sunt plasate
în câmpul de examinare.
 4. Recoltarea sangelui venos pentru examene biochimice si HLG

 Recoltarea sângelui pentru examene biochimice

~        Se face dimineaţa pe nemâncate.

~        Se recoltează prin puncţie venoasă, iar sângele se utilizează în totalitate sau
numai plasma.
~        Se recoltează 2-5 ml sânge fără anticoagulant pentru determinări de uree, acid
uric, creatinină, bilirubină, colesterol, lipide, teste de disproteinemie, electroforeză,
fosfataza alcalină, transaminaze, amilază, fosfor, calciu, sideremie (Fe seric), rezervă
alcalină, ionograma (Na, K, Ca, Cl).
~        Pentru determinarea fibrinogenului sângele se recoltează pe citrat de sodiu.
~        Pentru determinarea glicemiei sângele se recoltează pe fluorură de Na sau pe
heparină.

Hemoleucograma completă (HLG) este o analiză care măsoară următorii parametri

din sânge:

 Numărul de globule roşii din sânge – eritrocite ( RBC )

 Numărul de globule albe din sânge – leucocite ( WBC )

 Cantitatea totală de hemoglobina din sânge ( HGB )

 Procentul de globule roşii ( hematocrit ) ( HCT )

 Media volumului globulelor ( MCV ) – mărime globulelor rosii

 Media globulara a hemoglobinei ( MCH )

 Concentratia medie a hemoglobinei ( MCHC )

 Numărul de trombocite ( PLT )

Scop

Hemoleucograma furnizează informaţii despre numărul tuturor tipurilor de celule. Ea

are ca scop:
– Furnizarea diagnosticelor pentru anumite boli
– Determinarea stării de sănătate a unui individ
– Monitorizarea unor afecţiuni: (ex: anemia)

Pregătirea materialelor

– Tavă medicală/cărucior
– Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
– Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac mov )
– Soluţie dezinfectantă (alcool); tampon de vată, garou, tăviţă renală, mănuşi de unică
folosinţă

Pregătirea pacientului

 atenţionaţi pacientul să nu mănânce cel puţin 12 ore înainte de recoltarea

probelor;

 informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul informat;

 poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncţie

venoasă şi alegeţi vena cea mai proeminentă.
Efectuarea procedurii

– spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/îmbrăcaţi mănuşile de protecţie;

– montaţi acul dublu la holder prin înşurubare;
– aplicaţi garoul si puncţionaţi vena;
– fixaţi tubul vacuette destinat recoltării HLG şi umpleţi până la semn recipientul cu
sânge;
– dezlegaţi garoul şi retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool timp de 2- 5′
– răsturnați vacutainerul de câteva ori și etichetați-l, completând apoi buletinul pentru
laborator.

5. Administrarea vaccinurilor

Vaccinoterapia este o metodă de imunizare activă, profilactică sau curativă, faţă de

unele boli.
Vaccinul este un produs biologic preparat din germeni patogeni, care se
administrează prin injecții sau pe cale bucală pentru dobândirea imunității față de o
anumită boală.
Protecția imunologică se declanșează după un interval de timp de la inoculare
(săptămâni, luni), în funcție de vaccin, și este de lungă durată (ani).

Forma de prezentare

Flacoane închise.

Lichid liofilizat.

Pudră.
Calea de administrare

Subcutanată → v. Antitetanic, v. Antirabic, v. Paratific.

Intramuscular → ATPA (anatoxină tetanică purificată şi adsorbită).
Intradermic → BCG.
Calea orală → v. Antidizenteric, v. Antipoliomielitic.

6. Injectia subcutanata

Injecția subcutanată reprezintă introducerea unor substanțe medicamentoase ( insulină,

anticoagulant, atropina) în hipoderm prin intermediul unui ac adaptat la o seringă.

Scop

–         Terapeutic
Resorbția este lentă. Începe la 5-10 minute de la administrarea medicamentului.

Locurile de elecție

Locuri bogate în țesut celular lax  

–         Regiunea deltoidană
–         Fața anteroexternă a coapsei
–         Fața omoplatului
–         Flancurile peretelui abdominal
–         Regiunea periombilicală
–         Regiunea subclaviculară
–         Regiunile centrale fesiere.
Materiale necesare 

–         Mănuși de unică folosință;

–         Seringa de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată și
ac steril hipodermic, lung de 30-52 mm și diametru de 6/10, 7/10, 8/10, cu bizou
lung;
–         Soluție medicamentoasă de injectat (cristalină izotonă sau uleioasă în cazuri
speciale);
–         Tampoane cu alcool.

Pregatirea pacientului

–          Se confirmă identitatea pacientului;

–          Se explică tehnica și necesitatea acesteia, efectele dorite și nedorite;
–          Se obține consimțământul informat și colaborarea pacientului;
–          Se asigură intimitatea;
–          Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat, pentru
a-i fi cât mai comod și în funcție de starea acestuia; în mod obişnuit se aşează
pacientul în poziţie şezândă cu mâna sprijinită pe şold sau în decubit dorsal.

Tehnica

   Asistentul medical se spală pe mâini, se dezinfectează și îmbracă manușile de unică

folosință;
–         Verifica medicația prescrisă.  Se controlează integritatea ambalajelor
seringilor, acelor, data de expirare a sterilității, conform regulilor de administrare ;
–         Încarca în seringă soluția, cu excepția seringilor preîncarcate cu medicație;
–         Schimbă acul cu care a tras soluția cu un ac pentru injectarea în hipoderm
( 23/26 G);
–         Cu policele şi indexul mâinii se formează un pliu cutanat ridicat de pe
planurile profunde;
–         Patrunde cu acul cu bizoul în sus, în profunzimea stratului
subcutanat în unghi de 45 de grade la o adâncime de 2-3 cm;
–         Se aspiră pentru a se verifica dacă nu s-a atins accidental un vas de sânge;
–         Se injectează lent, cu presiune uşoară pentru a nu destinde brusc ţesutul
subcutanat;
–         Se retrage acul și se tamponează cu vată cu alcool, masând uşor zona pentru a
închide traiectoria acului şi a favoriza circulaţia locală în vederea accelerării
resorbţiei (în cazul administării de insulină  nu se tamponează cu alcool, iar în cazul
administrării de anticoagulante nu se masează);
–         Resorbția va începe după 5-10 minute de la injectare.