UNIVERSITATEA PENTRU ŞTIINŢELE VIEȚII

„ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

PROIECT LA DISCIPLINA
TEHNICI AVANSATE DE ANALIZĂ
ȘIEXPERTIZARE A PRODUSELOR
AGRO-ALIMENTARE ÎN VEDEREA
CREȘTERII SIGURANȚEI ALIMENTARE

Coordonator ştiinţific,
Conf. Dr. Florin Daniel LIPȘA
Masterand,
Simona-Mihaela COȘARCĂ

IAŞI
2022
 UNIVERSITATEA PENTRU ŞTIINŢELE VIEȚII
„ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA SISTEME AVANSATE DE PROCESARE ŞI
CONTROLUL CALITĂŢII PRODUSELOR ALIMENTARE

MICROORGANISME TOXICOGENE
MUCEGAIURI ȘI BACTERII

Coordonator ştiinţific,
Conf. Dr. Florin Daniel LIPȘA
Masterand,
Simona-Mihaela COȘARCĂ

IAŞI
2022
 CUPRINS

INTRODUCERE.............................................................................................................................8
CAPITOLUL 1..............................................................................................................................10
GENERALITĂŢI..........................................................................................................................10
1.1. Scurt istoric al radiaţiilor UV..........................................................................................10
1.2. Definirea și clasificarea radiațiilor UV...........................................................................12
1.3. Clasificarea unităților de alimentație publică.................................................................13
CAPITOLUL 2..............................................................................................................................15
RADIAȚIILE UV-C......................................................................................................................15
2.1. Caracteristicile radiațiilor UV-C........................................................................................15
2.2 Influența radiațiilor UV-C asupra bacteriilor......................................................................16
CAPITOLUL 3..............................................................................................................................18
EFECTELE RADIAȚIILOR UV ASUPRA ORGANISMULUI.................................................18
3.1. Efectele radiațiilor UV asupra metabolismului..................................................................18
3.2. Efectele radiațiilor UV asupra pielii...................................................................................19
3.3. Efectele radiațiilor UV asupra ochilor................................................................................20
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI..........................................................................................21
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................23
 Lista figurilor

Figura 1. 1 Johann Wilhelm Ritter................................................................................................10

Figura 1. 2 Trecerea luminii prin prismă.......................................................................................11
Figura 1. 3 Spectrul electromagnetic.........................................................................................................12

Figura 2. 1 Influenţa radiaţiei UV asupra bacteriei.......................................................................16

 INTRODUCERE

Microbiologia este o ştiinţă fundamentală care studiază morfologia, fiziologia şi

sistematica microorganismelor, originea şi evoluţia lor, fenomenele de ereditate şi variabilitate
microbiană. Etimologia cuvântului provine din limba greacă: micros = mic; bios = viaţă; logos =
ştiinţă.
Microorganismele sunt sisteme cu organizare complexă, monocelulare sau pluricelulare,
cu metabolism propriu şi continuitate genetică, cu o infinită diversitate a caracterelor
morfologice şi fiziologice. În sensul acestei definiţii din imensul grup al microorganismelor fac
parte fungii (drojdii – levuri şi mucegaiuri – fungi filamentoşi), bacterii, alge microscopice,
protozoare etc.
În funcţie de natura microorganismelor şi caracterul lor aplicativ, s-au dezvoltat în timp,
următoarele ştiinţe microbiologice independente:
Microbiologia generală studiază legile de dezvoltare a tuturor grupelor de
microorganisme şi a rolului lor în circuitul substanţelor în natură. Fiind o ştiinţă de sinteză, în
funcţie de natura microorganismelor studiate s-au desprins următoarele discipline:
Virusologia (inframicrobiologia) studiază virusuri – entităţi acelulare cu dimensiuni
submicroscopice, agenţi ai bolilor virale la om, animale, plante, insecte, microorganisme
(bacterii, fungi).
Bacteriologia studiază bacteriile, celule monocelulare de tip procariot, care pot produce
îmbolnăviri ale omului, animalelor, plantelor.
Micologia studiază fungi cu celule monocelulare sau pluricelulare de tip eucariot.
 CAPITOLUL 1
GENERALITĂŢI

1.1. Scurt istoric al radiaţiilor UV

Descoperirea razelor ultraviolete a provenit de la experiențele de înnegrire a sărurilor de
argint sub acțiunea luminii solare. În anul 1801 fizicianul german Johann Wilhelm Ritter (1776-
1810, fig. 1.1) observă că stratul de clorură de argint se înegrește și în afara domeniului
razelor .vizibile; aceste radiații invizibile el le-a denumit „raze oxidante”. Razele UV și cele
infraroșii vor fi numite în tot secolul al XIX-lea „raze chimice”.

Figura 1. 1 Johann Wilhelm Ritter

Sursă: ritter.jpg (200×315) (fsu.edu)
Lumina, deşi destul de abundentă atunci când vine dinspre Soare, este foarte greu de
captat. Se deplasează cu o viteză mai mare decât orice alt obiect în Univers, nu poate fi închisă
într-o sticlă sau cutie şi e foarte dificil de produs în mod controlat. Deoarece este atât de lipsită
de substanţă, timp de mii de ani oamenii au reuşit să determine doar câteva frecvenţe ale ei, fără
a şti cât de multe alte frecvenţe rămâneau nedetectate. Printr-o descoperire absolut accidentală, s-
a constatat cât de multe alte frecvenţe ale luminii nu fuseseră descoperite.

9
 În timpul unui experiment pentru testarea diferitelor temperaturi ale spectrului de lumini
colorate, Frederick William Herschel a canalizat lumina printr-o prismă (fig. 1.2), despărţind-o
în culorile curcubeului, după care fiecăreia dintre razele colorate de lumină i s-a măsurat
temperatura cu un termometru. El a observat că cea mai mare creştere în temperatură se
înregistra acolo unde razele de lumină nu păreau a fi prezente, dincolo de linia roşie a
curcubeului de raze colorate. Astfel s-a dedus că există un anumit tip de lumină care nu putea fi
observată – lumina infraroşie.

Figura 1. 2 Trecerea luminii prin prismă

Sursă: Scientia.ro - Descoperirea razelor ultraviolete
Citind despre acest experiment al lui Herschel, Johann Ritter a lansat ipoteza că ar putea,
de asemenea, exista o lumină invizibilă la celălalt capăt al spectrului, dincolo de linia albastră a
curcubeului spectral. Din păcate, Ritter nu a mai putut să folosească acelaşi experiment făcut de
Herchel cu termometrul, deoarece temperatura creştea către partea roşie a spectrului, nu către
partea albastră. Era, astfel, în căutarea a ceva ce nu putea fi observat, nici simţit cu vreuna din
tehnologiile avute atunci la dispoziţie.
Dar acest lucru nu înseamnă că nimic nu putea fi văzut sau detectat. După o cercetare
minuţioasă, Ritter a descoperit în cele din urmă clorura de argint, o substanţă care îşi pierdea
strălucirea şi devenea neagră atunci când era expusă la lumină. Un mic experiment l-a ajutat pe
Ritter să înţeleagă faptul că clorura de argint răspundea mai viguros sub acţiunea dinspre capătul
albastru al spectrului. A folosit prisma lui Herschel şi a plasat benzi de clorură de argint pe
fiecare rază de lumină colorată a spectrului.
Culoarea roşie a întunecat puţin clorura, cea portocalie puţin mai mult, iar cea violetă şi
albastră au înnegrit cel mai mult clorura de argint. Ritter a reluat apoi întreg experimentul, dar cu
benzi de clorură de argint plasate dincolo de locul unde cădea lumina vizibilă violetă. Ceva ce nu
putea fi detectat făcea ca clorura de argint să se înnegrească şi mai mult decât orice bandă de
clorură de argint aflată sub acţiunea luminii din spectrul vizibil. Descoperise, aşadar, un nou tip

10
de lumină - una care existase mereu, dar pe care nu o observase nimeni. Ritter a adoptat
convenţia lui Herschel şi a denumit-o lumină “ultravioletă”.
1.2. Definirea și clasificarea radiațiilor UV
Radiaţia este o formă de energie și reprezintă fenomenul fizic de emitere şi propagare de
unde (radiaţie ondulatorie) sau de corpusculi (radiaţie corpusculară). Radiația este un factor de
mediu, cu acţiune atât patogenă cât şi sanogenă și se caracterizează prin energie, frecvenţă şi
lungime de undă.
Spectrul radiaţiilor electromagnetice (fig. 1.3) este împărţit după criteriul lungimii de
undă în câteva domenii, de la frecvenţele joase spre cele înalte:
 radiaţiile (undele) radio
 microunde
 radiaţii hertziene
 radiaţii infraroşii
 radiaţii luminoase
 radiaţii ultraviolete
 radiaţii X (Röntgen)
 radiaţii "γ"
Undele radio se folosesc şi pentru transmiterea semnalelor de TV, pentru comunicaţii
prin satelit şi telefonie mobilă.
Microundele sunt folosite atât în comunicaţii cât şi în cuptorul cu microunde, care se
bazează pe absorbţia relativ puternică a radiaţiilor de această frecvenţă în apă şi materiile
vegetale şi animale.
Radiaţia infraroşie este foarte utilă în analize fizico-chimice prin spectroscopie. De
asemenea ea se mai utilizează pentru transmiterea de date fără fir dar la distanţe mici, aşa cum
este cazul la aproape toate telecomenzile pentru televizoare şi alte aparate casnice.
Radiaţia UV este responsabilă pentru bronzarea pielii.
Razele X sunt folosite de multă vreme în medicină pentru vizualizarea organelor interne.
Razele gamma se produc adesea în reacţiile nucleare.

11
 Figura 1. 3 Spectrul electromagnetic
Sursă: spectrul electromagnetic - Bing images
Radiațiile se clasifică în:
I. Radiații ionizante (infraroșii, luminoase, ultraviolete)
II. Radiații neionizante
Radiaţiile UV sunt de natură electromagnetică şi sunt clasificate în:
•radiaţii UV cu X = 315 - 400 nm (UV-A) care provoacă bronzarea pielii la oameni;
•radiaţii UV cu X = 280 - 315 nm (UV-B) care provoacă arsuri ale pielii şi eventual produc
cancerul pielii;
•radiaţii UV cu X = 200 - 280 nm (UV-C) care au efect germicidal, inactivând bacteriile,
drojdiile şi sporii de mucegai precum şi virusurile; :
•radiaţii UV cu X = 100 - 200 nm care sunt absorbite de toate substanţele şi care nu se transmit
decât în vid.
În industria alimentară se utilizează radiaţiile UV-C, deoarece au o puternică acţiune
germicidă, efectul letal fiind dependent de doza de iradiere şi durata de iradiere. Acţiunea
germidă (reducere cu 4 cicluri logaritmice) are loc atunci când expunerea se face la mult de 400
J/m2, factorii care influenţează acţiunea sterilizantĂ a radiaţiilor UV fiind:
- transmisivitatea produsului;
- configuraţia geometrică a reactorului în care se găseşte produsul;
- puterea şi aranjamentul sursei (lor) de radiaţii UV;
- lungimea de undă a radiaţiei UV;
- distanţa dintre sursa UV şi produsul de tratat

12
 CAPITOLUL 2
RADIAȚIILE UV-C

2.1. Caracteristicile radiațiilor UV-C

Ultravioletele C, sau UV-C, sunt produse de soare și sunt radiațiile cu cea mai scurtă
lungime de undă, cuprinsă între 280 și 100 de nanometri. Cu cât lungimea de undă este mai
scurtă, cu atât crește impactul radiațiilor ultraviolete asupra sănătății umane. Însă razele UV-C
naturale sunt absorbite aproape în totalitate de atmosferă, înainte de a ajunge la suprafața
Pământului și nu prezintă decât puține riscuri pentru oameni.
Razele UV-C produse artificial se utilizează cu succes de zeci de ani ca bactericide și
germicide, dar și în alte scopuri, de exemplu pentru dezinfectarea sistemelor de aerisire, a
instalațiilor de aer condiționat și a uzinelor de tratare a apelor uzate. De asemenea, sunt folosite
în procesele de fabricație a alimentelor și a băuturilor și în spitale, pentru sterilizarea
instrumentelor, a suprafețelor de lucru și a aerului. Majoritatea utilizărilor implică dispozitive cu
sistem de sigilare care împiedică expunerea directă la radiațiile UV-C, dar utilizările și aplicațiile
lămpilor UV-C continuă să crească, ceea ce sporește riscurile potențiale pentru sănătate legate de
accidente sau de o expunere intensă și prelungită.
Din acest motiv, Comisia Europeană a cerut Comitetului științific pentru riscurile asupra
sănătății și mediului și riscurile emergente (CSRSM) să evalueze riscurile legate de utilizarea
lămpilor UV. În avizul său final referitor la „efectele biologice ale radiațiilor UV-C asupra
sănătății, în special cele ale lămpilor UV-C”, CSRSM confirmă faptul că expunerea accidentală
acută la lămpile UV-C poate provoca probleme la nivelul pielii și al ochilor, însă conchide că nu
există suficiente date pentru a stabili la ce nivel de expunere pot apărea aceste probleme. Sunt
necesare mai multe studii atât asupra publicului larg, cât și asupra lucrătorilor expuși la lămpi
UV-C, în special asupra expunerii oamenilor în condiții normale de utilizare și de expunere pe
termen lung la radiațiile UV ale lămpilor UV-C.

13
 2.2 Influența radiațiilor UV-C asupra bacteriilor
Au trecut peste 140 de ani de când Downes & Blunt au descoperit efectele antibacteriene ale
luminii solare. Ei au stabilit că lungimile de undă mai scurte ale spectrului solar au fost mai
eficiente în neutralizarea germenilor. La momentul actual se știe deja că există efecte germicide
ale luminii UV-C, UV-B, UV-A și albastru violet. Radiația UV a fost studiată de peste 100 de
ani, iar oamenii de știință au publicat o multitudine de studii privind eficacitatea acesteia
împotriva unei varietăți de agenți patogeni.
Ce se întâmplă cu agenții patogeni în timpul iradierii cu radiaţia UV (fig. 2.1)?
Microorganismele ce plutesc liber în aerul din cameră sunt iradiate cu radiaţia UV şi astfel se
obţine o reducere considerabilă sau chiar eliminarea în totalitate a acestora dintr-o încăpere
(vestiare, săli de fumat, săli de sedinţe, săli de mese, birouri administrative, hale de producţie etc.
). De exemplu, la dispozitivele de dezimfectat aer, acesta este, practic, forţat să treacă prin
regiunea iradiată datorită circulaţiei fortate folosind un ventilator, fiind redus pericolul infecţiilor
datorate germenilor care se transmit aerian, prevenindu-se astfel și transmiterea bolilor de la om
la om.
Agenții patogeni se răspândesc prin mai multe moduri: pot fi prezenți în aerul pe care îl
respirăm, în alimentele pe care le ingeram, prin contact cu obiecte ce nu au fost dezinfectate, prin
contact direct cu persoane ce pot transmite anumite afecțiuni (de exemplu virusul care provoacă
gripa sezoniera), prin părul animalelor, prin contact sexual sau folosirea aceluiași ac de seringă
(virusul HIV); apa, de asemenea, poate fi gazda anumitor agenți patogeni.

Figura 2. 1 Influenţa radiaţiei UV asupra bacteriei

Sursă: lampile uv si siguranta perso.pdf (canpower.ro)
Acizii nucleici (ADN & ARN) reprezintă materialul genetic care compune toate organismele vii,
controlându-le creșterea, dezvoltarea, funcționarea și reproducerea. Lumina UV produce energie
electromagnetică care distruge capacitatea microorganismelor de a se reproduce și provoacă
reacții foto-chimice în acizii nucleici. Energia UV declanșează formarea de dimeri specifici

14
timinei sau citozinei în ADN și dimeri ai uracilului în ARN, ceea ce determină inactivarea
agenților patogeni prin mutații și/sau moarte celulară, precum și eșecul reproducerii.
Pe scurt, pentru a neutraliza microorganismele din aer, radiaţia UV-C produsă de lămpi
penetrează membrana celulelor, străbate conţinutul celulei şi distruge ADN-ul celular,
determinând leziuni ce împiedică activitatea germenilor şi capacitatea acestora de a se reproduce,
nemaifiind o ameninţare pentru organismul uman. Razele UV-C afectează materialul biologic,
fără a produce reacţii chimice, ci doar prin intermediul energiei de putere mare livrate celulelor.
Microorganismele inactive nu sunt îndepărtate din mediul în care se găsesc, însă ele nu mai sunt
dăunătoare. De asemenea, radiaţia UV-C nu modifică particulele sau substanţele chimice din
mediu, fie ele organice sau anorganice. Efectul este dezinfectant, iar în doză mare, sterilizant.

15
 CAPITOLUL 3
EFECTELE RADIAȚIILOR UV ASUPRA ORGANISMULUI

3.1. Efectele radiațiilor UV asupra metabolismului

Atmosfera reţine întreaga cantitate de UVC şi aproximativ 90% din UVB, astfel că RUV
care ating suprafaţa solului se compun predominant din UVA cu o participare redusă a
componentei UVB.
Cantitatea de RUV de origine solară care atinge solul depinde de mai mulţi factori:
 înălţimea soarelui pe cer (cu cât soarele este poziţionat mai sus pe cer cu atât nivelul
radiaţiilor ultraviolete este mai mare);
 latitudinea (cu cât o zonă este mai aproape de ecuator cu atât nivelul RUV este mai mare)
acoperirea cerului cu nori (nivelul RUV la sol este mai mare în zonele în care cerul nu este
acoperit de nori, dar nivelul RUV poate fi ridicat chiar şi acolo unde este înnorat);
 altitudinea (la mari înălţimi, o atmosferă mai subţire va absorbi o cantitate mai mică de
radiaţii UV; la fiecare creştere în altitudine cu 1000 metri, nivelul RUV creşte cu 10-12%)
 ozonul (ozonul absoarbe o parte a radiaţiilor UV care altfel ar atinge suprafaţa solului)
 reflectarea la nivelul solului (zăpada proaspătă poate reflecta până la 80% din radiaţia
incidentă - plajele uscate circa 15%, iar spuma mării cam 25%; pot determina "orbirea" de
zăpadă sau de soare).
Efectele UV asupra metabolismului sunt date de o stimulare metabolică generală
caracterizată prin creşterea metabolismului bazal, stimulare tiroidiana, însoţită de o creştere a
schimburilor gazoase şi a capacităţii de efort
Efectul asupra metabolismului fosfo-calcic. Prin iradierea pielii, 7-dehidrocolesterolul
(provitamina D3) existent în piele, îndeosebi în glandele sebacee, se transformă în colecalciferol
(vitamina D3), vitamină care reglează absorbţia calciului în intestinul subţire şi depunerea lui în
oase
3.2. Efectele radiațiilor UV asupra pielii
Pielea dispune de mijloace naturale de apărare și anume: pigmenții melanici, cheratina
din epidermă, învelișul pilos, acidul uriconic. Atunci când apare un nivel de radiație solară intens
apar modificări.
Acțiunea prelungită a radiației UV are efecte nedorite, astfel după expunerea la radiații
UV apare inițial un fotoeritem - o înroșire a pielii - care este o reacție inflamatorie cutanată
datorată potențării efectelor ultraviolete de către substanțele depozitate in piele. Este
proporțională cu intensitatea radiației, iar în timp apare fotopigmentarea.
Leziunile eritemato-veziculare de pe tegumentul expus nu depășesc zona de expunere la
radiațiile UV, nu sunt pruriginoase, se ameliorează în timp, după dezvoltarea toleranței. Aceasta
este dermatita solară primară care poate fi:
o acută, așa cum este eritemul solar;
o cronică (cheratoza solară, cheilita solară) care apare prin acțiunea prelungită a acțiunii
radiației UV și determină procese distrofice ale epidermului și dermului, efecte mutagene, efecte
cancerigene (efect citocid asupra celulelor Langerhans) și un eritem tardiv. Manifestarea
cutanată de fotosensibilizare poate fi localizată la anumite segmente ale corpului: față, gât,
umeri, membre superioare sau generalizată la nivelul întregului corp uman.
Dermatita solară secundară este declanșată secundar de expunerea la ultraviolete și se
datorează existenței unor substanțe chimice aplicate pe piele sau ingerate care reacționează la
soare. Acestea se regăsesc în diverse creme, parfumuri, produse cosmetice, medicamente,
antibiotice, tetracicline, sulfamide, medicamente pentru tratarea bolilor psihice, a hipertensiunii
și în anticoncepționale.
Arsurile solare apar adesea în urma expunerii exagerate la soare, când razele ultra violete
atacă derma cauzând înroșirea acesteia. Acestea se mai manifestă prin dureri locale și o
sensibilitate crescută ce poate duce la apariția altor complicații, precum apariția bășicuțelor la
nivelul dermei, exfolierea pielii, frisoane, dar dispare dupa câteva săptămâni și poate lăsa
cicatrici inestetice.
Psoriazisul este o boala dermatologică cronică, ce determină o creștere rapidă exagerată a
celulelor pielii, având ca rezultat apariția unor plăci tegumentare îngroșate (hipercheratozice),
albicioase. Aceste leziuni pot varia ca dimensiuni și au o localizare preponderent la nivelul
genunchilor, coatelor, scalpului, mâinilor, picioarelor și regiunii sacrale (partea inferioară a
spatelui). Psoriazisul este mai frecvent în rândul adulților, dar poate apărea și în rândul copiilor și
adolescenților.
Cancerul de piele apare ca o creștere malignă, anormală, necontrolată, a celulelor
tegumentului. Cancerul de piele apare mai frecvent la nivelul epidermului (cel mai superficial
strat al pielii) sub forma unei tumori macroscopice, vizibile cu ochiul liber. Acesta este și
motivul pentru care majoritatea cancerelor de piele sunt detectabile precoce, pacientul
observându-le în timp util.
Cele mai frecvente tipuri de cancer sunt denumite în funcție de tipul celulei din care se
formează. Acestea sunt bazaliomul (din celulele bazale), cancerul cu celule scuamoase, și
melanomul. Bazaliomul și cancerul cu celule scuamoase sunt mai puțin agresive și reprezintă
aproximativ 95% din totalitatea cancerelor de piele diagnosticate.
Factorul de risc principal și agentul etiologic pe care toți specialiștii în dermatologie îl
încriminează în apariția cancerului de piele este reprezentat de expunerea la radiațiile
ultraviolete. Nu contează dacă este vorba de expunere naturală, la soare, sau în saloanele de
bronzare, efectele sunt la fel de periculoase. Expunerea la soare este la fel de pericolasă în toate
anotimpurile, chiar și iarna sau în zilele întunecate de toamnă.
Alergia solară: este o reacție cutanată a sistemului imunitar la lumina solară manifestată
prin erupții cu caracter de prurit, iritația și înroșirea pielii care apar la cateva minute de la
expunerea la soare și dispar la scurt timp.

3.3. Efectele radiațiilor UV asupra ochilor

Acestea pot apărea datorită expunerii prelungite și fără protecție (ochelari de soare) la
radiații UV. Acestea sunt:
• leziuni ale polului anterior al ochiului;
• leziuni ale corneei (keratite);
• leziuni ale conjunctivei (conjunctivita acută bulbară).
Aceste leziuni pot duce la înrăutățirea vederii și a organelor vizuale. Radiația UV cu
lungime de undă mai mare de 295 are penetrabilitate mai mare si afecteaza cristalinul, irisul și
chiar retina, accentuând leziunile retiniene.
 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Ultravioletele sunt esențiale în producerea vitaminei D. Aceasta ajută la întărirea oaselor,
mușchilor și a sistemului imunitar al organismului.
În cantități controlate, naturale sau artificiale, ultravioletele sunt folosite în tratarea unor
boli de piele (psoriazis, eczema), razele UV acționând asupra ADN-ului celular și reduce ritmul
de proliferare în cazul psoriazisului.
Razele ultraviolete (UV) au proprietatea de a distruge numeroase microorganisme. Printr-
o expunere suficient de îndelungată pot fi distruse chiar și cele mai rezistente bacterii (de ex.
bacilul tuberculozei) sau sporii (formele de rezistență ale microbilor).
Expunerea deficitară la razele soarelui poate duce la apariția rahitismului. Boala apare
mai ales la copii și se manifestă prin deformarea oaselor lungi (antebrațe, gambe, coaste).
Rahitismul se datorează unei carențe de vitamina D. Razele ultraviolete, sub acțiunea cărora este
stimulată producția acestei vitamine la nivelul pielii, au un rol capital în tratarea și prevenirea
rahitismului.
 BIBLIOGRAFIE

1. Murariu O., Note de Curs, Tehnici și sisteme avansate de procesare a produselor

agroalimentare, 2021;
2. Păsărin B., Note de Curs, Principii și metode de conservare a produselor agroalimentare
2020;
3. lampile uv si siguranta perso.pdf (canpower.ro);
4. citizens_uvc_en.pdf (europa.eu);
5. Scientia.ro - Descoperirea razelor ultraviolete