Sunteți pe pagina 1din 17

Fotocompozitia - introducere

Multi incepatori in fotografie au impresia ca, daca isi cumpara un aparat fotografic mai scump si
cu mai multe obiective, este suficient pentru a face fotografii bune si care sa fie apreciate de
privitori. Incepatorii in fotografie se intereseaza pe forumui, cauta pe Internet si isi aleg aparatul cu
performantele cele mai ridicate. Aleg apoi unu - doua obiective scumpe, de calitate ridicata. Citesc
in viteza manualul de utilizare al noii lor camere si trec la fotografiat. Dezamagire! Desigur,
capacitatea de a putea regla aparatul in functie de conditiile particulare de fotografie este necesara,
dar nu suficienta!

Aparatul fotografic nu vede la fel ca noi. Acesta vede doar o sectiune din realitate, un cadru din
lumea inconjuratoare, careia ii reda toate detaliile, anuleaza tridimensionalitatea mediului si culege
doar o farama de timp. Noi vedem intreg mediul care ne inconjoara, inconstient selectam doar
aspectele care ne intereseaza si ignoram pe majoritatea, observam lumea in trei dimensiuni si
percepem evolutia ei in timp.

Fotografiile apreciate sunt cele care atrag atentia privitorilor prin ceea ce comunica acestora.
Insusirea unor elemente de design visual permite alegerea modului in care acestea sunt evidentiate
in cadru. Cunoasterea modului general in care privitorii reactioneaza la diverse simboluri de design
vizual si la modul in care aceste simboluri sunt dispuse si interactioneaza in cadrul fotografic este
o cale sigura de a obtine fotografii mai bune. Receptarea mesajelor de catre privitori depinde insa
si de educatia vizuala a acestora; de aceea, deseori, aceeasi fotografie primeste critici dintre cele
mai variate.

Modul in care sunt alese, plasate in cadru si felul in care acestea interactioneaza poarta numele de
compozitie sau, pentru ca aici vorbim de fotografie - fotocompozitie. Fotocompozitia este un set de
recomandari care ne ajuta sa selectam doar anumite elemente in cadru, sa le organizam si sa le
combinam intre ele, pentru ca aceasta se se coreleze intr-un mod armonios.

Fotocompozitia s-a inspirat din regulile de compozitie utilizate de pictori. Pictorii insa, au
totdeauna posibilitatea sa nu picteze un anumit element din cadru, sa introduca altul sau sa
modifice rapoartele dintre ele. Fotograful, insa, nu are acest avantaj ; el trebuie sa decida ce
elemente intra in cadru, sa vada unghiul de abordare cel mai corect, lumina cea mai favorabila si sa
aleaga cea mai buna expunere. Printr-o folosire mestesugita, regulile fotocompozitiei ne ajuta sa
recreem scena originiala, adaugandu-i sau accentuind formele, profunzimea, spatiul, miscarea,
viata, etc. si realizind fotografii cu impact asupra privitorilor.
Fotocompozitia nu poate fi definita precis. Nu exista legi simple care, urmate, sa asigure un succes
garantat. Exista doar unele recomandari care, aplicate cu talent, realizeaza o fotografie placuta.
Cateva dintre aceste principii sunt insirate mai jos :
- centrul de interes,
- plasarea subiectului,
- simplificarea imaginii,
- punctul de vedere asupra subiectului,
- echilibrul,
- linii si forme,
- modele si repetitii,
- volume,
- lumina,
- texturi,
- contrastul,
- primul plan,
- fundalul,
- perspectiva, etc.

Cum deprindem si aplicam aceste principii?


- privind: fotografiile unor fotografi reputati, lucrari de pictura in muzee, albume de arta, filme alte
lucrari de arta;
- studiind tehnica fotografica si cartea tehnica a aparatului si a accesoriilor, pentru ca in momentul
fotografiei, aspectele tehnice sa nu ne deturneze atentia de la compozitia cadrului;
- practicind, practicind, practicind!

Principiile fotocompozitiei nu sunt obligatorii. Aplicarea lor in mod mecanic nu va imbunatati


fotografiile pe care le realizati, din contra, fiind previzibile, le va face plictisitoare. Puteti oricand
incalca regulile fotocompozitiei. Dar, pentru a le incalca, trebuie mai intai sa le cunoasteti.

Fotocompozitia - cadrul fotografic


Cadrul fotografic - spatiul decupat din realitate prin vizor si redat pe film are, de regula, un format
dreptunghiular. Exista rare exceptii: formatul 6 x 6 (cm) care are format patrat; sau formatul
panoramic, in care raportul laturilor este 16:9 sau mai mare.

Intre latura mica si latura mare a cadrului este prestabilit un raport a carui valoare are o lunga
istorie... Phidias a aplicat un raport armonios intre laturile unei constructii cand a proiectat
Partenonul. Se spune ca Pitagora si ucenicii sai au stabilit ca, pentru ca imartirea in doua parti

2
inegale ale unui segment sa fie intr-o proportie armonioasa, raportul dintre partea mare si partea
intreaga trebuie sa fie egal cu cel dintre partea mare si partea mica.

Aceasta proportie a fost prima data exprimata in scris de Euclid, care a denumit-o taietura de aur.
Calculat matematic, acest raport este 0,617 si 0,383, sau, prin rotunjire, 2/3 si 1/3. Mai tarziu,
arhitectul roman Vitruvius studiaza aceasta problema si aplica in lucrarile sale raportul 2/3.
Renascentistii au cercetat intens acest raport, considerat de inspiratie divina (tratatul "De Divina
Proportione" de Luca Pacioli).

Fotografia - ale carei radacini isi trag seva din pictura - a preluat acest raport pentru formatele sale
de negative si pozitive. In ultimii ani, raspandirea fotografiei digitale a popularizat un nou raport:
3:4.

Existenta formatului de aspect dreptunghiular permite orientarea cu latura lunga pe verticala sau pe
orizontala si impune o prima decizie pentru fotograf: cum incadrez? Pe lat sau pe inalt?
Deoarece, in pictura, majoritatea artistilor foloseau pentru portrete incadrarea pe verticala (latura
mare a tabloului perpendicular pe sol), iar peisajele erau realizate predominent intr-o incadrare pe
orizontala (latura lunga a lucrarii paralela cu solul), cele doua moduri de incadrare au primit
numele de portret si respectiv peisaj. Psihologic, un cadru cu desfasurare predominent pe
orizontala sugereaza stabilitate, liniste, calm, odihna, siguranta. Din contra, desfasurarea pe
verticala a cadrului denota aspiratie, tensiune, dinamism, chiar dezechilibru sau instabilitate.

De exemplu, peisajele care includ linia orizontului, sugereaza incadrarea pe orizontala. In schimb,
fotografiile unor subiecte cu ampla dezvoltare pe verticala, se incadreaza predominent pe verticala.
Aceste incadrari realizeaza o mai buna izolare a subiectului. Majoritatea dintre noi, cand
fotografiem, de exemplu, un zgarie-nori, alegem incadrarea verticala.

3
La Defense © Calin-Stefan Ragalie

Dar, ca intotdeauna in fotocompozitie, aceste recomandari pot fi ignorate daca subiectul poate fi
mai bine pus in valoare printr-o alta incadrare.

4
Seara de vara © Calin-Stefan Ragalie

Nimic nu ne impiedica sa incadram pe verticala un peisaj, sau pe orizontala - un portret.

5
La filmari © Calin-Stefan Ragalie

Cum decidem? Incercam incadrarea subiectului in ambele formate si o alegem pe cea mai
potrivita. Un aparat fotografic cu vizor pare cel mai util in luarea deciziei. Cu timpul, vom dobandi
experienta necesara pentru ca alegerea potrivita sa o facem fara ezitare.

Atentie insa: cand urmarim sublinierea notei dinamice sau statice a fotografiei, modul de incadrare
este doar unul dintre aspectele de care trebuie sa tinem cont. Intervin si alte elemente, pe care le
vom discuta in episoadele urmatoare.

Fotocompozitia - unde plasam linia orizontului


Linia orizontului inclusa intr-un cadru reprezinta una dintre cele mai importante linii
compozitionale, deoarece imparte cadrul in doua parti. Partea de sub linie este reprezentata de
pamant, de material, iar partea de deasupra liniei de cer, de spiritual. Proportia relativa indre cele
doua suprafete isi va pune accentul pe ideea generala ce transpare din fotografia dvs.

6
© Calin-Stefan Ragalie

1. In mod obisnuit, orizontul se plaseaza in treimea superioara sau in treimea inferioara a cadrului.
Aceasta localizare produce un raport placut intre cer si pamant si degaja impresia de calm si de
armonie.

7
© Calin-Stefan Ragalie

2. Plasarea liniei orizontului spre limita inferioara a cadrului si acordarea unei ponderi mai mari
cerului, accentueaza caracterul de spiritual al cadrului. Accentuarea cerului intr-un cadru poate fi
amplificata prin alegerea incadrarii in modul Portret. Cerul subliniaza ideea de spatiu liber, vast,
infinit, meditatie, contemplare. Subiectul terestru, in schimb, va parea diminuat, redus ca
importanta in comparatie cu imensitatea cerului. Prezenta, chiar si a unei fasii inguste de pamant,
confera privitorului un punct de sprijin, siguranta si certitudine, echilibrind compozitia.

8
© Calin-Stefan Ragalie

3. In schimb, plasarea liniei orizontului foarte sus, cu acordarea unei ponderi majoritare
pamantului si elementelor sale, accentueaza ideile de material, palpabil, apropiat, stabil, dar si
senzatia de apasare, de insingurare, de opresiune sub griji. Un personaj astfel plasat in cadru ar
aparea strivit de preocuparile vietii cotidiene! Din nou, incadrarea pe verticala accentueaza cele
subliniate mai sus.

9
© Calin-Stefan Ragalie

4. In fine, plasarea orizontului exact sau foarte aproape de jumatatea cadrului, cu anularea
impresiei de tensiune dintre cer si pamant creaza senzatia de rigiditate, de monotonie iar imaginea
devine plictisitoare. Desi se recomanda evitarea acestui tip de compozitie, uneori o astfel de
incadrare poate sublinia impresia de monotonie a unui subiect.

Fotocompozitia - linii conducatoare in cadru


Intr-o fotografie exista un subiect pe care autorul doreste sa-l promoveze ca principal. Pentru a
atrage atentia privitorului spre subiect, sunt posibile numeroase metode. Una dintre aceste metode
este utilizarea liniilor conducatoare in cadru.

O linie conducatoare in cadru atrage atentia privitorului si o conduce catre subiectul de interes.
Linia conducatoare poate fi un drum, un gard, malul unei ape, un sir de copaci, etc. Linia
conducatoare poate avea o directie ascendenta, orizontala sau descendenta.

10
Liniile diagonale ascenente sunt considerate ca linii puternice, ce adauga profunzime fotografiei si
creeaza impresia de actiune. In cultura occidentala, obisnuita cu lectura de la stanga la dreapta, o
diagonala ascendenta sugereaza evolutie, progres, optimism.

Liniile orizontale sugereaza stabilitate, echilibru, nemiscare sau chiar rigiditate.

11
Liniile conducatoare descendente accentueaza ideea de melancolie, involutie, pesimism sau
degradare.

12
Liniile conducatoare curbe sau in forma de S sunt elegante, gratioase, fermecatoare. Ele genereaza
liniste, calm si chiar senzualitate, fiind deseori asociate cu formele corpului feminin.

O linie din cadru, pentru a-si putea indeplini rolul de "conducatoare" este bine sa prezinte
urmatoarele proprietati:
- sa fie suficient de lunga, pentru a starni interesul spectatorului si a o conduce spre subiectul
principal;
- sa porneasca din planul apropiat si sa calatoreasca spre planul mijlociu, unde este situat subiectul
principal, pentru a amplifica senzatia de tridimensionalitate a fotografiei;
- daca situatia permite, un model repetitiv - de exemplu sipcile dintr-un gard sau traversele de pe
calea ferata, accentueaza profunzimea.

Totusi e bine sa nu abuzam. Mai multe linii conducatoare in cadru nu au un efect mai sigur.
Intersectia a doua linii realizeaza un "X" care capteaza privirea spectatorului si nu-i mai da drumul.

Un exercitiu foarte instructiv este sa va reviziuti fotografiile din arhiva, sa observati pe cele in care
exista linii conducatoare catre subiectul principal si sa analizati in ce masura linia conducatoare isi
indeplineste rolul.

Fotocompozitia - neclaritatea de miscare in fotografie


In arta fotografica moderna neclaritatile optice si fotografiile cu subiectul in miscare au o pondere
din ce in ce mai mare in compozitia fotografica. Imaginile realizate cu timpi lungi de expunere nu
numai ca dizolva conturul formelor aflate in miscare dar introduc in compozitie un element
specific fotografiei. Acesta este timpul, "timpul miscarii". Inevitabil, prin pierderea trasaturilor de
contur, prin care recunoastem de fapt formele, acestea tind sa se dizolve in masa compozitiei.

Rezultatul este un mijloc de expresie specific fotografiei, ce a fost preluat si experimentat de


avangarda fotografiei. Mai apoi, in deconstructia postmoderna, Michael Wesely (artist ce traieste
in Berlin / nascut in 1963 la Munchen), un bun exemplu subiectului nostru, a preluat tema
neclaritatii de miscare in fotografie (prin diferite mijloace tehnice) si a generat intr-un context
contemporan un mijloc plastic remarcabil.

13
© Michael Wesely

Fotografiile cu timp lung de expunere sau cu neclaritate optica nu sunt de data recenta. Conceptul
tehnic si artistic are aceeasi varsta cu insasi fotografia (generata de sensibilitatea scazuta a
materialelor de laborator). In prezent, timpi de expunere variaza extrem de mult, de la 1/8000 sec.
la expuneri de ore sau chiar de luni de zile. Secretul unei fotografii reusite cu expunere lunga este
un trepied solid si un aparat fotografic care sa permita expunerea lunga. La aparatele digitale
expunerea de lunga durata (peste 30 sec.) se realizeaza cu modul "B" (bulb).

© Michael Wesely

14
Despre fotografia cu diferite zone de neclaritate de miscare se pot nota urmatoarele:
- se pot realiza de exemplu din miscarea trenului, cu aparatul fotografic proptit pe marginea
ferestrei vagonului, sau din mana, dintr-un alt mijloc de locomotie, de exemplu, din autoturism.
- efecte deosebite se obtin dimineata devreme sau seara, la crepuscul, atunci cand ziua se intalneste
cu noaptea sau invers.
- din punct de vedere tehnic, efectul de miscare tine cont atat de viteza de deplasare a fotografului,
cat si de cantitatea de lumina ce impresioneaza pelicula / suprafata fotosensibila.
- efecte grafice sunt deosebite, dar acest gen de fotografie necesita multe cadre si rabdare,
- realizate din miscarea autovehiculelor, dara sau darele de lumina pot aduce un surplus de noutate
unui peisaj urban sau nu numai, poate anost fara aceste cautate efecte.
- in imaginea fotografica trebuie sau ar trebui sa existe cel putin un plan sau o zona unde sa existe
o claritate optica. Punct de referinta in compozitie fotografica, liniile din cadru se vor alinia fata de
acel punct de claritate. Face parte din insusi mecanismul prin care intelegem / recunoastem
imaginile. Dar exista si exceptii.

Poezia formelor si liniilor abia deslusite


Fotografia cu neclaritate de miscare totala se refera nu atat la asemanarile vizuale pe care
fotografia le poate avea cu desenul in acuarela (culori de apa) sau cu aerograful (culori acrilice),
cat la metafora formei. Se refera, atat cat poate permite analogia, la "pata plastica", se refera la
limbajul specific al fotografiei. Se refera in ultima instanta, la cantitatea si calitatea luminii.

© Vasile Gheorghe

Imaginile au fost realizate in trenul rapid "Corona", dimineata devreme. Tema imaginilor este
localitatea Sandominic (Csikszentdomokos) aflata in bazinul Ciucului (judetul Harghita).

15
© Vasile Gheorghe

© Vasile Gheorghe

Fotografia de peisaj este un concept. Fiecare epoca si-a avut propriile rezolvari. In seria de imagini
pe care o prezentam ne-a interesat sa dezvoltam generarea unui concept vizual. Nu realitatea

16
peisagistica clasica - peisajul botanic - ne-a starnit curiozitatea ci frumusetea naturii care lucreaza
ca arta. De exemplu, tehnica pasajului, specifica desenului si picturii, a fost o cale prin care natura
a lucrat ca acelasi agent plastic. Fotografiile de peisaj cu neclaritate de miscare se pot descrie ca
fiind rezolvate in tehnica pasajului. Astfel, s-a creat un anume limbaj al peisajului articulat de
lumina si umbra care unea formele si care s-au coagulat intr-o omogenitate spatiala cu valoare
plastica. Arhitectura spatiului cat si evanescenta sa ne-au atras privirea (prin formele estompate si
culorile ce au conferit atmosfera si o considerabila spatialitate).

Procesul privirii si al "traducerii" sale, exprimate in imaginea fotografica ne-au atras atentia, prin
limbajul fotografiei dar si al designului grafic. Limbajul respectiv este de natura vizuala si incepe
printr-o constientizare sporita a felului in care arata lumea. Este o modalitatea de a vedea ce anume
difera de simpla existenta materiala, afirma David Dabner*.

© Vasile Gheorghe

Seria de imagini este un exercitiu de privire. Nu doreste sa exprime decat un experiment cu factura
plastica.

17