TEMA DE PROIECTARE

Să se proiecteze un cuptor electric cu rezistenţe, de tip cameră, cu

funcţionare în regim intermitent, destinat încălzirii pe ambele feţe a unor
piese paralelipipedice din oţel (0,8%) necesare uzinării într-o secţie de
sculărie.Se dau:
a) numărul de piese încălzite la o şarjă n= 8 bucăţi;
b) dimensiunile geometrice ale unei piese:
-lungimea: l= 650 mm;
-laţimea: a= 55 mm;
-înălţimea: b= 100 mm;
c) temperraturile iniţială Өpo şi finală Өpî ale pieselor:
Өpo= 20˚C; Өpî= 925˚C;
d) parametrii termici ai materialului pieselor:
-căldura specifică: cpo= 452 J/kgK
cpî= 720 J/kgK
-conductivitatea termică: λpo= 45 W/mK
λpî= 24 W/mK
-emisivitatea totală a pieselor: εp= 0,8;
e) emisivitatea termică totală a cuptorului: εc= 0,9:
f) temperatura maximă a cuptorului ӨCM= 980˚C.
Se cer:
1. Determinarea caracteristicilor constructive ale cuptorului şi calculul
pierderilor termice ale acestuia;
2. Calculul termic al cuptorului, determinarea timpului total de încălzire
a pieselor unei şarje şi a puterii cuptorului;
3. Alegerea elementelor încălzitoare şi calculul electric al cuptorului;
4. Alegerea echipamentului electric al cuptorului proiectat.

DETERMINAREA CARACTERISTICILOR CONSTRUCTIVE ALE

CUPTORULUI SI CALCULUL PIERDERILOR TERMICE ALE
ACESTUIA

1.1.Determinarea geometriei cuptorului

La cuptorul tip cameră, rezistoarele electrice pot fi amplasate pe
pereţii interiori ai cuptorului, pe boltă şi dacă este necesar şi pe vatra
acestuia. De aceea se impune realizarea unei distanţe minime de d ≥0,025 m
între pereţi şi încărcătură. În cazul de faţă, estimând posibilitatea amplasării
rezistoarelor şi pe vatră se prevede şi un grătar suport pentru piese, distanţa
între încărcătură şi pereţi, boltă şi vatră adoptându-se de :
d = 0,25m.
De asemenea, se consideră că cele n= 8 piese ale unei şarje se dispun
în camera cuptorului lipite una de alta şi aşezate pe latura lor mică. În aceste
condiţii, dimensiunile camerei cuptorului, rezultă, în conformitate cu figura
1.1 şi pe baza relaţiilor următoare:
lc = 1+ 2d
ac = n·a+ 2d
bc = b+ 2d

lc= 650+ 2·250= 1150 mm=1,15 m

ac= 8·55+ 2·250= 940 mm=0,94 m
bc= 100+ 2·250= 600 mm= 0,6 m
Volumul camerei cuptorului rezultă din relaţia:
Vc= lc·ac·bc
Vc= 1,15·0,94·0,6= 0,6486 m3
Volumul încărcăturii rezultă din relaţia:
Vp= n·a·b·l
Vp= 8·0,65·0,055·0,1= 0,0286 m3.
Adoptând densitatea oţelului de δOL= 7876 kg/m3,din relaţia
mp= δOL· Vp
se obţine masa încărcăturii:
mp= 7876·0,0286= 225,2536 kg
Suprafaţa încălzită a pieselor se obţine cu relaţia:
Sp= 2·n·b·l
Sp= 2·8·0,1·0,65= 1,04 m2,
iar suprafaţa radiantă a camerei cuptorului, considerând o posibilă amplasare
a rezistoarelor pe boltă, vatră şi pereţi laterali, rezultă:
Sc= 2·bc·lc+ 2·ac·lc
Sc= 2·0,6·1,15+ 2·0,94·1,15= 1,38+ 2,162= 3,542 m2
Raportul:
Sp 1, 04
= = 0, 2936
Sc 3,542
Acest raport se încadrează între limitele (0,2 – 0,5), deci nu este
necesară modificarea distanţei d= 250 mm adoptată între pereţi şi
încărcătură.

1.2.Calculul pierderilor termice ale cuptorului

 Deoarece ӨCM= 980˚C< 1000˚C se propune ca pereţii cuptorului să fie
construiţi din două straturi: un strat refractar şi un strat termoizolant. Din
tabelul 1.1. se aleg materialele pentru pereţii cuptorului şi anume:
- pentru stratul refractar: cărămizi de şamotă cu dimensiunile de
(250×150×65) mm, aşezate pe lăţime, rezultând grosimea stratului refractar:
s1= 150 mm
- pentru stratul termoizolant: cărămizi de diatomită cu dimensiunile de
(250×150×65) mm, aşezate transversal, deci pe lungime, rezultând astfel
grosimea stratului termoizolant:
s2= 250 mm.
La exterior se prevede o carcasă din tablă de oţel cu grosimea de:
s3= 5 mm.
În figura 1.2. se prezintă o secţiune transversală printr-o porţiune a
peretelui cuptorului, precizându-se şi principalele puncte de calcul ale
temperaturilor.

Se adoptă temperatura exterioară din imediata vecinătate a cuptorului

ştiind că la temperaturi interioare, Өi, ale camerei cuptorului, rezultă:
- pentru Өi≤ 1300˚C se alege Өc= (40-80)˚C
- pentru Өi> 1300˚C se alege Өc= (150-400)˚C
dar
Өi= ӨCM< 1300˚C.
Se va considera, deci:
Өc= 50˚C
Se consideră că într-o primă aproximaţie, prin carcasa de oţel, căldura
se transmite practic ideal şi se neglijează fenomenele de convecţie-radiaţie
la suprafaţa exterioară a cuptorului, deci:
Ө3= Ө4= Өc= 50˚C
Se neglijează fenomenele de convecţie-radiaţie la suprafaţa interioară
a pereţilor, rezultând:
Ө1= Өi= ӨCM= 980˚C
Se consideră că în unităţi relative, diferenţele de temperatură pe
primul strat este egală cu unitatea:
(Ө1- Ө2)u.r.= 1
Considerând iniţial temperatura medie a stratului refractar de
Өm12=900˚C, din tabelul 1.1. se calculează conductivitatea termică, λ1
a şamotei la această temperatură:
λ1=0,835+0,58·10-3·900=1,357 W/mK.
 De asemenea, pentru o temperatură medie Өm23= 450˚C, considerată
pentru stratul termoizolant, din tabelul 1.1, rezultă, prin interpolare liniară,
conductivitatea termică λ2 a diatomitei:
0,31 − 0, 26
λ2= 0, 26 + ( 400 − 200 ) = 0,3017 W/mK.
300
Rezultă diferenţa de temperatură în unităţi relative pentru al doilea
strat, conform relaţiei
λ1 s 2
(Ө2-Ө3)u.r.= λ ⋅s
2 1

1,357 250
(Ө2-Ө3)u.r.= ⋅ =7, 4964
0,3017 150
Diferenţa totală de temperatură în unităţi relative se obţine cu relaţia:
(Өi- Өc)u.r.= (Ө1- Ө2)u.r.+ (Ө2-Ө3)u.r.
(Өi-Өc)u.r.= 1+7,4964= 8,4964
Considerând cunoscute Өi=ӨCM şi Өc din alegerea făcută avem
relaţiile
θi -θ c
∆Ө12= θ1 -θ 2 = ( θ1 -θ2 ) u.r. θ -θ
( i c ) u.r.
∆Ө23= Ө2- Ө3=(Ө2- Ө3)u.r. (Өi-Өc)/ (Өi-Өc)u.r.
cu care se calculează diferenţele de temperatură în unităţi absolute, pentru
cele două straturi:
∆ Ө12=1·980-50/8,4964=109,458˚C
∆ Ө23=7,4964·980-50/8,4964=820,542˚C
Temperaturile la limita straturilor ce se pot observa în figura 1.2, se
obţin cu relaţiile:
Ө2= Ө1-∆ Ө12
Ө3= Ө2-∆ Ө23
Dar,
Ө1=ӨCM=980˚C
Ө2=980-109,458=870,55˚C
Ө3=870,55-820,542=50,008˚C
Ө4=Өc= Ө3=50,008˚C
Temperaturile medii ale straturilor rezultă cu relaţiile:
Өm12=Ө1+ Ө2/2
Өm23=Ө2+ Ө3/2
Өm12=980+870,55/2=925,275˚C
Өm23=870,55+50,008/2=460,279˚C
Se adoptă pentru carcasa de oţel, conductivitatea termică:
λ3=45 W/mK
şi cu temperaturile medii ale straturilor se recalculează conductivităţile
termice, adică:
λ1=0,835+0,58·10-3·925,275=1,3716 W/mK
λ2=0,26+0,31-0,26/300(460,279-200)=0,3034 W/mK
Se determină suprafeţele medii ale straturilor cuptorului, cu ajutorul
relaţiilor:
S1=2(bclc+aclc+acbc)=2(0,6·1,15+0,94·1,15+0,94·0,6)=4,67 m2
S2=2(bc+2s1)(lc+2s1)+2(bc+2s1)(ac+2s1)+2(lc+2s1)(ac+2s1)
=2(0,6+2·0,15)(1,15+2·0,15)+2(0,6+2·0,15)(0,94+2·0,15)
+2(1,15+2·0.15)( 0,94+2·0,15)=8,438 m2
S3=2(bc+2s1+2s2)( lc+2s1+2s2)+ 2(bc+2s1+2s2)( ac+2s1+2s2)
+2( lc+2s1+2s2) ( ac+2s1+2s2)
= 2(0,6+2·0,15+2·0,25)( 1,15+2·0,15+2·0,25)+ 2(0,6+2·0,15+2·0,25)
(0,94+2·0,15+2·0,25)+2( 1,15+2·0,15+2·0,25) (0,94+2·0,15+2·0,25)=17,118
m2
S4=2(bc+2s1+2s2+2s3) ( lc+2s1+2s2+2s3)+ 2(bc+2s1+2s2+2s3)
(ac+2s1+2s2+2s3)+2( lc+2s1+2s2+2s3) (ac+2s1+2s2+2s3)=
2(0,6+2·0,15+2·0,25+2·0,005)( 1,15+2·0,15+2·0,25+2·0,005)+
2(0,6+2·0,15+2·0,25+2·0,005)
(0,94+2·0,15+2·0,25+2·0,005)+2( 1,15+2·0,15+2·0,25+2·0,005)
(0,94+2·0,15+2·0,25+2·0,005)=17,3222 m2
Se calculează rapoartele suprafeţelor adiacente şi se determină
suprafeţele medii corespunzătoare, conform relaţiilor:
- dacă Si+1/Si<2 rezultă suprafaţa medie a stratului, ca medie
aritmetică Smi-i+1= Si+ Si+1/2
- dacă Si+1/Si≥2 suprafaţa medie a stratului rezultă ca medie
geometrică Smi-i+1=√ Si·Si+1
S2/S1=8,438/4,67=1,8068 <2 rezultă
Sm12=4,67+8,438/2=6,554 m2
S3/S2=17,118/8,438=2,0286 >2 rezultă
Sm23=√8,438·17,118=12,018 m2
S4/S3=17,3222/17,118=1,0119 <2 rezultă
Sm34=17,118+17,3222/2=17,2201 m2
Cu ajutorul tabelului 1.2 şi folosind interpolarea se determină
transmisivitatea termică complexă pentru pereţii interiori ai cuptorului
cunoscând că:
- la Өi=900˚C avem αi =150 W/m2K
- la Өi=1000˚C avem αi =200 W/m2K
Rezultă că la Өi=ӨCM=980˚C se obţine
αi =150+200-150/100(980-900)=190 W/m2K
Din tabelul 1.3, pentru carcase din tablă de oţel rezultă transmisivitatea
termică complexă la suprafaţa exterioară a pereţilor cuptorului:
- la Өc=50˚C se obţine αc=11,63˚C
Se calculează fluxul termic transmis prin pereţii cuptorului, utilizând relaţia:
Øt=
sau, în general:
Øt=
unde n - numărul straturilor pereţilor.
Øt=
Øt=10208,5620 W

Se verifică temperaturile medii ale straturilor conform relaţiilor:

Rezultă temperaturile medii ale straturilor
Se verifică abaterea valorilor alese ale temperaturilor medii ale straturilor
faţă de cele calculate

Deoarece abaterea valorilor alese ale temperaturilor medii ale straturilor sunt
sub 5% faţă de valorile calculate se adoptă ca valoare a pierderilor termice
prin pereţii cuptorului, fluxul termic calculat, adică:
pt= Øt=10208,5620 W
sau
pt ≈10,20 kW

CALCULUL TERMIC AL CUPTORULUI CU REZISTENŢĂ

1.1.Determinarea timpului de încălzire al pieselor unei şarje

Deoarece temperatura maximă a cuptorului impusă prin tema de
proiectare este ӨCM=980˚C > 600˚C, cuptorul proiectat face parte din
categoria cuptoarelor de temperatură înaltă la care transmiterea căldurii la
piese se face preponderent prin radiaţie termică.
Pentru a stabili modul de calcul al timpului de încălzire este necesar în
primul rând calculul criteriului Biot (tabelul 2.1) în vederea clasării pieselor
în categoria pieselor subţiri sau în categoria pieselor masive (figurile 2.1 şi
2.2).Necunoscând din datele iniţiale, puterea cuptorului, se va adopta
densitatea fluxului termic primit de piesă:
qp=45000 W/m2
Cu aceasta, calculul criteriului Biot pentru prima etapă a încălzirii
(figura 2.1) se va desfăşura astfel:
- Cu relaţia următoare se determină valoarea coeficientului redus de
radiaţie între cuptor şi piesă:
Ccp=Cn/1/ εp+Sp/Sc(1/ εc-1)
unde Cn=5,77 W/m2K4 este coeficientul de radiaţie al corpului negru.
Ccp=5,77/1/0,8+1,04/3,542(1/0,9-1)=4,50 W/m2K4
- Rezultă temperatura piesei la sfârşitul primei etape de încălzire, cu
relaţia:
Өp″=100*4√(TCM/100)4- qp/ Ccp-273
Өp″=100*4√(980+273/100)4-45000/4,5-273=827,15˚C
-Temperatura cuptorului la începutul încălzirii, în momentul
introducerii încărcăturii se obţine din relaţia:
Өc′=100*4√(Tp′/100)4+qp/Ccp-273
Өc′=100*4√(
- Se calculează transmisivitatea termică medie prin radiaţie în prima
etapă de încălzire, considerând că încălzirea piesei se face liniar.În această
ipoteză este suficient să se determine transmisivitatea termică prin radiaţie,
α, la momentele t=0 şi t=t1 şi să se facă media aritmetică a acestor valori.
- la t=0 avem: α0= Ccp(Tc′/100)4-( Tp′/100)4/ Өc′- Өp′
α0=4,50(273+725/100)4-(273+20/100)4/725-20=62,85 W/m2K
- la t= t1 avem α1= Ccp(TCM/100)4-( Tp″/100)4/ ӨCM- Өp″
α1=4,50(980+273/100)4-(273+827,15/100)4/980-827,15=294,4151
W/m2K
- valoarea medie rezultă:
α01= α0+ α1/2
α01=62,85+294,4151/2=178,63 W/m2K

Se determină conductivitatea termică medie, λp01 a piesei pentru

intervalul de timp (0,t1) apreciindu-se şi aici o variaţie practic liniară a
acesteia. Din datele de proiectare se cunoaşte:
λp0=45 W/mK
iar pentru determinarea lui λp1 se foloseşte diagrama din ANEXA 5,
determinându-se la Өp″=827,15˚C;pentru oţel cu 0,8%C, valoarea
λp1=26 W/mK
Valoarea medie a conductivităţii termice a piesei în primul interval de
încălzire rezultă:
λp01=45+26/2=35,5 W/mK
Se calculează coeficientul Biot cu relaţia dată în tabelul 2.1 pentru
plăci plane considerând că în cazul pieselor încălzite pe ambele feţe
grosimea de calcul este:
gc=a/2=55/2=27,5 mm
Avem:
Bi1= α01· gc/ λp01
 Bi1=178,63·27,5·10-3/35,5=0,138
Deoarece Bi1= 0,138 <0,5, cazul tratat se încadrează în categoria
pieselor subţiri încălzite în cuptoare cu radiaţie. Calculul timpului de
încălzire se va face astfel:
- Se calculează timpul de încălzire în prima etapă, cu relaţia
t1=mpcp(Өp″- Өp′)/ qp1·Sp
în care, căldura specifică a piesei, cp, se obţine ca medie aritmetică între
valorile extreme ale căldurii specifice la momentele t=0 şi t=t1, adică:
cp0=452 J/kgK
şi
cp1=723 J/kgK, din ANEXA 1
Deci:
Cp01=cp0+cp1/2=452+723/2=587,5 J/kgK
şi rezultă timpul de încălzire în prima etapă
t1=mpcp(Өp″- Өp′)/ qp1·Sp
t1=
adică
t1= minute.
- Pentru stabilirea modului de calcul al timpului de încălzire în etapa a
doua este necesară recalcularea criteriului Biot pentru această etapă. În acest
scop se calculează transmisivitatea termică complexă medie pentru etapa a
doua de încălzire considerând o variaţie practic liniara în timp a
transmisivităţii, adică:
- la t=t1 avem: α1=294,4151 W/m2K, determinată pentru prima etapă
de încălzire;
- la t=t2, cu relaţia α2= Ccp(TCM/100)4-( Tp/100)4/ ӨCM- Өp+ αc
unde αc=12 W/m2K şi este transmisivitatea prin convecţie liberă a aerului.
α2=4,50[(980+273/100)4-(273+925/100)4/980-925+12=
Transmisivitatea complexă medie în etapa a doua va fi:
α12= α1+ α2/2=294,4151+
- Din datele de proiectare rezultă conductivitatea termică a
materialului piesei la finele etapei a doua de încălzire, adică:
λp2=24 W/mK
şi deci, conductivitatea termică medie in etapa a doua se obţine ca medie
aritmetică:
λp12= λp1+ λp2/2=26+24/2=25 W/mK
- Rezultă valoarea criteriului Biot pentru etapa a doua de încălzire
Bi2= α12· gc/ λp12
Bi1=
 Deci si în etapa a doua de încălzire ne situăm în cazul încălzirii
pieselor subţiri, calculul timpului de încălzire urmând să se facă conform
metodologiei. În acest sens, pentru aplicarea relaţiei

se vor calcula în prealabil rapoartele temperaturilor:

Tî/TCM=(273+925)/(273+980)=0,956
Tp″/TCM=(273+827,15)/(273+980)=0,878
Din tabelul 2.2., prin interpolare, rezultă valorile corespunzătoare ale
funcţiei Ψ(Tp/TCM) adică:
Ψ(Tî/TCM)=1,2959+1,4-1,2959/0,01·0,06=1,3584
Ψ(T p″/TCM)=0,8864+1,1024-0,8864/0,1·0,077=1,0527
- Aplicând relaţia
t2=mpcp12/SpCcp·100(TCM/100)3·[ Ψ(Tî/TCM)- Ψ(T p″/TCM)]
se determină timpul de încălzire t2 din etapa a doua de încălzire a piesei şi
anume:
t2=281,567·721,5/1,04·4,50·100(273+980/100)3·(1,3584-1,0527)=
adică t2= minute
Observaţie. În relaţie s-a folosit valoarea medie a căldurii specifice pentru
etapa a doua de încălzire calculată din:
Cp12=cp1+cp2/2=723+720/2=721,5 J/kgK
unde cp2=cpî=720 J/kgK dată în tema de proiectare.
- Conform relaţiei
tî=t1+t2
timpul total de încălzire al pieselor va fi:
tî=
sau
tî=
2.2.Bilanţul termic şi calculul puterii absorbite de cuptor
Deoarece prescripţiile procesului tehnologic de încălzire nu impun şi
un timp de menţinere a pieselor încălzite în cuptor, se va adopta tm=0.
De asemenea, pentru că nu se precizează timpul de pauză necesar
procesului de încălzire-descărcare a cuptorului sau de reparare-revizie a
căptuşelii acestuia, se va considera un timp de pauză de:
tp=0,2·tî
adică
tp=0,2·
Pentru determinarea căldurii necesare întru-un ciclu de încălzire se are
în vedere faptul că cuptorul proiectat nu are atmosferă controlată, deci
căldura necesară încălzirii gazului din cuptor este:
Qg= 0
 De asemenea, considerând că instalaţiile auxiliare ale cuptorului s-au
încălzit în etapa pornirii cuptorului ele fiind deja calde în procesul încălzirii
unei încărcături oarecare şi căldura necesară încălzirii instalaţiilor auxiliare
va fi:
Qa= 0
În aceste condiţii, din relaţia
Qî= Qu+Qa+Qg+Qp
rezultă că bilanţul termic, în cazul încălzirii unei încărcături oarecare, va
deveni:
Qî= Qu+Qp
Căldura utilă de obţine cu relaţia
Qu=mpcp01(Өp″- Өp′)+ mpcp12(Өî-Өp″)
Qu=
Căldura pierdută prin pereţii cuptorului în intervalul unui ciclu,
conform relaţiei
Qp= k1ptî·tî
şi pentru timpul de menţinere tm=0, este:
Qp=
Rezultă căldura necesară încălzirii încărcăturii:
Qî=Qu+Qp
Qî
Randamentul termic al cuptorului rezultă din relaţia
η t= Qu/ Qu+Qa+Qg+Qp
adică:
η t=
deci η t%=
Adoptând un coeficient de siguranţă de k=1,35 rezultă, din relaţia
P=kQî/tî
puterea absorbită de cuptor:
P=
Cu aproximaţie, nu poate considera că puterea absorbită de cuptor de
la reţea este de:
P=

ALEGEREA ELEMENTELOR ÎNCĂLZITOARE ŞI CALCULUL

ELECTRIC AL CUPTORULUI

Alegerea elementelor încălzitoare

 În vederea alegerii materialului rezistoarelor se vor stabili, întâi,
limitele posibile ale temperaturii maxime pe care o poate atinge rezistorul în
timpul funcţionării. Pe baza relaţiei
ӨrM= (1,02-1,2) ·ӨcM
rezultă:
ӨrM= (1,02-1,2) ·980 , adică
ӨrM= (999,6-1176)˚C
Comparând aceste valori cu temperaturile maxim admisibile ale
rezistorului, Өra, date in tabelul 3.1, se alege drept material pentru
confecţionarea rezistoarelor, aliajul CrNi30 care are Өra= 1100˚C.
Ca tip constructiv de rezistor se optează pentru elemente încălzitoare
descoperite sub formă de bandă în zigzag. Motivarea acestei opţiuni o
reprezintă puterea relativ mare a cuptorului şi necesitatea ca la această putere
mare, rezistoarele să fie fiabile (secţiune cât mai mare) şi în acelaşi timp
uşor de confecţionat şi de amplasat în cuptor.
Calculul elementelor încălzitoare
Pentru dimensionarea rezistorului unei faze se vor parcurge
următoarele etape de calcul:
- Se calculează, cu relaţia
pcp=P/ Sct
puterea pe unitatea de suprafaţă a pereţilor cuptorului; luându-se în
considerare, acum, suprafaţa totală a camerei cuptorului, adică
Sct=Sc+2ac·bc
Sct=
Rezultă:
pcp=
sau
pcp=
- Din curba NiCr80/20 dată în figura 3.2 rezultă că pentru temperatura
maximă a cuptorului, ӨCM= 980˚C, puterea unitară admisibilă pentru
materialul ales al rezistoarelor este: