I.7.

Stări de agregare, caracteristici

Concluzie
Aşa cum ştii din clasa a VI-a, starea de agregare este o formă de organizare a materiei, omogenă din
punct de vedere al proprietăţilor fizice şi chimice. În experimentul anterior, ai observat că schimbarea
stării de agregare se face la o temperatură constantă, caracteristică fiecărei substanţe. Stările de
agregare pot fi caracterizate prin libertatea de mişcare a particulelor constituente şi prin intensitatea
(tăria) forţei de interacţiune dintre particulele respective. Substanţele nu „preferă” o anume stare de
agregare. Temperatura şi presiunea atmosferică sunt cele „responsabile” pentru starea de agregare
în care se găsesc substanţele. De exemplu, temperatura atmosferei terestre „ţine” oxigenul în stare
gazoasă şi apa în stare lichidă, solidă sau de vapori. Dacă în minereurile aurifere temperatura ar
depăşi 2 856°C (punctul de fierbere al aurului) aurul s-ar afla în stare gazoasă. Clasic, există trei stări
de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă.

Retine
Clasic, există trei stări de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă. Pentru o substanţă
dată, fiecare stare de agregare este caracterizată de proprietăţi chimice şi fizice
distincte.

Forţele de interacţiune dintre particulele constituente ale corpurilor solide sunt suficient de
puternice încât să menţină fixe atât forma, cât şi volumul corpurilor respective. În cazul corpurilor
solide, particulele constituente au un aranjament spaţial ordonat; ele execută uşoare mişcări de
vibraţie în jurul poziţiilor fixe pe care le ocupă şi pe care nu le pot părăsi de la sine.

Particulele constituente ale lichidelor au o mai mare libertate de mişcare decât cele ale solidelor.
Forţele de interacţiune dintre particulele constituente ale lichidelor sunt suficient de puternice încât
să menţină volumul propriu, dar nu şi forma. Lichidele nu au formă proprie, ele iau forma vaselor în
care sunt turnate. Ca şi solidele, lichidele sunt practic incompresibile.

Gazele nu au nici formă proprie, nici volum propriu. Teoretic, se consideră că nu există forţe de
interacţiune între particulele constituente. În realitate, aceste forţe sunt atât de mici încât nu pot
menţine constante nici forma, nici volumul. Gazele iau forma vasului în care sunt introduse şi pot fi
comprimate.