CRESTEREA STIMEI DE SINE LA ŞCOLARI SI PREŞCOLARI

PROF.ÎNV.PREŞC.ENE RALUCA ALEXANDRA

GRĂDINIŢA” RAZĂ DE SOARE”,TÂRGOVIŞTE

Conform teoriei învăţării a lui Bandura, copilul învaţă noi comportamente pe baza imitaţiei după modelele existente în jurul lui. Astfel
un factor esenţial al dezvoltării încrederii în sine la copii, ar fi copierea modelelor. Personalitatea încrezută de sine sau neîncrezută este, astfel, o
copie a stereotipurilor comportamentale dominante din mediul său .

Increderea în sine nu este înnăscută, sunt înnăscute doar anumite calităţi, pozitive sau negative, care înlesnesc socializarea şi dezvoltarea
încrederii în sine.În teoria sa, Bandura afirmă că cel mai frecvent sunt imitate „modelele cu un status superior decât cele cu un status inferior; o
explicaţieconcreta este aceea că primele constituie autorităţi şi sunt mai atractive, deoarece se presupune că vor fi mai curând urmate de o
întărire pozitivă”.

De asemenea, „sunt imitate mai frecvent comportamentele modelelor considerate competente decât cele considerate incompetente”. O altă
idee ar fi că „interacţiunea afectuoasă dintre model şi observator facilitează imitaţia.” „Atracţia faţă de model şi competenţa modelului
interacţionează în impactul lor asupra comportamentului imitativ” .Astfel putem spune că pentru vârsta şcolară mică, prescolari mai curând va
fi copiat un model de comportament de la părinţi şi de la educatori, profesori, consideraţi mai competenţi, chiar dacă comportamentul copiat
nu este unul tocmai bun şi de dorit pentru dezvoltarea personalităţii copilului.

Renumitii Renaud şi Gagen vorbesc despre câteva nevoi ale copilului pentru o dezvoltare echilibrată :

- Nevoia de a se simţi în siguranţă;

- Nevoia de a fi apreciat de părinţi;

- Nevoia de a simţi mulţumirea părinţilor;

- Nevoia de a fi admirat de părinţi;

-Nevoia de a fi acceptat de părinţi.

Punctul comun al acestor nevoi este respectul părinţilor faţă de copil.

Copiii cu o stimă de sine crescută (pozitivă)sunt aceea care :

- îsi asumă responsabilităţi”pot sa fac lucrul acesta şi eu”;

- sunt mândri de ceea ce realizează ei însuşi;

- realizează sarcini noi, fără să aibă vreo teamă;

- oferă ajutor şi sprijin colegilor;

Copiii cu o stimă de sine scazută (negativă):

- sunt tot timpul nemultumiti”nu sunt buni de nimic,lor nu le iese bine nimic”;

- nu se implică imediat într-o sarcină nouă;

- sunt uşor influenţabili;

 - sunt nişte copii nepăsatori, par mai degrabă rebeli;

- nu îşi asumă responsabilităţi;

Stima de sine poate însemna, de asemenea, să te simţi capabil şi iubit. Un copil care este fericit cu o realizare personală, cu ceva realizat de el,
dar care nu se simte iubit, poate dezvolta, în cele din urmă, o stimă de sine scăzută. De asemenea, un copil care se simte iubit, dar nu este sigur
în ceea ce priveşte abilităţile sale, de capacitatile sale, de aceea cel poate sa faca poate avea o stimă de sine scăzută.
Stima de sine sănătoasă se construieşte atunci când este menţinut un echilibru bun între cele două.

Stima de sine prinde contur foarte devreme în viaţă. Conceptul de succes, urmat de efort şi persistenţă, începe destul de devreme. Odată ce
oamenii ajung la maturitate, este mai greu să facă modificări asupra modului în care se văd şi se definesc pe ei înşişi.

 Sunt propuse cateva jocuri cu scopul de a-i obisnui pe copii cu ganduri si sentimente pozitive despre imaginea  propriei persoane. Copiii isi vor
da seama ca au numeroase calitati si vor putea aprecia si calitatile colegilor de grupa. Fiecare va realiza ca este unic si valoros in felul sau.

 1.”Fulgii de zapada“

Scop: dezvoltarea stimei de sine pozitive si intarirea sentimentului propriei valori.

Materiale: foi de hartie sau servetele

Activitatea propriu-zisa:

Fiecare copil va primi o foaie de hartie (sau un servetel ). Vor impaturi hartia in doua si vor rupe coltul din dreapta, sus. Impaturesc din nou
hartia in doua si, la fel, vor rupe coltul din dreapta, sus. Se repeta operatia de cate ori va permite hartia. La sfarsit, toti copiii vor despaturi foaia
si vor observa ca foile lor arata diferit, fiecare in felul ei, chiar daca ei, toti, au facuta celeasi operatii. Se va trage concluzia ca fiecare foaie cu
decupajele sale este unica, asa cum si ei sunt unici.

2.“Eu  sunt …”

Scop: dezvoltarea autocunoasterii si  intercunoasterea copiilor intr-un cadru de respect, incredere si cooperare; dezvoltarea sentimentului
propriei valori si conturarea, pentru sine si pentru ceilalti, a unei imagini de sine pozitive.

Materiale: jetoane, masa, scaune.

Activitatea propriu-zisa: Pe o masa vor fi mai multe jetoane cu imagini ce reflecta in actiuni trasaturi pozitive de caracter. De exemplu, un copil
care uda florile cu stropitoarea (harnicie); doi copii care-si dau mana sau se imbratiseaza (prietenie); un copil care ofera bratul unei batrane sa  
treaca strada (politete) etc. Dupa ce toti copiii au descoperit aceste imagini si sensul lor a fost inteles de fiecare, urmeaza sa se aleaga de catre
grup un anume copil care va fi caracterizat in ziua respectiva. Copiii se aseaza intr-un cerc pe scaunele, iar copilul ales va fi rugat sa se aseze in
mijloc; ceilalti aleg cate un jeton care considera care prezinta o calitate a personajului ales, si-l aseaza pe masuta  ce se afla in fata acestuia.
Copilul ales are sarcina de a rosti cu voce tare trasaturile  pozitive pe care le reprezinta fiecare  jeton adus de colegii lui. Daca el considera ca
insusirea il caracterizeaza va  spune, de exemplu: “eu, Andrei, sunt harnic“, iar daca nu crede ca i se potriveste, va pune jetonul deoparte. La
sfarsit va spune toate trasaturile pozitive de caracter care i-au fost atribuite si pe care el insusi le-a acceptat. De exemplu, “eu, Andrei, sunt vesel,
harnic, atent, politicos etc.”

Copilul indiferent de vârstă trebuie încurajat permanent, trebuie să îl ajutăm să îşi întărească stima de sine pentru a creşte cu o minte
sanatoasă, pentru a fi un copil puternic mai târziu.

CUPRINS:

BĂRAN-PESCARU, A. Stiluri educative în familie: Psihologia copilului modern. Iaşi: Polirom, 2011, p. 91-116.

CRAMARUC, N. Provocările unei comunicări eficiente cu copilul mic. În: Psihologia copilului modern. Iaşi: Polirom, 2011, p. 73-89.

MUNTEAN, A. Psihologia dezvoltării umane. Iaşi: Polirom, 2009. 488p.

MURPHY, T., HOFF OBERLIN, L. Agresivitatea pasivă: cum să o recunoşti şi controlezi la tine şi la ceilalţi. tr. de Smaranda Nistor. Bucureşti: Ed.
Trei, 2007. 448 p.