Curs Bizant

Dinastia Iustiniană (518-602)
• Iustin I: 518-527
• Iustinian I: 527-565
• Iustin II: 565-578
• Tiberiu II: 578-582 (adoptat; asociat la tron)
• Mauricius: 582-602
Iustin I 518-527
Ascensiunea
• Probabil că s-a născut în 453, căci în 518, la urcarea pe tron, avea 65 ani.
• Originea: ţăran din Bederiana, în apropiere de Naissus (Prefectura Iliricului, Dioceza Dacia, Provincia Dardania
• Împreună cu doi prieteni, Zimarchus şi Ditybistus, pleacă la Constantinopol, unde, În timpul împăratului Leon, intră în garda excubiţilor (300)
• Îl întâlnim în campania organizată de împăratul Anastasius împotriva isaurienilor
• Anastasius îl numeşte pe Iustin comes excubitorum, căpetenie a excubiţilor
• Deşi Anastasius avea trei nepoţi: Hypatius, Probus şi Pompei, nu a numit niciun succesor dintre ei
• La moartea lui Anastasius, trei erau persoanele cele mai importante de la curte:
- Amantius: praepositus sacri cubiculi
- Celerius (Keller): magister officiorum
- Iustin: comes excubitorum
Clasificare BT: Uz Intern

POLITICA RELIGIOASĂ DIN TIMPUL LUI IUSTIN
SFÂRŞITUL SCHISMEI ACACHIENE
• Iustin rupe cu politica monofizită a lui Anastasius
• În 518, ca urmare a hotărârilor unui sinod constantinopolitan, sunt organizate mai multe sinoade în Siria şi Palestina (Ierusalim), unde este condamnat Sever de
Antiohia
• Iustin, Iustinian şi patr. Ioan de Const. trimit scrisori papei Hormisdas pentru anularea schismei.
• Papa trimite legaţi la Constantinopol, iar aceştia reuşesc să impună semnarea (28 martie) a Regula fidei Hormisdae:
- Anularea Henoticonului şi a tuturor condamnărilor Sinodului de la Calcedonlui
- Condamnarea lui Acachie şi a tuturor succesorilor săi în scaunul patriarhal (Eufemie şi Macedonie),
- condamnarea împăraţilor Zenon şi Anastasius.
- Toleranţă zero pentru eretici.
CĂLUGĂRII SCIŢI
• 519: vin la Constantinopol

• Erau susţinuţi de Vitalian, deci calcedonieni
• formula de compromis: „Unus ex Trinitate passus in carne”; “Unus de Trinitate crucifixus est” – formulă teopashită.
• Aceştia intră în conflict cu achimiţii (măn. Sostenion)
• Pleacă la Roma, la papa Hormisdas
• Iustinian are o atitudine şovăielnică
• trimite papei două scrisori
- În prima îi condamnă pe aceşti călugări.
- În cea de-a doua, pe baza textelor citite de el la Dionisie Exiguus şi Fulgenţiu de Ruspe, vorbeşte despre ortodoxia lor.
• Papa îi expulzează

PERSECUŢIILE MONOFIZIŢILOR
• În 518 iniţiate persecuţii sistematice ale monofiziţilor.
• Sever reuşeşte să se ascundă în mănăstiri egiptene, fiind adăpostit în cele din urmă de Timotei III, patr. Alexandriei.
• Comuniunea cu Alexandria şi întregul Egipt este întreruptă.
• În această perioadă, monofizitismul se scindează în două ca urmare a unei teze radicale susţinută de Iulian de Halicarnas: aftartodochetismul.
- Monofizitism iulian
- Monofizitism severian
• CONFLICTUL CU THEODORIC
• Iustin închide bisericile ariene şi îi obligă pe soldaţii germanici arieni să se convertească la ortodoxia calcedoniană.
• Theodoric îl trimite pe papa Ioan în 526 să-l convingă pe Iustin să redeschidă bisericile ariene, iar germanicii să se reconvertească la arianism.
• Ioan întăreşte din nou unirea refăcută în 519, dar eșuează în misiunea încredinţată, încât la întoarcere este arestat. Moare la câteva zile din cauza epuizării.
Regatul himyarit (Yemen) O politică externă bizantină cu iz religios

Himyar se afla la confluenţa
 trei religii majore:
- Creştinismul
- Iudaismul
- Păgânismul
• trei state
- Imperiul Persan
- Regatul de Axum
- (Imperiul bizantin)
• O căpetenie iudaică, Dhu Nuwas, pune stăpânire pe Himyar şi începe persecutarea creştinilor.
• Masacrarea creştinilor din Najran în 523, ajunge la urechile regelui abisinian, Elesboas (Ela Atzheba).
• Acesta se hotărăşte să cucerească Himyarul, dar, in ciuda armatei de care dispune, nu are la dispoziţie corăbii cu care să treacă marea.
• Timotei III, patr. Alexandriei, îl pune în legătură cu Iustin, care îi trimite corăbii şi, astfel, etiopienii ies biruitori – Dhu Nuwas este ucis.
• Kebra Nagast (Gloria regilor), o producţie literară etiopiană de secol XIV, îi proiectează pe cei doi conducători, Iustin şi Elesboas (numit aici Kaleb), într-o istorie
eshatologică, unde, la Ierusalim, vor împărţi pământul (între ei).

IUSTINIAN ŞI TEODORA
ORIGINI
• IUSTINIAN
- FLAVIUS PETRUS SABBATIUS (IUSTINIANUS)
- Născut în jurul lui 482, în Tauresium, în apropiere de Scupi.
- TEODORA
- De origine orientală, n. cca. 500.
- Căsătoria a avut loc în 525, după moartea Eufemiei (524).

Epoca lui IUSTINIAN CEL MARE 527-565
Răscoala Nika (532)
CUVÂNTAREA TEODOREI
“Este inutil să ne certăm dacă o femeie are voie să ia cuvântul în mijlocul bărbaţilor sau chiar să braveze atunci când bărbaţii nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa.
Dacă cineva se află într-un pericol extrem, atunci pur şi simplu trebuie să ia aminte cum este cel mai bine să scape de pericol. După părerea mea, fuga în acest
moment este mai puţin oportună ca oricând altă dată chiar dacă pentru moment ne pune la adăpost. Oricărui om care se naşte îi este imposibil să scape de
moarte. Pentru un împărat [însă] ar fi insuportabil să trăiască în exil. Personal nu vreau să renunţ la purpură. Nu vreau să trăiesc ziua în care nu voi mai fi salutată cu
„Domina”. Împăratul meu, dacă vrei să te pui la adăpost, fă-o! Nu e nicio problemă. Avem, totuşi, suficienţi bani; jos [acolo] este marea şi [tot acolo] sunt corăbiile.
Dar gândeşte-te bine dacă [în locul] siguranţei câştigate n-ai prefera mai degrabă moartea. În ceea ce mă priveşte, prefer zicala: „purpura este cel mai frumos
linţoliu/giulgiu” (după Otto Mazal, Justinian, p. 354.)
OPERA JURIDICĂ A LUI IUSTINIAN

Legislaţia în perioada Imperiului roman păgân
1. Singura formă de legislaţie o reprezenta publicarea constituţiilor imperiale, numite legi sau reglementări legislative (leges)
2. Legile date de împăraţii anteriori se numeau jus vetus sau jus antiquum.
3. Decadenţa jurisprudenţei începe cu sec. III. Din cauza lipsei de sistematizare a textelor juridice şi a imposibilităţii de a le cunoaşte în întregime, judecătorii se aflau
adesea în imposibilitatea de a da verdictul corect într-un proces.
4. Constituţiile se publicau sporadic şi nu exista un organ abilitat să facă aceasta.

Legislaţia în perioada lui Teodosie II Caligraful (408-450)
1. Codex Theodosianus conţinea: Codex Gregorianus şi Codex Hermogenianus.

2. Aceste coduri de legi nu făceau referire la
literatura juridică.
Primul Cod/Codex al lui Iustinian 528-529
a. Lucrările au fost conduse de Tribonian (quaestor sacri palatii) şi Teofil (prof. Univ. Const.). Din comisie au mai făcut parte doi avocaţi şi doi funcţionari. Daca
la Teodosie II lucrările au durat nouă ani, comisia lui Iustinian şi-a îndeplinit scopul într-un an şi două luni.
b. Sarcinile comisiei:
α) revizuirea celor trei coduri anterioare; β) eliminarea elementelor caduce;
δ) sistematizarea constituţiilor apărute după Codex Theodosianus.
Codex repetitae praelectionis
• Este ediţia revizuită şi adăugită a primului Cod/Codex al lui Iustinian din 529.
• Lucrarea a intrat în uz ca singur izvor al dreptului în decembrie 534.
• Are 12 cărţi, care tratează chestiuni de drept:
– bisericesc (I);
– procedural (II);
– privat (III-VIII);
– penal (IX);
– administrativ şi fiscal (X-XII).

Revizuirea operelor juriştilor clasici 530-533
• Responsabilii proiectului: Tribonian, Teofil (prof. Const.) şi Dorotei (prof. Beirut); plus 11 avocaţi şi alţi doi profesori din Constantinopol şi Beirut.
• Scop:
a) Scoaterea de extrase din operele juriştilor,
b) Eliminarea elementelor caduce din ele;
c) Ordonarea tematică a materialului.
• Au fost citite 2000 de cărţi cuprinzând cca.
3.000.000 de rânduri.
• A fost împărţit în 50 de cărţi şi a fost intitulat Digeste (lat. Digesta = expunere ordonată) sau Pandecte (gr. Pandectai = atotcuprinzător)
Institutiones
Responsabili: Teofil şi Dorotei
• Este un manual de drept civil pentru uzul studenţilor la drept

• A apărut în 533.
• Scopul: simplificarea celor două lucrări anterioare (Codex şi Digestae) şi accesibilitatea rapidă la textul legii pentru studenţi.
Novellae leges
• Novellae leges/legile noi, reprezintă o colecţie de legi date după anul 534 şi sunt redactate în limba greacă
Corpus juris civilis/Corpul de legi civile
• Reprezintă toate operele lui Iustinian sus- menţionate cuprinse într-o singură colecţie.
• Colecţie realizată de juriştii Universităţii din Bologna în sec. al XII-lea.
ÎNVĂŢĂMÂNTUL JURIDIC
• Numărul şcolilor de drept din imperiu au fost reduse la trei: Roma, Const. şi Beirut.
• Iustinian a mărit perioada de studii de la patru la cinci ani.
a) Anul I: Instituţiile
b) Anii II-IV: Digestele/Pandectele
c) Anul V: Codex Justinianus

• Studenţii din Anul I nu se mai numeau Dupondi (de doi bani), ci Justiniani novi;
Scopul învăţământului juridic în concepţia lui Iustinian
„când toate secretele dreptului vor fi descifrate, nimic nu va mai fi ascuns studenţilor şi după citirea tuturor operelor adunate pentru noi de Tribonian şi de alţii,
ei vor ieşi avocaţi distinşi şi slujitori ai justiţiei, cei mai capabili şi mai fericiţi dintre oamenii din toate timpurile şi locurile” (Constitutio Omnem, 6)
• Şcoala din Beirut avea să sufere enorm în urma cutremurului din 551.
• A fost mutată la Sidon, dar nu şi-a mai recăpătat niciodată strălucirea de altădată.
• Participarea la opera lui Iustinian este ultima mare realizare a acestei celebre şi vechi şcoli de drept
ÎNCHIDEREA ŞCOLII ATENIENE 529
LEGILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUB IUSTINIAN

Cei care nu urmează “Bisericii catolice şi apostolice şi credinţei ortodoxe” nu pot sluji şi nici nu pot primi demnităţi, nici nu au voie ca “sub acoperirea oricărei
forme de învăţământ să atragă la erorile lor sufletele simple”
“Niciun tip de învăţământ să nu fie oferit de cei care sunt bolnavi de nebunia sacrilegiului elinilor”
Fuga profesorilor din Atena la Chosroes
• Surse:
1. Ioan Malalas (Cronica)
2. Agathias de Myrina (Istorii)

Ioan Malalas
• Sub consulatul lui Flavius Decius Junior (529), împăratul dă o ordonanţă pe care o trimite la Atena, prin care interzice oricui de a preda filosofia şi de a e explica
dreptul în acel oraş.
Agathias
“Florile filosofiei timpului nostru”: Damascius Sirianul, Simplicius din Cilicia, Eulamius Frigianul, Priscian Lidianul, Eneas, Diogene din Fenicia şi Isidor din Gaza.-
descrierea Persiei.
Politica externă
Pregătiri pentru marile campanii
• 528 întreprinde o campanie în zona Crimeii pentru a-şi asigura flancul Nord-estic al Imperiului, importantă zonă comercială (capătul aşa-numitului drum al
mătăsii), dar şi un izvor important de mercenari goţi pentru imperiu. Bosporus devine punctul de sprijin principal bizantin în această zonă.
• În Est, încheie „o pace eternă” cu perşii în 532 după un război de patru ani, plătindu-le acestora 11000 livre de aur şi promiţând subsidii suplimentare.

Războiul cu vandalii 533-548
• Motivul pentru bizantini a fost răzbunarea lui Hilderich, regele vandal pro-bizantin, detronat şi înlocuit cu Gelimer, un strănepot al lui Geiserich, distrugătorul
Romei.
• Hilderich era fiul Evdochiei, nepoata Athenais Evdochiei, căsătorită cu Hunerich, fiul lui Geiserich
• Campania începe în 533, condusă de Belizarie armata bizantină avea:
- 10000 infanterişti
- 5000 cavaleri
- 6000 soldaţi din trupe străine aliate
- O gardă de mai multe mii de marinari
GELIMER
- Armata vandalilor era slăbită de un război dus împotriva maurilor;
- O parte a armatei (5000 de soldaţi) fusese trimisă în Sardinia, dar guvernatorul vandal Godas trecuse de partea lui Iustinian.
- Deşi într-o primă bătălie vandalii dobândiseră o poziţie favorabilă, aceştia încep să piardă teren ca urmare a dezorientării apărute după moartea fratelui lui Gelimer,
Ammatas.
- Bizantinii reuşesc să intre în Cartagina ca urmare a sprijinului flotei.
- O altă bătălie (mijlocul lui 533) se va solda cu victoria bizantinilor tot datorită pierderii unui apropiat al lui Gelimer, cel de-al doilea frate, împreună cu o
armată de 800 de soldaţi.
• Gelimer reuşeşte să fugă, dar se predă în 534 ca urmare a promisiunilor lui Belisarie. Va fi colonizat împreună cu rudele sale în Galatia.
• Miile de soldaţi vandali luaţi prizonieri au intrat în armata bizantină şi au fost încartiruiţi la graniţa cu Imperiul persan.
• Africa a fost reorganizată, primind un prefect al pretoriului propriu, dar peste el un magister militium.
• Biserica „catolică” şi-a primit bunurile înapoi, iar donatiştilor, arienilor, evreilor şi păgânilor le-au fost confiscate averile.
• Războiul a continuat cu maurii.
• Abia Ioan Troglita a reuşit să pună capăt răzmeriţelor din Africa de Nord, care redevine bizantină în 551.

Războiul cu ostrogoţii 535-554
• Şi acest război este purtat în numele răzbunării unui aliat

preţios al imperiului: Amalaswintha.
• Teodoric lăsase imperiul moştenire fiului acesteia, Atalarich,
care domneşte până în anul morţii premature 534.
• Amalaswintha, care purta titlul de „regină”, îl numeşte pe nepotul său
Theodahat succesor la tron, dar tocmai acesta o exilează pe insula
Martana din lacul Bolsano, ucigând-o în cele din urmă. Bizanţul
deschide un front dublu:
- Dinspre Est, generalul Mundo cucereşte Dalmaţia.
- Dinspre Sud, Belizarie cucereşte Sicilia, urcă spre Neapole, pe care îl

cucereşte în 536. Opoziţia principală o reprezintă evreii, înrolaţi în
armata ostrogotă de frica încreştinării forţate.
- Din cauza lipsei de reacţie a lui Theodahat, goţii îl încoronează pe Witigis
„rege al goţilor şi italioţilor”, îl căsătoresc cu o altă nepoată a lui Teodoric,
Mataswinta.
- Theodahat îl trimisese în 535 pe papa Agapet la Constantinopol
pentru tratative.

• Witigis face o alianţă cu regele francilor Theudebert, reuşind, astfel, să cucerească Milano în 539.
• În 540 trimite o ambasadă la Chosroes I, reuşind să pornească ostilităţile pe frontul oriental.
• Cu toate abilităţile diplomatice, Witigis este împresurat de armata bizantină în Ravena, oraş care se predă ca urmare a actelor de sabotaj săvârşite chiar de
soţia acestuia.
• Belizarie este mutat pe frontul oriental; Witigis primeşte titlul de patricius, iar goţii săi înrolaţi în armata bizantină.
• Totila se va dovedi o nouă speranţă a goţilor după Teodoric.
• Organizează o flotă şi reuşeşte să cucerească Neapole în 543 şi să asedieze Roma timp de mai bine de doi ani, până în 546 când o va cuceri. În 550 va reuşi să o
recucerească.
• Recuceritorul bizantin al Italiei va fi Narses, numit în locul lui Germanos, vărul lui Iustinian, mort pe drum spre Italia.
• Armata lui Narses, estimată la 15-30000 soldaţi, era compusă preponderent din germanici: gepizi, heruli, longobarzi.
• Bătălia decisivă s-a dat la Busta Gallorum, în 552, unde rolul principal l-au avut longobarzii în victoria lui Narses.
• Reorganizarea Italiei:
- Printr-o lege solemnă, „sanctio pragmatica”, din anul 554, sunt confirmate legile date de Amalaswintha, Atalarich şi Theodahat şi anulate cele ale regilor
ostrogoţi ulteriori.
- Bunurile goţilor trec în posesia împăratului, pământul Bisericii ariene în posesia papei, care devine cel mai puternic proprietar de pământuri din Italia.
- Decizia ca pe viitor guvernatorii provinciilor să fie aleşi în înţelegere cu episcopii din rândul nobilimii funciare pune temelia sistemului feudal în Apus.
- De iure, rangul administrativ cel mai mare îl are praefectus praetorio per Italiam, de facto Narses, care rămâne în post până în 568.

Războiul împotriva vizigoţilor 552
• Chiar din 533 trupele bizantine au reuşit să ia sub control insulele Baleare şi strâmtoarea Gibraltar.
• Campania de recucerire a Spaniei a demarat în urma disputelor interne ale vizigoţilor, când antiregele Athanagild a chemat Bizanţul în ajutor.
• Între timp, Athanagild s-a răzgândit, dar armatele sale nu au mai putut recuceri din mâinile bizantinilor Malaga, Cartagina (Cartagena) şi Cordoba.
• În frunte cu un magister militium Spaniae, teritoriul sud-estic al Peninsulei Iberice va rămâne în stăpânirea Bizanţului până în 625, când va reintra sub
dominaţie vizigotă.
Războaiele cu perşii
• 532 – pacea eternă

• 540 perşii atacă din nou, ca urmare a implicării lui Iustinian în războaiele germanice. Reuşesc să cucerească: Edessa, Apameea, Antiohia şi Petra, cea mai importantă fortăreaţă din
Lazica.
• În 545, ca urmare a prezenţei militare a lui Belizare, Chosroes oferă o pace de cinci ani în schimbul unei subsidii de 2000 livre de aur (c. 1 tonă aur).
• În 551, pacea a fost reînnoită pentru alţi cinci ani la suma de 2600 livre
• 561/562 a fost încheiată pacea de 50 de ani, pentru care Iustinian trebuia să plăteasc 30000 aureum anual

Iustinian – curs nr. 2
Politica bisericească Închiderea şcolii ateniene Politica internă a lui Iustinian Comerţul în timpul lui Iustinian
Symphonia bizantină
• „Cele mai mari daruri, pe care Dumnezeu în nemăsurata sa iubire de oameni le-a dat oamenilor, sunt: sacerdotium şi imperium (preoţia şi puterea imperială);
primul [dar] slujeşte lucrurilor dumnezeieşti, [în timp ce] al doilea celor omeneşti, [dar] ambele au unul şi acelaşi principiu şi împodobesc viaţa omului. Niciunei
alte demnităţi nu ar trebui ca împăratul să arate o atenţie mai mare decât celei a preoţilor, de vreme ce ei se roagă neîncetat lui Dumnezeu, chiar şi în numele lui.
Dacă primul [dar], orientat spre Dumnezeu, este în orice privinţă impecabil, iar celălalt împodobeşte corect şi potrivit imperiul, [atunci] există o splendidă armonie
[gr. συμφωνία] care va oferi oamenilor binele general şi tot ceea ce este necesar. De aceea, noi ne îngrijim de adevăratele învăţături revelate de Dumnezeu şi de
integritatea preoţimii“ (Prooim. Nov. 6)
Politica bisericească în timpul lui Iustin
• 519 împăcarea cu Biserica Romei

- Se adoptă “Regula fidei Hormisdae”, prin care sunt condamnaţi:
a. Henoticonlul
b. orice document care condamna sinodul de la Calcedon şi Tomus Leonis
c. foştii patriarhi Eufemie şi Macedonie, dar şi Zenon şi Anastasie

Chestiunea călugărilor sciţi
• Ajung în Constantinopol în 519

• Formula Teopashită: “Unus de Trinitate passus in carne”; “Unus de Trinitate crucifixus est”.
• Intră în curând în conflict cu achimiţii
• Pleacă la Roma pentru a face apel, unde papa îi alungă din oraş în 520.
• Iustinian scrie papei că a ajuns, pe baza teologiei lui Dionisie Exiguus şi a lui Fulgenţiu de Ruspe, la concluzia că formula este corectă.
Scindarea monofizitismului
• Două direcţii:
- Iulian de Halikarnasus: Aftartodochetismul
- Sever de Antiohia
Chestiunea bisericilor ariene - Teodoric
• Papa Ioan vine în 526 în numele lui Teodoric să negocieze în privinţa politicii antiariene a lui Iustinian
• Se întăreşte din nou unirea refăcută în 519
• Nu realizează nimic în privinţa bisericilor ariene
• La întoarcere este arestat şi moare la scurt timp în închisoare.
Încercările de unire cu monofiziţii
• 531 schimbarea de optica a lui Iustinian

- Cheamă din exil pe călugării monofiziţi
- Organizează aşa numitul dialog: collatio cum Severiani (532/533):
a. Monofiziţii recunosc că Eutihie este eretic şi că lui Dioscor i se pot reproşa greşeli;
b. Monofiziţii nu recunosc formula calcedoniană “în două firi” şi nici reabilitarea de la Calcedon a lui Teodoret de Cir şi Ibas de Edesa
c. Ortodocşii recunosc formula teopashită

• 535, alegerea lui Antim, venirea papei Agapet
• 536: La Constantinopol, are loc depunerea lui Antim şi anatematizarea împeună cu Sever de Antiohia, Petru Mongos şi fanaticul călugăr Zooras.
• În locul lui Antim, este ales Mina - hirotonit de papă.
• În urma acestor măsuri, Teodora organizează în Palatul Hormizdas o adevărată lume a deşertului (ca. 500 călugări monofiziţi).
• În Antiohia ajunge patriarh un calcedonian din Amida, un fost „comes orientis”, Efrem, care impune un regim de teroare printre monofiziţi.
• Teodosie al Alexandriei este chemat în capitală pentru a renunţa la monofitism. Neacceptând după un an de discuţii, este demis şi trimis în exil împreună cu Petru din
Apameea şi Zooras la Derkos (Marea Neagră),
• În locul lui Teodosie este numit hirotonit de către Mina patriarh al Alexandriei un anume Pavel, care a fost împuternicit de Iustinian şi cu toate drepturile unui guvernator de
provincie.
• Atât de drastic a fost regimul lui Pavel, încât la un sinod ţinut la Gaza a fost depus din treaptă chiar de coreligionarii săi. A fost înlocuit cu Zoilos.
• 536/37 depunerea papei Silverius şi numirea în locul său a lui Vigilius.
• Teodor de Hirta
• Iacob Baradai
Schisme în cadrul monofizitismului
• Doi dintre episcopii hirotoniţi de Iacob Baradeul devin adepţii triteismului. Iacob rupe comuniunea cu ei.
• Actiştii, reprezintă o concepţie monofizită conform căreia trupul lui Hristos a fost necreat (aktistos)
• Agnoeţii (agnostos) negau că Hristos pe pământ a fost atotştiitor şi Dumnezeu desăvârşit

Controversa origenistă
• Ştefan Bar Soudhaili (monah din Edessa) – redeschide controversa în jurul anului 500 interpretând învăţătura lui Origen despre apocatastază în sens neoplatonic, radical
• Această concepţie găseşte adepţi în Lavra Sf. Sava din Palestina, unde izbucneşte o dispută care îi face pe unii călugări să plece şi să întemeieze o “nouă lavră” în
apropiere de Betleem.
• 531 Sava pleacă cu un anume Leontius la Constantinopol pentru a aduce împăratului la cunoştinţă problema iscată. Sava se ceartă cu Leontius, iar acesta rămâne la
Constantinopol intrând în istorie ca Leontiu de Bizanţ
• În 532 origenismul găseşte ecou şi în Marea Lavră a Sf. Teodosie din Palestina. Stareţul Ghelasie alungă ca la 40 de călugări din mănăstire.
• De partea lui Origen: Teodor Askidas din Cezareea Capad., Domiţian de Ancira şi Leonţiu de Bizanţ.
• Împotriva lui Origen: Mina de Const. şi diac. Pelagius
Intervenţia lui Iustinian în Disputa origenistă
• Au fost emise două edicte împotriva origenismului, în 543 şi 553.

• În mare, i se reproşau lui Origen ereziile despre: subordinaţianism, preexistenţa sufletelor, apocatastază şi consecinţele teologice ale acestora.
• Interesant este faptul că toate cele cinci patriarhii au fost de acord cu politica antiorigenistă a lui Iustinian

Disputa celor trei capitole
Politica internă a lui Iustinian
• Răscoala Nika (532) şi demele hipodromului

• Politica financiară
Lupta împotriva marilor proprietari de pământuri; Capadocia este un exemplu în acest sens: marii proprietari se comportau ca şi cum erau stăpâni absoluţi peste
provincie.
Novella 30 (44), 5; ed. Zachariä von Lingenthal, I, 268 către guvernatorul Provinciei Capadocia
„Am primit veşti despre abuzuri extrem de grave [care au loc] în provincii, încât îndreptarea lor cu greu poate fie săvârşită de o persoană de rang înalt. Şi chiar ne este
ruşine să spunem cu cât de multă nepăsare se plimbă administratorii pământurilor moşierilor, înconjuraţi de gărzi de corp, cum merg în urma lor mari mase de
oameni şi cum jefuiesc cu neruşinare orice [...].
Averea statului a ajuns aproape în totalitate în stăpânire privată, deoarece a fost furată şi jefuită, inclusiv de toate hergheliile de cai, şi nici măcar un singur om nu a ridicat glasul
împotriva acestui lucru, pentru că toate gurile erau astupate cu aur”

Măsuri luate împotriva lor
• Imixtiuni în chestiunile de moştenire: donaţii forţate către împărat (uneori chiar false)
• Confiscarea averilor pentru mărturie mincinoasă sau pentru;
• instigarea unor procese religioase cu scopul de a deposeda Biserica de pământurile ei.
• Acţiuni îndreptate împotriva corupţiei
• Obligativitatea plătirii taxelor în întregime şi la timp;
– Guvernatorii trebuie să se arate înţelegători faţă de cei mai puţini avuţi; Novella 8 (16), 8;
– Funcţionarii „păzindu-şi mâinile curate [de orice mită] oriunde”, trebuie să se îngrijească cu atenţie de venitul statului, „mărind vistieria statului şi depunând
tot efortul posibil în folosul ei”. Novella 28 (31), 5
• Funcţionarii depuneau un jurământ că vor colecta în mod cinstit taxele, dar, în acelaşi timp, erau drept răspunzători pentru plata integrala a taxelor în
provinciile lor;
• Episcopii trebuiau să supravegheze comportamentul funcţionarilor
• Pentru a economisi, a micşorat efectivul militar, dar, nu de puţine ori, amâna plata către soldaţi - consecinţe: revolte, devastări de oraşe, graniţa lăsată
nesupravegheată.
• Calamităţile naturale
– Ciuma din 542 - a început în apropierea oraşului Pelusium;
– Din Egipt, infecţia s-a răspândit înspre Nord, în Palestina şi Siria; anul următor, ea a ajuns în Constantinopol, apoi s-a răspândit peste Asia Mică şi, prin
Mesopotamia, în Persia.
– În Constantinopol a durat 4 luni

Comerţul în timpul lui Iustinian
• Se făcea mai ales cu Orientul, în special cu China şi India;

• Intermediarul era Imperiul persan;
• Chinezii şi indienii duceau mărfurile pe insula Taprobane (Ceylon/Sri Lanka) de unde plecau pe oceanul Indian şi golful Persic până la gurile Tigrului şi Eufratului de
unde urcau spre punctele vamale cu Imperiul bizantin.
Mărfurile principale importate de bizantini
• Mătasea chinezească
• Mirodeniile
• Parfumuri
• Pietre preţioase
• bumbac

CTITORIILE LUI IUSTINIAN
Sf. Irina
Construită în secolul al IV-lea, a fost incendiată în timpul răscoalei NIKA, pe 15 ianuarie 532.
• Pe 23 februarie a fost pusă noua piatră de temelie, iar peste şase ani, în 537, a fost inaugurată.
• 10000 de muncitori au lucrat la ea.
• Timp de o mie de ani nu a fost întrecută. Catedralei Sf. Petru din Roma avea să o depăşească.
• S-a prăbuşit în timpul unui cutremur de pământ din anul 740.
• Această formă reprezintă biserică reconstruită în secolul al VIII-lea
• În perioada otomană a devenit armurărie, arsenal militar.
• În ultima perioadă, muzeu militar.
Marele Palat/Palatul Sacru
Palatul Daphne
Béile lui Zeuxippos
Senatul – foarte aproape de Marele Palat
SENATUL
• A fost construit de Constantius II în 360 şi reconstruit de Iustinian;

• Foarte probabil, acesta este identic cu sala de recepţie imperială care a fost în uz până în sec. X şi numită Magnaura, de la latinescul Magna Aula;
• Din sec. al IX-lea a adăpostit Universitatea din Constantinopol
Spitatul lui Samson — aflat intre Sf. Sofia si Sf. Irina

Succesorii lui Iustinian curs 4.
Iustin II (565-578)
Tiberiu I (II) Constantin (578-582) Mauricius (582-602)
Iustin II şi Sofia
• Iustin, fiul Vigilantiei, sora lui Iustinian

– Avea funcţia de curopalates (administrator al palatului imperial) Căsătorit cu nepoata Teodorei, Sofia, probabil fiica lui Komito cu generalul
Sittas.
• Iustin, fiul lui Germanos, vărul lui Iustinian
– General de marcă, preferat pentru tron, dar tatăl său fusese unul dintre cei neiubiţi de Teodora. În plus, în momentul morţii lui Iustinian şi al
alegerii succesorului se afla într- o campanie împotriva avarilor.
• Deşi Iustinian nu numise pe nimeni succesor, praepositus sacri cubiculi, Callinicus, a afirmat că pe patul de moarte Iustinian l-ar fi numit pe fiul surorii sale
Vigilantia, Iustin.
• Acesta mai avea de partea sa pe Ioan de Sirimis sau Scolasticul, patriarhul Constantinopolului şi pe ex-patriarhul oraşului, Eutihie. Ambii afirmaseră că
prevăzuseră ascensiunea la tron a acestui Iustin. În plus, şeful excubiţilor Tiberiu.
• Deşi juraseră în faţa lui Iustinian că oricare din ei va ajunge pe tron, celălalt îi va fi secund, Iustin II nu s-a ţinut de cuvânt şi l-a exilat pe vărul său în Alexandria,
unde a fost asasinat în somn. Se pare că de moartea lui a fost vinovată Sofia.

Politica externă
Europa
Zona Balcanilor şi Italia

• Din păcate, politica externă a lui Iustin II nu are nimic din strălucirea celei a lui Iustinian. Este caracterizată mai mult de înfrângeri decât de victorii.
• În zona dunăreană şi învecinată există o concentraţie mare de popoare ostile Bizanţului, dornice să intre în posesia unora dintre teritoriile aparţinând imperiului:
- gepizi;
- longobarzi;
- slavi;
- avarii (din 558)

• Bătălia pentru Sirmium (Sremska Mitrovica), implică aproape toate popoarele din zonă şi începe chiar în anul urcării pe tron a lui Iustin II: 565.
• Aliindu-se iniţial cu Bizanţul împotriva longobarzilor, gepidul Cunimund uită rapid de înţelegerea de a preda Sirmium
• Înspăimântat, apoi, de alianţa lombardo- avară, Cunimund promite din nou Sirmium- ul Bizanţului, dar este înfrânt prin neimplicarea aliatului său.
• Regatul gepid este distrus în întregime, dar golul este umplut acum de avari, care stăpânesc zona estică Dunării.
• După pierderea Darei în Orient de către bizantini, lovitură care a zdruncinat imperiul, avarii trec Dunărea, zdrobind armata lui Tiberius trimisă
împotriva lor.
• Astfel, în 574, bizantinii au fost nevoiţi să plătească pacea prin subsidii anuale în valoare de 60.000 solidi de aur.
• Sirmium rămâne până în 582 bizantin, dar prezenţa slavă este din ce în ce mai puternică în toată Grecia. Între 587-805
slavii au controlat Peloponezul.

• 4, 55 gr. aur

Ascensiunea longobarzilor
• Considerând poziţia lor precară, lombarzii s- au îndreptat în 568 spre Italia. Se spune că Alboin i-ar fi invitat pe saxoni să i se alăture – 20000 dintre aceştia,
cu femei şi copii, i s-au alăturat.
• Armata pestriţă a lui Alboin număra şi: gepizi, bulgari, sarmaţi, populaţii (romanizate?) din Noricum şi Panonia şi suebi.
• Primele cuceriri au fost Veneţia, iar în anul următor, 569, Liguria, cucerind aproape toată partea nordică a Italiei care astăzi,
în bună măsură, se numeşte Lombardia.
• Armatele bizantine au fost surprinse pe picior greşit atât din cauza epuizării suferite în urma unei ciume de curând izbucnite, dar şi din
cauza demiterii lui Narses, recuceritorul Italiei, la porunca împărătesei Sofia (Narses a rămas la Roma până la sfârşitul vieţii sale (574)
murind bătrân şi bogat).
• Longobarzii, la scurt timp, au reuşit să ajungă chiar în sudul Italiei, ocupând Beneventum. Nu au putut cuceri Roma, dar au împresurat-o din trei
părţi, izolând-o total de Ravenna.
• Ceea ce se întâmplă începând cu 572 în Italia pare mai degrabă mâna diplomaţiei bizantine. Alboin, regele lombard, este ucis în 573 în urma unei
lovituri de stat eşuate, condusă de soţia sa, Rosamunda.
• Uciderea succesorului său, Cleph, la doar un an, a dus la fărâmiţarea longobarzilor în 30 de grupuri împânzite peste toată Italia, conduse de duci.
Mai celebre au fost ducatele de Spoleto şi Benevento.
• Cu toate acestea, contraofensiva bizantină din 576, condusă de Baduarius, a eşuat.
Orientul - Persia
• În 572 Iustin II refuză să mai plătească subsidia stipulată de pacea din 562 încheiată de Iustinian şi Chosroes I
• Deşi începuse bine pentru bizantini, războiul se va termina dezastruos pentru ei.
• Marcian, nepot al lui Iustinian, reuşeşte să ajungă la Nisibis şi să o asedieze. Înlocuit de împărat din cauza prelungirii asediului, armata s-a răsculat
şi, astfel, asediul, a fost ridicat.

• O altă mişcare proastă a lui Iustin a fost încercarea de a-l ucide pe Al-Mundhir, căpetenia ghassanidă, pentru faptul de a-i fi solicitat mai mulţi bani pentru
recrutarea de soldaţi. Aflând de intenţiile lui Iustin, Al- Mundhir fuge în deşert împreună cu întreg tribul şi, astfel, privează Bizanţul de un ajutor militar
esenţial. S-a mai întors abia în 575.
• Asta a atras după sine raiduri repetate şi violente ale “conaţionalilor” lor, lakhmizii, în Siria.
• Au apărut două fronturi, unul în Siria şi altul în Mesopotamia.
• La sfârşitul anului 573 sau începutul lui 574 cetatea Dara cade în mâinile lui Chosroes
• Iustin a făcut un atac de panică şi a devenit irecuperabil din punct de vedere mental - demenţă.
• Ioan de Efes consemnează în a sa Istorie bisericească o afirmaţie a împărătesei Sofia despre soţul dement: “Împărăţia (i)-a venit prin mine şi s-a întors la mine:
în ceea ce-l priveşte pe el, a fost pedepsit şi a căzut în această încercare din cauză că nu m-a preţuit suficient şi m-a ofensat pe mine.”
• În 574 este asociat la tron generalul Tiberius.
• Pentru a continua luptele cu perşii, Tiberiu i-a plătit pe avari cu 80.000 solidi cu scopul de a pune Dunărea la adăpost timp de un an. Aşa a reuşit să transfere
armata în Orient.
• Italia nu-i mai dădea bătaie de cap, longobarzii se aflau ei înşişi în conflict intern.
• Între timp, Sofia reuşise să obţină un armistiţiu cu perşii, trimiţând o scrisoare lui Chosroes, în care îi amintea că atunci când a fost grav bolnav
Constantinopolul i-a trimis cei mai buni medici care l-au vindecat şi nu l-a atacat.
• Chosroes s-a arătat generos şi după expirarea armistiţiului din 575. L-a reînnoit de câteva ori.
• Acest lucru l-a făcut pe Tiberiu să-i îndrepte privirea spre Italia, trimiţându-l pe Baduarius împotriva longobarzilor – eşec 576.
• Dar succes a avut mai mult în Orient, unde, după două înfrângeri, armata bizantină reuşeşte sub conducerea generalului Mauriciu să intre în 578 în teritoriul
persan şi să cucerească două cetăţi, Aphumon şi Singara. Armata îl va îndrăgi pe Mauricius, viitorul împărat.

Politica religioasă
• Justin II, după modelul lui Zenon, a emis în 571 o Programma, numită adesea cel de-al doilea Henotikon, care, deşi ortodox în structură, nu menţiona deloc
Calcedonul.
• La o conferinţă în Callinicum (Leontopolis), la graniţa siriană, le-a fost prezentat monofiziţilor Programma. Iacob Baradeul înclina să îl accepte, dar călugării
monofiziţi fanatici nu au fost de acord, încât prima şedinţă a sinodului s- a terminat printr-o revoltă.
• Iustin a mai încercat cu un edict, în care vorbea despre o singură fire a Logosului, dar făcea distincţie între firile lui Hristos –Logosul întrupat. Monofiziţii au fost de
neînduplecat.
• Iustin, aţâţat de patriarhul Ioan Scoasticul, a început persecutarea monofiziţilor prin încetarea oricărei subvenţie către preoţii monofiziţi şi prin închiderea
mănăstirilor lor. Persecuţia a durat până în momentul în care Iustin a înnebunit. Tiberiu a oprit-o.
• Lui Iustin II i se atribuie introducerea Crezului în cadrul Sfintei Liturghii.
Tiberiu, singur împărat
• În 578 a redus orice impozit şi taxă pentru următorii patru ani de domnie cu 25%.
• A intrat în conflict cu Sofia, care nu-i permisese până atunci să îşi aducă soţia la palat, pe Ino (Anastasia).
• Sofia chiar se gândea să se căsătorească cu Tiberiu, dar acesta a reuşit să se opună planurilor ei şi să îşi aducă soţia.
• În 580 are loc o mare invazie avaro-slavă în Balcani.
• Hormizdas IV, profitând de situaţia precară a Imperiului bizantin în Balcani, refuză tratatul de pace propus de Tiberiu, începând astfel ostilităţile.
• Bizanţul se concentrează în Orient şi pierde oraşul Sirmium în 582. Evacuează oraşul de cetăţeni, dar pentru asta plăteşte avarilor suma de 240.000 solidi.
• Îmbolnăvindu-se, desemnează ca cezari pe cei doi gineri ai săi, Mauricius şi Germanos, dar pe 13 august 582 încoronează împărat doar pe Mauricius, se pare, la
recomandarea Sofiei.

MAURICIUS (582-602)
• În timpul său, imperiul este ameninţat din patru părţi

– Spania
– Italia
– Zona Balcanilor
– Persia
• În 584 pierde ultima posesiune bizantină din
Spania, Cordoba.
• Pentru a proteja teritoriile apusene, înfiinţează exarhatele de Ravenna şi Cartagina.

• În Italia, în acelaşi an 584, căpetenia longobardă îşi ia titlul de rege al Italiei.
• Avarii şi slavii asediază în:
• 586 Tesalonicul,
• 587 Adrianopolul.
• 600 ajung la Constantinopol, dar sunt respinşi de generalul Priscus.

• Se implică în problemele interne ale Persiei.
• Hormizda IV este asasinat în 590 de complotişti conduşi de fiul său, Chosroes, dar, pentru a scăpa de represaliile comandantului armatelor persane, Vahran
Chubin, fuge în teritoriul bizantin.
• Chosroes reuşeşte cu ajutorul lui Mauricius, după ce se căsătorise cu fiica sa Maria, să urce pe tron un an mai târziu. Va fi cunoscut în istorie cu numele de
Chosroes II Parvez (cel victorios).
Politica religioasă a lui Mauricius
Roma
• În timpul său şi cu susţinerea sa patriarhul Ioan Postitorul ia titlul de patriarh ecumenic.
• Împotriva acestui titlu a protestat papa Grigorie cel Mare, care, într-o scrisoare către împărăteasa Constantina, spunea că infatuarea patriarhului Ioan
demonstrează că antihristul este aproape.
• Mauricius, ca răspuns, a dat o lege prin care interzicea funcţionarilor imperiali să intre în mănăstire înainte de pensionare - Grigorie fusese funcţionar
imperial.

ORIENT
Monofiziţii
• Ca orice capadocian, Mauricius era calcedonian convins, de aceea
• îi persecută pe monofiziţi, iar dacă este să credem ce spune Ioan de Efes în a sa Istorie bisericească, în Edessa ar fi fost executaţi 400 de călugări
care nu ar fi acceptat doctrina Calcedonului.
Biserica Asiriană
• Are loc în iarna lui 586-87 o întâlnire a împăratului Mauricius cu catolicosul Bisericii Asiriene, Ishoʿyahb I (582-595), trimis în Bizanţ de
Hormizda IV.
• Pe baza unei mărturisiri de credinţă prezentată de Ishoʿyahb I, considerată de împărat ca ireproşabilă, cei doi s-au împărtăşi împreună. A rămas în
legătură epistolară şi cu succesorul acestuia, Sabrisho I (596-604) (Cronica Se’ert, Historia Nestoriana, Bar Hebraeus, Cronica).
• Armenii şi georgienii
• Ca urmare a tratatului de pace încheiat cu cu perşii, bizantinii primesc înapoi Armenia, care era monofizită. Mauriciu a încercat deportarea
armenilor monofiziţi.
• Georgienii se rup din punct de vedere teologic de armeni, catolicosul georgian Kyrion (585–610), alăturându-se Bisericii Bizantine – Armenii şi
Georgienii, într-un sinod ţinut la Dvin în 506, respinseseră Calcedonul.

Teoria lui
Jacob Philipp Fallmerayer (*1790 -†1861)
din lucrarea:
Istoria Peninsulei Moreea (1830)

Rasa elenă a fost exterminată complet din Europa. Frumuseţea fizică, sublimitatea spiritului, simplitatea obiceiurilor, creativitatea artistică, întrecerile, oraşele şi
satele, splendoarea columnelor şi a templelor, chiar numele poporului însuşi, au dispărut de pe pământul grecesc. Un strat dublu de ruine şi clisa a două rase
diferite acoperă mormintele grecilor antici. […] Niciun singur strop de sânge real pur elen nu curge prin venele populaţiei creştine a Greciei moderne. Un uragan
groaznic a împrăştiat pe toată suprafaţa dintre Dunăre şi cel mai îndepărtat colţ al Peloponezului un nou trib înrudit cu rasa slavă.
Slavii scitici, ilirii albanezi, copii ai ţărilor din Nord, fraţii de sânge ai sârbilor şi ai bulgarilor, ai dalmaţilor şi ai moscoviţilor – aceia sunt cei pe care noi îi numim în prezent
greci, şi a ăror genealogie, spre marea lor mirare, şi-au trasat-o în istorie până la Pericle şi Philopoeme. […] O populaţie cu trăsături faciale slave şi cu gene ondulate şi cu
trăsături tăioase ale ciobanilor albanezi de la munte nu se trage, fireşte, din sângele lui Narcis, Alcibiade şi Antinous; şi doar o imaginaţie romantică zeloasă poate încă
visa la renaşterea în zilele noastre a elenilor antici cu ai lor Sofocle şi Platon.
Adversarii lui Fallmerayer
- Carl Hopf (Istorie Greciei de la începutul Evului Mediu până în vremea noastră, 1867) – cade în altă extremă: consideră că în Grecia nu au
existat colonii slave înainte de 750.
- A se vedea A. Vasiliev, Istoria Imperiului Bizantin!

Epoca Heraclidă
610-711
Împăraţii epocii heraclide
1. Heraclius: 610-641;
2. Constantin III – câteva luni în prima parte a anului 641 (fiul lui Heraclius cu prima soţie sa - Evdochia);
3. Heracleonas - câteva luni în a doua parte a anului 641 (fiu din partea celei de-a doua soţii a lui Heraclius - Martina)
4. Constans II (fiul lui Constantin III): 641-668
5. Constantin IV (fiul lui Constans II) : 668-685
– supranumit şi Pogonatul – bărbosul.
6. Iustinian II Rhinotmetos – cel cu nasul tăiat: 685-596/705-711
Împăraţi întâmplători, neaparţinând dinastiei:

1. Leontios (695-98) – căpetenia militară bizantină din Isauria;
2. Tiberiu III Apsimar (698-705) – se pare că a fost de origine goto-greacă;

Slavii - Invazia slavilor
• Ameninţă întreaga Peninsulă Balcanică, ajungând până în sudul Peloponezului.

• Au cucerit oraşele:
- Singidunim (Belgrad)
- Viminacium (Kostolac),
- Naissus (Niš),
- Sardica/Serdica (Sofia)
Bastioane bizantine pe coasta Mării Adriatice
Oraşe necucerite de slavi:

În Nordul Dalmaţiei:
- Jader (Zadar/Zara);
- Tragurium (Trogir).
În Sudul Dalmaţiei:
- Butua (Budva);
- Scodra (Skadar);
- Lissus (Lješ)

Primul război persan
• 611 – bizantinii recuceresc Cezareea

• 613 – bizantinii sunt înfrânţi la Antiohia
• 613-614: perşii cuceresc: în Nord, în Cilicia, Tarsul, în Sud, Damascul şi, după 3 săptămâni de asediu, Ierusalimul (614)
• 619/620 Egiptul
Sistemul temelor
O combinaţie între sistemul limitanei-lor şi al exarhatelor

Temele înfiinţate de Heraclius
• Armeniakon (Armeniacilor)
• Anatolikon (Anatolicilor)
• Opsikion (Obsequium)
• Karabisianion/Kybirrhaiotai (Tema maritimă a Carabisienilor/Chibirheoţilor).
Temele înfiinţate de urmaşii lui Heraclius
• Armeniakon (Armeniacilor)
• Anatolikon (Anatolicilor)
• Opsikion (Obsequium)
• Khibirheoţilor/Karabisienilor (Tema maritimă)
• Bukellarion
• Thrakesion
• Optimaton
• Dispare funcţia de Prefect al Pretoriului şi apare cea de Logothetos/Logofăt care, la rândul ei, cunoaşte mai multe trepte:
- Stratiotikon logothesion – responsabil pentru finanţele armatei (plata şi aprovizionarea armatei, recrutarea de soldaţi).
- Genikon logothesion – responsabil pentru colectarea taxelor şi impozitelor.
- Idikon – responsabil de departamentul special de afaceri ale împăratului (trezorerie, armament, ateliere, depozite, etc).
• logothetēs tou dromou ia locul vechiului magister officiorum; responsabil de poşta imperială, diplomaţie, chiar “servicii secrete”.

Contraofensiva bizantină
• Biserica pune la dispoziţia statului averile pentru a începe contraofensiva pe frontul oriental
• Pe perioada războiului regenţa este transferată în mâinile patriarhului Serghie şi ale patriciului Bonos.
• Începe un nou tip de război: războiul sfânt.
• 619 – încheie pace cu avarii
• 622 – a doua zi de Paşti, 5 aprilie, Heraklios părăseşte capitala şi se duce în “teritoriul temelor”.
– Recrutează noi soldaţi
– Pune accent pe cavalerie, în special pe uşoara şi mobila cavalerie de arcaşi.
– Exersează toată vara, punând la punct o nouă tactică militară.
Contraofensiva începe în toamna lui 622
• Repurtează o primă victorie împotriva generalului Persan Šahrbarâz.
• 622 se întoarce la Constantinopol şi plăteşte o sumă mărită hanului avar, trimiţând drept garanţie la curtea acestuia rude foarte apropiate ale sale
• 623 – reia contraofensiva. Prin Capadocia, iarăşi în Armenia
• Chosroes II refuză pacea.
• Heraclios se îndreaptă spre Ganzak, pe care îl cucereşte. Oraş religios pentru zoroastrieni asemenea Ierusalimului pentru creştini.
• 625 recrutează soldaţi dintre creştinii dintre lazici, abasgi/abhazi şi iberi.
Contraofensiva persană
• 626 atac asupra Constantinopolului din partea perşilor şi avarilor

• Avarii, împreună cu bulgari, gepizi şi slavi asediază Const. de pe uscat.
• Perşii dinspre Calcedon
• Patriarhul Serghie ţine trează încrederea constantinopolitanilor
• Flota bizantină respinge atacurile flotei avare condusă de slavi.
• Avarii se retrag în derută
• Perşii ridică tabăra şi se îndreaptă spre Siria 626-627
• Heraclios pleacă în Lazica şi recrutează soldaţi dintre creştinii de acolo
• Încheie un tratat de alianţă cu Chazarii.
• Decembrie 627 armata bizantină apare în faţa oraşului Ninive – victorie răsunătoare bizantină. Armata persană este măcelărita
• 628 Chosroes este detronat şi ucis, iar fiul său Kovrad-Široe încheie pace cu Heraclius
• Toate posesiunile bizantine cucerite de perşi sunt restituite Imperiului bizantin: Armenia, Mesopotamia romană, Siria, Palestina şi Egiptul.
• Pe patul de moarte Kovrad-Široe îl va desemna pe împăratul bizantin tutorele fiului său şi se va intitula sclav al împăratului romanilor.
• 628 – Hraclius este primit cu ovaţii la Constantinopol
• 630 readuce Sf. Cruce la Ierusalim

Bizanţul şi arabii
CRONOLOGIA EVENIMENTELOR
• Mai 634 Khalid ibn al Walid cucereşte Bostra

• 23 August 634 moare califul Abu Bakr.
• 635, septembrie, prima cucerire a Damascului
• 635, noiembrie, cucerirea Emesei
• 636, primăvară, arabii evacuează Damascul şi Emesa – ofensiva bizantină
636 înseamnă cucerirea teritoriilor interne ale Siriei şi Libanului
• a) iulie – primele lupte de la Jabiya – lupte indecise.
• b) 15-20 august bătălia de la râul Yarmuk, înfrângerea armatelor bizantine.
• c) a doua cucerire a Damascului de către arabi
• 637, August-sept.: Gaza se predă arabilor
• 637, Sept.: Ierusalimul acceptă predarea, dar doar în mâinile lui Omar
• 638, ianuarie, Ierusalimul se predă lui Omar al Katab
• 639, decembrie, arabii, conduşi de Amr Ibn al As, invadează Egiptul
• 640, arabii cuceresc zona de litoral a Siriei şi Palestinei
• 11 febr. Moare Heraclius
• 642 este cucerită Alexandria
• 638, Heraclius promulgă Ekthesis-ul (῞Eκθεσις πίστεως - Expunerea credinţei)
• 648, Constans II (641-668) promulgă Typos-ul (Regula de credinţă)
• Martirii Ortodoxiei:
• Papa Martin I – exilat în Cherson (†655)
• Sf. Maxim Mărturisitorul – exilat în Tracia şi Lazica († 13 August 662).
Bizanţul şi arabii
Încâlcelile la tron 641
• Heraklios Neos Konstantinos (Constantin III)

• Herakleonas – Martina
• 641-668 Constans II – senatul

Domnia lui Constans II 641-668
Luptele cu arabii după Heraclius
• Generalul Manuel reuşeşte să recucerească în 644 Alexandria, dar Amr, care fusese destituit de Otman, este retrimis în Egipt şi reuşeşte
cucerirea definitivă a Alexandriei în 646
• Copţii, în frunte cu patriarhul lor Veniamin, încheie un tratat cu noua orânduire, arătând, astfel, că o preferă celei de la Constantinopol
Muawija
Campania terestră
• Începe deja în 642/643 campanie terestră înspre Nord, atacând teritoriul armean
• 647 intră în Capadocia şi cucereşte Cezareea
Maritimă
• 649 începe construirea unei flote, angajând marinari greco-sirieni
• Imediat atacă insula Cipru, cucerind-o – încheierea unui armistiţiu cu Bizanţul pe trei ani
• 654 atacă insula Rhodos, pe care o pustieşte. Statuia colosală a zeului Helios (Colosul din Rhodos), care se prăbuşise în 225 î.Hr., dar care încă
reprezenta una dintre cele şapte minuni ale lumii, este vândută unui negustor evreu din Edesa care o dezmembrează şi o transportă pe 900 de
cămile
• 654/5 are loc bătălia de pe litoralul lician al Mării Mediterane. Constans II se află în fruntea armatei bizantine care suferă o înfrângere totală.
Constans abia scapă.
• 656 asasinarea lui Otman – relaxarea situaţiei pentru Bizanţ
• 659 Muawija încheie pace cu Bizanţul, obligându-se chiar să plătească tribut.
• Disputa dintre Muawija şi Ali ibn Abu Talib
• 661 este ucis Ali, iar în Califat este instaurată dinastia Umayyad-ă, Muawija devenind primul calif al ei. (Muawija era cumnat cu Mahomed, care se căsătorise
cu sora sa Ramlah)
 638, Heraclius promulgă Ekthesis-ul (῞Eκθεσις πίστεως - Expunerea credinţei)
• 648, Constans II (641-668) promulgă Typos-ul (Regula de credinţă)
• Martirii Ortodoxiei:
• Papa Martin I – exilat în Cherson (ca.†655/6)
• Sf. Maxim Mărturisitorul – exilat în Tracia şi Lazica († 13 August 662).

Constantin IV
668-685
• Muawija reia atacul pe mare asupra Bizanţului cu scopul vădit de a cuceri Constantinopolul.
• Un general al său cucereşte în 670 insula Chios şi peninsula Cizic.
• 672, o flotă arabă cucereşte Smirna, iar o alta atacă litoralul Ciliciei.
• Între 674-678 au loc asedii anuale ale Constantinopolului – focul grecesc şi flota bizantină au jucat un rol esenţial în apărarea capitalei.
• La succesul bizantin a contribuit şi o furtună care a surprins flota arabă pe coasta Pamfiliei, precum şi o înfrângere a arabilor în Asia Mică.
• Muawija încheie pace cu Bizanţul, plătind anual acestuia 3000 de galbeni şi trimiţând 50 de prizonieri şi 50 de armăsari.
Bulgarii
• Împinşi de chazar înspre vest, bulgarii s- au stabilit în zona nord-balcanică a imperiului.

• Bătălia pregătită încă din 680 de către Constantin IV s-a sfârşit printr-un eşec total al bizantinilor, obligaţi acum să plătească ei înşişi
tribut.
Sinodul VI ecumenic
• Nov. 680 – Sept. 681

• 18 şedinţe, între care împăratul a luat parte activă la primele 11, unde a fost şi preşedinte, implicându-se activ în discuţiile teologice. A participat şi la
şedinţa festivă de închidere.
• Monotelismul a fost condamnat.
• Interesant este faptul că a fost ovaţionat ca păstrător şi interpret al Dreptei Credinţe:
• „Mulţi ani împăratului! Tu ai expus esenţa naturilor lui Hristos. Doamne, ţine-l pe luminătorul lumii! Lui Constantin, noului Marcian, veşnică
pomenire! Lui Constantin, noului Iustinian, veşnică pomenire. Tu, cel care i-ai distrus pe toţi ereticii” (după Ostrogorsky, Byzantinische Geschichte,
p. 97).

Iustinian II Rinotmetul 685-695/705-711
• Ca urmare a conflictelor interne din Califatul arab, Iustinian reuşeşte încheierea unui nou tratat de pace cu Abdalmalik, noul calif, care se dovedeşte chiar mai
avantajos decât precedentul:
- Plăţile arabilor sunt mărite
- Impozitele şi taxele ridicate din Cipru, Armenia şi Iberia sunt împărţite de Califat cu Imperiul bizantin.
• Iustinian reuşeşte să obţină o victorie împotriva slavilor în 688/89, fapt ce-l va determina pentru reiniţierea politicii de transplantare de populaţii în spaţii libere.
• Va muta:
– Slavi în Asia Mică
– Ciprioţi în zona Cizicului (coasta occidentală a Asiei Mici)
– Mardaiţi (din Siria), ca marinari militari în: Peloponez, pe insula Kephallenia, în portul epirot Nikopolis, precum şi în Attalia (în zona sudică a Asiei Mici).
• Aceasta va atrage un conflict cu arabii în 691/2, încheiat cu înfrângerea bizantinilor la Sebastopolis, în Armenia.
• Arabii vor lua modelul bizantin şi-i vor transplanta pe salvii capturaţi în Siria.
Dezvoltarea Themelor
• Într-un document emis de Iustinian II în februarie 687 se vorbeşte despre:

- Exarhii:
- Italiei şi Africii
- Strategii:
- Opsikion
- Anatolikon
- Armeniakon
- Karabisienilor
- Traciei (împotriva bulgarilor)
• Mai târziu, apare Thema Hellas, în Grecia Meridională
• Transplantarea de populaţii, în special a slavilor, a dus la o creştere a numărului de stratioţi şi ţărani în themele nou înfiinţate.
• O altă consecinţă a fost apariţia micii proprietăţi funciare.
• Ca expresie a evlaviei sale, Iustinian II se autointitulează servus Christi şi pune să fie bătut pe reversul monedelor bizantine chipul lui Hristos. Este primul împărat
care face asta.
• Organizează în 691/2 un sinod la Constantinopol, cunoscut ca Sinodul Trulan (ţinut în sala boltită-Trullos), care a emis canoane pentru Sinoadele ecumenice V şi
VI – el mai este cunoscut şi ca Sinodul Qunisext/Qunisextum.
• Au fost date 102 canoane privind chestiuni canonice şi de ritual, accent punându-se pe morala creştină în rândul poporului şi al clerului

• Quinisextum ne oferă şi informaţii despre viaţa poporului în general:
- Există încă sărbători păgâne precum Brumalia, unde, mascaţi şi travestiţi, bărbaţi şi femei umblă pe străzile localităţilor.
- La culesul viilor se cântă încă în cinstea zeului Dionisios;
- Când este lună plină, sunt aprinse focuri în faţa caselor, peste care sar băieţi şi fete. Toate acestea sunt interzise.
• Le este interzis studenţilor Universităţii din Constantinopol să organizeze reprezentaţii teatrale.
• Este păstrat obiceiul căsătoriei preoţilor de mir;
• Este criticat postul de sâmbăta, obişnuit în Biserica Romei.
A doua domnie a lui Iustinian II- (705-711)

• Este înlăturat în 695 de la domnie de către un general răsculat, pe nume Leontiu (695-698), care îi taie nasul. Este trimis în exil, în Cherson.
• Acest Leontios este, la rândul său, detronat şi suferă aceeaşi mutilare din partea noului uzurpator, Tiberius III Apsimar (698-711), fiind trimis la mănăstire.
• Iustinian II fuge în 698 la cazari şi se căsătoreşte cu sora haganului.
• Tiberiu III îi cere haganului să-l predea pe Iustinan, iar acesta fuge la timp. Se aliază cu hanul bulgar Tervel şi porneşte împotriva Constantinopolului în 705
• Reuşeşte să recucerească oraşul şi începe o întreagă serie de răzbunări sângeroase:
- Leontiu şi Tiberiu Apsimar sunt executaţi după ce fuseseră deferiţi oprobiului public;
- Patriarhului Calinic, cel care-l încoronase pe Leontiu, îi scoate ochii;
- Au loc execuţii în masă a celor care au susţinut regimurile uzurpatorilor;
- Din cauza atitudinii ostile a ravenaţilor din timpul primei sale domnii, este trimisă o expediţie de pedepsire a Ravenei. Mulţi dintre cetăţeni sunt aduşi la Const., unde sunt
executaţi. Episcopul Ravenei suferă aceeaşi pedeapsă ca patriarhul Const.
- Trimite o expediţie împotriva chersonezilor, unde răzbunările au fost şi mai groaznice → răscoala Chersonului → detronarea sa.
- Iustinian a fost executat, iar capul său trimis la Ravena şi Roma. A fost executat şi fiul său Tiberiu.
Perioada de incertitudine
• Philippikos Bardanes (711-713)

- Chestiunea îndepărtării imaginii Sinodului VI Ecumenic de la Const. din Palatul Imperial şi înlocuirea lor cu chipurile împăratului şi al patriarhului Serghie;
- Politica bisericească a lui Philippikos este una monotelită
- Respingerea scrisorii de întronizare a lui Philippikos de către papa Constantin I şi expunerea imaginilor celor şase sinoade ecumenice în
Basilica Sf. Petru
• Tervel, hanul bulgar, atacă Bizanţul ca răzbunare a lui Iustinian II Rinotmetul
• Revolta armatei din Opsikion, detronarea şi orbirea lui Philippikos (3 iunie 713)
• Protoasekretis-ul Artemios este încoronat împărat sub numele de Anastasie II (713-715) .
- Măsuri luate:
a) Înlocuirea politicii monotelite a lui Philippikos cu una ortodoxă şi readucerea în Marele Palat a tabloului reprezentând sin. VI ecumenic
b) Pregătirea pentru contraatac împotriva arabilor: cartierul general – insula Rodos.
• Iarăşi se revoltă opsikienii şi îl detronează pe Anastasie, înlocuindu-l cu Teodosie III (715-717); Anastasie se călugăreşte şi trăieşte până la
sfârşitul vieţii la Tesalonic

• Teodosie III împărăţeşte chiar mai puţin.
• Alianţa dintre strategul Leon al themei Anatolicilor şi Artabasdos al themei Armeniakon – detronarea lui Teodosie –se călugăreşte şi moare într-o
mănăstire la Efes.
Dinastia Isauriană sau Siriană (717-802)

• Leon III (717-741)
• Constantin V Copronimul (741-775) din căsătoria lui Leon cu fiica hanul cazar, Irina.
• Intermezzo – Artabasdos (742-743)
• Leon IV Cazarul (775-780) – căsătorit cu Irina, ateniană.
• Irina şi Constantin VI (780-797)
• Irina – „împărat“ al Bizanţului (797-802)
Leon III Isaurul/Sirianul 717-741
Situaţia externă a imperiului
Asediul Constantinopolului (aug. 717- aug. 718)

• Maslama atacă pe mare Constantinopolul cu o flotă de aproximativ 1800 de ambarcaţiuni
• Asediul Constantinopolului eşuează din cauza:
- focului grecesc
- a iernii foarte grele
- a foametei
• Pe uscat, armata arabă este atacată de bulgari.
• 726 – reluarea ofensivei arabe, dar pe uscat. Atacurile sunt puternice, dar nu mai pun sub semnul întrebării existenţa imperiului. Atacurile vor fi anuale
• 740 are loc bătălia de la Akroinon, în Frigia, care pune capăt ofensivei arabe în Asia Mică.
• A fost ajutat de alianţa cu cazarii, încheiată în 733 şi pecetluită de căsătoria fiului lui Leon, Constantin cu fiica hanului, viitoarea împărăteasă Irina (cazara).

Reorganizarea sistemului themelor
• Împarte thema Anatolikon în două:

- Partea vestică: Thrakesion
- Partea estică: Anatolikon
• Oferă Opsikion-ul ginerului său Artabasdos – greşeală îndreptată de fiul său Constantin, care va împărţi această themă în: a) partea estică – Bukellarion; b)
partea vestică – Opsikion
• Tot Constantin va împărţi thema maritimă a Karabisianilor în două unităţi: a) thema Kibyrhaiot-ilor – S/V Asiei Mici + insulele învecinate; b) drungariatul
Aigaion Pelagos formată din insulele din Marea Egee.
1. Exarhatul de Ravenna; 2. Veneţia şi Istria; 3. Roma; 4. Ducatul de Neapole; 5. Ducatul Calabriei; 6. Thema Hellas; 7. Thema Tracia; 8. Thema Opsikion; 9. Thema Thrakesion; 10. Thema
Anatolikon; 11. Thema Karabisianilor; 12. Thema Armeniakon

Reforma juridică
• Ecloga (selecţie sau extragere)
• - emisă în 726 în numele “înţelepţilor şi pioşilor împăraţi Leon şi Constantin”.

• Este o selecţie de texte din mai vechile: Instituţii, Digeste, Codex şi Novele ale lui Iustinian.
• Între principiile enunţate în introducere amintim:
- Dreptatea trebuie făcută indiferent de originea socială a celui judecat: “să nu dispreţuiţi pe cei săraci şi să-i lăsaţi nepedepsiţi pe cei bogaţi”; Se introduce, astfel,
egalitatea în faţa legii.
- Funcţionarii sistemului juridic vor fi plătiţi din trezoreria statului şi se vor abţine de la primirea darurilor
• Se pune accent puternic pe familie: Femeile şi copiii dobândesc drepturi sporite în societate, iar căsătoria un sprijin deosebit din partea statului;
• Sunt introduse în dreptul penal mutilările ca pedepse curente (tăierea mâinii, a nasului sau a limbii, orbirea, tăierea părului şi arderea lui publică);
- Cele mai multe dintre aceste pedepse înlocuiesc pedeapsa capitală, dar şi penalităţile în bani, impuse de codul lui Iustinian. Acest cod a fost considerat ca dând
dovadă de mai mare “iubire faţă de oameni”;
• Influenţe mari asupra acestui cod îl au dreptul canonic şi dreptul cutumiar oriental.

Iconoclasmul
Izvoarele cu privire la debutul iconoclasmului
• Multe dintre textele iconoclaste au dispărut ca urmare a „damnatio memoriae” – extirparea lor din memoria colectivă - sau au fost falsificate de învingători.
• Puţinele izvoare credibile sunt:
1. Trei scrisori ale patriarhului Gherman (715-730) către:

- Ioan de Synnada,
- Constantin al Nacoleei
- Toma de Claudiopolis.
2. Fragmente atât din invitaţia la sinodul roman din 731, convocat de papa Grigorie III (731-741), cât şi din procesul verbal al acestuia;
3. Fragmente din două scrisori ale papei Grigorie III către Leon III din anul 731;
4. Aşa-numita scrisoare a papei Grigorie II către

Gherman I, de fapt a papei Zaharia (741-752) către patriarhul Anastasie (730-754) din anul 743
5. Viaţa Sfântului Ştefan cel Nou (713-765)
6. Scrierile patriarhului Nichifor I (806-815)
7. Cronica lui Teofan, apărută între 810-814 şi care se bazează pe actele Sinodului de la Niceea din 787.
Promotorii iconoclasmului teologic
• Mitropolitul Toma de Claudiopolis

• Constantin al Nacoleei – ereziarhul
• Origini – neclare (iudaice, arabe, monofizite)
• Antecedente iconoclaste,
- Sinodul de la Elvira (în Spania) a hotãrât cã nu trebuie sã fie picturi (picturas) în bisericã, zidurile nu trebuie sã poarte icoane a ceea ce este venerat şi adorat.

- Eusebiu de Cezareea ar fi mustrat-o pe sora împăratului Constantin, Constantia, pentru faptul de a-i fi cerut o imagine a lui Hristos.
- Epifanie al Saleminei – ar fi sfâşiat o bucată de
ţesătură cu chipul lui Hristos pentru că pângărea biserica.
- Papa Grigorie cel Mare îl felicită pe episcopul de Marsilia pentru zelul său cu privire la icoanele din biserici, dar îl mustră pentru distrugerea lor: scopul pedagogic
al icoanelor
• 726 – decret – Leon este numit (saracinofron)
• Silentium: 7 ianuarie 730 – Gherman, Grigorie II, Grigorie III – Italia sustrasă influenţei bizantine.
Cele 7 argumente ale lui Gherman în favoarea icoanelor
• În scrisoarea către Toma de Claudiopolis, scrisă în jurul lui 726, Gherman aduce următoarele argumente (S. Hausammann, Alte Kirche, vol. 4, p. 257):
1. Icoanele nu sunt nimic altceva decât lămurirea cuvintelor propovăduirii creştine pentru credincioşii simpli.
2. Icoanele sfinţilor sunt de înţeles ca imbold pentru imitarea sfinţeniei lor, la care contribuie împreună cuvântul şi imaginea.
3. Icoanele lui Hristos slujesc combaterii docheţilor, care negau adevărata întrupare a lui Hristos;
4. Închinarea în faţa imaginii lui Hristos nu se aduce acestuia, ci Lui Dumnezeu Logosul şi prin aceasta şi lui Dumnezeu Tatăl;
5. Aprinderea de lumânări şi cădirea în faţa icoanelor nu ar fi un semn al adorării lor, care se cuvine doar lui Dumnezeu însuşi, ci un simbol al luminării şi umplerii de
Duhul Sfânt;
6. Cinstirea icoanelor ar fi fost de la început o tradiţie bisericească şi, în plus, chiar împăratul ar fi înălţat o icoană, în timp ce a lăsat să fie adusă în faţa palatului său
crucea de viaţă făcătoare înconjurată de apostoli şi profeţi cu filactere.
7. Minunile sunt însoţite încă din perioada neotestamentară de imagini.

Epoca lui
Constantin V Copronimul (741-775)
G. Ostrogorsky, Istoria statului bizantin “Constantin V a fost un şi mai mare general şi un şi mai pătimaş iconoclast decât tatăl său. Potrivit constituţiei sale fizice şi psihice, el nu era
cel mai robust soldat aşa cum fusese tatăl său. Nervos, suferind de boli grele, chinuit de patimi nesănătoase, el era o fire complicată, duală. Nu din brutalitate primitivă, ci dintr-o
exaltare bolnăvicioasă a rezultat cruzimea sa nemăsurată cu care el i-a persecutat şi torturat pe adversarii săi religioşi. Nu bravada spontană, ci inteligenţa superioară a unui strateg
vizionar, combinată cu un mare curaj personal, i-au dat şansa să celebreze victorii strălucitoare asupra arabilor şi bulgarilor, victorii care au făcut din el un idol al soldaţilor săi”.
Politica internă
• Războiul civil 741-743

• Disputa iconoclastă
Politica externă
• Atacurile arabilor
• Pericolul bulgar
Războiul civil
• Constantin fusese încoronat la vârsta de doi ani (720) de către tatăl său.
• La un an după moartea lui Leon III Isaurul (741) Artabasdos, cumnatul lui Constantin V ridică pretenţii asupra tronului (742). Artabasdos pretextează în acest sens
politica iconoclastă a moştenitorului tronului.
• În timpul unui marş iniţiat împotriva arabilor (742), Constantin este surprins de trupele lui Artabasdos în teritoriul temei Opsikion, lovit şi învins.
• Uzurpatorul intră în negocieri cu o bună parte din aparatul de stat, care i se alătură – inclusiv Teofan Monutes, cel căruia Constantin îi încredinţase regenţa în lipsa sa.
• Artabasdos intră triumfal în Constantinopol şi este încoronat împărat de patriarhul Anastasie.
• Fiii uzurpatorului ocupă cele mai importante posturi în imperiu:
- Nichifor – co-imperator
- Nichita - comandant suprem al armatei
• Are loc restaurarea cultului icoanelor sub acelaşi patriarh care semnase condamnarea lor.

Configurarea părţilor
• era susţinut de:

- Thema Tracia, condusă de fiul lui Teofan
Monutes – zona eurpeană
• Thema Opsikion şi Armeniakon (vechiul său centru de comandă din timpul lui Anastasie II).
• Constantin V
- După înfrângerea din 842, el găseşte sprijin în oraşul Amorion, vechiul centru de comandă a themei Anatolikon
- Thrakesion, partea apuseană a vechiului Anatolikon, i se alătură.
Conflictele decisive
• Mai, 743 are loc o bătălie la Sardes, care se încheie cu victoria răsunătoare a lui Constantin
• August, 743, bătălia de la Modrina, unde fiul lui Artabasdos este înfrânt.
• Răzbunarea lui Constantin:
- Artabasdos, Nichifor şi Nichita, fiii săi, sunt supuşi oprobriului public în hipodrom şi la urmă orbiţi;
- Susţinătorii lor, în parte orbiţi, în parte executaţi.
- Patriarhul Anastasie, purtat pe un măgar în hipodrom, dar a rămas în scaun.

ARABII
Războaiele cu arabii
• În această chestiune, situaţia în timpul lui Constantin era mai favorabilă imperiului:
- Datorită victoriilor lui Leon III împotriva arabilor;
- Datorită disensiunilor din interiorul califatului

– dinastia umayiadă va fi înlocuită de cea abasidă în 750;
- Datorită mutării capitalei califatului de la Damasc la Bagdad.
• 746 – Constantin cucereşte Nordul Siriei, inclusiv oraşul de obârşie al neamului său, Germanikeia
• Pe cei mai mulţi dintre prizonierii de război îi implantează în Tracia, unde aveau să existe colonii siriene chiar şi în secolul al IX-lea;
• Strategul Kibyrhaiotilor, amiralul flotei bizantine, repurtează o victorie în 747 împotriva unei armate arabe venite din Alexandria
• 752 – întreprinde o campanie în Armenia şi Mesopotamia şi cucereşte două cetăţi foarte importante: Theodosiopolis şi Melitene – iarăşi sunt transplantaţi prizonierii în Tracia, la
graniţa cu statul bulgar.
• Astfel, în Orient, Bizanţul devine agresor.

BULGARII
• Împotriva politicii bizantine de întărire a graniţei, prin ridicarea de fortăreţe şi fortificaţii, precum şi împotriva transplantării prizonierilor din Orient, Bulgaria
răspunde cu un atac în 756, fapt ce deschide ostilităţile cu bulgarii
• Au fost în jur de nouă campanii militare împotriva bulgarilor, conduse de Constantin
TELETZ
• 762 ajunge la putere în Statul bulgar, Teletz, reprezentantul boierilor de sorginte bulgară, aflaţi în opoziţie faţă de populaţia majoritară, slavă.
• Mulţi slavi emigrează în Imperiul bizantin, fiind colonizaţi de împărat în Bithynia
• 763 – răspunsul militar al lui Constantin.

- O flotă care transporta cavaleria bizantină urcă până la gurile Dunării, iar o armata de infanterie urcă pe uscat prin Tracia – se întâlnesc la Anchialos (Pomoria) – victorie decisivă a
bizantinilor
• Teletz este ucis într-un complot intern.

• Urmează o perioadă de schimbări succesive de poziţie faţă de Bizanţ
• 772, TELERIG ia puterea în Bulgaria, care devine iarăşi anti-bizantină;
• Se repetă cu acelaşi succes istoria din 763, căci în 773, armata bizantină atacă, după aceeaşi tactică, armata bulgară, obligându-i pe bulgari să încheie un tratat avantajos de pace
pentru bizantini
• Telerig va sfârşi ca fugar în Constantinopol de frica unor conspiratori dintre boierii bulgari
• 775, Constantin V moare în timpul unei campanii împotriva bulgarilor

Politica în Occident
• Papa Zaharia începe tratativele cu Pepin

• Papa Ştefan II se întâlneşte cu Pepin la Ponthion în ianuarie 754.
• Constantin V trece de sub jurisdicţia papei în cea a patriarhului Constantinopolului:
- Sudul Italiei;
- Sicilia
- Iliricul
Iconoclasmul
• Politica dură iconoclastă începe în anii 50 ai sec. al VIII-lea

• Propagandă pentru iconoclasm în imperiu; arestarea opozanţilor;
• Constantin desfăşoară o activitate literară pe tărâm teologic;
• Pe 10 februarie deschide lucrările sinodului iconoclast la Hiereia (februarie-august), sau sinodul akephal, Anastasie murise în 753.
• La ultima şedinţă, Constantin de Sylaion este declarat patriarh.
• Nu a participat niciun reprezentant al Patriarhiilor orientale. Caracter anti-monahal
• Persecuţii drastice: martiri: Ştefan cel Tânăr sau Nou, ucis pe una din străzile Constantinopolului de gloata iconoclastă înfuriată;
• Mulţi dintre călugări sunt biciuiţi în public, deferiţi oprobriului public, orbiţi, obligaţi să se lepede de haina monahală şi să se căsătorească (Mihail Lachanodrakon,
strategul Thrakesionului, este unul dintre cei mai duri persecutori);
• Multe mănăstiri au fost închise sau transformate în cazărmi sau băi publice
• Mulţi demnitari bizantini iconoduli cad victime persecuţiei lui Constantin: în jur de 19 înalţi demnitari şi ofiţeri:
- Protostrator-ul lui Constantin (conducătorul gărzii personale a împăratului)
- Marele Logofăt al Dromurilor
- Domesticul gărzii excubiţilor,
- Comes-ul themei Opsikion,
- strategii Traciei.

Tezele sinodului de la Hiereia
(S. Hausamman, Alte Kirche 4, p. 264-265)
1. Dumnezeu-Logosul nu poate fi reprezentat nici potrivit întrupării Sale, deoarece ar fi contrar învăţăturii de la Calcedon prin faptul că firile sale ar fi ori împărţită, ori
amestecate prin reprezentarea ambelor într-o singură imagine. Asta ar duce inevitabil ori la nestorianism, ori la monofizitism.
2. Chipul (prosopon) lui Hristos nu poate fi

reprezentat, căci, potrivit „unirii sale cu Cuvântul lui Dumnezeu, firea omenească îndumnezeită nu poate fi separată de Dumnezeire, care şi-o asumă şi o îndumnezeieşte”.
3. Cel care, împotriva textelor de la Ioan 4, 24 şi 2 Cor. 5, 16 încearcă să-L picteze cu culori materiale pe Hristos şi cinsteşte această imagine, acela adaugă Trinităţii o
a patra Persoană, şi anume pe omul Iisus.
4. Cine încearcă să o zugrăvească pe

Născătoarea de Dumnezeu, o transformă în zeiţă; dar cine nu o ridică pe ea, Maică a lui Hristos cel întrutotul om şi Dumnezeu, deasupra tuturor creaturilor şi nu îi cere
mijlocirea, să fie anatema.
5. Cine încearcă să reprezinte chipurile sfinţilor în culori materiale, în loc să le ceară mijlocirea şi să devină chip adevărat şi viu al virtuţilor lor, îi transformă în idoli şi,
astfel, devine victimă a unei plăsmuiri a diavolului.
• Paradoxal, după 765, Constantin V interzice şi cultul sfinţilor şi al Maicii Domnului, admiţând doar crucea.

IRINA - ÎMPĂRAT AL BIZANŢULUI
• Lynda Garland, Împărătesele Bizanţului, femeile şi puterea în Bizanţ între anii 527 şi 1204, trad. din eng. Maria Yvonne Băncilă, Damian Alexandru Anfile,
Nemira, Bucureşti, 2014, pp. 120-153.
Origini
• Izvor principal despre viaţa Irinei este Viaţa Sf. Filaret.

• Născută 750/755 în Atena
• Se trăgea din neamul Sarantapechos
• Pe 1 noiembrie 769 vine la Constantinopol pentru a se căsători cu Leon IV Cazarul, fiul lui Constantin V Copronimul
• A fost a doua opţiune pentru fiul lui Constantin (prima, Gisela, fiica lui Pepin cel Scurt), probabil aleasă în urma unui concurs de mirese.
• Este obligată să facă jurământ că nu va tolera cultul icoanelor.
• Încoronarea ca împărăteasă (dec. 769) este urmată de cununia religioasă în biserica Sf. Ştefan din palatul Daphne.
• 771 îi naşte un fiu lui Leon IV, care este numit după numele bunicului său, Constantin.

Leon IV şi Irina
• Leon îl încoronează în 776 pe Constantin ca împărat punând armata, senatul şi poporul să jure că nu vor recunoaşte alt succesor al său decât pe Constantin şi pe
urmaşii acestuia.
• Cei cinci fraţi vitregi ai lui Leon vor reprezenta opoziţia de mai târziu împotriva Irinei
Politica iconoclastă a lui Leon IV
• În ciuda politicii dure iconoclaste iniţiată de Constantin V Copronimul, în ultima parte a vieţii sale, acesta pare să fi tolerat o anume simpatie faţă de monahism în
familia sa:
• a. Eudokia, cea de-a treia soţie a sa, a făcut daruri bogate mănăstirii Sf. Antuza din Mantineon pe timpul sarcinii sale, iar fiica născută, numită Antuza, avea să devină
monahie.
• b. Chiar prima sa soţie, Irina Cazara, avea simpatii iconofile
• După 780, când patriarh este numit Pavel de Cipru, Leon porneşte (în Postul Mare) o prigoană împotriva icoanelor care s-a soldat cu multe victime dintre
înalţii demnitari (arestaţi, bătuţi, tunşi, încarceraţi, ucişi).
• Kedrenos, scriitor din sec. IX, spune că împăratul Leon ar fi găsit chiar împărătesei Irina două icoane într-o pernă – ruperea legăturii dintre ei.
• În septembrie 780 moare Leon.

Opoziţia împotriva Irinei
• Disputa cu cei cinci fraţi vitregi ai lui Leon, adunaţi în jurul cezarului Nichifor.
• Sunt tunşi întru monahism şi hirotoniţi preoţi şi obligaţi să împărtăşească mulţimile în Sf. Sofia în ziua de Crăciun a anului 780.
• Antuza este chemată de Irina să i se alăture la regenţă, dar refuză.
Irina – regentă
• Bate monede cu chipul ei şi al lui Constantin, iar pe verso cu imaginile celor trei împăraţi iconoclaşti: Leon III, Const. V şi Leon IV. (Ea şi nu Constantin V ţine globul pământesc în
mână).
• 781 încheie o alianţă cu Carol cel Mare, prin logodirea fiului ei cu fiica acestuia Rotrud, numită de sursele greceşti (Erythro). Trimite pe un anume Elisei pentru a o introduce pe
viitoarea împărăteasă în limba şi cultura greacă.
• Staurakios, un eunuc, devine omul de încredere al Irinei.
• Complotul lui Elpidios (781), strategul Siciliei şi dezertarea acestuia la arabi.
• Complotul lui Tatzatios (Tatzates), strategul temei Bukellarion şi dezertarea la arabi
a. motivul: neacceptarea lui Staurakios, a unui eunuc în posturile cheie.
b. Consecinţa dezertării: ruperea încercuirii bizantine a armatei arabe condusă de Harun al-Rashid, fiul califului. Anatolia rămâne pradă trupelor arabe.
• Staurakios reuşeşte în 782 să-i înfrângă pe slavii din sudul Greciei, din Peloponez, şi să-i supună. Armatele bizantine au reuşit să urce până la Philippopolis.
• Ca urmare a acestei victorii, Beroia (Veria) a fost reconstruită şi redenumită: Irinoupolis. De asemenea, a fost reconstruit Anchialos (Pomorie).

Politica religioasă a Irinei
• Iată cum descrie Teofan Cronicarul situaţia religioasă din timpul Irinei:
“De atunci încolo, cucernica a început să vorbească liber. Cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit peste tot, cei care căutau mântuirea puteau acum să renunţe la lume
fără vreo oprelişte, slavoslovii s-au ridica către cer, mănăstirile au fost redeschise, iar toată fapta cea bună a ieşi la iveală”
• Bine poziţionată în Peninsula Balcanică, având sprijinul Vestului iconofil, Irina începe o politică favorabilă cultului icoanelor.
• Reconstruieşte un număr important de biserici şi construieşte mănăstirea închinată Maicii Domnului de pe insula Prinkipo, din apropiere de Constantinopol.
• Donează vase liturgice multor biserici şi mănăstiri, iar la Biserica închinată Maicii Domnului din afara zidurilor Constantinopolului lasă să se zugrăvească chipul ei şi al lui
Constantin făcând danii.
• Mulţi înalţi dregători au intrat în monahism. Acum îmbracă haina monahală Teofan Mărturisitorul şi Teodor Studitul.
• 784, patriarhul Pavel se retrage la mănăstire pentru a se pocăi de păcatul de a fi acceptat politica iconoclastă a lui Leon IV: “Mi-aş fi dorit să nu fi stat pe tronul preoţiei în timpul în
care Biserica lui Dumnezeu suferea prigoane, ruptă, aşa cum a fost, de celelalte tronuri catolice şi dată anatemei!” – de aceea şi tonul laudativ la adresa acestuia din Viaţa lui
Tarasie.
• Tot Pavel ar fi sfătuit-o pe Irina să convoace un sinod ecumenic ca să restaureze cultul icoanelor şi l- ar fi recomandat pe Tarasie ca succesor.

Al VII-lea Sinod Ecumenic (787)
• Tarasie a fost ales patriarh în urma unui consiliu format din senatori, cler şi popor, ţinut în palatul Magnaura, iar în 784, în ziua de Crăciun, a fost hirotonit arhiereu.
• Deşi mirean, având funcţia de secretar imperial (asekretis), Tarasie întemeiase o mănăstire în afara zidurilor oraşului, la Stenon.
• 785 – Tarasie trimite papei Adrian I o scrisoare, în care îl roagă să trimită legaţi la un sinod în Constantinopol. La fel solicită şi din partea celorlalte patriarhii.Deşi
papa critică în scrisoarea de răspuns alegerea unui mirean pe scaunul patriarhal, el susţine demersul lui Tarasie şi trimite la Constantinopol pe Petru, iconomul
bisericii Sf. Petru şi pe Petru, stareţul mănăstirii Sf. Sava din Roma.
• 786 – au fost chemaţi episcopi din toate cele cinci patriarhii să participe la sinod.
• 1. august 786 începe sinodul în Biserica Sf. Apostoli din Constantinopol.
• Scholarii şi excubiţii zădărnicesc continuarea sinodului.
• Cu ajutorul lui Staurakios, Irina scapă de trupele iconoclaste din Constantinopol, pretinzând un atac împotriva arabilor, drept pentru care acestea sunt mutate
în Asia Mică şi înlocuite de trupe iconofile.
• În plus, Irina a înfiinţat în această perioadă o gardă personală, numită: “Straja”.
• Mai, 787, redeschide şedinţele sinodului în oraşul Niceea, atât pentru a preîntâmpina eventuale intervenţii nedorite din partea unor soldaţi iconoclaşti, cât şi
pentru a-i da sinodului autoritate, amintind de cel din 325.
• Au participat 365 de episcopi, care au respins iconoclasmul şi i-au condamnat pe patriarhii iconoclaşti, dar nici un alt episcop nu a mai fost condamnat, chiar
dacă mulţi dintre cei care în 786 aplaudaseră intervenţia soldaţilor erau acum în sală.
• Cu obligaţia de a se pocăi şi respinge iconoclasmul, toţi foştii episcopi iconoclaşti puteau să-şi păstreze posturile, căci aceştia “s-au născut, au crescut şi au fost
educaţi în erezie”.
• Ultima şedinţă s-a ţinut la Constantinopol, unde s-a şi adoptat Horos-ul.

Horosul
sau
Definiţia credinţei
13 octombrie 787
În: „IISUS HRISTOS PROTOTIP AL ICOANEI SALE”
- tratatele contra iconomahilor –
• […] într-un cuvânt, spunem: păzim fără a inova toate predaniile orânduite nouă, fie în scris fie în mod nescris, între care una este şi figurarea zugrăvirii în icoană, ca
una ce este în acord cu relatarea propovăduirii Evangheliei şi este folositoare spre încredinţarea adevăratei, şi nu după închipuire, întrupări a lui Dumnezeu Cuvântul
şi spre câştigul nostru unanim; căci ca unele ce în chip neîndoielnic se arată una pe cealaltă, ele (cuvântul şi icoana) au în mod evident şi aceeaşi valabilitate.
• Aşa stând lucrurile, mergând noi pe calea împărătească şi urmând învăţăturii de- Dumnezeu-grăitoare a Sfinţilor noştri Părinţi şi Predaniei Bisericii Universale (căci
cunoaştem că aceasta este a Duhului Sfânt Care locuieşte într-însa), hotărâm şi definim cu toată exactitatea şi purtarea de grijă ca, alături de şi asemenea tipului
cinstitei şi de-viaţă- făcătoarei Cruci, să fie reînălţate în sfintele lui Dumnezeu biserici, pe sfintele vase şi veşminte, pe ziduri şi scânduri, în case şi pe drumuri, şi
veneratele şi sfintele Icoane
• alcătuite din culori şi mozaic, ca şi din orice altă materie potrivită, şi anume: Icoana Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Preacuratei
Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare-de-Dumnezeu, a cinstiţilor îngeri şi a tuturor Sfinţilor şi Cuvioşilor bărbaţi. Căci cu cât mai mult sunt văzuţi aceştia prin
întipărirea lor iconică, cu atât şi cei ce privesc la ele şi sunt ridicaţi spre amintirea şi dorirea prototipurilor lor, le vor aduce sărutare şi închinare de cinstire, iar nu
adoraţia adevărată, care potrivit
• credinţei noastre se cuvine numai Naturii dumnezeieşti (a Sfintei Treimi); şi în acelaşi fel ca tipului cinstitei şi de-viaţă-făcătoarei Cruci, Sfintelor Evanghelii şi
celorlalte sfinte aşezăminte, întru cinstirea lor se vor face şi aducere de tămâie şi lumini, precum era obiceiul în mod evlavios la cei din vechime. Căci, „cinstirea
icoanei urcă la prototip” şi cel ce se închină la icoană se închină la ipostasul celui zugrăvit în ea.
• Fiindcă aşa e întărită învăţătura Sfinţilor Părinţilor noştri, adică Predania Bisericii Universale, care a primit Evanghelia de la o margine până la cealaltă a lumii. Aşa
urmăm lui Pavel, celui ce a grăit în Hristos (II Cor. 2, 17), întregii cete dumnezeieşti a Apostolilor şi sfinţeniei Părinţilor, ţinând tare predaniile pe care le-am primit (II
Tes. 2, 14) şi cântând Bisericii împreună cu proorocul cântarea de biruinţă: „Bucură-te foarte, fiica Sionului! Vesteşte fiica Ierusalimului! Saltă şi te bucură din toată
inima ta. Căci Domnul a ridicat de la tine
nedreptăţile potrivnicilor tăi, şi te-a izbăvit din

mâna vrăjmaşilor tăi. Domnul este împărat în mijlocul tău; nu vei mai vedea încă rele” (Sofonie 3, 14-15) şi va fi pace peste tine vreme veşnică.
• Iar cei ce cutează să cugete sau să înveţe altfel, sau să încalce predaniile bisericeşti potrivit blestemaţilor eretici, să născocească inovaţia sau să respingă ceva din
cele aşezate în biserică: fie Evanghelie, fie tip al Crucii, fie zugrăvire iconică, fie trup sfânt de Martir; sau să cugete strâmb şi viclean spre a răsturna
• ceva din predaniile legiuite ale Bisericii Universale, încă şi să se folosească de Sfintele Vase şi de Sfintele Mănăstiri ca de nişte lucruri comune, poruncim ca, dacă
sunt episcopi sau clerici, să se caterisească, (depună), iar dacă sunt monahi sau laici, să se scoată afară de la împărtăşanie (să se afurisească).
•

Alte chestiuni de familie
• 788, ruperea logodnei cu Rotrud şi căsătoria lui Constantin cu Maria de Amnia în urma unui concurs de mirese.
• Maria era nepoata (de bunic) a lui Filaret, un magnat din tema Armeniacon, dar Constantin nu a fost mulţumit de alegerea mamei sale.
• Irina obligă armata să-i jure credinţă şi să jure că nu va accepta niciodată ca fiul ei Constantin să domnească atât timp cât ea trăieşte şi că nu va aclama
niciodată numele acestuia înaintea numelui ei.
Trupele din Constantinopol au făcut acel jurământ, dar cele din tema armeniacilor au refuzat, provocând o schimbare a situaţiei.
Deşi Alexios Mousalon, căpetenia gărzii

“Străjerilor” a fost trimis să înăbuşe revolta armeniacilor, aceştia din urmă l-au pus strateg al lor, provocând o contra-mişcare în toate temele asiatice. Totul se
îndreaptă împotriva Irinei.
• În octombrie 790, Irina pierde în faţa fiului şi este obligată să părăsească palatul imperial, dar primeşte în 792 îngăduinţa să se întoarcă.
• Din cauza eşecurilor din luptele cu bulgarii, în favoarea lui Nichifor, fratele lui Leon IV, izbucneşte o revoltă împotriva lui Constantin, considerat prea slab ca împărat,
Constantin intervine şi îl orbeşte pe Nichifor, iar celorlalţi patru fraţi ai tatălui său le taie limba.
• În urma acestei revolte este orbit şi susţinătorul său de odinioară, Alexios, strategul armeniacilor. Ca urmare acestui fapt, izbucneşte o revoltă a armeniacilor,
care, din prietenii devotaţi ai împăratului, devin duşmanii acerbi ai acestuia.

Disputa miheană 795
• Disputa împotriva adulterului.

• Teodota, cubiculară a împărătesei Irina, devine amanta lui Constantin. Era verişoara lui Teodor Studitul şi nepoata lui Platon de la mănăstirea Sakkudion.
• Constantin o obligă pe soţia sa Maria să plece la mănăstire şi se căsătoreşte cu Teodota, acordându-i titlul de augustă, titlu ce nu-i fusese acordat Mariei.
• Deoarece a doua căsătorie nu era acceptată în Bizanţ, Platon se revoltă împotriva împăratului şi a propriei sale nepoate şi declară această relaţie adulteră
(moichos).
• Deoarece patriarhul consimţise ca Iosif, stareţul mănăstirii Kathara să săvârşească Sf. Cununie, Platon rupe comuniunea cu Tarasie şi-l consideră excomunicat.
• 797 Constantin, eşuând în încercările de aplanare a conflictului cu Palton şi cu ceilalţi monahi susţinători ai săi, îl arestează pe Platon, iar pe susţinătorii săi,
inclusiv Teodor Studitul, îi biciuieşte şi îi exilează la Tesalonic.
• Lipsit şi de susţinerea iconoclaştilor, a trupelor asiatice şi a iconodulilor, aşadar, rămas fără nicio susţinere politică sau religioasă, Constantin a fost orbit pe 15 august
797, se pare, din porunca mamei sale chiar în camera de purpură unde se născuse.
• Irina devenea, astfel, singură stăpână a imperiului, împărat al Bizanţului.

Carol cel Mare
Carol reuşise să facă din regatul lui cel mai puternic stat din Apus prin:
- Anexarea Bavariei;
- Încreştinarea şi anexarea saxonilor;
- Împingerea spre Est a slavilor vestici şi extinderea propriului imperiu în teritoriul rămas;
- Distrugerea definitivă a regatului avar;
- Distrugerea regatului longobard şi anexarea teritoriului acestuia
• Toate acestea au făcut ca Biserica Apusului să încheie definitiv o alianţă cu Carol.
Rănile nevindecate ale Bisericii Apusului în raport cu Bizanţul
• Deşi din punct de vedere dogmatic, ca urmare a sinodului al VII-lea ecumenic nu mai existau neînţelegeri între Biserica apuseană şi cea răsăriteană, totuşi, Roma
aşteptase în zadar rezolvarea problemelor sale de natură jurisdicţională.
1. Nu i s-a restituit autoritatea jurisdicţională asupra Sudului Italiei şi a Iliricului; pretenţia aceasta menţionată în scrisoarea papei Adrian I. către sinodali fusese trecută cu vederea
în traducerea grecească;
2. Tot cu vederea a fost trecut şi protestul papei faţă de ocuparea necanonică a scaunului patriarhal de Constantinopol de către Tarasie; de asemenea, şi critica la adresa titlului de
„patriarh ecumenic” folosit de patriarhul Constantinopolului.
3. Ignorate au fost şi pasajele, multe la număr, în care papa vorbea de dreptul de primat al episcopului Romei sau despre cel al Sf. Petru.
Receptarea Nicaenum II de către Carol

• Carol respinge atât concepţia iconoclastă a împăratului Constantin V. cât şi pe cea iconodulă, formulată la sinod.
• La aceasta s-a ajuns atât din cauza unei traduceri defectuoase în limba latină a hotărârilor sinodului de la Niceea, care, efectiv, denatura sensurile exprimate în greacă, cât şi pe
fondul dorinţei regatului franc de afirmare a propriei independenţe religioase faţă de Constantinopol.
• În ciuda insistenţelor papei Adrian, Carol nu şi-a schimbat poziţia faţă de sinod.
• Ca atare, în 794, un sinod al episcopilor franci, întrunit la Frankfurt în absenţa reprezentanţilor papali, a condamnat sinodul al VII-lea ecumenic.
• Cu toate acestea, papa Adrian a continuat politica de alianţă cu Carol.
• Mai mult chiar, de Crăciunul anului 800, papa Leon al III-lea îl încoronează împărat pe Carol în biserica Sf. Petru din Roma.
• Izvoarele care vorbesc despre o preistorie a acestui eveniment, cât şi despre el sunt:
a) Cronica lui Einhard, Vita Caroli Magni – izvor franc
b) Liber pontificalis – izvor roman
c) Cronica lui Teofan – izvor bizantin

Deşi papa l-a încoronat împărat al romanilor, iar poporul l-a ovaţionat în ca atare („Augustului Carol, de Dumnezeu încoronatului împărat al romanilor, făcătorului de pace, Mulţi ani şi
victorie!”), Carol nu s- a autointitulat astfel, ci imperium Romanum gubernans şi a căutat recunoaştere din partea Bizanţului.
• Încercarea lui Carol de a se căsători cu Irina eşuează în 802 ca urmare a uzurpării tronului de către Nichifor.
PERIOADA DE TRANZIŢIE 802-820

Împăraţii tranziţiei
 Nichifor I (802-811)
• Staurakios (811)
• Mihail I Rangabe (811-813) căsătorit cu Procopia, sora lui Staurakios
• Leon V Armeanul (813-820)
Nichifor I (802-811) un restaurator al finanţelor imperiului

• Nichifor îl numeşte patriarh pe Nichifor (Mărturisitorul), fost înalt funcţionar de stat, ignorând dorinţa studiţilor care-l vedeau patriarh pe Teodor Studitul.
• Este o dovadă clară de antimonahism din partea împăratului, care, aşa cum crede Ostrogorsky, nu era iconoclast, ci iconodul, dovadă faptul că îşi căsătorise fiul, pe Staurakios, cu
o nepoată a Irinei, Teofana
• Anulă caterisirea stareţului Iosif şi decretă ca validă cea de-a doua căsătorie a lui Constantin VI cu Teodota; ca urmare
• studiţii se revoltă împotriva patriarhului şi dau drumul la o nouă schismă.
• Măsurile de reformă economică întreprinse de Nichifor I au fost denumite de Teofan Mărturisitorul ca „cele 10 vexaţiuni” (ed. PSB 7 (serie nouă), 463-465):
1) A mutat bizantini în zonele dominate de populaţia slavă – rebizantinizare; slavii complotaseră împotriva împărătesei Irina la instigarea fiilor lui Constantin V, aflaţi în
exil la Atena şi s-au răsculat la începutul secolului al VIII-lea, atacând în 805 Patras care scapă cu chiu şi vai cuceririi lor.
• O reorganizare a temelor în spaţiul european:
• În Grecia erau cunoscute în sec. VIII temele Tracia şi Hellas, acum apar temele:
- Macedonia (partea de vest a Traciei)
- Peloponez
- Kephallenia (insulele Ionice: Corfu, Paxos, Itaca, Cefalonia, Leucada, Zakynthos, Cythara/Kythira)
- Tesalonic, cu ţărmul egeic
- Dyrrhachion, coasta dalmată/ adriatică
2) A înrolat în armată săraci pe cheltuiala celor
bogaţi din satele de provenienţă;
3) A mărit taxele;
4) A anulat toate scutirile de taxe acordate de Irina;
5) A impus fumăritul (kapnikon) şi „parecilor” (cei cu rezidenţă temporară, în general săraci, în mănăstiri şi biserici), caselor de binefacere, pensiunilor, orfelinatelor, azilelor de
bătrâni, bisericilor şi mănăstirilor;

6) Cei îmbogăţiţi peste noapte au fost puşi sub urmărire şi li s-au cerut bani ca „de la descoperitori de comori”;
7) Cei care „au găsit orice fel de oală sau vas” în
ultimii douăzeci de ani să fie taxaţi;
8) Săracii care în acelaşi interval de douăzeci de ani au primit moştenire de la bunici sau părinţi să fie taxaţi;
9) Proprietarii de corăbii care locuiau pe ţărm să cumpere din pământul confiscat la un preţ stabilit de împărat;
10) I-a împrumutat forţat pe proprietarii de corăbii cu câte 12 lire de aur la o dobândă de 4 keratia la monedă (cca. 16,66%), după ce interzisese tuturor
cetăţenilor să dea bani cu dobândă. Era permisă doar statului.
• În ORIENT,
- Răscoala lui Bardanes Turkos 803
- 806 reluarea de către Harun al Rashid a ostilităţilor împotriva Bizanţului ca urmare a refuzului acestuia de a mai plăti tribut;
- După cuceriri spectaculoase ale arabilor, Nichifor cere pace şi este obligat să plătească tribut şi, suplimentar, capitaţie pentru sine şi fiul său în valoare de 3 monede de aur ca
semn de umilinţă.
- Moartea lui Harun în 809 şi disputele interne în Califat au lăsat imperiul să răsufle.
• În BALCANI
• Ca urmare a distrugerii regatului avar, bulgarii au putut să se regrupeze şi să devină o forţă zonală sub conducerea hanului Krum cu reşedinţa la Pliska;
• În 809 cuceresc şi distrug Sardica, ceea ce atrage un contraatac al bizantinilor, care rămâne indecis;
• În 811, Nichifor reia atacul împotriva bulgarilor, îndreptându-se spre Pliska.
- hanul cere pace, dar Nichifor ignoră dorinţa acestuia, distrugând capitala bulgară şi incendiind palatul hanului;
- hanul cere pace din nou, dar din nou este refuzată;
- Hotărât să distrugă definitiv hanatul bulgar din Balcani, Nichifor pleacă în urmărirea hanului, dar, în trecătorile montane, armata bizantină încercuită şi nimicită până la ultimul
soldat (28 iulie 811).
- Din ţeasta împăratului bizantin Krum îşi face un pocal cu care bea la banchetele boiereşti;
- Singur fiul împăratului, Staurakios, a scăpat cu greu, dar rana mortală primită avea să-l scoată din cărţi pentru domnie.
- Adus la Constantinopol, Staurakios mai reuşi doar să-l desemneze pe succesorul său, Mihail I Rangabe (811-813), cumnatul său.
- Din cauza opoziţiei soţiei muribundului, Teofana,
care dorea să ia pârghiile puterii precum mătuşa sa Irina, şi pe fondul agitaţiilor din ce în ce mai mari din capitală, Mihail dădu o lovitură de stat (ovaţionat în hipodrom de armată
şi senat şi încoronat de patriarhul Nichifor) şi-i puse atât pe Staurakios cât şi pe Teofana în faţa unui fapt împlinit.

Mihail I Rangabe
811-813
• Fire slabă şi incapabil să gestioneze crize populare, Nichifor începu o politică de dezmăţ financiar: oferi sume mari armatei, poporului şi Bisericii;
• Vrând să facă pe plac monahilor, reîntăreşte excomunicarea lui Iosif, preotul care săvârşise cea de-a doua cununie a lui Constantin VI, declarând căsătoria aceasta nulă.
• Creşte influenţa politică şi bisericească a Sf. Teodor Studitul
RECUNOAŞTEREA LUI CAROL CEL MARE

• Dacă predecesorul său nici nu a vrut să audă de o recunoaştere a lui Carol cel Mare, interzicând chiar patriarhului Nichifor să trimită papei scrisoarea de întronizare, Mihail se
văzu obligat să reconsidere poziţia imperiului;
• Posesiunile lui Carol se întindeau deja chiar şi asupra unor teritorii bizantine:
- În perioada Irinei, pusese stăpânire pe Istria şi mai multe oraşe dalmate;
- În 810, fiul său, Pepin, anexase şi Veneţia.
- După 810, Nichifor, în schimbul retrocedării

teritoriilor, era dispus să îl recunoască pe Carol împărat al Apusului;
- Ca urmare a nenorocirii din 811, Mihail I trimise în 812 o solie la Carol, la Aachen, care îi aduse la cunoştinţă recunoaşterea Bizanţului ca împărat, dar nu ca împărat al romanilor!
- Carol nu avusese pretenţia de a fi recunoscut ca împărat roman, aceasta avea să fie ridicată şi proclamată de împăraţii ottonieni.

BULGARII
• Bulgarii reluară ofensiva împotriva bizantinilor, cucerind oraşul Develtos şi transplantând populaţia în teritoriul lor;
• Hanul Krum oferă PACEA, dar Mihail o refuză, fapt ce duce la reluarea atacurilor bulgare soldate acum cu cucerirea în 812 a Mesembriei (Nesebar), unde puse mâna nu doar pe
aur şi argint, ci şi pe provizii consistente pentru focul grecesc.
• Mihail era cât pe ce să accepte pacea cu bulgarii, susţinut de patriarh şi câţiva senatori, dar partidul care se opunea acestei măsuri, condus de Teodor Studitul, câştigă;
• Bătălia decisivă se dădu pe 22 iunie 813 în apropiere de Adrianopol:
- Strategul temei Tracia atacă, dar strategul temei anatolicilor, Leon Armeanul, se retrase brusc, oferindu-i lui Krum o nouă victorie.
- Pe 11 iulie, Leon îl răsturnă de la putere pe Mihail şi urcă pe tron
AL DOILEA ICONOCLASM
Leon V Armeanul (813-820)
Debutul celei de-a doua perioade iconoclaste
• Cauza insuccesului militar: iconofilia împăraţilor anteriori.

• Krum, încurajat de victoriile avute, pornește spre Constantinopol, unde ajunge la puţin timp după urcarea pe tron a lui Leon V.
• În faţa zidurilor inexpugnabile, Krum propune o discuţie faţă către faţă cu împăratul pentru încheierea unei păci.
• El vine, aşa cum pretinsese Leon, neînarmat, fiind cât pe ce să cadă în capcana întinsă de Leon;
• Reuşeşte să fugă în ultimul moment şi soarta bizantinilor din zona de periferie a capitalei este pecetluită de eşecul împăratului.
• Krum intră în Adrianopolul asediat şi deportează populaţia oraşului şi a satelor învecinate la nord de Dunăre
• În Primăvara lui 814 reporneşte împotriva Constantinopolului, dar moare subit în urma unei hemoragii violente.
• Este ales Omurtag care oferă pace
• Reapariţia iconoclasmului:
- Nichifor şi Teodor Studitul sunt de aceeaşi parte împotriva lui Ioan Grammatikos, liderul iconoclast, numit de împărat
- Nichifor este dat jos din scaun şi înlocuit cu Teodotos Melissenos şi, împreună cu Teodor Studitul, pleacă în exil.
• Sub noul patriarh ales, este convocat şi ţinut la Constantinopol un nou sinod iconoclast în 815 care anulează sinodul ecumenic din 787 şi îl repune în drepturi pe cel
din 754.

- Deşi acceptă întru totul sinodul din 754,
sinodul din 815 este mult mai slab în argumentare teologică, servil faţă de cel al lui Constantin V, fapt ce l-a determinat pe Georg Ostrogorsky să vorbească de o
„impotenţă epogonică” în cazul său.
• Leon V nu avea haloul unui Leon III sau Constantin V, lucru de care era el însuşi conştient şi care îl făcea să tremure pentru tronul său.
• De Crăciunul anului 820 a fost ucis de către vechiul său tovarăş de arme, Mihail II Amorianul, chiar în faţa altarului, în timpul Sfintei Liturghii din Sfânta
Sofia
Dinastia de Amorium (820-867)

• Mihail II Gângavul (820-829)
îşi petrecuse tinereţea în Phrygia „printre eretici, evrei şi phrygieni semi-elenizaţi”(J. B. Bury); „abia dacă era în stare să citească şi să scrie” (G. Ostrogorsky)
• Teofil (829-842) „avea nu doar o cultură bogată, ci şi o dragoste evidentă pentru artă şi ştiinţă”, dar „un împărat însemnat nu a fost, probabil doar o personalitate extrem de
interesantă” (G. Ostrogorsky)
• Mihail III (842-867) “depravat şi incapabil” (Al. Vasiliev); „mare nu a fost el, mare a fost epoca sa” (G. Ostrogorsky).

Califatul arab
• Harun-al-Rashid (786-809)
• Al-Mamun (813-833)
• Al-Mu'tasim (833–842).
Mihail II de Amorium 820-829

• În politica bisericească, Mihail II a fost moderat, încetând persecuţiile împotriva iconofililor;

• Cu toate acestea, el rămâne iconoclast:
- Mentor al fiului său, Teofil, l-a ales Ioan Grammatikos.
- În locul patriarhului defunct, Teodotos Melissenos, l-a ales pe Antonie de Sylaion, ierarh iconoclast.
- Singurul persecutat de Mihail a fost
Metodie, mijlocitorul unei scrisori din partea
papei pentru el, persecuţie rezumată la biciuire şi încarcerare; faptul că la scurt timp a intrat în anturajul familiei imperiale, demontează ideea unei persecuţii ca
iconofil. (vezi H.-G. Beck, Istoria Bisericii Ortodoxe din Imperiul Bizantin, 193 ff.).
Răscoala lui Toma Slavul 821-823
• Armata lui Toma, slav din Asia Mică, era compusă din: arabi, persani, armeni, iberi şi alte popoare caucaziene;
• S-a declarat apărătorul săracilor şi protectorul icoanelor;Theophanes Continuatus descrie astfel răscoala:
„sclavul şi-a ridicat mâna ucigaşă asupra domnului, iar soldatul asupra ofiţerului”
• Susţinut de Al-Mamun
• Încoronat împărat în Antiohia de către patriarhul Iov.
• Singurele teme bizantine care au rămas fidele împăratului a fost: Opsikion şi Armeniakon
• A atacat şi asediat Constantinopolul timp de un an (dec. 821 - ian. 823) atât pe mare (susţinut de tema Kybiraiotilor) cât şi pe uscat.
• Mihail II Gângavul a fost ajutat de bulgarii lui Omurtag, aşa cum odinioară Tervel îl ajutase pe Leon III., care au zdrobit armata terestră a lui Toma.
• Abia în octombrie Toma a fost prins şi ucis după o cruntă tortură.
Conflictele cu arabii
• Nu arabii lui Al-Mamun au ameninţat Bizanţul

• 826, arabii spanioli, care cuceriseră în 816 Egiptul, pun stăpânire pe Creta pe care o vor stăpâni mai bine de 150 ani, devenind temuţi piraţi ai mărilor.
• 827: arabii africani (aghlabiţi) încep cucerirea Siciliei ca urmare a chemării lor în ajutor de către un răsculat, Euphemios, împotriva împăratului bizantin.
• În timpul lui Nichifor I arabii africani i-au ajutat pe slavii din Peloponez în insurecţia lor şi asedierea cetăţii Patras.
Teofil 829-842
Războaiele lui Teofil cu arabii
• În Sicilia, luptele dintre bizantini şi arabii africani au culminat cu cucerirea oraşului Palermo în 831 de către cei din urmă.
• În Asia Mică, Teofil, a fost înfrânt în anul 830, dar la începutul anului următor (831) a obţinut o victorie în Cilicia împotriva unei armate arabe a trupelor de
frontieră şi, pentru succesul său.
• Teofil a trimis lui Al-Mamun o ambasadă cu oferte de pace. Dar, în anul 833, Al-Mamun a murit şi i-a succedat fratele său, Al-Mu'tasim.În timpul
primilor ani ai guvernării lui Al- Mu'tasim, ostilităţile au fost suspendate.
• În anul 837, Teofil a reluat ofensiva. A capturat şi incendiat fortăreaţa Zapetra şi a invadat alte localităţi.
• în anul 838, Mutasim a echipat o armată numeroasă care a pătruns adânc în Asia Mică, cucerind Ankyra şi, după un lung asediu, Amorion, în Phrygia.
• Al-Mu'tasim a pornit spre Constantinopol, dar a abandonat expediţia din cauza conspiraţiilor militare din califat.
Politica iconoclastă
• Perioada lui TEOFIL a fost cel mai dur moment din a doua perioadă iconoclastă, deşi el s-a remarcat prin cinstirea Maicii Domnului.
• Artizanul principal al iconoclasmului lui Teofil a fost Ioan Gramaticianul sau Grămăticul (Gramatikos), care, în 837, a urcat pe scaunul patriarhal.
• La fel ca şi în perioada lui Constantin V, persecuţia s- a îndreptat acum cu precădere împotriva monahilor:
- Astfel, palmele monahului Lazăr, un meşter iconar, au fost arse cu fierul înroşit;
- Doi fraţi iconari Teofan şi Teodor au fost flagelaţi, iar frunţile lor au fost tatuate cu anumite versuri greceşti calomnioase, compuse de însuşi Teofil în acest scop, şi, astfel, au primit
supranumele de „cei însemnaţi” (graptoi)
- Despre Teofan se ştie că era şi poet şi că închinase versuri sfintelor icoane; după persecuţie a ajuns mitropolit de Niceea.
• Potrivit mai multor savanţi, iconoclasmul lui Teofil a fost limitat doar la capitală.
• În Orientul Apropiat, a doua perioadă iconoclastă a fost marcată de publicarea unei scrisori comune în favoarea icoanelor, sub numele celor trei patriarhi orientali
ai secolului al IX-lea, Hristofor al Alexandriei, Iov al Antiohiei şi Vasile al Ierusalimului.

Teodora a II-a şi Mihail al III-lea de Amorion 842-867
Personalităţile epocii
• Politice:
- Teodora
- Bardas şi Petronas (fraţii Teodorei)
- Teoctist, logothetēs tou dromou, favoritul împărătesei.
- Magistrul Sergios Niketiates, probabil unchi al Teodorei
• Bisericeşti
- Metodie
- Ignatie
- Fotie
- Constantin (Chiril) şi Metodie
Restaurarea cultului icoanelor
• Al doilea sinod iconofil de la Constantinopol, 843

• În cinstea acestui eveniment – Duminica Ortodoxiei
• Iconoclaştii au fost trataţi cu indulgenţă;
• Asta a dus la apariţia unei noi schisme – studiţii au fost excomunicaţi de patriarhul Metodie
• 847, după moartea lui Metodie, a fost ales patriarh Ignatie, fiul fostului împărat Mihail I
• Actul a fost considerat o concesie pentru studiţi, dar alegerea acestuia a fost necanonică – a fost impus de Teodora.

Problemele externe – lupte cu:
• Arabii (843-846), încheiate printr-o pace cu califul Al-Wathiq, marcată de schimbul de prizonieri. Califul era supus unei noi provocări: apariţia elementelor turceşti şi întărirea
forţelor feudale, fapt ce a dus la constituirea de imperii separate.
• Arabii spanioli din Egipt (853), susţinătorii piraţilor din Creta; atacul bizantin este doar unul demonstrativ şi, chiar dacă victorios, pe termen lung, duce la ideea reconstrucţiei
unei flote
arabe şi mai puternice.
• Pavlicienii, susţinuţi de împăraţii iconoclaşti ai secolului al VIII-lea şi care se răspândiseră în părţile estice ale Asiei Mici. Luptau de partea arabilor.
• Slavii în Sudul Greciei; aceştia recunosc în cele din urmă autoritatea bizantină şi plătesc tribut.
• Primul atac rus asupra Constantinopolului (860/861) s-a putut stabili pe baza descoperirii unei Cronici anonime la Bruxelles în 1894.
• Fotie vorbeşte despre ruşi în termeni
foarte duri:„un popor scit, barbar şi necioplit”,
• Apariţia lor în apropierea Constantinopolului este descrisă de acelaşi Fotie ca „o mare barbară, îndârjită şi înspăimântătoare” şi o
„teribilă furtună nordică”.
Lovitura de stat: 856
• Mihail III, ajutat de Cezarul Bardas, o înlătură pe Teodora de la domnie, după ce Teoctist fusese asasinat chiar în faţa ei.

Probleme bisericeşti
• Fotie şi Ignatie (23 oct.).
- Ignatie fusese numit în 847 patriarh de către Teodora II în locul lui Metodie; Asbestas.
- S-a implicat în disputa dintre iconodulii conservatori, studiţi şi cei moderaţi. A ţinut partea primilor.
- A fost înlăturat din scaun de Bardas şi Mihail III în 857 ca adept al Teodorei.
- A fost înlocuit cu Fotie, care a urcat pe tronul patriarhal pe 25 decembrie 858 (858-867; 877/78-886)
• Fotie şi papa Nicolae
• Fotie trimite intronistica papei Nicolae, iar
acesta îi reproşează alegerea necanonică;
• 861. Un prim sinod ţinut în timpul lui Mihail III a confirmat depunerea lui Ignatie şi alegerea lui Fotie – trimişii papali au fost mituiţi şi, astfel, de acord cu hotărârile
bizantinilor:
• 863, într-un sinod ţinut în Lateran, Fotie este
declarat depus din treaptă.
• 864 încreştinarea lui Boris
• 865 retrimiterea misionarilor Franci în Bulgaria după asasinarea lui Bardas de către Vasile Macedoneanul.
• 867 Fotie convoacă un sinod la Constantinopol (local) care condamnă Filioque
• 867/68– aşa-zisul al VIII-lea sinod ecumenic, unde Fotie este depus.

Curs Bizant

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Bizant

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dinastia Iustiniană (518-602)

• Iustin II: 565-578

• Tiberiu II: 578-582 (adoptat; asociat la tron)

Clasificare BT: Uz Intern

SFÂRŞITUL SCHISMEI ACACHIENE

• Iustin rupe cu politica monofizită a lui Anastasius

• 519: vin la Constantinopol

Clasificare BT: Uz Intern

Regatul himyarit (Yemen) O politică externă bizantină cu iz religios

Clasificare BT: Uz Intern

Clasificare BT: Uz Intern

Răscoala Nika (532)

OPERA JURIDICĂ A LUI IUSTINIAN

Clasificare BT: Uz Intern

1. Codex Theodosianus conţinea: Codex Gregorianus şi Codex Hermogenianus.

Clasificare BT: Uz Intern

• Au fost citite 2000 de cărţi cuprinzând cca.

• Este un manual de drept civil pentru uzul studenţilor la drept

Clasificare BT: Uz Intern

ÎNCHIDEREA ŞCOLII ATENIENE 529

LEGILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUB IUSTINIAN

Clasificare BT: Uz Intern

Pregătiri pentru marile campanii

Clasificare BT: Uz Intern

Clasificare BT: Uz Intern

• Şi acest război este purtat în numele răzbunării unui aliat

- Dinspre Est, generalul Mundo cucereşte Dalmaţia.

- Dinspre Sud, Belizarie cucereşte Sicilia, urcă spre Neapole, pe care îl

Clasificare BT: Uz Intern

Clasificare BT: Uz Intern

• 532 – pacea eternă

Clasificare BT: Uz Intern

Politica bisericească în timpul lui Iustin

• 519 împăcarea cu Biserica Romei

Clasificare BT: Uz Intern

• Ajung în Constantinopol în 519

• 531 schimbarea de optica a lui Iustinian

Clasificare BT: Uz Intern

Schisme în cadrul monofizitismului

Clasificare BT: Uz Intern

Intervenţia lui Iustinian în Disputa origenistă

• Au fost emise două edicte împotriva origenismului, în 543 şi 553.

Clasificare BT: Uz Intern

Politica internă a lui Iustinian

• Răscoala Nika (532) şi demele hipodromului

împotriva acestui lucru, pentru că toate gurile erau astupate cu aur”

Clasificare BT: Uz Intern

Clasificare BT: Uz Intern

• Se făcea mai ales cu Orientul, în special cu China şi India;

Mărfurile principale importate de bizantini

Clasificare BT: Uz Intern

• A fost construit de Constantius II în 360 şi reconstruit de Iustinian;

Clasificare BT: Uz Intern

• Iustin, fiul Vigilantiei, sora lui Iustinian

Clasificare BT: Uz Intern

Zona Balcanilor şi Italia

- avarii (din 558)

slavii au controlat Peloponezul.

Clasificare BT: Uz Intern

Clasificare BT: Uz Intern

Clasificare BT: Uz Intern

Tiberiu, singur împărat

Clasificare BT: Uz Intern

• În timpul său, imperiul este ameninţat din patru părţi