UNIVERSITATEA DE ȘTIINTE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ BUCUREȘTI
FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
Program de studii universitare de licență:
Horticultură - ID

VITICULTURĂ GENERALĂ
PREGĂTIREA TERENULUI ÎN VEDEREA
PLANTĂRII

Student:
Simion Sorina

Anul III
BUCUREȘTI
2021
 1. INTRODUCERE
Terenurile destinate plantării viței de vie se obțin de regulă, în urma defrişării plantațiilor
viticole ajunse la limita perioadei de exploatare economică şi uneori, în urma eliberării terenului
de vegetație forestieră sau arbustivă. Aceste terenuri sunt puțin favorabile creşterii viței de vie.
Terenurile cultivate anterior cu viță de vie manifestă fenomenul de oboseală a solului,
caracterizat prin: soluri compacte, cu structură defectuoasă, grad ridicat de infestare cu dăunătorii
şi agenții patogeni specifici viței de vie, conținut ridicat de toxine şi compuşi chimici nocivi,
acumulați în straturile profunde prin levigarea erbicidelor, fertilizanților şi pesticidelor. Pe
terenurile ocupate anterior cu vegetație forestieră, principala problemă o reprezintă prezența unor
dăunători (viermi albi, nematozi) şi ciuperci fitopatogene (Roselinia necatrix) care atacă şi vița de
vie.
Pentru asigura prinderea şi creşterea normală a vițelor tinere după plantare, este necesară
refacerea structurii, fertilității şi stării fitosanitare a solului printr-un complex de măsuri
tehnologice (pregătirea solului). Pregătirea solului durează 3– 5 ani, timp în care terenurile sunt
încadrate la categoria terenuri viticole în pregătire (Irimia, 2014).

PREGĂTIREA TERENULUI ÎN VEDEREA PLANTĂRII

2.1. Defrişarea este lucrarea de eliminare a vegetaţiei lemnoase existente pe teren: arbori,
arbuşti, pomi, butuci etc.
La defrişare este necesară scoaterea din sol a tuturor butucilor, cioatelor şi rădăcinilor
groase care, dacă rămân, pot conduce la deteriorări ale utilajelor de lucrare a solului folosite în
viitoarea plantaţie. Lucrarea se execută cu ajutorul tractoarelor grele dotate cu instalaţii speciale
(lama de buldozer, ghearele de scarificare, grebla de adunat cioate).
În cazul defrişării plantaţiilor viticole afectate de boli virotice şi de cancerul bacterian,
pentru evitarea transmiterii acestora la noua plantaţie se va acorda o atenţie deosebită scoaterii
butucilor cu maximum de rădăcini, precum şi asigurării perioadei de repaus a solului.
La defrişarea plantaţiilor vechi, precum şi odată cu lucrările de nivelare şi desfundare, se
recomandă scoaterea, strângerea şi arderea rădăcinilor viţei-de-vie care pot constitui o sursă de
infecţie pentru o perioadă de încă 5-8 ani (Bucur, 2011).

1
 2.2. Nivelarea terenului (modelarea) se impune ca o lucrare obligatorie şi se execută
imediat după defrişare. Prezenţa denivelărilor de teren creează probleme privind combaterea
eroziunii solului, evacuarea excesului de umiditate, aplicarea irigaţiei, trasarea drumurilor de
exploatare, precum şi o neuniformitate în creşterea şi dezvoltarea butucilor de viţă-de-vie.
Nivelarea terenului se execută în funcţie de:
- condiţiile de relief;
- sistemul de amenajare;
- posibilităţile de parcelare;
- configuraţia terenului, pentru a preveni mişcarea unui volum prea mare de sol.
Pe terenurile cu pantă sub 12 %, care nu se terasează, prin lucrarea de nivelare se urmăreşte
aplatizarea unor ridicături de pământ sau a microdepresiunilor, cu scopul realizării unor pante
continue, necesară atât pentru uniformizarea scurgerii apelor de suprafaţă, cât şi pentru deplasarea
normală a agregatelor în viitoarea plantaţie (Bucur, 2020).
2.3. Asigurarea perioadei de odihnă a solului. Terenurile cultivate ani la rând cu viţă-
devie, după defrişare se cultivă timp de 3-5 ani cu plante furajere anuale sau perene, atât pentru
refacerea structurii şi fertilităţii, cât şi ca măsură fitosanitară (pentru a evita transmiterea unor boli
şi dăunători specifici, de la plantaţia veche).
Când urmează replantarea terenurilor la scurt timp după defrişarea vechilor plantaţii,
pentru a evita răspândirea bolilor virotice prin intermediul nematozilor, se poate recurge la
dezinfectarea solului cu Vydate 10 G (50-60 kg/ha, încorporat în sol). Pe solurile infestate cu larve
de cărăbuş (Melolontha sp.), de viermi sârmă (Agriotes sp.), înainte de desfundat se împrăştie la
suprafaţa solului un insecticid organofosforic: Sinoratox 5G, Sesame 5G, Sinoratox 10G în doză
de 5 kg s.a./ha, urmând a fi încorporat prin lucrarea de desfundare.
Pentru evitarea efectelor defavorabile ale reziduurilor de erbicide, se recomandă evitarea
folosirii lor o perioadă de cel puţin doi ani înainte de defrişarea plantaţiilor vechi.
În condiţiile din ţara noastră se consideră suficientă o perioadă de odihnă a solului de 3-4
ani, timp în care terenurile respective sunt încadrate în evidenţa funciară la categoria „terenuri
viticole în pregătire” şi cultivate cu plante furajere anuale sau perene, pentru a preveni creşterea
slabă, intrarea mai târzie pe rod sau chiar pieirea viţelor nou plantate (Bucur, 2013).
2.4. Fertilizarea de bază. Plantaţiile viticole se înfiinţează cu precădere pe terenuri în
pantă, erodate, pe nisipuri slab solificate, de cele mai multe ori cu un conţinut redus în humus şi

2
elemente nutritive accesibile plantelor, iar prin lucrările de amenajare antierozională se aduc la
suprafaţă straturi slab aprovizionate. Din aceste considerente, la care se adaugă consumul mare de
elemente nutritive al viţei de vie şi longevităţii plantaţiilor, este necesară îmbunătăţirea stării de
aprovizionare a solului, înainte de lucrarea de desfundat, prin fertilizarea de bază cu administrarea
de îngrăşăminte organice şi chimice. Stabilirea dozelor de îngrăşăminte se face pe baza cartării
agrochimice a solului, conţinutul optim de elemente nutritive este următorul: N total 0,1-0,2%,
fosfor mobil P-Al 30-50 ppm, potasiu mobil K – Al 120-200 ppm.
Fertilizarea organică determină îmbunătăţirea proprietăţilor fizice ale solului (stabilitatea
structurii, rezistenţa la eroziune, capacitatea de reţinere a apei), cât şi a celor chimice (capacitatea
de schimb cationic, eliberarea progresivă a elementelor nutritive). Ca îngrăşământ organic, se
administrează gunoi de grajd semifermentat, dozele aplicate variază în funcţie de conţinutul solului
în argilă şi de indicele de azot (IN).
În general, la fertilizarea de bază se administrează doze de 40-60 t/ha gunoi de grajd;
acestea pot ajunge la 120 t/ha, dar nu trebuie să fie mai mici de 25 t/ha.
Fertilizarea chimică. Pe lângă fertilizarea organică, fertilizarea chimică este obligatorie,
pentru completarea necesarului de elemente nutritive. Dozele de îngrăşăminte chimice se stabilesc
în funcţie de nivelul de aprovizionare a solului pe adâncimea 0-40 cm.
Se administrează îngrăşăminte chimice cu mobilitate redusă, cu fosfor şi potasiu. Dozele
de fosfor variază între 150 şi 200 kg/ha P2O5/ha, iar cele cu potasiu între 200 şi 250 kg K2O/ha.
Pe terase, pentru uniformizarea fertilităţii, dozele de îngrăşăminte organice şi chimice sunt
mai mari cu 100-200% în amontele platformei, unde solul este mai slab fertil, faţă de avalul
platformei, prin aducerea la suprafaţă a unor orizonturi sărace.
Îngrăşămintele organice şi chimice se împrăştie în strat uniform pe suprafaţa solului,
utilizând utilaje specifice (MIG-5, MA-3,2), după care se încorporează în sol prin desfundat.
Pe solurile la care pH-ul înregistrează valori mai mici de 6 este necesară corectarea
acidităţii prin administrarea amendamentelor calcaroase: piatră de var măcinată, praf de var,
spumă de defecaţie rezultată în industria zahărului, etc. Dozele de amendamente se stabilesc în
funcţie de suma bazelor schimbabile (SB) şi gradul de saturaţie în baze (V%) şi sunt cuprinse, în
general, între 2 şi 15 t/ha CaCO3.

3
 Aplicarea amendamentelor favorizează refacerea structurii solului, creşte eficacitatea
îngrăşămintelor şi îmbunătăţeşte rezistenţa butucilor faţă de bolile criptogamice, faţă de ger şi
secetă.
Administrarea amendamentelor se face prin împrăştiere pe suprafaţa solului cu mijloace
mecanice, urmată de încorporarea acestora prin desfundat (Mustea, 2009).
2.5. Desfundarea terenului. În general, se recomandă desfundarea la o adâncime de 50-
60 cm măsurată la mal. În cazul în care orizonturile inferioare ale solului sunt bogate în calcar ce
poate fi adus la suprafaţă în cantitate mare, ce depăşeşte pragul de rezistenţă a portaltoiului folosit,
adâncimea de mobilizare a solului prin desfundare se reduce la 40-45 cm. O desfundare la
adâncime mai redusă se recomandă şi în cazul solurilor superficiale, cu roca dură aproape de
suprafaţă, a celor cu un conţinut foarte ridicat în argilă în orizonturile inferioare, foarte compacte.
În această din urmă situaţie, desfundarea se completează printr-o lucrare de scarificare la
adâncimea de 60-70 cm. Scarificarea, în acest caz, asigură afânarea adâncă a solului fără
răsturnarea orizonturilor; măreşte capacitatea de înmagazinare şi infiltraţie a apei în sol prin
spargerea straturilor impermeabile; se evită aducerea la suprafaţă a orizonturilor de sol cu însuşiri
nefavorabile. În ultimul timp se răspândeşte scarificarea terenului, executată încrucişat, cu
amplasarea organelor active la 50-70 cm distanţă. După scarificare urmează administrarea
gunoiului de grajd şi a îngrăşămintelor chimice, încorporate printr-o arătură efectuată la adâncimea
de 30-40 cm.
Solurile profunde, permeabile, situate mai ales în zone secetoase, se desfundă sau se
scarifică mai adânc, la 80 cm.
Epoca de executare a desfundatului depinde de cea în care se face plantarea viţelor, de
condiţiile climatice, de o serie de factori organizatorici (posibilitatea de procurare a viţelor etc.).
Obişnuit, plantarea viţei-de-vie în conditiile noastre de mediu se face primăvara, aşa încât
desfundarea, în această situaţie se execută din toamnă, până la începutul iernii. În acest fel solul
reţine şi acumulează o cantitate mare de apă din ploi şi zăpezi, alternanţa îngheţ-dezgheţ contribuie
la mărunţirea bulgărilor, iar solul are timp suficient să se aşeze până în momentul executării
plantatului.
Pentru plantările din toamnă, mai rar practicate, care se execută, de regulă, pe terenuri bine
drenate (nisipuri) sau în areale secetoase, desfundarea solului se face la sfârşitul primăverii pentru
a evita perioadele secetoase din vară.

4
 În general, se recomandă ca lucrarea de desfundat să fie făcută cât mai devreme posibil,
aceasta contribuind în mare măsură la reuşita plantaţiei care se înfiinţează. Terenul desfundat
primăvaravara se nivelează imediat pentru a evita pierderile de apă, iar cel desfundat în toamnă se
lasă în brazdă crudă până în primăvară, pentru a se realiza o mărunţire a brazdelor sub acţiunea
îngheţului şi dezgheţului (Dejeu, 2010).
Avantajele desfundării din toamnă:
- solul reţine şi acumulează o cantitate mare de apă din ploi şi zăpezi;
- alternanţa îngheţ-dezgheţ contribuie la mărunţirea bulgărilor;
- are timp suficient să se aşeze până în momentul executării plantatului.
Când terenul a mai fost cultivat cu viţă-de-vie, cu ocazia lucrării de desfundat se strâng şi
se ard toate resturile de rădăcini de la vechea plantaţie, întrucât pe acestea supravieţuiesc nematozii
transmiţători ai bolilor virotice, de asemenea se scot eventualele pietre mari, pirul, larvele de
cărăbuş, viermii sârmă şi altele. Pe terenurile infestate de dăunători (larvele cărăbuşului de mai,
viermii sârmă etc), în special pe nisipuri se recomandă ca înainte de desfundat să se administreze
un insecticid (ex.: Furadan) în cantitate de 2-30 kg/ha.
Desfundarea se execută mecanizat cu ajutorul plugurilor balansiere de desfundat acţionate
de tractoare grele pe şenile, având o productivitate de 1,0-1,25 ha/zi. Adâncimea de lucru se
reglează progresiv la primele 3-4 curse, pentru a evita dereglarea agregatului. Prima brazdă se
trage la 20 cm adâncime, a doua brazdă la 40 cm şi a treia va fi reglată pentru adâncimea normală
de desfundat – 60 cm. Lăţimea şi adâncimea brazdei se vor menţine constante în timpul lucrului
pentru a realiza o desfundătură uniformă.
La terasele late, banda de teren lată de 1,5 -1,8 m din amontele platformei pe care circulă
tractorul, se afânează prin scarificare, după care se execută o arătură adâncă la 25-30 cm, cu pluguri
acţionate de tractoare universale.
Pe suprafeţe mici, desfundatul se poate executa şi manual, la o adâncime de două cazmale,
cu inversarea straturilor de pământ: cel de la suprafaţă (0-30 cm) ia locul celui din adâncime (30-
60 cm). Un teren bine desfundat rămâne nivelat şi fără bulgări mari. Un om, în funcţie de
experienţă şi îndemânare, poate desfunda 20-60 m² teren pe zi, la adâncimea de 60 cm (Bucur,
2020).
2.6. Pichetarea terenului este lucrarea prin care se stabileşte locul unde va fi plantată
fiecare viţă, mărimea şi forma spaţiului de nutriţie rezervat acesteia. Locul respectiv se va marca

5
cu ajutorul unui pichet. Pichetarea terenului se execută la începutul toamnei în cazul plantărilor de
toamnă şi la sfârşitul iernii pentru plantările de primăvară.
Înainte de a începe lucrarea trebuie să se cunoască distanţele de plantare, orientarea
rândurilor şi metoda de pichetat.
Distanţele de plantare diferă în funcţie de condiţiile pedoclimatice, tipul de sol, modul de
executare a lucrărilor agrotehnice etc.
Orientarea rândurilor este determinată de cerinţele viţei de vie faţă de lumină, panta
terenului, direcţia vânturilor dominante şi modul de amplasare a reţelei de irigat. Pe terenurile
plane sau uşor înclinate, rândurile se orientează pe direcţia nord-sud. Pe terenurile în pantă
rândurile se orientează pe direcţia curbelor de nivel pentru prevenirea eroziunii solului.
Există mai multe metode de pichetat. Metoda de pichetat este definită de figura geometrică
descrisă de câte doi butuci de pe două rânduri alăturate. Din acest punct de vedere deosebim forme
regulate: pichetatul în pătrat, în dreptunghi, în triunghi, în rânduri duble, în hexagon şi în forme
neregulate în cazul pichetatului pe curbele de nivel.
La noi în ţară este generalizată pichetarea în dreptunghi, la care distanţa dintre rânduri este
mai mare decât distanţa dintre viţe pe rând. La pichctatul în pătrat distanţa dintre rânduri este egală
cu distanţa dintre viţe pe rând (Dobrei și colab., 2005).

6
 BIBLIOGRAFIE

1. Bucur Mihaela, 2011. Viticultură. Editura Ex Terra Aurum, USAMV București.

2. Bucur Mihaela, 2013. Tehnologii horticole II. Editura Ex Terra Aurum, USAMV
București.
3. Bucur Mihaela, 2017. Viticultură generală. Suport de studiu ID. Facultatea de
Horticultură. USAMV București.
4. Dejeu L. C., 2010. Viticultură. Editura Ceres, București.
5. Dobrei A., RotaruLiliana, Mustea M., 2005. Cultura viței de vie. Editura Solness,
Timișoara.
6. Irimia L. M., 2012. Biologia, ecologia și fiziologia viței de vie. Editura Ion Ionescu de la
Brad, Iași.
7. Mustea M., 2004. Viticultură. Bazele biologice, înființarea și întreținerea plantațiilor tinere
de vii roditoare. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.
8. Mustea M., 2009. Viticultură generală. Facultatea de Horticultură. Departamentul
Învățământ la Distanță. USAMV „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.