UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINÃ VETERINARÃ BUCUREŞTI

FACULTATEA DE HOTRICULTURÃ
DEPARTAMENTUL DE ȊNVÃŢÃMÂNT DISTANŢÃ

AGROMETEOROLOGIE

FACTORII GENETICI AI CLIMEI

STUDENT : LUNGU (LAUDĂ) DORINA

ANUL 1 ID
GRUPA 2

1
 CUPRINS
FACTORII GENETICI AI CLIMEI...........................................................................................2
1.INTRODUCERE.....................................................................................................................2
2. BILANTUL RADIATIV CALORIC SI COMPONENTELE SALE....................................3
RADIATIA SOLARA................................................................................................................3
2.1. Repartitia bilantului radiativ caloric al suprafetei terestre...................................................4
si a componentelor sale...............................................................................................................4
2.2. Radiatia solara......................................................................................................................3
Repartitia radiatiei solare globale (totale)...................................................................................3
3. SUPRAFATA SUBIACENTA ACTIVA...............................................................................5
3.1. Influenta reliefului asupra climatului...................................................................................6
3.2.1. Umezeala aerului..............................................................................................................7
3.2.2. Temperatura aerului..........................................................................................................7
3.2.3. Radiatia solara...................................................................................................................6
3.2.4. Presiunea atmosferica.......................................................................................................7
3.2.5. Vantul................................................................................................................................9
3.2.6. Nebulozitatea....................................................................................................................8
3.2.7. Ceata.................................................................................................................................8
3.2.8. Precipitatiile atmosferice..................................................................................................8
3.2. Influenta uscatului si a marii asupra climatului...................................................................5
3.3. Influenta vegetatiei asupra climatului..................................................................................9
3.4. Influenta antropica asupra climatului.................................................................................10
4. CIRCULATIA GENERALA A ATMOSFEREI..................................................................10
4.1. Trasaturile fundamentale ale circulatie generale a atmosferei...........................................10
4.2. Campul baric si circulatia atmosferica in troposfera inferioara.........................................11
si la suprafata terestra................................................................................................................11
4.3. Campul baric si sistemele curentilor planetari din stratosfera...........................................11
si din troposfera superioara.......................................................................................................11
4.4. Importanta climatogenetica a alizeelor si a zonei ecuatoriale...........................................12
4.5. Rolul climatic al curentilor oceanici..................................................................................13
4.6. Circulatia musonica...........................................................................................................12
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................14

2
 FACTORII GENETICI AI CLIMEI
1. INTRODUCERE

Clima este efectul pe termen lung al radiatiei solare asupra suprafetei variate si asupra atmosferei
Pamantului, care se manifesta prin schimbari ale factorilor atmosferici in timp ce acesta se roteste.
Uscatul si marea fiind foarte diferite, reactioneaza diferit cu atmosfera terestra, unde masele de aer
circula permanent. Variatiile zilnice ale factorilor meteorologici dintr-o anumita zona geografica
constituie VREMEA, in timp ce CLIMA este sinteza pe termen lung a acestora.
Vremea este determinata de valorile factorilor meteorologici: temperatura, umididatea aerului,
directia si viteza vantului, presiunea atmosferica, turbulenta aerului, cantitatea si felul precipitatiilor.
Acesti factori se masoara cu instrumente specifice – termometre, barometre, hidrometre, giruete s.a.
Valorile masurate pe perioade lungi de timp (ani sau decenii) prelucrate statistic ne dau informatii despre
clima unei regiuni.
Climatul reprezinta ansamblul caracteristicilor elementelor climatice ale unui anumit teritoriu, bine
precizat, caracterizate printr-o anumita omogenitate si specificitate.
Cuvantul CLIMA vine din limba greaca, unde klima inseamna inclinatia soarelui. Clima este
influentata in principal de radiatia solara si variatiile sale anuale, de latitudine, dar si de structura
complexa a atmosferei, de altitudine, de apropierea de ocean sau de mare, de formele de relief (mai ales
muntii si dealurile).
Climatologia este stiinta care se ocupa cu studiul climei, cu identificarea si definirea tipurilor de
clima.
Clima are efecte profunde asupra tuturor formelor de viata de pe Pamant, microorganisme, plante,
insecte, animale, pasari si oameni. Activitatea oamenilor poate afecta clima prin:
- modificarea scoartei terestre
- taierea padurilor
- secarea lacurilor, baltilor si mlastinilor
- poluarea industriala.
Cele mai periculoase modificari climaterice produse de om sunt cele datorate poluarii industriale in
atmosfera cu bioxid de carbon si cu freon. Poluarea cu bioxid de carbon in cantitati foarte mari produce
efectul de sera, adica incalzirea excesiva a atmosferei, iar poluarea cu freon afecteaza stratul protector de
ozon din paturile inalte ale atmosferei care ne apara de radiatiile ultraviolete.

2. BILANTUL RADIATIV CALORIC SI COMPONENTELE SALE. RADIATIA

SOLARA

2.1. Repartitia bilantului radiativ caloric al suprafetei terestre si a

componentelor sale

Bilantul radiativ al suprafetei terestre reprezinta raportul dintre cantitatea de energie radianta
primita si cea pierduta. Bilantul radiativ este pozitiv pe intreaga planeta, cu exceptia zonelor continentale
ultrapolare. Valorile sale sunt, pe oceane, cu 25% mai mari decat pe suprafetele continentale. Zonele
umede prezinta valori mari, iar zonele aride, valori scazute.

3
 Valorile medii anuale ale bilantului radiativ al suprafetei terestre este ridicat in zonele calde,
depasind 140 kcal/cm2/an, pe suprafata Marii Rosii, a Marii Arabei, a Marii Timor si a Oceanului Indian,
la N – V de Australia. Aceasta valoare se inregistreaza sub 60 kcal/cm 2/an in teritoriile tropicale aride,
unde aerul lipsit de umezeala si nebulozitatea scazuta, permit pierderi radiative nocturne mari pe suprafata
terstra. In medie, pentru Romania, valoarea bilantului radiativ al suprafetei terestre este de 50 kcal/cm 2/an.
Valorile temperaturii medii anuale ale suprafetelor acvatice si continentale se pastreaza in general
constante de la an la an, rezultand astfel ca valorile medii anuale ale bilantului caloric, pe toata planeta,
este 0. Bilantul caloric este alcatuit din bilantul radiativ, caldura pierduta prin evaporare si caldura cedata
aerului prin flux turbulent.
Cantitatile de caldura consumate in medie, anual, pentru evaporare sunt foarte mari deasupra
suprafetelor acvatice din zona calda, mari, deasupra suprafetelor acvatice din zonele temperate, moderate
in arii continentale si scazute in zone continentale aride si in zonele subpolare si polare.
Pe suprafata oceanelor din zonele tropicale, evaporatia este mai puternica decat de pe suprafata
oceanelor din zonele ecuatoriale, datorita radiatiei mai mari si deficitului de saturatie mai ridicat din
zonele tropicale. Pe suprafetele oceanelor din zona tropicala se consuma anual, in medie, o cantitate uriasa
de caldura, in procesele de evaporare (peste 120 kcal/cm2/an).
De pe suprafata uscatului, cel mai mare consum caloric pentru evaporare se produce in zonele
ecuatoriale umede, iar in zonele polare continentale, consumul caloric pentru evaporatie este aproape 0. Pe
anotimpuri, consumul caloric pentru evaporatie este maxim in vara fiecarei emisfere, pe suprafetele
continentale, si toamna deasupra oceanelor, iar valorile minime se inregistreaza in iarna fiecarei emisfere,
de pe suprafetele continentale si primavara, de pe suprafetele oceanice.
Prin flux caloric turbulent, suprafata terestra cedeaza atmosferei mari cantitati de caldura. De pe
suprafata Terrei, doar suprafetele continentale din zonele polare, cum sunt Groelanda si Antarctica, sau
cele in care atmosfera este mai calda in tot timpul anului, decat suprafata terestra, nu transmit atmosferei
caldura prin flux caloric turbulent.
Suprafetele oceanice transmit valori ce variaza de la 0 kcal/cm 2/an, in zona Marii Rosie, Arabiei si
Golfului Persic, crescand la peste 30 kcal/cm 2/an, in ariile curentilor calzi din zonele temperate ale
oceanelor, atingand recordul pe suprafata Golfstream-ului.
Suprafata uscatului transmite atmosferei, prin flux caloric turbulent, in medie anuala, cantitati de
caldura care variaza de la 0 kcal/cm2/an in zonele polare, la 20 kcal/cm2/an, pentru teritoriul Romaniei,
pana la peste 60 kcal/cm2/an in Sahara.

2.2. Radiatia solara

Cantitatea de energie primita de catre Pamant este determinata de distanta fata de Soare si in foarte
mica masura de fluctuatiile periodice si neperiodice ale activitatii solare. Totalitatea fluxurilor radiative ce
strabat atmosfera terestra constituie factorii radiativi, factorii climatogenici fundamentali.
Actiunea climatogenica a factorilor radiativi se desfasoara sub influenta factorilor astronomici ce
conditioneaza intensitatea radiatiei solare si repartitia sa pe suprafata terestra. Factorii astronomici sunt:
distanta fata de Soare, variatiile minore ale activitatii solare pe parcursul unui an, sfericitatea Pamantului,
inclinarea casei sale fata de planul de rotatie in jurul Soarelui, parametrii miscarilor de rotatie si de
revolutie ale Pamantului.
Aproape toate procesele geofizice si biofizice care au loc la suprafata Pamantului si in atmosfera,
datoreaza radiatiei solare energia necesara declansarii si evolutiei lor ulterioare in timp si spatiu. Rolul
determinant pe care energia radianta solara il joaca in geneza diferitelor tipuri de clima, reiese si din faptul
ca in absenta ei, ceilalti factori climatogeni nu pot actiona.

Repartitia radiatiei solare globale (totale)

4
 Media anuala a radiatiei globale inregistreaza valori sub 600 kcal/cm2/an in zonele polare si de
60 – 80 kcal/cm2/an in zonele subpolare. Zonele temperate primesc in medie, anual, circa 80 – 130
kcal/cm2/an. Valoarea medie anuala a radiatiei solare globale este pentru Romania, de circa 120
kcal/cm . In zonele subtropicale, valorile medii se situeaza intre 130 – 150 kcal/cm /an. Cele mai ridicate
2 2

valori se inregistreaza in zonele tropicale, cu umezeala scazuta a troposferei si in special nebulozitate

redusa (150 – 200 kcal/cm2/an). In zonele subecuatoriale si ecuatoriale, umezeala si nebulozitatea ridicata
fac ca radiatia globala medie primita pe parcursul unui an, sa fie mai scazuta decat cea receptata in zonele
tropicale (140 – 170 kcal/cm2/an).
Datorita unei suprafete mai mari ocupata de uscat, implicit unor umezeli mai scazute a aerului si
unei nebulozitati mai scazute decat cele din emisfera sudica, in emisfera nordica, valorile medii anuale
sunt in general mai ridicate cu cca. 10 kcal/cm2 decat valorile receptate de respectivele zone climatice ale
emisferei sudice. Cele mai ridicate medii anuale ale radiatiei solare globale se inregistreaza in zonele
tropicale si chiar subtropicale din America Centrala si respectiv America de Nord (Podisul Mexicului si
Arizona), cu valori de peste 200 kcal/cm 2, iar in zonele aride din Nordul Africii, Peninsula Arabica si
Sudul Podisului Iranului, de peste 210 kcal/cm2.
Recordurile pentru intreaga planeta sunt inregistrate in Sudul Egiptului si Nordul Sudanului si in
Hedjaz, cu medii anuale de peste 220 kcal/cm2/an.
Valori mai scazute decat cele specifice zonei tropicale se inregistreaza in teritoriile din S si S – E
Asiei, aflate in aria climatului musonic, unde sezonul cald, in care predomina musonul de vara, dinspre
oceane, este excesiv de umed si cu nebulozitate ridicata. Umezeala ridicata a aerului si nebulozitatea
ridicata fac ca in cele mai umede zone ecuatoriale (Amazonia sau aria Golfului Guineei) valorile medii
anuale ale radiatiei globale se coboare sub 150 kcal/cm2.
Cele mai mari si cele mai reduse valori medii lunare se inregistreaza in lunile in care se produc
solstitiile, iunie si decembrie, luna iunie fiind luna de maxim pentru emisfera Nordica si de minim pentru
emisfera Sudica, iar decembrie, luna a valorilor medii cele mai ridicate pentru emisfera Sudica si a
valorilor cele mai scazute, in emisfera Nordica.
Valorile medii ale radiatiei solare globale in luna decembrie este de la 0 kcal/cm 2, la nord de
latitudinea nordica de 70˚, unde in aceasta luna este noapte polara. Pe oceanele temperate si subpolare
sudice, in acesta luna se primeste in medie o cantitate de 10 – 12 kcal/cm 2, iar in Antarctica, unde
predomina regim anticiclonic, cu timp senin, peste 14 kcal/cm 2. Dar cantitatea de radiatie globala primita
de suprafata Antarcticii se pierde aproape in totalitate prin reflexie de pe suprafata ghetii si a zapezii. In
aceasta luna, in Centrul si Nordul Australiei se primeste in medie o cantitate de peste 15 kcal/cm 2, iar in
Sudul Africii, in Desertul Kalahari si in America de Sud, la est de Anzi, in Gran Chaco, se recepteaza in
medie, peste 20 kcal/cm2.
Valorile medii ale radiatiei solare globale in luna iunie prezinta o zonalite latitudinala evidenta
doar in emisfera sudica. Emisfera nordica, cu intinse arii continentale si predominanta a unor importanti
curenti oceanici, reci sau calzi, cu directie in sensul longitudinii, prezinta o distributie variata, in care se
impun relevant si caracteristicile suprafetei active.
Ariile cu valori medii lunare de peste 20 kcal/cm 2 sunt mai numeroase si mai extinse decat cele
inregistrate in luna decembrie in emisfera sudica. In zona polului nord se inregistreaza peste 20 kcal/cm 2,
in zonele subpolare si temperate se inregistreaza in jur de 14 – 16 kcal/cm 2, facand exceptie ariile
ciclonale din Atlanticul de nord si Pacificul de nord, unde se inregistreaza sub 8 kcal/cm 2, in ariile
centrale, aride, ale Americii de Nord si Asiei. In zonele subtropicale se inregistreaza peste 18 kcal/cm 2. In
zonele tropicale, in Nordul Africii, in Asia de S - V si in Nordul Podisului Mexican se inregistreaza peste
20 kcal/cm2, iar in zonele climatului musonic, din Asia de Sud si S – E, datorita musonului de vara, sub 12
kcal/cm2. In emisfera sudica, valorile medii lunare ale radiatiei solare globale ale lunii iunie scad constant,
din zona tropicala, spre cea polara, unde, in conditiile noptii polare, ajung la 0 kcal/cm2.

5
 3. SUPRAFATA SUBIACENTA ACTIVA
Factorii fizico–geografici desemnati sub acest generic sunt constituiti de varietatea insusirilor
suprafetei terestre, care are un rol decisiv in imprimarea trasaturilor fizice ale atmosferei inferioare.
Caracteristicile importante, cu rol climatogenetic, intre care, relieful, in special prin parametrul altitudine,
exercita modificari majore.

3.1. Influenta reliefului asupra climatului

Dintre factorii climatogenici apartinand suprafetei uscatului, relieful, ca factor local de actiune, se
impune cel mai puternic, mai ales prin altitudine. Fata de alte forme de relief, in cazul muntilor, influenta
altitudinii devine pregnanta, generand diferentieri majore ale tuturor elementelor si fenomenelor climatice,
conturandu-se varianta de climat de munte, climat care isi exercita influenta si asupra regiunilor
invecinate.

3.1.1. Umezeala aerului

Umezeala absoluta scade cu altitudinea, dar mai incet decat in atmosfera libera, deoarece suprafata
terestra asigura un plus de vapori de apa, prin evaporari, desi acestea scad puternic odata cu cresterea
altitudinii, iar schimburile cu atmosfera libera, mai uscata, sunt foarte intense. Maximile anuale se produc
vara, iar minimile iarna, indiferent de altitudine.
Umezeala relativa. La altitudini mijlocii si mari, valorile medii lunare cele mai ridicate se produc
vara, iar cele mai coborate, iarna, invers decat in ariile joase.
In ariile joase, vara, datorita evaporarilor intense, tensiunea vaporilor creste, dar incalzirea
puternica a aerului duce la cresterea si mai rapida a valorii tensiunii de saturatie.
Iarna, umezeala relativa este scazuta in ariile montane, datorita aportului scazut de vapori de apa
de pe suprafata terestra locala, cat si de un aport redus dinspre vai, predominand miscarile descendente, iar
in vai, aerul umed este retinut sub stratele de inversiune, in situatia unor frecvente si intense inversiuni
termice, cauzate de regimuri barice anticiclonice, dar si cu alte cauze. Scaderea valorii tensiunii de
saturatie, datorata scaderii temperaturii, nu poate compensa scaderea si mai rapida a tensiunii vaporilor de
apa.
3.1.2. Temperatura aerului

Temperatura aerului scade odata cu altitudinea dupa gradientul termic vertical de 0,5 – 0,6˚C/100
m. Valorile medii ale acestui gradient sunt diferite, fiind in ariile continentale ale zonei temperate, in
medie, mai mare de 0,8˚C/100 m, vara si ziua si mai mici de 0,4˚C/100 m, iarna si noaptea. Aceste scaderi
sunt produse de radiatia efectiva, mai mare in zonele de altitudine si de contactul mai bun al ariilor inalte,
cu masele de aer ale atmosferei libere reci, datorita departarii lor de sursa principala de incalzire a
atmosferei, si anume, suprafata terestra.
In ariile montane, in formele negative de relief, depresiuni si vai, mai ales in regim anticiclonic,
toamna si iarna, noaptea si dimineata, se creeaza conditii favorabile instalarii inversiunilor termice.
Astfel, comparativ cu ariile joase, unde in ariile temperat – continentale, mediile lunare cele mai
ridicate se inregistreaza in iulie, iar cele mai scazute in ianuarie, in ariile montane inalte, creste inertia
termica, valorile medii lunare cele mai ridicate inregistrandu-se in august, iar valorile medii lunare cele
mai scazute, in februarie.
6
 Amplitudinile termice scad cu altitudinea. Contactul mai dificil cu masele de aer ale atmosferei
libere, face ca amplitudinile termice zilnice si anuale sa fie mai ridicate in formele concave de relief si mai
scazute deasupra formelor de relief convexe.

3.1.3. Radiatia solara

Cresterea altitudinii duce la scaderea grosimii troposferei, la scaderea concentratiei in vapori de

apa si in impuritati, ceea ce duce la cresterea transparentei, rezultand o crestere a fluxului radiatiei solare
directe. In ariile montane de medie si mare altitudine, cresterea cantitatii de radiatie directa este mai
evidenta iarna, cand aceste arii se afla de multe ori deasupra norilor din etajul inferior. In Alpi, intre
altitudinile de 2000 – 3000 m, radiatia directa este mai mare in comparatie cu ariile joase inconjuratoare,
cu 30% vara si cu 50% iarna. Tot in Alpi, la altitudinea de 1800 m, radiatia ultravioleta este de 2,5 ori mai
intensa iarna si de 2 ori mai intensa, vara, fata de altitudinea de 200 m.
Expozitia si panta versantilor este importanta mai ales in cazul radiatiei directe si globale. La
altitudine, radiatia efectiva este mare, mai ales in noptile senine, radiatia terestra strabatand usor o
atmosfera mai subtire, mai uscata si mai curata, iar contraradiatia atmosferei, scazuta, nu produce efecte
compensatorii. Valorile bilantului radiativ se reduc odata cu latitudinea.

3.1.4. Presiunea atmosferica

Influenta directa, sesizabila senzorial, a presiunii atmosferice asupra climatului este scazuta, fiind
simtita doar la ascensiuni sau coborari rapide. Prin rarefierea masei atmosferice se produce o crestere a
fluxului radiativ, iar diferentele barice genereaza circulatia atmosferica, generala si locala, cu sistemul de
vanturi si de formatii barice mobile, care actioneaza ca factor moderator, atat termic, cat si pentru
umezeala. Influenta sa este sesizabila aproape asupra tuturor elementelor si fenomenelor climatice.

3.1.5. Vantul
Specificul ariilor montane este dat in special de frecventa si intensitatea mare a circulatiei
periodice locale, vanturile de munte – vale, proces sesizabil pe versanti si predominant pe vai. Se adauga
canalizari si chiar schimbari de directie in cazul unor curenti ai circulatiei generale a atmosferei, pe vai,
stoparea unor curenti de catre lanturile montane inalte, sau devieri ale acestora spre sectoarele laterale sau
spre ariile mai joase ale acestor lanturi montane. Se adauga incetiniri ale vitezei, pe pantele pe care se face
ascensiunea, intensificari sub forma de miscari catabatice si foehn, pe versantii de descendenta.
Foehnul este un proces de transfer pe versantul opus a caldurii latente de condensare eliberate pe
versantul din fata vantului.
In muntii cu ghetari se adauga vanturile de ghetar. In ariile montane sunt frecvente schimbari
rapide de directie si viteza, turbulenta mare, frecare puternica, prezenta in ariile depresionare a calmului
atmosferic crescut etc.

3.1.6. Nebulozitatea
Daca in ariile joase, valoarea nebulozitatii este in special rezultatul regimului circulatiei generale a
atmosferei, in munti intervin numerosi factori locali, cum ar fi rolul de baraj exercitat de lanturile
montane, orientarea versantilor fata de radiatia solara si directia vanturilor, altitudine, etc. Nebulozitatea
redusa caracterizeaza muntii inalti din zonele aride si semiaride (muntii Asiei Centrale, Pamir, Tibet, etc.).
In muntii inalti, in corelatie cu regimul umezelii relative a aerului, nebulozitatea creste vara,
scazand iarna, cand aceste arii se afla deasupra norilor inferiori.

7
 3.1.7. Ceata
Ceata este foarte frecventa in zonele montane, la sol si in inaltime, aceasta din urma fiind adesea
greu de deosebit fata de nori. Factorii favorizati sunt generati de turbulenta mare si amestecul frecvent al
maselor de aer cu umezeli si temperaturi diferite, de valorile reduse ale tensiunii de saturatie in climat
rece, de frecventa si intensitatea mare a inversiunilor termice, aerul umed fiind acumulat la sol, sub stratul
de inversiune, etc.

3.1.8. Precipitatiile atmosferice

Convectia orografica determina cresterea cantitatilor de precipitatii in anumite conditii pana la
anumite limite. Cresterea este direct proportionala cu inaltimea barierei montane. Nivelul de altitudine la
care precipitatiile ating valoarea maxima, se numeste nivelul optimului pluviometric, care este o valoare
medie multianuala. Acesta este diferit de la o zona la alta, depinzand de tensiunea vaporilor si de
temperatura. Regimul sau diurn si anual este de asemenea determinat de regimul diurn si anual al tensiunii
vaporilor si temperaturii aerului.
De regula, valorile acestuia sunt mai scazute in zonele umede si mai ridicate in zonele calde. In
zona temperata, la latitudini asemanatoare, valorile optimului pluviometric sunt in jurul altitudinii de 2000
m, in Carpati, la 2200 m, in Caucaz, la 2500 m, iar in muntii Asiei Centrale, la 3000 m. Maximele
pluviometrice ale Terrei inregistreaza valori medii multianuale de peste 11500 m, fiind de natura
orografica. Pe versantii „sub vant”, in depresiuni si in podisurile interioare, inconjurate de lanturi
montane, cantitatile de precipitatii sunt scazute.
Limita gheturilor si a zapezilor permanente este atat climatica cat si orografica. Limita orografica
este determinata de altitudine, orientarea culmilor si expozitia versantilor, ca si de morfologia reliefului, in
esenta de modul in care acesti factori , impreuna cu natura predominanta a suprafetei active, actioneaza in
corelatie cu radiatia solara si cu caracteristicile circulatiei generale a atmosferei, decizand valorile si
regimul temperaturii aerului si a precipitatiilor atmosferice.
Datorita precipitatiilor bogate, limita zapezilor permanente coboara uneori si sub latitudinea
izotermei de 0˚.

3.2. Influenta uscatului si a marii asupra climatului

Intre cele doua tipuri majore de suprafata activa exista deosebiri transante, in capacitatea lor de a
alimenta troposfera cu caldura si vapori de apa.
Transmisia calorica spre atmosfera, de pe cele doua tipuri de suprafete este atat de diferita, datorita
deosebirilor mari dintre caracteristicile lor calorice. Astfel, apa are un albedou mediu mai redus cu
10 – 20% decat uscatul lipsit de strat de zapada. Spre deosebire de sol, mediul acvatic este transparent,
radiatiile patrund la adancimi mari, iar mobilitatea mediului acvatic asigura o posibilitate in plus de
transmitere spre adanc, sau dinspre adanc, a fluxurilor calorice. Suprafetele acvatice cedeaza atmosferei in
mod direct, doar 10% din cantitatea de caldura primita, fata de suprafata uscatului, care cedeaza circa
40 – 50%, caldura primita de ape fiind consumata insa preponderent in procese de evaporare.
In climatele oceanice, inertia termica este mare, primavara este mai rece decat toamna, lunile cu
temperatura medie cea mai ridicata sunt august in emisfera nordica si februarie, in emisfera sudica, iar
lunile cu temperaturile medii cele mai scazute sunt februarie in emisfera nordica si august in emisfera
sudica.
Temperaturile maxime si minime anuale se inregistreaza in general, cu doua luni intarziere fata de
datele solstitiilor. Deasupra oceanelor, amplitudinea medie anuala a temperaturii aerului creste de la

8
2 - 3˚C, la ecuator, la 10 - 12˚C, in zonele subpolare. Valorile sunt mai crescute pentru teritoriile in care
uscatul este majoritar, pentru toate zonele climatice.
Caracteristicile termice diferite ale apei si uscatului se rasfrang si in caracteristicile barice diferite.
Iarna se inregistreaza maximile barice deasupra continentelor, iar vara deasupra oceanelor, din aceasta
rezultand circulatia musonica, pe teritorii intinse, sau vanturi locale produse de variatiile barice diume
dintre ape si uscat.
Diferitii parametri ai umezelii aerului au valori mai ridicate deasupra suprafetelor acvatice, decat
deasupra uscatului, cu exceptia deficitului de saturatie. Astfel, umezeala absoluta si umezeala relativa sunt
mai ridicate cu mult deasupra suprafetelor oceanice. Datorita acestui fapt, ceata este mai frecventa
deasupra suprafetelor oceanice, iar nebulozitatea este mai ridicata decat deasupra uscatului.
Datorita acestor diferentieri puternice dintre parametrii tuturor elementelor si fenomenelor
climatice, intre suprafetele oceanice si cele ale continentelor, sunt generate doua tipuri fundamentale de
climat, oceanic si continental.

3.3. Influenta vegetatiei asupra climatului

Desi exista si o actiune a vegetatiei asupra climatului, aceasta este nesemnificativa in comparatie
cu actiunea climei asupra vegetatiei, climatul fiind cauza, iar vegetatia, efectul. Distributia asociatiilor
vegetale este rezultatul cumularii tuturor elementelor ce definesc climatul, dar in special a temperaturii si
precipitatiilor.
Vegetatia ierboasa retine peste 80% din radiatia solara globala ce ajunge la suprafata terestra.
Suprafetele cu iarba sunt mai reci ziua si mai calde noaptea, decat suprafetele cu sol descoperit.
Padurea transfera majoritatea actiunii suprafetei active, la nivelul coronamentelor, sezonier in
cazul padurilor de foioase si permanent in cazul padurilor de conifere. Temperatura aerului este cu mult
mai scazuta in padure decat in spatiile neimpadurite, in zilele sezonului cald si mai ridicata noaptea si in
sezonul rece, realizandu-se astfel un echilibru.
Desi umezeala relativa este mai ridicata in paduri decat in ariile degajate, roua pe suprafata solului
este un fenomen rar in paduri, intrucat coronamentul impiedica racirea radiativa puternica a stratului de
aer de langa sol. Racirea se produce mai ales pe partea superioara a coronamentelor, unde se poate
produce roua.
Padurea are un rol climatologic benefic, care se rasfrange, pe arii mai mari sau mai mici, intr-o
masura mai mare sau mai mica, asupra tuturor componentelor mediului si asupra societatii omenesti. Ea
actioneaza ca un moderator termic, reducand extremele, asigura un plus de precipitatii, intarzie topirea
zapezii asigurand o mai buna infiltrare, regularizeaza scurgerea, retine impuritati ale atmosferei si poluanti
gazosi, regleaza circuitul oxigenului si al bioxidului de carbon, etc.
Cu toate acestea, rolul climatogenic al padurii este redus, ca si in cazul majoritatii componentelor
geografice, climatul este cauza lor, efectul lor asupra climatului fiind redus.

3.4. Influenta antropica asupra climatului

Influenta climatului asupra dezvoltarii societatii omenesti este cea mai importanta dintre
influentele pe care le exercita mediul ambiant. Odata cu dezvoltarea numerica, dar mai ales odata cu
cresterea cerintelor fata de mediu si a posibilitatilor tehnologice de a realiza implinirea acestor cerinte,
societatea umana exercita o presiune din ce in ce mai mare asupra mediului, implicit si asupra atmosferei.
Sunt produse transferuri de masa si modificari de natura chimica, sunt eliberate cantitati de energie
ce echivaleaza cu 1/100 din energia primita de Terra de la Soare, energii reutilizabile, solare, eoliene dar
mai ales hidroenergie. Societatea omeneasca nu poate actiona insa asupra principalului factor
climatogenetic, energia solara. Nu se poate actiona nici asupra curentilor oceanici, cu atat mai putin asupra
9
circulatiei generale a atmosferei. In ultimul timp, s-au produs insa modificari majore asupra unui factor
climatogenetic important, suprafata activa. Societatea a inceput sa fie constientizata, la nivel statal si
international, de necesitatea conservarii padurilor. Irigatiile si desecarile au modificat intinse suprafete.
Mari suprafete au fost ocupate de lacurile cu scop hidroenergetic. Reteaua cailor de comunicatie, asezarile
rurale, dar in special cele urbane si platformele industriale, au modificat total caracteristicile suprafetei
active. Multimea acestor modificari majore si suprafetele mari pe care ele s-au produs, echivaland cu peste
jumatate din suprafata uscatului, impune cel putin o analiza responsabila a punctului in care ne aflam.
O alta cale pe care s-au produs schimbari climatice, este modificarea starii chimice a atmosferei.
Este vorba in principal de cresterea procentului de bioxid de carbon, ce a dus la amplificarea efectului de
sera, cresterea temperaturii planetei; distrugerea partiala a stratului de ozon a dus la cresterea radiatiei
ultraviolete in unele perioade, generand un grad de periculozitate; poluarea atmosferei cu pulberi si gaze,
care a marit numarul nucleelor de condensare, a micsorat radiatia solara deasupra ariilor poluate, a generat
ploi acide si efecte negative asupra tuturor componentelor mediului inconjurator.
Evident globalizarea si nivelul tehnologic actual, permit descifrarea sensurilor evolutiei calitatii
mediului si permit masurari eficiente de pastrare a echilibrelor.

4. CIRCULATIA GENERALA A ATMOSFEREI

4.1. Trasaturile fundamentale ale circulatie generale a atmosferei

Sistemul curentilor de aer la scara planetara, care cuprinde intreaga troposfera, constituie circulatia
generala a atmosferei.
Circulatia generala a atmosferei, ca factor climatogenetic dinamic, asigura uniformizarea
caracteristicilor atmosferei terestre, prin transferul de energie calorica si de apa sub forma de vapori,
particule lichide sau solide in suspensie, din ariile cu exces, spre cele deficitare. Prin sistemul curentilor
atmosferici se asigura circulatia maselor de aer, schimbarile de vreme, iar in plan climatic, geneza unor
variante de climat si configuratia lor teritoriala. Un rol major ca factori dinamici il au curentii oceanici, a
caror influenta asupra climatelor oceanice si de litoral este directa, influenta lor fiind transportata spre
interiorul continentelor, de catre circulatia generala a atmosferei.
Circulatia generala a atmosferei este factorul climatogen care sta la baza tuturor variatiilor
neperiodice manifestate in clima unei regiuni, atat pe parcursul celor patru anotimpuri, cat si de la un an la
altul.
Circulatia generala a atmosferei are un caracter zonal intrucat predomina curentii latitudinali, fapt
generat de predominanta gradientilor termici si barici orizontali mari, pe longitudine. Datorita sistemelor
de forte ce actioneaza asupra aerului in miscare, in special a fortei Coriolis, acesti curenti de compensare
in lungul meridianelor, vor deveni predominant latitudinali, mai rar oblici fata de paralele. Curentii estici
sunt mai bine evidentiati in zona intertropicala si la nord de cercurile polare, iar cei vestici, in zonele
temperate, mai ales in zona temperata sudica. Aceasta face ca in conditiile unei dinamici foarte active,
trasaturile termice ale principalelor zone climatice sa fie totusi conservative, deci bine individualizate, pe
cand din punct de vedere pulviometric, diferentierile in cadrul zonelor sa fie mari, generand tipurile
oceanic si continental.

10
4.2. Campul baric si circulatia atmosferica in troposfera inferioara
si la suprafata terestra
In troposfera inferioara si la suprafata terestra, campul baric si curentii atmosferici sunt in legatura
cu campul baric si circulatia in troposfera inalta si stratosfera inferioara, dar capata un caracter mai
complex.
In luna ianuarie, se evidentiaza o zona de joasa presiune in jurul latitudinii de 15˚, in emisfera
sudica. In zonele subpolare, deasupra oceanelor, sunt instalate arii depresionare: depresiunea islandeza in
Oceanul Atlantic si depresiunea Aleutinelor in Oceanul Pacific, in emisfera nordica, iar in emisfera sudica
este prezent deasupra oceanelor subpolare, braul subpolar sudic. Pe continente se dezvolta maxime doar in
zonele temperate si subpolare ale emisferei nordice.
Legat de sistemul baric, sistemul planetar al vanturilor din luna ianuarie prezinta un sistem al
vanturilor de est arctice perturbat in nordul Siberiei, de intensitatea anticiclonului siberian. Din centura
anticiclonica subtropicala a emisferei sudice, se dezvolta vanturi de nord, spre centura ciclonica subpolara
sudica, care se transforma datorita fortei Coriolis, in vanturi de N –V, apoi in vanturi de vest. Centura
vanturilor de vest, intre latitudinile sudice de 40 – 66˚, constituie cel mai extins si constant sistem de
vanturi ale planetei.
In luna iulie, se evidentiaza o zona de joasa presiune intre ecuator si latitudinea nordica de 30˚,
minima africana fiind continuata de minima sud-asiatica, iar pe continentul american este prezenta minima
mexicana.
Situatia generala multianuala evidentiaza unele caracteristici. In zona temperata si subpolara a
emisferei nordice, predominanta uscatului produce cele mai mari anomalii, intensitatea si extinderea
maximei de iarna euroasiatice intrecand intensitatea si extinderea maximei permanente antarctice. In
zonele calde si umede ale planetei se instaleaza minime permanente, ca cele din zona ecuatoriala, sau cele
din regiunile marilor curenti oceanici calzi. In zonele reci se instaleaza maxime, permanente in zonele
polare.
In sezonul rece, marile suprafete continentale temperate si subpolare ale emisferei nordice se
racesc puternic, generand maxime temporare de amploare, anticiclonul euroasiatic si anticiclonul
canadian.

4.3. Campul baric si sistemele curentilor planetari din stratosfera

si din troposfera superioara
In aerul cald, presiunea scade mai incet, pentru aceeasi altitudine, iar presiunea este mai mare
deasupra zonelor calde. Ca urmare, la altitudine, suprafetele izobare se inclina de la Ecuator spre Poli. Se
formeaza un sistem de celule ale circulatiei planetare, avand o circulatie de altitudine, in troposfera
superioara si stratosfera inferioara si una in troposfera inferioara. Sistemul curentilor de compensare din
atmosfera inalta se deplaseaza in general dinspre vest spre est, ondulatoriu, sub forma de „unde Rosby”.
Sectoarele inguste de concentrare ale liniilor de curent, cu viteze de 100 – 350 km/ora constituie „curentii
jet”. Ei sunt intim legati, ca artere principale, de geneza si amplasarea ciclonilor. Linia ce uneste centrii
maximelor si minimelor barometrice este mediana unui curent jet. De regula, curentii jet insotesc in
altitudine fronturile atmosferice principale. Ca si ondulatiile fronturilor principale, fluctuatiile traseelor
curentilor jet, creeaza ondulatii mai mari, ireversibile, care prin accentuare si desprindere, vor genera
formatiuni barice inalte, cuprinzand intreaga troposfera. In cazul curentilor jet corespunzator frontului
polar al emisferei nordice, anticiclonii calzi tind sa migreze spre sud, deplasandu-se spre S – V, iar ciclonii
reci, tind sa migreze spre poli, deplasandu-se spre N – E.

11
4.4. Importanta climatogenetica a alizeelor si a zonei ecuatoriale
Impreuna cu zona de convergenta, alizeele constituie cel mai constant si mai extins sistem de
vanturi de pe Terra. Caracteristica acestei zone este data de prezenta a doua strate, unul rece si umed,
inferior si altul cald si uscat, superior. In aria curentilor oceanici reci din zona alizeelor, stratul de
inversiune porneste chiar de la suprafata oceanului.
Spre ecuator, stratele de inversiune sunt mai inalte, permitand formarea norilor Cumulonimbus si a
averselor de precipitatii. Fata de situatia clasica, a convergentei celor doua sisteme de alizee pe linia
ecuatorului, practic convergenta se formeaza intr-o zona circumterestra, ce se deplaseaza pe tot parcursul
anului, in functie de pozitia ecuatorului termic, peste care se suprapune in mare parte din cazuri.
Pozitia zonei de convergenta fata de ecuatorul termic, se datoreaza repartitiei uscatului si marii,
configuratiei continentelor,etc. Ecuatorul termic este deplasat mult spre nord, pe timpul verii, coincizand
in mare masura cu Tropicul Racului. Aria alizeelor emisferei sudice se muta spre nord, intrand cu o treime
din aria de desfasurare, in emisfera nordica.
Mecanismul este identic iarna, in emisfera sudica, dar sistemul musonilor ecuatoriali se dezvolta
mai slab in aceasta emisfera.

4.5. Rolul climatic al curentilor oceanici

Intre factorii genetici dinamici ai climatului se afla si curentii oceanici. Curentii oceanici au un rol
climatogen deosebit. Importanta lor pentru clima si deci pentru dezvoltarea vegetatiei, faunei, a stratului
de sol si in ultima instanta a dezvoltarii societatii omenesti pe ariile continentale invecinate depaseste
uneori importanta hidrologica a acestor curenti, astfel incat, in unele tratate de geografie, de fizica, curentii
oceanici sunt studiati la factorii dinamici ai climatului si nu in partea de hidrologie. Oricum, in
climatologie este necesara analiza lor din punct de vedere climatogenetic.
Curentii oceanici influenteaza decisiv temperatura, umezeala relativa, ceata, nebulozitatea si
precipitatiile din atmosfera de deasupra lor, din ariile invecinate. Cei mai importanti curenti oceanici apar
sub impactul unui sistem de vanturi regulate, predominante, cum ar fi alizeele, vanturile de vest ale zonei
temperate, sau vanturile de est, polare. O parte din curentii oceanici isi schimba semestrial sensul, fiind
pusi in miscare de circulatia musonica, cum este sistemul curentilor oceanici din Oceanul Indian.
Ca si sistemul circulatiei generale a atmosferei, sistemul curentilor oceanici este un factor de
echilibru, avand tendinta de uniformizare a temperaturii pe glob.
Sistemul global al curentilor oceanici are legitati proprii de distributie si deplasare, majoritatea
derivate din forta de abatere Coriolis.

4.6. Circulatia musonica

Musonii sunt vanturi constante, cu regim sezonier, schimbandu-si directia de la vara la iarna, in
sens contrar, sub actiunea centrilor de actiune sezonieri prin schimbarea pozitiei ecuatorului termic, si prin
patrunderea alizeelor celeilalte emisfere, rezultand intr-o prima faza, musonii ecuatoriali, care se combina
apoi cu musonii ce iau nastere intre continente si oceane, amplificandu-se si rezultand musonii tropicali.
Circulatia musonica se dezvolta cel mai intens la contactul intre cea mai extinsa suprafata
continentala, Asia si intinsele suprafete ce sunt ocupate in zona calda, de catre oceanele Pacific si Indian.
In emisfera nordica, iarna, anticiclonii subtropicali se deplaseaza spre nord, minimile subpolare
slabesc, marile suprafete continentale se incalzesc puternic, generand minime intense si extinse. Se aceste
minime se deplaseaza curentii musonilor ecuatoriali patrunsi adanc in emisfera nordica.
In emisfera nordica, iarna, anticiclonii subtropicali se deplaseaza spre sud, minimele subpolare se
intensifica, pe marile suprafete continentale se creeaza anticicloni de origine termica, foarte puternici, iar

12
curentii de la periferia anticiclonilor continentali se orienteaza spre ariile depresionale de deasupra
oceanelor.
Intensitatea mare, aria extinsa pe care se dezvolta, diferentierile mari termice si pulviometrice pe
care le genereaza circulatia musonica, permit creearea unui tip azonal de climat, climatul musonic. In
aceste teritorii se contureaza clar doua sezoane, cu caracteristici net diferite, in functie de directia
curentilor musonici.
Sezonul musonului de vara se caracterizeaza prin curentii musonici dinspre directia predominanta
a vantului in acest sezon, temperaturi moderate, umezeala ridicata, nebulozitate mare, peste trei sferturi
din cantitatea anuala de precipitatii.
Anotimpul musonului continental, anotimpul de iarna, este mai rece, dar cu nebulozitate scazuta.
Vantul are directie dinspre centrul continentelor. Aerul este foarte uscat, iar precipitatiile scazute,
evapotranspiratia puternica, ceea ce produce caderea frunzelor la unele specii vegetale si uscarea
vegetatiei ierboase.

13
 BIBLIOGRAFIE

1. Sterie Ciulache, “Clima Depresiunii Sibiu”, Editura Universitatii din Bucuresti, 1997.

2. Lector univ. dr. Liviu Apostol, Universitatea “Stefan cel Mare”, Facultatea de Istorie si
Geografie, Catedra de Geografie, “Meteorologie si climatologie”, Suceava, 2000.

14