Universitatea Aurel Vlaicu din Arad

Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Social

Dreptul Securităţii Sociale Anul III AP
Lect. Univ. dr. Micle Ioan
11 03 2020

NOTE DE CURS
Dreptul Securităţii Sociale

1.INTRODUCERE ÎN DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE

Definiţia şi obiectul dreptului securităţii sociale Securitatea socială nu este numai o activitate, o preocupare a
statelor, ci ea este şi un ansamblu de norme juridice, care reglementează această activitate, măsurile de
protecţie, specificul lor, beneficiarii acestora. Într-adevăr, normele juridice, care reglementează relaţiile de
securitate socială, formează (alcătuiesc) ramura de drept, cunoscută în lume sub denumirea de dreptul
securităţii sociale. Tot aşa cum dreptul muncii s-a desprins de disciplina mamă – dreptul civil, dreptul
securităţii sociale s-a desprins, la rândul său, din dreptul muncii pentru a deveni o disciplină autonomă, o nouă
ramură de drept. Până nu demult, raporturile juridice din domeniul securităţii sociale au fost socotite ca fiind
conexe raporturilor juridice de muncă, stabilite prin încheierea contractului individual de muncă şi incluse şi ele
dreptului muncii. S-a apreciat că raporturile juridice privind asigurările sociale de stat au faţă de raportul de
muncă o poziţie derivată pe considerentul că se găsesc grefate pe acesta . Concluzia de mai sus, justă în
momentul formulării ei, era corespunzătoare configuraţiei sistemului nostru de drept la acea dată când
covârşitoarea majoritate a drepturilor de asigurări sociale şi de asistenţă socială se acordau în considerarea
calităţii de salariat a beneficiarului. În prezent însă, dispoziţiile legale din domeniul securităţii sociale au
evoluat către dobândirea unei specificităţi proprii care le conferă individualitatea necesară constituirii într-o
ramură de drept distinctă, de sine stătătoare. Această nouă ramură, deşi desprinsă din dreptul muncii, aparţine
dreptului public şi nu dreptului privat. Diviziunea dreptului în drept public şi drept privat moştenită din dreptul
roman. Celebrul jurisconsult Ulpian arăta: publicum jus est quand ad statum rei Romanae spectat privatum
quod ad singularum utilitatem pertinent, adică în timp ce dreptul public priveşte interesele generale ale
societăţii, dreptul privat se referă la interesele individuale (Benone Puşcă, în Benone Puşcă, Valerică Nistor, 6
Într-adevăr, dreptul securităţii sociale este dominat de interesul general, în raporturile juridice reglementate
prevalează voinţa statului, a colectivităţilor publice şi nu cea a persoanelor particulare. Subiectele unui
asemenea raport nu sunt egale, ci unul dintre ele, reprezentând statul, îşi impune voinţa juridică asupra celuilalt.
De altfel, sistemele de securitate socială sunt concepute să funcţioneze ca servicii publice pentru îndeplinirea
unor misiuni în folosul societăţii . Dreptul securităţii sociale poate fi definit în considerarea mai multor criterii.
Astfel, având în vedere evenimentele care constituie riscuri sociale, el poate fi definit ca dreptul indemnizaţiilor
pentru consecinţele acestor evenimente. Plecând de la scop, adică de la împrejurarea că prin securitatea socială
se urmăreşte de fapt securitatea economică a indivizilor, dreptul securităţii sociale este dreptul redistribuirilor
destinat să garanteze această securitate economică; el înglobează şi dispoziţiile legale de protecţie a angajatului
contra concedierii şi de protecţie a salariului . Aceste definiţii, se poate constata, sunt în mare parte unilaterale,
ele ţin seama numai de finalitatea securităţii sociale şi anume acoperirea concretă a riscurilor sociale în cazul
apariţiei lor. Sigur că acesta este scopul suprem, cel mai important, dar până să se ajungă efectiv la împlinirea
lui sunt necesare complexe măsuri organizatorice, activităţi, instituţii şi acţiuni de pregătire şi punere în practică
a măsurilor de securitate socială. Cu alte cuvinte, relaţiile sociale, care se nasc în acest domeniu, sunt mult mai
complexe. Ele nu mai au dependenţă cvasitotală faţă de raporturile juridice de muncă şi nu reprezintă doar o

1
consecinţă a asigurărilor sociale pe care aceste raporturi le presupun. Într-adevăr, securitatea socială este
aplicabilă tot mai mult altor categorii de persoane care au nevoie de protecţie în afara oricărei asigurări şi nu
doar salariaţilor; este vorba de aşa numita asistenţă socială. În considerarea celor ce preced, definim dreptul
securităţii sociale ca acea ramură autonomă a sistemului dreptului alcătuită din Ioan Apostu, Drept public şi
privat, Editura „Evrika“, Brăila, 1997, p.3). Aparţin dreptului public: dreptul consituţional, dreptul
administrativ, dreptul financiar şi fiscal etc., iar dreptul privat: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul muncii
etc. Desigur că nu trebuie absolutizată distincţia dintre cele două diviziuni, de multe ori se produc „imixtiuni“ şi
într-un sens şi în altul; dreptul public şi dreptul privat se interferează şi se influenţează reciproc pentru că sunt
părţi ale aceluiaşi sistem de drept cu multe trăsături comune. ansamblul normelor juridice care reglementează
atât relaţiile de asigurări sociale, cât şi pe cele de asistenţă socială

Asigurările sociale-instituţie a dreptului securităţii sociale Conform Dicţionarului explicativ al limbii

române, prin asigurările sociale se înţelege forma de ocrotire a persoanelor încadrate, constând în acordarea de
ajutoare materiale şi asistenţă medicală în caz de boală, în trimiterea la odihnă sau tratament (p. 64). În mod
curent, noţiunea de asigurare se foloseşte în legătură nu numai cu asigurările sociale, dar şi cu asigurările de
stat. În acest caz, elementul comun al ambelor instituţii este însăşi noţiunea generală de asigurare, care, aşa cum
s-a arătat, implică în mod necesar existenţa a trei elemente: riscul, prima şi prestaţia asigurătorului. Dar,
dincolo de aceste asemănări, cele două instituţii se deosebesc prin trăsături fundamentale proprii, care, de altfel,
au fost evidenţiate . În literatura juridică au fost exprimate mai multe puncte de vedere în legătură cu noţiunea
asigurărilor sociale. Astfel , ele sunt o verigă importantă a sistemului financiar şi de credit, cuprinzând acele
relaţii economice, exprimate în formă bănească, prin mijlocirea cărora se repartizează şi se utilizează fondurile
băneşti necesare ocrotirii personalului muncitor, cooperatorilor şi membrilor lor de familie în caz de pierdere
temporară sau definitivă a capacităţii de muncă, la bătrâneţe şi în multe alte cazuri. Prin raporturile de asigurări
sociale se au în vedere relaţiile juridice care se nasc, se modifică şi se sting în legătură cu acoperirea unor
riscuri sociale ca atare determinate de lege Pentru a dezvoltări în legătură cu raporturile juridice din domeniul
asigurărilor, a se vedea Francisc Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Editura ACTAMI, Bucureşti,
1999, p. 486-497; Gh. N. Iosif, Al. Gherasim, N. Crişan, I, Galiceanu, G. Sauer, P. Tănăsescu, Sistemul
asigurărilor în România, Editor Tribuna Economică Bucureşti, 1997; Iulian Văcărel, Florian Bercea, Asigurări
şi reasigurări, Coediţie Grupul de marketing şi management Marketer şi Editura Expert, Bucureşti, 1993. 4 A se
vedea Gh.D. Bistriceanu, Sistemul asigurărilor sociale din România, Editura Academiei României, Bucureşti,
1968, p. 109- 110. 5 A se vedea Alexandru Athanasiu, Dreptul securităţii sociale, Editura ACTAMI, Bucureşti,
1995, p. 29. Se precizează că asigurările sociale sunt cel mai important mijloc de realizare a protecţiei
populaţiei active (în special a salariaţilor) în caz de pierdere a veniturilor din cauză de şomaj, maternitate,
îmbolnăviri, invaliditate, bătrâneţe sau decesul asiguratului cu moştenitor dependenţi (fără posibilităţi de a se
întreţine pe cont propriu). Ca instituţie juridică, asigurările sociale constituie un ansamblu de norme obligatorii
privind asigurarea materială de bătrâneţe, boală sau accident a persoanelor care sunt subiecte într-un raport
juridic de muncă sau a altor categorii de persoane prevăzute de lege, precum şi a urmaşilor acestora. Din
conţinutul acestei instituţii fac parte şi dispoziţiile legale privind structura, funcţionarea şi atribuţiile organelor
înfiinţate în scopul înfăptuirii dreptului la asigurare materială, precum şi cele referitoare la constituirea şi
utilizarea fondurilor băneşti necesare . De asemenea, în noţiunea de asigurări sociale se cuprind şi normele
juridice privind recuperarea socială şi profesională a persoanelor care, fiind încadrate în muncă, nu mai pot
lucra în meseria sau profesia lor, ca urmare a unor accidente, boli profesionale sau altor boli care produc
invaliditate . În sfârşit, asigurările sociale cuprind şi reglementările privind asigurările sociale de sănătate, pe
cele privind măsurile pe care unităţile sunt obligate să le ia pentru calificarea şi încadrarea în muncă a
persoanelor cu handicap4 , precum şi pe cele ce se referă la asigurările de şomaj5 . În România, anterior anului
1989, asigurările sociale s-au realizat prin mai multe sisteme de asigurări sociale, respectiv prin: asigurările
sociale de stat; asigurările sociale ale agricultorilor; meşteşugarilor; artiştilor plastici, scriitorilor, muzicologilor

2
şi compozitorilor; cultelor şi avocaţilor. După 1990 au fost integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat
majoritatea sistemelor independente de asigurări sociale 1 A se vedea Elena Zamfir, Cătălin Zamfir
(coordonatori), Politici sociale, România în context european, Editura Alternative, Bucureşti, 1995, p. 80. 2 A
se vedea Sanda Ghimpu, Ion Traian Ştefănescu, Şerban Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu, op. cit, p. 269. 3 Art.
148 alin. 1 din Codul Muncii. 4 A se vedea art. 148 alin. 2 din Codul Muncii; Legea nr. 448/2006 privind
protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006), modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 275/2007 (publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 17 octombrie 2007). 5 A se vedea Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată ulterior. 9 precizate mai sus, rămânând în afara
acestora doar cele ale avocaţilor şi cele ale militarilor. Raporturile de asigurări sociale reprezintă aşadar relaţiile
juridice care se nasc, se modifică şi sting în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale. Trăsăturile lor
caracteristice sunt considerate următoarele: – subiectele raportului de asigurare sunt, pe de o parte, persoana
fizică (asiguratul), iar pe de altă parte organizaţia de asigurări prin organismele competente; – conţinutul
raporturilor de asigurare este în esenţă alcătuit din dreptul asiguratului la primirea indemnizaţiei de asigurări
sociale şi obligaţia corelativă a instituţiei de asigurări de a o plăti şi din obligaţia asiguratului de a vira
contribuţia de asigurări sociale corelativă cu dreptul instituţiei de asigurare de a pretinde plata contribuţiei
(raport juridic de tip comutativ); – raportul de asigurare se naşte, ca regulă, ex lege neavând la bază voinţa
subiectelor sale; – conţinutul raportului de asigurare este prestabilit prin lege; – obiectul raportului de asigurare
constă, în principal, din furnizarea unor prestaţii ce reprezintă venituri de înlocuire a câştigului profesional
(salariu, alte forme de venit profesional). Intră în categoria acestor raporturi cele privind: – pensiile şi alte
drepturi de asigurări sociale; – asigurările sociale de sănătate; – protecţia şomerilor. 3. Asistenţa socială –
instituţie a dreptului securităţii sociale Conform Dicţionarului explicatul al limbii române, asistenţa socială este
un sistem de ajutorare materială a persoanelor care nu sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare
traiului (p. 57). Într-un alt dicţionar, se reţine că asistenţa socială reprezintă o prestaţie realizată cu banii statului
care se adresează celor aflaţi în stare de sărăcie. Prin natura sa, asistenţa socială este un ajutor acordat de stat.
Considerăm că asistenţa socială este o componentă esenţială a securităţii sociale reprezentată de un sistem de
norme juridice prin care se pun în aplicare măsurile de protecţie şi acordare a unor prestaţii familiilor cu copii,
diferitelor categorii de minori şi bătrâni, persoanelor cu handicap şi altor beneficiari, suportate, după caz, din
bugetul de stat sau bugetele locale. După cum se constată, elementele principale ale definiţiei sunt date de sfera
persoanelor aflate în nevoie, de structura de organizare şi funcţionare, precum şi de modul de finanţare a
sistemului de asistenţă socială. Nevoia socială constituie ansamblul necesităţilor a căror satisfacere este
indispensabilă pentru asigurarea unui nivel şi stil de viaţă adaptate nivelului de dezvoltare şi statutului celor
vizaţi. Într-o clasificare, evident sumară, nevoile pot fi: primare, adică acelea care sunt indispensabile vieţii,
cum ar fi hrana, îmbrăcămintea etc.; secundare, care sunt necesare, dar nu indispensabile pentru a supravieţui:
lectură, recreere; terţiare sunt cele nesemnificative, de exemplu cadourile. Sărăcia absolută, sau marea sărăcie,
este o situaţie în care nevoile fundamentale nu sunt satisfăcute. Sărăcia relativă este definită în raport cu nevoile
sociale comparative; astfel, Uniunea Europeană consideră că sunt sărace persoanele care dispun de resurse atât
de reduse încât nu pot accede la modul de viaţă pe care oamenii îl găsesc normal pentru societatea în care
trăiesc. În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 47/20061 , asistenţa socială, componentă a sistemului
de protecţie socială, este ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, prin autorităţile administraţiei publice
centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea
efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a
persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. În vederea promovării procesului de incluziune socială, legea
reglementează coordonarea şi organizarea unitară a sistemului de servicii sociale şi prestaţii sociale. Privind
sistemul de asistenţă socială (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006).

3
Scopul este de a crea condiţiile necesare implementării măsurilor şi acţiunilor sociale pentru garantarea
dreptului fiecărei persoane aflate într-o situaţie de nevoie socială, datorată unor motive de natură economică,
fizică, psihică sau socială, de a beneficia de servicii sociale şi prestaţii sociale. Spre deosebire de raporturile de
asigurări sociale, care au o sferă de cuprindere mai redusă datorită calităţii de asigurat şi care, la rândul său,
este condiţionată de o anumită situaţie juridică, de exemplu, cea de salariat, raporturile de asistenţă socială au o
arie de cuprindere mult mai extinsă, derivată din noţiunea de nevoie. Întradevăr, asistenţa socială are o vocaţie
universală pentru că nevoia, odată dovedită, permite accesul tuturor categoriilor de persoane defavorizate, adică
a celor aflaţi în situaţii dificile din punct de vedere material, la prestaţiile ce se acordă în astfel de situaţii.
Asistenţa socială este finanţată pe principiul solidarităţii naţionale, iar din sumele alocate se plătesc diverse
ajutoare şi alocaţii şi se acordă prestaţii în natură (masa la cantinele de ajutor social, întreţinerea în şcoli
speciale, creşe, maternităţi, cămine de bătrâni, cămine spital etc.). Raporturile de asistenţă socială se
caracterizează, în principal, prin următoarele: – sunt reglementate exclusiv prin lege; – subiectele lor sunt
persoanele fizice aflate în nevoie, pe de o parte şi statul, prin organismele sale specializate, pe de altă parte; – în
conţinutul acestor raporturi intră dreptul persoanelor asistate social de a primi prestaţiile în bani sau în natură
stabilite de lege, precum şi obligaţia organelor specializate ale statului de a le acorda; – prestaţiile au un
cuantum forfetar şi ele nu sunt în mod obligatoriu succesive ca cele de asigurări sociale.

. Principiile dreptului securităţii sociale Termenul de principiu îşi are originea în grecescul arhe, pe care
latinii l-au tradus cu principium . El înseamnă început, obârşie, având şi sensul de element fundamental. Orice
principiu este deci un început, în plan ideal sau, de asemenea, o sursă, o cauză de acţiune1 . Principiile
dreptului sunt acele idei generale, postulate călăuzitoare sau precepte directoare care orientează elaborarea şi
aplicarea normelor juridice într-o ramură de drept sau la nivelul întregului sistem de drept. Ele au forţa şi
semnificaţia unor norme superioare, generale ce pot fi formulate în textele actelor normative, de regulă în legea
fundamentală, sau, dacă nu sunt formulate expres, sunt deduse în lumina valorilor promovate de societate. Şi în
dreptul securităţii sociale se întâlnesc două categorii de principii: – principii generale fundamentale ale
sistemului dreptului; – principii proprii dreptului securităţii sociale. Principiile generale, fundamentale, sunt
idei de bază ce se regăsesc în întreaga legislaţie naţională. Aceste principii, se apreciază , a fi următoarele: –
principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statului; – principiul libertăţii şi egalităţii; – principiul
responsabilităţii; – principiul echităţii şi justiţiei. Fiind principii ale întregului sistem de drept, se regăsesc în
fiecare ramură, deci şi în dreptul securităţii sociale. Dar, aşa cum am menţionat, fiecare ramură de drept se
caracterizează prin anumite principii specifice. Principiile cele mai importante ale dreptului securităţii sociale
pot fi considerate următoarele: –principiul egalităţii; –principiul universalităţii; –principiul asigurării
obligatorii; –principiul finanţării de la bugetul statului a prestaţiilor necontributive; –principiul indexării şi
compensării cuantumului prestaţiilor.

5. Izvoarele dreptului securităţii sociale În doctrina juridică se fac referiri la două categorii de izvoare ale
dreptului: izvoare materiale şi izvoare formale . Prin izvoare materiale se au în vedere sursele, factorii de
determinare şi creare, geneza dreptului. Prin izvoare formale sau juridice se înţeleg mijloacele cu ajutorul
cărora se exprimă izvoarele materiale, forma pe care o îmbracă dreptul în ansamblul normelor sale. În acest
sens, Hegel arăta că dreptul trece în existenţa faptică mai întâi prin formă, prin faptul că este pus ca lege . Într-
adevăr, pentru a-şi îndeplini rolul lor în organizarea şi funcţionarea societăţii, normele juridice trebuie
exprimate în anumite forme, proprii dreptului, care poartă denumirea de acte normative. În funcţie de organul
emitent, ele pot fi legi, ordonanţe, hotărâri, ordine etc. În accepţiunea juridică, aceste acte normative constituie
izvoare de drept. Aşadar, actele normative care reglementează relaţiile de securitate socială constituie izvoarele
dreptului securităţii sociale. Actele normative ale dreptului comunitar pot fi izvoare ale dreptului securităţii
sociale. Avem în vedere Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 referitor la sistemele de securitate socială care se
aplică angajaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor lor de familie care se deplasează în interiorul

4
Comunităţii, Regulamentului (CEE) nr. 574/72 care stabileşte modalităţile de aplicare a Regulamentului (CEE)
nr. 1408/714 , Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemului de securitate socială ,
Regulamentul (CE) nr. 458/2007 privind Sistemul european de statistici integrate privind protecţia socială6 etc.
Pot fi izvoare ale dreptului securităţii sociale convenţiile, tratatele etc. încheiate sau ratificate de ţara noastră.
Unele din aceste norme sunt adoptate de Organizaţia Internaţională a Muncii. România a ratificat Convenţia nr.
24/1927 privind asigurările în caz de boală (în industrie) şi Convenţia nr. 117/1962 privind politica socială
(obiective şi norme de bază). Totodată, urmează să ratifice Convenţia nr. 102/1952 privind salariaţii au dreptul
la protecţia socială a muncii, în sensul că măsurile de protecţie care privesc securitatea şi igiena muncii,
regimul de economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele şi alte
situaţii specifice trebuie normate cu prioritate şi în conformitate cu anumite prevederi minimale sau maximale
(art. 38); – statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure
cetăţenilor un nivel de trai decent. Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă
medicală, la ajutor de şomaj şi alte forme de asistenţă socială stabilite de lege (art. 43); – statul acordă alocaţie
de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copiilor bolnavi şi handicapaţi (art. 45). Toate aceste dispoziţii
au valoare de principiu pentru dreptul securităţii sociale; ele sunt dezvoltate şi concretizate prin diferite acte
normative care reglementează relaţiile de securitate socială. În dreptul securităţii sociale este utilizată metoda
reglementării directe prin acte ale puterii, mai exact prin lege. Potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. 3 lit. i din
Constituţie, în legislaţia noastră orice reglementare în materia securităţii sociale face obiectul legii organice1 .
Sunt foarte multe acte normative, având rangul de lege, care constituie izvoare ale dreptului securităţii sociale,
de exemplu: –Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii2 ; –Legea nr. 49/1999 privind pensiile
I.O.V.R.3 ; –Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice4 ; –Legea nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale etc5 .; –Legea nr. 416/2001 privind venitul minim
garantat6 ; –Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă. 7 –Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială1 ; 1 Alexandru Athanasiu, op. cit.,
p. 30. 2 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999. 3 Publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 1 aprilie 1999, modificată ulterior. 4 Publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 9 martie 2000, modificată ulterior prin Legea nr. 281/2006 (publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 11 iulie 2006). 5 Publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, modificată ulterior. 6 Publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, modificată ulterior. 7 Publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată ulterior. 18 -Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii2 etc.; În conformitate cu prevederile art. 115 din Constituţie, Parlamentul poate adopta o lege specială
de abilitate a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice; ele conţin
de fapt norme cu putere de lege, urmând ulterior să fie aprobate de Parlament potrivit procedurii legislative,
până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
Ordonanţele pot fi izvoare ale dreptului securităţii sociale dacă îndeplinesc condiţia de a reglementa relaţii de
securitate socială. Are un astfel de caracter, de exemplu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999
privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap3 , Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului4 , Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 158/2006 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate5 , Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 67/2007 privind egalitatea de tratament între femei şi bărbaţi în cadrul schemelor de
securitate socială etc6 . Hotărârile Guvernului pot fi excepţional izvoare ale dreptului securităţii sociale. Ele se
emit în baza şi în vederea executării legii. Au un asemenea caracter, de pildă, hotărârile prin care sunt indexate
pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi alocaţiile de hrană pentru consumurile colective din
unităţile de asistenţă socială etc. Pot avea calitatea de izvoare ale dreptului securităţii sociale ordinele şi
instrucţiunile miniştrilor, diferite norme metodologice sau tehnice, date în aplicarea unor dispoziţii legale care

5
reglementează relaţii de securitate socială. Intră în această categorie, de exemplu: - Ordinul nr. 340/2001 al
ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii
nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările
ulterioare . 1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006. 2 Publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. 3 Publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, modificată ulterior. 4 Publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005, modificată ulterior. 5 Publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, modificată ulterior. 6 Publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007. 7 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 10 mai
2001. Acest ordin a fost modificat şi completat prin Ordinul nr. 518/2001, (publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 464 din 14 august 2001), prin Ordinul nr. 718/2001 (publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 834 din 27.XII.2001), prin Ordinul nr. 516/2002, (publicat în Monitorul Oficial al
României, 19 - Ordinul nr. 469/2001 al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de sănătate pentru aprobarea
Listei cuprinzând bolile de care asiguraţii beneficiază în tratament ambulatoriu, de medicamente eliberate fără
contribuţie personală, decontate din Fondul de asigurări sociale de sănătate;1 - Ordinul nr. 653/2000 al
ministrului sănătăţii, privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor. - Ordinul nr. 79/2002 al
Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere în
instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap pe baza căruia se stabileşte contribuţia de întreţinere
datorată de persoanele cu handicap asistate de susţinătorii legali ai acestora3 . - Ordinul nr. 383/2005 al
ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, pentru aprobarea standardelor generale de calitate privind
serviciile sociale şi a modalităţii de evaluare a îndeplinirii acestora de către furnizori;4 - Ordinul nr. 95/2006 al
Agenţiai Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind
colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă
socială/persoane cu atribuţii de asistenţă socială, în domeniul protecţiei drepturilor copilului;5 - Ordinul nr.
280/2006 al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, privind aprobarea Procedurii de lucru în vederea
constituirii, actualizării şi accesării Registrului electronic unic al serviciilor sociale; - Ordinul nr. 61/2007 al
ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse pentru aprobarea metodologiei de autorizare a interpreţilor
limbajului mimico-gestual şi a interpreţilor limbajului specific persoanei cu surdocecitate etc.7 Partea I, nr. 886
din 9 decembrie 2002), prin Ordinul nr. 7/2004 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din
20 ianuarie 2004), prin Ordinul nr. 134/2004 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 8
aprilie 2004), prin Ordinul nr. 46/2005 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 15
februarie 2005), prin Ordinul nr. 595/2005 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 26
august 2005), prin Ordinul nr. 95/2006 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 22
februarie 2006). 1 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 6 septembrie 2001. 2
Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 5 decembrie 2001. 3 Publicat în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 554 din 29 iulie 2002. 4 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 709 din 5 august 2005.
5 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 305 din 5 aprilie 2006. 6 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
330 din 12 aprilie 2006. 7 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 662 din 27 septembrie 2007. 20

ASIGURĂRILE SOCIALE DE SĂNĂTATE

1. Noţiunea şi trăsăturile asigurărilor sociale de sănătate Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul
sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru
asiguraţi . Art. 34 din Constituţia României prevede: – dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat; – statul este
obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice; – organizarea asistenţei medicale şi a
sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor
medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a

6
persoanei se stabilesc potrivit legii. Asigurările sociale de sănătate, ca instituţie a dreptului, reprezintă un
ansamblu de norme juridice prin care se reglementează îngrijirea medicală a salariaţilor şi a altor categorii de
persoane prin intermediul serviciilor medicale, medicamentelor şi materialelor sanitare. Protecţia (ocrotirea)
sănătăţii face parte integrantă din sistemul securităţii sociale, fiind o nouă formă de asigurări sociale de stat .
Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, protejează practic toată populaţia ţării şi anume atât salariaţii,
cât şi pensionarii, şomerii, precum şi persoanele care lucrează pe bază de convenţii civile, dar şi persoanele care
nu sunt salariate, dar au obligaţia să îşi asigure sănătatea. Datorită faptului că asigurările sociale de sănătate
funcţionează în regim obligatoriu, consecinţa imediată este aceea că plata contribuţiei de asigurări sociale de
sănătate este obligatorie, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, în cuantumurile şi la termenele
prevăzute. În afara asigurărilor sociale de sănătate menţionate, pot funcţiona şi alte forme de asigurări de
sănătate în diferite situaţii speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii (art. 208 alin. 4). 2. Principiile
asigurărilor sociale de sănătate A se vedea art. 1 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006), modificată ulterior,
inlusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 659 din 26 septembrie 2007). 2 A se vedea în acest sens, Şerban Beligrădeanu, Ion Traian Ştefănescu,
Dicţionar de drept al muncii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 15. 22 Art. 208 alin. 3 din Legea nr.
95/2006 reglementează anumite principii pe baza cărora funcţionează sistemul asigurărilor sociale de sănătate
şi anume: a) alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări; b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea
şi utilizarea fondurilor; c) alegerea liberă de către asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente
şi de dispozitive medicale; d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare; e) participarea
obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate; f) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul
Fondului; g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, oricărui
asigurat; h) transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate; i) libera concurenţă între
furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.

3. Asiguraţii sistemului de asigurări sociale de sănătate Asigurarea socială de sănătate poate fi: - obligatorie; -
facultativă. Sunt asiguraţi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care
au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada
plăţii contribuţiei la fond(art. 211 alin. 1). Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără
plata contribuţiei: a) toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt
elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau
studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă; 23 b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din
sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social
acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;1 c) persoanele ale căror
drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate
din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în
străinătate ori constituite în prizonieri, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6
martie 1945 din motive etnice, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale
invalizilor şi văduvelor de război, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi
persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-
1961, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunoştinţei faţă de eroii martiri şi
luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, dacă nu realizează
alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, precum şi cele provenite din
pensii; d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepţia celor

7
obţinute în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în
muncă a persoanelor cu handicap; e) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite
de Ministerul Sănătăţii Publice, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă,
pensie sau din alte resurse; f) femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul
de bază minim brut pe ţară (art. 213 alin. 1). Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situaţii,
pe durata acesteia, cu plata contribuţiei din alte surse: a) satisfac serviciul militar în termen; b) se află în
concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale; 1 Lit. b a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernuluzi nr. 72/2006. 24 c) se află în
concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la
împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani; d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest
preventiv; e) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj; f) sunt returnate sau expulzate ori sunt
victime ale traficului de persoane şi se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii; g) persoanele
care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001; h) pensionarii, pentru
veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit; i) persoanele care se află în executarea
măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal1 ; persoanele care se află în perioada de amânare sau
întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri (art. 213 alin. 2). Persoanele care au
calitatea de asigurat fără plata contribuţiei vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverinţă de
asigurat fără plata contribuţiei eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atestă această calitate în urma
prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc că se încadrează în prevederile de mai sus. Acest
document va fi vizat periodic, în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a
documentelor care dovedesc menţinerea condiţiilor de încadrare în categoria asiguraţilor fără plata
contribuţiei(art. 213 alin. 3). Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute mai sus au obligaţia să se asigure şi
să plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate (art. 213 alin. 4). Persoanele asigurate din statele cu
care ţara noastră a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii beneficiază de servicii
medicale şi alte prestaţii acordate pe teritoriul 1 Art. 105 prevede internarea într-un institut medical educativ:
„Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia faţă de minorul care, din cauza stării sale fizice sau
psihice, are nevoie de un tratament medical şi de un regim special de educaţie.” Art. 113 prevede Obligarea la
tratament medical: „Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau
alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la
tratament medical până la însănătoşire. Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu se prezintă
regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală. Dacă persoana obligată la tratament este condamnată
la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, tratamentul se efectuează şi în timpul executării
pedepsei. Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale
sau al judecăţii.” Art. 114 prevede internarea medicală: „Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se
află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de
specialitate, până la însănătoşire. Această măsură poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale
sau al judecăţii.” României, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale. Asigurarea socială
de sănătate este facultativă pentru următoarele categorii de persoane: a) membrii misiunilor diplomatice
acreditate în România; b) cetăţenii străini şi apatrizii care se află temporar în ţară, fără a solicita viză de lungă
şedere; c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în ţară(art. 214). Obligaţia virării
contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane
pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special, precum şi persoanelor fizice. Persoanele
juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări
alese în mod liber de asiguraţi declaraţii nominale privind obligaţiile ce le revin faţă de fond şi dovada plăţii
contribuţiilor. Prevederile de mai sus se aplică şi persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt
autorizate să desfăşoare activităţi independente(art. 215). În cazul neachitării la termen a contribuţiilor datorate

8
fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate,
procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a
majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală(art. 216).

. Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor Asiguraţii au următoarele drepturi: a) să aleagă furnizorul de servicii

medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură; b) să fie înscrişi pe lista unui medic de
familie pe care îl solicită, suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă
localitate; c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii
pe listele acestuia; 26 d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive
medicale în mod nediscriminatoriu; e) să efectueze controale profilactice; f) să beneficieze de servicii de
asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor; g) să
beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări
de sănătate; h) să beneficieze de servicii medicale de urgenţă; i) să beneficieze de unele servicii de asistenţă
stomatologică; j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare; k) să beneficieze de dispozitive
medicale; l) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu; m) să li se garanteze confidenţialitatea
privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul; n) să aibă dreptul la informaţie în cazul
tratamentelor medicale; o) să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate (art. 218
alin. 2). Asiguraţii prevăzuţi în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare1 , şi în Legea nr. 360/2002
privind Statutul poliţistului2 , beneficiază de asistenţă medicală gratuită, respectiv servicii medicale,
medicamente şi dispozitive medicale, suportate din fond, în condiţiile contractului-cadru şi din bugetele
ministerelor şi instituţiilor respective, în condiţiile plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Personalităţile internaţionale cu statut de demnitar primesc asistenţă medicală de specialitate în unităţi sanitare
nominalizate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Tarifele serviciilor hoteliere pentru persoana care
însoţeşte copilul internat în vârstă de până la 3 ani, precum şi pentru însoţitorul persoanei cu handicap grav
internate se suportă de către casele de asigurări, dacă medicul consideră necesară prezenţa lor pentru o perioadă
determinată(art. 221). În sfârşit, fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casele
de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuţie şi a modalităţii de plată, precum şi
asupra drepturilor şi obligaţiilor sale (art. 222). 1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155
din 20 iulie 1995, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2007 (publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 29 iunie 2007). 2 Publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 24/2005 (publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 7 martie 2005). 27 Obligaţiile asiguraţilor sunt
următoarele: a) să se înscrie pe lista unui medic de familie; b) să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar
modificări în starea lor de sănătate; c) să se prezinte la controalele profilactice şi periodice; d) să anunţe în
termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a
modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi; e) să respecte cu stricteţe
tratamentul şi indicaţiile medicului; f) să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medicosanitar; g) să
achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata; h) să prezinte furnizorilor de servicii
medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat(art. 219). Pe lângă drepturile şi obligaţiile
menţionate, asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază care cuprinde servicii medicale, servicii de
îngrijire a sănătăţii, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale. Persoanele care nu fac dovada
calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor
cu potenţial endemo-epidemic şi cele prevăzute în Programul naţional de imunizări, monitorizarea evoluţiei
sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale(art.
220). 5. Constituirea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate Fondul naţional unic de asigurări

9
sociale de sănătate se formează din: a) contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice; b) subvenţii de la bugetul de
stat; c) dobânzi, donaţii, sponsorizări, venituri obţinute din exploatarea patrimoniului CNAS şi caselor de
asigurări, precum şi alte venituri. Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de
sănătate, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata 28 acestor drepturi, este de 0,75%, aplicată la fondul
de salarii sau, la drepturile reprezentând indemnizaţie de şomaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe
venit, şi se achită la bugetul Fondului. Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare
pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor asigurate fără plata contribuţiei. Contribuţia lunară a
persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: a) veniturilor din salarii sau
asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit; b) veniturilor impozabile realizate de persoane care
desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra
căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim
brut pe ţară, lunar; c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură,
pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b); d) indemnizaţiilor de
şomaj; e) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din
drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri
care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit.
a)-d), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar; f) veniturilor realizate din pensii. În
cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de natura celor prevăzute mai sus la lit. a)-d) şi f),
contribuţia se calculează asupra tuturor acestor venituri. În cazul persoanelor care realizează venituri de natura
celor prevăzute lit. c) sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi care nu fac parte din familiile
beneficiare de ajutor social, contribuţia lunară de 6,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o
treime din salariul de bază minim brut pe ţară. Contribuţiile prevăzute mai sus se plătesc după cum urmează: a)
lunar, pentru cele prevăzute la lit. a), d) şi f); b) trimestrial, pentru cele prevăzute la lit. b) şi la alin. (4); c)
anual, pentru cele prevăzute la lit. c) şi e). Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra
sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar 29 de completare sau plăţilor compensatorii,
potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor reglementate de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de
sănătate. Obligaţia virării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care
plăteşte asiguraţilor veniturile prevăzute la lit. a), d) şi f), respectiv asiguraţilor pentru veniturile prevăzute la
lit. b), c) şi e). Termenul de prescripţie a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se stabileşte în
acelaşi mod cu cel prevăzut pentru obligaţiile fiscale(art. 257). Persoanele juridice sau fizice la care îşi
desfăşoară activitatea asiguraţii au obligaţia să calculeze şi să vireze la fond o contribuţie de 7% asupra
fondului de salarii, datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea respectivă. Prin fond de salarii
realizat, se înţelege totalitatea sumelor utilizate de o persoană fizică şi juridică pentru plata drepturilor salariale
sau asimilate salariilor. Nerespectarea prevederilor de mai sus duce la diminuarea pachetului de servicii de
bază. Aceasta are loc după 3 luni de la ultima plată a contribuţiei. Pentru perioada în care angajatorii suportă
indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, aceştia au obligaţia de a plăti contribuţia de 7% raportată
la fondul de salarii, pentru salariaţii aflaţi în această situaţie(art. 258). Pentru beneficiarii indemnizaţiei de
şomaj contribuţia se calculează şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de
către cei care efectuează plata acestor drepturi. Pentru pensionari contribuţia datorată de aceştia se aplică numai
la veniturile din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit, se calculează pentru diferenţa între
cuantumul pensiei şi această limită şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de
către cei care efectuează plata acestor drepturi. Contribuţia pentru veniturile din pensii aflate sub limita sumei
neimpozabile se suportă de bugetul de stat se datorează şi se calculează începând cu 1 ianuarie 2009.1 1 Art.
259 alin. 3 din Legea nr. 95/206 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2007. 30
Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligaţia să îşi asigure sănătatea, sunt obligate să comunice direct casei

10
de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii şi achitării contribuţiei de
6,5%. Pentru lucrătorii migranţi care îşi păstrează domiciliul sau reşedinţa în România, contribuţia lunară la
fond se calculează prin aplicarea cotei de 6,5% la veniturile obţinute din contractele încheiate cu un angajator
străin. Pentru persoanele care se asigură facultativ, contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei
de 13,5% la valoarea a două salarii de bază minime brute pe ţară, pentru un pachet de servicii stabilit prin
contractul-cadru. Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate,
pentru a obţine calitatea de asigurat: a) să achite contribuţia legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat
venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale, calculată la salariul minim
brut pe ţară în vigoare la data plăţii, calculându-se majorări de întârziere; b) să achite pe întreaga perioadă a
termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor
impozabile realizate, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă; c) să achite atât contribuţia
legală lunară şi obligaţiile fiscale accesorii pentru perioada în care au realizat venituri impozabile, cât şi
contribuţia legală lunară, precum şi majorările de întârziere sau, după caz, obligaţiile fiscale accesorii, pentru
perioada în care nu au fost realizate venituri impozabile pe o perioadă mai mare de 6 luni. Se aplică situaţiilor
în care în cadrul termenelor de prescripţie fiscală există atât perioade în care s-au realizat venituri impozabile,
cât şi perioade în care nu s-au realizat astfel de venituri. În cazul în care perioada în care nu s-au realizat
venituri impozabile este mai mică de 6 luni, se achită contribuţia legală lunară proporţional cu perioada
respectivă, inclusiv majorările de întârziere şi obligaţiile fiscale accesorii, după caz.1 Termenele de prescripţie
privind obligaţiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale.2 1
Art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/206 a fost modificat prin Legea nr. 264/2007 (publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 503 din 27 iulie 2007). 2 Art. 259 alin. 8 din Legea nr. 95/206 a fost modificat prin
Legea nr. 264/2007. 31 Persoanele care au obligaţia să se asigure, altele decât cele prevăzute mai sus şi care nu
se încadrează în categoriile de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără plata contribuţiei,
plătesc contribuţia lunară de asigurări sociale de sănătate calculată prin aplicarea cotei de 6,5% la salariul de
bază minim brut pe ţară. Contribuţia datorată pentru persoanele asigurate fără plata contribuţiei se suportă după
cum urmează: a) de către bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. a), c), d), f) şi i),
iar pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. h) începând cu 1 ianuarie 2009;1 b) de către bugetul
asigurărilor sociale de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. b); c) de către bugetul
asigurărilor de şomaj, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. e); d) de către bugetele locale, pentru
persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. g). Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit.
a), c), d), f) şi i) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra sumei reprezentând valoarea a două salarii de
bază minime brute pe ţară. Contribuţiile pentru persoanele care se află în concediu pentru incapacitate
temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi persoanele care
beneficiază de indemnizaţie de şomaj, se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra indemnizaţiei pentru
incapacitate de muncă datorată unui accident de muncă sau unei boli profesionale, respectiv asupra
indemnizaţiei de şomaj. 1 Art. 260 alin. 1 lit. a a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
90/2007. Art. 213 alin. 2: a) satisfac serviciul militar în termen; b) se află în concediu pentru incapacitate
temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale; c) se află în
concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la
împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani; d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest
preventiv; e) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj; f) sunt returnate sau expulzate ori sunt
victime ale traficului de persoane şi se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii; g) persoanele
care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi
completările ulterioare; h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit; i)
persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care
se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri.

11
32 Contribuţiile pentru persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, se stabilesc
prin aplicarea cotei de 6,5% asupra ajutorului social acordat, pentru asigurarea venitului minim garantat(art.
260). Angajatorii şi asiguraţii care au obligaţia plăţii contribuţiei în condiţiile prezentei legi şi care nu o
respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere. CNAS aprobă norme privind
desfăşurarea activităţii de executare silită a creanţelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât
cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF. Persoanele asigurate şi persoanele fizice şi juridice la
care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF sau
ale caselor de asigurări, documentele justificative şi actele de evidenţă necesare în vederea stabilirii obligaţiilor
la fond (art. 261). 6. Răspunderi şi sancţiuni Încălcarea prevederilor legii atrage răspunderea materială, civilă,
contravenţională sau penală(art. 301). A. Infracţiuni Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri sau
nevirarea la fond a contribuţiei reţinute de la asiguraţi constituie infracţiunea de deturnare de fonduri (art. 303).
Completarea declaraţiei nominale privind obligaţiile ce le revin faţă de fond, cu date nereale, având ca efect
denaturarea evidenţelor privind asiguraţii, stadiul de cotizare sau contribuţiile faţă de fond, constituie
infracţiunea de fals intelectual (art. 304). B. Contravenţii Constituie contravenţii următoarele fapte: a)
nedepunerea la termen a declaraţiei; b) nevirarea contribuţiei datorate de către persoanele fizice şi juridice
angajatoare; c) refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF şi ale caselor de asigurări a
documentelor justificative şi a actelor de evidenţă necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond; 33 d)
refuzul de a pune la dispoziţie organelor de control ale caselor de asigurări documentele justificative şi actele
de evidenţă financiar-contabilă privind sumele decontate din fond(art. 305). Contravenţiile prevăzute la art. 305
se sancţionează după cum urmează: a) cele prevăzute la lit. a) şi c), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei; b)
cele prevăzute la lit. b) şi d), cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei(art. 306). Constatarea contravenţiilor şi
aplicarea sancţiunilor se fac de către organele de control ale ANAF şi ale caselor de asigurări. Amenzile
contravenţionale aplicate constituie venituri la bugetul de stat(art. 307). Prevederile de mai sus se completează
cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor(art. 308).
Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal
ori, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii, agentul constatator făcând menţiune despre
această posibilitate în procesulverbal. Dispoziţiile Legii nr. 95/2006 referitoare la obligaţiile faţă de fond se
completează cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale(art. 309). .
Asigurările voluntare de sănătate Asigurările voluntare de sănătate sunt reglementate prin Legea nr. 95/2006,
în Titlul nr. X. Asigurările voluntare de sănătate reprezintă un sistem facultativ prin care un asigurător1
constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi 2 expuşi la 1
Asigurător este persoana juridică sau filiala autorizată în condiţiile Legii privind activitatea de asigurare şi
supravegherea asigurărilor, să exercite activităţi de asigurare, să practice clasele de asigurări de sănătate din
categoria asigurărilor de viaţă şi/sau generale şi care îşi asumă răspunderea de a acoperi cheltuielile cu
serviciile medicale prevăzute în contractul de asigurare voluntară de sănătate, precum şi sucursala unei societăţi
de asigurare sau a unei societăţi mutuale, dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului
Economic European, care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine în
acest sens (art. 339 lit. b). nr. 32/2000 2 Asigurat este persoana care are un contract de asigurare încheiat cu
asigurătorul şi faţă de care asigurătorul are obligaţia ca la producerea riscului asigurat să acorde indemnizaţia
sau suma asigurată conform prevederilor contractului de asigurare voluntară de sănătate (art. 339 lit. a). 34
producerea riscului de îmbolnăvire, şi îi indemnizează, în conformitate cu clauzele stipulate în contractul de
asigurare, pe cei care suferă un prejudiciu, din fondul alcătuit din primele încasate, precum şi din celelalte
venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate de asigurător şi fac parte din gama asigurărilor facultative
conform Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România. Asiguraţii pot primi indemnizaţii
atât pentru acea parte a cheltuielilor cu serviciile medicale care excedează pachetului de servicii medicale de
bază1 acoperite de sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât şi pentru coplăţi 2 , dacă acest lucru este

12
prevăzut în contractul de asigurare voluntară de sănătate. Nu fac obiectul prezentei legi asigurările pentru boli
profesionale şi accidente de muncă şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament3 (art. 340).
Asigurările voluntare de sănătate pot fi, asigurări de tip complementar şi suplimentar. Asigurările de tip
complementar suportă total sau parţial plata serviciilor neacoperite parţial din pachetul de servicii medicale de
bază, coplăţi. Asigurările de tip suplimentar suportă total sau parţial plata pentru orice tip de servicii necuprinse
în pachetul de servicii medicale de bază, opţiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua
opinii medicale, condiţii hoteliere superioare, alte servicii medicale specificate în poliţa de asigurare(art. 341).
Sunt eligibile pentru serviciile oferite de sistemul de asigurări voluntare de sănătate orice persoane, cetăţeni
români, cetăţeni străini sau apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de bază în temeiul
asigurărilor sociale de sănătate(art. 342). Angajatorii, persoane fizice sau juridice, pot să încheie contracte de
asigurare voluntară pentru angajaţii lor, individual sau în grup, acordate ca beneficii adiţionale la drepturile
salariale ale acestora, în scopul atragerii şi stabilizării personalului angajat. 1 Pachet de servicii medicale de
bază sunt acele servicii şi produse destinate prevenirii, diagnosticării, tratamentului, corectării şi recuperării
diferitelor afecţiuni, la care asiguraţii au acces în totalitate, parţial sau cu anumite limitări în volum ori în suma
acoperită (art. 339 lit. f). 2 Coplata pentru asigurări voluntare de sănătate de tip complementar diferenţa între
tariful decontat de casa de asigurări de sănătate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi
tariful maximal stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate naţională în politica de preţuri a serviciilor
medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale (art. 339 lit. c). 3 Servicii medicale furnizate sub formă de
abonament sunt acele servicii medicale preplătite pe care furnizorii le oferă în mod direct abonaţilor şi nu prin
intermediul asigurătorilor, în afara serviciilor din pachetul de servicii medicale de bază din sistemul de
asigurări sociale de sănătate (art. 339 lit. i). 35 8. Concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
Drepturile de asigurări sociale, sunt reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind
susţinerea familiei în vederea creşterii copilului1 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind
concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate2 , care prevăd că asiguraţii au dreptul la: a)
concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în
afara muncii, boli profesionale şi accidente de muncă; b) prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi
recuperarea capacităţii de muncă; c) concediu şi indemnizaţie pentru maternitate; d) concediu şi indemnizaţie
pentru creşterea copilului; e) concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav; f) ajutor de deces.
Conform art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, asiguraţii, au dreptul, pe perioada în care
au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de
sănătate, dacă: - desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu;
- desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori
judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei
meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, cu ale persoanelor de mai sus; - beneficiază de
drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj. De aceleaşi drepturi beneficiază şi
persoanele care nu se află în una dintre situaţiile de mai sus, dar sunt: - asociaţi, comanditari sau acţionari; -
administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management; 1 Publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005, modificată ulterior, inclusiv prin
Legea nr. 7/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007). 2 Publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, modificată ulterior, inclusiv prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958
din 28 noiembrie 2006). 36 - membri ai asociaţiei familiale; - autorizate să desfăşoare activităţi independente; -
persoane care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii şi indemnizaţii pentru maternitate şi
concedii şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav, în condiţiile în care au început stagiul de cotizare
până la data de 1 ianuarie 2006.1 Aceştia, dacă au calitatea de pensionari, nu sunt asigurate conform
Ordonanţei de urgenţă, a Guvernului nr. 158/2005 cu excepţia pensionarilor de invaliditate gradul III şi a

13
pensionarilor nevăzători. Începând cu data de 1 ianuarie 2006, cota de contribuţie pentru concedii şi
indemnizaţii, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de
urgenţă, este de 0,75%, aplicată la fondul de salarii sau, la drepturile reprezentând indemnizaţie de şomaj ori
asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, şi se achită la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale
de sănătate. Persoanele juridice sau fizice au obligaţia să calculeze şi să vireze casei de asigurări de sănătate
cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii; acestea au obligaţia să anunţe lunar casei de asigurări de
sănătate schimbările de natură să modifice elementele de calcul pentru plata contribuţiei. Stagiul minim de
cotizare pentru acordarea drepturilor este o lună realizată în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se
acordă concediul medical. El se constituie din însumarea perioadelor: - pentru care s-a achitat contribuţia
pentru concedii şi indemnizaţii de către angajator sau de către asigurat respectiv de către fondul de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale sau bugetul asigurărilor pentru şomaj2 ; - pentru care plata
contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se suportă din alte surse; - pentru care, până la data intrării în
vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate s-
a făcut din alte surse. Se asimilează stagiului de cotizare perioadele în care asiguratul beneficiază de concediile
şi indemnizaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. 1 Art. 1 alin. 2 lit. e a fost
introdusă prin Legea nr. 399/2006 (Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 6
noiembrie 2006). 2 Text modificat prin Legea nr. 399/2006. 37 Se mai asimilează stagiului de cotizare şi
perioadele în care asiguratul: - a beneficiat de pensie de invaliditate; - a urmat cursurile de zi ale învăţământului
universitar, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora. Aceste perioade se
asimilează stagiului de cotizare numai dacă în aceste perioade asiguratul nu a realizat stagii de cotizare în
înţelesul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru
incapacitate temporară de muncă, fără condiţii de stagiu de cotizare, în cazul urgenţelor medico-chirurgicale,
tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, neoplaziilor şi SIDA. Lista cuprinzând urgenţele medico-
chirurgicale, precum şi bolile infectocontagioase din grupa A este stabilită prin hotărâre a Guvernului. Baza de
calcul a indemnizaţiilor se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care
se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară lunar, pe baza cărora se
calculează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii.1 În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de 6
luni, baza de calcul a indemnizaţiilor o constituie media veniturilor lunare la care s-a calculat contribuţia pentru
concedii şi indemnizaţii, din lunile respective sau, venitul lunar din prima lună de activitate pentru care s-a
stabilit să se plătească contribuţia. Din duratele de acordare a concediilor medicale, exprimate în zile
calendaristice, se plătesc zilele lucrătoare. La stabilirea numărului de zile ce urmează a fi plătite se au în vedere
prevederile legale cu privire la zilele de sărbătoare declarate nelucrătoare, precum şi cele referitoare la
stabilirea programului de lucru, prevăzute prin contractele colective de muncă. Asiguraţii beneficiază de
concedii şi de indemnizaţii, în baza certificatului medical eliberat de medicul curant, acesta fiind orice medic
aflat în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, şi orice alt medic cu autorizaţie de liberă practică
valabilă şi care încheie o convenţie în acest sens cu casele de asigurări de sănătate, în condiţiile Contractului-
cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. 1
Text modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2006. 38 9. Indemnizaţia pentru incapacitate
temporară de muncă Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se suportă: - de către angajator, din
prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă; 1 - din bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate, începând cu: a) ziua următoare celor suportate de angajator, şi până la data
încetării incapacităţii temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia; b) prima zi de incapacitate
temporară de muncă, în cazul persoanelor asigurate care beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din
bugetul asigurărilor pentru şomaj, asociaţi, comanditari sau acţionari, administratori sau manageri care au
încheiat contract de administrare ori de management, membri ai asociaţiei familiale, autorizate să desfăşoare
activităţi independente. Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de

14
muncă, este de cel mult 183 de zile în interval de un an, socotit din prima zi de îmbolnăvire.2 Începând cu a 91-
a zi concediul se poate prelungi până la 183 de zile, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale. 3 Durata
de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este mai mare în cazul
unor boli speciale şi se diferenţiază după cum urmează: - un an, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză
pulmonară şi unele boli cardiovasculare, stabilite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, denumită în
continuare CNAS, cu acordul Ministerului Sănătăţii; - un an, cu drept de prelungire până la un an şi 6 luni de
către medicul expert al asigurărilor sociale, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză meningeală,
peritoneală şi urogenitală, inclusiv a glandelor suprarenale, pentru SIDA şi neoplazii, în funcţie de stadiul bolii;
1 Text modificat prin Legea nr. 399/2006. 2 Text modificat prin Legea nr. 399/2006. 3 Text modificat prin
Legea nr. 399/2006. 39 - un an şi 6 luni, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză pulmonară operată şi
osteoarticulară; - 6 luni, cu posibilitatea de prelungire până la maximum un an, în intervalul ultimilor 2 ani,
pentru alte forme de tuberculoză extrapulmonară, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale. Medicul
primar sau, medicul specialist în afecţiunea principal invalidantă poate propune pensionarea de invaliditate
dacă bolnavul nu a fost recuperat la expirarea duratelor de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate
temporară de muncă. În situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării, medicul poate propune
prelungirea concediului medical peste 183 de zile, în scopul evitării pensionării de invaliditate şi menţinerii
asiguratului în activitate. Medicul expert al asigurărilor sociale decide prelungirea concediului medical pentru
continuarea programului recuperator, reducerea programului de lucru, reluarea activităţii în raport de pregătirea
profesională şi de aptitudini ori pensionarea de invaliditate. Prelungirea concediului medical peste 183 de zile
se face pentru cel mult 90 de zile, în raport cu evoluţia cazului şi cu rezultatele acţiunilor de recuperare (art. 14
alin. 4). În cazul în care medicul expert al asigurărilor sociale a emis avizul de pensionare de invaliditate, plata
indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se face până la sfârşitul lunii următoare celei în care s-a
emis avizul, fără a se depăşi durata maximă de acordare a concediului. Asiguraţii a căror incapacitate temporară
de muncă a survenit în timpul concediului de odihnă sau al concediului fără plată beneficiază de indemnizaţie
pentru incapacitate temporară de muncă, concediul de odihnă sau fără plată fiind întrerupt, urmând ca zilele
neefectuate să fie reprogramate. Beneficiază de indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, în
aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi asiguraţi, pensionarii, precum şi pensionarii de invaliditate gradul III sau,
pensionarii nevăzători, membri ai asociaţiei familiale sau autorizaţi să desfăşoare activităţi independente.
Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se determină prin aplicarea
procentului de 75% asupra bazei de calcul. Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară
de muncă, determinată de tuberculoză, SIDA, neoplazii, 40 precum şi de o boală infectocontagioasă din grupa
A şi de urgenţe medico-chirurgicale, este de 100% din baza de calcul. 10. Concedii şi indemnizaţii pentru
prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă În scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării
capacităţii de muncă, asiguraţii pot beneficia de: - indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă; - concediu
şi indemnizaţie pentru carantină; - tratament balnear, în conformitate cu programul individual de recuperare.
Indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă cu o pătrime din durata normală se acordă asiguraţilor care,
din motive de sănătate, nu mai pot realiza durata normală de muncă. Indemnizaţia se acordă, la propunerea
medicului curant, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale, pentru cel mult 90 de zile în ultimele 12
luni anterioare primei zile de concediu, în una sau mai multe etape. Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei
pentru reducerea timpului de muncă este egal cu diferenţa dintre baza de calcul şi venitul salarial brut realizat
de asigurat prin reducerea timpului normal de muncă, fără a depăşi 25% din baza de calcul. Concediul şi
indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei
boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de direcţia de sănătate publică. Cuantumul brut
lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul. Asiguraţii aflaţi în incapacitate
temporară de muncă pe o perioadă mai mare de 90 de zile consecutive beneficiază de tratament balnear şi de
recuperare a capacităţii de muncă, pe baza prescripţiilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în

15
condiţiile prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de
asigurări sociale de sănătate. Tratamentul balnear şi de recuperare a capacităţii de muncă se desfăşoară în
conformitate cu prevederile programului individual de 41 recuperare întocmit de medicul curant, cu avizul
obligatoriu al medicului expert al asigurărilor sociale, în funcţie de natura, stadiul şi prognosticul bolii,
structurat pe etape. În funcţie de tipul afecţiunii şi de natura tratamentului, durata tratamentului balnear este de
15-21 de zile şi se stabileşte odată cu avizul obligatoriu al medicului expert. Programul individual de recuperare
este obligatoriu şi se realizează în unităţi sanitare specializate aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări
de sănătate. După fiecare etapă prevăzută în programul individual de recuperare asiguraţii sunt supuşi
reexaminării medicale. În funcţie de rezultatele acesteia medicul expert actualizează programul individual de
recuperare, recomandă reluarea activităţii profesionale sau propune pensionarea de invaliditate. Plata
indemnizaţiilor nu se cuvine pe perioadele în care asiguratul, din motive imputabile lui, nu îşi îndeplineşte
obligaţia de a urma şi de a respecta programul individual de recuperare. 11. Concediul şi indemnizaţia de
maternitate Aşa cum prevede art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, asiguratele au
dreptul la concedii pentru sarcină şi lăuzie, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, perioadă în care
beneficiază de indemnizaţie de maternitate. De aceleaşi drepturi beneficiază şi femeile care din motive
neimputabile lor, nu mai au calitatea de asigurat, dacă nasc în termen de 9 luni de la data pierderii acestei
calităţii. Faptul că pierderea calităţii de asigurat nu s-a produs din motive imputabile persoanei în cauză se
dovedeşte cu acte oficiale eliberate de către angajatori sau asimilaţii acestora. În această situaţie, baza de calcul
a indemnizaţiei de maternitate se constituie din media veniturilor lunare pe baza cărora s-a calculat contribuţia
pentru concedii şi indemnizaţii, din ultimele 6 luni anterioare datei pierderii calităţii de asigurat. Concediul
pentru sarcină se acordă pe o perioadă de 63 de zile înainte de naştere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă
de 63 de zile după naştere. Concediile pentru sarcină şi lăuzie se pot compensa între ele, în funcţie de
recomandarea medicului şi de opţiunea persoanei 42 beneficiare, în aşa fel încât durata minimă obligatorie a
concediului de lăuzie să fie de 42 de zile calendaristice. Persoanele cu handicap asigurate beneficiază, la cerere,
de concediu pentru sarcină, începând cu luna a 6-a de sarcină. În situaţia copilului născut mort sau dacă acesta
moare în perioada concediului de lăuzie, indemnizaţia de maternitate se acordă pe toată durata acestuia.
Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei de maternitate este de 85% din baza de calcul. 12. Concediul şi
indemnizaţia pentru creşterea copilului Conform art. 1 din Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/20051 ,
începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat
timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit beneficiază de concediu pentru creşterea
copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o
indemnizaţie lunară în cuantum de 800 lei. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizaţiei este
de 600 lei. Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit se înţelege: venituri din salarii, venituri din
activităţi independente, venituri din activităţi agricole. În calculul celor 12 luni se includ şi perioadele în care
persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: - şi-au însoţit şoţul/soţia trimis/trimisă în
misiune permanentă în străinătate; - au beneficiat de indemnizaţie de şomaj; - au beneficiat de concedii şi
indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate; - au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul
public de pensii; - au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute
de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective; 1 Privind susţinerea familiei
în vederea creşterii copiilor (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie
2005), modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 7/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 33 din 17 ianuarie 2007). 43 - au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de
asigurare socială; - au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani,
respectiv până la vârsta de 3 ani în cazul copilului cu handicap; - au beneficiat de pensii de invaliditate; - au
beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din

16
iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul; - au lucrat cu contract individual de muncă în
străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state; - se află în
perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă,
pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare; - se află în perioada de 60 de zile de la
absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă sau de
diplomă, în vederea angajării ori, trecerii în şomaj, potrivit legii.1 În perioadele în care beneficiarii acestor
drepturi realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, se acordă un stimulent în cuantum lunar
de 300 lei, situaţie în care plata indemnizaţiei de 800 lei se suspendă. Începând cu data de 1 ianuarie 2007,
cuantumul stimulentului lunar este de 100 lei. Conform art. 4 din acest act normativ, începând cu data de 1
ianuarie 2007, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii, este următorul: - 200 lei lunar, în situaţia copiilor în
vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap; - 24 în situaţia copiilor în vârstă de peste 2
ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap2 . Indemnizaţia sau stimulentul, se cumulează cu alocaţia de
stat pentru copii. 1 Articol modificat prin Legea nr. 7/2007. 2 Aşa cum prevede art. 3 din Legea nr. 61/1993
privind alocaţiile de stat pentru copii (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 28
februarie 2007). A se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 57/2007 privind stabilirea cuantumului lunar al
alocaţiei de stat pentru copii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2006).
44 De indemnizaţie şi stimulent beneficiază, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat
copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia
asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numită tutore. Acordarea drepturilor, se face
ţinându-se seama de 12 luni anterioare datei de la care, s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea, s-a
instituit plasamentul sau tutela.1 Concediul, drepturile şi indemnizaţia lunară se cuvin pentru fiecare dintre
primele 3 naşteri sau, pentru primii 3 copii. Cei care îndeplinesc condiţiile au dreptul la concediu fără plata
indemnizaţiei pentru creşterea copilului după primele 3 naşteri sau, după caz, după primii 3 copii. Durata
concediului este de 3 luni şi se acordă integral, o singură dată, în perioada până la împlinirea de către copil a
vârstei de 2 ani, respectiv a vârstei de 3 ani în cazul copilului cu handicap. Cererea pentru acordarea acestui
concediu se depune şi se înregistrează la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de naştere al
copilului. Drepturile se acordă în situaţia în care solicitantul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: - este
cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid; - are domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României; - locuieşte
împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.
Drepturile reprezentând indemnizaţie, stimulent sau alocaţie de stat pentru copii, se acordă, la cerere, în baza
următoarelor documente: - actul de identitate al solicitantului; - certificatul de naştere al copilului şi, livretul de
familie; - certificatul de persoană cu handicap al copilului, după caz; - adeverinţă eliberată de autorităţile
competente sau de către angajator, din care să rezulte calitatea de asigurat; - adeverinţă eliberată de plătitorul
indemnizaţiei de maternitate sau, alte dovezi, din care să reiasă ultima zi de concediu de maternitate; 1 Art. 5 a
fost modificat prin Legea nr. 7/2006. 45 - declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu
beneficiază în acelaşi timp de indemnizaţie de maternitate; - declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte
că celălalt părinte natural sau, o altă persoană care a adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea
adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost
numită tutore, nu beneficiază de drepturile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005; -
declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului şi
că acesta nu este încredinţat sau dat în plasament nici unui organism privat autorizat sau serviciu public
autorizat ori unei persoane fizice; - dovada eliberată de autorităţile competente, de angajatori sau, declaraţie pe
propria răspundere, din care să rezulte că solicitantul se află în concediu pentru creşterea copilului - pentru
acordarea drepturilor; - dovada eliberată de autorităţile competente sau, declaraţie pe propria răspundere, din
care să rezulte că solicitantul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, pentru acordarea
drepturilor; - dovada eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, din care să rezulte că se

17
încadrează în situaţiile legale pentru a beneficia de concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copilului. -
dovada eliberată de autorităţile competente pentru realizarea veniturilor din activităţi independente sau, după
caz, din activităţi agricole şi a plăţii impozitului pentru acestea; - alte acte necesare stabilirii dreptului,
prevăzute în normele metodologice. Concediul pentru creşterea copilului se acordă, la cerere, de către
persoanele juridice sau fizice, denumite angajatori, la care îşi desfăşoară activitatea persoanele. Cererile pentru
acordarea drepturilor reprezentând indemnizaţie, stimulent sau alocaţie de stat pentru copii, şi documentele din
care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a acestora se depun, la primăria comunei, oraşului,
municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti, pe raza căreia/căruia solicitantul îşi are domiciliul
sau reşedinţa. 46 Până la data de 10 a fiecărei luni, primăriile au obligaţia de a transmite pe bază de borderou
cererile înregistrate în luna anterioară, însoţite de documentele justificative, la direcţiile judeţene de muncă,
solidaritate socială şi familie, respectiv la direcţia de muncă, solidaritate socială şi familie a municipiului
Bucureşti, denumite în continuare direcţii teritoriale. Cererile se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de
la data înregistrării la direcţia teritorială, prin decizie de admitere sau, de respingere, emisă de directorul
executiv. Decizia se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Drepturile
reprezentând indemnizaţie şi stimulent, se cuvin şi se plătesc după cum urmează: - începând cu ziua următoare
celei în care încetează, conform legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile
lucrătoare de la acea dată; 1 - începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de
zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, pentru acordarea concediului
de maternitate şi a indemnizaţiei aferente; - începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau
încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, s-au
instituit măsurile de protecţie a copilului; - de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii, inclusiv
pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute mai sus. Plata alocaţiei de stat pentru copii
se face începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul. Pentru fracţiunile de lună, cuantumul
drepturilor se stabileşte proporţional, în funcţie de numărul zilelor calendaristice din luna respectivă pentru care
acestea se cuvin şi se acordă. Plata drepturilor încetează cu ziua următoare celei în care: - copilul a împlinit
vârsta de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap; - a avut loc decesul copilului. 1 Art. 10 a fost
modificat prin Legea nr. 7/2007. 47 Plata drepturilor prevăzute de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.
148/2005 se suspendă începând cu luna următoare celei în care: - beneficiarul este decăzut din drepturile
părinteşti; - beneficiarul este îndepărtat, de la exercitarea tutelei; - beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile în
vederea încredinţării copilului spre adopţie; - beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile în vederea menţinerii
măsurii de plasament; - beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv pe o
perioadă mai mare de 30 de zile; - copilul este abandonat ori este internat într-o instituţie de ocrotire publică
sau privată; - beneficiarul a decedat; - se constată că, timp de 3 luni consecutive, se înregistrează mandate
poştale returnate. Plata indemnizaţiei se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul
realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit. Aceasta nu se suspendă în situaţia în care
beneficiarii acestei indemnizaţii primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv de muncă sau a
contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele
rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi profesionale. Plata stimulentului se suspendă începând cu
ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit. În
situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile plata drepturilor se suspendă începând cu ziua
următoare celei în care condiţiile respective nu mai sunt îndeplinite. Reluarea plăţii drepturilor suspendate se
face la cerere, începând cu data depunerii cererii1 . Drepturile se cuvin şi se acordă noului beneficiar de la data
suspendării, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care a operat
suspendarea, respectiv de la data cererii, dacă cererea a fost depusă după acest termen (art. 13 alin. 2). 1 Art. 12
a fost modificat prin Legea nr. 7/2007. 48 Beneficiarul drepturilor este obligat să comunice în scris primăriei
orice modificare intervenită în situaţia sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plăţii drepturilor, în

18
termen de 15 zile lucrătoare de la apariţia acesteia. Comunicarea se transmite de către primărie direcţiei
teritoriale în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării 1 . Drepturile de care beneficiază persoana
conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, prin nu pot fi urmărite silit decât în vederea
recuperării sumelor încasate necuvenit cu acest titlu (art. 15). Sumele încasate necuvenit se recuperează de la
beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al direcţiei teritoriale, cu respectarea
termenului general de prescripţie. Decizia prevăzută constituie titlu executoriu şi poate fi contestată conform
prevederilor Legii nr. 544/2004. Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedaţi nu se mai
urmăresc. Sumele încasate necuvenit ca urmare a unei infracţiuni săvârşite de beneficiar se recuperează de la
acesta (art. 21). Pe perioada în care se beneficiază de indemnizaţie, contribuţia individuală de asigurări sociale
de sănătate se calculează prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra sumei reprezentând valoarea a de două
ori salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, şi se suportă de la bugetul de stat. Cuantumul
drepturilor se poate actualiza în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului. Perioada în care o persoană
beneficiază de drepturile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, constituie perioadă
asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000 şi de Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. În situaţia asimilării stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor
prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 la stabilirea cuantumului indemnizaţiilor de
asigurări sociale de sănătate se ia în calcul salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată din perioada
respectivă. Perioada concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în
cazul copilului cu handicap 1 Art. 14 a fost modificat prin Legea nr. 7/2007 49 constituie vechime în muncă şi
în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta.Calculul şi plata se fac
de către direcţiile teritoriale. Drepturile se achită lunar beneficiarului, reprezentantului legal ori mandatarului
acestora, împuternicit prin procură, pe bază de mandat poştal sau, în cont curent personal. 13. Concediul şi
indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav Conform art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
158/2005, asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până
la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Beneficiază de indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav, opţional, unul dintre părinţi, dacă solicitantul
îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare. Beneficiază de aceleaşi drepturi, dacă îndeplineşte condiţiile cerute
pentru acordarea acestora, şi asiguratul care, a adoptat, a fost numit tutore, căruia i s-au încredinţat copii în
vederea adopţiei sau iau fost daţi în plasament (art. 27). Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în
vârstă de până la 7 ani sau a copilului cu handicap cu afecţiuni intercurente până la împlinirea vârstei de 18 ani
se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul de familie şi a certificatului pentru
persoanele cu handicap (art. 28). Durata de acordare a indemnizaţiei este de maximum 45 de zile calendaristice
pe an pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase,
neoplazii, este imobilizat în aparat gipsat, este supus unor intervenţii chirurgicale; durata concediului medical
în aceste cazuri va fi stabilită de medicul curant, iar după depăşirea termenului de 90 de zile, de către medicul
specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale (art. 29).2 Cuantumul brut lunar al
indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav este de 85% din baza de calcul (art. 30). 1 Art. 18 a fost
modificat prin Legea nr. 7/2007. 2 Text modificat prin Legea nr. 399/2006. 50 14. Concediul şi indemnizaţia de
risc maternal Conform art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, dreptul la concediul de risc
maternal se acordă în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia
maternităţii la locurile de muncă. Pe durata concediului de risc maternal se acordă o indemnizaţie de risc
maternal care se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Concediul
şi indemnizaţia de risc maternal se acordă fără condiţie de stagiu de cotizare. Cuantumul indemnizaţiei
reprezintă 75% din baza de calcul stabilită. 15. Ajutorul de deces Potrivit art. 126 alin. 1 din Legea nr. 19/2000,
în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face
dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces. El poate fi, după caz: –soţul supravieţuitor; –copilul; –

19
părintele; –tutorele; –curatorul; –moştenitorul în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa acestuia persoana care
face dovada respectivă. În sistemul public, asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul
decesului unui membru de familie aflat în întreţinerea sa şi care nu are un drept propriu de asigurări sociale1 .
În sensul Legii nr. 19/2000, se consideră membru de familie: – soţul; – copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii
aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau,
dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 ani precum şi copiii incapabili
de 1 A se vedea art. 127 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
49/2001. 51 muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate;
– părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi. În sistemul public, ajutorul de deces cuvenit unui membru de familie
reprezintă jumătate din cuantumul prevăzut la art. 126 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 stabilit anual prin legea
bugetului asigurărilor sociale de stat (art. 127 alin. 2).

ASIGURAREA PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE 1. Noţiunea şi

principiile asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale 52 Asigurarea pentru accidente de muncă şi
boli profesionale, este reglementată de Legea nr. 346/20021 şi reprezintă o formă nouă de asigurări sociale de
stat2 . În temeiul art. 1 din lege, asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale reprezintă o
asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi
specifice prin care se asigură protecţia socială a salariaţilor împotriva diminuării sau pierderii capacităţii de
muncă şi decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Asigurarea pentru
accidente de muncă şi boli profesionale garantează un ansamblu de servicii şi prestaţii în beneficiul persoanelor
asigurate, în vederea: a) promovării sănătăţii şi a securităţii în muncă şi prevenirii accidentelor de muncă şi a
bolilor profesionale; b) diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de muncă şi ale bolilor
profesionale (art. 2). Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe
următoarele principii: a) asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează forţă de muncă angajată cu
contract individual de muncă; b) riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii
prestate; c) constituirea resurselor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale din contribuţii
diferenţiate în funcţie de risc, suportate de angajatori sau de persoanele fizice care încheie asigurare;3 d)
creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii numărului accidentelor de muncă şi al bolilor
profesionale; e) solidaritatea socială, prin care participanţii la sistemul de asigurare pentru accidente de muncă
şi boli profesionale îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, diminuarea sau
eliminarea riscurilor; f) asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de
lege; g) asigurarea transparenţei în utilizarea fondurilor; 1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 454 din 27 iunie 2002, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernuui nr. 91/2007
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 octombrie 2007). 2 A se vedea Şerban
Beligrădeanu, Legislaţia muncii, comentată, vol. 2/2002, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2002, p. 116-117. 3
Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 53 h) repartiţia fondurilor în conformitate cu
obligaţiile ce revin sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale prin prezenta lege
(alin. 3). Prin asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale răspunderea civilă a persoanei fizice
sau juridice pentru prestaţiile prevăzute în prezenta lege şi pentru care s-a plătit contribuţia de asigurare este
preluată de asigurător. În situaţia în care se face dovada unor prejudicii care nu sunt acoperite prin prevederile
prezentei legi, în mod subsidiar şi complementar, intră în funcţiune răspunderea civilă, potrivit dreptului comun
(art. 4). 2. Raporturile de asigurare şi riscurile asigurate Raporturile de asigurare, rezultate în temeiul şi din
contractele de asigurare, se stabilesc între: a) angajatori şi asigurător, pentru persoanele asigurate prevăzute la
art. 5 şi 7; b) asiguraţi şi asigurător, pentru persoanele asigurate prevăzute la art. 6. Calitatea de asigurat se
dobândeşte, iar raporturile de asigurare se stabilesc la data: încheierii contractului individual de muncă,
stabilirii raporturilor de serviciu în cazul funcţionarilor publici, validării mandatului pentru persoanele care
desfăşoară activităţi în funcţii elective, numirii în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti,

20
depunerii adeziunii în cazul membrilor cooperatori, începerii practicii profesionale pentru şomeri, ucenici, elevi
şi studenţi sau încheierii contractului individual de asigurare, (art. 9)1 . În vederea încheierii asigurării şi a
stabilirii cotei contribuţiei datorate, angajatorul are obligaţia de a comunica asigurătorului, printr-o declaraţie pe
propria răspundere, domeniul de activitate, numărul de angajaţi, fondul de salarii, precum şi orice alte
informaţii solicitate în acest scop. Declaraţia se depune la sediul asigurătorului, în termen de 30 de zile de la
data dobândirii personalităţii juridice sau a începerii raporturilor de muncă ori de serviciu între părţi. 1 A se
vedea art. 3 lit. c) din Legea nr. 346/2002, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 54
În cazul modificării uneia sau mai multor informaţii din declaraţia prevăzută mai sus, angajatorul are obligaţia
să anunţe asigurătorul în termen de 15 zile(art. 10).1 Dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale se naşte de la data stabilirii raporturilor de asigurare şi încetează o dată
cu aceste raporturi (art. 13). În cazul în care din culpa angajatorului sau a persoanei asigurate pe bază de
contract individual de asigurare nu s-a plătit contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, costul prestaţiilor şi al serviciilor de asigurare prevăzute de prezenta lege şi efectuate de către
asigurător se recuperează de la angajator sau de la persoana asigurată pe bază de contract individual de
asigurare2 . În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, în timpul activităţii profesionale, dreptul
la prestaţiile şi serviciile de asigurare se menţine şi ulterior încetării raporturilor de muncă/serviciu şi a
contractelor individuale de asigurare. În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, ulterior încetării
raporturilor de muncă şi a contractelor de asigurare, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se acordă
dacă fostul asigurat face dovada, cu acte medicale eliberate conform legii, că boala a fost cauzată de factori
profesionali specifici locului de muncă (art. 15)3 . Riscurile asigurate sunt accidentele de muncă şi bolile
profesionale cercetate, declarate, înregistrate şi evidenţiate (art. 16). 3. Persoanele asigurate (asiguraţii) Sunt
asigurate obligatoriu: a) persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract individual de muncă,
indiferent de durata acestuia, precum şi funcţionarii publici; b) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în
funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata
mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi
şi obligaţii sunt asimilate, cu ale persoanelor prevăzute mai sus; 1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 107/2003. 2 A se vedea art. 14 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 171/2005 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1126 din 13 decembrie 2005).
3.Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 55 c) şomerii, pe toată durata efectuării
practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii; d) ucenicii, elevii şi studenţii, pe toată durata
efectuării practicii profesionale. Prevederile de mai sus sunt aplicabile şi angajaţilor români care prestează
muncă în străinătate din dispoziţia angajatorilor români. Au calitatea de asigurat şi cetăţenii străini sau apatrizii
care prestează muncă pentru angajatori români, pe perioada în care au, potrivit legii, domiciliul sau reşedinţa în
România (art. 7). Se pot asigura, pe bază de contract individual de asigurare, persoanele care se află în una sau
mai multe dintre următoarele situaţii: a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari; b) comanditaţi,
administratori sau manageri; c) membri ai asociaţiei familiale; d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi
independente; e) persoane angajate în instituţii internaţionale; f) proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de
suprafeţe agricole şi forestiere; g) persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor
individuale sau activităţi private în domeniul forestier; h) membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de
asociere din agricultură; i) alte persoane interesate, care îşi desfăşoară activitatea pe baza altor raporturi juridice
decât cele menţionate anterior. Persoanele asigurate aflate în situaţiile de mai sus, o dată cu încheierea
contractului individual de asigurare, au obligaţia de a depune o declaraţie de venituri şi de a comunica, în
termen de 15 zile, asigurătorului orice modificare intervenită cu privire la situaţia şi statutul lor (art. 12). 4.
Asigurătorul Are calitatea de asigurător, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale,
denumită în continuare CNPAS. Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale se exercită de casele teritoriale de pensii. Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de

21
muncă şi boli profesionale, în calitate de prestatori de servicii, pot fi realizate, şi 56 de asociaţii profesionale de
asigurare, constituite în acest scop pe sectoare de activitate ale economiei naţionale. Asociaţiile profesionale de
asigurare funcţionează pe bază de statut propriu, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/20001 cu privire la
asociaţii şi fundaţii (art. 8)2 . 5. Obiectivele asigurării Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli
profesionale are următoarele obiective: a) prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; b)
reabilitarea medicală şi socioprofesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de muncă şi ale bolilor
profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora; c) acordarea de prestaţii în bani pe termen
lung şi scurt, sub formă de indemnizaţii şi alte ajutoare (art. 17). Asigurătorul are obligaţia de a-şi organiza
activitatea pentru realizarea obiectivelor, precum şi de a păstra confidenţialitatea tuturor informaţiilor la care
are acces (art. 18). 6. Prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale Enumerare
Asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale au dreptul la următoarele
prestaţii şi servicii: a) reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă; b) reabilitare şi reconversie
profesională; c) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă; d) indemnizaţie pentru trecerea
temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă e) compensaţii pentru
atingerea integrităţii; f) despăgubiri în caz de deces; g) rambursări de cheltuieli 3 . 1 Publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, modificată şi completată prin Legea nr. 246/2005 de
aprobare a acestei ordonanţe (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005). 2
Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 3 A se vedea art. 19 aşa cum a fost modificat
prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 57 Baza de calcul a indemnizaţiilor pentru incapacitate
temporară de muncă, pentru reducerea timpului de muncă sau pentru trecerea temporară în alt loc de muncă se
calculează ca medie a veniturilor brute realizate lunar de către salariat în ultimele 6 luni anterioare manifestării
riscului, respectiv a veniturilor stipulate în contractele individuale de asigurare, pe baza cărora s-a stabilit
contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. În cazul în care stagiul de cotizare este
mai mic de 6 luni, baza de calcul a indemnizaţiilor o constituie media veniturilor brute realizate lunar, respectiv
a veniturilor stipulate în contractul individual de asigurare, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Dacă stagiul de cotizare este mai mic de o lună, baza de calcul a
indemnizaţiilor o constituie venitul lunar brut din prima lună de activitate pentru care s-a stabilit să se plătească
contribuţia. Pentru calculul indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă sau pentru reducerea
timpului de muncă se utilizează numărul de zile lucrătoare din luna în care se acordă concediul medical sau, se
solicită alte drepturi de asigurări sociale. La stabilirea numărului de zile lucrătoare din luna în care se acordă
dreptul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale se vor avea în vedere prevederile legale cu
privire la zilele de sărbători legale în care nu se lucrează (art. 20)1 . 7. Comunicarea şi constatarea accidentelor
de muncă şi a bolilor profesionale Angajatorii au obligaţia de a comunica asigurătorului accidentele soldate cu
incapacitate de muncă sau cu decesul asiguraţilor.2 Comunicarea trebuie realizată de îndată ce angajatorul a
luat cunoştinţă despre accident. Obligaţia privind comunicarea revine şi persoanelor asigurate conform art. 6
sau urmaşilor acestora, în cazul în care accidentul de muncă s-a soldat cu decesul asiguratului (art. 51). 1
Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1228 din 21 decembrie 2004) şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007. 2 A se vedea
şi art. 77-86 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002. 58 Dacă în urma controalelor
medicale periodice personalul din structurile de medicina muncii, care asigură servicii medicale angajatorului,
constată că există riscul unei îmbolnăviri profesionale, acesta are obligaţia de a semnala de îndată cazul
asigurătorului. Declararea bolilor profesionale se realizează conform prevederilor Legii nr. 319/2006, iar un
exemplar din formularul de declarare a bolii respective va fi înaintat CNPAS de către autoritatea competentă
(art. 52)1 . Pentru constatarea cazului asigurat şi stabilirea drepturilor de asigurare, asigurătorul are acces şi
recurge la procesul-verbal de cercetare întocmit, potrivit legii, de autoritatea competentă care efectuează
cercetarea accidentelor soldate cu incapacitate temporară de muncă, invaliditate şi deces. Asigurătorul verifică

22
şi decide asupra modalităţii în care a fost efectuată cercetarea accidentului care a determinat incapacitatea
temporară de muncă. În scopul stabilirii caracterului profesional al accidentului urmat de incapacitate
temporară de muncă, asigurătorul poate coordona direct cercetarea accidentului, poate efectua o anchetă proprie
sau poate evalua dosarul de cercetare întocmit de comisia angajatorului2 . Drepturile de asigurare se acordă
astfel: a) pentru accidente de muncă, în baza procesului-verbal de cercetare a accidentului de muncă, întocmit,
de autoritatea competentă; b) pentru boli profesionale, în baza formularului de declarare finală a bolii
profesionale, întocmit, de autoritatea competentă (art. 54). Până la stabilirea caracterului de muncă al
accidentului sau caracterului profesional al bolii, contravaloarea serviciilor medicale acordate va fi suportată
din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, urmând ca decontarea să se realizeze
ulterior din contribuţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.3 1 Modificat prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 2.A se vedea art. 53 din Legea nr. 346/2002, aşa cum a fost
modificat t prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2004. 3 Art. 541 a fost introdus prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 59 8. Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli
profesionale Datorează contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale următorii: a)
angajatorii, pentru persoanele asigurate obligatoriu, angajaţii români care prestează muncă în străinătate din
dispoziţia angajatorilor români, cetăţenii străini sau apatrizii care prestează munca la angajatori români, pe
perioada cât au domiciliul sau reşedinţa în România; b) asiguraţii - persoanele care se află în una sau mai multe
dintre următoarele situaţii: asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari; comanditaţi, administratori sau
manageri; membri ai asociaţiei familiale; persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; persoane
angajate în instituţii internaţionale; proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole şi forestiere;
persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activităţi private în domeniul
forestier; membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură; alte persoane interesate,
care îşi desfăşoară activitatea pe baza altor raporturi juridice decât cele menţionate anterior. Contribuţia de
asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în cazul şomerilor, se suportă integral din bugetul
asigurărilor pentru şomaj, se datorează pe toata durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor
organizate şi se stabileşte în cotă de 1% aplicată asupra cuantumului drepturilor acordate pe perioada
respectivă. Prin excepţie angajatorii nu datorează contribuţii pentru ucenici, elevi şi studenţi pe toata durata
practicii profesionale1 . Contribuţia se stabileşte astfel încât să acopere costul prestaţiilor şi serviciilor pentru
cazurile asigurate, cheltuielile pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, precum şi
cheltuielile administrative (art. 97). Contribuţiile se stabilesc în funcţie de tarife şi clase de risc. Tariful de risc
se determină pentru fiecare sector de activitate în funcţie de riscul de accidentare şi de îmbolnăvire profesională
din cadrul sectorului respectiv. În cadrul tarifelor de risc diferenţierea pe categorii de activităţi se realizează
prin clase de risc (art. 98). Pentru prima perioadă de funcţionare a sistemului de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale, tarifele şi clasele de risc se pot modifica şi la un interval de timp mai scurt de 4 ani,
dar numai o singură dată (art. 99)1 . Încadrarea în clasele de risc se face de către asigurător, corespunzător
activităţii principale desfăşurate în fiecare unitate. Se va considera activitate principală activitatea cu numărul
cel mai mare de angajaţi.2 Baza lunară de calcul la care angajatorul datorează contribuţia de asigurări o
constituie: a) suma veniturilor brute realizate lunar; b) salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată,
corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical, cu excepţia cazurilor de accident de muncă
sau boală profesională. Cotele de contribuţie datorate de angajatori în funcţie de clasa de risc se stabilesc prin
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi se aplică asupra bazei lunare de calcul. Contribuţia nu se aplică
asupra sumelor reprezentând: a) prestaţii suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv cele
acordate pentru accidente de muncă şi boli profesionale; b) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile
de delegare, detaşare şi transfer, precum şi drepturile de autor; c) participarea salariaţilor la profit. Sumele
asupra cărora nu se datorează contribuţia nu se iau în considerare la stabilirea prestaţiilor din sistemul de
asigurare3 . Contribuţia datorată de persoanele fizice este unică, în valoare de 1%, aplicată asupra venitului

23
lunar asigurat, indiferent de activitatea prestată. Baza lunară de calcul pentru aceste contribuţii o reprezintă
venitul lunar prevăzut în contractul individual de asigurare, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază
minim brut pe ţară (art. 102).4 Clasa de risc şi cota de contribuţie datorată se comunică de către asigurător
angajatorului anual sau ori de câte ori este nevoie (art. 103). 1.Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 107/2003. 2 A se vedea art. 100 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.129/2004. 3 Art. 101 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007. 4
Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.107/2003. 61 Asigurătorul are dreptul de a verifica, prin
serviciile proprii de control, datele comunicate de angajator pentru încadrarea în clasele de risc (art. 104).
Contribuţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, după calculare şi reţinere, se virează
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale (art. 106)1
Neplata contribuţiei de asigurare de către persoanele asigurate obligatoriu la termenul stabilit atrage
neacordarea drepturilor la prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Neplata pe o perioadă de 3 luni consecutive constituie pentru asigurător motiv de reziliere de drept a
contractului individual de asigurare.2 Asigurătorul poate să aprobe anual majorări sau reduceri ale cotelor
contribuţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Nivelul majorării sau al reducerii
cotelor se stabileşte în principal după următoarele criterii: a) numărul accidentelor de muncă şi al bolilor
profesionale pe o perioadă de referinţă; b) gravitatea consecinţelor accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale; c) volumul cheltuielilor pentru prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale; d) existenţa locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite sau speciale (art. 113)3 . 9.
Veniturile şi cheltuielile asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale Veniturile se constituie din:
a) contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate de persoanele juridice,
precum şi de persoanele fizice care încheie asigurare; b) dobânzi şi penalităţi de întârziere; 1. A se vedea art.
106 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2004. 2 A se vedea art. 111 aşa
cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2004 şi Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 91/2007. 3 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 62 c) alte venituri,
potrivit legii (art.114)1 . Veniturile din contribuţiile de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale
datorate de persoanele fizice şi juridice, se prevăd distinct la partea de venituri a bugetului asigurărilor sociale
de stat. Veniturile sunt destinate în exclusivitate pentru finanţarea prestaţiilor şi serviciilor de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale precum şi pentru finanţarea organizării şi funcţionării sistemului de
asigurare (art. 115)2 . Cheltuielile pentru prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale se efectuează pentru: a) reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă; b) reabilitarea şi
reconversia profesională; c) indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă; d) indemnizaţia pentru
trecerea temporară în alt loc de muncă şi indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă; e) compensaţiile
pentru atingerea integrităţii; f) despăgubirile în caz de deces; g) rambursările de cheltuieli; h) activitatea de
prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale; i) servicii medicale acordate în clinici şi secţii de boli
profesionale sau în sistem ambulatoriu prin cabinetele de medicina muncii aflate în structura spitalelor,
persoanelor care suferă de boli profesionale. 10. Răspunderea juridică Încălcarea dispoziţiilor Legii nr.
346/2002, atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală(art. 121)3 . Fapta
persoanei care utilizează sumele destinate asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale în alte
scopuri decât cele prevăzute de lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau
cu amendă (art. 122). Furnizarea de informaţii false la stabilirea contribuţiilor datorate sau a prestaţiilor
cuvenite potrivit prezentei legi constituie infracţiunea 1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
107/2003. 2 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 3 Modificat prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 107/2003. 63 de fals intelectual şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului penal
(art. 123). Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit
legii penale, să constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei: a)

24
nedepunerea la termen a declaraţiei prevăzute la art. 10 şi 12; b) nerespectarea obligaţiei de comunicare
prevăzute la art. 10 12 şi 51; c) refuzul de a pune la dispoziţie organelor de control informaţiile solicitate; d)
nerespectarea metodologiei de încadrare în clasele de risc; e) nerespectarea prevederilor privind baza de calcul
a contribuţiilor; f) nerespectarea prevederilor privind stabilirea contribuţiei de asigurare şi a cotelor acestei
contribuţii; g) furnizarea de informaţii eronate la stabilirea contribuţiilor datorate sau a prestaţiilor cuvenite,
dacă fapta nu este săvârşită cu intenţie; h) nerespectarea obligaţiei de plată.

ASIGURĂRILE PENTRU ŞOMAJ ŞI MĂSURILE PENTRU PREVENIREA ŞOMAJULUI .

Şomajul – fenomen social Cuvântul şomaj provine din termenul francez chomage, preluat la rândul său din
latinescul caumare şi grecescul cauma. La origine, el însemna „căldură mare“, din cauza căreia înceta orice fel
de activitate. 64 Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă1 prevede în art. 5 pct. IV, că şomer este persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a)
este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de
pensionare; b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice îl fac apt pentru prestarea unei munci; c) nu are
loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici
decât indemnizaţia de şomaj; d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi
un loc de muncă; e) este înregistrat la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la alt furnizor de
servicii de ocupare. Şomajul este un fenomen negativ pentru orice economie deoarece produce un dezechilibru
important al pieţei muncii, rezultat din faptul că cererea de locuri de muncă este mai mare decât oferta de forţă
de muncă. 2. Măsuri prevăzute de Legea nr. 76/2002 în vederea protecţiei persoanelor împotriva riscului de
şomaj Legea nr. 76/20022 garantează fiecărei persoane dreptul de a- şi alege liber profesia şi locul de muncă şi
dreptul la asigurările pentru şomaj (art. 1). Ea exclude, în aplicarea prevederilor sale, orice fel de discriminări
pe criterii politice, de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex şi
vârstă (art. 4 alin. 1). Măsurile în discuţie au drept scop realizarea următoarelor obiective pe piaţa muncii: a)
prevenirea şomajului şi combaterea efectelor sociale ale acestuia; 1 Publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată ulterior. 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
91/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 octombrie 2007). 65 b) încadrarea
sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă; c) sprijinirea ocupării persoanelor
aparţinând unor categorii defavorizate ale populaţiei; d) asigurarea egalităţii şanselor pe piaţa muncii; e)
stimularea şomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă; f) stimularea angajatorilor pentru încadrarea
persoanelor în căutarea unui loc de muncă; g) îmbunătăţirea structurii ocupării pe ramuri economice şi zone
geografice; h) creşterea mobilităţii forţei de muncă în condiţiile schimbărilor structurale care se produc în
economia naţională; i) protecţia persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj (art. 3). 3.
Beneficiarii sistemului asigurărilor pentru şomaj Beneficiari ai sistemului asigurărilor pentru şomaj sunt
persoanele în căutarea unui loc de muncă, aflate în una din următoarele situaţii: a) au devenit şomeri pentru că
nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai
mici decât indemnizaţia de şomaj; b) nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituţii de
învăţământ sau după satisfacerea stagiului militar; c) ocupă un loc de muncă şi, din diferite motive, doresc
schimbarea acestuia; d) au obţinut statutul de refugiat sau altă formă de protecţie internaţională, conform legii;
e) străini sau apatrizii care au fost încadraţi în muncă sau au realizat venituri în România; f) nu au putut ocupa
loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie (art. 16)1 . Aceştia sunt asiguraţi în sistemul
asigurărilor sociale de stat şi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi beneficiază de toate 1 Modificat prin
Legea nr. 107/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 19 aprilie 2004). 66
drepturile prevăzute de lege pentru asiguraţii acestor sisteme (art. 48 alin. 1)1 . 4. Categoriile de asiguraţi în
sistemul asigurărilor pentru şomaj Asiguraţii în sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt următoarele categorii de

25
persoane fizice: a) cetăţeni români care sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri în ţara noastră cu
excepţia celor care au calitatea de pensionari; b) cetăţeni români care lucrează în străinătate, în condiţiile legii;
c) cetăţenii străini sau apatrizii care, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în România, sunt încadraţi
în muncă sau realizează venituri. Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţiile de asigurări pentru şomaj şi
au dreptul să beneficieze de indemnizaţie de şomaj (art. 18)2 . Asiguraţii în sistemul asigurărilor pentru şomaj
pot fi asiguraţi obligatoriu sau facultativ. Intră în prima categorie: a) persoanele care desfăşoară activităţi pe
bază de contract individual de muncă sau pe bază de contract de muncă temporară, cu excepţia persoanelor care
au calitatea de pensionari; b) funcţionarii publici şi alte persoane care desfăşoară activităţi pe baza actului de
numire; c) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii
executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului; d) militarii angajaţi pe bază de contract; e)
persoanele care au raport de muncă în calitate de membru cooperator; f) alte persoane care realizează venituri
din activităţi desfăşurate potrivit legii şi care nu se regăsesc în una din situaţiile prevăzute la lit. a)-e) (art. 19). 1
A se vedea Ordinul nr. 406/2004, pentru aprobarea Procedurii de evaluare şi selecţie a angajatorilor care
beneficiază de prevederile art. 48¹ din Legea nr. 76/2002 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 721 din 10 august 2004), modificat ulterior. 2 Modificat prin Legea 107/2004. 67 În cea de a doua categorie
se pot asigura următoarele persoane: a) asociat unic, asociaţi; b) administratori care au încheiat contracte de
administrare; c) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; d) membri ai asociaţiei familiale; e)
cetăţeni români care lucrează în străinătate; f) alte persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate şi
care nu se regăsesc în una din situaţiile prevăzute la lit. a)-e) (art. 20). Angajatorii la care îşi desfăşoară
activitatea persoanele asigurate obligatoriu prin efectul legii, sunt obligaţi să depună, până la data de 25
inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale şi/sau veniturile de natura acestora,
la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi au sediul sau domiciliul, declaraţia lunară privind
evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Persoanele
asigurate facultativ pot încheia contract de asigurare pentru şomaj cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă
în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau, reşedinţa, dacă au cel puţin vârsta de 18 ani şi sunt asigurate în
sistemul public de pensii şi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Venitul lunar pentru care se asigură
aceste persoane nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară. 1 5. Persoanele care beneficiază
de indemnizaţie de şomaj Persoanele care nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din
activităţi autorizate, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj şi au devenit şomeri, sunt persoanele care se
pot găsi în una dintre următoarele situaţii: a) le-a încetat contractul individual de muncă sau contractul de
muncă temporară din motive neimputabile lor; b) le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile
lor; 1 Art. 22 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2005. 68 c) le-a încetat mandatul
pentru care au fost numiţi sau aleşi, dacă anterior nu au fost încadraţi în muncă sau dacă reluarea activităţii nu
mai este posibilă din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului; d) a expirat durata pentru care militarii
au fost angajaţi pe bază de contract sau li s-a desfăcut contractul din motive neimputabile lor; e) le-a încetat
raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor; f) au încheiat contract de
asigurare pentru şomaj şi nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate venituri mai mici decât
indemnizaţia de şomaj ce li s-ar fi cuvenit; g) au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate şi
care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă şi nu au reuşit să se încadreze în muncă; h) le-au încetat
raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora; j)
reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, nu mai este posibilă la unităţile la care
au fost încadrate în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activităţii, sau la unităţile care au preluat
patrimoniul acestora; k) le-a încetat activitatea desfăşurată exclusiv pe baza convenţiei civile..1 6. Persoanele
asimilate şomerilor Conform art. 17 alin. 2, sunt asimilate şomerilor, persoanele ce nu au putut ocupa loc de
muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ sau după satisfacerea stagiului militar, dacă îndeplinesc
următoarele condiţii: a) sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani care, într-o

26
perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale; b)
sunt absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit
să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale; 1 A se vedea art. 17 alin. 1 aşa cum a fost modificat
prin Legea nr. 107/2004. 69 c) sunt persoane care, înainte de efectuarea stagiului militar, nu au fost încadrate în
muncă şi care într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării la vatră nu s-au putut încadra în muncă. 1 7.
Persoanele care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, persoanele
care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor, situat la o
distanţă de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu sau refuză participarea la servicii pentru stimularea
ocupării sau de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă. De asemenea, nu
beneficiază de indemnizaţie absolvenţii care la data solicitării dreptului urmează o formă de învăţământ (art.
42). 8. Condiţii pentru naşterea dreptului la indemnizaţia de şomaj Şomerii care potrivit Legii nr. 76/2002 sunt
consideraţi persoane ce beneficiază de indemnizaţie de şomaj, au dreptul la această prestaţie, dacă îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii: a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni
premergătoare datei înregistrării cererii; b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate,
venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj; c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare; d) sunt înregistraţi la
agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în raza cărora îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut
ultimul loc de muncă sau au realizat venituri în acea localitate. La stabilirea perioadei de 24 de luni, prevăzută
mai sus nu se iau în calcul: a) perioada de suspendare a raporturilor de muncă sau de serviciu, cu excepţia
perioadei de incapacitate temporară de muncă, dacă aceasta nu depăşeşte 30 de zile; 1 Modificat prin Legea nr.
107/2004. 70 b) perioada de pensionare pentru invaliditate, dacă aceasta nu depăşeşte 12 luni, pentru
persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. g); c) perioada cuprinsă între data suspendării raporturilor de muncă
sau de serviciu şi data încetării motivului pentru care acestea au fost suspendate, pentru persoanele prevăzute la
art. 17 alin. (1) lit. h); d) perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu şi data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare în muncă, dacă această perioadă nu depăşeşte 12
luni, pentru persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. j). Persoanele asimilate şomerilor beneficiază de
indemnizaţii de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) sunt înregistraţi la agenţiile pentru
ocuparea forţei de muncă în raza cărora îşi au domiciliul; b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi
autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj; c) nu îndeplinesc condiţiile de
pensionare (art. 34)1 . Dovada vechimii în muncă, se face cu carnetul de muncă sau cu alte acte prevăzute de
lege. Certificarea stagiului de cotizare, realizat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, se face de către
agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă (art. 36). 9. Data de la care se dobândeşte dreptul de a primi
indemnizaţia de şomaj Indemnizaţia de şomaj se acordă beneficiarilor acestei prestaţii potrivit Legii nr.
76/2002, la cerere, de la data: a) încetării contractului individual de muncă sau a contractului de muncă
temportară; b) încetării raporturilor de serviciu; c) încetării mandatului pentru care au fost numiţi sau aleşi; d)
expirării duratei sau desfacerii contractului militarilor angajaţi pe bază de contract2 ; 1 Modificat prin Legea nr.
107/2004. 2 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2002, (publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 740 din 10 octombrie 2002). 71 e) încetării calităţii de membru cooperator; f) încetării
contractului de asigurare pentru şomaj; g) încetării motivului pentru care au fost pensionate; h) încetării
motivului pentru care au fost suspendate raporturile de muncă sau de serviciu; j) rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti; k) încetării activităţii desfăşurate exclusiv pe baza convenţiei civile; l) expirării perioadei de 60
de zile de la absolvire; m) absolvirii, pentru absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în
vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale; n)
expirării perioadei de 30 de zile de la data lăsării la vatră. 10. Cuantumul indemnizaţiei de şomaj Cuantumul
indemnizaţiei de şomaj este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, reprezentând 75% din salariul de bază minim
brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acestuia (art. 39 alin. 2). Indemnizaţia de şomaj pentru persoanele
asimilate şomerilor se acordă pe o perioadă de 6 luni şi este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, al cărei

27
cuantumum reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acesteia. Se
plăteşte lunar în cuantumurile prevăzute mai sus. Pentru fracţiuni de lună, ea se calculează proporţional cu
numărul de zile calendaristice din luna respectivă (art. 43). 11. Obligaţiile persoanelor care beneficiază de
indemnizaţie de şomaj Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, au următoarele obligaţii: a) să se
prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă
unde sunt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă; 72 b) să comunice în termen de 3
zile agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă unde sunt înregistrate orice modificare a condiţiilor care au
condus la acordarea drepturilor; c) să participe la serviciile pentru stimularea ocupării şi de formare
profesională oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă unde sunt înregistrate; d) să caute activ un loc
de muncă. Angajatorii care au încadrat în muncă persoane din rândul beneficiarilor de indemnizaţii de şomaj,
au obligaţia de a anunţa, în termen de 3 zile, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost
înregistraţi. Obligaţia de mai sus revine şi caselor teritoriale de pensii care au stabilit şi pus în plată pensiile
cuvenite beneficiarilor de indemnizaţie de şomaj (art. 41). 12. Suspendarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj
acordate beneficiarilor Suspendarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor are loc, după cum
urmează: a) la data la care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a se prezenta lunar, pe baza programării sau ori de câte
ori sunt solicitate, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă unde sunt înregistrate; Repunerea în plată, se face
de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 60 de zile calendaristice de la data suspendării;
b) pe perioada îndeplinirii obligaţiilor militare; c) la data încadrării în muncă, pe o perioada de cel mult 12 luni;
d) la data plecării din ţară pe o perioadă mai mică de 3 luni, la cererea persoanei; e) pe perioada în care este
arestat preventiv sau pentru executarea unei pedepse privative de libertate de până la 12 luni; f) la data
pensionării pentru invaliditate; g) pe perioada acordării indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă,
a indemnizaţiei de maternitate şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani,
respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap; h) pe perioada incapacităţii temporare de muncă mai mare de 3
zile datorită accidentelor survenite în perioada cursurilor de calificare, 73 recalificare, perfecţionare sau, la alte
forme de pregătire profesională, în timpul şi din cauza practicii profesionale; i) pe perioada acordării plăţilor
compensatorii. Repunerea în plată, după suspendarea plăţii se face de la data depunerii cererii beneficiarului,
dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării situaţiei care a condus la suspendare (art. 45)1 .
13. Încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj Încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj acordate beneficiarilor are
loc după cum urmează: a) la data încadrării în muncă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni; b) la data când
realizează, din activităţi autorizate, venituri lunare mai mari decât indemnizaţia de şomaj; c) la 90 de zile de la
data emiterii autorizaţiei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi independente sau a certificatului de
înmatriculare, dacă realizează venituri lunare mai mari decât indemnizaţia de şomaj; d) la data refuzului
nejustificat de a se încadra conform pregătirii sau nivelului studiilor într-un loc de muncă, situat la o distanţă de
cel mult 50 km de localitatea de domiciliu; e) la data refuzului nejustificat de a participa la servicii pentru
stimularea ocupării şi de formare profesională sau la data întreruperii acestora din motive imputabile persoanei;
f) dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depăşeşte 12 luni; g) la data îndeplinirii condiţiilor de
pensionare pentru limită de vârstă, de la data solicitării pensiei anticipate sau la data când pensia de invaliditate
devine nerevizuibilă; h) la data plecării în străinătate a beneficiarului pentru o perioadă mai mare de 3 luni; i) la
data începerii executării unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă mai mare de 12 luni; j) în cazul
decesului beneficiarului; 1 Modificat prin Legea nr. 107/2004. 74 k) la expirarea termenelor de 60 de zile
calendaristice de la data suspendării şi 30 de zile calendaristice de la data încetării situaţiei care a condus la
suspendare; l) la expirarea termenelor de 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an; 9
luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani; 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de
cotizare mai mare de 10 ani; de 6 luni pentru absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16
ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii
profesionale, absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu

28
au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, şi persoanele care, înainte de efectuarea
stagiului militar, nu au fost încadrate în muncă şi care într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării la vatră nu
s-au putut încadra în muncă. m) la data admiterii într-o formă de învăţământ, în cazul persoanelor asimilate
şomerilor, absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de
zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, absolvenţi ai şcolilor
speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă
potrivit pregătirii profesionale .

29