Sunteți pe pagina 1din 1

Tort de mere caramelizate

Ingrediente:

– 10 mere medii
– 6 ouă
– 6 linguri de făină
– 6 linguri de zahăr
– 100 g unt de la rece
– Jumătate linguriță sare
– Jumătate linguriță scorțișoară
– Dulceață (de gutui e cea mai bună, dar merge orice fel de dulceață)
– Nuci, rahat sau migdale
– 100 g zahăr pentru caramelizat
– 100 g zahăr pentru sirop
– 250 ml apă pentru sirop
– 1 esență de vanilie sau rom pentru sirop

Mod de preparare Tort de mere caramelizate:

Se curăță merele de coajă, apoi de scoate cotorul fiecărui măr. Mărul rămâne întreg dar cu o
gaură în mijloc.
Se pune 100 de grame de zahăr pentru caramelizat într-o cratiță smălțuită, care să arate ca o
formă de tort. Se lasă la foc mic până se topește de tot și prinde o culoare brun-deschis. Se mișcă
cratița în așa fel încât să se întindă și pe pereții ei.

Merele le umpli cu ce dulceață vrei, de preferat dulceață de gutui și cu bucățele mici de nuci,
rahat sau migdale. Apoi se așază frumos în cratiță. Untul se taie bucăți mici și se pune peste
mere și se presară și scorțișoara, apoi se bagă la cuptor pentru 15 minute.

În acest timp se pregătește aluatul. Se bat albușurile de la ouă bine, până se face spumă, apoi se
adaugă încet și zahărul până se întărește compoziția. Apoi se bat gălbenușurile și se pune sarea
și se adaugă peste albuș treptat. Se procedează la fel și cu făina, se amestecă încet fără să
folosești mixerul.

Se toarnă totul peste mere și se mai bagă la cuptor timp de aproximativ 40 minute, depinde de
cuptor. Se scoate din cuptor și se lasă la răcit 10minute în forma inițială. Se face siropul, punând
apa cu zahărul la fiert, se lasă câteva minute să se lege apoi se ia de pe foc și se adaugă esență de
vanilie sau rom. Dacă ai o păstaie de vanilie va da o aromă mult mai bogată.

După ce s-a răcit puțin se toarnă siropul, se desprinde de formă cu ajutorul unui cuțit și se așază
pe un platou, răsturnând foarte repede să nu se desfacă. Se poate orna acest tort de mere
caramelizate cu frișcă proaspătă sau ce altceva îți place. Acest tort de mere caramelizate este un
desert delicios, aromat, iar merele dau o savoare de neegalat. Poftă bună!

S-ar putea să vă placă și