Legile perceptiei

Primii care au studiat in mod sistematic perceptia si au desprins legitati specifice sunt
reprezentantii Scolii de la Berlin - Gestaltismul.

Legile gestaltiste ale perceptiei:

. Legea celei mai bune forme afirma ca nu exista materie fara forma, neorganizata in
structuri astfel incat componentele campului perceptiv prezinta o tendinta intrinseca, legica de a
se unifica in cea mai buna forma posibila. De exemplu, sunetele unei melodii se contopesc intr-o
structura melodica ireductibila, formele geometrice, liniile, dreptele, segmentele, curbele tind sa
se integreze intr-o forma coerenta. La baza acestei legi sta principiul pregnantei care face ca
organizarea psihica a campului sa fie buna, forma sa fie stabila, structura sa fie proeminenta,
simpla, regulata, simetrica.

. Legea unificarii sustine ca perceptia formelor este supusa unui principiu al incluziunii.
Inclusivitatea permite ca doua elemente componente sa alcatuiasca o figura unitara astfel incat
partile componente isi pierd individualitatea.

. Legea bunei continuitati sustine ca formele care prezinta un contur continuu sunt mai
pregnante decat cele cu un contur discontinuu. Aceasta lege este supusa principiului directiei
celei mai bune care ne arata cea mai buna directie necesara perceperii optime a unui obiect.

. Legea proximitatii sau a destinului comun ne arata ca elementele aflate in vecinatate in

cadrul campului perceptiv tind sa fie percepute unitar.

. Legea similitudinii demonstreaza ca elementele similare, asemanatoare tind si ele sa se

supuna principiului celui mai bun destin si sa fie percepute in mod unitar atunci cand actioneaza
impreuna in cadrul campului perceptiv.

Legile generale ale perceptiei:

. Legea selectivitatii perceptive pune in evidenta raporturile dintre obiect si fond in

procesul perceptiei. Este vorba despre o relatie dinamica. Selectivitatea perceptiva exprima cel
mai bine influenta factorilor determinanti ai perceptiei. Cea mai buna dovada a selectivitatii
perceptive o constituie raportul dintre obiect si fond in perceptie. Perceptia se realizeaza prin
decuparea obiectului din fondul perceptiv, reliefarea caracteristicilor acestuia dar si modificarea
raporturilor astfel incat in orice moment, in functie de cerintele procesului perceptiv, se poate
modifica acest raport (de exemplu, figurile duble).
 . Legea integralitatii perceptive defineste o particularitate esentiala a perceptiei si anume
orientarea acesteia spre surprinderea obiectului in integralitatea insusirilor lui. Dupa cum aratau
reprezentantii curentului gestaltist, in perceptie exista o tendinta intrinseca spre integralitate, spre
receptarea obiectului ca tot unitar. Aceasta legitate este demonstrata de capacitatea perceptiei de
a intregi o figura lacunara, de a completa o informatie absenta si de a elabora in plan mintal o
imagine perceptiva unitara, integrala si semnificativa. Constatam ca atunci cand citim randurile
unei carti si, din motive tipografice, literele nu se vad complet avem tendinta si capacitatea de a
intregi informatia si de a reusi o lectura coerenta. Trebuie sa precizam ca integralitatea nu
functioneaza intr-o maniera automata si in orice conditii intrucat este necesara o anumita
cantitate de informatie utila, semnificativa si relevanta. Astfel, daca aceasta informatie se
prezinta intr-o proportie scazuta, sub 50%, atunci avem de-a face cu o perceptie eronata; daca
raportul dintre informatia utila si cea irelevanta sau absenta este in proportie de 50% atunci avem
de-a face cu o perceptie oscilanta, marcata de incertitudine, iar daca proportia informatiei
relevante depaseste 50% atunci legea integralitatii opereaza corect si asigura o receptare
obiectiva a informatiei. Informatia relevanta nu este dispusa in mod egal pe suprafata obiectelor
sau in cadrul situatiei stimul ci este dispusa pe asa numitele zone cu incarcatura informationala
maxima, pe configuratia obiectului, pe structura.

. Legea structuralitatii perceptive exprima dispunerea informatiei relevante, utile in asa

numitele puncte de concentrare informationala maxima aflate pe configuratie, pe structura
obiectului stimul. Aceste puncte de concentrare informationala sunt amplasate pe margini,
muchii, colturi, unghiuri, zone curbe, in general in zonele de modificare a directiei de explorare
perceptiva. Fiecare obiect prezinta elemente de identitate si specificitate proprie si in cursul
dezvoltarii, maturizarii si invatarii perceptive se asimileaza o experienta a explorarii perceptive
orientata dupa aceste puncte de concentrare informationala maxima. De exemplu, figura
oamenilor privita din fata prezinta urmatoarele zone de urmarire prioritara: buzele si ochii care
sunt "citite" de catre interlocutor, prin fixari succesive menite sa asigure contactul vizual si
comunicarea. In schimb, profilul prezinta alte elemente de identitate oferite de catre forma
nasului, barbia, fruntea, urechea.

. Legea constantei perceptive exprima capacitatea perceptiei de a-si mentine parametrii

functionali de receptare obiectiva a informatiei in conditiile in care se produc modificari datorate
variatiilor de distanta, marime, forma, luminozitate, culoare. Acest atribut al perceptiei este
esential pentru perceptia umana capabila sa recepteze adecvat forma, marimea, configuratia,
culoarea unui obiect in conditii dificile.

Constanta formei si a marimii are la baza in primul rand mecanismele specifice

analizatorului vizual, capacitatea acestuia de a realiza acomodari, reglari fine in conditiile unei
distante maxime de 25 m fata de obiect. La aceasta se adauga si experienta tactilo-kinestezica
acumulata in timp care confera elemente de certitudine in explorarea perceptiva. La distante mai
mari constanta perceptiva permite subiectului sa perceapa adecvat forma, marimea unor obiecte
in conditiile in care intervin legile perspectivei, interpozitia, distanta unghiulara ce modifica
parametrii functionali ai perceptiei. Multe dintre iluziile perceptive care tin de legile perspectivei
se datoreaza dificultatilor de realizare a constantei perceptive. In acest caz experienta acumulata
de catre subiect joaca un rol foarte important si confera perceptiei un realism obiectiv.
 In ceea ce priveste constanta culorilor aceasta explica disponibilitatea perceptiei de a
recepta in mod adecvat culoarea obiectelor. Fiecare obiect are anumite atribute cromatice proprii.
Aceste atribute pot fi afectate de unghiul de incidenta al luminii, de nivelul de luminozitate sau
iluminare. Constanta perceptiva ne permite sa atribuim obiectelor culoarea lor reala si sa nu
acceptam aceste modificari. Faptul ca intr-un apus de soare o padure pare sa fie aramie nu
inseamna ca arborii si-au modificat culoarea.

. Legea proiectivitatii perceptive exprima o proprietate specifica perceptiei de a elabora

imaginea obiectului in plan mental si apoi de a o proiecta asupra acestuia. Cu alte cuvinte "nu
vad cand vad, ci vad dupa ce vad". Acest paradox se explica simplu pe baza mecanismelor
senzorial perceptive. Astfel, informatia este captata si procesata, se realizeaza imaginea mentala,
corticala a obiectului si, apoi, aceasta imagine este proiectata pe obiectul sursa. Conditia
fundamentala a proiectivitatii o constituie sentimentul propriei identitati corporale: pentru a
percepe adecvat ceea ce se intampla in jurul meu, trebuie sa ma percep pe mine ca subiect al
procesului perceptiv. Alte mecanisme care stau la baza proiectivitatii perceptive tin de
capacitatea analizatorului vizual si de experienta tactilo-kinestezica.

Obserbatia si spiritul de observatie

                Observatia este: intentionata; orientata catre un anumit scop; mijlocita de cunostinte;

organizata si sistematizata; condusa constient si voluntar.

                Spiritul de observatie  - reprezinta aptitudinea de a sesiza cu rapiditate si precizie

aspecte mai ascunse dar importante pentru scopurile stabilite.

                Iluziile perceptive – reprezinta o percepere deformata a realitatii. Se datoreaza in

special elementelor de camp perceptiv (absentei reperelor determina aceasta iluzie).

                Exista iluzii optico-geometrice, tactilo-chinestezice, de miscare, optico-chinestezice

(de greutate). 

Spiritul de observatie este important pentru formarea unei imagini de ansamblu care sa
redea realitatea cat mai fidel cu putinta, avand in vedere conditionarile la care suntem supusi prin
natura creierelor noastre si a organelor de simt.

Prin retinerea detaliilor esentiale si prin eliminarea celor redundante te apropii in

aproximare de o reprezentare complexa si nuantata a realitatii. Daca nu reusim aceasta vom fi
nevoiti sa procesam realitatea pe baza unor tablouri generale neclare sau depasite, asa ca deciziile
noastre vor avea o marja ridicata de risc de esec.

Realitatea nu va fi niciodata perceputa asa cum e ea, pentru ca orice reflectare in mintea
noastra distorsioneaza, din cauza ca suntem atat de bombardati de informatie incat nu putem sa ne
formam o imagine de ansamblu decat prin selectarea informatiilor, filtrarea lor pe baza unor seturi de
valori preexistente si gruparea itemilor intr-o panorama cat mai bogata in informatii utile.

De aici subiectivismul, deformarile de perceptie, interpretarile diferite pentru acelasi act

sau obiect, conflictul intre perceptia noastra si cele ale celorlalti.

Spiritul de observatie se antreneaza. Prin constientizarea importantei lui se poate avansa

zilnic in concentrare, in observarea cat mai multor detalii. Unele amanunte se pot dovedi importante
mai tarziu.
Exersarea spiritului de observatie intareste memoria, iar cresterea numarului de sinapse
duce chiar la marirea volumului creierului. Aceasta previne o serie de boli degenerative cum ar fi
Alzheimer.