4.

CURBELE DE COMPORTARE ALE

ECHIPAMENTULUI

Sonda in erupţie naturala

4.1 Curgerea fluidelor prin sistemele de producţie
Curgerea fluidelor prin sistemul format din ţevile de extracţie şi conducta
de amestec are o serie de particularităţi dependente de numărul de faze care curg
simultan, proprietăţile acestor fluide, presiunea şi debitul de curgere, precum şi
de diametrul şi profilul ţevilor de extracţie şi conductei de amestec.
Curgerea fluidelor prin ţevile de extracţie şi conducta de amestec poate fi:
monofazică(lichid), bi sau trifazică (sonda produce ţiţei și gaze, respectiv ţiţei
apǎ și gaze); combinată (curgere monofazicǎ combinatǎ cu o curgere bifazică
sau trifazică).
4.2 Curgerea lichidului prin ţevile de extracţie și
conducta de amestec
4.2.1 Curgerea lichidului prin ţevile de extracţie
În cazul ascensiunii lichidului(ţiţeiului şi apei) prin ţevile de extracţie și
curgerii acestuia mai departe prin conducta de ametsec, atât presiunea de la
separator, cât şi presiunea dinamică de fund, , sunt mai mari decât
presiunea de saturaţie, . Această situaţie este ipotetică, însă expunerea ei
permite înţelegerea conceptelor ce definesc curgerea fluidelor prin ţevi şi
conducte.
Prin urmare, se considerǎ un segment elementar din garnitura de ţevi de
extracţie care are lungimea, d , elevaţia, d , unghiul de înclinare, și diametrul
interior, (Fig. 1).

θ
dz

Fig. 1. Schema unui segment elementar de tubing.

Pentru determinarea cǎderii de presiune pe acest segment elementar de

ţevi prin care trece debitul, , se pornește de la ecuaţia energiei mecanice în
cazul curgerii unui fluid incompresibil între două puncte si în final rezulta
relatia:

1
 = + cos( ) + (1)
2
Dacǎ se considerǎ cǎ șiul ţevilor de extracţie se aflǎ la nivelul
perforaturilor, iar întreaga lungime a garniturii de ţevi de extracţie este , pe
baza relaţiei (1) se poate determina presiunea dinamică de fund, cu relaţia:

= + cos( ) + (2)
2
în care: reprezintǎ presiunea în capul de erupţie; −unghiul de deviere al
sondei în raport cu direcţia verticalǎ care variazǎ între 0o-90o; −acceleraţia
gravitaţională.
Între lungimea, a garniturii de ţevi de extracţie(Measured Depth-MD) și
adâncimea garniturii de ţevi mǎsuratǎ pe verticalǎ(True Vertical Depth-TVD)
existǎ urmǎtoarea relaţie: !" = #$%( )

psat pCE p

L
pd pc

Fig..2.Schema sondei în erupţie naturalǎ și variaţia presiunii

cu adâncimea în cazul ascensiunii lichidului prin ţevile de extracţie.

Conform relaţiilor(1) și (2) variaţia presiunii cu adâncimea în acest caz

(Fig..2) este reprezentată printr-o dreaptă a cǎrei pantǎ depinde de cosinusul
unghiul de înclinare al sondei, , densitatea lichidului, și frecǎrile. Panta,
dreptei de variaţie a presiunii în funcţie de lungimea ţevilor de extracţie, & se
poate determina cu relaţia:

&= cos( ) +
2
4.2.2 Curgerea lichidului prin conducta de amestec
Pentru determinarea variaţiei presiunii de-a lungul conductei de amestec
prin care trece debitul de lichid, , se considerǎ un element de conductǎ, care
are diametrul, ", lungimea, dl și unghiul de înclinare în raport cu orizontala, (
.iar pentru variatia presiunii de-a lungul conductei rezultǎ urmǎtoarea relaţie:

2
 (3)
= + sin(() +
2"
unde este presiunea în orice punct de pe conducta de amestec situat la o
distanţǎ, de separator.
Conducta de amestec care face legǎtura dintre capul de erupţie și separator,
poate avea lungimea, + și elevaţia ± sau = 0 (Fig. 3).
psep

+z

α psep
pCE
z=0
α

-z

psep

Fig. 3. Schema unei conducte de amestec cu diferite elevaţii.

Presiunea în capul de erupţie, se determina cu relaţia:

+ (4)
= ± + sin(() +
2"
Ţinând seama de relaţiile (3)și (4) se poate determina variaţia presiunii
lichidului de-a lungul conductei de amestec (Fig..4).
0 Lc
0
psep

pCE

Fig..4.Variaţia presiunii lichidului de-a lungul conductei de amestec.

4.3 Curgerea fluidelor bifazice prin ţevile de

extracţie și conducta de amestec
4.3.1 Curgerea fluidelor bifazice prin ţevile de
extracţie
Fluidele bifazice isi schimbǎ structura în timpul ascensiunii prin ţevile de
extracţie. Acest fenomen are mai multe cauze:

3
 o pe mǎsurǎ ce fluidele se apropie de suprafaţǎ, presiunea scade,
favorizând ieșirea gazelor din soluţie. În consecinţǎ, cantitatea de
gaze crește, iar ţiţeiul devine din ce în ce mai vâscos, modificându-
se astfel factorul de frecare.
o presiunea de-a lungul ţevilor de extracţie este mai micǎ decât
presiunea de saturaţie, proprietǎţile fizice ale fluidelor bifazice sunt
influenţate puternic de variaţia presiunii de curgere.
o apare fenomenul de alunecare sau de slippage care se produce din
cauza diferenţei dintre densitatea gazelor și densitatea lichidului
Gazele având densitate mai micǎ decât lichidul, tind să se
strecoare prin lichid. La rândul lui, lichidul se deplaseazǎ cu
o vitezǎ mai micǎ decât viteza gazelor.
Pentru modelarea proprietǎţilor fluidelor bifazice simulatoarele
comerciale folosesc modelul black oil care presupune compoziţia gazelor
constantǎ și compoziţia fazei lichide variabilǎ. În cazul ţiţeiurilor volatile și a
gazelor cu condensat se poate utiliza modelul compoziţional (compositional
model) care ţine seama de compoziţia fazei gazoase și care se bazeazǎ pe
ecuaţiile de stare.
Pe mǎsurǎ ce presiunea scade, gazele ies din soluţie și din cauza
compresibilitǎţii mari a acestora, volumul, respectiv fracţia de gaze crește
conducând la o variaţie a distribuţiei celor douǎ faze de-a lungul ţevilor de
extracţie ceea ce determinǎ apariţia unor structuri specifice ale amestecului
bifazic sau unor regimuri de curgere. Pentru vizualizarea și înţelegerea
condiţiilor de apariţie ale acestor structuri au fost realizate o serie de
experimente în laborator folosind apa și aerul.
Pentru vizualizarea regimurilor de curgere bifazică şi măsurarea
parametriilor de curgere în timpul experimentelor in general se utilizeaza reţeua
de senzori amplasaţi în secţiunea de curgere a fluidelor(Wire Mesh Sensors-
VMS) care:
Permite investigarea curgerii multifazice a fluidelor cu rezoluţie
temporală şi spaţială mare chiar şi în ţevi opace.
Vizualizarea 3D a regimurilor de curgere a fost realizată pe baza
datelor furnizate de reţeaua de senzori amplasată în secţiunea de test a
ţevii.

4
 Circuit
transmitere
date

Circuit
receptionare
date

Fig.5 Schema amplasării senzorilor.

În urma experimentelor au fost identificate principalele structuri ale
amestecului bifazic(flow patterns) (Fig.6) de-a lungul ţevilor de extracţie și
anume:
• Bule , Dopuri, Spumǎ , Ceaţǎ

Curgere ceaţă

Curgere spumă

Curgere dopuri

v
Curgere bule

Fig. 6.Structurile amestecului bifazic în cazul

ascensiunii acestuia prin ţevile de extracţie.
În urma cercetǎrilor efectuate în domeniul ascensiunii fluidelor bifazice
prin ţevile înclinate s-a constatat cǎ structurile amestecului bifazic sunt similare
cu cele întâlnite în cazul ţevilor verticale. Însǎ, apare totuși o deosebire legatǎ de
fenomenul de segregare gravitaţionalǎ, care face ca faza gazoasǎ sǎ se deplaseze
mai apropape de zona superioarǎ a secţiunii ţevilor de extracţie înclinate.
De asemenea, s-a constatat cǎ apariţia structurilor amestecului bifazic de-a
lungul ţevilor de extracţie este influenţată de valorile vitezei superficiale a
gazelor, . și vitezei superficiale a lichidului, / . In tabelul următor se prezintă
parametrii caracteristici ascensiunii fluidelor bifazice prin ţevi.

5
 În figura urmǎtoare se prezintă o diagramă cu ajutorul cǎreia se pot
identifica structurile amestecului bifazic în funcţie de viteza superficială a
lichidului şi viteza superficială a gazelor.
102
Viteza superficială a lichidului, vsl, m/s

Curgere bule dispersate

101

100
Curgere bule

cuc
Curgere dopuri

Curgere ceaţă
Curgere spumă

10-1

10-2

10-3
10-2 10-1 100 101 102

Viteza superficială a gazelor, vsg , m/s

Fig. 7.Identificarea structurilor amestecului bifazic în funcţie de viteza

superficială a lichidului şi viteza superficială a gazelor, în cazul ascensiunii
fluidelor bifazice prin ţevile verticale cu diametrul de 2 in[14].

4.3.2 Curgerea fluidelor bifazice prin conducta de

amestec
Curgerea fluidelor multifazice prin ţevi şi conducte orizontale este diferită
faţă de cazul curgerii fluidelor prin ţevi verticale. În acest caz, faza cu densitatea
6
mai mică se deplasează la partea superioară a conductei, iar faza cu densitatea
mai mare tinde să se distribuie la partea inferioară a acesteia. Şi în acest caz
apare fenomenul de alunecare, ca urmare a diferenţei existente între viteza de
deplasare a gazelor şi viteza de deplasare a lichidului, conducând la apariţia unei
serii de structuri ale amestecului bifazic de-a lungul conductei(Fig. ).

de sepataţie ondulată
Curgere cu bule mari

Curgere cu suprafaţă

Curgere cu suprafaţă
Curgere cu bule mici

de sepataţie netedă

Curgere inelară
Curgere dopuri

Curgere ceaţă
Fig. 8.Structurile amestecului bifazic în cazul
curgerii acestuia prin conducte sau ţevi orizontale.
Aceste structuri sau regimuri de curgere curgere sunt împărţite în
următoarele categorii[7]:
• curgere cu segregarare gravitaţională care cuprinde:
curgere cu suprafaţă de separaţie netedă;
curgere cu suprafaţă de separaţie ondulată;
curgere inelară;
• curgere intermitentă care cuprinde:
curgere cu bule mari de gaze;
curgere cu dopuri(lichid/gaze);
• curgere uniform distribuită care cuprinde:
curgere cu bule mici de gaze;
curgere ceaţă.
Ca şi în cazul curgerii prin ţevi verticale şi în cazul ţevilor orizontale şi
conductei de amestec se pot identifica structurile amestecului bifazic cu ajutorul
unei diagrame în funcţie de viteza superficială a lichidului, / şi viteza
superficială a gazelor, . (Fig. ).
100
Curgere cu bule mici de gaze
Curgere cu dopuri de lichid
Viteza superficială a lichidului, ft/s

10 alternând cu dopuri de gaze

Curgere cu bule
mari de gaze Curgere inelară
1
Curgere ceaţă
Curgere
stratificată
0,1 cu suprafaţă
Curgere stratificată de separaţie
cu suprafaţă de ondulată
separaţie netedă
0,01

0,001
0,01 0,1 1 10 100 1000

Viteza superficială a gazelor, ft/s

Fig. 9. Identificarea structurilor amestecului bifazic în funcţie

de vsL si vsg, în cazul curgerii fluidelor bifazice prin conductele orizontale[22].

7
 4.3.3 Determinarea gradientului de presiune
Gradientul de presiune = pierderea de presiune, exprimată în bar(N/m2)
raportată la 1 m de ţeavă de extracţie şi depinde de o serie de parametrii ca:
debitul de lichid, debitul de gaze, presiunea la care are loc curgerea, diametrul
ţevilor de extracţie, caracteristicile fizice ale fluidelor.
Gradientul de presiune are următoarele componente: gradientul static,
gradientul datorită frecărilor și gradientul datorită acceleraţiei.
Problema determinării gradientului de presiune, în cazul curgerii fluidelor
prin ţevile de extracţie respectiv prin conducte, a fost abordată de o serie de
cercetători încă din anii ’50. Metodele propuse de aceştia se pot încadra în două
mari categorii şi anume: empirice sau mecaniciste[5].
Metodele empirice care tin seama de:
fenomenul de slipaj şi de structurile amestecului bifazic de-a lungul
ţevilor si conductei de amestec, se bazează pe o corelaţie de
determinare a factorului de frecare bifazic-metoda Poettman şi
Carpenter, metoda Fancher şi Brown;
fenomenul de slipaj, dar nu şi de structurile amestecului bifazic de-a
lungul ţevilor si conductei de amestec și conţin corelaţiile pentru
determinarea fracţiei de lichid şi a factorului de frecare bifazic: metoda
Hagedorn- Brown, metoda Asheim
fenomenul de slipaj şi de structurile amestecului bifazic de-a lungul
ţevilor si conductei de amestec şi permit determinarea condiţiilor de
formare a structurilor amestecului bifazic, precum și determinarea
fracţiei de lichid şi factorului de frecare bifazic-Duns şi Ros, metoda
Orkiszewski, metoda Beggs şi Brill, metoda Mukherjee şi Brill.
Metodele mecaniciste:
• Se bazeaza pe înţelegerea fenomenele care apar în cazul curgerii
fluidelor bifazice şi se modeleaza aceste fenomene folosind legile
fizicii.
• s-au determinat relaţiile pentru prevederea condiţiilor în care o
structură a curgerii fluidelor bifazice devine stabilă.
• utilizează şi relaţii empirice pentru a prevede mecanismele de
curgere specifice fluidelor bifazice
• au determinat a gradientul de presiune în cazul ascensiunii fluidelor
bifazice prin ţevile verticale sau înclinate si prin conducte
orizontale cu diferite valori ale elevaţiei.

8
 • Elaborarea de modele unificate pentru determinarea gradientului de
presiune indiferent de unghiul de înclinare al sondei
Metodele mecaniciste : metoda Ansari, ş.a, metoda Hasan şi Kabir,
metoda Gomez ş.a, metoda Petals şi Aziz metoda Xiao, Kaya, Sarica şi Brill,
Gomez s.a etc
În mod constant s-a încercat îmbunǎtǎţirea metodelor de determinare a
gradientului de presiune printr-o serie de modalitǎţi ca: efectuarea unor
experimente, modelarea fenomenelor care au loc în cazul curgerii fluidelor
bifazice prin ţevi și conducte, precum și folosirea unor baze de date foarte
extinse. Totuși, în ciuda acestor eforturi nu se poate considera niciuna dintre
metodele de determinare a gradientului de presiune ca fiind general valabilǎ.
Pentru a stabili care dintre aceste metode este mai bunǎ, este necesar sǎ se
dispunǎ de mǎsurǎtori de presiune efectuate în sondǎ care sǎ valideze alegerea
fǎcutǎ.
În scopul susţinerii afirmaţiei de mai sus, în continuare se vor prezenta
douǎ metode de determinare a gradientului de presiune și se vor determina
curbele gradient cu ajutorul acestora.
În continuare se vor prezenta pe scurt metodele de determinare a gradientului de
presiune elaborate de: Orkiszewski, Beggs şi Brill, Hasan şi Kabir.

4.3.4 Curbele gradient

Curbele de variaţie a presiunii fluidelor bifazice prin ţevile de extracţie
sau curbele gradient se determinǎ cu ajutorul metodelor de determinare a
gradientului de presiune în funcţie de tipul sondei(verticală sau deviată).
Pentru determinarea curbelor gradient se pleacǎ de la o presiune
cunoscutǎ și o adâncime cunoscutǎ (fie de la presiunea din capul de erupţie, fie
de la presiunea dinamicǎ de fund) existând douǎ metodologii[4] [6]dupǎ cum
urmeazǎ:

Prima metodologie
Se considerǎ un numǎr de intervale de presiune egale caracterizate de
cǎderea de presiune, ∆ și se calculeazǎ distanţa, ∆ℎ pe care se pierde presiunea,
∆ . În acest caz se procedeazǎ astfel:
• dacǎ se pleacǎ de la presiunea din capul de erupţie, corespunzǎtoare
adâncimii, 2 = 0 se considerǎ 3 intervale de presiune egale pornind de la
aceastǎ presiune;
• pentru fiecare interval de presiune considerat se calculează mai întâi
proprietǎţile fluidelor la presiunea și temperatura medie pe interval. Pentru

9
 simplificarea procedurii, dar care duce la rezultate mai puţin exacte, se
considerǎ temperatura medie pe sondǎ;
• se determinǎ distanţa, ∆ℎ pe care se pierde presiunea, ∆ cu ajutorul unei
metode de determinare a gradientului de presiune;
• se verificǎ dacǎ suma distanţelor calculate anterior este mai mare sau cel mult
egalǎ cu adâncimea, 2 la care se aflǎ șiul ţevilor de extracţie:
6

4 ∆ℎ ≥ 2
7

A doua metodologie
Se considerǎ un numǎr de intervale de adâncime egale, ∆ℎ și se calculeazǎ
cǎderea de presiune, ∆ corespunzǎtoare; metodologia fiind urmǎtoarea:
• se considerǎ o serie de intervale de adâncime egale, ∆ℎ pentru care se
estimeazǎ cǎderile de presiune corespunzǎtoare, ∆ , respectiv
presiunile din capetele intervalelor de adâncime considerate, 7
ţinând seama numai de gradientul static și fǎrǎ a considera fenomenul
de alunecare;
• se calculeazǎ proprietǎţile fluidelor la presiunea și temperatura medie
pe intervalul de presiune determinat;
• se folosește o metodǎ de determinarea a gradientului total de presiune
pentru calculul cǎderii de presiune, ∆ ;

• se verificǎ dacǎ presiunea estimatǎ la început, 7 este egalǎ cu

presiunea calculatǎ la punctul anterior, . Dacǎ diferenţa în valoare
absolutǎ între cele douǎ presiunii menţionate mai sus este mai
micǎ de 10-2 bar se considerǎ cǎ valoarea presiunii 7 calculate la
ultimul punct este cea corectǎ.

• dacǎ nu se îndeplinește condiţia de la punctul anterior se reia calculul

considerând valoarea estimatǎ a presiunii, 7 ca fiind egalǎ cu cea
calculatǎ la ultimul punct. Calculele se repetǎ pânǎ se îndeplinesc
condiţiile de la punctul de mai sus.
În figura de mai jos se prezintǎ o curbǎ gradient.

10
 pCE pCE+∆p pCE+2∆p psat p
0
0

∆h1
v

∆h2

H
pd pc

Fig. 10. Curba gradient.

4.4 Ascensiunea combinată a lichidului şi a fluidului

bifazic prin ţevile de extracţie
Ascensiunea combinată a lichidului şi a fluidului bifazic are loc atunci
când pe o anumită lungime a ţevilor de extracţie, presiunea p > p sat determinând
o curgere omogenă, iar dacă la un moment dat presiunea în ţevile de extracţie
devine mai mică decât presiunea de saturaţie, p < p sat rezultă o curgere bifazică.
În acest caz pentru determinarea a curbelor gradient se procedează astfel:
se determină presiunea de saturaţie şi se marchează pe diagrama
presiune în funcţie de adâncime;
se porneşte de la presiunea p 2 din capul de erupţie considerându-se
m intervale de presiune egale până când se atinge presiunea de
saturaţie. Căderea de presiune pe fiecare interval se poate considera
de exemplu ∆p = 10 bar.
pentru fiecare interval de presiune j considerat se calculează
distanţa ∆h j pe care se pierde presiunea ∆p ;
distanţele ∆h j se însumează, rezultând adâncimea corespunzătoare
presiunii de saturaţie hsat .
m
∑ ∆h j = hsat (5)
j =1

• pe distanţa ( H − hsat ), presiunea este mai mare decât presiunea de

saturaţie, iar variaţia presiunii din ţevi cu adâncimea este
reprezentată printr-o dreaptă a cărei ecuaţie este:

11
 (6)

pCE
0 pCE psat
v
0
v v Q
v
Lichid
și gaze
v
v dv

v
v
v
v
v
v hsat
Lichid

H
pc pd pd

Fig.11 Variaţia presiunii de-a lungul ţevilor de extracţie

în cazul ascensiunii combinate a fluidului pe ţevi.

4.5 Determinarea curbelor de comportare ale

echipamentului în cazul sondei în erupţie naturală
Pentru determinarea curbelor de comportare ale echipamentului în cazul
unei sonde în erupţie naturală, se consideră mai multe debite de lichid pentru
care se determină curbele gradient pornind de la diferite valori ale presiunii p 2
din capul de erupţie(fig.12).

pp2CE p'p'CE
2 p

Ql1
Ql2 p

Ql3

Ql4 p'p'CE2
pCEp2

H
pd4 pd3 pd2 pd1 p'd4 p'd3 p'd2 p'd1
Q

Fig. 12. Determinarea curbelor de comportare la o sondă în erupţie naturală funcţie de

presiunea în capul de erupţie.

12