Harlavu Cristian

AMR 1 B

Diagnostic de fracturi
Traumatismele coloanei cervicale

Cauze

Coloana vertebrală cervicală este segmentul cel mai expus acţiunii traumatice a factorilor externi în cazul
unui traumatism. Mecanismul de producere (rotaţie, flexie, extensie, forfecare), precum și intensitatea
forţei aplicate determină leziuni de diferite grade atât ale coloanei vertebrale, cât și ale măduvei.

Fracturile de coloană cervicală sunt asociate în aproximativ 50% din cazuri cu leziuni medulare sau
radiculare, care, în funcţie de gravitate, se pot asocia cu dureri cervicale, dureri iradiate în una dintre
membrele superioare, deficite neurologice moderate (pareză brahială) sau severe (tetraplegie). Există și
cazuri în care simptomatologia este absentă din cauza imobilizării cervicale, însă care se manifestă la
mobilizare.

Tratament

Diagnosticul de fractură cervicală se pune pe baza unui examen CT (tomografie computerizată) de

coloană cervicală care ne arată structura sau discontinuităţi osoase, aliniament vertebral, precum și
eventuale colecţii hemoragice.
Pentru a putea examina imagistic afecţiunea medulară se va efectua un examen RMN de coloană
cervicală
Nu orice fractură de coloană cervicală trebuie operată.Există anumite părţi ale vertebrelor care, dacă sunt
fracturate, se pot vindeca de la sine prin simpla imobilizare în guler cervical pentru a limita mișcările
gâtului (de exemplu: fractură de proces spinos, fractură de proces transvers, fractură unei hemilame etc.).
Însă, dacă în urma investigaţiilor imagistice corelate cu simptomatologia se constată instabilitate
vertebrală, compresiune medulară sau radiculară, se va indica intervenţia chirurgicală.

Fractura Halter Harris

Cauze

O fractură Salter-Harris este o leziune a zonei plăcii de creștere a osului unui copil.

Placa de creștere este o zonă moale de cartilaj la capetele oaselor lungi. Acestea sunt oase care sunt mai
lungi decât largi. Fracturile Salter-Harris pot apărea în orice os lung, de la degete și de la picioare, până la
oasele brațelor și picioarelor.

Creșterea oaselor unui copil apare în principal în plăcile de creștere. Când copiii sunt pe deplin crescuți,
aceste zone se întăresc în os solid.
 Plăcile de creștere sunt relativ slabe și pot fi rănite de o cădere, o coliziune sau o presiune excesivă.
Fracturile Salter-Harris reprezintă 15-30 la sută din leziunile osoase la copii. Cel mai frecvent aceste
fracturi apar la copii și adolescenți în timpul activității sportive. Băieții au de două ori mai multe șanse
ca fetele să aibă o fractură Salter-Harris.

Tratament

Medicul va recomanda o radiografie a zonei și, eventual, a zonei de deasupra și de sub locul leziunii.
Medicul poate dori, de asemenea, o radiografie a părții neafectate pentru a le compara. Dacă se
suspectează o fractură, dar nu apare în imagine, medicul poate folosi o gipsă sau o atelă pentru a proteja
zona. Repetarea razelor X în trei sau patru săptămâni poate confirma diagnosticul de fractură prin
imagistica unei noi creșteri de-a lungul zonei de pauză.

Pot fi necesare alte teste imagistice dacă fractura este complexă sau dacă medicul are nevoie de o vedere
mai detaliată a țesuturilor moi:

 O scanare CT și, eventual, un RMN pot fi utile pentru evaluarea fracturii.

 CT-urile sunt, de asemenea, utilizate ca ghid în chirurgie.
 O ecografie poate fi utilă pentru imagistica unui copil.
Medicul va pune osul afectat într-o turnată, atelă sau curea pentru a-l păstra la locul potrivit și a-l proteja
în timp ce se vindecă.

Uneori, aceste fracturi pot necesita realinierea nechirurgicală a osului, un proces numit reducere închisă. 

Chirurgul va alinia fragmentele osoase și poate folosi șuruburi, fire sau plăci metalice implantate pentru a
le menține în poziție. Unele fracturi de tip 5 sunt tratate prin intervenție chirurgicală.

În cazurile chirurgicale, o gipsă este utilizată pentru a proteja și imobiliza zona rănită în timp ce se
vindecă. Sunt necesare raze X de urmărire pentru a verifica creșterea osoasă la locul leziunii.

Timpii de recuperare variază, în funcție de locația și gravitatea rănirii. De obicei, aceste fracturi se
vindecă în patru până la șase săptămâni.

După perioada inițială de imobilizare, medicul poate prescrie kinetoterapie. Acest lucru vă va ajuta
copilul să recâștige flexibilitatea, forța și gama de mișcare pentru zona rănită.

În timpul perioadei de recuperare, medicul poate comanda raze X de urmărire pentru a verifica
vindecarea, alinierea oaselor și creșterea oaselor noi. Pentru fracturi mai grave, ar putea dori vizite
regulate de urmărire timp de un an sau până când osul copilului este complet crescut.
Fractura masivului Trohanterian

Cauze

Masivul trohanterian face parte din sistemul nostru osos si este localizat la extremitatea de sus a
femurului. De obicei, acest gen de fracturi este destul de rar intalnit, dar atunci cand acestea apar,
pacientul resimte o durere a nivelul soldului, care poate varia ca intensitate.
Fracturile masivului trohanterian au cauze diverse care pot duce la caderi sau accidente, de cele mai
multe ori. La pacientii tineri, fracturile tind sa fie asociate cu traume de energie mare sau boli metastatice
ale osului. In schimb, la varstnici, cauza principala este scaderea densitatii osoase, astfel ca fractura se
poate produce dintr-o simpla cazatura.

Tratament

Tratamentul acestor fracturi poate fi atat ortopedic, cat si chirurgical. Scopul acestuia ramane insa
acelasi: de a ajuta pacientul sa ajunga cat mai repede la nivelul de activitate pe care l-a avut inaintea
fracturii si limitarea durerii. Aceste eforturi pot include sau nu interventia chirurgicala.

Tratamentul nonoperator este posibil, de obicei, la fracturile fara deplasare si este rezervat persoanelor
care, din diferite motive, nu pot fi supuse unor operatii majore. In cazul in care pacientul se poate
mobiliza, iar durerea poate fi controlata, riscul aparitiei leziunilor tegumentare sau al bolilor pulmonare
cauzate de imobilizare scade mult.

Tratamentul ortopedic este mai putin traumatizant decat cel chirurgical, insa poate fi rar utilizat la
fracturile masivului trohanterian. Acesta este recomandat de medicii specialisti doar in cazul fracturilor
incomplete sau complete simple si nedeplasate.
In ceea ce priveste tratamentul chirurgical, perioada cea mai favorabila pentru a interveni este cuprinsa
intre primele 24 – 48 de ore de la producerea fracturii.

Fracturile claviculei

Cauze

Fractura osului lung, dublu curbat si pereche ce formeaza partea anterioara a centurii scapulare mai este
cunoscuta si sub denumirea de fractura de clavicula, o fractura foarte des intalnita, care afecteaza
persoane de toate varstele.

Facturile de clavicula sunt adesea cauzate de o lovitura directa aplicata la nivelul umarului. Acestea pot
aparea in timpul unei caderi pe umar sau in urma unui accident rutier. La nou nascuti, aceste fracturi pot
aparea in timpul travaliului.

Tratament

De regula, aceasta afectiune este insotita de o deformare sau „umflatura” vizibila deasupra locului
fracturii. La apasare usoara, pacientul va resimti durere. Desi se intampla destul de rar ca un fragment
osos sa penetreze pielea spre exterior, el poate insa impinge pielea in sus.
Medicul va examina atent umarul pentru a se asigura ca nici un nerv sau vas de sange nu a fost afectat.

Pentru a identifica exact locul si gravitatea fracturii, doctorul ortoped va solicita o radiografie. O
radiografie a intregului umar va fi adesea efectuata pentru a elimina suspiciunile de leziuni asociate
fracturii de clavicula. Daca sunt fracturate si alte oase, medicul ortoped poate recomanda o tomografie
computerizata (CT) pentru o mai buna vizualizare.

In cazul in care capetele osului nu s-au deplasat deloc sau sau deplasat putin de la locul lor si sunt aliniate
corect, in mod normal nu se va recurge la interventie chirurgicala. Fractura de clavicula se vindeca in cele
mai multe cazuri fara o interventie chirurgicala.

Un simplu bandaj Dessault sau un bandaj in forma de opt (Watson Jones) va fi aplicat pentru a sprijini
bratul si a contribui la mentinerea acestuia in pozitia corecta pentru vindecare.

Daca deplasarea fracturii este mare, medicul ortoped va va recomanda interventia chirurgicala. Operatia
va asigura alinierea oaselor in pozitia corecta si metinerea lor in aceasta pozitie pe parcursul vindecarii.

In timpul interventiei, fragmentele osoase sunt repozitionate mai intai potrivit alinierii normale si apoi
fixate cu ajutorul unor suruburi speciale si/sau cu ajutorul unor placute metalice atasate pe suprafata
osoasa a claviculei.

Dupa interventie pacientul poate avea o usoara amorteala a unei mici portiuni de piele de la nivelul
inciziei. Aceasta amorteala va disparea cu timpul. Deoarece clavicula este protejata de un strat subtire de
tesut adipos, este posibil ca pacientul sa simta placa sub piele.

De regula placutele si suruburile nu sunt indepartate dupa vindecarea osului decat daca genereaza
disconfort. Nu s-au inregistrat probleme cu astfel de dispozitive insa in unele cazuri purtarea centurii de
siguranta sau a unui rucsac poate irita zona claviculei. Daca se intampla acest lucru, implantul va fi
indepartat dupa vindecarea fracturii.

Pentru a mentine fractura in pozitia corecta dupa repozitionarea capetelor osoase, se pot utiliza de
asemenea brosele. Inciziile pentru introducerea broselor sunt de regula mai mici decat cele utilizate pentru
insertia placilor. Brosele pot cauza iritatii ale pielii in locul in care au fost introduse si de regula sunt
indepartate dupa vindecarea fracturii.

Fracturi de baza ale craniului

Cauze

Fracturile bazei craniului sunt printre leziunile cele mai periculoase și mai grave. Acestea sunt mai des
observate la persoanele active, persoane tinere sau de vârstă mijlocie și social dezavantajate. Aceste
leziuni reprezintă 4% din numărul total de leziuni cerebrale traumatice (leziuni ale capului).
 Cauzele acestor fracturi pot fi lovituri directe la maxilarul inferior sau pe cap, accidente rutiere, sport (în
special tipuri extreme), căderi de la înălțime, situații de urgență la locul de muncă etc. Ele pot fi de etaj
anterior, mijlociu sau de etaj posterior.

Fracturile de baza de craniu se asociaza des cu fracturile de bolta craniana, dar pot sa apara si in lipsa
acestora ca urmare a energiilor care actioneaza asupra planseului fosei craniene mijlocii sau a occiputului.
Ele se localizeaza deseori in fosa mijlocie, paralel cu osul pietros sau in lungul osului sfenoid, spre seaua
turceasca, si mai rar in fosele anterioara si posterioara. Complicatiile la aceste nivele sunt redutabile,
putandu-se intalni pneumocefalia, scurgeri ale lichidului cefalorahidian, fistule caverno-carotidiene.

Tratament

Diagnosticul de fractură de craniu se pune prin radiografie craniană simplă. Examenul computer

tomografic (CT) aduce date suplimentare asupra leziunilor cerebrale ce însoţesc fractura. De altfel,
prezenţa unei linii de fractură trebuie să ridice posibilitatea existenţei unui hematom
extradural.  Tratamentul fracturilor craniene este conservator sau chirurgical. Tratamentul este chirurgical
în următoarele situaţii: fracturi deschise, fracturi cu înfundare (intruzive), fracturi cu hematom subiacent,
supuraţie în focarul de fractură, fracturile progresive (la copii între 0 şi 3 ani), fractura depresivă simplă la
sugari, fracturi cu fistule LCR care nu se opresc (spontan sau prin puncţii lombare repetate) după 8 – 10
zile.   Tratamentul chirurgical constă în eschilectomie, rezolvarea focarului de dilacerare meningo-
cerebrală şi refacerea integrităţii durale. Refacerea defectului osos se realizează prin cranioplastie cu un
material plastic sau rearanjarea fragmentelor fracturate.