Acasă

Subiectul II

Comentarii

Despre My BAC

Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă a fost un scriitor român, recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și
povestirilor sale. Acesta este considerată a fi unul dintre clasicii literaturii române, mai ales datorită
operei sale autobiografice „Amintiri din Copilărie”.

„Povestea lui Harap Alb” a fost citită pentru prima dată la Junimea, iar mai apoi publicată în
revista „Convorbiri Literare” în anul 1877. Opera aparține, prin trăsăturile sale definitorii, speciei
literare basm cult.

Basmul este o specie a genului epic în care realul se împletește cu fantasticul, binele lupta contra
răului și învinge întotdeauna, iar deznodământul este fericit. Opera „Povestea lui Harap-Alb” aparține
speciei literare basm cult prin tema abordată și prin perspectiva spațială și temporală.

O primă trăsătură a basmului prezentă în text este tema abordată și anume lupta dintre bine și
rău, binele ieșind învingător. Mai concret, eroul parcurge un drum inițiatic, un drum al maturizării, cu
scopul dobândirii unor valori morale și etice. Motivele literare specifice sunt: superioritatea
mezinului, călătoria inițiatică, motivul probelor și pădurea labirint.

O a doua trăsătura basmului prezentă în text este perspectiva spațială și temporală. Acțiunea se
desfășoară în timp și spațiu nedeterminate. Timpul este reprezentat de trecutul îndepărtat (illo
tempore: „odată”). Spațiul este vast, drumul dintre cele două moșii putând fi parcurs o singură dată
în viață. Nu există nume reale ale locurilor parcurse de personajul principal.

Realismul este un curent literar care a apărut în Franța, în a doua jumătate a secolului al 19-lea,
ca reacție împotriva romantismului. Opera aparține realismului prin folosirea tehnicii detaliului, dar și
prin faptul că fantasticul este umanizat și localizat în Humulești.

O primă trăsătură a realismului prezentă în text este folosirea tehnicii detaliului pentru
prezentarea caracterelor personajelor. Harap-Alb se dovedește a fi ușor de manipulat. („Fiul Craiului,
boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului și se bagă în fântână, fără să îl trăsnească
prin minte ce i se poate întâmpla”), Împăratul Roș este aspru, cârcotaș, iar Craiul are orgoliu familial.
 O a doua trăsătură a realismului reiese din faptul că fantasticul lui Ion Ceangă este umanizat și
localizat în Humulești. Opera este influențată de satul natal al autorului. Ilustrativă în acest sens este
relația dintre Harap-Alb și Spân. Harap-Alb este inițiatul care parcurge un drum al maturizării cu
scopul de a deveni un bun conducător, dând dovadă de trăsături înaltele de caracter (bunătate: „Fii
încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta cea bună te ajută”). Spânul dă dovadă de
trăsături negative de caracter, fiind omul lingușitor, mincinos, care-și maschează cu greu răutatea
(„Hei, hei! zise Spânul tremurând de ciudă”, „Spânul, bodrogănind din gură, nu știa cum să-și ascundă
ura”). Chiar monștrii sunt țărani cu calități deosebite dar nu surprinzătoare în varietatea lumii satului.

Perspectiva autorului asupra lumii este un umanistică pentru că răul este privit cu bunăvoință,
dar și una moralistă pentru că urmărește cultivarea unor principii morale înalte și condamnarea
trăsăturilor negative de caracter.

O primă secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume o reprezintă cea a
supunerii mezinului craiului de către Spân. Spânul îl închide pe tânăr într-o fântână și îi cere, pentru
a-l lăsa în viață, să jure pe ascuțișul paloșului că îi va da ascultare „până când va muri și iar va învia”,
condiție paradoxală, dar care arată calea de eliberare. Totodată, Spânul îi dă numele de Harap-Alb.

O a doua secvență reprezentativă este cea din final, când, după ce fata împăratului Roș îl
demască pe Spân, acesta îi taie capul fiului de crai. Gestul acesta înseamnă dezlegarea de jurământul
supunerii, semn că inițierea a luat sfârșit iar rolul Spânului ca inițiator rău se încheie. Distrugerea
răului este simbolizată de aruncarea în înaltul cerului a Spânului de către cal, iar învierea lui Harap-
Alb și primirea recompensei, căsătoria cu fața Împăratului Roș și împărăția, confirmă victoria binelui
asupra răului.

Incipitul și finalul se află într-o relație de simetrie care marchează intrarea și ieșirea din fabulos.
Formula inițială („Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori”) îl introduce pe cititor
în universul ficțional. Indicativul perfect compus sugerează un timp mitic, vag, și suspendă cronologia,
ca în orice basm. Formula finală îl readuce pe cititor la realitatea cotidiană și marchează granița
universului ficțional. Acest basm atinge dorințele sociale dintre bogați și săraci în viața cotidiană.

Perspectiva narativă este obiectivă, realizată la persoana a treia de către un narator omniscient și
omniprezent. Obiectivitatea naratoriala este încălcată, însă, pe alocuri prin intervenții directe ale
naratorului în discurs. Este o trăsătură a oralitatii stilului, marcă inconfundabilă a lui Creangă.

Personajul principal, Harap-Alb este caracterizat atât în mod direct cât și indirect. Caracterizarea
directă este realizată de către narator („Fiul Craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se
potrivește Spânului și se bagă în fântână, fără să îl trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla”) și de
către Sfânta Duminică („Luminate crăișor”, „Fii încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta
cea bună te ajută”, reiese faptul că este milostiv).
 Caracterizarea indirectă a personajului reiese din fapte, gânduri, limbaj, relația cu celelalte
personaje sau din nume. Harap-Alb este feciorul cel mic al unui crai și nepot de împărat dar devine
subordonat Spânului. La început nu are nume pentru că este neinițiat. Nu este un erou cu puteri
supranaturale, ci o ființă cu defecte și calități, este un erou complex. Se dovedește a fi un om de
cuvânt, devotat Spânului. Este milostiv cu Sfânta Duminică, cu furnicile și cu albinele. Prietenia este o
altă însușire a sa, trăsătură ce reiese din relația cu cele cinci personaje himerice. Harap înseamnă
negru sau rob și alb arată puritate și origine nobilă.

Titlul conține numele personajului principal, Harap-Alb, care sugerează condiția duală de rob sau
slugă de origine nobilă.

În concluzie, opera „Povestea lui Harap-Alb”, a lui Ion Creangă, este una reprezentativă pentru
tema specifică basmului și anume lupta dintre bine și rău, prin perspectiva spațială și temporală, prin
secvențele prezentate, dar și prin relația dintre incipit și final sau prin titlu.

Harap-Alb

~caracterizare~

Reprezentative pentru viziunea despre lume a lui Ion Creangă rămân particularitățile de
construcție a personajului Harap Alb, protagonistul basmului cult „Povestea lui Harap-Alb”, publicat
în revista „Convorbiri literare” în anul 1877.

Statutul social al protagonistului se modifică din incipitul textului până la final. Astfel, cel care la
început a fost mezinul timid și neîncrezător în forțele proprii și a acceptat condiția umilă de slugă, la
final ajunge să își asume rolul de împărat. Întregul traseu menționat este într-o strânsă legătură cu
conflictul principal al basmului, anume acela dintre condiția umană a lui Harap-Alb și destinul său de
viță nobilă.

Din punct de vedere psihologic, observăm că Harap-Alb este surprins pe parcursul întregului
proces de maturizare. La început este șovăitor în fața deciziilor sau gata să se lase stăpânit de frică,
naiv, copleșit de rolul pe care și l-a asumat. Pe parcurs își dezvoltă însă personalitatea, dobândind
calități precum curajul, încrederea în sine însuși, calități pe care le dovedește tocmai datorită
probelor la care este supus de Spân.

Din punct de vedere moral, Harap-Alb ajunge să întrunească toate calitățile necesare unui viitor
împărat: bunătatea, milostenia, curajul, cinstea și demnitatea, pe care fiicele Împăratului Verde le
remarcă de la prima întâlnire: „seamănă a fi mult mai omenos”. Compensându-i slăbiciunile umane
firești, bunătatea și mila îi conferă lui Harap-Alb calitatea de simbol al binelui.
Caracteristica fundamentală a protagonistului este reprezentată de bunătatea sufletească.