Distrugerea răului este simbolizată de aruncarea în înaltul cerului a Spânului de către cal, iar învierea

lui Harap-Alb și primirea recompensei, căsătoria cu fața Împăratului Roș și împărăția, confirmă
victoria binelui asupra răului.

Incipitul și finalul se află într-o relație de simetrie care marchează intrarea și ieșirea din fabulos.
Formula inițială („Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori”) îl introduce pe cititor
în universul ficțional. Indicativul perfect compus sugerează un timp mitic, vag, și suspendă cronologia,
ca în orice basm. Formula finală îl readuce pe cititor la realitatea cotidiană și marchează granița
universului ficțional. Acest basm atinge dorințele sociale dintre bogați și săraci în viața cotidiană.

Perspectiva narativă este obiectivă, realizată la persoana a treia de către un narator omniscient și
omniprezent. Obiectivitatea naratoriala este încălcată, însă, pe alocuri prin intervenții directe ale
naratorului în discurs. Este o trăsătură a oralitatii stilului, marcă inconfundabilă a lui Creangă.

Personajul principal, Harap-Alb este caracterizat atât în mod direct cât și indirect. Caracterizarea
directă este realizată de către narator („Fiul Craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se
potrivește Spânului și se bagă în fântână, fără să îl trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla”) și de
către Sfânta Duminică („Luminate crăișor”, „Fii încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta
cea bună te ajută”, reiese faptul că este milostiv).

Caracterizarea indirectă a personajului reiese din fapte, gânduri, limbaj, relația cu celelalte
personaje sau din nume. Harap-Alb este feciorul cel mic al unui crai și nepot de împărat dar devine
subordonat Spânului. La început nu are nume pentru că este neinițiat. Nu este un erou cu puteri
supranaturale, ci o ființă cu defecte și calități, este un erou complex. Se dovedește a fi un om de
cuvânt, devotat Spânului. Este milostiv cu Sfânta Duminică, cu furnicile și cu albinele. Prietenia este o
altă însușire a sa, trăsătură ce reiese din relația cu cele cinci personaje himerice. Harap înseamnă
negru sau rob și alb arată puritate și origine nobilă.

Titlul conține numele personajului principal, Harap-Alb, care sugerează condiția duală de rob sau
slugă de origine nobilă.

În concluzie, opera „Povestea lui Harap-Alb”, a lui Ion Creangă, este una reprezentativă pentru
tema specifică basmului și anume lupta dintre bine și rău, prin perspectiva spațială și temporală, prin
secvențele prezentate, dar și prin relația dintre incipit și final sau prin titlu.

Harap-Alb

~caracterizare~
 Reprezentative pentru viziunea despre lume a lui Ion Creangă rămân particularitățile de
construcție a personajului Harap Alb, protagonistul basmului cult „Povestea lui Harap-Alb”, publicat
în revista „Convorbiri literare” în anul 1877.

Statutul social al protagonistului se modifică din incipitul textului până la