Cultivat inca din sec XX-lea , in special in proza lui Eminescu si in unele nuvele ale lui Caragiale in pro

za romaneasca moderna , fantasticul il are pe Mircea Eliade ca cel mai important reprezenant.

Scriitorul transfigureaza artistic, in prozele sale fantastice , notiuni si concept dezvoltate in lucrarile
teoretice (sacrul , profanul,. (manifestarea revelata a sacrului in profane , iesirea din timp).

Fantasticul eliadesc este unul erudit situate la limita dinre literar si filozofic.

Proza fantastica a lui Eliade se construieste pe relatia dintre sacru si profane, intelegand prin sacru
orice manifestare a unei expresii divine , iar prin profan , tot ceea ce indeparteaza lumea de
cunoastereade sine.

In concordanta cu aceasta reactive, exista un spatiu care apartine unei geografii sacre, interpretate ca
Bucurestiul interbelic, un oras care ascunde miste vechi.

Timpul, in nuvelele fantastice ale lui Eliade, tinde si el spre unul al miturilor , ilutempus , caci pentru
omul religios , timpul nu mai este continuu, ci unul mitic, sacru , in timp ce pt omul profan timpul este
unul istoric , ,masurabil.

Illud tempus este timpul elofantic considerat de Eliade o cale catre eternitate.

Iesirea din timpul profan se produce ca o ruptura de nivel in urma careia personajele intra pe
neasteptate intr-un univers parallel in care timpul si spatiul au alte dimensiuni . Pornind de la ideea ca
sacrul se manifesta in cele mai banale ale existentei , personajele eliadesti sunt oameni comuni
surprinsi in situatii anormale , in viata lor fiind un sir de probe initiatice.

Scrisa in 1959 si publicata 10 ani mai tarziu , nuvela fantastia “La Tiganci” are ca tema camuflarea
sacrului in profan.

Titlul este un topos , sugereaza o hierofanie, manifestarea sacrului in profane.

Locul numit “La tiganci” este un spatiu intermediar intre “lumea de aici” si “lumea de dincolo” , intre
sacru si profan