Opera lui Liviu Rebreanu se inscrie in modelul realismului obiectiv,

contribuind, in perioada interbelica, la innoirea romanului romanesc, prin doua

directii: observatia sociala (prin romanele “Ion” si “Rascoala”) si romanul
psihologic (prin romanele “Adam si Eva”, “Ciuleandra” si “Padurea spanzuratilor”).
“Ion” este un roman realist de tip obiectiv prin transfigurarea vietii rurale in
mod obiectiv. Liviu Rebreanu este adeptul romanului realist de tip balzacian, in
care importante sunt actiunea si personajele. In viziunea sa, literatura este
“creatie de oameni si de viata” avand ca scop surprinderea “pulsatiei vietii”,
exprimand astfel dezideratul realist al autenticitatii in arta.
Dupa clasificarea lui Nicolae Manolescu, “Ion” este un roman doric, o imago
munci (imaginea lumii), “un substitut logic al vietii”.
Opera respectiva este si un roman social, o epopee a sacrului transilvanean,
o fresca a vietii in spatiul rural de la inceputul secolului al XX-lea. Problematica
romanului este reprezentata de patima pentru pamant, de iubire, de marile
evenimente din viata satului (nasterea, nunta, moartea) de obiceiuri, de traditii si
mentalitati )”hora satului”, muncile agrare, relatiiile inter si intrafamiliale”), de
conditia intelectualului, de multietnie. Liviu Rebreanu isi respecta programul
estetic al autenticitatii depasind viziunea idilica samanatoristilor.
Geneza romanului este explicata de Liviu Rebreanu in volumul
“Marturisiri”, din 1932, prin legatura pe care o gaseste intre trei evenimente
deosebite petrecute cam in aceeasi perioada in satul Prislop unde a locuit o
vreme. Intr-o zi a surprins un tanar taran imbracat in straie de sarbatoare,
sarutand cu patima pamantului, “ca pe o ibovnica” dupa aceea a auzit despre o
taranca pe nume Rodovica care fusese batuta crunt de tatal ei, un taran instarit,
pentru ca daduse nastere unui copil din flori. In acelasi timp Ion al Glanetasului, i-
a marturisit dragostesa lui pentru pamant ca si cand ar fi fost o fiinta vie. Scriitorul
a intuit o relatie logicaintre cele trei intamplari care vor construi scheletul
romanului de mai tarziu, in geneza romanului pot fi mentionate si alte texte sursa
cum ar fi nuvelele “Fapt divers” si “Rafuiala” din care unele elemente vor fi
amplificate in roman.
 Tema romanului o constituie dupa unii critici problematica pamantului
precum si viata sociala a satului ardelenesc de la inceputul secolului al XX-lea, iar
pentru alti critici tema este data de problema destinului. Putem mentiona si tema
ubirii prin conturarea evolutiei personajului principal “intre glasul iubirii si glasul
pamantului”, cele doua forte care se infrunta in sufletul sau.
Structura romanului este simetrica, circulara, numita si sferica sau inelara
pentru ca incipitul si finalul sunt pozitionete simetric, ca figura a imaginarului –
drumul – care intra si iese din lumea fictionala, o iluzie a vietii care continua,
insensibila la dramele individuale. Simetria se pastraza si la nivelul planurilor
actiunii: doua planuri – tehnica planurilor paralele, prin care sunt descrise viata
unor familii si medii soviale diferite, taranii si intelectualii, in paralel. Trecerea de
la un plan al actiunii la altul se realizeaza prin tehnica narativa a alternantei.
Particularitatea compozitionala a romanului este data de cele doua parti,
intitulate metaforic “Glasul pamantului” (sasse capitole intitulate sugestiv) si
“Glasul iubirii”(sase capitole). Primul si ultimul capitol se numesc “Inceputul” si
“Sfarsitul”, intarind ideea circularitatii existentei. Metafora “glasurilor” semnifica
cele doua chemari launtrice sau obsesii ale personajului principal, Ion Pop al
Glanetasului, care se constituie in termeni ai conflictului interior al acestuia.
Montajul compozitional al romanului este unul logic, intamplarile fiind relatate in
ordine cronologica precum in romanul traditional.
Discursul impersonal al naratorului extradiegetic este reprezentat de o voce
supraindividuala, caracteristica romanului traditional de tip doric. Naratorul este
omniscient si omniprezent, manifestandu-se ca un demiurg in propria creatie; el
stapaneste destinele personajelor, le controleaza evolutia si anticipeaza inca de la
inceputul romanului, deznodamantul.
Relatia naratorului cu personajele este una autoritara, eroii sunt
predestinati sa actioneze, in consecinta fiind victime ale destinului prestabilit.
Obiectivitatea perspectivei narative este realizata prin modul in care
naratorul priveste lumea fictionala pe care o relateaza: lumea aceasta exista
independent de cel care o priveste fiind o prelungire a lumii reale. Intrarea in
spatiul romanesc, prin intermediul drumului de la inceputul romanului, presupune
intrarea intr-un univers deja existent plasat in inima realului, cum spune Nicolae
Manolescu.
 Titlul romanului valideaza conditia de personaje eponim a eroului. El se
leaga de denumirile capitolelor sugerand traseul sinuos al destinului
protagonistului.
Incipitul este o descriere prin tehnica focalizarii, a drumului care intra in
Pripas si asezari rurale. Naratorul omniscient se concentreaza pe acest element
care devine motiv anticipativ. Naratorul construieste cadrul initial al universului
fictional din care, totusi, personajul eponim lipseste. In schimb, este prezent
cronotopul, topografia imaginara in care se circumscrie satul (drumul, casa si
toponimele: Cirmeaua-Mortului, Rapele-Dracului etc) creand impresia de
verosimilitate. Timpul, Suspendat in secventa descripriva, impune o pauza, pentur
ca cititorul sa “vada” locul, astfel cititorul observa lipsa de opacitate a lumii reale
si complexitatea ei (caldura, crucea, casa – ca si templul, se afla in centrul lumii,
drumul – care este asociat cunoasterii initierii destinului).
Actiunea romanului se desfasoara pe doua planuri narative, unul care
urmareste viata taranilor, avand in centru povestea tanarului sarac care doreste
sa intre in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu, seducand-o pe fiica acestuia; iar
cel de-al doilea plan reflecta conditia intelectualului roman din ardealul ocuat de
austro-ungari si are in centru conflictul dintre invatatorul Herdelea si preotul
Belciug, Cele doua planuri se evidentiaza reciproc, comunicand la nivelul
personajelor. Coerenta succesiunii secventelor narative se realizeaza printr-o
tehnica a contrapunctului (prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite) astfel,
unor evenimente din viata taranilor le corespund evenimente din
viataintelectualilor (nuntii lui Ion ii corespune nunta Laurei, fiica invatatorului, iar
conflictului dintre Ion si Simion Lungu ii corespunde conflictul dintre preot si
invatator).
Subiectul romanului este construit in mod clasic. In expozitiune sunt
prezentate spatiul, timpul actiunii si personajele principale. Scena reprezentativa
este hora satului, fiind evidentiata stratificarea sociala. Scena este importanta
pentru conturarea conflictelor din roman.
 Se poate observa un conflict exterior (opozitii, contraste, intre doua sau mai
multe personaje). De exemplu, Ion isi doreste pamanturile lui Vasile Baciu si de
aceea trebuie sa o obtina pe Ana, dar o iubeste pe Florica. Cele doua personaje
feminine sunt construite in opozitie: Ana este bogata dar uratica, iar Florica este
saraca dar frumoasa. Acestui conflict ii corespunde unul in planul intelectualitatii,
caci preotul se cearta cu invatatorul, fiecare dintre ei sustinand pe alt tanar
(invatatorul il sustine pe Ion, iar preotul pe George).
Conflictul interior apartine personajului principal si este un semn de
modernitate in roman, ilustrand interesul pentru analiza prihologica.
Ion se zbate intre “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”, neputand renunta
la niciunul dintre ele, ceea ce il transforma intr-un personaj-stihial care va deveni
o victima a fatalitatii. Mai intai “Glasul pamantului” este cel mai puternic,
pamantul devenind o forta cu care personajul se va confrunta. Inainte sa obtina
pamantul, Ion se simte “mic ca un vierme”, iar dupa ce il obtine se simte puternic
si plin de “mandria sa de stapan”. Secventa se continua cu intriga reprezentata de
Vasile Baciu si Ion, apoi bataia cu George Bulbuc, doua secvente cheie care contin
manifestari violente, ale unor oameni stapaniti de patimi.
Desfasurarea actiunii alterneaza evenimentele care il au protagonist pe Ion
sau la care iau parte personaje ale intelectualitatii. Astfel, Ion este nevoit sa caute
o solutie pentru a obtine pamantul, o seduce pe Ana pentru a obtine zestrea, intra
cu plugul in delnita lui Simion Lungu si ii fura cateva brazde. Este dat in judecata si
preotul Belciug il injoseste in biserica. Pentru ca a ramas insarcinata, Ana este
batuta violent de tatal ei, iar Ion nu o ia de nevasta pana nu se tocmeste cu tatal
ei in privinta zestrei.
Nunta este un eveniment semnificativin viata satului, caci toti iau parte la
ea, tinand trei zile, de sambata pana luni. La 2 saptamani dupa nunta, Ion isi da
seama ca i-ar fi trebuit un act oficial pentru a primi zestrea si se razbuna pe Ana.
Nasterea copilului nu-I provoaca niciun sentiment lui Ion, care o simte pe Ana ca
pe o povara.
 Punctul culminnat al subiectului se afla in capitolul “Sarutarea” partea a 8a.
Iarna, satulde scandaluri, Vasile Baciu merge cu Ion la Jidovita, la notar, ca sa ii
treaca ginerelui toate loturile si casa. In apropierea primaverii, Ion se duce sa-si
vada pamanturile si, coplesit de sentimentele navalnice din sufletul sau, saruta
pamantul “ca pe o ibovnica”. Scena are semnificatii simbolice, indicand faptul ca
relatia omului cu pamantul este aproape patologica, pamantul ia locul iubitei, iar
sarutarea induce ideea mortii. Intre Ion si Ana intervine raceala si dupa ce asista la
doua morti premonitorii, Ana se sinucide, spanzurandu-se. Ion este judecat
pentru brazdele furate de la Simion Lungu si sta o luna in puscarie. Copilul sau,
ultimul garant al averii se imbolnaveste si moare.
Deznodamantul este construit conform logicii cauza-efect, avand conotatii
tragice. Ion vrea sa-si regaseasca iubirea pierduta pentru Florica, fata saraca,
maritata cu un taran bogat, George Bulbuc. Avertizat de Savista, George se
intoarce pe nepregatite acasa si-l omoasa pe Ion cu sapa, este ridicat de
autoritati, pamantul lui Ion revine bisericii, conform intelegerii facute cu preotul
belciug.
In celalalt plan al actiunii se prezinta viata intelectualilor; preotul Belciug
ramane vaduv, iar familia invatatorului, impreuna cu cei trei copii, reprezinta un
alter ego al autorului. Adversitatea dintre cele doua familii se ascute, Herdelea
intra in conflict cu autoritatile austro-ungare si este nevoit sa-l voteze la alegeri pe
candidatul maghiar.
Finalul inchide cercul, restaurand ordinea si conturand imaginea
unniversului sferic prin imaginea drumului.