Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Artă poetică filosofică modernă

Modernismul se definește ca un curent literar apărut în secolul al XX-lea, care implică ideea de negare a
tradiției. Noțiunea de modernitate a devenit un subiect principal al dezbaterilor teoretice din secolul al
XX-lea, punându-se în discuție două sensuri: unul asociat ideii de progres tehnologic, iar cel de-al doilea
făcea referire la producția literară și artistică.

Primele încercări de modernitate culturală apar odată cu opera „Florile răului”, scrisă de Charles
Baudelaire și publicată în anul 1857, însă apogeul a avut loc în primele decenii ale secolului al XX-lea prin
coexistența cubismului francez, a expresionismului german și a futurismului italian.

Lucian Blaga este unul dintre poeții moderniști ai perioadei interbelice, el remarcându-se nu doar în
domeniul literaturii, ci și în cel al filosofiei. Reprezentativă pentru modernismul blagian, dar și pentru
viziunea poetului despre creație este poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, aceasta făcând
parte din volumul de debut, „Poemele luminii”. Poezia are la bază nu doar principalele coordonate ale
modernismului interbelic, ci și convingerile blagiene despre rolul poetului și al artei, fiind o artă poetică
filosofică modernă.

Arta poetică presupune exprimarea concepțiilor autorului despre arta literară și despre regulile care stau
la originile acesteia. O artă poetică modernă, cu accente filosofice, implică nu doar raportul dintre poet
și creația sa, ci și raportul dintre poet și lumea în care trăiește. Astfel, în poezia „Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii” eul liric conturează, cu ajutorul limbajului artistic, relația sa cu opera literară, dar și rolul
său în lume.

Fiind o artă poetică filosofică, poezia blagiană nu poate fi înțeleasă fără a ne raporta la conceptele și
teoriile filosofului Blaga. Prin urmare, Blaga a formulat două concepte filosofice originale: cunoașterea
paradisiacă, de tip rațional, care vrea să lumineze misterul, astfel reducându-l, și cunoașterea luciferică
pe care nu o asociază cu lămurirea misterului, ci cu sporirea acestuia cu ajutorul imaginației poetice. „Eu
nu strivesc corola de minuni a lumii” conține tocmai o clarificare a opțiunii poetului, el alegând
cunoașterea luciferică.

Chiar și titlul poeziei ilustrează caracterul de artă poetică modernă al acesteia. Poetul evidențiază încă de
la început atitudinea sa față de cunoaștere, subliniind importanța misterului. Alcătuit dintr-o metaforă
revelatorie, titlul conține pronumele personal „eu”, verbul la forma negativă „nu strivesc” și metafora
„corola de minuni a lumii”, aceasta sugerând tainele universului pe care poetul dorește să le protejeze.
Specifică modernismului blagian, metafora revelatorie din titlu are rolul de a contura opțiunea pentru
cunoașterea luciferică.
Putem spune că această artă poetică este construită sub forma unei meditații asupra destinului
creatorului în univers. Așadar, tema poeziei pune în lumină părerea poetului cu privire la marile taine ale
lumii, iubirea fiind unul dintre pilonii principali în cunoașterea poetică. Din iubire pentru lumea din care
face parte, poetul alege protejarea misterului. Această temă oglindește viziunea modernistă pe care eul
liric o are asupra lumii care îl înconjoară.

Din punctul de vedere al compoziției, textul poetic este constituit din trei secvențe lirice, fiecare
secvență fiind o dovadă a faptului că poezia lui Blaga este o artă poetică modernă cu accente filosofice.
Incipitul reia asocierea inedită din titlu și o reconfirmă cu ajutorul verbelor la formă negativă: „nu
strivesc”, „nu ucid”, „nu sugrum”. Acestea din urmă surprind refuzul de a descifra tainele universului,
menționate prin intermediul unei enumerații de simboluri: „în flori, în ochi, pe buze ori morminte.”.
Tainele înșirate simbolizează natura, cunoașterea, iubirea și moartea, iar poetul, fidel crezului său, alege
potențarea lor cu ajutorul imaginației, nu „uciderea” lor prin utilizarea rațiunii: „și nu ucid/ cu mintea
tainele”. Caracterul confesiv al poeziei (lirism subiectiv) este observabil prin utilizarea formelor
pronominale de persoana I: „mea”, „eu”, „mei”, dar și a verbelor la persoana I: „strivesc”, „ucid”,
„sporesc”, „îmbogățesc”, „iubesc”. De asemenea, folosirea repetată a pronumelui „eu” subliniază faptul
că eul-creator își expune propria concepție despre rolul artei în lume.

În cea de-a doua secvență, seria de antiteze pune în lumină menirea poetului și modul în care acesta se
raportează la creație. Astfel, lumina „altora” este cea care „sugrumă”, „strivește”, contribuind la
reducerea misterelor prin încercarea de a descifra „vraja nepătrunsului ascuns”. Conjuncția
coordonatoare adversativă „dar” din versul „dar eu” evidențiază rolul creatorului și subliniază
importanța cunoașterii luciferice prin care misterul este amplificat: „eu cu lumina mea sporesc a lumii
taină”. Comparația cu luna care „nu micșorează”, ci „mărește și mai tare taina nopții” este menită să
clarifice rolul poetului în lume, dovedind încă o dată faptul că poezia este o artă poetică modernă care
are la bază ideile filosofice blagiene.

A treia secvență a poeziei este concepută sub forma unei concluzii introduse prin conjuncția „căci”.
Astfel, poetul reafirmă potențarea misterului prin creație, metafora „și tot ce-i ne-nțeles/ se schimbă-n
ne-nțelesuri și mai mari” fiind relevantă în acest sens. Finalul marchează existența unei relații de
simetrie în raport cu incipitul prin reluarea unor metafore care sugerează iubirea creatorului față de
creația sa: „căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte”.

De asemenea, fiind o artă poetică modernă, poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” oglindește
concepția modernistă și viziunea blagiană despre lume nu doar la nivelul semnificațiilor ascunse în
cuvinte, ci și la nivel formal. Tendințele de a inova, de a sparge tiparele, de a ambiguiza sunt vizibile prin
nerespectarea normelor prozodiei clasice. Poetul sfidează nu doar firescul semnificațiilor, ci și pe cel al
formei, alegând pentru textul său ceea ce e neobișnuit. Astfel, Blaga, în aceeași manieră modernistă,
ignoră orice regulă în sfera elementelor de versificație, utilizând măsura inegală, versurile fără rimă,
strofele asimetrice. Toate aceste elemente subliniază caracterul modern al textului poetic și facilitează
transmiterea mesajului și a emoției.
Mai mult, consider că poezia mai sus discutată este o oglindire a viziunii blagiene despre lume, ea având
drept coordonate esențiale principii ale liricii moderniste. Utilizarea unei terminologii abstracte, cu
substrat filosofic („lumina mea”/ „lumina altora”; „sfânt mister”; „vraja nepătrunsului ascuns”),
demonstrează faptul că arta poetică blagiană este una de factură modernă, ea neputând fi descifrată
fără a înțelege convingerile filosofice ale poetului.

Concluzionând, analiza de mai sus dovedește faptul că „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o
artă poetică filosofică modernă. Poezia reprezintă ea însăși o metaforă, sistemul filosofic blagian fiind
evidențiat prin viziunea pe care poetul o adoptă, preocuparea pentru potențarea misterelor guvernând
întregul text poetic.