Sunteți pe pagina 1din 1

Spania 

(în spaniolă España; pronunție spaniolă: /esˈpaɲa/), în mod oficial Regatul


Spaniei[10] (în spaniolă Reino de España), este o țară din sud-vestul Europei, cu câteva mici
teritorii peste Strâmtoarea Gibraltar și în Oceanul Atlantic. Teritoriul său continental european
este situat în Peninsula Iberică. Teritoriul include și două arhipelaguri: Insulele Canare de pe
coasta Africii de Nord și Insulele Baleare în Marea
Mediterană. Exclavele(d) africane Ceuta, Melilla și Peñón de Vélez de la Gomera[11] fac din Spania
singura țară europeană care are o frontieră fizică cu o țară africană (Maroc). Mai multe insule
mici din Marea Alboran fac parte și ele din teritoriul spaniol. Zona continentală a țării(d) este
mărginită la sud și est de Marea Mediterană; la nord și nord-est de Franța, Andorra și Golful
Biscaya; iar la vest și nord-vest de Portugalia și, respectiv, Oceanul Atlantic.
Cu o suprafață de 505.900 km², Spania este cea mai mare țară din Europa de Sud, a doua cea
mai mare țară din Europa de Vest și Uniunea Europeană și a patra cea mai întinsă țară de
pe continentul european. Cu o populație care depășește 47,3 milioane, Spania este a șasea țară
din Europa ca populație și a patra din Uniunea Europeană țară din Uniunea Europeană. Capitala
Spaniei și cel mai mare oraș este Madrid; printre alte zone urbane(d) majore se
numără Barcelona, Valencia, Sevilla, Zaragoza, Málaga, Murcia, Palma, Las Palmas de Gran
Canaria și Bilbao.
Prin migrație și colonizare, s-au dezvoltat în regiune diverse culturi alături
de fenicieni, greci, celți și cartaginezi(d). Romanii au cucerit regiunea în preajma anului 200 î.e.n.,
numind-o Hispania, după numele fenician anterior, Sp(a)n sau Spania.[12] Spania a rămas sub
stăpânirea romană până la prăbușirea Imperiului Roman de Apus în secolul al IV-lea, perioadă
care a declanșat pătrunderea confederațiilor tribale germanice din Europa Centrală. Vizigoții au
apărut ca facțiune dominantă până în secolul al V-lea, regatul lor(d) întinzându-se pe o mare parte
a peninsulei.
La începutul secolului al VIII-lea, Regatul Vizigot a fost cucerit de Califatul Umayyad, ceea ce a
adus peste 700 de ani de dominație musulmană. Spania Islamică a devenit un important centru
economic și intelectual, orașul Cordoba fiind unul dintre cele mai mari și mai bogate din Europa.
Câteva regate creștine au apărut la periferia nordică a Peninsulei Iberice, printre
care León, Castilia, Aragon, Portugalia și Navarra. În următoarele șapte secole, o expansiune
intermitentă spre sud a acestor regate — încadrată metaistoric ca o „recucerire”
sau Reconquista — a culminat cu cucerirea creștină a ultimei entități statale musulmane, Regatul
Nasrid al Granadei, în 1492. În același an, Cristofor Columb sosea în Lumea Nouă în
numele monarhilor catolici, a căror unire dinastică a Castiliei și Aragonului este uneori
considerată apariția Spaniei ca țară unificată. Din secolul al XVI-lea până la începutul secolului al
XIX-lea, Spania a dominat unul dintre cele mai mari imperii din istorie, care a fost printre
primele imperii globale; imensa sa moștenire culturală și lingvistică include peste 570 de milioane
de hispanofoni(d),[13] spaniola fiind astfel a doua limbă din lume ca număr de vorbitori nativi, după
chineza mandarină. În Spania se găsește al treilea cel mai mare(d) număr de locuri
din Patrimoniul Mondial UNESCO.

S-ar putea să vă placă și